Zilele trecute i-am cumpărat fetiţei mele o cărticică de colorat care avea ataşat un stilou umplut cu apă. „La cei 1,5 ani ai ei, ar putea fi o distracţie pe cinste”, îmi spun eu încântată.
Intru la ea în cameră: Luiza se juca absorbită cu un căluţ şi cu nişte forme pe care tot încerca să le potrivească. „Hai Gio, dincolo, să vezi ce ţi-a luat mama.” Aşa îşi spune ea – Gio. Aşa că, îi spunem şi noi tot Gio. Ea nimic, nu vrea să vină. Merg la ea şi o iau de mânuţă. Nu-nu, e foarte hotărâtă. Probabil că şi voi aţi trăit momente asemănătoare.
Copiii au o mare calitate: sunt maeştri în a trăi în prezent. Ştiu să se bucure de tot ce au, din suflet. Însă, de multe ori, noi „îi deturnăm”. Fără să ne dăm seama, treptat-treptat, le trasmitem indirect mesajul că „ce avem acum nu este suficient de bun, altceva ar putea fi şi mai bun” sau că „la un moment dat, viaţa va fi mai frumoasă”.
Aşa că am învăţat de la fetiţa mea o lecţie valoroasă. Ideea că atunci când sunt mai prezentă în activitatea pe care o fac, am nevoie de mai puţine experienţe ca să-mi găsesc satisfacţia. În felul acesta, fiecare experienţă va avea mai mult sens pentru mine. De exemplu, poate că nu va fi nevoie să fac o călătorie în jurul lumii ca să simt că ceea ce trăiesc se potriveşte cu aşteptările mele.Poate că reuşeşc să găsesc şi alte activităţi care să mă încarce cu energie.
Am observat că atunci când sunt în natură, ajung mai aproape de sufletul meu. Când aud pasările cântând sau un izvor de munte şopotind, când văd brazi înălţându-se mândri sau simt miros de frunze şi flori. Poate şi pentru voi natura este o sursă de mare energie. Sau poate aveţi şi alte activităţi în care puteţi fi prezente cu adevărat.
Copiilor le reuşeşte asta mult mai uşor. Înseamnă că este ceva ce am avut cu toţii, dar am pierdut pe parcurs. În parte, am învăţat de la adulţii din jurul nostru că „altceva ne va face fericiţi, nu ceea ce facem acum”. Gândirea noastră se concentrează pe viitor- ce am mai putea face sau pe trecut- ceea ce am făcut deja. În felul acesta, de prea puţine ori, ne vom simţi împliniţi de o singură activitate. Avem nevoie de mai multe şi mai multe experienţe ca să simţim satisfacţie. Faptul că nu putem sta în prezent, ne privează de bucuria de a vedea, auzi, simţi ceea ce este în prezent. Şi asta pentru că mintea noastră este în altă parte.
Ideea generală nu este că ar trebui să avem mai puţine activităţi sau să eliminăm noutatea din viaţa noastră. Dacă avem posibilitatea să mergem în jurul lumii, cu siguranţă va fi o experienţă grozavă, dar dacă nu putem face asta, nu ajungem să fim dezamăgite.
Motivul pentru care avem o satisfacţie scăzută este că ne mişcăm prea repede de la o activitate la alta şi pierdem ceea ce avem deja, chiar în faţa noastră. Şi apoi căutăm altceva. Şi aşa apare anxietatea, frustrarea, regretul, dezamăgirea.
La final, îţi propun un exerciţiu simplu: să te gândeşti la trei–patru activităţi care-ţi fac plăcere. Şi încearcă să vezi ce anume au ele în comun. Este posibil să fie nişte activităţi diferite şi să pară că nu au nimic similar. Ai să observi însă, că la un nivel diferit, au în comun faptul că eşti prezentă şi implicată în ceea ce faci.
By Delia Lungu, psihoterapeut de familie şi de cuplu
Sunt femeie. Orice femeie, ca mine şi ca tine, are vise pe care vrea să le împlinească şi idei pe care să le ducă mai departe. Mă adresez, în special, femeilor care îşi doresc să aibă o viaţă mai bună în relaţia de cuplu, cu copiii şi la muncă.
Se întâmplă, însă, că avem dureri şi vulnerabilităţi care ne blochează şi pe care le preluăm, în mare parte, de la familia noastră de origine.
În acest sens, mă ocup în mod deosebit de relaţia dintre mamă şi fiica adultă; cum înţelegem ca femei relaţia cu mamele noastre, cum ne vindecăm de moştenirea pe care am primit-o, cum devenim o mamă mai bună pentru noi, cum îl înţelegem mai bine pe bărbatul din viaţa noastră, cum transmitem o moştenire mai sănătoasă către copiii noştri. www.delialungu.ro