„Un aspect important pe care l-am învățat în 2020 este să acționăm în situații de criză prin comunicare și empatie” | Aviva Vita, Director Executiv Administrativ Vitacom Electronics


Aviva Vita este Director Executiv Administrativ în cadrul Vitacom Electronics, una dintre cele mai mari companii din domeniul produselor și accesoriilor electronice. Anul 2020 a fost un an bun atât pentru ea datorită avansării în funcția de Director Executiv Administrativ, cât și pentru business deoarece a înregistrat o creștere a comenzilor online pentru produsele electronice și de conectică, dat fiind faptul că oamenii au fost nevoiți să petreacă mai mult timp acasă.

În 2021, activitatea la Vitacom va funcționa după niște obiective bine definite, la fel ca până acum. Mai mult decât atât, ne declară ea, vor face toate demersurile necesare pentru a rămâne competitivi în piață, vor analiza constant tendințele și vor menține stocul de produse actualizat pentru a putea fi mereu aproape de consumatori, vor investi în echipă și vor ține pasul cu revoluția digitală.

 

Vitacom Electronics a fost fondat de către tatăl tău. Te vedeai lucrând alături de el, încă din copilărie? Care a fost parcursul tău până să ajungi în companie?

Din adolescență am petrecut foarte mult timp alături de tatăl meu, și pentru că am avut contact cu mediul de business, am început să dezvolt un entuziasm și interes pentru acesta. Astfel, încă de mică am avut dorința de a contribui activ la dezvoltarea companiei.

Am început să lucrez la Vitacom Electronics din prima vacanță de iarnă din perioada studenției, făcând practică în diverse departamente, precum: logistică, HR, contabilitate și marketing. Cel din urmă mi-a atras atenția în mod deosebit, astfel că am decis să mă pregătesc intens pentru acest domeniu.

Am urmat studii universitare de business internațional în Londra, care m-au ajutat să aprofundez cunoștințele necesare pentru a-mi desfășura activitatea la standarde înalte, dar care m-au dezvoltat și pe plan personal foarte mult, oferindu-mi mai multă deschidere și încredere în mine.

 

În urma finalizării studiilor, am urmat modelul și exemplul tatălui meu și m-am implicat cu toată inima în acest business. Astfel, am devenit director în cadrul departamentului pe care l-am îndrăgit cel mai mult. Mai mult decât atât, în 2020 am avansat, iar acum sunt Director Executiv Administrativ și coordonez simultan mai multe departamente.

Este o provocare uriașă pentru mine, care mă motivează. Astfel că, obiectivul meu este ca alături de echipă să facem performanță zi de zi.   

 

Cum a fost 2020 pentru industria de electronice? Cum v-ați adaptat la condițiile pandemiei? 

Încă din primele trei săptămâni de la declanșarea crizei cauzate de răspândirea virusului, s-a observat o creștere vizibilă a comenzilor în online, în special pentru produsele electronice și de conectică, dat fiind faptul că eram nevoiți să petrecem mai mult timp acasă. Totuși, pentru noi, anul 2020 a fost o provocare să găsim soluții pentru a fi în continuare aproape de clienții și partenerii noștri. Am adus inovații și ne-am adaptat cât am putut de mult pentru a menține vânzările la un nivel optim.

 

Un raport pe care l-am citit recent, confirma faptul că în 2020, în România, produsele din categoriile electronice și IT&C au înregistrat cele mai mari vânzări în mediul online. Acest lucru este valabil și în cazul nostru la Vitacom, însă pentru că avem foarte multe categorii și produse am avut creșteri pe majoritatea dintre acestea.

 

În continuare, produsele din categoria de conectică, precum cabluri, prelungitoare și baterii au rămas extrem de cerute de către clienții noștri. Acest lucru se datorează atât faptului că avem o gamă variată de produse, cât și pandemiei. În mod evident, această categorie se află printre cele cu cea mai mare creștere deoarece conține produse care sunt utile acasă.

 

Am făcut modificări pentru a ne putea continua activitatea fără impedimente. Am impus o serie de măsuri de siguranță privind răspândirea virusului pentru a asigura sănătatea fiecărui angajat și, în egală măsură, am eficientizat fiecare post de muncă astfel încât să se axeze doar pe activitățile absolut necesare.

De asemenea, am optimizat și îmbunătățit platformele online de vânzare pentru a-i ajuta pe utilizatori să plaseze comenzi într-un mod mai rapid și ușor. Am găsit soluții pentru a fi aproape de clienții noștri și ne-am introdus produsele pe aplicații de home-delivery iar în acest fel asigurăm livrare rapidă de până la o oră astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să se deplaseze. Suntem încântați să aducem în continuare produse noi și să ne adaptăm portofoliul în funcție de solicitările din piață.

În ultimul rând, aș vrea să menționez că suntem nerăbdători și entuziasmați să ne mutăm în sediul nou de unde vom putea îmbunătăți și reduce timpul de furnizare al produselor.

  Aviva Vita, Director Executiv Administrativ Vitacom Electronics

Care este lucrul care te motivează să nu renunți și să îți atingi mereu obiectivele propuse?

Cel mai tare mă motivează pasiunea pe care o investesc în munca mea și bucuria unor rezultate de excepție, dar și posibilitatea de a-mi pune creativitatea și ideile în plan, de a le da o formă și de a le fructifica cât mai frumos.

Stresul este inevitabil pentru un antreprenor, însă este esențial să știm să îl diminuăm sau să îl ținem sub observație. În general, oamenii uită sau amână să își ofere timp și grijă. Starea de bine are un impact pozitiv asupra sănătății psihice, drept urmare mă antrenez zilnic, am o dietă echilibrată și îmi acord timp pentru relaxare.

 

Sunt o persoană care se automotivează. Îmi place libertatea în gândire, flexibilitatea și provocările, dar și să văd rezultatele muncii noastre ca echipă. Îmi place să îmi țin mintea mereu activă și să găsesc noi provocări care duc la dezvoltarea business-ului. Citesc și mă documentez despre trendurile din piață pentru a fi în permanență aproape de clienții noștri. Nu îmi place monotonia, singurul lucru monoton ar fi concentrarea la planul de activitate care, totuși, și acesta este diversificat.

 

Mi-am fixat o rutină de dimineață, în care în timp ce mă pregătesc pentru o nouă zi îmi stabilesc obiectivele pe care vreau să le ating în ziua respectivă. Urmăresc să îmi îndeplinesc toate obiectivele propuse, iar în cazul celor care reprezintă acțiuni pe o durată de timp îndelungată, îmi setez remindere. Sunt de părere că cea mai mare provocare a fiecăruia dintre noi este să finalizeze ceea ce a început deoarece dacă nu reușim acest lucru, cu siguranță, ne scade motivația și productivitatea.

 

Îmi aloc timp și pentru activități motivaționale, mai exact vizionez filme inspiraționale și citesc diferite articole sau cărți motivaționale. Bineînțeles, pentru sănătatea psihică și fizică este nevoie și de somn suficient deoarece lipsa acestuia duce la o concentrare și motivație scăzute.

Sunt de părere că pentru a rămâne motivați trebuie să nu uităm de ce am pornit pe un drum. Îmi doresc să rămân pozitivă pentru că succesul depinde de fiecare persoană în parte.

“Mama mă motivează să fiu cea mai bună versiune a mea. Niciodată nu m-a încurajat să concurez cu persoanele din jurul meu, ci cu mine însămi.”

 

A trecut mai bine de un an de când au început restricțiile din cauza pandemiei. Spune-ne cel puțin o lecție pe care ai învățat-o în acest an.

Cu toate că 2020 a venit cu o multitudine de provocări, am reușit să extragem câteva lecții importante. Cred că un aspect important pe care l-am învățat în 2020 este să acționăm în situații de criză prin comunicare și empatie. De asemenea, este vitală și grija pentru sănătatea fizică și psihică. 

Autodisciplina și-a spus cuvântul atât anul trecut, cât și anul acesta, iar angajații apreciază și țin mai mult la locul de muncă. S-a demonstrat faptul că o treabă bună poate fi făcută doar acompaniată de autodisciplină.

Ce așteptări ai de la anul 2021? Și ce obiective ai pentru acest an?

Este foarte important să ne setăm niște obiective bine definite, astfel că acest lucru îl vom face și în acest an. Ne adaptăm condițiilor de piață și situațiilor cu care ne întâlnim. Gândim în mod permanent din punct de vedere al costurilor și beneficiilor și facem demersurile necesare pentru a rămâne competitivi în piață.

 

Am observat, în social media, în ultimii ani că circulă tot mai des expresia „angajatul nostru, stăpânul nostru”. Astfel că, am văzut și modificările din zona resurselor umane. În general, angajații au devenit mai responsabili pentru a-și menține locul de muncă. Este important să rămânem eficienți și productivi atât acum, cât și după ce trece pandemia.

 

În cazul business-urilor în care se vând produse fizice este vital să menținem stocul actualizat, să ne planificăm din timp și să gestionăm campaniile pentru vânzări cheie, perioadele de vârf ale anului și sărbătorile. Analizăm în mod constant tendințele de stocuri care ne ajută să ne aprovizionăm cu cele mai vândute articole și astfel garantăm că nu cheltuim excesiv pe produsele cu mișcare lentă.

 

Un alt obiectiv important pe care ne axăm este să ținem pasul cu revoluția digitală, care e un aspect cheie pentru a rămâne competitivi. Nu este important doar pentru a vinde, ci și pentru a lucra digital. Ne menținem site-ul actualizat și atrăgător pentru clienți, cu promoții specifice care să le aducă plus valoare.

 

Vitacom investește în continuare în echipă deoarece considerăm că este foarte important să învățăm continuu pentru a avea succes. Mai mult decât atât, dorim să ne menținem statutul de expert. Participăm la ateliere fizice sau virtuale și încurajăm citirea cărților din domeniu.

 

Încă din timpul facultății m-am orientat către sintagma „think outside the box”, iar acest lucru îl putem pune în aplicare în situația actuală. Mă bucur că am văzut mulți antreprenori care s-au reinventat și au venit cu soluții ingenioase pentru a-și crește afacerile.

La Vitacom organizăm multe meeting-uri și brainstorming-uri la nivelul întregii companii pentru a discuta idei noi și schimbări potențiale de piață. Suntem deschiși și la sugestiile angajaților pentru a ne asigura că vocile sunt ascultate și luate în considerare. Avand in vedere aceste lucruri, pot afirma cu tărie că am așteptări mari de la 2021.

 

Ce crezi că ar putea fi îmbunătățit la industria din care faci parte?

Consider că în această industrie este foarte importantă puterea de adaptare a organizațiilor la noile trenduri. În acest sens, putem vorbi de îmbunătățirea vitezelor de reacție, înnoirea și simplificarea proceselor care, totodată, să reducă cheltuielile.

Este absolut necesar să mizăm pe eficiență, viteză și transparență. Astfel, organizațiile trebuie să își dezvolte gândirea cost-beneficiu și să se axeze pe obținerea profiturilor cu costuri mai reduse. Însă, modul în care ne organizăm strategiile și bugetele trebuie să fie un element pe care să ne concentrăm foarte mult și să îl îmbunătățim zi de zi.

 

A existat un mentor până acum în activitatea ta profesională care să te inspire și motiveze? Dacă da, care sunt sfaturile pe care ți le-a recomandat și cum te-au ajutat acestea în activitatea ta de zi cu zi?

Unul dintre cei mai importanți mentori ai mei este mama mea datorită bunătății ei dar și pentru dragostea infinită care m-a motivat și m-a împins de la spate.

M-a învățat faptul că o femeie trebuie să fie puternică pentru a reuși în viață. Mama mă motivează să fiu cea mai bună versiune a mea. Niciodată nu m-a încurajat să concurez cu persoanele din jurul meu, ci cu mine însămi. Mama întotdeauna caută soluția cea mai bună și etică pentru a duce o activitate la bun sfârșit. 

De asemenea, un alt mentor important din viața mea este tatăl meu. De la el am învățat ce este  devotamentul, am acumulat multe cunoștințe, m-am dezvoltat, am deprins capacitatea de a recunoaște tipologia persoanelor, recunoașterea oportunităților ivite și punerea accentului exact pe ceea ce este important.

Mai mult decât atât, la fel ca în exemplul lui Richard Branson, în spatele succesului se află multă muncă, persistență, atitudine pozitivă și cunoștințe puternice. Tatăl meu este o persoana cinstită și constantă. M-a învățat că educația este totul și că prin muncă pot realiza tot ce îmi doresc.

Vasile-Vita-si-Aviva-Vita-foto-Laura-Balc

Care este cartea ta preferată?

Există o varietate mare de cărți pe care le recomand, însă cele pe care le apreciez cel mai mult sunt: „Liderii mănâncă ultimii” scrisă de Simon Sinek, „Tată bogat, tată sărac” de Robert Kiyosaki, „Inteligența emoțională” de Daniel Goleman și „Save your drama for your mama” de Charlie Sheppard.

 

Care este rutina ta de dimineață în așa fel încât să începi o zi reușită? 

Se spune că „cine se trezește de dimineață, departe ajunge”, iar acest lucru am reușit să mi-l demonstrez de mult timp. Tocmai de aceea, am grijă ca întotdeauna să mă trezesc devreme, astfel încât să am timp pentru cât mai multe activități. Sunt de părere că este foarte important să ne oferim timp pentru noi încă de la începutul zilei, pentru a începe ziua cât mai degajați. Încă un aspect important pe care îl urmez este planificarea zilei pentru a avea o viziune clară și de ansamblu asupra acesteia. Iau micul dejun, fac puțină mișcare, iar apoi mă pregătesc pentru o nouă zi. 

 Credit foto: Laura Balc, arhiva personala

„Cel mai important sfat pe care îl pot oferi unei tinere la început de drum este să nu mai aștepte și să înceapă imediat ceea ce își propune” | Aviva Vita, Director Executiv Administrativ Vitacom Electronics

Aviva Vita ocupă în prezent funcția de Director Executiv Administrativ în cadrul companiei Vitacom Electronics. Aceasta ne mărturisește că trecerea de la funcția de PR & Marketing Manager la cea actuală a fost una ușoară deoarece dintotdeauna i-a plăcut să se implice în sarcini diferite, indiferent de domeniul acestora. 

Aviva pune mare accent pe calitatea lucrurilor, astfel că se dedică în totalitate în toate activitățile din cadrul companiei, dar și în relațiile dintre angajați pentru că este de părere că doar așa poate fi creat un mediu optim de lucru. 

Printre lucrurile pe care preferă să le facă în timpul liber se numără ieșitul în oraș cu familia sau cu prietenii apropiați, vizitarea de locuri noi, însă o activitate nelipsită din programul ei este sportul, care reușește să îi ofere energia de care are nevoie. 

Cum a fost trecerea de la PR & Marketing Manager la Director Executiv Administrativ? Ce înseamnă pentru cariera ta noua poziție?

 

Trecerea de la PR & Marketing Manager la Director Executiv Administrativ nu a fost una abruptă deoarece și până acum m-am implicat neoficial în zonele pe care le-am preluat de la jumătatea anului 2020. Interesul meu este ca lucrurile și proiectele să prindă contur și să înflorească, nu am avut nevoie de un titlu pentru a îndeplini anumite sarcini și a-mi asumat responsabilități ori de câte ori a fost necesar. 

Totuși, acum lucrez și mai mult la eficientizarea task-urilor deoarece timpul mi-l împart între mai multe divizii, respectiv persoane și mă axez foarte mult pe ducerea la bun sfârșit a anumitor proiecte pentru a lăsa loc altora. Noua poziție este pentru mine o motivație în plus. Îmi place să fac lucruri noi și să îmi ajut colegii să își atingă țelurile profesionale.

Cum s-a schimbat activitatea ta de zi cu zi de când ocupi funcția de Director Executiv Administrativ în cadrul companiei Vitacom Electronics?

 

În prezent, timpul meu este alocat către mai multe persoane și am grijă ca acesta să fie echidistant și chiar să fiu atentă la zonele unde este mai multă nevoie de mine. Este important să discut cu fiecare echipă atât la început de săptămână, cât și la sfârșit pentru a fi pe aceeași lungime de undă, să știm direcția spre care ne îndreptăm, să ne sincronizăm, activitățile să fie în armonie, iar la sfârșit să observăm ce am reușit și pe ce trebuie să ne axăm în zilele următoare.

 

Ce îți propui pentru Vitacom Electronics din perspectiva funcției de Director Executiv Administrativ?

 

În continuare îmi doresc ca fiecare angajat al Vitacom Electronics să își atingă obiectivele profesionale deoarece în acest mod știu sigur că există motivație, spirit de echipă și ambiție. Rolul meu este să le ofer suport să găsească cea mai optimă soluție pentru rezolvarea sarcinilor și provocărilor.

Ce înseamnă pentru tine leadershipul feminin?

 

Leadershipul feminin poate fi interpretat sau explicat în mai multe feluri, dar primul gând care îmi vine în minte este femeia care îndeplinește mai multe roluri simultan, cum ar fi: manager, mamă, soție sau iubită, fiică și așa mai departe. 

Din păcate, în trecut, viața profesională a unei femei, în special mamă, era sacrificată pentru creșterea copiilor, însă, am citit mai multe studii care confirmă faptul că femeile vor forma cea mai mare piață emergentă din lume în funcțiile de conducere.

Conducerea feminină este necesară în echipe, organizații și în societate – și cu toții avem de câștigat din acest lucru. În organizații, avem nevoie de lideri din ambele sexe care să se completeze reciproc. Printre caracteristicile importante ale unui lider feminin se enumeră: sociabilitatea, expresivitatea, acestea stabilesc legături strânse cu persoanele din jurul lor, consolidând posibilitatea de a-și atinge angajamente, indiferent dacă sunt obiective ale companiei sau un anumit proiect. Aceste femei au tendința de a coopera, să îmbunătățească munca în echipă prin includerea activă a persoanelor.

Mai multe studii pe care le-am citit arată că femeile sunt mai predispuse spre multitasking, adică au capacitatea de a opera în direcții diferite în același timp. Acest lucru oferă un avantaj atunci când ne confruntăm cu crize și trebuie să luăm decizii cu rapiditate. 

Liderii feminini sunt importanți într-o organizație deoarece sunt capabili să ia în considerare latura umană a indivizilor și să genereze niveluri ridicate de empatie. Femeile în funcții de conducere sunt mai predispuse la schimbări, pentru că stilul lor este inovator și are un puternic simț al calității, orientat spre oameni, flexibil, comunicativ și convingător. Acest lucru se interconectează cu faptul că vor forma cea mai mare piața emergentă din lume – astăzi schimbările au loc mai repede decât înainte și este important să ne adaptăm cât mai repede.

În general, femeile tind să participe mai mult la găsirea celor mai bune soluții în cadrul unei echipe de lucru. 

 Aviva Vita The Woman

Cum ați depășit cu succes situația creată de pandemie?

 

În mod evident, am fost nevoiți să ne adaptăm noilor cerințe ale pieței. În primul rând, am început prin creșterea productivității pe angajat prin eficientizarea task-urilor: am analizat fiecare post în parte și pe bază de checklist am eliminat task-uri care nu mai sunt de actualitate și am adăugat altele noi adaptate la situația actuală.

În al doilea rând, pandemia a accelerat dezvoltarea business-urilor pe segmentul online, așadar am luat și noi măsuri de optimizare. Pentru noi a  fost un pas important faptul că am listat o gamă de produse ce sunt livrate în prezent de către diverși curieri în cel mult o oră din magazinele noastre en-detail. De asemenea, am pus un accent și mai mare pe angajați prin discuții și focus group-uri, ceea ce a dus la satisfacția acestora și drept urmare o scădere a fluctuației de personal.

Un alt aspect important este faptul că am introdus foarte multe produse noi care sunt în trend și au demonstrat vânzare accelerată chiar de la introducerea acestora în portofoliu. Mă bucură faptul că primim feedback pozitiv la acestea atât de la clienți B2B, cât și B2C. Suntem acolo pentru ei în momentul în care au nevoie.

În continuare, punem mare accent pe proiecte și aici mă refer atât la dezvoltarea împreună cu clienții actuali, cât și colaborările începute cu clienți noi. Ne-am axat și pe alte domenii de activitate atât în ceea ce privește clienții B2B, cât și clienții B2C, ne-am adaptat după cerințele pieței prin introducerea de produse complementare.

 

Ce sfaturi poți oferi tinerelor la început de drum, care vor să intre în lumea afacerilor?

 

Cel mai important sfat pe care îl pot oferi unei tinere la început de drum este să nu mai aștepte și să înceapă imediat ceea ce își propune. Locul și lucrul perfect nu există, însă putem vorbi despre totul la momentul potrivit. Este benefică fiecare experiență pe care o acumulăm, indiferent de domeniu sau tipul de activitate. 

Activitatea mea profesională am început-o prin internship-uri vara în diverse departamente, iar astăzi acest lucru mă ajută să am un overview asupra întregului business. În fiecare moment putem învăța ceva nou de la un coleg, colaborator, client sau orice persoană. Doresc să menționez faptul că nu este suficient să înceapă, pentru că nu ne lovim doar de situații pozitive, ci să fie perseverente și ambițioase astfel încât să depășească momentele critice, care nu fac decât să dezvolte persoana în sine atât personal, cât și profesional.

 

Ce te motivează în activitatea ta de zi cu zi?

 

Sunt o persoană care se automotivează. Îmi place libertatea în gândire, flexibilitatea și provocările, dar și să văd rezultatele muncii noastre ca echipă. Îmi place să îmi țin mintea mereu activă și să găsesc noi „piese de puzzle-uri” care duc la dezvoltarea business-ului. Citesc și mă documentez despre trendurile din piața pentru a fi în permanență aproape de clienții noștri. Nu îmi place monotonia, singurul lucru monoton ar fi concentrarea la planul de activitate care, totuși, și acesta este foarte diversificat.

 

Având în vedere că funcția pe care o ocupi este destul de solicitantă, cum reușești să îți împarți timpul între viața personală și cea profesională?

 

Sunt de părere că totul pornește de la mindset, niciodată nu există un echilibru 50-50%, ci depinde de etapele vieții și ale anturajului. Eu, din fericire, am ales să fiu înconjurată de persoane care sunt axate pe carieră, astfel procentul de timp liber este aproape identic. Mai mult decât atât, ne este ușor să împăcăm atât nevoile noastre profesionale, cât și cele personale.

Nu aș vrea să îmi „despart” viața personală de cea profesională pentru că echipa Vitacom este și o „familie” și mă bucur că am colegi care sunt determinați și ceea ce fac, fac cu plăcere. Nu sfârșitul programului face switch-ul către viața personală, noi ținem legătura și petrecem timp împreună și după program.

Majoritatea timpului mi-l petrec la birou și mă axez pe ceea ce am de făcut pentru că vreau ca produsul final al muncii mele să coincidă cu așteptările pe care le am. Totul este mult mai ușor cu ajutorul colegilor care sunt hotărâți să exceleze.

 

Cum îți place să îți petreci timpul liber?

 

Îmi place să am totul planificat și să rezolv tot ceea ce mi-am propus. Timpul liber este scurt, așadar trebuie consumat cât mai bine, în familie, cu prieteni apropiați și cu sport.

În timpul săptămânii, timpul meu liber este alocat majoritar sportului, care îmi asigură energia pozitivă pentru a doua zi de muncă. Aleg să fac antrenamente diferite deoarece nu îmi plac lucrurile repetitive, îmi place libertatea în ceea ce constă creativitatea, ideile și activitățile.

În weekend, prefer să ies la prânz cu familia sau cu prietenii foarte apropiați – susțin ideea de calitate, nu cantitate. Acestea sunt zilele și în care mă pot bucura de câinii mei.

În alte weekend-uri îmi place să plec din localitate, să vizitez locuri noi, să fie o călătorie spontană.

 

Astfel, nu aș putea spune că există un „turn off” sau „switch off” de la activitatea zilnică de business deoarece recomand să fim mereu deschiși, să observăm în special atunci când nu suntem concentrați pe un subiect anume.

 Aviva Vita, Director Executiv Administrativ Vitacom Electronics 1

Ce recomandări de cărți poți face atât tinerilor, cât și adulților care sunt interesați de business?

 

Există o varietate mare de cărți pe care le recomand, însă depinde interesele fiecăruia dintre noi. Cele pe care le-am apreciat personal sunt:

Simon Sinek, Liderii mănâncă ultimii; Brian Tracy, Psihologia vânzărilor; Robert Kiyosaki, Tată bogat, tată sărac; Daniel Goleman, Inteligența emoțională; Charlie Sheppard, Save your drama for your mama. 

Credit foto: Laura Balc

Aviva Vita, marketing manager Vitacom: “Tatăl meu mi-a fost părinte, mentor şi profesor”

Director de PR&marketing la Vitacom Electronics, unul din cei mai importanți electro retaileri din România, pasionată de sport, atrasă de estetic, iubitoare de animale. Ea este Aviva Noemi Vita. Provine dintr-o familie care i-a oferit șansa să interacționeze cu antreprenoriatul de mică, prin intermediul afacerilor tatălui său, Vasile Vita, proprietarul Vitacom. 

A crescut în firma tatălui său, s-a îndrăgostit de activitatea din departamentul de marketing și a mers la studii în Marea Britanie pentru a se pregăti pentru acest domeniu.

 

Deși este încă foarte tânără, nu îi este teamă să-și expună părerile, considerând că opiniile bine argumentate contează mai mult decât tonul vocii.

 

Când a apărut interesul pentru lumea de business?

 

Încă din adolescenţă am fost atrasă de acest domeniu. Trăind zi de zi cu un antreprenor, în persoana tatălui meu, eram surprinsă de entuziasmul cu care se dedică dezvoltării companiei din care am ajuns să fac parte şi eu.

 

A fost dorința de a te implica în afacerea familiei sau pur și simplu atracția față de mediul de business?

 

Cred că a fost o combinaţie între cele două, însă trebuie să recunosc că dorinţa de a continua afacerea familiei a avut un impact mai mare. Am vrut să continui activitatea începută de tatăl meu şi să contribui la evoluţia acesteia.

 

Te-ai fi văzut făcând altceva? Ai avut și alte aspirații, alte planuri?

 

Ca orice om, am trecut şi eu prin acea perioadă a vieţii în care îmi schimbam aspiraţiile profesionale de la o săptămână la alta, dar niciodată nu mi-am dorit să profesez într-un domeniu precum în cel al afacerilor. Cu toate acestea, mereu am avut un simţ estetic dezvoltat, fiind atrasă de culori. Am lansat de curând un proiect care s-a născut tocmai din această pasiune şi sper să reuşesc să îl dezvolt cât mai mult.

 

Cum te-ai pregătit pentru această lume? Cu siguranță, nu e simplă și nu e pentru oricine.

 

Am petrecut mult timp cu tatăl meu, care mi-a fost părinte, mentor şi profesor. Am învăţat multe de la el, iar apoi am decis să aprofundez cunoştinţele din acest domeniu urmând o facultate de specialitate în Londra. Vorbim de mult timp investit, ore suplimentare pentru aprofundarea unor aspecte mai puţin cunoscute şi, bineînţeles, analizarea situaţiilor pentru a şti totul, până la cel mai mic detaliu.

 

Cum ți-ai dat seama că ești făcută pentru marketing? Ce te-a atras cel mai mult?

 

În perioada anilor de studenţie, îmi petreceam verile la firma tatălui meu în diferite departamente. Am trecut prin toate departamentele, de la logistică, la HR şi am ajuns și la Marketing. Am simţit o afinitate aparte pentru acest departament, pentru modul în care erau căutate idei inovatoare, soluţii inedite şi strategii eficiente. Mi-am dat seama că în Marketing nicio zi nu seamănă cu alta, deci dacă mă voi îndrepta în această direcţie, voi evolua mereu. În plus, mi-a plăcut dintotdeauna să rezolv puzzle-uri, de aceea obişnuiesc să organizez toate evenimentele companiei şi să respect procedurile cu stricteţe. Închid ochii şi reuşesc să proiectez un eveniment sau un proiect cu toate elementele necesare.

 

Este greu să te impui, ca femeie, în mediul de business?

Aviva Vita The Woman

Lumea, așa cum o văd eu, a depăşit problema inegalităţii dintre genuri şi acum găsim femei în toate domeniile. Am considerat mereu că un punct de vedere spus articulat va fi acceptat, indiferent că este expus de o femeie sau de un bărbat. La urma urmei, în afaceri, succesul nu depinde de gravitatea vocii, ci de cât de bine argumentată este opinia prezentată.

 

Cum arată o zi de lucru pentru directorul de marketing de la Vitacom?

 

Cele mai importante activităţi pe care le desfăşor zilnic sunt participarea la şedinţele organizate de echipa de Management, coordonarea activităţilor echipei de Marketing, crearea de noi strategii şi implementarea unor proiecte pentru îndeplinirea idealurilor şi dezvoltarea companiei Vitacom.

Desigur, şedinţele ad-hoc ocupă un loc esenţial în activitatea mea, fiind abordate tematici şi subiecte diversificate. Astfel de momente sunt extrem de provocatoare, fiind nevoie să contribui cu idei inedite pentru a ţine pasul cu piaţa.

 

Care sunt planurile tale de viitor din punct de vedere profesional?

 

Am început să mă documentez tot mai mult despre domeniul design-ului şi mi-ar plăcea să avansez în această direcţie în anii care urmează. Desigur, acest lucru nu va afecta activitatea mea în cadrul departamentului de Marketing, unde îmi doresc să obţin rezultate tot mai bune de la un an la altul.

 

Ce face cealaltă Aviva Vita? Cea care nu este implicată în business, care are pasiuni, cu plăceri nevinovate.

Aviva 10

 

Probabil un lucru mai puţin cunoscut despre mine este faptul că îmi doresc să creez un adăpost pentru animale. De ceva timp, am început să salvez câini abandonaţi sau bolnavi şi să le găsesc familii.

Chiar dacă programul meu este foarte încărcat, găsesc mereu timp pentru a-mi hrăni sufletul cu sentimentul de fericire stimulat de salvarea unui animal părăsit. O altă plăcere este sportul.

Obișnuiesc să fac sport zilnic, unde mă deconectez complet, sunt ore care îmi sunt dedicate doar mie și ies din sala de sport cu un vibe extrem de pozitiv. Sportul este iar o activitate care îmi place să mă scoată din zona de confort, și te provoacă să îți depășești limitele.

 

Aaa, și să nu uit să menționez că îmi place mult să călătoresc, să vizitez locuri noi, să descopăr culturi. Sunt foarte de acord cu vorba aceea ”anii trec repede, însă amintirile sunt cele care ne rămân”.

 

Ce le recomanzi tinerilor la început de drum?

 

Să îndrăznească! Să viseze şi să muncească zilnic pentru idealurile lor. Să nu le fie frică de nou sau de imprevizibil, deoarece, cu cât drumul e mai greu, cu atât destinaţia finală aduce mai multă satisfacţie. Deşi eforturile şi sacrificiile nu sunt răsplătite imediat, cu siguranţă răsplata va veni la momentul potrivit şi va fi neaşteptat de satisfăcătoare.