Din 2006, SoNoRo e cel mai curajos festival de muzică clasică din România. A pus muzica de cameră într-o altă lumină, ridicând-o la rang de eveniment și a știut să facă acest lucru construind programul în jurul unor „piloni” esențiali: o temă centrală/ediție, o poveste bună, vizualuri îndrăznețe și jucăușe, artiști consacrați la nivel internațional, spații neconvenționale, artă și arhitectură care să dea o dimensiune vizuală muzicii. SoNoRo a înțeles că un recital de cameră e mai mult decât muzică. E o experiență completă care trebuie să țină cont de toate aceste elemente și să includă spectatorul într-o poveste.
Tema din acest an a festivalului este SoNoRo Orient Express și este inspirată din călătoriile luxoase cu celebrul tren Orient Express, din perioada La Belle Époque. Tema pune în valoare ce ne unește, ca europeni, și ne arată că distanțele sunt risipite rapid prin muzică, atunci când suntem dispuși să ne imaginăm o lume fără granițe, care ne invită să o cunoaștem și să o iubim. Publicul este invitat în această călătorie de la un capăt la altul al continentului, în trenul misterios al Festivalului, pentru a fi mai aproape de muzică și de artă, dar și mai aproape unii de alții. (Statement SoNoRo)
În perioada 27 septembrie – 2 octombrie 2022, acest „tren” ajunge și la Cluj și „oprește” în 6 stații: Gara CFR Cluj, Auditorium Maximum, Iulius Mall, Casa Boema, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Casa Libertății Religioase, Cercul Militar. 12 muzicieni au fost invitați să urce în tren, iar cu o parte dintre ei voi încerca să stau de vorbă în „vagonul restaurant” de la BELUGA, unde prânzurile sofisticate vor da și mai multă savoare conversațiilor.
Unul dintre „cei 12” este Joseph Tawadros. Absolut un personaj. Este prima dată în România, dar și pentru SoNoRo este o premieră să includă în festival un instrument oriental, cum e oudul la care cântă Tawadros. Tot programul concertului de deschidere a festivalului la Cluj, din holul central al Gării CFR, este construit în jurul lui Joseph Tawadros. Tema concertului se numește „Les Orientales” și fixează „direcția” călătoriei: spre Orient, printr-un instrument oriental, dar care este pus în valoare de alte instrumente clasice occidentale, arătând că muzica unește și că risipește granițele.
Joseph Tawadros este un muzician plin de culoare la propriu. Fără să folosesc clișee. Găsești în el toate culorile Orientului, dar exprimate într-un mod fashionist, occidental. ”I just like dressing up”, mi-a spus. Îi plac hainele, obiectele, îi place să le combine și să își creeze o imagine ”cool”, foarte sartorialistă. E genul de personaj pe care l-ar vâna orice fotograf de street fashion. Ceea ce e destul de neobișnuit pentru un muzician prezent într-un festival de muzică de cameră, unde sobrietatea este la ea acasă, muzica fiind mereu vedeta, iar muzicianul fiind cel care o generează și a cărui personalitate stă în spatele ei.
Joseph cântă la oud și a contribuit considerabil la notorietatea acestui instrument în lume și la acceptarea acestuia în cultura occidentală. Este foarte apreciat și în Orient, a fost membru al juriului la Concursul Internațional de Oud din Damasc, în 2009, și a participat la primul festival de oud din Istanbul, în 2010. De asemenea, a fost nominalizat la premiul Young Australian, în anul 2014, și a primit Ordinul Medaliei Australiene pentru muzica și compozițiile sale, în 2016. A înregistrat 11 albume, a avut 12 nominalizări și a câștigat 5 premii ARIA (Australian Recording Industry Association). În 2019, Joseph a avut premiera concertului său pentru oud și orchestră alături de Orchestra Simfonică din Sidney, iar albumul înregistrat cu această ocazie a câștigat Premiul ARIA pentru World Best Music în 2020 și Premiul AIR pentru cel mai bun album clasic independent.
Culoarea personalității lui Tawadros vine și din faptul că e născut în Cairo, dar când el a avut 2-3 ani, părinții s-au mutat în Sidney, Australia. Cu toate acestea, familia lui a avut un stil de viață tradițional, așa că Joseph a luat contact cu lumea în care s-a născut prin atmosfera din casă. La o porție de fritto misto și una de spaghetti carbonarra, Joseph mi-a povestit despre ce înseamnă acest instrument, dar și despre relația lui cu acest instrument.
Cum ai descrie tu oudul? Cum ai descrie sunetul lui?
J.T.: Heavenly! Oudul este de undeva, din Rai. Mi-am tot spus că, dacă nu voi avea niciodată plăcerea de a ajunge în Rai și de a ști cum este acolo, măcar să mă bucur de muzica acestui instrument.
Este un fel de lăută occidentală. E cu ceva diferit față de aceasta?
J.T.: Este forma cea mai veche, aproape preistorică, a lăutei. A ajuns în Europa prin Spania, în secolul 9.
Care a fost prima ta întâlnire cu acest instrument?
J.T.: L-am văzut într-un film. Familia mea se uita des la filme arăbești și egiptene, chiar dacă locuiam în Australia. Așa că, într-unul din aceste filme, care era despre un compozitor egiptean, am văzut prima dată un astfel de instrument.
M-a atras foarte mult cultura egipteană pentru că întotdeauna mi-am dorit să merg înapoi în Egipt și să aflu mai multe despre locul în care m-am născut. Într-un fel, acest instrument a devenit legătura mea cu lumea din care provin.
Ce înseamnă numele lui? În capul meu, oudul este asociat cu lemnul.
J.T.: – Exact de acolo și vine numele. De la ”wood”. Cineva nu a fost foarte creativ cu numele.
Nu, eu mă gândeam la lemnul oud, la lemnul din care este făcut și parfumul. La lemnul de agar. Credeam că e un instrument făcut din acest soi de lemn.
J.T.: – Nu, nu este vorba despre asta. Oud just means wood.
Cânți și la alte instrumente?
J.T.: – Da, cânt și la alte instrumente. Mai mult așa, de plăcere și de distracție, dar oudul este, de fapt, instrumentul meu. Deci n-aș chiar spune „cânt și la alte instrumente”. Pentru mine, să poți spune „cânt la un instrument” înseamnă că poți aduce ceva special prin asta, ceva original.
Cu alte cuvinte, pot să cânt la mai multe instrumente, dar la un nivel de bază. Poate la un nivel mai bun decât alți muzicieni care o fac la un nivel de bază, dar oricum, pentru mine acest lucru nu e suficient. Simt că ar trebui să aduc ceva nou cu instrumentul la care cânt. Întotdeauna un muzician trebuie să fie unic în abordarea lui. Și, dacă nu pot spune că aduc această unicitate la celelalte instrumente, pentru mine nu e de ajuns.
Dar ai absolvit vreo școală de muzică?
J.T.: Da, am absolvit. Am o diplomă în muzică clasică, dar am ales oudul.
Și ai putut găsi în Australia o școală sau măcar profesori pentru oud?
J.T.: Nu, am învățat teorie și alte lucruri legate de muzica clasică. Mai ales legate de vioară. În ceea ce privește oudul, am învățat mai mult de unul singur.
Deci am putea spune că ai fost propriul tău profesor.
J.T.: – Cam așa a și fost. Și încă sunt. De-a lungul timpului, am întâlnit mulți oameni de genul „oh, eu cânt la vioară de când aveam patru ani”.
Eu cânt la oud cam de când aveam 10 ani. Prima dată am crezut că e un defect, că sunt mai înapoiat, dar nu, am realizat că nu contează așa de mult de când cânți la un instrument, mai mult contează câte ore acorzi acelui instrument și câtă pasiune. Eu încă găsesc lucruri asupra cărora trebuie să mai exersez de unul singur.
De exemplu, am scris un concert pentru oud prin 2017 și multe dintre liniile pe care le-am scris acolo mi-au creat dificultăți. Eu le-am compus, dar tot eu m-am provocat pe mine însămi să le cânt. Știam când le-am compus că va fi nevoie de mult exercițiu. Deci, în mod constant, creez studii pentru mine însumi și mă străduiesc să ajung la anumite performanțe pe care mi le impun. Asta se întâmplă atunci când ești cu adevărat interesat în ceva, găsești mereu noi metode cum să evoluezi și de aceea evoluezi într-un mod unic, original. Cu atât mai mult cu cât nu ai un profesor care să te împingă să fii cineva care nu ești.
Eu mă gândeam că, din contră, e foarte greu să fii propriul tău profesor. Tocmai pentru că rolul unui profesor este și acela de a te împinge de la spate să atingi niște performanțe, să fii cel puțin la fel de bun ca el. Cum poți să-ți găsești mereu motivația să te autodepășești când nu ai neapărat un reper?
J.T.: Eu mi-am găsit întotdeauna motivația. Întotdeauna mi-a plăcut să fac asta, întotdeauna mi-am dorit să devin mai bun în asta. Știi, e un stil de muzică diferit de muzica clasică.
De exemplu, în lumea arabă, felul în care ai putea fi îndrumat de un astfel de profesor este foarte diferit. Îți folosești foarte mult urechea, de fapt. Asta te învață profesorul. Să înveți să cânți după ureche. Doar tradiția orală, deci.
Dar eu cred că „profesorii” sunt, de fapt, peste tot în jurul tău. De exemplu, eu încă învăț cântând cu diverși muzicieni foarte buni, având mereu urechile deschise, indiferent de genul muzical. Pentru că oricând poți să auzi o secvență bună, pe care poți s-o legi de ceva propriu ție. Cu cât mai mult asculți, cu atât mai mult absorbi și poți să transpui totul într-un fel propriu.
Cine ți-a cumpărat primul oud?
J.T.: Tata. Am avut un prieten de familie care avea un oud. Am cumpărat instrumentul din banii pe care i-am câștigat vânzând ziare, plus ceva ajutor de la tata. Am cumpărat oudul și apoi am început să mă joc. L-am umplut cu apă și l-am distrus. Nu știu la ce m-am gândit, am vrut doar să văd cum arată dacă e plin cu apă. Și apoi s-a stricat.
Ce vârstă aveai?
J.T.: 12 ani. Și apoi am fost atât de trist că s-a stricat. Dar tata e inginer și l-a reparat. Și încă există și acum. Și încă funcționează. Este instrumentul pe care am învățat să cânt. A fost destul de handy tata, se pare că. Am cântat chiar mulți ani la el, după ce l-a reparat. Apoi, când am mers în Egipt, am cumpărat un instrument mai bun.
Ce anume te atrage cel mai mult la acest instrument?
J.T.: – În primul rând, faptul că are o istorie uriașă în spate. Este cel mai popular instrument în Orientul Mijlociu. Acolo este ca pianul în Occident de popular. Și ador sunetul lui. Cred că are ceva magic și omul se poate conecta foarte ușor cu el.
Având în vedere cât de vechi este, oarecum sunetul este și în genele noastre. Nu știu.
Compune-mi un poem despre sunetul lui.
J.T.: Este ceva ce în mod clar este conectat cu sufletul tău. Nu știu dacă pot să compun un poem despre asta, dar, da, e despre legătura cu sufletul.
Și cred că atunci când este cântat în felul în care trebuie, iar emoția este și ea cea care trebuie să fie, nu doar o interpretare de muzică tradițională… atunci e magic. Adică, știi, să vin aici și să cânt muzică tradițională pentru mine e destul de degeaba, dar să vin și să când o muzică pe care am compus-o, originală, care vorbește despre emoții și despre umanitate, e cu totul altceva. Publicul chiar pare să simtă ceea ce simt eu. Pe mine mă interesează cel mai mult cum poate oudul să însemne ceva pentru fiecare.
Unde călătorești cu mintea atunci când compui muzica pentru oud?
J.T.: Aș putea fi oriunde. Depinde de proiect. Depinde de muzicienii cu care voi cânta acea muzică. Dacă știu cu ce muzicieni voi lucra, voi încerca să intru în mințile lor. Trebuie să-mi imaginez cum ar suna totul alături de ei. Îmi place să-i provoc. De aceea scriu secvențe care sunt foarte grele, ca să ne distrăm provocându-ne reciproc.
Muzica mea include pe toată lumea, fiecare muzician trebuie să simtă că are un rol și că trebuie să își interpreteze foarte bine acel rol. Dar să se simtă și fericit în timp ce face asta. Și abia atunci și publicul va simți bucurie și entuziasm. Totul este despre energie. Dacă nu creezi o energie bună în grupul cu care cânți, atunci nu vei avea energie bună nici cu publicul.
Ce trebuie să simtă publicul în programul „Les Orientales”, din deschiderea Festivalului SoNoRo la Cluj?
J.T.: – Aș vrea ca fiecare să se lase dus de propria emoție.
Dar tu ce le vei spune prin muzica ta?
J.T.: Evident, toată lumea își dorește un concert de succes, dar eu aș vrea, în primul rând, să se simtă bine lumea. Chiar o să vorbesc cu publicul, fac glume pe scenă, îmi place să creez o atmosferă relaxată și să nu te întrebi, în timp ce stai în scaunul tău de concert, dacă poți să tușești.
Nu va fi oricum vorba despre o atmosferă prețioasă pentru că vom avea de-a face cu o gară.
J.T.: – Dar am avut concerte și în săli fancy și, totuși, publicul a fost relaxat și a râs. Pentru mine, este o experiență, o celebrare a vieții. Și cred că, dacă poți crea o experiență pentru tine însuți, pentru public și pentru ceilalți muzicieni, unde doar sărbătorești viața și uiți de griji și de lume, atunci totul e un succes.
Cred că acesta este scopul principal. Nu sunt aici să îmi glorific muzica, ci să generez bucuria vieții. Să generez amintirea unei seri în care s-a râs și s-a ascultat muzică și a fost o anumită energie. La final, omul trebuie să aibă impresia că a petrecut o seară bună. Abia atunci poți spune că a meritat biletul.
Există o legătură între acest instrument și personalitatea ta? Ești foarte… colorat. În toate sensurile.
J.T.: – Există, clar. Și eu am un gât scurt. Este ca un bulb, ca mine. Chiar arăt ca instrumentul. Arăt ca o jumătate de pară. Și el e ca o jumătate de pară.
Găsește perechea perfectă pentru oud.
J.T.: O persoană tristă care glumește. (Râde.)
Mă refer la un instrument cu care face pereche bună.
J.T.: Vioara, violoncelul sau viola. Orice instrument cu coarde merge foarte bine. În Orientul Mijlociu, se obișnuiește împerecherea cu vioară.
Ai mai cântat vreodată într-o gară?
J.T.: Nu. Și nu știu exact la ce să mă aștept. Dar să vedem ce va fi. Cred că nici ceilalți nu știu exact ce se petrece.
Dar, ca muzician, trebuie să te adaptezi și spațiilor neconvenționale. Ca profesionist, e întotdeauna plăcut să descoperi locuri unice, să-ți cânți muzica în locuri cu acustică diferită. Asta e distracția unui festival, să aducă mai multă culoare.
Te rog să încerci să vinzi publicului acest concert din gară în 30 de secunde.
J.T.: Îți va schimba viața. Dacă nu vii, o să auzi de la toată lumea că a fost extraordinar și te vei simți incredibil de rău că tu nu ai participat.
Deci, nu face greșelile pe care alții le-au făcut în trecut, vino și convinge-te singur.
LES ORIENTALES
Marți, 27 septembrie 2022, Gara CFR Cluj-Napoca, ora 19:00.
Mai multe detalii despre programul concertelor pot fi descoperite pe: https://festival.sonoro.ro/
Biletele și abonamentele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook:
https://eventbook.ro/festival/sonoro.
Credit foto: Șerban Mestecăneanu.
Editor: Geanina Simion
Cu peste 15 ani experiență în marketing și comunicare, Geanina Simion își împarte timpul între numeroase proiecte de marketing cultural.
Un lucru care ne bucură este faptul că în ultimii ani tinerii încep să umple rândurile sălilor de spectacole cu muzica clasică și să participe la evenimente culturale, iar acest fapt se datorează, cu siguranță, unor oameni precum Geanina Simion care au înțeles cum trebuie să comunice cultura și să își adapteze mesajele pe limbajul lor.
Mamă a doi copii, cu un simț fin al umorului și un stil de scris care te captează încă de la primele cuvinte, Geanina activează într-un domeniu în care lipsa banilor și conservatorismul par a fi cele mai mari provocări.
