Întrebarea la care voi încerca să răspund în acest articol este: „Există diferențe esențiale între psihologia antreprenorului și cea a angajatului? Ce anume face antreprenorul să fie așa cum este? Dar angajatul?” O dilemă (aproape) la fel de veche ca cea cu „oul sau găina”.
Înțelepciunea aceasta „de salon” de care ne lovim la tot pasul, compusă din tot felul de stereotipii și locuri comune, zice nu numai că da, există diferențe, dar ne spune cu maximă siguranță și care ar fi diferențele respective.
Din analizele de felul acesta, portretul antreprenorului reiese de obicei glorificat, în timp ce portretul angajatului pare cam meschin. Antreprenorul e un super-om, are o dimensiune eroică, este un deschizător de drumuri, un temerar, un luptător cu balaurii moderni.
Angajatul, prin opoziție, este lipsit de ambiție, este omul care se mulțumește cu o poziție subalternă, făptura lipsită de curaj sau de capacități de leadership, dar roasă de invidie și care se revanșează printr-o atitudine pasiv-agresivă, de genul „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”. Astfel, antreprenorul (care, prezumabil, este și angajator) și angajații ar fi despărțiți de un curent subteran de neîncredere reciprocă, dacă nu chiar de ostilitate, ca faimoasa „luptă de clasă”, dar valorizată în sens invers.
Totuși… așa să fie? Eu aș zice că nu. Aș zice că e un fel de a privi lucrurile alterat de o anumită mitologizare a capitalismului. Dar epoca în care am intrat este una post-capitalistă, în care trebuie să depășim modelele de gândire și de acțiune perimate și să ne dezobișnuim să privim lucrurile în alb-negru. Eu, una, nu prea cred că există o psihologie a antreprenorului, cu valabilitate generală, pentru simplul fapt că oamenii ajung antreprenori din motive diferite și cu rezultate foarte diferite.
Ajungem antreprenori din ambiție, din individualism, din dorința de mai mult, din refuzul de a ne subordona, dar și din necesitate, din întâmplare, din greșeală, chiar… unii moștenesc antreprenoriatul, așa cum alții moșteneau înainte titlurile…
Poate ar fi mai corect să vorbim despre o psihologie a antreprenorului de succes? Ce atribute îi trebuie, oare? Curaj, fără îndoială, dar în doze echilibrate, altfel e un speculant nesăbuit, nu un om de business. Simț practic, tot fără îndoială, dar și un strop de fantezie, pentru că fără fantezie nu poți avea viziune. Un cap limpede, evident, dar și instinct, care nu prea are treabă cu capul.
Încredere în tine, desigur, dar temperată de luciditate, altfel pierzi contactul cu realitatea. Și noroc cât cuprinde, dar norocul nu ține de psihologie, așa că nu se pune. Deci un soi de echilibru general, am putea spune… Ce ne facem însă cu nenumăratele biografii de antreprenori de succes care demonstrează orice, numai nu o viață dusă în echilibru? Greu de zis.
Dacă ar fi să extrag, totuși, o singură calitate pe care chiar o consider indispensabilă și de preferat în cantități mari, aceea este perseverența. Am zis-o de câte ori am avut ocazia și voi continua să o spun: nimănui nu i-a ieșit totul din prima. Sigur, există anumite momente istorice, anumite ferestre de oportunitate, în care numărul de iterații încercare-eșec se poate reduce semnificativ. Imperiile se constuiesc la moartea și la nașterea unei epoci, așa am citit cândva într-o carte.
Pentru România, începutul anilor 90, când am debutat eu în business, a reprezentat o asemenea fereastră de oportunitate, așa că mă consider norocoasă (ce ziceam cu norocul?). Dar să nu credeți că n-am avut și încercercări ratate. Keep calm and keep trying!
Dacă se poate spune măcar atât despre psihologia antreprenorului de succes, oare ce-am putea spune despre psihologia angajatului bun? Devine și mai greu, pentru că dintr-o dată amestecul de ingrediente poate fi extrem de divers, în funcție de ce presupune rolul pe care îl are de îndeplinit fiecare angajat. Aici se poate face orice afirmație și contrariul ei. Poate singurul atribut care nu poate lipsi în niciun scenariu este loialitatea. Oricâte capacități și calități ar avea un angajat, dacă nu este loial echipei și intereselor companiei, beneficiile sunt limitate.
Îmi vine în minte un roman superb, poate una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit vreodată: „Rămășițele zilei”, de Kazuo Ishiguro. Personajul central este Stevens, majordomul Lordului Darlington. Stevens are un cod al onoarei, o etică a muncii și un simț al importanței propriei meniri care nu doar că îl fac să exceleze, ci îi dau o dimensiune cu adevărat eroică. Păi cum, era doar un majordom, nu? Nu. Era majordomul Lordului Darlington. Dimensiune eroică, la un simplu servitor?! Când îți servești vocația, în niciun caz nu ești un simplu servitor.
Poate că aceasta e concluzia. Poate că trăsăturile psihologice pe care le au în comun oamenii care excelează, indiferent că excelează în business sau în jobul lor, sunt capacitatea de a se dărui complet, simțul datoriei (antreprenorii au și ei foarte multe îndatoriri, să știți) și încrederea în utilitatea propriei munci. Da, am trișat puțin, pentru că probabil trebuia să mă concentrez pe ce ne desparte, dar, ca de fiecare dată, eu prefer să vorbesc despre ce ne unește.
By Camelia Șucu, self-made serial entrepreneur
Camelia Șucu, un veritabil antreprenor în serie „self-made”, este cunoscută publicului mai ales ca jucător de top pe piața de mobilier și design interior din România. Co-fondatoare, în 1993, a Mobexpert, iar apoi pentru a-și diversifica portofoliul cu noi proiecte. Camelia este un lider, unul care știe că spiritul antreprenorial înseamnă asumarea mai multor provocări decât toți ceilalți, care știe să învețe câte ceva din fiecare experiență și să aibă o bună comunicare cu toți cei care, într-un fel sau altul, contribuie la succesul business-ului.
Primul pas după Mobexpert a fost fondarea grupului de firme Class, prin care Camelia Șucu a devenit distribuitor unic al unora dintre cele mai importate branduri de mobilier de lux din lume. Pasiunea pentru sănătate, cimentată și de formarea ei inițială ca medic, s-a materializat apoi prin Abundia. A urmat firesc brandul Iconic, care reprezintă o adevărată sinteză a filosofiei de business, dar și de viață, a Cameliei: armonie, frumusețe și sănătate abordate holistic, de la interior.
Preocupată și de transmiterea valorilor și lecțiilor învățate, Camelia este un adevărat mentor pentru a doua generație de antreprenori din familie, fiicele Ioana și Cristina, care îi calcă deja pe urme, cu propriile afaceri: The Library, Ioana Sucu Events, Kiddo Play Academy etc. Dincolo de experiența sa de antreprenor în serie, Camelia Șucu este un reper de stil, este capabilă să educe și să inspire o viață frumoasă, iar secretul său constă în atingerea echilibrului, după cum mărturisește: „O viață frumoasă nu poate fi trăită decât în echilibru.”
Surse foto: arhiva personala, pexels.com, unsplash.com