Cristina Pîrv este cea mai valoroasă jucătoare de volei pe care România a avut-o, aceasta fiind desemnată și cea mai bună jucătoare de volei a Europei.
Printre cele mai importante momente din cariera de sportivă a Cristinei se numără câștigarea celor două titluri naționale cu echipa Dinamo, titlurile de multiplă campionă din cele mai puternice ligi la nivel mondial și titlul de căpitan al echipei naționale de volei.
Cristina a petrecut 27 de ani în afara țării, performând pe marile scene ale voleiului mondial, dar în urmă cu trei ani s-a întors în țară și și-a îndeplinit marele vis: a început să înapoieze voleiului ceea ce acesta i-a oferit. Aceasta a pus astfel bazele Echipei de Volei ACS Volei „Cristina Pîrv” Turda, care la doar doi ani de la înființare a reușit performanța de a promova în Divizia A1 și ale Academiei de Volei „Pîrv 11” unde zi de zi le împărtășește copiilor din experința ei.
Astăzi, Cristina ne-a vorbit despre cele două mari proiecte ale sale: echipa și academia, cu provocările și satisfacțiile fiecărei zile, despre oamenii din viața ei și despre recunoștință.
Într-un interviul anterior ne-ai spus că te-ai întors în țară pentru a da înapoi voleiului ceea ce acesta ți-a oferit. Ai pus bazele echipei ACS Volei „Cristina Pîrv” Turda și ai înființat și Academia de Volei „Pîrv 11”, care de curând a aniversat doi ani. Cum se simt aceste realizări, la tine în țară?
Mă simt foarte bine că am reușit să realizez aceste două proiecte foarte importante la mine acasă, în România. Mi-am dat seama că oamenii sunt foarte receptivi la ceea ce eu am făcut, oamenii participă, sunt dornici să vadă astfel de proiecte solide, de viitor, cu viziune. Sunt foarte bucuroasă, în ciuda faptului că multă lume mă speria spunându-mi că aceste lucruri nu se pot realiza. Dar se pot realiza și aici, la noi în țară! Important este să vrei și să acționezi!
Recent ai reușit să îl aduci în țară, ca antrenor al echipei, pe Antonio Rizola un antrenor cu multă experiență. În plus, acesta a fost și antrenorul tău în momentul în care ai câștigat Campionatul Național în Brazilia. Povestește-ne despre venirea lui Antonio Rizola la echipă: de ce l-ai dorit ca antrenor, cum l-au primit fetele, ce schimbări au existat din punct de vedere sportiv și emoțional.
Venirea antrenorului a fost o mare, mare realizare pentru mine, dar și pentru echipă, pentru voleiul turdean, național și chiar mondial pentru că este un antrenor cu un curriculum spectaculos, care a patricipat la Olimpiade și la multe Campionate Mondiale, cu un palmares impresionant, care predă cursuri de antrenor la Federația Internațională, deci are o experiență extraordinară, de aproximtiv 40 de ani lucrează cu fetele la nivel foarte înalt.
În plus, mi-a fost mie antrenor, am câștigat alături de el în Campionatul Național din Brazilia. Știu cum lucrează, dar în primul și în primul rând știu ce om este, ce caracter are și acest aspect contează pentru mine cel mai mult. Alegerile mele, referitor la persoanele din jurul meu, sunt în primul rând bazate pe caracter și abia apoi pe alte valori pentru că în momentul în care ai caracter și dorești să lucrezi și să te dedici, să crești, atunci putem să facem împreună lucruri mari.
În ceea ce privește echipa, s-a schimbat modul de antrenament, modul de gândire, viziunea tehnico-tactică a voleiului. A venit cu foarte multe lucruri noi, care încă sunt puțin dificile pentru fetele noastre, să le accepte și să le aplice. Ele își doresc mult, dar avem nevoie de puțin timp.
Cum arată o zi din viața ta petrecută cu echipa de volei (la un meci de exemplu)? Dar în cadrul academiei?
De obicei când jucăm în deplasare programul este astfel structurat: antrenament, viziunea unui meci și pregătirea meciului (tactică), adică se vizionează materiale video, observăm toate statisticile realizate și astfel pregătim meciul, apoi urmează micul dejun unde există o altă întâlnire cu antrenorii pentru pregătirea ultimelor detalii în funcție de starea fetelor, iar în final plecarea spre meci. Înaintea meciului există o serie de aspecte care trebuie puse la punct cu arbitrii, directorul meciului, jandarmeria, paza, ambulanța și testele Covid. După aceea, înainte cu o oră de meci, există o scurtă discuție în vestiar, stabilindu-se ultimele lucruri tactice ce trebuie făcute, iar apoi meciul efectiv.
La academie este puțin mai simplu deoarece este program doar după-masa. Întâlnirea cu copiii este specială, cei mici îmi transmit o energie foarte bună, mă bucur de fiecare dată când merg la academie. Copiii mă strâng în brațe, toată lumea vine și mă îmbrățișează și îmi spun „Vai, ce bine că ai venit, că facem antrenament cu tine, ce bine că ești aici!”. Deci îmi dau foarte multă energie, ei îmi dau mai multă energie decât le dau eu lor și le mulțumesc.
Ne antrenăm, ne distrăm, să zicem că atmosfera este mai relaxată la academie. Evident că dorim să ne bazăm, cum am spus de fiecare dată, în primul rând pe dragoste, pe pasiune și după aceea pe disciplină, pe ceea ce copiii trebuie să dezvolte în jurul lor prin acest sport – volei.
Cum au fost acești doi ani pentru tine? Care au fost cele mai grele momente atât în ceea ce privește echipa, cât și academia? Dar cele mai frumoase?
Eu întotdeauna numesc momentele grele – provocări, dar sunt provocări ale vieții care în momentul în care îți dorești să realizezi ceva este inevitabil să nu apară. „Problemele vin pentru a fi rezolvate”, îmi spun mereu.
Sunt momente de zi cu zi, momente care se rezolvă, treci peste ele, dar cred că ceea ce m-a speriat cel mai tare a fost momentul în care m-am întors în țară și lumea m-a întrebat: „Cum să faci așa ceva?” și a adăugat: „Ești nebună!”. Dar când mi-am însușit ceea ce vreau să fac și m-am gândit la ceea ce trebuie să fac mi-a fost mai ușor.
Satisfacțiile, cele mai frumoase lucruri vin, în momentul în care tu te dăruiești, în care tu ești dispus să te sacrifici, să dai din timpul tău, când ești dispus să dai totul pentru realizarea acelui lucru. Satisfacțiile vin și la echipă și la academie, cu toți cei care se dedică și care sunt în jurul meu!
La doar doi ani de la înființare echipa de volei a reușit să promoveze în Divizia A1, iar victoriile au început deja să apară pentru ACS Volei „Cristina Pîrv” Turda, dovadă că echipa face față deși e nou promovată. Care sunt „secretele” care au dus la această performanță?
„Secretele” performanței sunt: munca, munca și iar munca!
Trebuie să fii pasionat în tot ceea ce faci, indiferent dacă este sport sau nu sau indiferent de locul în care te afli pentru că provocările apar în fiecare zi, dar în momentul în care ai pasiune, în care iubești, nimic nu ți se pare greu și treci peste orice dificultate.
Care sunt valorile pe care le împărtășești tinerelor care vin la academie? Ce le sfătuiești având în vedere performanța ta?
Valorile pe care eu le împărtășesc și pe care mi-aș dori ca tinerii care vin la academie să le învețe sunt: perseverența – consider că acest cuvânt mă reprezintă foarte mult, dăruirea, pasiunea, dragostea pentru ceea ce faci, cum am tot spus, motivarea, curajul. Ai nevoie de toate acestea pentru a putea realiza performanță.
Eu spun că a face performanță este precum ai trece printr-o pâlnie pentru că „se cerne”. Începi să faci sport zi de zi și încet, încet cine dorește să facă performanță alege și astfel se cerne, se cerne. Cei mai buni și cei mai puternici psihic și fizic fac performanță. Nu este ușor să faci performanță!
Cât de mult intervii pe partea de antrenorat a echipei? Ce le sfătuiești pe jucătoare din punct de vedere sportiv? Dar emoțional?
Eu consider că dacă vrei să fii antrenor, trebuie să fii doar antrenor. Partea mea cred că este cea de antreprenoriat pentru că am o viziune mai largă, ca antrenor trebuie să stai mereu acolo, în același loc, cu aceeași echipă, să te dăruiești extrem de mult, să înveți foarte mult, să studiezi la fel de mult și consider că nu m-aș regăsi într-un astfel de rol.
Mi-am dat seama că în momentul în care sunt în teren, și la academie și la echipă, toată lumea m-ar vrea apoape chiar dacă nu sunt antrenoare și nu sunt cea mai bună la acest aspect, dar probabil prin experiența mea dobândită de-a lungul anilor la nivel național și internațional mai mult, tinerii, copiii și echipa au nevoie de validarea mea. Mă bucur foarte mult că au încredere în mine, dar am spus că uneori ar trebui să mă clonez (râde) pentru că nu pot fi în atâtea locuri. Sunt foarte mândră, bucuroasă că pot avea această influență asupra acestor tineri, care vor să facă performanță.
Mă implic și din punct de vedere emoțional pentru că am făcut destul de multe cursuri de inteligență emoțională și eu mereu și ca jucătoare lucram mult cu psihicul meu. Privind cum s-a schimbat voleiul și cum se schimbă în fiecare an (și nu doar voleiul), consider că partea emoțională a jucătoarelor este foarte importantă. Mă implic de multe ori și poate că mai mult mă implic emoțional, decât ca antrenor efectiv. Îmi place foarte mult partea aceasta!
Aceste două mari proiecte ale căror bază ai pus-o: echipa de volei și academia nu ar fi posibile fără o echipă în spate. Ne poți povesti despre antrenori și staff și rolul acestora?
Extraordinară întrebare! Mă bucur mult că am primit o astfel de întrebare. Consider că nu putem face nimic singuri. Întotdeauna avem nevoie de o echipă, de o echipă competentă, dar cum cred că am mai menționat: ne trebuie o echipă cu caracter, cu atitudine, acestea sunt atributele necesare în momentul în care „îmi adun” oamenii. Dumnezeu mi-a adus în cale oameni așa cum îmi doresc, cu caracter, acesta aspect fiind important, după aceea ne șefuim unii pe ceilalți. Sunt foarte bucuroasă că întâlnesc oameni extrem de capabili, dedicați, atât la academie, cât și la echipă.
La academie avem trei antrenoare care sunt extraordinare, sunt trup și suflet pentru academie, pentru copii, pentru orice avem nevoie.
Mai avem o persoană care ne ajută pe partea administrativă, avem o echipă de PR și una juridică. Deci fiecare parte e importantă, exact ca în volei – nimic nu se face singur! Nu aș fi reușit să clădesc aceste proiecte fără o echipă competentă, cum nici în volei nu aș fi putut fi cea mai bună jucătoare dacă echipa mea nu era foarte bună.
Deci vreau să mulțumesc tuturor: echipei mele care este lângă mine, cu mine și pentru mine și suntem împreună pentru a realiza aceste proiecte provocatoare în fiecare zi, dar proiecte prin care sunt convinsă că reușim să aducem fericirea multor copii și părinți și jucătoare și de ce nu și voleiului românesc – să îl facem mai bun decât a fost până acum!
Pe lângă partea sportivă, încerci să fii cât mai aproape de fetele de la echipă și academie vorbindu-le adesea despre dragoste, pasiune și dăruire. Alături de activitatea sportivă reușești să organizezi pentru ele diferite activități pentru suflet. De ce sunt importante, în opinia ta, astfel de momente?
Sunt extrem de importante momente de acest fel pentru că te leagă mult mai mult, te fac să te cunoști mai bine, te fac să te simți mai mult. În momentul în care fiecare se cunoaște mai bine se deschide mai mult, se dăruiește mai mult. Dorim să creăm și mai multe astfel de momente, dar din cauza pandemiei nu am reușit. Îmi plac mult astfel de evenimente pentru că apropie suflete, te apropie unul de celălalt și consider că aceste lucruri sunt extrem de importante.
Îmi doresc să fac o familie din echipă și academie. Dintr-o familie să faci o afacere este ușor, dar dintr-o afacere să faci o familie este mai greu, iar scopul meu este cel din urmă.
Cum reușești să motivezi echipa după o înfrângere? Dar pe de cealaltă parte, ce gânduri le împărtășești după o victorie?
După o înfrângere de obicei nu vorbesc, nu îmi place să vorbesc imediat după ce am pierdut, îmi place să analizez, dar primul lucru pe care îl fac după înfrângere este să accept: este ok, am pierdut, nu am jucat bine sau dimpotrivă, am jucat bine, dar am pierdut.
Există păreri imediate, la cald, dar de obicei nu îmi place să le împărtășesc, accept, chiar dacă o înfrângere e greu de acceptat (zâmbește). Mă gândesc la fiecare fază să vedem ce s-a întâmplat, atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Abia după aceea trag concluzii și vorbesc cu echipa și antrenorii. Cu antrenorii există scurte dialoguri după meci, dar cu fetele nu îmi place să discut.
După o victorie clar e mult mai ușor. Victoria este mai ușor de acceptat (râde). Ne bucurăm, o trăim, dar a doua zi deja mă gândesc care sunt pașii următori: de ce victorii avem nevoie, ce provocări avem.
Care sunt motivele pentru care un copil ar trebui să se înscrie la Academia de Volei „Pîrv 11”?
Îmi doresc înscrierea copiilor la academie pentru a-și găsi pasiunea, a-și descoperi talentele, dar în primul rând îmi doresc ca acești copii să devină cetățeni mai buni, oameni mai buni, să învețe să lucreze în echipă, să cedeze, să se impună, să aibă disciplină.
Voleiul este cel mai de echipă sport dintre toate pentru că fiecare are nevoie de fiecare, la fel este și în viață, în momentul în care îți însușești acest mod de a împărți și de a aduna cu ceilalți. Voleiul este o terapie pentru că întotdeauna se joacă cu capul sus, fiind singurul sport care se joacă astfel. Când suntem în dificultate avem mereu nevoie să ridicăm capul și să mergem înainte. Acestea sunt motivele pentru care mi-aș dori foarte mult ca un copil să vină la academie. Va învăța ce este dragostea, pasiunea, ce este o a doua familie, ce înseamnă să fii acceptat, să fii iubit, să fii validat.
Tot în interviul trecut ne-ai spus despre un proverb brazilian care te descrie perfect: „Sunt tot timpul eu însămi, dar nu voi fi niciodată la fel”. Cum este acum Cristina Pîrv, la doi ani de la înființarea echipei și a academiei?
Sunt aceeași Cristina Pîrv, dar evident cu mai multă experiență, cu mai multă voință, cu mai multă recunoștință pentru ceea ce am realizat, pentru persoanele care sunt lângă mine, pentru părinții, copiii și staff-ul de la echipă și academie și pentru absolut toată lumea care a participat la dezvoltarea acestor două proiecte. Sunt mai bogată din punct de vedere psihic, emoțional, din punct de vedere al caracterului.
Am învățat multe de la fiecare persoană și fiecare copil care a apărut în calea mea și doresc să mulțumesc tuturor celor care până în ziua de astăzi m-au susținut. Vreau în primul rând să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru sănătatea și puterea, pe care mi le-a dat să pot să realizez, împreună cu ceilalți, aceste proiecte.
–
Editor:
