Salut. Eu sunt Alexandra Huștiu Bibire și te invit, ca în multe alte zile de marți, în ceea ce eu numesc #RevolutiaMeritocratieiPrinPersonalBranding sau Călătoria de la A Avea la A Deveni.
În acest articol mă voi întoarce la un subiect pe care l-am mai reiterat și anume conceptul de identitate, făcând referire la identitatea din offline dar și din online și la cea mai importantă lege a Personal Branding-ului: Unitatea. În același context apare și noțiunea de reputation management. Rolul Managementului Reputației și al Managementul Impresiilor este de a crea o imagine pozitivă pentru a conecta ceea ce ceilalți nu știu cu ceea ce știu despre noi.
În timp ce Impression Management este despre a crea un impact profund, Reputation Management se referă la a controla reputația unui brand, fiind un termen de PR. Reputația este o construcție socială bazată pe opinia altor oameni asupra unui brand, fie că vorbim de brand de produs/serviciu, de companie, de angajator sau brand personal. Până să apară mediul online, reputația se baza fie pe word of mouth, adică recomandări date prin viu grai, fie prin experiența proprie: dacă ți-a plăcut experiența alături de un brand, continuai colaborarea cu brandul respectiv.
De altfel, managementul reputației se făcea prin metode clar definite, cele mai importante modalități de a controla reputația unui brand fiind responsabilitatea socială, vizibilitatea media (prin articole sau comunicate de presă), și/sau sponsorizările.
Relațiile Publice au fost dezvoltate tocmai pentru a putea ajuta brandurile să-și gestioneze reputația mai bine. Inițial, acestea au început prin relația cu presa scrisă sau prin organizarea de evenimente, însă odată cu apariția Internetului, PR-ul a evoluat, consumatorii putându-și exprima opiniile pe orice spațiu digital cum ar fi blogurile, revistele online, forumurile, site-urile sociale, reputația în online reprezentând orice amprentă digitală a brandului, aceasta însumând întregul conținut partajat și feedback-ul primit.
Online Reputation Management: Google is the King
Astfel, odată cu evoluția spațiului digital, ceea ce însemna înainte Manage- mentul Reputației a evoluat, devenind segmentat, managementul reputației în offline și managementul reputației în online, care se mai numește și Online Reputation Management. În timp ce Managementul Reputației în offline ține punctual de gestionarea percepției publice a brandului, gestionarea reputației în online prin Online Reputation Management se traduce prin modelarea percepției publice a unui brand, prin influențarea informațiilor despre el, dar și monitorizarea mărcii în spațiul digital cu scopul de a echilibra balanța între feedback-urile negative și cele pozitive, concentrându-se asupra rezultatelor de căutare a brandului respectiv în mediul online.
Managementul Reputației în Online poate fi măsurat cel mai bine pe Google, acesta fiind cel mai folosit motor de căutare.
Așadar, cu cât este mai coerent construit brandul tău, cu atât este perceput ca atare. Am să îți dau un exemplu, pe cel personal, și o situație punctuală, raportată la Legea Singularității: numele meu, înainte de a mă căsători, era Huștiu Alexandra. În 2014 am cumpărat domeniul alexandrahustiu.ro (pentru că pe atunci puteai cumpăra un domeniu, astăzi poți doar să îl închiriezi). În 2015, după căsătorie, am preluat numele soțului, devenind astfel, legal vorbind, Bibire Alexandra.
Pentru că în mediul online, dar și în viața reală eram cunoscută cu numele vechi de familie, dar și pentru că doar în Bacău, la un simplu Google Search, apăreau alte trei Bibire Alexandra, am păstrat ambele nume în mediul online. Mi-aș fi putut simplifica viața păstrându-mi numele de familie la căsătorie, însă efectiv nu m-am gândit la asta: trebuie să recunosc că nu studiasem atât de multe despre Career Branding sau Personal Branding; dacă aș fi făcut-o, probabil m-aș fi gândit să nu-mi schimb numele, cu toate că, tot la un simplu Google Search, mai există două Huștiu Alexandra care apar de câteva ori pe prima pagină: una dintre ele este profesor în Statele Unite ale Americii, și cealaltă, tot băcăuancă, avocat sau notar, nu-mi este clar. Deci, la o simplă căutare, tot ne diferențiem.
Ca atare, poți constata că nici una din aceste două variante nu m-ar fi ajutat la construcția unui brand personal unic, singular, doar din prisma numelui. Însă, dacă dai un search pe numele Alexandra Huștiu Bibire, apare doar una, subsemnata: îți apare blogul, pagina de Facebook, de Quora, de LinkedIn, Pinterest, Google+, Evensi, și toate paginile unde mi-a fost menționat numele. Apoi, dacă selectezi din bara de sus, Imagini, vei vedea toate pozele pe care le-am încărcat, sau poze din articolele în care am fost menționată.
Așa funcționează lucrurile: folosim un motor de căutare pentru a căuta o persoană fizică, un brand personal. Poate fi Google, poate fi Facebook, poate fi, la fel de bine, LinkedIn. Cu toate acestea, categoric Google is the King: prezența noastră ca brand personal pe Google trebuie creată și monitorizată constant.
Concluzionând, Online Reputation Management este despre cum arăți pe Internet, punându-te astfel în situația în care trebuie să gândești în avans ce, cum și unde va căuta publicul tău țintă informații despre tine și/sau ce vor găsi acolo.
Proprietățile brandului tău
Dacă decidem să ne gestionăm reputația profesională, e bine să începem să luăm în calcul că va trebui să avem și niște proprietăți ale brandului personal, pe care le vom putea regăsi atât în online, cât și în offline. Pentru că cel mai des, mai confortabil, ieftin și util este să ne gestionăm reputația profesională prin mediul online, am zis să pun accent pe acestea cu mențiunea că voi face și o scurtă referire și la proprietățile brandului personal în offline.
Așadar, să începem cu cele din mediul online. Care pot fi acestea? Voi începe cu conturile de pe rețelele sociale, pentru că sunt gratuite și la îndemână, reamintindu-ți că Networking Marketing-ul, partea centrală a Managementului Reputației, începe prin construirea profilului public cu ajutorul rețelelor sociale.
Dacă vorbim de Facebook, ai putea începe prin a lua în calcul multitudinea de posibilități de a-l folosi în favoarea brandului tău personal. Gândește-te de 2 ori când postezi ceva, și mai ales, focusează-te pe scop: “De ce postez?”, “Care este obiectivul meu?”, “În strategia de comunicare și poziționare a brandului personal, această postare ce beneficiu îmi va aduce?”, “Vorbește despre un skill?”, “Despre valorile mele de viață, despre credințele mele?”
Contul de Linkedin este de asemenea un instrument benefic brandului per- sonal. Avantajul cel mai mare îl are datorită targetării, fiind o rețea dedicată profesioniștilor, o rețea în care se comunică la un alt nivel decât cel de pe Facebook, un nivel profesionist. Nu vei găsi poze dezgustătoare, injurii, articole despre accidente sau video-uri compromițătoare. Este o platformă pe care un grup restrâns de profesioniști iau legătura unii cu ceilalți și discută despre antreprenoriat, business-uri, campanii, zona Marcomm, HR, și multe altele cum ar fi impactul Covid-19 asupra mediului de business.
Îți recomand să testezi să vezi ce ți s-ar potrivi ție sau ce funcționează pentru brandul tău personal, cu ce tip de conținut interacționează audiența ta pentru că nu există reguli general valabile, atât timp cât rămâi în zona de business. Există însă o serie de Tips&Tricks de folosit pentru această rețea de socializare. Cu toate acestea însă, trebuie să găsești acel element care să te reprezinte pe tine, să ți se potrivească, în măsura în care te poate ajuta să îți promovezi Unicitatea și/ sau punctul diferențiator, ele rămânând elemente puternice de distincție pentru un brand personal:
acea puțină magie care să te definească, dar să te și evidențieze.
Instagram-ul are și el un target limitat, preponderent Millenials și Generația Z, ei fiind utilizatorii acestei platforme, și ca atare trebuie să te adresezi lor. Dacă la început era destul să postezi doar fotografii reușite, acum poveștile și firul narativ au luat locul clasicelor hashtag-uri pentru care era recunoscut și Instagram-ul la un moment dat, aplicațiile pentru telefon care îți dădeau un hashtag-uri predefinite pentru fiecare subiect în parte fiind foarte folosite (#food, #party, #holiday, #cars, #family, etc.).
Acestea încă există, și le poți folosi să crești numărul de followerși, cu mențiunea că e posibil ca aceștia să nu facă parte din targetul tău, dar te pot ajută să îți faci brandul personal cunoscut. De reținut este că atunci când creezi un cont pe o rețea de socializare e bine să cauți dacă username-ul este valabil. Este primul lucru pe care trebuie să îl faci.
Ca și opțiune, dacă acesta nu este valabil, pentru a te putea diferenția nominal în situația în care mai există persoane cu nume similare (cum este în situația mea), poți adăuga fie un al doilea prenume, fie un @ (@NumePrenume), fie underline (_NumePrenume), of- ficial (@NumePrenumeOfficial) sau Iam (IamNumePrenume), chiar dacă este o practică regăsită mai des la conturile din America.
Un alt aspect de reținut ar fi că este bine să comunici cât mai des pe platformele care te ajută în poziționarea brandului tău personal, în funcție de aria ta de expertiză: dacă ești creator de conținut video vei folosi cu precădere, cel mai des, YouTube sau Vimeo, dacă ești fotograf vei posta mai des pe Instagram, și într-un final, dacă ești profesionist /intelectual vei folosi în strategia de comunicare a brandului tău, Linkedin. Dacă ești un/o foarte bun(ă) scriitor(oare), ia în calcul la modul cel mai serios să folosești un blog personal al cărui domeniu să îți poarte numele.
Și dacă tot am ajuns la blog, să trecem acum la proprietăți ale brandului care presupun și resurse financiare, dar care îți sunt mai mult decât necesare și îți propulsează brandul personal de la nivelul de amator la cel de profesionist: blogul sau site-ul.
Dacă ești angajat(ă) e bine să ai un blog personal asumat în nume propriu, numeprenume.ro sau numprenume.com. Dacă întâmpini dificultăți din punct de vedere nominal, cum am avut eu, va trebui să găsești o modalitate prin care să te diferențiezi, fie folosind un al doilea nume, fie folosind un al doilea prenume, un element care să te diferențieze.
Dacă ești liber profesionist însă, îți va trebui și un site de companie. Avantajul ambelor proprietăți este că sunt ale tale, îți aparțin, în timp ce pe platformele sociale conținutul doar este hostat pe platforma lor. Strategia de înregistrare a domiciliului brandului tău personal, în speță web-ul social sau blogul, și /sau site-ul de companie, este una dintre cele mai importante tocmai din acest punct de vedere: tu îți controlezi conținutul și platforma îți aparține.
Și o să îți dau ca și exemplu perioada în care unele conturi de pe Instagram efectiv au dispărut, fără nicio notificare prealabilă, perioadă în care unii utilizatori s-au trezit efectiv fără conținut. De altfel, securizează domeniile similare pe .com sau .ro, în funcție de extensia domeniului pentru care optezi, .net, .co, .eu și redirecționeză-le către domeniul tău, aceasta fiind o modalitate de a-ți securiza și brandul personal.
În cazul ambelor proprietăți, fie el blog sau site, este foarte important să reții câteva reguli de aur:
– folosește imagini și fotografii de calitate superioară, fiind necesar, mai ales la blog, ca la deschiderea acestuia vizitatorul să interacționeze cu tine direct. Este de preferat să ai o poză care să te reprezinte, o poză a cărui scop va fi să te transforme într-un chip familiar. Nu uita că trebuie să comunici permanent care este Unicitatea ta, Autenticitatea, și ele se pot transpune foarte bine prin poze,
– brandul tău personal în clar, adică numele tău, și ceea ce faci în titlul și descrierea site-ului,
– conținutul acestora să fie autentic, de calitate, reprezentativ pentru tine și brandul tău personal, scopul fiind ca atât blogul, cât și site-ul să fie profesionale și să te reprezinte în totalitate. În totalitate trebuie să te reprezinte tot ceea ce faci, pentru că orice discrepanță între ceea ce pretinzi că ești și de fapt nu ești, orice surpriză, va fi taxată. Discordanțele, momentele de contradicție duc la neîncredere, iar neîncrederea îți va coroda, în timp, brandul personal. Cum am mai spus, imaginea din online trebuie să coincidă cu imaginea ta din viața de zi cu zi, cu aparițiile tale la evenimente, conferințe, orice sesiuni de networking.
– Imaginea fizică este o altă proprietate a brandului tău personal, pe care trebuie să o îngrijești și să o gestionezi în favoarea ta. Mama mea mereu îmi spune că părul și tenul curat, unghiile îngrijite spun foarte multe despre o femeie și despre cum este ea, ca și femeie. Așa este și cu imaginea personală: este cartea noastră de vizită. O semnătură de brand ar putea fi și folosirea aceluiași parfum, unul care să te definească ca personalitate, pe care să îl porți mereu, parfum cu al cărui miros să fii asociat(ă).
Acest gen de strategie este folosită cu succes de Stradivarius: cred că aproape orice tânără care a intrat măcar odată într-un magazin de al lor și ar fi pusă în situația în care să intre și a doua oară, legată la ochi, ar recunoaște brandul imediat. Este o experiență de brand memorabilă, și de ce nu, recognoscibilă. Dacă acest exemplu nu îți spune nimic, ne putem gândi la colosul McDonald’s pe care sigur îl recunoaștem cu toții instantaneu atunci când simțim mirosul inconfundabil de cartofi prăjiți.
Și dacă tot am pomenit cărțile de vizită, și ele pot face parte din proprietățile brandului tău. Mape de produs, workbook-uri, o carte, o agendă personalizată, tricouri, insigne, șepci, orice materiale care pot fi individualizate pot deveni proprietăți ale brandului tău personal.
Resurse:
Brandul tău personal ești Tu – cartea (2018)
K.Ann Renninger& Wesley Shumar – Building Virtual Communities
Despre Alexandra
Alexandra este autoarea primei cărți de Personal Branding din România publicată în 2018, lansată la Bacău și în Republica Moldova, la Chișinău, dar și a booklet-ului aferent ei publicat în 2019 după care sunt adaptate workshop-urile și cursurile ei.
În 2020 publică prima carte de Marketing Coaching din România, un alt self marketing tool, un instrument foarte util adaptat la modelul de coaching GROW cu 9 worksheet-uri cu exerciții practice pentru cei care vor să exploreze marketing-ul de la A la Z.
Alexandra este licențiată in Marketing la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău și este Masterand în Marketing și Management. De altfel, a finalizat cursurile • Shaping Your Professional Brand – University of Illinois at Urbana-Champaign • Strategic Self-Marketing and Personal Branding – The State University of New York • Introduction to Personal Branding – University of Virginia, Statele Unite ale Americii.
Este formator acreditat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării, Certified Life Coach acreditat de American Union of NLP și Business Coach acreditat de John Chisholm Consulting, UK.
Este de părere că conexiunea umană, experiențele de brand și poveștile fac diferența, este ambasador al autenticității, onestității și meritocrației pentru care a creat mișcarea numită #RevoluțiaMeritocratieiPrinPersonalBranding care a ajuns internațional, mișcare care a fost nominalizată pentru Best Social Good Campaign în România la cel mai mare eveniment de Social Media și Comunicare din România, Webstock.
În 2014 a creat, alături de Brand & Build (propria agenție de marketing care a fost nominalizată de revista Corporate Vision Magazine din Uk ca și Most Innovative Marketing Agency 2020 – Romania datorită diviziei de Self Marketing Tools), Fundația #ConstruimPentruViitor al cărei rol este să deservească nevoile de marketing și comunicare ale celor care nu au resurse, dar care oferă, la rândul lor, comunității. Tot prin această fundație a donat, conform Regulii 10%, împreună cu partenerii ei, pentru diverse cauze umanitare.
Este mama unui băiețel de 5 ani care a învățat-o iubirea necondiționată și răbdarea. Este pasionată de zona de transformare personală datorită procesului de Autocunoaștere si trezire spirituală prin care a trecut personal, de misticism, ezoterism și Yoghic Science, în special Kundalini Yoga.