Atitudinea – o decizie, o alegere și o conduită către performanță

Să ai atitudine nu este un truc care poate fi învățat citind o carte, vizionând un clip și nu poate fi cumpărat de la niciun magazin. Atitudinea este o alegere personală, cea mai importantă decizie, un stil de viață, adaptabil ambelor vieți, profesională și personală. Aceasta necesită atenție, vigilență și efort consistent pentru a obține performanțe deosebite, cum nici nu gândim că ar fi posibil.

Călătoria către atitudine

Cunoaștem cu toții persoane energice și dacă am putea, am dori să împrumutăm măcar un pic din strălucirea și entuziasmul lor.

Cum nu există nicio hartă pentru a ne direcționa calea spre atitudine, singura șansă este să descoperim potențialul existent și, de aici începând, putem porni călătoria spre codul schimbării și dezvoltării noastre ca indivizi, care nu vor să rateze nicio șansa spre oportunitatea de a urca pe un podium virtual, de a ne autodepăși și de a da valoare acțiunilor noastre în fiecare minut din cele 24 ore.

The Woman Magazine_Attitude2

Schimbarea doare și cere sacrificiu, curaj și ambiție pentru a îndeplini un obiectiv îndrăznet. Dar ca orice obiectiv sau „vis”, acesta trebuie creat, proiectat și declarat în viitor. Un obiectiv nedeclarat nu există și nu ia viață! Dezvoltarea noastră nu are loc dacă noi nu hotărâm acest lucru și nu ne asumăm întreaga responsabilitate! Propria dezvoltare depinde de fiecare dintre noi și nu trebuie să așteptăm să ne-o livreze cineva.

Limitele unui campion nu se află în talentul cu care s-a născut sau în IQ. Limitele unui campion se află în atitudine nu în aptitudine! Talentul nu este suficient, indiferent de experiența dobândită pe parcurs.

The Woman Magazine_Attitude 3

Atitudinea Pot!”

Iată de ce și cum, atitudini diferite pot afecta un individ sau o echipă, astfel:

Știm că:

Abilități + Atitudine = Rezultate

Talent excepțional + Atitudine instabilă = Rezultate  slabe

Talent excepțional + Atitudine negativă = Rezultate  mediocre

Talent excepțional + Atitudine neutră = Rezultate bune

Talent excepțional + Atitudine bună = Rezultate extraordinare

Abilitatea de a alege atitudinea noastră de a ne dezvolta ca indivizi (și nu a altcuiva) este cea mai importantă resursă pe care o avem în ambele vieți, personală și profesională. Percepțiile noastre creează realitatea în care trăim. Atitudinea Pot!” este cel mai sigur vehicul care poate aduce rezultatele la care nici nu am visat! Depinde numai de noi pe cine așezăm pe podium, deoarece podiumul nu-i niciodată ocupat!

The Woman Magazine_Attitude4

Și o poveste… de final… 

Un tânăr s-a dus într-o zi la studioul celebrului artist Pablo Picasso și l-a întrebat:

Aș dori să învăț de la tine, cât timp îmi va lua să devin un artist mare ca tine?

– 10 ani cel putin, a răspuns Picaso.

 – Cum? 10 ani? a strigat furios tânărul.

– Atât de mult timp?

– Știi ce… Chiar 20 de ani! a răspuns Picasso.

– Ești sigur? Nu-mi place cum sună… a răspuns tânărul nerăbdător.

Picasso s-a întors către „tinerețe” și simplu a declarat:

Mie mi-a trebuit toată viața!

by Monica Eugeniu,

Attitude & Performance teams coach at Learning About

35549993_1741305655936864_4274275827195052032_n

Monica Eugeniu este pionier în domeniul Resurselor Umane, urmând această carieră încă din 1996. Și-a dezvoltat activitatea în Resurse Umane în cadrul companiilor multinaționale, având în prezent mai mult de 22 de ani în activitatea ei alături de oameni,  dezvoltarea echipelor și managementului.

De 15 ani, Monica a creat compania Learning about, care oferă ateliere creative, de inspirație, de consolidare și aliniere cu claritate a echipelor, atât în business, cât și în sport. Din 2011, Monica este inițiatorul conferințelor „Călătorie spre Valori”, alături de cele mai cunoscute personalități românești din diferite domenii de activitate, pentru a oferi audienșelor noi perspective, posibilități nelimitate de dezvoltare și modul în care noi perspective și atitudini influențează realitatea noastră și a celor din jur.

Sursă foto: rawpixel.com

Cinci cărți must-have pe noptiera oricărui antreprenor

Antreprenoriatul presupune organizare punct cu punct, atenție la detalii, inovație, creativitate. Pentru a deveni tot mai buni, pentru a progresa de la an la an, este necesară formarea continuă.

Desigur, există zeci de cursuri și de conferințe la care puteți participa pentru a vă îmbogăți cunoștințele și pentru a face schimb de idei atât cu antreprenorii cunoscuți pentru succesul lor, cât și cu cei la început de drum.

woman-sitting-in-a-cafe-reading-book_1423-144

Însă, pentru dezvoltarea voastră personală cât și pentru dezvoltarea afacerii, lectura este un pas obligatoriu. Nu numai că veți afla experiențele altora, ci veți putea să vă îmbunătățiți atitudinea, dar și modul de lucru sau serviciile pe care le oferiți.

  1. ,,Rework”, de David Heinemeir Hansson și Jason Fried

Rework este o carte apreciată în mediul de afaceri pentru că nu ține cont de tiparele clasice ale cărților de antreprenoriat. Nu îți dă sfaturi depre cum să faci, ci îți arată că grijile pe care ți le faci înainte de a te apuca de muncă sunt total nefondate.

Vei afla ce tipuri de planuri sunt dăunătoare, de ce nu ai nevoie neapărată de investitori externi și de ce e mai bine să ignori concurența la început. În realitate, ai nevoie să nu mai găsești scuze și să începi să muncești pentru afacerea pe care ai visat-o. Rework te va învăța cum să muncești, cum să vezi totul mai clar și să fii mai motivată.

rework_1_fullsize

  1. ,,O great one!”, de David Novak şi Christina Bourg

O great one! se bazează pe cariera lui David Novak ( fost preşedintele pentru trei brand-uri cunoscute de fast-food, Yum Brands-KFC, Taco Bell și Pizza Hut) care te învață importanța comunicării cu angajații și colaboratorii tăi.

Cartea pune accent pe calitățile unui lider, pe ce trebuie și pe ce nu trebuie acesta să facă, subliniind că cel mai bun pont pentru un șef este să știe să arate apreciere și recunoștință pentru munca de calitate pe care o fac cei din jurul lui. Atitudinea este până la urmă, totul!

27209383._UY630_SR1200,630_

  1. ,,Consilierul de încredere”, de David H. Maister, Charles H. Green și Robert M. Galford

,,Consilierul de încredere” te va ajuta tot în atitudinea pe care o ai zilnic, mai ales în cea pe care o adopți în relația cu clienții tăi.  Cartea te va învăța că furnizorii de servicii trebuie să câștige încrederea clienților. Vei învăța cum să te transformi dintr-un foarte bun specialist într-un consilier de încredere mereu prezent în mintea clienților și colaboratorilor tăi.

consilierul-de-incredere_1_fullsize

  1. ,,The lean start up” de Eric Ries

Cartea prezintă cinci principii care te vor ajuta să treci granița unei firme rigide, bazate pe birocrație, către o structură bazată pe creativitate și inovație. Autorul îți va explica că antreprenoriatul se găsește pretudindeni și nu trebuie să fie legat neapărat de un sediu, ci să întâmpine niște nevoi ale clientului, că antreprenoriatul înseamnă fără doar și poate un management de nota 10, că va trebui să construiești, iar mai apoi să te și evaluezi pentru a putea învăța cum să crești și că nu poți avea succes fără contablilitate (măsurarea progresului și prioritizarea acțiunilor tale).

517wplLjOXL._SX329_BO1,204,203,200_

  1. ,,Dă lovitura”, de Gary Vaynerchuk

,,Dă lovitura” te va învăța principii te viață care te vor face să fii mai bună în munca ta, dar și mai fericită, contribuind la echilibrul personal. Dincolo de sfaturile pentru o afacere de succes și de abordările-cheie care te vor scăpa de nesiguranță, cartea te va învăța că este esențial să îți iubești familia, să muncești din greu și să nu uiți să îți trăiești pasiunea. Doar de asta ai vrut să devii antreprenor, nu-i așa? Ca să poți face bani din pasiunea ta!

da-lovitura

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursa foto: www.freepik.com