ASAP România lansează expoziția de comics BANDA ASAP. Peste 180 de lucrări pot fi admirate din 7 octombrie, la Amzei Creative Corner, cu intrare gratuită

ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, invită publicul pasionat de bandă desenată și nu numai, la expoziția de comics BANDA ASAP, în perioada 7-13 octombrie, la Amzei Creative Corner, din Piața Amzei nr. 13. Aici vor fi expuse peste 180 de lucrări ale elevilor din întreaga țară care au participat în concursul BANDA ASAP, provocați să-și imagineze și să deseneze supereroii reciclării. 

Expoziția este realizată cu sprijinul Lidl România și în parteneriat cu Animest, fiind de altfel un eveniment conex al festivalului aflat la ediția cu numărul 19, și poate fi vizitată zilnic, între orele 12:00-20:00, cu intrare liberă. 

Vernisajul expoziției are loc luni, 7 octombrie, începând cu ora 17:00, eveniment la care vor participa elevi, părinți, profesori, parteneri și organizatori. Printre momentele pregătite se numără un atelier demonstrativ de bandă desenată susținut de Alexandru Ciubotaru (Pisica Pătrată), dedicat în special elevilor, și lansarea revistei de comics „ASAP 3000 și Ambasadorii”, care va fi oferită tuturor celor prezenți la vernisaj. 

Lucrare Eva Pavlicu_Liceul Teoretic Traian_Constanta

 

„Aveam de ceva vreme în minte ideea unei expoziții cu lucrările elevilor care au participat până acum în concursul BANDA ASAP, pentru că ne dorim să-i inspirăm pe adolescenți să participe la edițiile următoare și să afle informații despre colectare separată și reciclare. Benzile desenate de acești tineri sunt pline de imaginație și de entuziasm, cu soluții creative și chiar neașteptate la problemele generate de deșeuri. Lucrările lor ne redau speranța că generațiile următoare înțeleg importanța reciclării și că își doresc să găsească soluții pentru un mediu mai curat, dar și că tinerii sunt mai optimiști și mai dispuși să facă schimbările necesare pentru a minimiza impactul deșeurilor în comunitățile lor.”, a declarat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP. 

3 ediții ale concursului BANDA ASAP au fost organizate până acum, în anii 2023 și 2024. Cele 20 de lucrări câștigătoare vor fi expuse în plan principal, la Amzei Creative Corner. Alături de ele, vor putea fi admirate și alte peste 160 de lucrări care au obținut, la momentul evaluării de către juriu, un punctaj ridicat. Benzile desenate, parte din expoziție, aparțin a peste 180 de elevi din județele Brașov, Iași, llfov, Constanța, Sibiu, Neamț, dar și din București.

„Ca membră a juriului în toate edițiile concursului BANDA ASAP, am avut marea bucurie și privilegiul de a vedea fiecare lucrare înscrisă. Creativitate debordantă, soluții nelimitate, unele dintre ele practice, altele pur fanteziste, dar toate formează o imagine optimistă a unei generații care își dorește să schimbe mediul înconjurător în mai bine. Din momentul în care expoziția era doar o idee, un plan posibil poate cândva, am știut că trebuie să poată fi vizitată în octombrie, în timpul și ca parte din festivalul Animest, ediția 19, pentru că simt că vine în completare cu tot ceea ce facem, ba mai mult, aduce un plus de prospețime, de entuziasm și de energie din partea tuturor acestor elevi. Îmi doresc ca publicul să vină în număr mare la expoziție, să le admire lucrările și poate să ia câteva idei și soluții la problemele de mediu generate de deșeuri.”, a menționat Ligia Soare, cofondatoare și coorganizatoare Animest. 

Lucrare Andreea Daniela Cobuz_C. Tehnic Petru Poni_Roman

 

Ateliere de bandă desenată pentru copii, pe 12 și 13 octombrie

În plus față de expoziția în sine, sâmbătă și duminică, pe 12 și 13 octombrie, tot la Amzei Creative Corner, vor fi organizate două ateliere de bandă desenată pentru copiii cu vârste între 6-12 ani, conduse de Anna Florea, ilustratoare și regizor de animație. Înscrierea e necesară în prealabil și se poate face prin completarea acestui formular. 

Atelierele de lucru se vor desfășura pe două grupe de vârstă, 6-9 ani, respectiv 10-12 ani, pe parcursul a două ore, între 11:30 și 13:30, cu un maximum de 12 copii / atelier. 

 

O nouă ediție a concursului BANDA ASAP, în noiembrie 

ASAP România anunță, ca urmare a popularității printre elevi, o nouă ediție a concursului BANDA ASAP, în luna noiembrie, în județele Prahova și Timiș și, deci, o nouă șansă pentru adolescenți de a-și demonstra nu doar talentul artistic, ci și de a-și antrena creativitatea, imaginația, ludicul, și de a câștiga premii.

Toate informațiile despre noua ediție a concursului vor fi anunțate în timp util pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

 

Expoziția BANDA ASAP este un proiect ASAP România, realizată cu sprijinul Lidl România și în parteneriat cu Animest. 

Găzduită de Cartierul Creativ, expoziția are partea de creație, dar și comunicarea semnate de Gavrilă & Asociații, și conceptul, de Mircea Barac. 

 

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Rock FM.

 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

 

Foto copertă: Lucrare Anita Andronova_Liceul Vocaţional de Arte Plastice Hans Mattis – Teutsch_Brasov

ASAP Recycling Park revine la EC: Jocuri despre reciclare și premii pentru participanți

Parcul eco de distracții, ASAP Recycling Park, revine la Electric Castle, pentru al treilea an consecutiv. După ce peste 30.000 de persoane au participat în 2022 și 2023 la activitățile pe teme de reciclare propuse de ASAP România în parteneriat cu Lidl România în cadrul festivalului, alte zeci de mii sunt așteptate și în acest an, în perioada 17-21 iulie, la Bonțida, să se bucure de jocuri care încurajează acțiunile sustenabile și să câștige premii. 

Astfel, de miercuri până duminică, între orele 12:00-20:00, cei prezenți la ediția cu numărul 10 a festivalului Electric Castle au timp să descopere toate jocurile și activitățile pregătite de ASAP România. Cu mare succes la public în anii anteriori, Roata Reciclării revine în 2024 la Electric Castle, precum și jocul Adevăr sau Reciclare. Dacă primul joc se bazează pe noroc, căci doar printr-o învârtire a roții, participanții pot câștiga merch-ul ASAP (tricou sau tote bag) sau ASAPUNCTE, al doilea ridică la fileu întrebări sau provocări pe teme de reciclare, unde informațiile pe zona de sustenabilitate ar putea fi de real ajutor în acumularea de puncte. 

Și agilitatea le va fi antrenată participanților printr-un joc de memorie, unde trebuie să caute seturile de câte două ilustrații identice, imprimate cu obiecte ce pot fi reciclate. Nelipsită în general din acțiunile și workshopurile programului ASAP România, distracția va fi garantată în fiecare activitate din cadrul ASAP Recycling Park, dar mai ales în jocul Stand a bottle.

„Când valorile și obiectivele pe zona de sustenabilitate sunt împărtășite și au sens comun, parteneriatele se conturează frumos, ba mai mult, dăinuie peste ani. Suntem pentru al treilea an consecutiv prezenți la Electric Castle cu ASAP Recycling Park, acolo unde publicul are simț civic și ne place asta! Îmi doresc ca parcul eco de distracții pe care-l readucem în inima festivalului să fie pentru fiecare <<cârligul>> de care are nevoie, ori în a conștientiza impactul nostru, al tuturor, față de mediu, ori în a duce o viață mai sustenabilă sau măcar din curiozitatea de a descoperi ce facem, ce obiective avem prin programul nostru și, nu în ultimul rând, să se distreze jucând împreună cu noi activitățile propuse.”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP. 

La ediția din acest an a Electric Castle, ASAP va refolosi cele mai multe dintre materialele produse anterior pentru ASAP Recycling Park, așa cum s-a întâmplat și în 2023, cu scopul de a-i motiva și pe alții să adopte un comportament sustenabil și să folosească cât mai puține resurse. 

Ca și la cele mai recente două ediții ale Electric Castle, din 2022 și 2023, parcul eco de distracții ASAP Recycling Park va fi amplasat în proximitatea Royal Market, magazinul Lidl din festival. 

Programul de distracții al ASAP Recycling Park și alte informații despre jocurile și activitățile din acest an, se vor regăsi în perioada următoare, dar și în timpul festivalului, pe conturile de social media Facebook, Instagram și TikTok ale ASAP România. 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

ASAP România: cum a fost anul 2023?

Pentru ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, anul 2023 a fost unul al consolidării parteneriatelor regionale, atât cu administrațiile locale, cât cu instituțiile de învățământ, prin reprezentanții lor: cursurile de instruire în managementul deșeurilor au înregistrat o creștere semnificativă a interesului participanților comparativ cu anul 2022. Nu mai puțin de 911 profesori și personal auxiliar au fost instruiți de către partenerii de la Asociația Ecoteca despre obligațiile legale ale unităților de învățământ cu privire la managementul și gestionarea deșeurilor, economie circulară și soluții de eficientizare a procesului de administrare a deșeurilor în școli. 

 

Activități desfășurate în 2023 de ASAP România 

Echipa ASAP a reușit în 2023 să îmbine subiectul colectării separate și componenta ludică și să îi facă pe adolescenții din întreaga țară curioși, activi, mai informați și mai responsabili față de mediu. Jocul „Adevăr sau Reciclare” cu întrebări și provocări despre plastic, creat de Alex Zamfir, a fost jocul vedetă cu care ASAP a desfășurat ateliere și workshopuri pentru elevii din întreaga țară, incluzând capitala. Jocul a ajuns și în școli, pentru a putea fi folosit în clasă, ca material didactic. Două astfel de resurse extrem de utile, de data aceasta pentru profesori, a dezvoltat ASAP în 2023: un kit digital pentru Săptămâna Verde, cu activități și informații despre reciclare, și un ghid de bune practici despre colectare separată. 

Programul ASAP are ca scop crearea celei mai mari infrastructuri unitare pentru colectarea separată a deșeurilor în școlile din România, așa încât, în 2023, a desfășurat acțiuni pentru elevii din întreaga țară. Atelierele cu Alex Zamfir, concursul BANDA ASAP, pe tema reciclării, cu premii pentru elevii din București, Brașov, Iași, județele Ilfov și Constanța, sau Școala ASAP+, în care 6 licee vor deveni școli model, sustenabile, sunt acțiunile care certifică obiectivul programului ASAP. 

În plus, pentru că reciclarea e cool, echipa ASAP a căutat și în 2023 cele mai interesante evenimente unde să le povestească adolescenților despre plastic și colectare separată; așa s-au continuat parteneriatele cu Electric Castle, cu Gala Societății Civile, cu Forumul Orașelor Verzi din Brașov sau cu alte organizații de mediu în cadrul „River Cleanup Collective @Dunăre”. 

Peste 1,600 de școli partenere; 10% au digitalizat complet raportarea deșeurilor 

Până în prezent, programul ASAP include peste 1,600 de școli partenere din 36 de localități și municipii reședință de județ din România și 4 sectoare ale capitalei, cu 7 orașe mai mult față de anul 2022, și peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare care au acces la informații, ateliere sau workshopuri desfășurate în școlile din care fac parte.  

114 instituții de învățământ au digitalizat complet raportarea deșeurilor în 2023, ghidate de ASAP, și urcă cifrele direct în platforma expertdeseuri.ro.

Cantități de deșeuri colectate și amprenta de carbon

Școlile parte din programul ASAP au raportat date despre deșeurile colectate în 2023. Vorbim despre 721 de tone colectate în total, dintre care 82 de tone reciclabile și 639 de tone menajere, cu o cantitate medie / cap de elev de 15.74 kg, în creștere față de anul 2022 – 14,31 kg. 

Conform datelor furnizate de partenerii de la Asociația Ecoteca, școlile care s-au implicat în 2023 în programul ASAP au contribuit la reducerea amprentei de carbon cu echivalentul a 22,41 tone.

„2023 a fost cu siguranță un an al consolidării parteneriatelor create în toată perioada de activitate a programului și credem că e necesar, atunci când ai ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele naționale de infrastructură pentru colectarea separată în școli, să te asiguri, periodic, de buna colaborare a tuturor celor implicați. Am organizat astfel, în 2023, 10 întâlniri virtuale cu peste 400 de reprezentanți ai școlilor, pentru a se familiariza cu programul, a afla noutăți și a primi îndrumări, și 5 mese rotunde la Brașov, Iași, Călărași, Constanța și București, cu aproximativ 100 de participanți – reprezentanți ai școlilor, ai administrațiilor locale, salubriști, autorități de mediu etc. – pentru a pune pe foaie idei, a clarifica situații, a dezbate pașii următori și a trage concluzii. Ne bucurăm că subiectul colectării separate nu mai e privit cu reticență și că există din ce în ce mai multă deschidere din partea tuturor celor implicați”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP. 

Planuri și obiective, în 2024, pentru ASAP România

Ca obiectiv general al anului 2024, ASAP România vizează creșterea nivelului de interacțiune cu comunitatea activă a programului și dezvoltarea de instrumente utile de educare pe teme de responsabilitate socială, cu precădere pe cea a protecției mediului. 

Mai mult, ASAP își propune să continue demersurile începute în 2023 – promovarea metodelor alternative de educare în școli și nu numai, cu privire la colectarea separată, și instruirea profesorilor și a personalului administrativ pe teme de sustenabilitate și protecția mediului. Activitățile prin care ASAP va interacționa cu elevii, atât în școli, cât și în mediul digital, continuă și în 2024. 

 

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok

 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Eroul reciclării într-o bandă desenată – concurs inedit cu premii pentru elevi

Armata Selectării Atente a Plasticului, în parteneriat cu Animest, continuă concursul BANDA ASAP, de bandă desenată pe tema reciclării, de această dată pentru elevii din București, județele Ilfov și Constanța, și dă start înscrierilor! 

Omul-Plastic, Omul-Hârtie, Omul-Sticlă – ce erou al reciclării își vor imagina elevii și cum va prinde povestea lor viață? Tema de concurs este: „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/ o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”, iar mecanismul, destul de simplu: tinerii trebuie să deseneze povestea lor într-un șablon de benzi desenate, care se descarcă de pe site-ul oficial ASAP România, din pagina dedicată, iar apoi să fie înscris de către un profesor în concurs, până pe 6 noiembrie. 

Miza concursului e triplă! ASAP România pune la bătaie premii pentru școlile câștigătoare, pentru elevi, dar și pentru profesorii coordonatori. Astfel, 8 table interactive vor ajunge la școlile și liceele declarate învingătoare, câte un hoverboard pentru cei 8 tineri entuziaști care au convins juriul cu povestea lor și un curs online de dezvoltare personală va fi oferit fiecărui profesor care a înscris și a ghidat în concurs elevii câștigători din orașele și județele amintite: București, Ilfov, Constanța. 

„După un start atât de creativ și entuziast al concursului BANDA ASAP în Brașov și Iași, mutăm polul benzilor desenate spre zona de sud și sud-est a țării și îi așteptăm pe elevii din București și din Județele Ilfov și Constanța să ne bucure cu lucrările lor. Alegerea orașelor a venit firesc, evoluția lor e una frumoasă în programul ASAP, administrațiile de aici fiind constant deschise la sugestiile noastre de îmbunătățire a infrastructurii de colectare în școli. Baftă tuturor elevilor și mulțumim profesorilor că le înscriu lucrările în concurs!” – Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP. 

Lucrările vor fi evaluate pe categorii (școli gimnaziale / licee) de către același juriu ca și la prima ediție a concursului, format din 3 experți în domeniul benzilor desenate și al ilustrației: Maria Surducan, una dintre cele mai cunoscute ilustratoare din România, Nini Tuan, ilustratoare din Malaezia, stabilită în România de peste 15 ani, cu o experiență vastă în ilustrație, animație și benzi desenate, și Ligia Soare, cofondator și coorganizator Animest. 

Dacă tema de concurs e respectată, atunci juriul va trebui să mai țină cont de încă două criterii de selecție, și anume: creativitatea autorului și aspectul vizual al desenului. 

„O temă de concurs ofertantă, premii numeroase și o șansă pentru elevi de a se gândi cum ar arăta pentru ei eroul reciclării. Sunt cel puțin 3 motive foarte bune pentru care să participe în concurs, iar eu abia aștept să le jurizez lucrările împreună cu ceilalți doi colegi experți. Suntem încântați de acest parteneriat început alături de programul ASAP și ne entuziasmează poveștile aflate până acum, așa încât vrem să continuăm să descoperim eroii reciclării. Le transmit elevilor curaj, inspirație și multă baftă!” – Ligia Soare, cofondator și coorganizator Animest. 

Câștigătorii concursului vor fi anunțați pe 27 noiembrie, după etapa de jurizare. 

Toate detaliile despre procesul de înscriere, desfășurarea concursului, criteriile de jurizare și premii sunt disponibile în regulamentul concursului BANDA ASAP – aici.

 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.