Sorina Rotaru este o voce expresivă și captivantă a scenei de jazz din România. Cu un timbru cald și o prezență scenică autentică, Sorina reușește să creeze un univers muzical plin de emoție, rafinament și improvizație. Fiecare interpretare a sa este o călătorie sonoră, o poveste spusă prin inflexiuni delicate și accente vibrante, în care se regăsesc influențe ale marilor artiști de jazz, dar și un stil propriu, profund personal.
Drumul ei artistic a început încă din copilărie, dar adevărata revelație a avut loc într-un jam session la Berlin, unde a descoperit puterea transformatoare a jazz-ului. Această întâlnire cu muzica a fost definitorie, inspirând-o să aprofundeze studiul jazz-ului și să-și construiască o carieră în acest domeniu. Revenită în România, Sorina a urmat un parcurs academic riguros la Universitatea Națională de Muzică București, lucrând îndeaproape cu Mircea Tiberian și alți muzicieni consacrați.
În 2022, a lansat albumul Open Your Wings, o colecție de piese clasice de jazz reinterpretate cu sensibilitate și eleganță, care a fost primită cu entuziasm de public și critici. De-a lungul anilor, Sorina a urcat pe scene importante, a cântat în deschiderea unor artiști internaționali și a fost parte din proiecte inovatoare, printre care Human Song – un concept unic ce transformă poveștile oamenilor în compoziții muzicale personalizate.
Sorina ne împărtășește povestea ei, începând din copilărie până la artista complexă care a devenit astăzi. Mai multe despre jazz, scenă, emoții, creativitate și antreprenoriat muzical ne spune în interviul următor:
Cum a apărut muzica în viața ta și cum ai descoperit jazz-ul? Ce te-a făcut să rămâi „fidelă” acestui gen muzical?
Muzica și jazzul s-au împletit cu viața mea. Cânt de la 4-5 ani, de când mi-a fost descoperit talentul și am început să primesc rolul de solist în fiecare spectacol, fiecare ocazie fiind o șansă de a performa. Chiar înainte de a începe să cânt, eram fascinată de jucăriile muzicale și de instrumentele muzicale.
Jazzul s-a lipit de mine în 2014, în timp ce trăiam cele mai profunde și fascinante emoții la un jam session din Berlin. M-a găsit într-un moment de deschidere, gata să primesc ceva nou, și, cronologic, la finalul unui an sabatic, în care am făcut multă introspecție și am ajuns în acea zonă din mine care rezonează profund cu muzica jazz.
Ce ne poți spune despre călătoria sabatică în care ai pornit după absolvire? Cum ai luat hotărârea și cum te-a influențat personal și profesional? Ai descoperit ceea ce sperai sau ai trăit cu totul altceva?
Am realizat că am fost într-o călătorie sabatică la finalul ei. Nu a fost planificată, ci a venit ca o dorință puternică de a pleca în lume. Deși aveam repere organizaționale vagi, am pornit cu hotărâre și cu încrederea că, indiferent de ce s-ar întâmpla, voi găsi soluții spontane. Terminasem studiile la UNARTE și simțeam nevoia să mă descopăr, să aflu lucruri noi despre mine. Peste această dorință de explorare interioară am suprapus dorința de a descoperi lucruri noi și în afara mea.
Împreună cu un grup de tineri, am stabilit să petrecem patru luni în Granada, oraș din Spania. În această călătorie, timpul a căpătat o altă dimensiune. Nu aveam așteptări, așa că am trăit fiecare loc descoperit, fiecare persoană întâlnită și fiecare act artistic la care am luat parte ca pe un spectacol al realității – o realitate nouă, plină de posibilități. Această experiență mi-a deschis un univers din care am putut simți muzica jazz atât de profund, încât am ales să mă dedic descoperirii și aprofundării ei. A fost o perioadă de schimbări și maturizare.
Cum și-a pus călătoria amprenta asupra ta și cum a arătat perioada în care te-ai întors acasă?
M-am întors acasă cu o dorința plina de sens: să fiu cântăreață de jazz, așa că, din prima zi, am început să lucrez pentru a-mi împlini acest vis. Audiția activă mă atrăgea enorm și era tot ce îmi doream să fac, de la trezire până la culcare. Ulterior, în contact cu muzicienii, mi s-a confirmat cât de importantă este. Călătoria îmi deschisese apetitul pentru spontaneitate și, transpusă în muzică, pentru improvizație, iar toată nevoia de explorare s-a transformat în curiozitate pentru tot ceea ce ține de jazz.
Această muzică are o putere fantastică de a-mi stimula imaginația și mă poartă pe teritorii interioare împlinitoare. Trezește în mine ceva profund, dar și înălțător, care mă apropie de divinitate – un sentiment pe care încerc să-l transmit și publicului.
Muzica jazz presupune un travaliu interior și un efort extrem de intens. Am simțit acest lucru încă de la începutul carierei mele. În călătoria mea prin lumea jazzului, singura busolă pe care o aveam era intuiția, apoi l-am întâlnit pe Alexandru Olteanu, iar explorarea în doi a fost și mai impresionantă. Fiecare parte a jazzului pe care o descopeream îmi intensifica fascinația și îmi declanșa disponibilitatea pentru noi eforturi în continuarea descoperirilor și experiențelor pe care le oferă această muzică.
A urmat pentru tine o perioadă de studiu intensă și înscrierea la Universitatea Națională de Muzică București. Cum vezi tu importanța studiilor în muzică și cum simți că te-au ajutat pe tine și cariera ta?
Deși muzica ține foarte mult de resursele interioare, am considerat că un parcurs academic este de mare ajutor. Pentru mine, învățarea este una dintre cele mai importante căi de dezvoltare ale oricărui individ. Studiul universitar, acompaniat întotdeauna de un demers autodidact, mi-a permis perfecționarea unor elemente de tehnică foarte utile în carieră.
Fiind studentă la Conservator, am avut acces la mai multe proiecte, printre care musicalul Tarot Tales, în care am cântat alături de șapte colege vocaliste, de pianistul și fondatorul proiectului, Mircea Tiberian, și de actorul Tudor Istodor. Acest proiect a marcat începutul carierei mele muzicale.
Știm că ai participat la multe evenimente, concerte și festivaluri și ai urcat pe scenele teatrelor și filarmonicilor din România. Cum ai depășit emoțiile de început? Cum te simți pe scenă și cum te raportezi la publicul tău?
Debutul meu ca vocalistă de jazz și bandleader a avut loc în clubul Green Hours din București. Înainte de concert, simțeam entuziasm și bucurie, știind că primul meu concert avea loc în cel mai important „cuib” de jazz din București la acea vreme, un loc cu o istorie bogată, scrisă de concertele multor artiști români și internaționali.
Cu cât se apropia momentul concertului mai mult, cu atât mă cuprindea o stare de neliniște și de anxietate. Alexandru încerca să mă susțină, spunându-mi că sunt norocoasă să-mi încep cariera cu un public educat și susținător al acestei muzici. Venind special pentru a asculta un artist nou din lumea jazzului, acești oameni vor avea curiozitate și deschidere să trăiască muzica. Gândurile lui mi-au rămas în minte, dar emoțiile au fost atât de puternice, încât îmi amintesc doar că am cântat.
Nu pot să-mi amintesc și cum 😁 .
Cu timpul, cu cât cântam mai mult, cu atât simțeam că îmi cresc aripi pe scenă. Deși acum trăiesc o bucurie splendidă de fiecare dată când cânt, emoțiile sunt mereu prezente. Cred că, atunci când un artist nu mai simte nicio emoție înaintea unui concert, ceva din sufletul lui s-a închis. Explorarea muzicală în interiorul ansamblului, alături de un public care trăiește muzica odată cu noi și care ne privește cu admirație, mă împlinește. Acesta este modul meu natural de a exista.
Ce ai spune că te caracterizează ca artist? Ce îți este specific ție?
Ca orice artist în dezvoltare, și eu parcurg mai multe etape, în funcție de transformările pe care muzica jazz le produce în mine. În momentul de față, ceea ce cred că mă caracterizează este bucuria de a cânta și capacitatea mea de a mă hrăni cu satisfacția publicului, mai ales atunci când simt că această satisfacție vine și din surpriza pe care o ofer publicului prin elementul de noutate pe care încerc să-l aduc în fiecare concert.
Cred că ceea ce mă definește este maniera mea de a interacționa muzical atât cu colegii din band, cât și cu publicul, particularitățile vocii mele, prezența și felul meu de a fi liberă și autentică pe scenă. Păstrând în același timp o eleganță firească, acestea par a fi aspectele cele mai valorizate de public în imaginea mea de artist. Simbioza dintre partea vocală și cea instrumentală, dintre noi, muzicienii aflați pe scenă, induce un suflu proaspăt și o tenta care face ca acest gen de concert să fie unic.
Cum a venit ideea proiectului Human Song și care simți că este impactul său asupra oamenilor? Dar asupra ta, ca artist?
Human Song înseamnă un portret muzical inspirat de povestea de viață a unei persoane, care devine muză pentru noi. Începem cu un interviu pentru a surprinde aspecte particulare, definitorii pentru fiecare persoană. Plecând de la personalitatea individului și de la o serie de informații-ghid, precum momente remarcabile și emoționante pe care le-a trăit, preferințe, pasiuni, temeri, sentimente și gânduri, găsim în timp real structuri muzicale care reprezintă traduceri ale acestor trăsături în limbaj sonor. Prin dezvoltarea lor, creăm compoziția muzicală. Rezultatul final este transmis muzei atât sub forma unui portret muzical – interpretarea audio a piesei de către mine și Alexandru cât și sub forma unui tablou care conține partitura.
Ideea a pornit de la primul portret muzical pe care l-am primit de Crăciun de la Alexandru: Sorina’s Christmas Song, un răvaș cu note muzicale. Din acel moment, am avut propriul meu cântec și un cadou unic, de care mă bucur de fiecare dată când trec pe lângă acest tablou. Mi-a plăcut atât de mult, încât l-am înrămat chiar în ajunul Crăciunului.
Impactul este, în primul rând, emoțional și memorabil. Atunci când mă întâlnesc cu oamenii care au primit un Human Song din partea cuiva drag sau și-au oferit acest cadou, își amintesc cu mult drag de portretul lor muzical. Este ceva special și inedit.
Eu ador să mă conectez cu oamenii și mă încântă de fiecare dată când o persoană nouă solicită un astfel de portret, lăsând astfel creativitatea să se manifeste. Este un proiect de suflet, plin de surprize frumoase, care arată cât de vie este această muzică și cum evoluează cu fiecare nou portret ce ne este solicitat.
Cum arată o zi din viața ta? Ai ritualuri creative care te ajută să rămâi inspirată? Cum și unde îți găsești inspirația?
Nu există o zi la fel ca alta, și cred că acest lucru este în avantajul meu, pentru că apreciez spontaneitatea și mă bucur să am capacitatea de a mă adapta rapid la situații neprevăzute, ceea ce mă ține în priză și mă provoacă să improvizez constant. Astfel, jazzul, ca muzică improvizata, este prezent în viața mea sub diferite forme.
Evident, la fel ca în viețile celorlalți, există și activități care se repetă și fac parte din rutina zilnică. Ceea ce mă ajută să le suport fără să îmi inhibe creativitatea este faptul că îmi schimb perspectiva asupra lor. Chiar dacă sunt aceleași activități, modul în care le fac poate sa fie foarte diferit. Și aceste activități de rutină au farmecul lor. Printre ele se regăsesc sportul, yoga, mersul la concerte, întâlnirile cu artiști și clienți și, bineînțeles, orele de studiu.
O sursă importantă de motivație și inspirație pentru mine sunt concertele live. De exemplu, am plecat cu o stare efervescentă după concertul Duke Ellington Orchestra, sau cu o stare nostalgică și introspectivă după concertul trompetistului Avishai Cohen, în a cărui deschidere am și cântat.
Atmosfera fotografiilor și picturilor îmi oferă, de asemenea, o stare foarte plăcută și mă inspiră. Atunci când găsesc o fotografie care îmi place, mă las scald în emoția pe care mi-o transmite, imaginându-mi că sunt acolo, în acea lume. Este o senzație plăcută de așezare în mine, sau de întâlnire cu părți din mine pe teritorii noi.
În mare parte, lucrez cu lumea mea interioară, descoperind dorințe și, prin încercarea de a le împlini, am acces cumva la inspirație. Nu sunt fan al activităților prestabilite care pretind că îți dezvoltă creativitatea— pentru mine, libertatea de a explora și de a descoperi în mod natural este esențială.
Dincolo de pasiune, muzica îți este și meserie. Cum te descurci cu antreprenoriatul muzical? Cum reușești să echilibrezi partea creativă cu cerințele practice ale unei astfel de cariere (contracte, organizare, promovare)?
Pentru o perioadă, am făcut lucrurile intuitiv și a fost dificil sa învăț din experiență. Încă nu am ajuns la flow-ul de lucru la care visez, despre care sunt convinsă că poate fi atins cu ajutorul unui manager și al unei echipe cu care există, în primul rând, o potrivire solidă de valori.
Între timp, am urmat un master postuniversitar de Management Muzical și, cel puțin, mi-am clarificat faptul că, oricât de mult aș delega din sarcinile administrative, va fi mereu necesar să fiu implicată, chiar dacă într-o măsură mai mică. Nu cred că mai există artist care își dorește să își ducă viziunea până la capăt, să trăiască din artă și, în același timp, să lase totul în mâinile altcuiva. Managerul se consultă constant cu artistul în ceea ce privește planurile, deciziile și implementarea acestora, desi este nevoie de disponibilitatea artistului în antreprenoriat. Aud adesea: „Ai mai mult timp, ocupă-te tu de partea creativă, iar noi ne ocupăm de restul”. Dar cu ce cost? Pentru a răspunde la această întrebare, într-un fel, reușesc să echilibrez lucrurile, iar costul se evaluează prin efortul depus.
Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpini în gestionarea unei cariere muzicale independente?
În general, cultura și tot ceea ce înseamnă artă se desfășoară într-un context mult mai larg, și anume cel socio-politic actual, iar dificultățile cu care se confruntă cultura în prezent, în toate formele ei de manifestare, sunt generate de probleme globale, precum disponibilitatea oamenilor pentru actul cultural și educație sau resursele alocate culturii în general.
Acest context obligă artiștii să depună eforturi din ce în ce mai mari, nu neapărat în plan artistic, ci mai ales în cel administrativ și managerial. În plus, ritmul alert al vieții moderne face ca oamenii să aibă din ce în ce mai puțin timp pentru a se bucura profund de un act cultural. Câteodată simțim acest lucru și la publicul nostru, care pare să fie mereu în căutarea unei schimbări continue și, uneori, dă impresia că este pe fugă.
Cum te raportezi la scena de jazz din România? Crezi că publicul tânăr rezonează cu acest gen de muzică?
1Cred că publicul tânăr are deschidere către orice gen muzical. Mai mult decât atât, rezonează puternic cu anumite locuri, hub-uri culturale care promovează ceea ce preferă curatorii lor. Mi-ar plăcea ca acești curatori, împreună cu organizatorii de evenimente la care participă publicul tânăr, să creadă în deschiderea acestuia și să promoveze artiștii din scena de jazz, din toate stilurile, fără sa neglijeze aspectul educațional al muzicii pe care o susțin.
Jazzul a fost mereu caracterizat de o energie vie și „organică”, iar stabilirea unor granițe stilistice precise este dificilă. Totuși, într-o anumită măsură, legat de preferințele curatorilor, putem identifica două tendințe largi: un jazz mai nou, cool, și jazzul tradițional, considerat adesea mai pretențios.
Indiferent de stil, jazzul rămâne o muzică valoroasă, complexă și versatilă, care merită să fie promovată mai mult. Probabil că tocmai această convingere ne motivează pe noi, muzicienii, să investim atât de mult în antreprenoriat: pe de o parte, recunoaștem valoarea jazzului, iar pe de altă parte, credem în publicul nostru.
Cum vezi viitorul jazz-ului în România și ce ai vrea să contribui la dezvoltarea acestuia?
Sunt optimistă atât din punct de vedere artistic, cât și antreprenorial. În ceea ce mă privește, pentru că îmi doresc să cânt jazz toată viața, voi continua să mă dezvolt artistic, iar acest lucru vine la pachet cu găsirea unor noi idei de promovare a acestei muzici.
În ceea ce privește comunitatea, scena de jazz din București crește frumos. Nu am urmărit foarte atent activitatea jazzistică din țară, cu excepția câtorva festivaluri precum Jazz TM, Jazz Cave și concertele de la Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați, dar sunt sigură că se întâmplă multe lucruri interesante și că există încă loc sa se dezvolte și mai mult.
Care îți sunt planurile de viitor? Încotro simți că se îndreaptă cariera ta?
De obicei, nu îmi stabilesc obiective foarte specifice; încerc, așa cum spuneam și la începutul acestui interviu, să fiu cât mai autentică pentru a putea exprima cât mai sincer ceea ce simt. Evident, acest lucru este influențat și de receptivitatea publicului, precum și de curiozitatea lui față de muzica jazz.
Încă cochetez cu ideea de a organiza un turneu în diferite orașe din țară. Mă bucur că proiectul Human Song rămâne deschis datorită solicitărilor pe care ni le fac oamenii pentru diverse portrete muzicale. O parte dintre compozițiile realizate până acum, alături de cele viitoare, vor fi grupate într-un al doilea album, iar de această dată îmi propun să-l lansez și pe vinil. Sunt adesea întrebată la concerte dacă muzica noastră este disponibilă pe acest suport, iar acum îmi doresc să ofer această posibilitate.
Calendarul concertelor din București și din țară este destul de bogat anul acesta și poate fi consultat pe platformele sociale, unde vă invit să rămânem în contact.
Artistul preferat: Sarah Vaughan
Cel mai emoționant moment trăit pe scenă: Primul concert internațional in Paris, la UNESCO
Ceai sau cafea? – Ceai
Ce faci de fiecare dată înainte să urci pe scenă? – O consacrare
Note to self: Hahaha, 10!
–
Editor:
