Dr. Ioana Bujor este absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, iar în prezent medic Rezident Chirurgie Vasculară în cadrul Institutului Inimii din Cluj-Napoca.
Fire sensibilă și mereu atentă la nevoile pacienților săi, Ioana se dedică total meseriei pe care o practică, considerând că pentru a reuși, în orice domeniu, trebuie să pui suflet în ceea ce faci, să-ți placă munca ta de zi cu zi chiar dacă nu este perfectă.
Cum ai decis să urmezi medicina? A fost un domeniu care te pasiona de mică sau a existat un moment anume care te-a determinat să urmezi această cale?
Mă definesc că o persoană sensibilă și cu multă compasiune (uneori prea multă, greșit înțeleasă). Întotdeauna mi-a plăcut să ajut oamenii, să alin suferințele celor din jurul meu, să fiu de folos altora. Aveam vreo 5 ani când Moș Nicolae mi-a adus o trusă medicală, eram fascinată, am început să consult pe toată lumea din jurul meu. Fiind curioasă din fire, ani de-a rândul, după aceea îi ceream mamei cărți ilustrate cu corpul omenesc.
La școală am avut parte de profesori minunați, care au știut să-mi mențină curiozitatea trează. Așa am ajuns ca la sfârșitul liceului să fiu ferm hotărâtă să urmez medicina. Cu toate că proveneam dintr-o familie modestă și nu aveam parte de susținerea pe care o aveau alții, eram hotărâtă să nu mă dau bătută. Astfel, am intrat la Facultatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și mi-am îndeplinit visul. Este adevărat, am muncit foarte mult, dar prin tenacitate, am reușit! Au urmat șase ani de studiu în cadrul facultății și alți ani de specialitate.
Deși, în facultate, Chirurgia a fost dragoste la prima vedere, fiind descurajată că o femeie nu se poate „descurca” într-o ramură chirurgicală, câțiva ani am urmat specialitatea oncologie-radioterapie în cadrul Institutului Oncologic Cluj-Napoca. Era o specialitate care nu mi se potrivea și m-am decis să fac o schimbare …spre Chirurgie.
Câțiva ani am urmat specialitatea de Chirurgie Generală, în cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie- Hepatologie Cluj-Napoca, iar acum sunt medic rezident în specialitatea de Chirurgie Vasculară, în cadrul Institutului Inimii Cluj-Napoca și îmi place ce fac. Fac încă cu pasiune. Și încă învăț. Mereu învăț. Din mers. Din micile experiențe de zi cu zi.
Un bun chirurg trebuie să fie inventiv, să aibă manualitate, simț estetic, talent, dar înainte de toate, să aibă har.
Au fost momente când am luptat cu „moartea” alături de pacienți, uneori am ieșit învingători, alteori am pierdut lupta, dar am învățat lecții prețioase.
Ca medic chirurg, atunci când te dedici și trăiești operațiile, simți cum se dilată clipa, este o experiență profesională și de viață impresionantă. E precum ai găsi un întreg Univers în câmpul operator, iar timpul și spațiul devin instant inexistente!
Fiecare avem o „voce interioară” de care ar trebui să ascultăm. Dacă simți că-ți place ceva foarte mult, e bine să-ți urmezi visul și să perseverezi. Cred că cele mai multe satisfacții din viață vin din pasiune. Pentru a reuși, în orice domeniu, trebuie să pui suflet în ceea ce faci, să-ți placă munca ta de zi cu zi chiar dacă nu „este perfectă”. Să îți placă provocările, să încerci să îți depășești limitele și, dacă se poate, să performezi.
De ce ai ales să te specializezi pe Chirurgie Vasculară? A existat sau există un mentor în tot acest timp?
Chirurgii vasculari sunt specialiști în bolile sistemului vascular. Cu alte cuvinte chirurgia vasculară se ocupă cu diagnosticul, tratamentul și prevenția patologiilor ce afectează arterele, venele și limfaticele, cu excepția vaselor creierului și ale inimii.
Am simțit că în viață, Dumnezeu mă duce unde trebuie să ajung. Un chirurg vascular desăvârșit și un om extraordinar (Dr E. A., din cadrul secției de Chirurgie Vasculară, Chirurgie II, Cluj-Napoca), căruia o să îi fiu veșnic recunoscătoare pentru tot ce mă învață, a avut un rol important în decizia mea de a urma această specialitate. Chirurgia se învață prin mult exercițiu, de aceea este vital să ai un exemplu desăvârșit de la care „să furi” efectiv meseria.
Ce ți s-a părut cel mai greu când ai interacționat prima dată cu un pacient? Există pacienți dificili? Cum îi gestionezi?
Comunicarea este o aptitudine vitală în lumea medicală. Talentul de a comunica eficient cu pacientul constituie un element de bază în înfăptuirea unui act medical sigur și de succes.
Interacțiunea cu primul pacient nu a fost una simplă. Facultatea mi-a oferit baza, teoria, dar nu m-a pregătit cu adevărat pentru contactul cu pacientul, nu m-a responsabilizat în întregime. Mi-a oferit informația pe care a trebuit să o sortez corect și să o aplic ulterior în practica de zi cu zi cu pacientul.
Fiecare pacient în parte este unic, prin urmare și interacțiunea cu fiecare diferă de la caz la caz. Majoritatea pacienților sunt complianți și deschiși pentru că sunt conștienți de faptul că sunt acolo pentru a-i ajuta. Există și pacienți necomplianți, mai dificili, care pur și simplu refuză orice fel de dialog, pacienți care au tendință de minimalizare sau exagerare a simptomelor.
Tocmai de aceea relația dintre medic și pacient trebuie construită cu răbdare, profesionalism și încredere deplină din partea pacientului. Câștigarea încrederii pacientului se bazează în primul rând pe bună comunicare din partea medicului.
Pun mai mult accent pe prevenție pacienții din ziua de azi în comparație cu generațiile mai vechi?
Acesta e un subiect controversat. În relația medic-pacient, medicul trebuie să ofere cea mai buna soluție medicală pentru acel pacient. Dacă discutăm de prevenție, în activitatea curentă, medicul împreună cu pacientul decid care sunt măsurile pe care le pot avea în vedere, ținând cont de starea pacientului, de posibilitățile financiare și de motivație ale acestuia, de exemplu dacă dorește să își schimbe comportamentele la risc (renunțarea la fumat, alcool, sedentarism, alimentatie nesănătoasă…)
Spre deosebire de generațiile vechi care nu dispuneau de foarte multe programe de prevenție susținute de stat, în ultimii ani, educarea populației, ca mijloc de dezvoltare a cunoștințelor și schimbarea comportamentului într-un stil de viață nou, favorabil sănătății a fost unul dintre scopurile principale ale programelor naționale de educație pentru sănătate.
Unele gesturi uzuale de prevenție clinică sunt efectuate în mod curent și de către medicul de familie, cu care pacientul ar trebui să aibă o relație strânsă (în vederea efectuării screening-urilor pentru diverse boli, imunizărilor, consiliere și medicație preventivă).
Pe de alta parte, studiile și rapoartele arată că există probleme mari în implementarea programelor de prevenție. Cele mai comune bariere identificate sunt reprezentate de lipsa de timp în cadrul consultațiilor, de rambursarea serviciilor preventive, de refuzul pacientului de a discuta problemele legate de comportamentele la risc.
În ceea ce privește identificarea barierelor în activitatea de prevenție a medicilor de familie s-a constatat lipsa de motivație din partea pacienților, lipsa de continuitate a asistenței medicale, precum și lipsa de stimulente financiare și suport la resurse pentru prevenție, supraîncărcarea activității cabinetului și inconsistența recomandărilor din ghiduri.
În concluzie, este nevoie în continuare de materiale informative pentru pacienți, de informații chiar pe internet, de organizații care să ofere servicii de suport pentru diverse acțiuni de prevenție, care la rândul lor trebuie sprijinite și finanțate de stat sau de comunitate. Implicarea continuă a Ministerului Sănătății pentru prevenție, prin programe naționale de screening pentru diverse boli, a unui ghid de prevenție adaptat persoanelor în funcție de vârstă, sex și factori de risc pentru boli, agreat de medicii de familie, a instrumentelor care să vină în sprijinul medicilor, sunt toate necesare.
Și foarte important, rolul medicilor de familie, care s-a schimbat în ultimii ani, de la poziția reactivă în fața bolilor acute și cronice în cea proactivă față de sănătatea pacienților pe care îi au în grijă.
Cine este Ioana Bujor în timpul liber? Cum te-ai descrie?
Sunt un om simplu, pasionat de când mă știu de sport, pe care îl practic cu plăcere ori de cate ori am timp, de timp petrecut cu familia, de călătorii, de muzică bună, de cafea bună pe care să o savurez cu cei dragi mie, de natură și frumusețile ei. Am învățat în timp că astfel de momente de liniște sunt destul de rare, așa că mă bucur de ele din plin, ori de câte ori am ocazia.
Cum arată o zi din viața ta? Care sunt sarcinile cărora nu le poți da skip indiferent cât de mult ți-ai dori o zi de odihnă?
Să încep cu începutul, nu-i deloc ușor, dar pe parcurs te obișnuiești. Ca să fiu sinceră, în primele luni de rezidențiat eram copleșită.
Ziua începe la 6:00, după igiena personală, mă pun 30 min la citit (de exemplu articole noi apărute, tehnici operatorii ale cazului la care urmează să intru în operație); cu cât citești mai mult cu atât vei realiza cât de multe nu știi, iar cunoștințele de bază învățate în facultate se uită și nu le știi decât dacă le repeți mereu.
La ora 7:00 plec de acasă, pe la 7:30 ajung la spital și fac singură o vizita scurtă la toți pacienții pe care îi urmăresc, observ și semnalez eventualele probleme apărute peste noapte.
La ora 8:00 e raportul de gardă de la care nu se poate lipsi. Toți medicii clinicii se adună la acest raport pentru a discuta cazurile noi apărute în timpul gărzii; se prezintă toate operațiile efectuate cu o zi în urmă sau în cursul nopții (cei care au fost de gardă) și operațiile programate pentru ziua curentă.
Fiecare medic poate pune întrebări, să dea sugestii cu privire la un caz prezentat sau să se opună unei tehnici chirurgicale propuse în favoarea alteia mai bune, să își ofere ajutorul etc. În felul acesta toți au siguranța că decizia luată pentru o intervenție chirurgicală este cea mai bună.
După raportul de gardă se face vizita mare în care șeful clinicii trece pe la fiecare pacient, iar medicul curant sau rezidentul desemnat prezintă cazul cu o evoluție a acestuia din ultimele 24 de ore. Tot aici e nevoie să scrii medicația la indicația medicului curant care va cuprinde toate medicamentele și perfuziile pe care pacientul urmează să le primească în următoarele 24 de ore.
Până la ora 9:00, programul este oarecum la fel în fiecare dimineață. Deci nu prea poți da skip niciunui lucru.
Însă ceea ce începe de la ora 9:00 este mereu nou, diferit și neprevăzut. Singurul lucru știut aproximativ este ora la care începe operația/operațiile. Dar pe langă operația în sine, la care participi, care poate dura ore, e nevoie să te ocupi de biletele de externare ale pacienților care pleacă în ziua respectivă, să te ocupi de pacienții internați din ziua curentă, să întocmești cereri pentru diverse investigații, să participi la consultații în ambulator și multe altele.
În programul acesta general se mai strecoară și efectuarea unor ecografii Doppler la pacienții cu diverse patologii vasculare, sub îndrumarea Dr V.G., medic chirurg cardiovascular, căruia îi mulțumesc. Ora la care ajung acasă diferă în funcție de volumul de muncă din acea zi, dar niciodată foarte devreme. În spital, orele unui medic rezident nu se numără, trec de la sine și oferă experiențe greu de simțit în oricare alte meserii.
Încă sunt purtată de entuziasm și de sentimentul că fac mult bine celor din jur, și la finalul zilei, cuvintele de mulțumire venite din partea celor pe care îi tratez contează cel mai mult.
Ce îi sfătuiești pe viitorii medici care vor să profeseze în specialitatea de chirurgie/chirurgie vasculară?
Să fii un chirurg bun/un doctor bun înseamnă în primul rând să fii om, cu tot ce presupune: stări bune, stări rele, emoții, frici, anxietăți, energie, oboseală. Să ai compasiune pentru cei pe care îi salvezi. Apoi, înseamnă că scopul tău sunt oamenii din jur (pacienții) și faci tot ce știi pentru ca ei să fie bine. Iar asta e credința ta. Îți asculți pacienții, le ești aproape, le câștigi încrederea, le răspunzi cu răbdare la întrebări, le alini suferințele.
Medicina nu este doar despre iubirea de știință, este în primul rând despre oameni!
Cei care doresc să practice chirurgia sau orice ramură a ei, trebuie să știe că învățatul nu se oprește niciodată. Mereu trebuie să fii curios, enervant de curios. Să fii curios despre pacienții tăi, despre vindecarea bolilor lor, despre ce fac colegii tăi în alte secții, despre tehnologie.
După curiozitate, dedicare și motivație, simțul datoriei este extrem de important. Apoi, trebuie să fii empatic, să comunici cu pacientul tău, să îi pui întrebări și să îl asculți, de cele mai multe ori să te pui în locul lui, să poți înțelege cu adevărat prin ce trece și să îi oferi sprijinul pe care și-l poate permite. Fără empatie, te poți numi doar pe jumătate medic. Trebuie să fii răbdător și umil!
În concluzie, cine alege acest drum are nevoie de anumite calități pentru a fi un chirurg/medic bun, așa că notăm: omenie, curiozitate, responsabilitate, empatie, umilitate, conștiință și comunicare!
Hipocrate spunea că „acolo unde este iubită arta medicinei, există și o dragoste pentru umanitate”.
–
Editor: