Cu peste 30 de ani de carieră, Andreea Berecleanu și-a croit drumul bazat pe transparență, bun simț și constanță, câștigând astfel nu doar respectul, ci și încrederea publicului.
Aceleași principii, profund ancorate în valorile sale personale, îi ghidează atât activitatea profesională, cât și viața de zi cu zi, reflectând o integritate neclintită. În familie, Andreea pune pe primul loc onestitatea, iubirea și loialitatea, construind relații solide bazate pe încredere reciprocă. Această armonie între viața profesională și cea personală este cheia succesului său durabil și echilibrat, demonstrând că transparența și autenticitatea sunt fundamentele pe care și-a clădit întreaga existență. Mai multe despre acestea, ne povestește Andreea în interviul următor:
Povestește-ne despre o lecție de viață pe care ai învățat-o despre încredere, fie în plan personal, fie profesional. Cum te-a influențat această lecție în carieră?
Eram însărcinată cu Petru în luna a șaptea. Am mers în Bucovina pentru a boteza în cadru restrâns un băiețel, dar și a ne simți bine pentru câteva zile pe aceste meleaguri divine. După slujbă, am mâncat pe terasa casei din lemn cu etaj mansardat, în timp ce priveam curtea cu flori și un pârâu care curgea ca-n povești în dreapta curții neîmprejmuită de vreun gard. O imagine bucolică, desprinsă dintr-un vis.
Toate aceste clipe minunate s-au risipit în câteva minute, după apariția ploii. De ce? Pârâul s-a umflat într-un timp record, ape învolburate care aduceau mașini, copaci, obiecte de tot felul din amonte ne-au înconjurat, au inundat parterul casei, curtea, distrugând totul în cale și punându-ne viețile în pericol. Ne-am retras la timp la etajul fragil al casei, însă ploaia nu înceta, iar asta însemna că absolut nimic și nimeni nu ne putea ajuta. Rugăciunile către Dumnezeu au făcut ca ploaia să înceteze pentru o perioadă scurtă de timp, suficient cât apele să se retragă parțial și să ajungă la noi pompierii. Cu cizme de cauciuc înalte, apa ajungându-le încă până-n zona taliei, au luat în spate o femeie însărcinată (adică pe mine) o persoană în vârstă, mama și copilul botezat. Bărbații au rămas acolo peste noapte, urmând ca a doua zi, după potop și încercarea de a mai salva câte ceva, să reușească să ajungă în oraș. Eu am fost dusă în spatele acestui pompier o distanță de 2 km, ținându-l strâns de gât, dar sarcina avansată și cele 15 kg în plus îi făceau misiunea și mai complicată. În acele momente, plecată din Iad, mi-am lăsat viața în mâinile salvatorului meu. Un băiat tânăr, cam cât înălțimea mea de 1,70, care a reușit să salveze două vieți și să mă aducă teafără în zona uscată.
Acesta poate fi un exemplu de încredere și recunoștință față de un om pe care nici n-am apucat să-l văd prea bine atunci când m-a ridicat în spatele lui. Îi voi fi mereu recunoscătoare.
În era digitală, unde informația circulă cu o viteză amețitoare, cum reușești să păstrezi transparența și credibilitatea în fața valului de știri false și dezinformare?
Atât cât ține de mine, o fac. Cum? Prin verificarea informației cât mai temeinic, prin intuiția dată de experiență, prin înțelegerea de-a lungul multor ani a fenomenului știrilor de tip “fake” și mai ales a mecanismului de manipulare din spatele lor.
În cariera ta, ai avut vreodată momente în care ai simțit că încrederea ta în ceilalți a fost trădată? Cum ai reușit să gestionezi acele momente și ce ai învățat din ele?
O, sigur că da. Am trecut peste tarele de caracter ale acestor oameni și peste faptele lor, considerându-i extrem de slabi și vulnerabili. Îi deplâng. Doar că, Slavă Domnului, n-au făcut parte din rândul prietenilor apropiați, așa încât dezamăgirea nu a fost prea mare.
Ce înseamnă pentru tine să fii transparentă, nu doar ca jurnalist, dar și ca persoană? Există vreo experiență personală care te-a învățat valoarea transparenței? Cum ai reușit să construiești și să menții încrederea în relațiile tale profesionale de-a lungul anilor? Care sunt principiile de bază pe care le urmezi?
Ce bine că pentru mine nu este deloc greu, face parte din natura mea. Iar cei din jurul meu, nu doar familia și prietenii, dar și colaboratorii, colegii, știu deja. Spun mereu ce gândesc, încercând să nu rănesc, atunci când ce cred poate fi chiar și neplăcut sau critic. Și, în egală măsură, pe cât posibil, mă atașez de oameni la fel. Prefer adevărul sau o percepție a unei situații necosmetizate, care pentru mine este de ajutor.
Principiile de bază pe care le urmez sunt cele transmise de părinții și bunicii mei. Nu mint, nu înșel, nu trădez, ajut, iubesc.
Cum crezi că a evoluat încrederea publicului în mass-media de-a lungul carierei tale? Care sunt factorii care, din punctul tău de vedere, au avut cel mai mare impact asupra acestei evoluții?
Evident, constanța. Apoi calitatea actului profesional, bunul simț, transparența, dar și discreția vieții personale. Este important de știut că mi-am început cariera în 1993 și o fac neîntrerupt de atunci. Cei care aveau vârsta mea atunci, adică 18 ani, au acum 50. Țin aproape de generația mea, de generațiile care sunt peste a mea, dar sunt extrem de apropiată de publicul tânăr. Inclusiv în redacțiile în care am lucrat, am avut o bună legătură cu cei care erau la început de carieră, amintindu-mi de încurajările celor care mi-au fost și mie alături la debut. Dincolo de pasiunea pentru această profesie, mentorii sau cei care-ți sunt modele, pe care-i admiri, au un rol important. Cred că tinerii au nevoie mereu de exemple.
Dacă ar fi să transmiți o lecție de viață despre încredere și transparență celor care te urmăresc, care ar fi aceea? Cum ar putea această lecție să îi ajute în propriile lor vieți și cariere?
Să creadă doar în propriile forțe, să-și păstreze curiozitatea de a afla în cât mai multe domenii. Să-și construiască relații colegiale cu persoane care au aceleași afinități, să nu-și uite prietenii din copilărie și pe cei de cursă lungă, testați în timp. Să respecte familia primordială, să-i acorde grijă și atenție, de acolo vine dragostea necondiționată și să construiască propria familie, cu bunătate și iubire.
Cum definești tu succesul în acest punct al vieții tale?
Succesul poate fi și o stare de spirit, dată de un context fericit, împletit de viața de familie, cu tot ce cuprinde ea și o liniște profesională, în care ai libertatea de a alege.
–
Redactor: Crina Ciocian
Interviul face parte din ediția print The Woman 2024-2025 – TRUST & TRANSPARENCY. Aceasta poate fi achiziționată de aici.
Una dintre figurile legendare ale jurnalismului TV din România, Andreea Berecleanu și-a început drumul în această lume încă de la vârsta de 18 ani, când, ne spune aceasta, era prea preocupată să muncească și nu se putea gândi la succes.
Treizeci de ani mai târziu o regăsim în aceeași industrie, cu mii de ore petrecute în live, cu un portofoliu consistent de interviuri cu personalități remarcabile în diferite domenii, emisiuni radio și editoriale. Comunicator cu grație, Andreea este și fondatorul Estetica Premium, precum și coordonatorul portofoliului de Comunicare și PR al Dr. Constantin Stan și al grupului de clinici Cronos Med.
Și-a construit o imagine reală în online, unde împărtășește comunității sale fragmente din viața ei.
Un interviu „elegant” și onest, despre familie și carieră, despre pasiune și momente dificile, despre frumusețea exterioară și cea din interiorul nostru, un interviu despre rezistență în timp și bucurie constantă.
Când spui Andreea Berecleanu te gândești automat la persoana de pe micile ecrane. Cine este și cum s-ar descrie Andreea, omul din culise?
Nu prea există „culise”. Există însă o zonă protejată bine, familia și prietenii. Asta nu înseamnă că-i ascund, ar fi culmea! Mă mândresc cu ei, doar că țin mereu cont de dorințele lor și îi protejez atunci când știu că nu-și doresc expunere. Iar prietenii mei sunt discreți, ca mine.
Iată o primă descriere a mea! Deși sunt persoană publică, trăiesc obișnuit, sunt reținută în a accepta toate evenimentele la care sunt invitată, îmi aleg cu atenție asocierile. Și ajut, cât de mult pot, chiar și atunci când doar văd că o pot face, nu aștept să mi se ceară ajutorul.
Ești mamă, soție, prezentator TV, dar ai și un job de comunicator full-time la Clinica Cronos Med. Cum arată o zi din viața ta și cum reușești să păstrezi un echilibru? Ce reprezintă pentru tine, de fapt, acest echilibru?
Încă de la 18 ani, am fost obișnuită să lucrez pe mai multe planuri sau să am joburi în paralel. Apoi, este vorba și despre calitatea de mamă cu normă întreagă și de soție, asta chiar dacă acum Eva și Petru sunt la distanță, pentru că studiază la Londra. Niciodată nu am pus partea profesională înaintea familiei și este sfatul pe care-l dau tinerelor familii.
Sunt un om pasionat de profesia de jurnalist, ceea ce înseamnă implicit și zona de comunicare. Iar domeniul medicinei și al chirurgiei estetice, este interesant. Evident, contează și omul care m-a inspirat prin felul în care și-a construit cariera și în care a ales să se poziționeze, soțul meu, Dr. Constantin Stan. Împreună am reușit să construim și să educăm publicul. Eu am dezvoltat site-ul www.esteticapremium.ro, plin de informații direct de la sursă. Apoi am creat rețeaua de clinici Cronos Med, pornind cu un rebranding și o altă estetică vizuală unitară, creată pentru tot ce însemnau structurile deja existente și cele care au urmat. Dr. Stan și spiritul lui vizionar, numărul important de pacienți și de operații, record pentru piața din România, aveau nevoie de acest tip de vizibilitate. Am pornit în acest proces acum 12 ani și în timp, structura departamentului de media a Cronos Med, a ajuns la 10 persoane.
Ne poți împărtăși primul moment din cariera ta în care ai simțit cu adevărat că ai succes? Dar dacă ne raportăm la viața personală, când te-ai simțit „pe culmile succesului”?
Am simțit bucuria încă de la primul interviu, de la primul articol publicat acum 30 de ani.
Și mai ales, de-a lungul anilor. Simt bucurie de fiecare dată când obțin câte o exclusivitate, ajung pe teren sau am un invitat în platoul știrilor de la care reușesc să obțin informații relevante pentru public. Simt bucurie și atunci când fac parte dintr-o redacție cu o energie bună, cu oameni drăguți, profesioniști, cu spirit de competiție și cu dorință de a învăța.
În plus, îmi plac oamenii tineri, curajoși, pasionați. Întotdeauna le-am fost alături cu experiența mea, așa cum și eu am avut de învățat, la începuturile mele.
În viață personală, sunt un om fericit de ce a realizat și de ce urmează. Pentru că tot ce mi-am dorit, s-a întâmplat. Dumnezeu a fost bun cu mine, mi-a dat cei mai buni copii, părinți, oameni lângă care am trăit cele mai frumoase clipe, în diferite perioade ale vieții. Nu am regrete, mă bucur în fiecare zi de familia mea extinsă.
După mai bine de 25 de ani de televiziune ai anunțat că vei face o pauză. Totuși, la niciun an distanță ai revenit pe micul ecran. Ce te-a făcut să te întorci în televiziune?
Da, exact după 27 de ani, am ales să spun „NU” unei situații în care mi se ceruse să fac ceva contrar principiilor mele. Evident că a fost un context șocant și absurd. Acum sunt bucuroasă că mi-am văzut de drumul meu drept, așa cum a fost mereu.
Probabil că și acest tip caracterial inflexibil la compromisuri mi-a adus și despărțirea de Antena. Nu am regrete, evident. Relațiile cu foștii colegi au continuat în privat, la fel și cu telespectatorii care mi-au fost alături pe rețelele mele sociale, apoi la Focus 18, la Prima TV, unde sunt deja de 3 ani. Cei care au insistat să le fiu alături în acest proiect au fost acționarii grupului Clever Media, cei care au preluat pachetul de acțiuni de la vechea conducere.
Ne spuneai că ai avut parte din plin de dragostea părinților și a bunicilor. Cum se reflectă această dragoste în profesionistul Andreea Berecleanu? Cum te-au ajutat în carieră lecțiile primite în copilărie?
M-au ajutat să am încredere în mine, să fiu curajoasă, să am inițiativă, să dăruiesc necondiționat, să fiu fermă în deciziile mele, să fiu de partea adevărului mereu, să iubesc oamenii. Cred că asta este esențial și asta sper că am reușit să transmit și eu copiilor mei.
Ai lucrat pentru o scurtă perioadă și în presa scrisă, iar în televiziune ai fost atât reporter, cât și redactor și prezentator. Te-a ajutat faptul că nu ai sărit nicio etapă? Cum și-au pus amprenta toate aceste funcții asupra celei de prezentator?
Eu cred că meseria de bază în televiziune este aceea de a fi reporter la un moment dat. Am cunoscut oameni în redacție care au sărit direct la partea de editare, fără să fi fost pe teren. Nu mai spun de un redactor-șef. Este greu să știi ce să-i ceri unui om de teren atunci când tu știi doar în teorie.
De asemenea, e dificil să fii prezentator de știri, fără să fi scris o știre vreodată. Pare absurd ce spun sau poate veți crede că nu există în România astfel de situații, dar există! Din păcate, tinerii care intră acum în presă, își doresc direct „sticla”. Dar este și vina promovării excesive din presa tabloidă a „formelor fără fond”. Slavă Domnului că nu toți tinerii sunt așa, există acea categorie care iubește această meserie și care se bucură de fiecare etapă în parte.
Ca jurnalist cunoști multe povești pe care le aduci în fața oamenilor. De cele mai multe ori acestea sunt drame sau situații grave, încărcate de tristețe. Cum faci față acestor emoții și cum reușești să le transmiți mai departe cu atâta calm? Au existat momente în care ceea ce ai auzit sau văzut te-a copleșit?
Da, există aceste momente copleșitoare. Sunt un prezentator cu experiență, știu să-mi stăpânesc emoțiile, în general.
Au existat însă momente în care omul, mama Andreea Berecleanu, fiica și chiar nepoata Andreea Berecleanu a trăit câteva situații puternice. Au fost știri legate de copii, de abuzuri, de situații dramatice, de persoane lipsite de apărare. Dar au mai existat și știri greu de dus pe parte personală. Oamenii care nu mai sunt printre noi și care mi-au fost prieteni apropiați și am anunțat moartea lor ca știre. Printre ei, Cristina Țopescu. Sau descoperirea lui Ion Ficior, cel care i-a fost torționar bunicului meu în timpul detenției politice.
Ne-ai spus așa: „Succesul are foarte multe fațete. Este important cum ne raportăm la acestea”. Cum definești succesul astăzi? Cât de diferită este această definiție de cea pe care o aveai în minte acum mai bine de trei decenii când ți-ai început cariera?
Eu nu am conștientizat succesul acum 30 de ani, la începutul carierei.
Aveam 18 ani, eram pusă pe treabă și pe fapte mari, nu aveam timp să mă gândesc la succes.
Și cred că nici pe parcurs. Succesul înseamnă o rezistență în timp, succesul se împarte cu echipa cu care lucrezi zi de zi și, de ce nu, poate fi citit în ochii oamenilor care te opresc pe stradă pentru a ți se adresa sau a te felicita.
Care consideri că sunt atributele pe care tu ți-ai construit succesul? Care dintre acestea ai vrea să rămână moștenire pentru copiii tăi?
Sunt toate pe care le-am enumerat la începutul acestui interviu. Copiii mei sunt bine educați, empatici, au simțul umorului bine dezvoltat, sunt adaptabili. I-am încurajat să-și urmeze talentele, să aleagă o profesie care să le facă viața frumoasă.
Cum s-a transformat perspectiva ta asupra frumuseții de când ai pus bazele Estetica Premium? Cât de mult s-a schimbat ritualul tău de îngrijire în tot acest timp?
Aici revin la educație. Cât de simplu este să pornim cu îngrijirea primară, aici mă refer la demachierea corectă, curățarea tenului de impurități, să nu ne expunem excesiv la soare. Apoi, odată cu trecerea timpului, să ne obișnuim să facem tratamente de hidratare, detoxifiere și tonifiere. Pentru persoanele de peste 40 de ani, terapiile regenerative și aportul intravenos cu vitamine și antioxidanți. În privința tipurilor de proceduri, eu sunt adepta tratamentelor ce presupun regenerarea structurii tenului în profunzime, terapiile cu microace.
Frumusețea a devenit tot mai accesibilă în ultimii 20 de ani, iar odată cu dezvoltarea rețelelor sociale și a online-ului informația pare să fie din abundență. Cum alegi tu surse și sfaturi de încredere? Și ce sfaturi dai, mai ales tinerelor, când vine vorba de frumusețea exterioară?
Aleg surse internaționale de informare, online și offline. Îmi place să citesc mult pe această temă, există articole în revistele de specialitate la care sunt abonată. De asemenea, știu deja să-mi aleg domeniile sau conturile cu conținut relevant și să fac diferența între ce este autentic sau fake.
Inclusiv în România, și aici mă refer specific la Cronos Med sau Dr. Stan, au existat și vor exista mulți care copiază (că să folosesc un termen elegant) de la viziunea designului interior al clinicilor și până la tipuri de discurs sau de prezentări, texte, imagini din Social Media preluate fără mustrări de conștiință. Din acest motiv, orice idee brevetată de soțul meu sau orice element de branding trebuie cu atenție protejate.
Crezi că frumusețea fizică așa cum este ea percepută de societate te poate ajuta să îți atingi mai ușor niște obiective (atât în carieră, cât și în viața personală)?
Probabil că pe termen scurt, da. De ce să nu recunoaștem că există acest tip de public superficial? El este pretutindeni, nu doar în România.
Cât privește viața personală, depinde de preferințele fiecăruia. Într-un cuplu, mai important decât armonia aspectului fizic, sunt compatibilitatea, afectivitatea, rezistența în timp, proiecția unui viitor împreună, jocul seducției.
Militezi pentru o frumusețe naturală. Care ar fi o limită peste care nu ai trece?
Îmi place frumusețea naturală, îmi plac imperfecțiunile, îndemn femeile să nu se opereze, atunci când mi se cere un sfat. Însă dacă e vorba despre o traumă postpartum sau după un accident sau dacă e vorba despre un complex fizic care produce suferință, sunt de acord. Sigur, urmează un pas important. Alegerea chirurgului.
Pentru tematica anului viitor am plecat de la: ,,We rather be timeless than trending”. Ești de acord cu acest statement? Dacă da, cum ai transpune asta în stilul de viață pe care îl abordezi?
Cum să nu? Asta nu înseamnă că nu poți fi ambele. (râde)
Din punct de vedere vestimentar, este mai ușor de abordat, deși eu optez pentru accente stilistice care sunt în trend, păstrând un stil care mă reprezintă deja. Din punct de vedere medical, îmi place să mă pun la curent cu toate noutățile din diferite specialități, fără a acorda o atenție exagerată. Îmi place să fiu la curent cu ceea ce este esențial pentru a îmbunătăți ceea ce avem ca moștenire genetică, să adăugăm factori care să ne ajute să luptăm cu stresul inevitabil la care suntem expuși.
Credit foto: Marius Baragan
Ceai sau cafea? – Cafea.
Ultimul lucru pe care îl faci înainte de a intra în live: Le spun, fără excepție, „Baftă!” colegilor din regia de emisie.
O întrebare care ți-ai fi dorit întotdeauna să-ți fie adresată într-un interviu, dar nu a fost (și răspunsul la aceasta): Să fi fost întrebată atunci când alții au făcut declarații false la adresa mea vreodată sau atunci când s-au scris articole defăimătoare fără nicio bază, în diferite contexte. Cadrul elegant al acestui interviu nu permite și un drept la replică pe care să-l pot avea sub formă de răspunsuri. Dar va veni, probabil, și acel moment.
Cel mai frumos loc în care ai călătorit: Din fiecare loc în care am călătorit am crâmpeie de imagini. De la satele sau orașele românești, până la cele de pe toate continentele. De multe ori, fotografiile sunt superbe, dar amintirile adevărate se trăiesc în emoția spontană din momentele respective. Iar acestea sunt de la primii ani ai existenței mele, din copilăria mea și până în ziua de astăzi.
Note to self: Am în cap o notiță scrisă de tata pe un post-it și lăsată pe biroul meu din perioada adolescenței: „Nu uita, orice clipă irosită, se va răzbuna!”. Pare un mesaj mai dur pentru zilele noastre și ce se propagă pe toate canalele, depinde de cum interpretăm mesajele pe care le primim și cum ne raportăm la ele. Eu cred că este esențial ca în fiecare zi să învățăm ceva, inclusiv ce înseamnă relaxarea, buna dispoziție, libertatea, pe lângă alegerea informațiilor pe care ni le dorim în viața noastră.
Credit foto: Prima TV și Viva România
Credit foto copertă: Marius Baragan
Interviul a fost publicat în Ediția Print The Woman 2023, care poate fi achiziționată de aici.
Cu bucurie vă anunțăm că a fost lansată versiunea tipărită a Revistei The Woman pentru anul 2023.
Pe data de 2 noiembrie, am celebrat lansarea ediției tipărite The Woman 2023, sub tema “Ageless Success”. Această ediție reprezintă o colecție de interviuri, idei, gânduri și emoții care reflectă diversele forme ale succesului.
Revista poate fi comandată online începând de azi pe website-ul nostru, thewoman.ro, și va fi disponibilă la Bookstory, începând cu săptămâna viitoare.
Evenimentul a fost găzduit de către partenerii noștri Meron Horea, iar peste 100 de femei din comunitatea The Woman au participat la eveniment, celebrând puterea și succesul feminin.
De asemenea, la eveniment au participat câteva dintre femeile remarcabile prezentate în paginile ediției noastre. Printre acestea, Ioana Enache, lider transformațional, Anca Oros, manager de marketing la IKON, Rodica Mocan, coordonatoarea programului de masterat „Arte Digitale Interactive” de la Universitatea Babeș-Bolyai, și Geta Ungurean, organizator de evenimente și prietenă de tradiție a proiectului The Woman.
Seara a fost deschisă de Crina Ciocian, CEO și fondatoarea proiectului The Woman, care a adresat cuvinte de recunoștință către toți cei implicați în acest proiect și a dezvăluit conceptul conferinței The Woman 2024 – “Timeless over Trends“.
Crina Ciocian a împărtășit mesajul ediției viitoare, subliniind importanța construirii unei societăți sănătoase și durabile: „Mesajul pe care dorim să-l transmitem prin tema ediției de anul viitor este nevoia de a construi sustenabil, într-un mediu alert și o goană continuă după trenduri și spotlight, pentru a contribui la o societate sănătoasă.” – Crina Ciocian, despre Conferința The Woman 2024.
Ioana Enache a adresat, de asemenea, câteva cuvinte comunității The Woman, exprimându-și admirația pentru aceasta, din care este parte de câțiva ani. Nu în ultimul rând, Geta Ungurean a vorbit despre forța comunității și motivele care au determinat-o să fie alături de The Woman încă de la prima ediție.
Acest an aduce, de asemenea, un supliment editorial în colaborare cu ATP Motors, intitulat „Femei Puternice la Volan”, care adună poveștile și experiențele a zece femei lider din diferite industrii. O parte dintre acestea au fost prezente și la evenimentul de lansare.
În paginile ediției tipărite de anul acesta, femei puternice împărtășesc gândurile și emoțiile lor, inspirând cu adevărat prin portrete autentice de leadership feminin. Printre acestea se numără Andreea Berecleanu, una dintre figurile legendare ale jurnalismului din România, Dana Sota, autoare și consultant în domeniul spa și wellness, Atena Boca, fondatoare La Primul Bebe, Andreea Raicu, antreprenoare și lider în mindfulness, Ileana Badiu, inițiatoarea proiectului SuperAge, Felicia Simion, artist, Mirela Retegan, fondatoarea Gașca Zurli, Dana Rogoz, actriță.
Această ediție explorează succesul și drumul spre el, subliniind că succesul este diferit pentru fiecare individ, neținând cont de vârstă, ci se bazează pe muncă susținută, determinare și pasiune. De la domeniul business-ului la sport, artă, stil de viață și parenting, această ediție este plină de emoție și pagini care te inspiră să-ți construiești propriul drum spre succes.
Copertă: Felicia Simion Model: Ana Maria Bucura Artwork disponibil la 1988 Cultivating Spaces
The Woman dorește să transmită mulțumiri speciale susținătorilor acestei ediții, celor care sprijină leadershipul feminin în toate formele sale:
ATP Motors, Ikonik, Nashi Argan România, 18GYM, Meron Coffee, Meron Bakery, Tepaso, Pasqua, La Vie en Rose, Crazy Sounds, Geta Ungurean – weddings & corporate events.
Dr. Constantin Stan, fondatorul rețelei nr. 1 de chirurgie și medicină estetică, introduce o nouă paradigmă în îngrijirea și rejuvenarea pielii, prin lansarea Gamei MED.COSMETICS by dr. Constantin Stan. Această gamă inovatoare de produse cosmetice a fost dezvoltată de Cronos Med, în colaborare cu tehnologia de ultimă oră a companiei La Fontaine, cu peste 40 de ani de experiență în industria cosmeticelor.
MED.COSMETICS by dr. Constantin Stan aduce îngrijirea pielii la un nivel superior, combinând excelența și expertiza medicală cu ingrediente de cea mai înaltă calitate, concentrate într-o gamă exclusivă de 12 produse. Aceste produse au fost dezvoltate și testate cu cea mai mare atenție, pentru a oferi pacienților o linie de îngrijire a pielii 360 de grade, care să acopere atât tratamentele personalizate din clinicile Cronos Med, cât și îngrijirea la domiciliu.
De la formulele lor inovatoare până la ambalajele sofisticate și recipientele concepute pentru refill, fiecare detaliu a fost gândit cu atenție pentru a asigura o experiență unică de îngrijire a pielii. Andreea Berecleanu, o prezență emblematică, elegantă, în domeniul frumuseții, este imaginea acestor produse, care pot fi testate în clinicile Cronos Med după o analiză profundă a tenului.
Produsele care fac parte din Gama MED.COSMETICS sunt:
-MED.CLEAN – Formula ce curăță în profunzime porii și conferă pielii strălucire, fără a afecta procesul natural de hidratare. Potrivită pentru toate tipurile de piele.
–MED.PEEL MASK – O mască eficientă pentru o varietate de probleme ale pielii, de la riduri fine la pete hiperpigmentare. Potrivită pentru toate tipurile de piele, inclusiv cea foarte sensibilă și deshidratată.
–MED.EXFOLIANT – Un peeling delicat cu pH 6.5, ideal pentru îndepărtarea celulelor moarte ale pielii și reglarea hiperpigmentării. Potrivit pentru pielea foarte uscată, sensibilă și alergică.
–MED.BRIGHT – Un serum multifuncțional care corectează nuanța neuniformă a pielii și hiperpigmentarea, iluminând tenul și luptând împotriva îmbătrânirii premature.
–MED.PURE – O soluție extrem de eficientă pentru pielea congestată sau problematică, cu un efect calmant și antiinflamator. Potrivită și pentru pielea sensibilă.
-MED.FILLER – Un serum cu triplu efect: strângerea pielii, netezirea ridurilor și hidratarea intensă. Potrivit pentru toate tipurile de piele.
–MED.CALMING MASK – O mască cu efect calmant și reglare a pigmentării, potrivită pentru tenurile neuniforme.
–MED.RELIEVE – O cremă cu acțiune de 24 de ore, concentrată pentru calmarea rapidă a pielii stresate.
–MED.CARE RICH – O formulă hrănitoare pentru pielea fără fermitate, laxă și stresată, cu efect profund de regenerare.
–MED.PROTECT – Un amestec activ de înaltă calitate care întărește protecția pielii împotriva influențelor mediului.
–MED.EYE LIFT – Un complex de cremă și serum pentru zona ochilor, care reduce ridurile și îmbunătățește aspectul pielii.
–MED.HAND REPAIR – Un serum pentru mâini cu acțiune de peeling, hidratare și strălucire.
“Vom începe această aventură frumoasă împreună cu partenerii mei, pe care îi cunosc de o viață și care sunt în industria frumuseții de peste 45, respectiv 50 de ani, Gabriela și Helmut La Fontaine. Frumusețea pielii nu se face astăzi cu un produs care a apărut peste noapte și mâine uităm de el. Frumusețea este o sarcină permanentă.” a declarat Dr. Constantin Stan.
Gama MED.COSMETICS by dr. Constantin Stan a fost lansată în prezența echipei dr. Stan, a brand ambasadorilor Cronos Med și a celor 2 pionieri în industria frumuseții: Helmut și Gabriela La Fontaine.
Despre Cronos Med:
Cronos Med, prima clinică privată de medicină estetică din România și din Europa de Est, creată în 1991 de chirurgul Constantin Stan, continuă să ofere cele mai avansate soluții pentru frumusețe și sănătate în portofoliul său în continuă expansiune. Cu peste 32 de ani de experiență, grupul Cronos Med reprezintă cea mai mare rețea de clinici de estetică medicală din țară, oferind soluții avansate pentru îngrijirea pielii și frumusețe.
Despre La Fontaine:
Compania La Fontaine aduce peste 40 de ani de experiență în industria cosmeticelor, contribuind la dezvoltarea produselor MED.COSMETICS cu tehnologie de vârf și ingrediente de cea mai înaltă calitate.