Potrivit celui mai recent raport Eurostat, România este a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar. Pe tristul podium, alături de noi se află Malta și Spania. La polul opus, țările cu cea mai mică rată sunt Croația, Lituania și Slovenia.
La nivelul UE s-au propus o serie de măsuri pentru reducerea acestei rate și s-au acordat (și încă se acordă) finanțări europene pentru proiecte dedicate acestei probleme. În România însă, în zece ani, conform datelor Eurostat, rata abandonului școlar a crescut de la 17,9% în 2006 la 18,5% în 2016.
România a fost la rândul ei parte la o așa-zisă implementare a acestor proiecte, însă succesul nu pare a fi vizibil. Abandonul școlar nu se reduce doar la faptul că X copii renunță la studii, ci are impact asupra ratei șomajului și a incluziunii sociale. Motivele pentru care cei mici nu mai merg la școală sunt preponderent cele financiare. Deși școala este în teorie gratuită, există un număr considerabil de părinți care fie nu își permit să-și pregătească copiii pentru școală, fie nu înțeleg utilitatea acesteia.
Statul nu a găsit încă forma prin care să rezolve punctual, în practică aceste probleme. Se discută la nivel național de digitalizarea școlii românești, însă anul școlar 2017-2018 a început fără manuale tipărite pentru elevii de clasa a V-a, se dorește includerea programului ,,O masă caldă” pentru copii, însă unele județe anulează și licitațiile pentru cornul zilnic (Consiliul Județean Suceava a anulat o astfel de licitație, cu două săptămâni înainte de începerea anului școlar). România pare a fi o țară a contradicțiilor în sistemul educațional, al reformelor de tipul ,,să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica”.
Dreptul la educație al copiilor și deopotrivă conștientizarea și incluziunea părinților sunt apărate însă de mai multe ONG-uri care luptă constant pentru asta. Soluțiile găsite sunt diverse și merg dincolo de campaniile de strângeri de fonduri punctuale sau alte campanii caritabile. Una dintre cele mai roditoare măsuri este cea implementată de asociația OvidiuRo, care au introdus stimulente financiare pentru părinții care își duc copiii cu o frecvență regulată la grădiniță.
Ţinta propusă statelor membre pentru 2020 este reducerea abandonului şcolar, sub pragul de 10%. 15 state membre îndeplinesc deja obiectivul naţional propus pentru anul 2020, între care Franța, Belgia, Austria, Olanda și Danemarca. Cea din urmă este bine cunoscută în Europa pentru accesibilitatea pe care o oferă studenților și pentru inovația pe care o oferă în educație.
România trebuie însă să se mobilizeze și să adopte politici publice utile pentru a clădi sistemul educațional. Pulsul actual l-a dat chiar actualul Ministru al Educației printr-o declarație, la o zi de la deschiderea nolui an școlar: ,,Nu putem spune că avem o siguranță a elevului și a profesorilor în toate școlile din țară.”
Cei 6% din PIB, ceruți în nenumărate rânduri nu sunt doar un moft al activiștilor, profesorilor și liderilor de opinie, ci mai degrabă o necesitate, fiind punctul de salvare al școlii românești.
By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman
Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.
Surse foto: www.newsweek.com, www.europa.eu