Am întâlnit-o pe Anca în primăvara acestui an la București, în cadrul Romanian Design Week, un proiect marca The Institute, dar și cel mai mare festival multidisciplinar dedicat industriilor creative locale. Între 12 și 28 mai, peste 85.000 de persoane au vizitat atât expoziția centrală din Piața Amzei, cât și cartierele creative ale Bucureștiului, cu cele peste 100 de evenimente-conexe desfășurate în Capitală.
Unul dintre evenimentele al cărui concept ne-a atras atenția este cel al Ancăi Coller, în colaborare cu Iulian Gospodin: „Călătorie într-o sobă – cea mai caldă culoare este albastrul”. Așa că, mânați de curiozitate, am decis să vizităm spațiul de creație independent, găzduit de Casa Carol 53.
Anca Laura Coller este artist vizual, cu specializarea pictură. În anul 2000 a absolvit cursurile Universității Naționale de Arte București, Facultatea de Arte Plastice, iar un an mai târziu a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 2007 a obținut Bursa „Constantin Brâncuși”, la Cité Internationale des Arts, Paris. Din anul 2011 este doctor în Arte Vizuale, în prezent fiind Lector Universitar la Universitatea Națională de Arte din București.
De-a lungul timpului, a organizat expoziții personale sau în colaborare cu alți artiști, atât în România, cât și în Franța, Italia, Polonia și Bulgaria.
„Artistul vă invită într-o sobă metaforică, loc de căldură și de generare vitală marcat de fragilitate și vulnerabilitate, induse prin relația cu mediul exterior, unde protecția nu mai funcționează.”
Aceasta a fost invitația care ne-a convins că vom avea parte de ceva inedit. Soba era descrisă ca simbol al uterului, „loc de generare vitală”, care ne vorbește despre „reproducerea vieții pe pământ, fragilitatea și vulnerabilitatea ființelor și responsabilitatea pe care o poartă cei care gestionează destinele oamenilor fie la nivel micro sau macro.” conform romaniandesignweek.ro.
Activitatea coordonată de artistul vizual Anca Coller vizează evenimente interdisciplinare, colaborări cu artiști din diverse ramuri și teme actuale. În interviul acordat, ne vorbește mai multe despre procesul creației, fragilitate, responsabilitate, dar și ce înseamnă echilibru și compromis în artă.
Pe lângă faptul că ești artist vizual, ești Lector Universitar la Universitatea Națională de Arte din București. Cum se manifestă dualitatea dascăl-artist în procesul creației?
Este o dualitate binevenită din punctul meu de vedere, contactul permanent cu noile generații mă obligă să rămân branșată la vremurile actuale. Desigur, acesta este răspunsul cel mai scurt, există nenumărate nuanțe despre cum se influențează cele două meserii, cum se sprijină sau sabotează reciproc. La capitolul sabotare apare elementul timp, trebuie să te împarți între două activități care cer fiecare multă dedicare și implicare.
Când ai avut prima expoziţie personală? Cum te-a motivat acest eveniment în parcursul tău profesional?
Prima expoziție personală am avut-o în 2003 la Galeria Sabin & Jean Negulescu a regretatei Maria Magdalena Crișan. Am expus obiect, pictură și fotografie. A fost o șansă importantă să fiu invitată în acel spațiu, unde au expus artiști importanți, m-am simțit sprijinită și încurajată să continui pe drumul pe care pornisem. E mai greu să reziști ca artist decât să devii unul…
În cadrul Romanian Design Week, am avut parte de un eveniment inedit în spațiul de creație găzduit de Casa Carol 53, „Călătorie într-o sobă – cea mai caldă culoare este albastrul”. Ne poți povesti mai multe despre acest proiect?
Proiectul s-a conturat încet, fiind strâns legat de diferite evenimente și experiențe personale, continuând teme mai vechi, dar aducând și idei noi. Pot spune că a început în momentul în care am descoperit întâmplător pe malul unui râu niște cahle de sobă aproape îngropate și acoperite de mușchi verde. Am văzut atunci cele mai frumoase rame posibile.
Nu conștientizasem până în acel moment ce formă au cahlele către interiorul sobei. Suntem obișnuiți să le privim partea glazurată aflată la exterior. Această mică incintă, interiorul cahlei, a devenit modulul viitorului proiect. Lucrând cu aceste forme le-am folosit inițial ca rame, mici buncăre în care înghesuiam personaje sau posibile sugestii materiale (rama ca loc de protecție). Ulterior mi-a venit ideea de a invita oamenii în interiorul unei sobe de unde să poată observa fix partea nevăzută a acelui modul matricial, care este cahla. Un fel de intrare în burta balenei.
Am asociat imediat soba, ca loc de căldură cu unul de incubație, prezervare a vieții. Era perioada izbucnirii războiului din Ucraina și toți ne simțeam cumva amenințați și neputincioși.
Fragilitatea noastră, deja încercată în pandemie, a ieșit din nou la iveală prin noile crize, inclusiv cea energetică. Atunci m-am gândit că de fapt căldura este viață și nu putem păstra viața în absența gestionării căldurii. Astfel, soba mea a devenit un loc de responsabilitate.
Înăuntrul sobei, flacăra cea mai puternică este albastră, așa cum este uneori și în realitate (flacăra de la aragaz, cea de la autogen, stelele Blue Giant). Mi s-a părut interesant să propun acest exercițiu contraintuitiv în care oamenii să asocieze albastrul cu căldura.
Astfel, matricele cahlelor au început să fie populate de posibile ființe de lumină și căldură. Fragmente de mici homunculi, care spre baza sobei erau amorfi și dominați de haos, către straturile superioare se ordonau și se perfecționau. Am făcut o trimitere la felul chestionabil în care reușim să controlăm și să gestionăm viața, reproducerea vieții și căldura pe acest pământ. Ne putem gândi la încercările ingineriei genetice, la chestiunile de etică aduse în discuție când vorbim despre clonare sau modificări ale organismelor, la granița fină dintre evoluție și accident. Tot acest mecanism foarte complex este ca un balaur cu multe capete ce nu reușesc să comunice eficient. La nivel de individ ajungem să ne temem că nu mai avem niciun cuvânt de spus pentru felul în care realitatea se transformă în jurul nostru.
În antiteză cu interiorul sobei populat de ființe fosforescente albastre, corpul sobei, învelișul exterior, este unul greoi, ancestral, ca un cuptor țărănesc din pământ. Este exact acest contrast între legăturile noastre profunde cu pământul, element primordial care ne-a oferit protecție, hrană materială și spirituală și încercările omului de a se erija în judecătorul binelui și al răului adesea fără a aprofunda suficient datele ecosistemului. Echilibrul ancestral bine stabilit acum se clatină și simțim cum planează îndoiala că am depășit un punct din care nu ne mai putem întoarce la el. Pe scurt, acest proiect vorbește despre fragilitate și responsabilitate, despre faptul că:
Dincolo de indivizi, suntem un mare organism comun, care creează spațiul vital în timp real. Fiecare este responsabil, nimeni nu poate face schimbări radicale. Totul se face cu pași de melc și cu acumulări la nivel macro.
Accelerarea amenințătoare a perioadei actuale este adesea un vertij, care ne îmbată sau ne amețește, dar fundamentul a fost parțial compromis.
Cât timp durează să concepi un proiect de acest gen?
Pot spune că am demarat proiectul în martie 2022, când am găsit cahlele îngropate, dar lucrul efectiv și partea cea mai intensă a durat cam jumătate de an, când am fixat un deadline și niște coordonate clare: unde se va desfășura, dimensiunile obiectului principal etc. Au urmat provocări surpriză, căci managerul spațiului de la Carol 53 mi-a sugerat să îmi extind proiectul în tot spațiul de la parterul casei și de asemenea în vitrina gestionată de cei de la Celula de Artă.
Practic, am mai creat două expoziții paralele: caleidoscoapele de lumină, care anunță în stradă ideea de a reproduce un modul către infinit pierzând contactul cu originalul, dar și expoziția din holul mare cu giulgiuri, care reprezintă portretele prietenilor și oamenilor apropiați realizate cu rugină pe pânză, generate prin degradarea fierului, simbol al puterii omului. O altă dimensiune de căldură, de data aceasta una sufletească, născută prin relaționare și conectare.
Conform RDW, activitatea ta vizează evenimente interdisciplinare, interacțiuni inedite, chestionări ale realităților contemporane și nu numai. Care este sursa ta de inspirație când propui temele, domeniile și artiștii cu care alegi să colaborezi?
Îndrăznesc să cred că aleg lucruri și oameni care vin către mine și revelează direcțiile mele de lucru. Rareori am un plan foarte analitic și extrem de organizat. Foarte des pornesc pe un drum, iar apoi acesta se concretizează pe parcurs împreună cu noi soluții și idei ce îmbogățesc propunerea inițială. La fel și oamenii potriviți apar pe parcurs, dacă nu sunt deja lângă mine. Important este să cred în realizarea proiectului.
Ce consideri că este esențial pentru a reuși să-ți păstrezi autenticitatea în artă ?
Chiar autenticitatea în sine, dar cea câștigată cu efort, descoperind lumea, studiind, cercetând, dublată de autocunoaștere, care vine adesea prin ceilalți sau prin diverse experiențe.
Cred că experiența este un cuvânt-cheie pentru un artist.
Desigur că există opere de tinerețe extraordinare ale anumitor artiști. Dar aproape întotdeauna maturitatea aduce rezultatele cele mai complexe, pline de sevă și de acel autentic văzut ca știință, de a nu da nici prea mult, nici prea puțin: simplificare, eleganță și savoare, dublate poate de o anumită umilință. Echilibru creativ.
Unde te putem întâlni în perioada următoare, prin proiectele semnate Anca Coller?
Momentan lucrez în atelierul meu de la Carol 53, unde am și expus ultimele mele proiecte, începând din 2021, de când am ajuns în această comunitate de artiști, iar ocazional expun în diverse galerii sau contexte, în funcție de felul în care arta mea reușește să călătorească pentru a-și întâlni publicul. În general, anunț evenimentele pe paginile mele de Facebook și Instagram.
Interviul a fost publicat în Ediția Print The Woman 2023, care poate fi comandată aici.
Surse foto: arhivă personală Anca Coller, Iulian Gospodin, Dragoș Radu Dumitrescu, Roald Aron
Editor: Diana Turcu
