„Energia adolescenților, modul în care ei privesc viața și entuziasmul cu care vin sunt molipsitoare.” | Alexandra Murăruș, director artistic Ideo Ideis

Actriță și om de televiziune, Alexandra Murăruș spune despre ea că este un om simplu, pasionată de călătorie, dornică de cunoaștere și iubitoare de artă în toate felurile sale, fie că vorbim de teatru, balet sau operă.

Dragostea pentru teatru a apărut de la o vârstă destul de fragedă, pe la 12 ani, când a avut ocazia să urce pe scenă în cadrul unui festival destinat elevilor și de atunci a fost convinsă că acesta este drumul pe care ea trebuie să îl parcurgă.

După o perioadă în care a jucat în mai multe spectacole de teatru, a activat în televiziune sau a predat limba germană la București și Munchen, Alexandra s-a alăturat festivalului Ideo idei, iar astăzi este director artistic al festivalului.

Cum a fost pentru ea tot acest parcurs, ce reprezintă Ideo Ideis și care sunt noutățile acestei ediții sunt doar câteva aspecte pe care pe care Alexandra ni le-a împărtășit în cadrul interviului.

Alexandra, mulți dintre noi te știm de pe scena teatrelor sau de la televizor. Cu toate acestea, ne-ar face plăcere să aflăm mai multe despre tine, așadar, cum te-ai descrie în câteva cuvinte? Cum este Alexandra atunci când nu e pe scenă, în culisele festivalurilor sau la TV?

Alexandra este o fată obișnuită, sau cel puțin așa cred eu, căreia îi place să călătorească, să citească, să mănânce mâncare bună și să meargă la spectacole de teatru, balet și operă. Nu neapărat în ordinea asta.

Povestește-ne puțin despre decizia de a deveni actriță. Când ai decis că acesta este drumul pe care trebuie să îl parcurgi?

Mă consider foarte norocoasă pentru că am știut foarte devreme ce vreau să fac. M-am hotărât la 12 ani că vreau să dau la facultatea de teatru, când am participat la festivalul de teatru pentru elevi George Constantin.

Îmi amintesc și acum sentimentul pe care l-am avut în timp ce jucam acolo într-un sketch în limba engleză, mi-am zis că asta vreau să fac și am rămas consecventă cu decizia mea.

muraruș alexandra

Parcursul tău a fost unul tumultos – ai călătorit de la Munchen la Sibiu și apoi ai revenit la  București pentru a te alătura proiectului Ideo Ideis. Care au fost cele mai prețioase lecții pe care le-ai învățat din toată această călătorie?

Nu știu dacă mi-aș numi parcursul tumultos, dar sinuos cu siguranță. Cred că este un fapt cunoscut că este dificil să te descurci ca tânăr actor, că proiectele se prind cu greutate.

În momentul în care am terminat eu facultatea, alături de mine au terminat alți aproximativ 90 de actori, doar la UNATC, împreună cu generația mea (cu patru ani de studiu) terminând și prima generație cu trei ani. După un an în care am avut de lucru (jucam în doua spectacole la Teatrul Bulandra și am luat un rol într-un serial de televiziune) m-am văzut în situația în care a trebuit să mă reorientez cumva ca să am un venit stabil.

De atunci, în paralel cu actoria, am lucrat și în alte domenii, folosindu-mă de faptul că vorbesc foarte bine limba germană – de la muncă de secretariat într-un birou de avocatură la predarea limbii germane (la București și München) la traduceri și interpretare (pentru care am făcut și un masterat la Universitatea București).

Am lucrat apoi în organizare la festivalul de teatru Undercloud si la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și am fost angajată ca actriță la Secția Germană a Teatrului Național Radu Stanca. Și da, apoi m-am alăturat echipei Ideo Ideis.

Am făcut și fac în continuare lucruri diverse, alături de activitatea de actriță. Au fost momente când mi-a fost greu, când mi-a fost foarte dor de scenă, însă am învățat foarte multe lucruri, care m-au ajutat să cresc și să evoluez. Cred că pentru un actor este foarte util să dezvolte și în alte direcții, să găsească și alte domenii în care este bun, pentru că trăim vremuri care cu greu îți mai permit doar să joci. 

alexandra murarus

Ți-ai început activitatea în cadrul festivalului Ideo Ideis în anul 2018, iar acum ești director artistic al festivalului. Ce ne poți spune despre festival? Ce reprezintă acesta pentru tine?

Să vă spun un secret – până să ajung în echipa Ideo Ideis am fost la festival de câteva ori – o dată cu un spectacol în care jucam, în rest doar pentru atmosfera foarte plăcută și în secret îmi doream să fac și eu parte din echipă, însă nu am spus nimănui.

Câțiva ani mai târziu, după perioada mea de la Sibiu, am fost invitată să mă alătur echipei și a fost ca și cum mi s-a împlinit un vis. Pentru mine festivalul Ideo Ideis este un spațiu magic, în care, pentru o săptămână, Alexandria devine un loc în care împărtășim idealuri comune și punem măcar o cărămidă pentru un viitor mai bun și unde tuturor, participanți, echipă, spectatori, ni se permite să fim liberi și să visăm.

Ce ați pregătit pentru participanții din acest an ai festivalului? La ce surprize să se aștepte din partea organizatorilor?

În primul rând, cea mai mare bucurie pentru toată lumea, participanți și organizatori deopotrivă, este că după doi ani de pandemie în care am fost nevoiți să creăm un festival descentralizat, adică să organizăm atât atelierele cât și spectacolele trupelor de adolescenți în orașele lor, ne întoarcem cu totul la Alexandria. Vom vedea din nou spectacole, filme, vom participa la discuții interesante și vom petrece împreună. Iar surprizele..nu se divulgă!

murăruș.alexandra

Cum este să fii înconjurată de atât de mulți tineri? Care este atmosfera din cadrul atelierelor și ce reprezintă pentru tine interacțiunea cu participanții?

Energia adolescenților, modul în care ei privesc viața și entuziasmul cu care vin sunt molipsitoare. Pot spune cu certitudine că ele sunt motivația mea de a organiza acest eveniment. Mă fac să retrăiesc sentimentul de invincibilitate pe care îl aveam în liceu, senzația că nimic nu este imposibil. Și îmi dau curaj să merg mai departe!

Ideo Ideis se afla la a 17-a ediție în acest an. Ce impact crezi că a avut festivalul până în acest moment asupra comunității? Care sunt beneficiile pe care acesta le-a adus din punct de vedere cultural?

Eu nu am fost de la început in echipă, ci doar din 2018, deci nu știu exact cum era comunitatea alexăndreană cu 17 ani in urmă. Cu siguranță, însă, că festivalul a avut un impact puternic asupra comunității, aducând an de an, într-un oraș fără teatru, spectacole profesioniste și numeroase alte evenimente culturale.

Vreau să cred că Ideo Ideis a avut un aport în nașterea Centrului Multifuncțional pentru Tineri, care a fost inaugurat la începutul acestui an și unde comunitatea va avea ocazia să beneficieze de diferite spectacole, concerte și alte evenimente, multe dintre ele prin intermediul Laboratorului Ideo Ideis, un program care, spre deosebire de festival, care durează o săptămână, se desfășoară pe întreaga durată a anului. 

Din perspectiva spectatorului/participantului totul pare simplu și ușor de realizat, dar cum stau lucrurile atunci când vine vorba de implementarea și organizarea propriu-zisă a festivalului? Care sunt dificultățile cu care vă confruntați de la ediție la ediție?

Ca orice eveniment cultural și Ideo Ideis se confruntă cu o serie de dificultăți, mai ales de ordin financiar. Cumva reușim să o scoatem la capăt de fiecare dată, însă nu fără sacrificii și fără a renunța pe parcurs la unele lucruri pe care ni le-am propus.

Mai cu seamă în aceste vremuri, în care bugetele din sectorul cultural sunt tăiate an de an, este din ce în ce mai greu, mai ales pentru inițiativele private să iasă cu bine la liman. Dar energia și entuziasmul adolescenților ne motivează întotdeauna să mergem mai departe.

alexandra.murăruș


Cum arată o zi din culisele ideo Ideis? Care sunt activitățile tale zilnice pe perioada festivalului?

O zi în culisele Ideo Ideis este foarte aglomerată și agitată. Mă trezesc devreme în fiecare zi și alerg de colo colo până târziu în noapte rezolvând tot felul de probleme inerente. Iar de cele mai multe ori la final nu mai am energie decât să merg la culcare. Dar mereu cu zâmbetul pe buze, având satisfacția că am mai încheiat cu succes o zi de festival.

Dacă ar fi să te rezumi la câteva cuvinte, cum ai descrie experiența Ideo Ideis?

Energie, entuziasm, evoluție.


Cuvântul din limba română despre care crezi că inspiră cele mai multe sentimente: acasă

Filmul favorit: Viețile altora (The Lives of Others) regia Florian Henckel Von Donnersmarck

Actrița/actorul care te inspiră: Marion Cottilard

O întrebare care ți-ai fi dorit întotdeauna să-ți fie adresată într-un interviu, dar nu a fost (și răspunsul la aceasta): Nu am întrebări pe care le aștept in mod particular, dar răspund sincer la orice intrebare.

Note to self: Trăiește în prezent! 

—-

Credit foto: Lavinia Cioacă, Maria Ștefănescu, Victor Diaconu, Augustina Iohan

Editor:

DIANA BOBOIA THE WOMAN EDITOR 2021-01