Te uiți la Mi-Sa și îți pare o vioară ea însăși. Mică, gingașă, suplă, delicată, veselă, cu o voce aproape de copil, în ciuda celor 36 de ani. Mi-Sa nu are vârstă, e imposibil de ghicit, cum e, de altfel, la majoritatea asiaticilor. Are origini coreene, dar s-a născut și a crescut în Osaka, Japonia.
La 18 ani, a plecat să studieze muzica la Paris și, după cum arată palmaresul ei, e expertă în muzica lui Schubert și Mozart, având albume lansate cu lucrări de-ale acestora. În prezent, ea este profesor asistent la Conservatorul Național din Paris, la clasa lui Olivier Charlier, unul dintre violoniștii cei mai importanți ai scenelor internaționale. Am invitat-o la o cafea pentru interviu, dar am convins-o să bea doar Cascara Tea, o băutură asemănătoare cu ceaiul, care se prepară din coaja boabelor de cafea. Pentru spiritul energic al lui Mi-Sa, orice cafea e prea puternică.
Mi-Sa Yang… ce înseamnă numele tău?
Nu cred că înseamnă ceva. Cred că părinții mei s-au gândit să aleagă un nume care să sune bine atât în coreeană, cât și în japoneză. Eu sunt de origine coreeană, dar născută și crescută în Japonia. Familia mea este la a treia generație în Japonia.
Acum care este casa ta?
Acum, casa mea este Parisul. Locuiesc acolo din 2005 deja. Anul acesta se împlinesc 18 ani de când stau la Paris. Am mers să studiez acolo când am împlinit 18 ani, deci uite că jumătate din viața mea de până acum este deja trăită în Europa.
În acest context, care este identitatea ta? De care dintre aceste trei culturi – coreeană, japoneză, europeană – te simți mai apropiată?
Să știi că nu m-am gândit niciodată în sens profund la identitatea mea. Nu prea îmi pasă de asta, ca să fiu sinceră. Am fost norocoasă că nici în Japonia nu am avut probleme cu faptul că suntem coreeni. Ne-am simțit mereu integrați, niciodată nu a fost un impediment că am aparținut altei culturi. Dar acum simt că viața mea este la Paris. Deși familia mea e acolo, în Japonia, merg destul de rar și mai mult pentru a cânta.
Japonezii sunt mari iubitori de muzică clasică. Săli uriașe, public numeros, de mii de persoane. Nu ai simțit că găsești acolo suficiente oportunități pentru a te dezvolta ca artist? De ce ai ales Europa?
Da, așa este, dar Japonia e oarecum limitată în acest domeniu și extrem de izolată. Ca artist, simți izolare dacă nu ești conectat mereu cu ce se întâmplă în domeniul tău, iar în muzica clasică lucrurile importante se întâmplă în Europa.
Cum a fost la 18 ani să vezi prima dată Europa? Cum ți se părea față de Japonia, o cultură cu totul și cu totul diferită?
A fost pur și simplu ca și cum aș fi venit pe o altă planetă. Totul era nou. Complet diferit de Japonia, dar foarte frumos. Am perceput totul ca pe o fantezie. Inclusiv mirosul era foarte diferit. Și acum îmi amintesc această senzație a mirosului atât de diferit de ce era în Japonia.
În ce sens? În sens bun sau rău?
Nu bun sau rău. Pur și simplu diferit. Nu pot să definesc. E mirosul Europei.
A fost ca un șoc cultural?
Nu, nu cred. Și asta pentru că eram atât de tânără. Când suntem tineri, acceptăm noul mult mai ușor. Eram fresh, eram deschisă să primesc totul. Nu eram șocată, eram, mai degrabă, ca un burete care absorbea tot ce se întâmplă în jur.
Ești pentru prima dată în festivalul SoNoRo?
Da, sunt pentru prima dată. I-am cunoscut pe Răzvan Popovici și pe Diana Ketler în Finlanda, la un festival, undeva prin 2018-2019, nu-mi mai amintesc exact anul. Și acum m-au invitat să cânt în acest festival.
Dar în România? Ești pentru prima dată și aici?
Nu, sunt pentru a doua oară. Prima dată am fost în cadrul unui proiect cu un percuționist celebru pe care îl aveți aici… Îmi scapă numele.
Mi-Sa se chinuie să își amintească, dar nu reușește. Mă roagă să o ajut și să spun ce percuționist celebru avem în România. Îmi încerc norocul cu primul care-mi vine în minte:
Țăndărică?
Cum?! Ăsta e un nume??? (râde)
Da, este. Nu era el?
Stai! Cred că îmi amintesc! Vassilena Serafimova! (în hohote)
Nici vorbă! Nu avem așa ceva!
Stai! Nu era în România! Era în Bulgaria! OMG, era Bulgaria, nu România, scuze!
Tot pe aproape. (Râdem amândouă)
Deci, da! Pentru prima oară în România.
Cum te-ai simțit la deschiderea SoNoRo la Cluj? Cum ai simțit publicul?
M-am simțit foarte bine și mi s-a părut un public foarte cald.
Mi-Sa… la ce te gândești tu când cânți?
Oh… Nu m-am gândit niciodată la ce mă gândesc. (Râde.) Cred că nu mă gândesc la nimic. Pentru mine, să cânt la vioară este ca și cum aș respira, ca și cum aș trăi pur și simplu. E ceva cu totul instinctual. Poate pentru că începem să cântăm la un instrument foarte devreme, el devine o parte din noi. Am ajuns să îmi fie mai ușor să mă exprim așa decât să vorbesc. Prin muzică, nu există bariere în comunicare. Te poți duce oricât de departe.
Ce le comunici oamenilor prin muzică?
Nu cred că am ceva anume de spus oamenilor. Ca artiști, când interpretăm o lucrare, da, suntem responsabili față de compozitor pentru acea bucată de artă, dar, în momentul în care cânt, eu uit de asta și e pură expresie. E o abordare foarte instinctuală.
Care a fost momentul care te-a făcut să te bucuri cel mai tare că ești artist și că faci ceea ce faci?
Înainte să urci pe scenă, indiferent de cât e de mare audiența, ai un anumit stres. Când ești deja pe scenă și reușești să te calmezi și să te simți, în mod natural, una cu muzica… acestea sunt momentele în care simți cea mai mare bucurie.
Care este cel mai mare stres al tău ca artist?
Să uit muzica pe care trebuie să o cânt și să trebuiască să cânt în continuare.
Ce faci, în afara scenelor, ca să te destinzi?
Dorm, mă uit la filme sau citesc. Dintre toate, somnul este activitatea mea preferată. (Râde.) Am nevoie de mult somn.
La ce filme te uiți?
Îmi plac mult filmele coreene. De exemplu, ultima adată am văzut ”Oasis”, al lui Lee Chang-dong. E o poveste de dragoste mai neobișnuită, care mi-a plăcut foarte mult.
Ce cărți ce citești?
Îmi place mult Haruki Murakami.
Dacă ar fi să convingi publicul tânăr să vină la un concert de muzică clasică în care cânți, ce i-ai spune?
Că este bucurie pură și că, dacă te lași dus de ea, chiar dacă nu știi muzică clasică, vei fi fericit să o descoperi. Și e bucurie pentru că așa o și cânt. Cu bucurie.
Bilete pentru concertele SoNoRo aici: https://festival.sonoro.org/concerte/.
Interviul face parte dintr-o serie cu artiștii SoNoRo, iar gazdă pentru Geanina și invitații săi este Meron Horea.
Credit foto copertă: Șerban Mestecăneanu
–
Editor: Geanina Simion
Cu peste 15 ani experiență în marketing și comunicare, Geanina Simion își împarte timpul între numeroase proiecte de marketing cultural.
Un lucru care ne bucură este faptul că în ultimii ani tinerii încep să umple rândurile sălilor de spectacole cu muzica clasică și să participe la evenimente culturale, iar acest fapt se datorează, cu siguranță, unor oameni precum Geanina Simion care au înțeles cum trebuie să comunice cultura și să își adapteze mesajele pe limbajul lor.
Mamă a doi copii, cu un simț fin al umorului și un stil de scris care te captează încă de la primele cuvinte, Geanina activează într-un domeniu în care lipsa banilor și conservatorismul par a fi cele mai mari provocări.