Tag: arta

Anca Coller, artist vizual: „Aproape întotdeauna maturitatea aduce rezultatele cele mai complexe, pline de sevă și de acel autentic văzut ca știință”

Am întâlnit-o pe Anca în primăvara acestui an la București, în cadrul Romanian Design Week, un proiect marca The Institute, dar și cel mai mare festival multidisciplinar dedicat industriilor creative locale. Între 12 și 28 mai, peste 85.000 de persoane au vizitat atât expoziția centrală din Piața Amzei, cât și cartierele creative ale Bucureștiului, cu cele peste 100 de evenimente-conexe desfășurate în Capitală. 

Unul dintre evenimentele al cărui concept ne-a atras atenția este cel al Ancăi Coller, în colaborare cu Iulian Gospodin: „Călătorie într-o sobă – cea mai caldă culoare este albastrul”. Așa că, mânați de curiozitate, am decis să vizităm spațiul de creație independent, găzduit de Casa Carol 53.

Anca Laura Coller este artist vizual, cu specializarea pictură. În anul 2000 a absolvit cursurile Universității Naționale de Arte București, Facultatea de Arte Plastice, iar un an mai târziu a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 2007 a obținut Bursa „Constantin Brâncuși”, la Cité Internationale des Arts, Paris. Din anul 2011 este doctor în Arte Vizuale, în prezent fiind Lector Universitar la Universitatea Națională de Arte din București. 

De-a lungul timpului, a organizat expoziții personale sau în colaborare cu alți artiști, atât în România, cât și în Franța, Italia, Polonia și Bulgaria.

„Artistul vă invită într-o sobă metaforică, loc de căldură și de generare vitală marcat de fragilitate și vulnerabilitate, induse prin relația cu mediul exterior, unde protecția nu mai funcționează.” 

Aceasta a fost invitația care ne-a convins că vom avea parte de ceva inedit. Soba era descrisă ca simbol al uterului, „loc de generare vitală”, care ne vorbește despre „reproducerea vieții pe pământ, fragilitatea și vulnerabilitatea ființelor și responsabilitatea pe care o poartă cei care gestionează destinele oamenilor fie la nivel micro sau macro.” conform romaniandesignweek.ro.

Activitatea coordonată de artistul vizual Anca Coller vizează evenimente interdisciplinare, colaborări cu artiști din diverse ramuri și teme actuale. În interviul acordat, ne vorbește mai multe despre procesul creației, fragilitate, responsabilitate, dar și ce înseamnă echilibru și compromis în artă.

 

Pe lângă faptul că ești artist vizual, ești Lector Universitar la Universitatea Națională de Arte din București. Cum se manifestă dualitatea dascăl-artist în procesul creației?

 

Este o dualitate binevenită din punctul meu de vedere, contactul permanent cu noile generații mă obligă să rămân branșată la vremurile actuale. Desigur, acesta este răspunsul cel mai scurt, există nenumărate nuanțe despre cum se influențează cele două meserii, cum se sprijină sau sabotează reciproc. La capitolul sabotare apare elementul timp, trebuie să te împarți între două activități care cer fiecare multă dedicare și implicare.

 

Când ai avut prima expoziţie personală? Cum te-a motivat acest eveniment în parcursul tău profesional?

 

Prima expoziție personală am avut-o în 2003 la Galeria Sabin & Jean Negulescu a regretatei Maria Magdalena Crișan. Am expus obiect, pictură și fotografie. A fost o șansă importantă să fiu invitată în acel spațiu, unde au expus artiști importanți, m-am simțit sprijinită și încurajată să continui pe drumul pe care pornisem. E mai greu să reziști ca artist decât să devii unul…

 

În cadrul Romanian Design Week, am avut parte de un eveniment inedit în spațiul de creație găzduit de Casa Carol 53, „Călătorie într-o sobă – cea mai caldă culoare este albastrul”. Ne poți povesti mai multe despre acest proiect?

 

Proiectul s-a conturat încet, fiind strâns legat de diferite evenimente și experiențe personale, continuând teme mai vechi, dar aducând și idei noi. Pot spune că a început în momentul în care am descoperit întâmplător pe malul unui râu niște cahle de sobă aproape îngropate și acoperite de mușchi verde. Am văzut atunci cele mai frumoase rame posibile. 

Nu conștientizasem până în acel moment ce formă au cahlele către interiorul sobei. Suntem obișnuiți să le privim partea glazurată aflată la exterior. Această mică incintă, interiorul cahlei, a devenit modulul viitorului proiect. Lucrând cu aceste forme le-am folosit inițial ca rame, mici buncăre în care înghesuiam personaje sau posibile sugestii materiale (rama ca loc de protecție). Ulterior mi-a venit ideea de a invita oamenii în interiorul unei sobe de unde să poată observa fix partea nevăzută a acelui modul matricial, care este cahla. Un fel de intrare în burta balenei. 

Am asociat imediat soba, ca loc de căldură cu unul de incubație, prezervare a vieții. Era perioada izbucnirii războiului din Ucraina și toți ne simțeam cumva amenințați și neputincioși. 

 

Fragilitatea noastră, deja încercată în pandemie, a ieșit din nou la iveală prin noile crize, inclusiv cea energetică. Atunci m-am gândit că de fapt căldura este viață și nu putem păstra viața în absența gestionării căldurii. Astfel, soba mea a devenit un loc de responsabilitate.

 

Înăuntrul sobei, flacăra cea mai puternică este albastră, așa cum este uneori și în realitate (flacăra de la aragaz, cea de la autogen, stelele Blue Giant). Mi s-a părut interesant să propun acest exercițiu contraintuitiv în care oamenii să asocieze albastrul cu căldura. 

Astfel, matricele cahlelor au început să fie populate de posibile ființe de lumină și căldură. Fragmente de mici homunculi, care spre baza sobei erau amorfi și dominați de haos, către straturile superioare se ordonau și se perfecționau. Am făcut o trimitere la felul chestionabil în care reușim să controlăm și să gestionăm viața, reproducerea vieții și căldura pe acest pământ. Ne putem gândi la încercările ingineriei genetice, la chestiunile de etică aduse în discuție când vorbim despre clonare sau modificări ale organismelor, la granița fină dintre evoluție și accident. Tot acest mecanism foarte complex este ca un balaur cu multe capete ce nu reușesc să comunice eficient. La nivel de individ ajungem să ne temem că nu mai avem niciun cuvânt de spus pentru felul în care realitatea se transformă în jurul nostru. 

În antiteză cu interiorul sobei populat de ființe fosforescente albastre, corpul sobei, învelișul exterior, este unul greoi, ancestral, ca un cuptor țărănesc din pământ. Este exact acest contrast între legăturile noastre profunde cu pământul, element primordial care ne-a oferit protecție, hrană materială și spirituală și încercările omului de a se erija în judecătorul binelui și al răului adesea fără a aprofunda suficient datele ecosistemului. Echilibrul ancestral bine stabilit acum se clatină și simțim cum planează îndoiala că am depășit un punct din care nu ne mai putem întoarce la el. Pe scurt, acest proiect vorbește despre fragilitate și responsabilitate, despre faptul că:

Dincolo de indivizi, suntem un mare organism comun, care creează spațiul vital în timp real. Fiecare este responsabil, nimeni nu poate face schimbări radicale. Totul se face cu pași de melc și cu acumulări la nivel macro.

Accelerarea amenințătoare a perioadei actuale este adesea un vertij, care ne îmbată sau ne amețește, dar fundamentul a fost parțial compromis.

 

Cât timp durează să concepi un proiect de acest gen?

 

Pot spune că am demarat proiectul în martie 2022, când am găsit cahlele îngropate, dar lucrul efectiv și partea cea mai intensă a durat cam jumătate de an, când am fixat un deadline și niște coordonate clare: unde se va desfășura, dimensiunile obiectului principal etc. Au urmat provocări surpriză, căci managerul spațiului de la Carol 53 mi-a sugerat să îmi extind proiectul în tot spațiul de la parterul casei și de asemenea în vitrina gestionată de cei de la Celula de Artă. 

Practic, am mai creat două expoziții paralele: caleidoscoapele de lumină, care anunță în stradă ideea de a reproduce un modul către infinit pierzând contactul cu originalul, dar și expoziția din holul mare cu giulgiuri, care reprezintă portretele prietenilor și oamenilor apropiați realizate cu rugină pe pânză, generate prin degradarea fierului, simbol al puterii omului. O altă dimensiune de căldură, de data aceasta una sufletească, născută prin relaționare și conectare.

 

Conform RDW, activitatea ta vizează evenimente interdisciplinare, interacțiuni inedite, chestionări ale realităților contemporane și nu numai. Care este sursa ta de inspirație când propui temele, domeniile și artiștii cu care alegi să colaborezi?

 

Îndrăznesc să cred că aleg lucruri și oameni care vin către mine și revelează direcțiile mele de lucru. Rareori am un plan foarte analitic și extrem de organizat. Foarte des pornesc pe un drum, iar apoi acesta se concretizează pe parcurs împreună cu noi soluții și idei ce îmbogățesc propunerea inițială. La fel și oamenii potriviți apar pe parcurs, dacă nu sunt deja lângă mine. Important este să cred în realizarea proiectului.

 

Ce consideri că este esențial pentru a reuși să-ți păstrezi autenticitatea în artă ?

 

Chiar autenticitatea în sine, dar cea câștigată cu efort, descoperind lumea, studiind, cercetând, dublată de autocunoaștere, care vine adesea prin ceilalți sau prin diverse experiențe. 

Cred că experiența este un cuvânt-cheie pentru un artist. 

Desigur că există opere de tinerețe extraordinare ale anumitor artiști. Dar aproape întotdeauna maturitatea aduce rezultatele cele mai complexe, pline de sevă și de acel autentic văzut ca știință, de a nu da nici prea mult, nici prea puțin: simplificare, eleganță și savoare, dublate poate de o anumită umilință. Echilibru creativ.

 

Unde te putem întâlni în perioada următoare, prin proiectele semnate Anca Coller?

 

Momentan lucrez în atelierul meu de la Carol 53, unde am și expus ultimele mele proiecte, începând din 2021, de când am ajuns în această comunitate de artiști, iar ocazional expun în diverse galerii sau contexte, în funcție de felul în care arta mea reușește să călătorească pentru a-și întâlni publicul. În general, anunț evenimentele pe paginile mele de Facebook și Instagram.

 

Interviul a fost publicat în Ediția Print The Woman 2023, care poate fi comandată aici.

 

Surse foto: arhivă personală Anca Coller, Iulian Gospodin, Dragoș Radu Dumitrescu, Roald Aron

 

Editor: Diana Turcu

Fuga la cultură: Eveniment unic ce aduce împreună sportul și cultura într-o alergare captivantă

În data de 8 octombrie 2023, orașul Cluj-Napoca va găzdui un eveniment de excepție care aduce în prim-plan un stil de viață sănătos, cultura și istoria.

“Cluj Semimaraton – Fuga la Cultură” este un proiect inovator dezvoltat în colaborare cu Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Sport Management Events, Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local Cluj-Napoca. Acest proiect își propune să promoveze atât cultura, cât și sportul, aducându-le într-o armonioasă simbioză care să inspire și să educe.

Evenimentul începe de la kilometrul 0 al Clujului, Piața Unirii, și poartă numele de “Fuga la cultură”.

Acest proiect inedit va oferi participanților o experiență de neuitat, combinând cinci probe de alergare ce acoperă trei dimensiuni esențiale: cultura, istoria și educația. Traseul va trece prin cele mai importante instituții culturale ale municipiului, oferind astfel alergătorilor și susținătorilor o incursiune unică în lumea culturii clujene.

Gabriel Bota, directorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, explică: “Acest eveniment este un act de curaj, dar unul foarte necesar. Dorim să creștem interesul pentru sport și cultură, mai ales în rândul tinerilor, și să promovăm valorile artei locale, naționale și internaționale. Este un concept unic la nivel național și internațional.”

Paul Smereciuc, Director Sport Management Events, adaugă: “Acesta este cel mai important eveniment sportiv al toamnei la Cluj. Un eveniment unic cu un mesaj esențial: pentru o viață sănătoasă, avem nevoie de sport și de cultură.”

Prima ediție a proiectului “Fuga la cultură” își propune să promoveze cultura și sportul ca elemente esențiale ale dezvoltării personale individuale. Evenimentul are trei dimensiuni distincte:

-Dimensiunea cultural-sportivă: Traseul va oferi alergătorilor o incursiune în istoria Clujului și a Transilvaniei, incluzând obiective importante precum Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail, Palatul Banffy, străzile istorice ale orașului și multe altele. Alergătorii vor avea oportunitatea de a intra în interiorul instituțiilor culturale majore, precum Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Opera și Teatrul Național, Muzeul de Artă și Muzeul de Istorie.

-Dimensiunea educațională: Alergătorii vor beneficia de informații electronice și pliante tipărite despre obiectivele istorice și culturale pe care le vor întâlni pe parcurs. Fiecare cursă va fi denumită în onoarea unei arte, iar medaliile și trofeele vor simboliza o carte deschisă, subliniind importanța educației și a culturii în dezvoltarea personală.

-Dimensiunea sportivă: Evenimentul include cinci probe diferite de alergare care se adresează tuturor segmentelor de vârstă. Acestea includ

– semimaratonul de 21 de kilometri,

-cursa clasică de 10 kilometri,

-crosul de 5 kilometri,

-cursa populară de 2 kilometri și

-cursele pentru copii.

Locurile pentru participanți sunt limitate, așa că îndemnăm pe toți cei interesați să se înscrie cât mai curând posibil. Pentru înscrieri și informații suplimentare, vizitați site-ul oficial al evenimentului runincluj.run.

“Cluj Semimaraton – Fuga la cultură” reprezintă un pas important către promovarea unui stil de viață sănătos, încurajând simultan interesul pentru cultură și sport în rândul comunității. Acest proiect unic aduce împreună pasionații de sport și cultura într-un mod captivant și inovator, construind o punte între două lumi care, în mod obișnuit, par a fi separate.

Contact de presă: Bianca Tămaș / 0741751431 / transilvaniabook@gmail.com

Expozitia de artă “Reality, merely an illusion”. Crina Ciocian curator, în dialog cu Sebastian Nasta, artist


Expoziția de arta “Reality, merely an illusion”, semnată în totalitate de către Sebastian Nasta cuprinde 11 lucrări, fiecare reprezentând o incursiune în universul său artistic. De la portrete umane la elemente naturale și compoziții complexe, artistul ne îndeamnă să privim dincolo de aparențe, să descoperim profunzimea detaliilor.

Lucrările atrag privitorii într-o călătorie emoțională, punând în discuție concepte precum identitatea, frumusețea și complexitatea lumii înconjurătoare.

Expoziția curatoriată de către Crina Ciocian poate fi vizitată în perioada 8 septembrie – 3 octombrie, La Meron Horea, str. Horea nr. 5, Cluj Napoca.

Absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, Sebastian și-a dezvoltat stilul artistic prin explorarea hiperrealismului, o tehnică ce își are rădăcinile în reproducerea detaliilor cu o precizie uluitoare. Ceea ce îl atrage în mod deosebit la acest stil este capacitatea de a aduce în prim-plan aspecte ușor trecute cu vederea, redefinind detaliul prin exagerare.

A copilărit la țară, în Pianu de Sus, desenând pe toate suprafețele, până când educatoarea a sesizat înclinația sa spre desen. Ulterior, mutându-se la Arad, învățătoarea a fost cea care le-a sugerat părinților lui să îl înscrie la o școală de profil artistic. Astfel a ajuns din clasa a V-a la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” (Arad), iar după bacalaureat a fost admis și a continuat studiile la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Sursele sale de inspirație sunt variate, de la elemente din natura până la complexitatea umană. Consideră detaliul ca fiind sursa sa inepuizabilă de inspirație, iar fiecare lucrare pe care o creează este o explorare atentă a lumii din jur. Opera sa hiperrealistă este o combinație de realism și simbolism, iar interacțiunea cu lucrările sale oferă privitorilor o incursiune profundă în universul său artistic.


„În privința tehnicii, pot spune că mereu am fost atras de arta figurativă, dar momentul decisiv, care m-a determinat să optez pentru hiperrealism, a fost lucrarea de licență, în anul 2012-2013. Atunci am descoperit farmecul detaliilor și am realizat mai multe lucrări de mici dimensiuni în care am surprins expresia buzelor, a gurii, în diferite ipostaze. Buzele nu mai erau realiste, ci erau deasupra realismului, în sensul că nu am încercat să concurez realitatea sau fotografia, ci am vrut să le depășesc prin exagerarea unor amănunte pe care, în mod normal, nu le vedem, nu le dăm atenție sau importanță.”

Ce anume te-a atras să alegi acest stil artistic? Cum consideri că hiperrealismul îți permite să îți exprimi creativitatea?


M-a atras unicitatea lui. E adevărat că despre fiecare stil se spune că e unic, autentic, original, creativ etc. Dar, în cazul hiperrealismului, aproape că aș învesti aceste calificative cu grade superlative, deci aș pune că e unic, autentic, creativ și original la modul absolut.

Hiperrealismul nu e perfecțiune, e redefinirea detaliului prin hipertrofie, iar detaliul poate fi un obiect, în sensul larg, o emoție, o stare, iar asta îmi permite să fiu creativ. În hiperrealism, creativitatea este un întreg proces, nu e un produs, aproape că devine mod de viață, dacă să stau să mă gândesc.

Observ mereu, analizez și interpretez, cunosc, ascult, discut, amestec imagini în minte, suprapun povești, citesc, visez, stau singur, apoi, din tot acest amalgam, dau viață amănuntelor, influențate fiind de starea mea.


Care sunt sursele tale de inspirație pentru lucrările hiperrealiste?


Detaliul este inspirația fără limită, iar acesta poate proveni din surse diverse: oameni, sentimente, natură, materiale.


Aș vrea să înțelegem mai bine procesul tău de creație, de la idee până la opera de artă finală. Ce tehnici folosești pentru a reda detaliile în operele tale?


În pictura mea folosesc mijloace tradiționale: culori de ulei pe pânză. Însă, după cum spuneam, procesul de creativ începe cu mult înainte ca eu să ajung în fața pânzei și implică mai multe etape. Ca exemplu, vă dau un proiect la care „lucrez” de ceva timp: am plantat semințele unei flori într-un ghiveci improvizat în atelier și, momentan, aștept să crească.

Toată această evoluție a ei se desfășoară sub ochii mei, o văd cum se dezvoltă, iar transformarea finală se va desăvârși în momentul includerii în compozițiile mele. Evident, personajele din pictură au un statut aparte, dar cunoașterea modelelor, a stărilor și a poveștilor lor devine cumva o formă de integrare în procesul de creație. În plus, intervine și întregul demers fotografic pe care eu îl întreprind și, inevitabil, imaginea mi se oglindește în materiale reflectorizante (în special în folie, dar și în ochii subiectului), astfel încât fiecare portret devine și un autoportret, chiar și unul distorsionat.


Cum ai spune că a evoluat stilul tău artistic de-a lungul timpului?


Dincolo de trecerea de la realism la hiperrealism și de evoluția ideatică, cred că se poate vedea și o evoluție calitativ-cantitativă, iar prin asta nu mă refer la multitudinea lucrărilor, pentru că în hiperrealism nu ai cum să pictezi mult, ci la subiectul lucrărilor: dacă am început cu elemente fragmentate (expresii ale gurii), am continuat cu portrete de mici dimensiuni, apoi proporția portretelor a tot crescut, iar în prezent am ajuns la compoziții, care presupun o și mai mare atenție asupra amănuntelor.


Spun asta pentru că detaliul este o chestiune de moment, dacă îl ratez, e foarte posibil să nu-l mai pot surprinde, iar compozițiile, prin multitudinea elementelor, îngreunează tot procesul. Mi s-a întâmplat, de exemplu, ca după un shooting pentru o compoziție să nu fiu mulțumit de calitatea detaliilor din natură și, întorcându-mă după câteva zile la locul respectiv, elementele care mă interesau nu mai erau aceleași.


Cum selectezi subiectele pe care le abordezi în lucrările tale? Există anumite teme sau aspecte ale realității pe care dorești să le aduci în prim-plan prin intermediul hiperrealismului?

Am anticipat cumva răspunsul la această întrebare, spunând că subiectul (uman sau nu) devine într-o formă sau altă integrant în viața mea. Nu orice sau oricine devine subiect în pictură, trebuie mai întâi să îmi transmită ceva sau să reprezinte imaginea unei idei pe care o am. E foarte important ca subiectul să aibă detalii, să nu fie șters. Detaliile sunt cele care ascund profunzimea realității, mistere și povești de viață, iar prin pictură exact asta aduc în prim-plan.


De pildă, ochii pot seduce, implora, râde, judeca, amenința sau se pot confesa în funcție de anumite amănunte asupra cărora insist, umbre, riduri, reliefarea sau estomparea genelor, accentuarea unor semne, semiînchiderea ostentativă a pleoapei, iar reflexiile din iris redau trăiri oscilante.


Care este partea ta preferată din procesul de creație?

Am tot amintit de complexitatea procesului de creație, care nu reprezintă doar statul în atelier, ci începe cu însăși căutarea și ajunge să se confunde cu viața de zi cu zi. Tot acest proces e ca o viață în viața curentă, iar cele două, inevitabil, ajung să se suprapună.

Mai mult, procesul creator trece dincolo de viața artistului și ajunge să se împletească cu viziunea privitorului, cu interpretarea celuilalt.

Nu știu, e greu de zis care e partea preferată. Totul presupune multă implicare și emoție, iar preferințele se schimbă în funcție de diferiți factori. Uneori mă fascinează conceptul, însă există situații în care obstacolele externe mă împiedică în a-l realiza, alteori detaliile din pictură mă motivează atât de mult, încât nu mă îndepărtez de pânză până nu le reliefez așa cum doresc, urmând ca în final să simt o bucurie aparte, dar recunosc că mă cuprind sentimente măgulitoare atunci când privitorii își mărturisesc emoțiile intense pe care le resimt în urma interacțiunii cu pictura.


Care sunt cele mai mari provocări cu care te confrunți în procesul de creare a lucrărilor hiperrealiste?

Timpul, dar nu e provocare, e dușmanul pe care nu-l pot învinge. Aparent, pictând, am senzație că îl depășesc, dar iluzia trece de îndată ce mă uit la ceas.


Cum ar trebui să interacționeze publicul cu operele tale? Ce mesaj sau impact încerci să transmiți prin aceste opere de artă?


Nu am o rețetă de interacțiune pentru privitori, dar cred că pentru a gusta pictura e necesar să o privești fără prejudecăți, și acesta este cel mai dificil aspect.

Apoi, după un exercițiu de golire a ideilor preconcepute, e ideal să te apropii de lucrare, să o vezi din diferite unghiuri, să fii atent la ce-ți spune, ce-ți transmite.

Abia la final ar fi indicat să intervină analiza și interpretarea proprie. Acesta e un motiv pentru care prefer să nu-mi interpretez public lucrările, nu vreau să impun limite în interpretare. Fiecare lucrare transmite un alt mesaj, pune semne de întrebare, iar decodarea îi aparține celui care o privește, dar îmi doresc mult ca prin această formă de pictură să stârnesc în privitor emoție estetică, o stare tot mai greu de provocat, dar nu imposibilă.


Dintre toate creațiile tale, există o operă specială pe care o consideri a fi esența viziunii tale artistice și a abilităților tale? Ce te face să o alegi?


În fiecare lucrare există câte puțin din concepția mea artistică și toate împreună formează viziunea mea despre lume și viață. De asemenea, nu aș putea spune că într-o anumită lucrare mi-am manifestat abilitățile mai mult decât în alta, întrucât lucrez constant și îmi investesc toată energia în mod egal. Totuși, mărturisesc că există o pictură aflată în colecția unui domn austriac, care e specială prin caracterul prezicător. Nu vreau să dau mai multe amănunte, este ceva personal, ceea ce pot spune e că pictura reprezintă o femeie care stă cu spatele spre privitor și e înfășurată aproape integral în folie de aluminiu, titlul lucrării fiind „Cocoon”.


Cum se îmbină, din punctul tău de vedere, simbolismul lucrărilor cu hiperrealismul?


Eu zic că se îmbină perfect, prin faptul că detaliile hiperrealiste nu dezvăluie, ci întrețin sau chiar sporesc misterul lucrărilor.

Notă personală Crina Ciocian: Deși am crescut într-un mediu cultural limitat și în timpul școlii am preferat materiile reale, aceasta percepție s-a schimbat gradual odată cu mutarea mea în Cluj Napoca acum 20 de ani. Într-o perioadă scurtă de timp, mi-am dat seama că existau lacune semnificative în cunoștințele și informațiile mele în legătură cu o varietate de domenii, ceea ce m-a determinat să inițiez un proces intens de auto-educare(care continuă și în prezent).

Călătoriile din ultimii ani m-au inspirat să explorez și să experimentez sfera artistică, stârnindu-mi dorința de a învăța mai mult despre acest univers. M-am bucurat să îl întâlnesc pe Sebastian Nasta, să interacționez cu lucrările sale și să contribui (extrem de puțin) la expoziția de artă care a fost deschisă astăzi la Meron Horea (strada Horea, numărul 5, Cluj-Napoca) – un loc care, începând cu anul 2019, a devenit a doua mea casă.

Credit foto: Clau Morar, arhiva personala

„Inovația face parte din ADN-ul meu și al galeriei.” | Andreea Sandu, Fondator Galateca

Andreea Sandu, fondator al galeriei Galateca, este – după cum se descrie ea însăși – „o persoană creativă, un iubitor de artă și un antreprenor cultural care și-a îngemănat destinul cu cel al experiențelor și experimentelor creative pe care le compune”. Copilăria sa timpurie a fost marcată de artă, arhitectură și ateliere de pictori. Descoperea, încă de pe atunci, albume de artă din anii ’80.

Are, încă, și în ziua de astăzi o amintire foarte clară cu raftul din biblioteca familiei sale, pe care se găsea un album cu picturi de-ale lui Henri de Toulouse-Lautrec. Andreea își amintește că o fascina imaginea de pe coperta albumului, cu tutu-ul balerinei redate în pictură: aceasta este una dintre lucrările artistice care și-a lăsat amprenta asupra perioadei copilăriei sale și pe care o leagă și astăzi de aceasta.

Cu la fel de mult drag mi-a împărtășit că-și amintește și cufărul vechi pe care îl deschidea constant ca să mai studieze o dată marama sau micul dicționar de limba franceză de la început de secol XX… Ulterior, crescând, deși a făcut o școală de artă, unde formarea sa a însemnat desen și sculptură, până la urmă a terminat informatică și management.

„Cred că ceea ce ne definește cel mai mult sunt alegerile pe care le facem în calitate de adulți și consecvența cu care le urmăm.”

În ultimii ani de facultate a devenit antreprenor şi a început să conştientizeze că își poate manifesta creativitatea în moduri diverse. Nu după mult timp, a început să se scrie și să se rafineze povestea Andreei în calitate de fondator al galeriei Galateca, prima galerie din România care și-a propus, încă de la început, să-și contureze activitatea în jurul conceptelor de inovație și new media.

Care a fost factorul care a cântărit cel mai mult în decizia de a termina, mai degrabă, informatica și managementul?

În instabilitatea și, deopotrivă, efervescența anilor ’90, majoritatea părinților și-au îndreptat copiii către meserii percepute ca fiind pragmatice – sau, după cum li se spunea, „de viitor” –, iar informatica și economia erau pe primele poziții.

Formarea mea în informatică și project management m-a ajutat mult în antreprenoriatul și managementul cultural. Pe de altă parte am urmărit mereu muzee, galerii și evenimente internaționale în domenii interdisciplinare; de aceste intersecții m-am simțit mereu apropiată.

„Inovația este parte din preocupările mele constante.”

Noile media în artă, art&science sau arta eco sunt concepte care s-au dezvoltat împreună cu noile tehnologii sau ca reacție la problemele de mediu, deci încă din anii ’60 – ’70. Ele nu sunt neapărat divergente, ci au deja manifestări din ce în ce mai prezente în ultimul deceniu pe scena culturală internațională, în bienale, muzee sau galerii.  

Programul galeriei Galateca și activitatea mea au avut încă de la început o componentă de inovație și new media. Am fost prima galerie cu această viziune de la noi din țară și cred că noua rețea Art Connect pe care am inițiat-o va reuși să documenteze ce este relevant.

Cum a arătat primul moment în care ai luat contact cu antreprenoriatul?

Sunt o fire independentă și creativă, așa că pur și simplu am simțit că activitatea mea trebuie să fie la fel. Evident că am avut, ca orice tânăr, și câteva joburi și intershipuri, așadar am avut și termen de comparație.

În urmă cu peste 20 de ani nu existau nici pași de urmat în antreprenoriat, nici huburi sau alte spații fizice sau online pentru informare… Era un fel de haiducie: învățam pe măsură ce făceam și invers.

Când ai simțit că e momentul să spui – „da, antreprenoriatul e potrivit pentru mine, mai degrabă decât un job obișnuit”?

Majoritatea industriilor creative erau la început. Am deschis o mică firmă și am început să facem grafică în Corel; apoi am sărit cu capul înainte și am descoperit oportunitățile și posibilitățile pe măsură ce creșteam. 

Spuneai, într-un interviu, că spiritul creativ se aseamănă cu o neliniște: „Este esențial ca oamenii care au această neliniște – pentru că spiritul creativ se aseamănă cu o neliniște – să-și poată urma visul, chiar dacă e mult mai greu decât a urma calea bătătorită a unui job obișnuit.” Când ai simțit pentru prima dată spiritul creativ ca pe o neliniște?

„Creativitatea o ai sau nu. Nu există un moment în care o conștientizezi. Te naști cu ea și alegi dacă să o manifești în toate aspectele vieții tale – sau nu.”

În timpul facultății am luat ceva ce știam să fac și l-am transformat într-un mijloc de trai. Cumva, când ești foarte tânăr, apetența către risc este mai mare și, când am văzut că se poate, am început să conștientizez totul…

A durat mulți ani de zbateri, greșeli și eșecuri pentru a găsi o cale. A fost un proces, un parcurs transformator, și încă este așa.

Atunci când ai terminat facultatea și te-ai implicat în proiecte de antreprenoriat, cum ai simțit faptul că erai, încă, în căutarea îndeplinirii visului tău artistic?

Partea cu galeria a venit după 10 ani în care am învățat să construiesc, să rămân consecventă și, când este complicat sau când pare imposibil, să-mi asum responsabilitatea pentru mine și, mai important, pentru cei angajați.

În urmă cu 10 – 15 ani eram câțiva tineri care visau la un centru de artă și știință sau la un spațiu multi-media precum Galateca… De aceea am și reluat ideea centrului în 2021, în timpul pandemiei, și cred că de această dată Neo Art Center va deveni realitate. 😊

Într-un alt interviu povesteai astfel: „Am fost norocoasă, am dezvoltat ca antreprenor diverse proiecte, am profesat în management de proiect şi apoi, când s-a ivit oportunitatea de a mă reîntoarce la prima mea dragoste, arta, am avut curajul să fac acest pas.” Care au fost câteva dintre proiectele în care te-ai implicat în calitate de antreprenor și care au condus natural la punerea bazelor galeriei Galateca?

Am lucrat, preț de câțiva ani, împreună cu o echipă, la adunarea de informații pentru crearea unui centru de artă și știintă. În paralel am fost parte dintr-o serie de evenimente de educație informală pe zona de dezvoltare durabilă și utilizarea creativității sub formă de ateliere sau dezbateri pentru conștientizare și implicarea tinerei generații în activități sustenabile.

Astfel, treptat am început să construiesc o echipă creativă. Am dezvoltat un plan curatorial și un plan de afaceri și, în momentul în care nu am reușit să găsim un spațiu suficient de mare pentru centru, am transformat proiectul într-unul modular, mai mic, cu pași, primul pas fiind deschiderea galeriei Galateca în 2011 – 2012.  

De peste 10 ani, Galateca propune proiecte inovatoare, manifest, realizate de cei mai inspirați creatori – artiști, designeri, arhitecți. A fost primul spațiu de artă contemporană care a expus în regim de muzeu benzi desenate realizate de 14 artiști reprezentativi, într-o manieră ce a permis vizionarea formatului original în care autorii și-au gândit lucrările, în cadrul expoziției „Povești în imagini, benzi desenate, comicsuri”. Și aceasta a fost prima expoziție organizată de noi. Acest element inovator ne-a urmărit pe parcursul celor 10 ani de activitate, definind direcția galeriei.

Cărei nevoi de-a pieței de la momentul respectiv îi răspundea Galeria Galateca și cum s-a adaptat galeria la nevoile schimbătoare ale acesteia pe parcursul anilor de activitate? Dar cărei nevoi de-ale tale, personale, îi răspundea proiectul Galeriei Galateca?

Galateca este un spațiu inovator. Este o platformă multidisciplinară ce cumulează într-un mod structurat interdisciplinaritatea. Ne-am orientat către proiectele de artă multimedia, colaborative și, astfel, am reușit să inițiem trenduri.

Am colaborat cu echipe extraordinare din multe domenii – inclusiv performance sau arhitectură –, am încercat să ne racordăm la ce este nou și inovator, să conectăm tinerii artiști cu publicul lor, să creăm experiențe.

„Am putea spune că Galateca este un spațiu al premierelor: prima expunere muzeală a benzii desenate, a iei ca obiect de artă și identitate, în cadrul proiectului Măiastra, deja o referință în domeniu, fiind itinerată atât în țară, cât și în străinătate. Suntem prima galerie care a promovat eco-arta și design, proiecte de sustenabilitate, dar și inovație, artă și știință.”

Am adus arta contemporană cât mai aproape de public în manifestări precum Arta la intrare. Am promovat tânăra generație de artiști prin proiectele NeoStudio și Grafica tânără. Am creat cea mai mare expoziție online #contactless, cu sute de artiști, adaptându-ne în vremuri dificile și menținând interesul publicului pentru artă. Ne-am racordat la teme actuale cum ar fi sustenabilitatea, în proiectul #csweek. Am creat Prima Anuală și platforma de artă și știință, Neo Art Connect. Și mereu am încercat să conectăm publicul din țară și străinătate. 

Galeria Galateca are, ca strategie, mai multe componente care stau la baza activității sale: expoziţii şi proiecte de artă contemporană interdisciplinare sau transndiaciplinare, evenimente corporate și proiecte culturale ce exced spaţiul galeriei, shop-ul NeoGalateca, un spațiu fizic și online de unde se pot cumpăra obiecte de artă și design curatoriate cu atenție.

Putem spune, așadar, că ne-am adaptat permanent, dar am păstrat același spirit și fir roșu.

La fel este și pentru mine, o manifestare permanentă a sinelui, a viziunii și creșterii mele, inovație permanentă, învățare permanentă, provocări, dar și bucurii, într-un spațiu imaginar transpus în realitate. Înlâlniri cu personalități memorabile, creare de proiecte extraodinare, implicare, însemnătate, comunitate, prietenie, spirit. 

Cum a prins contur ideea fiecăreia dintre cele trei componente care stau la baza activității galeriei de astăzi?

Expoziţiile şi proiectele de artă contemporană sunt în ADN-ul spațiului de artă Galateca. Sutele de proiecte expoziționale, itinerante, anuale sau punctuale au marcat memoria publicului prin abordarea inedită și originalitate. 

Mare parte din expoziții nu sunt cu vânzare, deși încurajam în mod constant investiția în artă, și avem un portofoliu de artiști pe care îi promovăm spre vânzare. Evenimentele corporate au fost un element de extindere și încercare de susținere a proiectelor artistice, dar și de conectare a unui public de business cu arta. Am creat și concepte speciale în acest sens, seri speciale precum „De amorul artei” dedicate acestui public.

Este esențială implicarea companiilor în susținerea artei, a proiectelor dedicate tinerilor artiști și a celor care au un grad înalt de experiment sau cercetare. Proiectele culturale transdisciplinare sau cele ce exced spațiul galeriei au fost un pas firesc de creștere a activității galeriei, încă de la început am construit programe pe care le-am dezvoltat, Măiastra, Arta la intrare, #contactless, CSWeek sau Neo Art Connect reușind să atragă un număr record de vizitatori din țară și străinătate și să răspundă unor teme actuale precum sustenabilitatea, impactul tehnologiei asupra mediului și vieții.

NeoGalateca s-a născut organic din dorința de a promova tinerii artiști și designeri, dar și pe cei consacrați. Am cultivat un public aparte interesat de obiectele de design și artă, bijuteria de autor, colecțiile vestimentare sau cadourile corporate.

Cine îți sunt clienții de la galerie și cumpărătorii de artă?

Clienții noștri sunt foarte diverși: am reușit să atragem atenția atât unui public tânăr, dar și celor ce cunosc bine piața de artă contemporană.

Cu fiecare proiect încercăm să ne extindem publicul, să descoperim exact ce își doresc clienții noștri și să le întreținem interesul. Important pentru noi este să aducem mereu ceva nou în fața publicului și în același timp să promovăm temele asumate.

„Cu multă muncă, împreună cu o echipă de artiști, arhitecți, designeri, oameni din zona vizuală şi a comunicării, dorindu-ne un spațiu viu în care să facem proiecte culturale interdisciplinare, am început să conturăm un proiect care să nu fie galeria clasică, în care intri cu o anumită teamă.” Cum își propune Galeria Galateca să apropie arta de oameni și să facă astfel încât să nu le mai fie teamă să pătrundă în interiorul galeriei?

Intenția noastră a fost să aducem publicul cât mai aproape de proiectele de artă contemporană și design.

Am creat un spațiu prietenos, am creat o comunitate, căci Galateca este mai mult decât o galerie, este un loc viu, în care poți descoperi expoziții interesante sau interactive, sau în care poți să te apropii efectiv de obiecte de artă și design. Ne place să credem că nu vorbim doar de vizitatori, ci de prieteni.

În drumul tău spre casă sau birou, Galateca este o oprire plăcută pentru un moment de relaxare, de deconectare, de descoperire. Nu există presiunea de a cumpăra sau de a ști ceva despre artiștii prezentați. Încercăm să ne deschidem porțile către generațiile noi care sunt mult mai interesate de tot ce este vizual.

Pe de altă parte, publicul online sau publicul proiectelor naționale este divers, în creștere, acestui public ne adresăm în mod constant cu o comunicare prietenoasă, creată împreună cu zeci de parteneri media sau instituționali, menită să îi apropie de artă.

Care este cea mai mare provocare pe care-ți amintești s-o fi întâmpinat de la începutul activității tale până astăzi, în calitate de galerist – și cum ai reușit s-o depășești?

Provocarea cea mai mare în domeniul cultural este cea financiară. Asigurarea unui cash flow constant poate fi o misiune dificilă. De aici și sofisticarea portofoliului de servicii și a metodelor de finanțare, de la clasicul Afcn, până la evenimentele corporate pe care le organizăm.

Cum se conturează munca ta în calitate de galerist, spre deosebire de munca artiștilor cu care lucrezi?

Creativitatea este un punct comun pe care artiștii și galeriștii îl au. Dar munca este destul de diferită: este complementară și, în acelaști timp, convergentă cu scopurile noastre comune.

Rolurile s-au diversificat și responsabilitățile fiecăruia sunt diferite în acestă nouă paradigmă în care tehnologia are un impact uriaș asupra tuturor aspectelor vieții. Vizibilitatea este mai mare, dar și segmentarea este mai mare.

Pentru mine, munca cea mai complexă este aceea de a contura programele și proiectele; de a integra elementele necesare implementării: de la finanțare până la atingerea scopului artistic, precum și la a asigura atât artiștilor, cât și echipei, un cadru coerent și sigur de manifestare. 

Cele mai importante trei valori de-ale tale, care se reflectă și în Galeria Galateca astăzi:

Inovație, responsabilitate și creativitate.

Un proiect de-al Galeriei Galateca pe care l-ai mai repeta:

Toate proiectele anuale, pentru că iubesc să le văd dezvoltându-se: Neo Art Connect, CSWeek, Arta la intrare, Măiastra și altele.

Un artist expus în a căror creații te regăsești:

Anca Boeriu.

O expoziție pe care visezi s-o organizezi:

O expoziție a lui Olafur Eliasson și toate expozițiile permenente și temporare ale Centrului de artă și știință Neo Art (Neo Art Center).

Culoarea care simți că te reprezintă cel mai bine – și de ce:

Alb.

_

Editor: Carina-Marisa Cichi