Sonia Nechifor, alchimistul PR-ului românesc

Sonia Nechifor este fondatoarea agenției de comunicare și PR Communication ON, fondată în 2011 din dorința de a deveni antreprenor și de a aduce o schimbare pe piața de PR și comunicare din Cluj-Napoca.

S-a extins cu diferite proiecte, ajungând și la București cu un sediu. A trecut de la editor la purtător de cuvânt, apoi la activist. Sonia este omul care reușește de fiecare dată să aducă un concept nou și să dea un alt sens celor deja existente.

Proiectele semnate de ea au capacitatea de a se transforma din idei simple în idei inovatoare și diferite. Astfel, a reușit să facă un adevărat Laborator de Branding în jurul unor proiecte frumoase.

Sonia Nechifor va fi alături de comunitatea de femei de business la Conferința de Leadership Feminin The Woman. Împreună cu speakerii invitați, vor dezbate importanța și implicarea femeilor în educație.

Aţi fondat prima şcoală de bune maniere din România. De unde a pornit această idee?

Mărturisesc că am de multă vreme acest gând. Mereu am simțit că bunele maniere sunt ceva ce lipsește societății noastre în ansamblul ei și fără a arăta neapărat cu degetul, cred că este nevoie să acceptăm fiecare dintre noi că încă mai putem învăța. Și cu siguranță mai este loc să completăm cei șapte ani de-acasă, care nu întotdeauna ne lipsesc, dar tot mai rar îi lăsăm să se exprime.

Nu de puține ori am fost martoră a unor situații în care un comportament mai elegant, să zicem, ar fi făcut diferența. Și asta pentru că este esențial ca imaginea ta per ansamblu să transmită încredere, bun simț, un caracter desăvârșit. Iar gesturile fac mereu cât o mie de cuvinte.

Cum te pot ajuta bunele maniere în afaceri?

Bunele maniere sunt mai mult decât o carte de vizită. Sunt totul, practic. Vorbesc despre tine mai mult decât o va face un CV impresionant și sunt menite să desăvârșească imaginea unui om, care dincolo de inteligență, experiență și aptitudini, transmite mai mult prin comportamentul și manifestările sale nonverbale, decât prin cele verbale. Comportamentul general al unui om determină capacitatea acestuia de a se face plăcut celor din jur, de a câștiga încredere, dar mai ales de a se prezenta el însuși cu încredere în sine și în ceea ce și-a propus. 

Educaţia este tema acestei ediţii a Conferinţei de Leadership Feminin The Woman. Ce fel de cursuri de comunicare aţi vrea să se predea în şcolile din România astfel încât elevii să fie pregătiţi pentru viaţa de adult?

Aici este o discuție amplă. Și asta pentru că educația copiilor în școli nu ar trebui să se rezume doar la însușirea unor cunoștințe din diferite domenii. Ea trebuie completată de discipline care să desăvârșească conduita viitorilor adulți, să-i pregătească cu adevărat pentru viață; și aici putem puncta, printre altele, încurajarea lor să vorbească în public pentru depășirea temerilor și a barierelor de comunicare; dezbaterea pe teme variate – pentru dezvoltarea gândirii logice și exercițiul argumentării; reguli de comunicare scrisă, adresare etc.

Sunt multe aspecte care ar fi extrem de important de abordat și dezvoltat în școală și nu doar din perspectiva comunicării. Cred că preocuparea majoră ar trebuie să se concentreze pe a contura personalitatea unui om și a-l ajuta să se dezvolte în ansamblul său.

Cum încercaţi să-i motivaţi pe colegii dvs. din cadrul companiei când îi simţiţi descumpăniţi?

Am încercat mereu să creez o atmosferă caldă, de prietenie în rândul colegilor mei, în care fiecare să simtă că poate să vorbească deschis despre orice preocupări ar avea, chiar și în plan personal dacă simte nevoia. E important să poți să-ți desfășori activitatea într-un mediu în care să te simți în largul tău și cred că asta sudează echipa extrem de bine pe termen lung.

Una din devizele dvs. este „dacă visezi, să visezi ceva măreţ”. Încercaţi să le insuflaţi această credinţă şi clienţilor, colegilor sau prietenilor dvs.?

Evident că da. Rolul meu este și acesta, de a-i încuraja pe cei din jurul meu să țintească cât mai sus, și e valabil atât pentru clienți cât și pentru colegi. Din păcate sunt mulți oameni extraordinari, cu proiecte și realizări deosebite, dar care sunt la fel de modești pe cât sunt de impresionanți sau care, poate nu știu cum să se elibereze de niște bariere sau limite proprii.

În meseria mea de comunicator, un rol important este chiar acesta de a lucra cu psihicul oamenilor și a le da un plus de încredere care să-i ajute să țintească și mai sus decât îndrăznesc ei înșiși.

Aţi fost pentru mulţi ani purtătorul de cuvânt al unei universităţi din Cluj-Napoca. A fost grea trecerea spre antreprenoriat?

Decizia a venit la momentul potrivit și am simțit că asta trebuie să fac. Trecerea în sine nu a fost grea și nu am regretat nicio secundă nici atunci și nici de atunci pasul făcut. Antreprenoriatul în sine nu este ușor și vine cu infinit mai multe responsabilități și greutăți decât o slujbă obișnuită, oricât de solicitantă ar fi ea. Și asta din simplu motiv că a fi antreprenor presupune să jonglezi cu mai multe roluri în același timp și foarte rar poți neglija unul în detrimentul celuilalt fără să suferi consecințele. Pentru mine s-a dovedit cel mai bun lucru și sunt fericită așa.

Cine sunt persoanele care vă inspiră cel mai mult în activitatea dvs. profesională?

Fiecare om cu care intru în contact mă inspiră într-o formă sau alta. Fiecare om e o poveste și dacă ești deschis să asculți, descoperi și înveți lucruri pe care altfel nu le-ai trăi într-o viață. Și cel mai frumos lucru în activitatea mea este că am șansa să cunosc oameni mulți, diferiți și cu povești impresionante, iar pentru asta sunt recunoscătoare.

Surse foto: forbes.ro, arhiva personală, Laura Balc