Pasiunea pentru sticlă este cea care le-a adus împreună pe Andreea și Maria, după ce amândouă au lăsat-o undeva de o parte pentru un timp. Astăzi cele două împart un atelier mic de creație în inima orașului Cluj-Napoca, unde zi de zi crează obiecte unicat.
Andreea Tölgyi creează bijuterii din sticlă de Murano, în cadrul Atelierului de Murano. A urmat cursurile Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, dar s-a oprit din creație odată cu terminarea acestora. Fiind extrem de pasionată și încurajată de mama ei, a hotărât să urmeze un curs de prelucrare a sticlei de Murano, descoperind „magia”, care a făcut-o să pună bazele Atelierului de Murano, care există de peste 15 ani.
Maria Teodorescu pictează pe sticlă, ducând mai departe valorile și obiceiurile trecutului nostru, în cadrul Vitri. Descoperind-o încă de la vârsta de șase ani, bucuria picturii o însoțește și astăzi pe Maria, pentru care cea mai mare satisfacție este posibilitatea de a aduce vechile tradiții în prezent.
Interviul la dublu de astăzi, ni le aduce împreună pe Andreea și Maria, cu poveștile lor despre muncă și pasiune. Ne-au mărturisit ce decizie bună a fost împărțirea unui atelier, de unde a rezultat o prietenie și un drum de parcurs visuri împreună. Ne-au vorbit despre frumusețea și complexitatea lucrului manual, dar și despre provocările unui business în domeniul cultural.
Andreea, cum a apărut în viața ta sticla de Murano? Cum ai decis că aceasta va fi cea care îți va „modela” cariera?
Drumul până aici a fost unul lin, neplănuit. Studentă fiind la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția Ceramică – Sticlă – Metal, modelarea lutului a fost prima mea dragoste, iubeam ceramica sculpturală și volumele fine în contrast cu texturile brute. Mi-a plăcut să creez, să simt materialul, să îl înțeleg, să dau viața unei lucrări care are în spate un sens, un sentiment, o filozofie. Dar, după terminarea facultății, totul s-a oprit. Am realizat că spațiul necesar deschiderii unui atelier de ceramică ar fi mult peste posibilitățile mele.
Am avut alături însă o femeie inteligentă și puternică – mama mea – care a văzut în mine mai mult decât am văzut eu și care m-a îndrumat să schimb direcția, dar sa rămân în domeniul artei, susținându-mă necondiționat în alegerea mea.
Așa că am ales să fac un curs de prelucrare a sticlei de Murano în Italia. M-a fermecat din prima clipă jocul cu focul, iar modelarea sticlei îmi pare a fi și acum, la fel ca atunci, un proces magic. După terminarea cursului, am reușit în 2 – 3 ani să îmi deschid primul atelier acasă, în una dintre camere și așa a început joaca serioasă. Acest joc cu sticla a fermecat-o și pe prietena mea, Iza Kiss, iar împreună am construit încet, în ultimii 15 ani, ceea ce este acum Atelierul de Murano.
Maria, ce i-ai spune, privind în urmă, fetiței care a pictat pentru prima dată o icoană pe sticlă și care are astăzi un atelier și un întreg portofoliu?
Îmi amintesc cum am pășit timid, la vârsta de 6 ani, în casa maestrei Mariei Deac Poenariu (1923 – 2015) de la care am învățat pictura pe sticlă. Fetiței de atunci i-aș spune că bucuria picturii va rămâne cu ea tot timpul și să își urmeze instinctul cu mai multă încredere. Am simțit din copilărie că acesta este visul meu, dar o lungă perioadă de timp nu am avut încredere în mine. Dacă aș fi știut atunci că tot la pictură o să mă întorc, probabil că aș fi mers cu viteză mai mare înainte, fără ocolișuri. Faptul că acum pot să mă dedic total pasiunii mele prin atelierul Vitri este chiar mai mult decât mi-am imaginat mulți ani.
Cum ați decis să începeți colaborarea Atelier de Murano & Vitri? Ce ați simțit că aveți în comun și poate da naștere unor proiecte speciale?
Maria: Cunoșteam cu mult timp înainte activitatea Atelierului de Murano, admiram munca lor și ne întâlneam la diferite evenimente. Așa că, atunci când ambele ateliere își căutau un spațiu nou, decizia de a împărți același spațiu a venit oarecum natural, pentru că e mai ușor să îngrijești un atelier împreună, dar și să împarți cheltuielile. În plus, lucrând cu același material – sticla – ne-am gândit că atelierele noastre vor arăta armonios unul lângă celălalt.
Andreea: Ne-am împrietenit participând la aceleași târguri artizanale, am văzut că avem aceleași vise și ne-am dat seama că împreună le putem îndeplini mai repede și mai ușor. Lucrările pe care le-am realizat în colaborare, au apărut mai târziu, după ce ne-am acomodat cu gândul că drumul pe care mergem este cel pe care l-am visat.
Cum vă împăcați cu ideea antreprenoriatului, având în vedere firea voastră artistică? Cum găsiți echilibrul între creativitate și pragmatism?
Andreea: Recunosc, de multe ori valul creativității mă acaparează total și tot ce îmi doresc este să creez cât mai multe modele noi. Este bine că s-a inventat calendarul, ceasul și faptul că Iza, colega mea, e mai pragmatică și mă mai trage de mânecă. Până anul trecut, ea era cea care se ocupa de acest sector, dar acum e trup și suflet lângă băiețelul ei în vârstă de numai câteva luni. Așadar, sunt nevoită să acord atenție și acestei părți chiar dacă în general, mă las foarte greu cucerită de pragmatism.
Maria: Pe mine m-a ajutat mult experiența mamei mele, care a avut la rândul ei o firmă și am crescut având aproape un model de atreprenoriat. Acest lucru și-a pus amprenta și mă ajută acum enorm în activitatea mea de zi cu zi, pentru că am învățat să țin cont și de aspectele practice. Altfel, probabil că aș fi cu pensula în mână toată ziua.
Ce s-a schimbat în urma colaborării voastre? Care considerați că sunt avantajele unui parteneriat între femei?
Maria: Cred că unul din cele mai frumoase sentimente este să împarți bucuriile și greutățile atelierului cu cineva zi de zi, suntem un fel de „surori în business”: ne încurajăm mult, ne inspirăm, colaborăm. Contează mult și faptul că viziunea artistică e asemănătoare și putem discuta zile întregi despre produse și colecții noi. Iar de când avem atelierele împreună am crescut foarte mult în mediul online și am reușit să promovăm locația atelierului.
Andreea: Colaborarea dintre Atelierul de Murano și Vitri cred că este cea mai bună decizie pe care am luat-o în ceea ce privește atelierele, care s-au dezvoltat frumos de când împărțim același spațiu. Poate că nu este întâplător nici faptul că suntem femei și mame, iar acest lucru ne ajută să ne înțelegem trăirile și să ne simțim mai în largul nostru împreună.
De multe ori arta nu este apreciată la adevărata valoare, mai ales dacă vorbim despre obiecte artizanale. Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați în ceea ce privește susținerea business-ului?
Andreea: Într-adevăr, arta nu are aceeași valoare pentru toți pentru că suntem diferiți. Există oameni iubitori de frumos și există oameni mai practici, care preferă să investească în obiecte care au o valoare mai ușor de măsurat. Am învățat, în timp, că există un public receptiv la ceea ce facem noi și ne concentrăm pe acest segment. Persoanele care vin la noi în ateliere, caută ceva care să le aducă o bucurie, o sclipire, ceva mai personal, acel ceva ce nu găsesc la tot pasul.
Maria: Pentru domeniul nostru, una din cele mai mari provocări este materia primă. Multe meșteșuguri sunt pe cale de dispariție tocmai pentru că accesul la materia primă (rame din lemn, cadre de globuri din sticlă suflate manual) devine din ce în ce mai dificil. O altă provocare cu care se confruntă probabil toți antreprenorii este reprezentată de gestionarea multor sectoare din sfera business-ului: contabilitate, promovare social media, stabilirea prețului corect.
Dar, per ansamblu, eu personal simt că multe lucruri s-au schimbat în bine în ultimii ani, iar oamenii apreciază tot mult produsele de calitate, autentice, realizate local. Cred că trăim o perioada extraordinară pentru acest domeniu, și tocmai de aceea tot mai mulți tineri aleg această cale a antreprenoriatului în domenii creative.
Cum vă raportați la partea de online? Ajută aceasta în tipul vostru de business sau considerați că este nevoie ca clientul „să simtă” produsul?
Maria: Vitri nu era prea vizibil în sfera online înainte de pandemie. Mă bazam mult pe prezența fizică la evenimente și târguri dar, odată cu venirea pandemiei și închiderea evenimentelor, a trebuit să pun accent mai mare pe partea de online. Și, treptat, evenimentele au devenit secundare, business-ul axându-se pe partea de online și pe prezența fizică a celor care ne vizitează la atelier. Iar acest lucru ne bucură pentru că astfel ne putem concentra mai bine pe pasiunea noastră.
În prezent, online-ul este canalul principal de promovare și vânzare, iar clienții noștri dragi care doresc să „simtă” produsul sunt așteptați oricând să ne viziteze la atelier. Avem clienți care ne-au descoperit în online și comandă în continuare online, dar când au drum prin Cluj vin să viziteze atelierul pentru a înțelege mai bine procesul de creație și povestea lucrărilor noastre.
Andreea: Online-ul s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani și încercăm pe cât posibil să ținem pasul. Este un canal care ne-a ajutat să fim cunoscute și în alte părți ale țării, nu numai în Cluj. Într-adevăr, altfel se simte produsul atunci când îl vezi, și încercăm să facem pozele în așa fel încât să reprezinte realitatea. Dar, de fiecare dată feedbackul clienților este că bijuteriile „sunt mult mai frumoase decât în imagini!”, și asta nu poate decât să ne bucure.
De unde vă inspirați atunci când creați? Interveniți una în procesul celeilalte în cadrul colaborărilor?
Andreea: Sursele de inspirație sunt infinite. Natura este sursa principală, cu toate frumusețile ei, pornind de la flori și terminând cu animăluțe și gâze. Dar pentru că sticla de Murano are niște culori minunate, inspirația vine și din combinarea culorilor. Am creat coliere inspirate și din lucrările marilor artiști, pictori sau sculptori.
Ne inspiră și clientele noastre pentru că ne bucură să vedem zâmbetele femeilor care pleacă din atelier încântate. Îmi place să îmi pun mintea să lucreze pentru o idee sugerată de o femeie care își dorește ceva cu totul special; așa au luat naștere câteva coliere la care mă gândesc cu drag peste ani. Iar de aproape 5 ani am o nouă muză, o minune de băiețel care mă atrage în lumea lui veselă și colorată, unde ne pierdem în jocuri de tot felul și care mă ajută să explorez partea ludică a creației. Și, nu în utlimul rând, inspirația vine atunci când lucrăm, pentru că flacăra este magică.
Maria: Principalele surse de inspirație pentru produsele Vitri sunt natura, tradițiile și satul românesc. De la o simplă plimbare prin parc în care observ forma unei frunze până la moștenirea costumului popular al bunicii mele, care este reprezentat în foarte multe dintre creațiile Vitri, totul poate să fie un izvor de creație. Ce am învățat în ultimii ani este să port un caiet de schițe cu mine tot timpul pentru a nota aceste idei „la cald”, altfel se pierd multe dintre ele.
Intervenim una în procesul celeilalte doar atât cât considerăm că putem avea un aport benefic. Am realizat chiar și un produs în colaborare, îmbinând două meșteșuguri și punându-le în valoare. Este vorba de o colecție limitată de globuri pentru brad cu figurine realizate din sticlă de Murano pictate apoi în tehnica „faux vitrail”. Am discutat câteva luni până am reușit să concretizăm proiectul, dar suntem foarte bucuroase că am reușit să creăm adevărate „bijuterii pentru brad”.
Să vorbim despre parcursul unui produs, de la materie primă la forma finală. Care sunt etapele? Cât timp este necesar? Ajunge munca voastră să fie justificată de suma cu care se vinde piesa finală?
Maria: De obicei încep cu o schiță, după care trec la partea practică. Primul pas este să pregătesc sticla pe care voi picta. De multe ori trebuie tăiată, șlefuită, aplicată o ramă metalică sau de lemn. Abia apoi trec la pictură, iar la final rămâne partea de ardere în cuptor sau lăcuire.
Timpul necesar depinde mult de la un produs la altul. De multe ori lucrez în paralel la mai multe produse, concentrâdu-mă pe o anumită etapă de lucru, de aceea nu pot aproxima exact timpul necesar fiecărui produs în parte.
În plus, partea creativă care precede produsul, cea în care gândesc conceptul, este greu de cuantificat. De multe ori aceasta durează mai mult decât realizarea efectivă a obiectului. Este un aspect pe care l-am neglijat foarte mulți ani, dar de câțiva ani încerc să includ în calculul prețului inclusiv originalitatea obiectului, materia primă deosebită, dificultatea tehnicii sau dacă aceasta e practicată de tot mai puțini artiști.
Andreea: Când creăm o bijuterie, înainte de a ajunge la flacără, ne documentăm, apoi urmează schițele și alegerea cromaticii. Partea care durează cel mai mult de obicei, este documentarea și schițele. Această parte o fac acasă, de obicei dimineața devreme sau în nopțile în care somnul nu vrea să vină. Modelarea sticlei este întotdeauna plină de învățătură. Este nevoie de multă atenție, răbdare și grijă. Sticla este un material „gelos”, spunea maestrul de la care am învățat să o prelucrez. Nu poți face altceva în acest timp, trebuie să îi oferi toată atenția ta. După ce am terminat de modelat mărgelele, acestea au nevoie de un timp de răcire, acoperite de fibră ceramică sau vermiculită pentru o răcire lentă. De obicei le lăsăm la răcit până a doua zi când le spălăm și le uscăm. Urmează montajul bijuteriei, care de obicei nu durează foarte mult pentru că avem deja schițele pregătite.
Timpul necesar pentru realizarea unei piese mai complexe poate varia de la câteva zile la… oricât, în funcție de inspirație. Iar la întrebarea dacă munca noastră ajunge să fie văzută la valoarea ei, vă pot răspunde că satisfacția cea mai mare este să văd bucuria unei cliente când poartă bijuteriile create de noi. Această bucurie este valoarea reală a bijuteriilor noastre.
Cum arată o zi din viața voastră la atelier? Ce nu îi lipsește niciuneia?
Andreea: Într-un atelier de creație (orice fel de creație), dacă nu mergi cu drag, mergi degeaba. Noi iubim ceea ce facem, iar la noi în atelier este o atmosferă caldă mereu. Dimineața o începem cu o cafea și o poveste, de obicei despre copilașii noștri dragi. Eu încep întotdeauna cu partea plictisitoare, dar necesară, munca de birou, pentru a mă concentra apoi pe munca de creație. Ne ajută foarte mult faptul că avem posibilitatea să discutăm și să ne consultăm în ceea ce facem, iar așa găsim soluții la ceea ce nu reușim să rezolvăm individual. Niciuneia dintre noi nu îi lipsește simțul umorului, creativitatea, pasiunea, buna dispoziție, dorința de a crea întotdeauna ceva nou și de a se autodepăși în fiecare zi.
Maria: Suntem iubitoare de cafea, așadar ziua începe întotdeauna cu o cafea care ne pregătește pentru ziua ce urmează. De multe ori mai stăm și la o poveste în atelier dacă nu trecem printr-o perioadă agitată și apoi pornim la treabă. Ce am observat că funcționează la mine pentru eficientizare, este să împart în pași mai mari săptămâna și atunci am zile în care șlefuiesc sticla, zile în care pictez detalii (flori, animale, țărăncuțe), zile pentru schițe și planificat colecții noi. În perioadele liniștite îmi închei ziua de lucru când plec să îmi iau băiețelul de la școală, iar în zilele aglomerate revin la atelier și stau până seara.
Andreea, ce ai vrea să transmiți tinerei generații despre prelucrarea sticlei? De ce crezi că este nevoie ca această meserie „să nu se piardă”?
Din câte am observat, tânăra generație este foarte conștientă de posibilitățile pe care le are. Am văzut foarte mulți tineri care au curajul să încerce tot ce li se pare interesant. Dovada este faptul că au apărut în ultima perioadă multe ateliere foarte creative. Tânăra generație își urmează pasiunea, sunt sigură de asta. Iar atunci când îți urmezi pasiunea, îți dorești să evoluezi, creând o lume mai bună, mai frumoasă.
Prelucrarea sticlei ca meserie nu se va pierde, oamenilor le place magia, iar jocul cu focul este un meșteșug magic, care îți oferă posibilități nelimitate. Nu ai cum să te plictisești când modelezi sticla pentru că îți pune în permanență mintea la contribuție.
Maria, ce te face să exprimi, prin munca ta, valorile și obiceiurile trecutului nostru?
Am descoperit, în momentul în care am terminat facultatea, că în etapele dificile ale vieții mă întorc întotdeauna cu gândul la rădăcinile mele, la copilărie și am avut norocul să am una plină de culoare, cu obiceiuri străvechi și mult timp petrecut în natură. În acest fel, cred că a venit natural ca munca mea să îmi reflecte rădăcinile, fie că este vorba de familie, tradiții sau cultură. Ca artist îți dorești să fii cât mai autentic, iar descoperirea tradițiilor noastre prin culoare mă reprezintă cel mai mult.
Antreprenoarea Maria, descrisă în 3 cuvinte, de către Andreea: eleganță, talent, organizare.
Artista Andreea descrisă în 3 cuvinte, de către Maria: ingeniozitate, culoare, vitalitate.
O amintire dragă, legată de o creație de a ta, Andreea: Îmi vine în minte o comandă pentru un colier realizat acum câțiva ani. Clienta dorea un colier gri, și pornind de la ceea ce părea a fi ceva monoton și lipsit de viață, am reușit după multe schițe și experimentând cu formele, să creez un colier cu o compoziție unică, cu mărgele având forme, volume și detalii diferite. Lucrând la acest colier am învățat să dau forme noi mărgelelor, că nu doar culoarea sticlei conferă strălucire și unicitate bijuteriilor și că nu e necesar să combin culorile pentru a crea un colier care să iasă din anonimat.
Cea mai dragă pictură a ta, Maria: Am mai multe lucrări preferate, dar prima la care mă gândesc este pictura de pe un glob din colecția de Crăciun: „Bunici scumpi”, pe care am realizat-o cu gândul la bunicii mei.
Artistul preferat:
Andreea: Îmi pare rău, dar trebuie să menționez mai mulți pentru că îmi place forma, culoarea și volumul. Toți trei mă inspira întotdeauna prin lucrările și viața lor: Brâncuși, Modigliani și Hudertwasser.
Maria: Pablo Picasso în această perioadă, dar se schimbă periodic în funcție de etapa creativă în care mă regăsesc.
Care este ultimul lucru pe care l-ai făcut pentru prima dată?
Andreea: Am încercat să desprind gâtul unei sticle de bere în flacară și să-i dau o altă formă. A ieșit o vază interesantă.
Maria: Tort. Am învățat de dragul băiatului meu.
Credit foto: Diana Jula, Soós Attila
–
Editor:
