Festivalul AWAKE revine în vara aceasta sub o nouă formă, adaptată pandemiei. Nomad Edition

Primul festival boutique din România, AWAKE, va reveni în 2021 sub forma unei serii de evenimente cu capacitate limitată, ce se vor desfășura în această vara în mai multe orașe din țară. Biletele achiziționate pentru ediția din 2020 rămân valabile pentru oricare dintre orașele în care vor avea loc noile ediții AWAKE.

AWAKE a fost primul festival autohton care a anunțat faptul că ediția din 2020 nu va mai avea loc, imediat ce impactul pandemiei de Coronavirus COVID – 19 a devenit evident la finalul lunii februarie a anului trecut, înainte că guvernul român să anunțe interzicerea festivalurilor din vară. 

“Încă din vara anului trecut am decis să ne păstrăm echipa și să lucrăm la un plan care să readucă AWAKE sub forma unui festival cât mai sigur, adaptat pandemiei. Evident că am sperat că vom putea reveni la muncă în mod ‘normal’ în 2021, dar nu puteam să ne bazăm doar pe speranță. Suntem aproape în februarie și în continuare activitatea întregului sector de evenimente este oprită, nu avem siguranța că în vară se vor putea organiza festivaluri cu zeci de mii de oameni sau vor fi permise tot evenimentele cu capacitate limitată.” a declarat Laura Coroianu, directorul festivalului. 

 

 Laura-Coroianu THE WOMAN

 

AWAKE 2021 va deveni astfel un festival nomad, urmând a se desfășura în fiecare weekend într-un alt oraș din țară. În acest moment lista include, alături de domeniul Teleki din Gornești, Mureș, cel puțin încă patru orașe: Constanța, Iași, Cluj Napoca și București. 

“Pandemia a venit cu restricții și chiar o reticență în a mai călători, prin urmare unul dintre scopurile noastre a fost să putem duce feeling-ul de festival la fanii AWAKE acasă, la ei în oraș. AWAKE se va adapta anul acesta, va fi un festival “nomad”, în care siguranța participanților și respectarea normelor legale în vigoare devin priorități. Vom păstra desigur ADN-ul de festival boutique de artă, muzică și idei, rămânând astfel fideli conceptului original AWAKE, dar vom veni și cu un upgrade inovator pe partea de experiență.” a adăugat Laura Coroianu. 

 

Capacitatea noilor evenimente AWAKE va fi limitată, în acest moment festivalul bazându-se pe un scenariu ce va permite acomodarea între 1000 și 3000 de oameni pe zi în fiecare oraș.

Purtarea măștii, păstrarea distanței sociale, vaccinarea, testarea rapidă, minimizarea aglomerării de oameni sunt principalii factori ce au fost luați în calcul în planificarea festivalului, scopul principal fiind cel de a asigura sănătatea și siguranța tuturor celor implicați în evenimente, de la artiști și public, la echipa de organizare.

“AWAKE a atras mereu un public implicat, responsabil, și nu ne facem griji cu privire la faptul că fanii festivalului reprezintă target-ul perfect pentru a practica acest tip de solidaritate. Suntem în discuții cu reprezentații autorităților și încercăm să obținem cât mai din timp un răspuns clar în ceea ce privește normele legale pe care statul român le va impune pentru evenimente, dar din experiența anului trecut știm că acest lucru poate dura. Sperăm totuși să ne putem baza curând pe direcții concrete, să putem trece în etapă următoare a organizării.” a declarat Guido Janssens, managing partner Emagic (compania-mama a AWAKE).

 

1000x1000 960x360 

Mai multe detalii despre locațiile evenimentelor, datele de desfășurare, dar și despre concept, line-up și bilete vor fi anunțate în curând.

Festivalul AWAKE este implementat în 2021 cu sprijinul Granturilor SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Valoarea finanțării nerambursabile este de 937.562,65 lei (193.731,30 euro).  

Photo credit: Cristian Vasile

ASAF AVIDAN și WHITE LIES printre noii headlineri anunțați la AWAKE Festival 2020

AWAKE Festival, primul festival boutique din România, va avea loc în perioada 14-16 august pe spectaculosul Domeniu Teleki din Gornești, Mureș. Aflat anul acesta la cea de a patra ediție, festivalul AWAKE promite a fi o experiență eclectică unde cei prezenți se vor putea bucura de muzica bună 3 zile si 3 nopti, înconjurați de arbori seculari și arhitectura baroc. AWAKE#4 este spațiul ideal pentru cei care doresc sa evadeze din oras, aglomeratie si starea de indiferență.

Prima rundă de artiști anunțați la Awake Festival a cuprins nume precum: JP Cooper, Dubioza Kolektiv, Vița de vie „în corzi”, Zagar sau Grasu XXL iar acum line-up-ul a fost completat cu binecunoscutul artist israelian Asaf Avidan, precum și Asian Dub Foundation, White Lies, Camo & Krooked, Dimension, Hybrid Minds, Oddprophet, Trampa și mulți alții.

Awake Festival 2020

Astfel că anul acesta la „The Cube Stage”, fanii vor putea să îi asculte pe: JP Cooper, Asaf Avidan, White Lies, Dubioza Kolektiv, Asian Dub Foundation, Viața de Vie „În corzi” în timp ce pe scena „The River” vor urca veteranii drum’n’bass-ului: Camo & Krooked, Dimension, Hybrid Minds, Oddprophet, Trampa, Silent Strike, Grasu XXL. 

Ediția de anul acesta îi reunește pe Andi Moisescu, Andre Rizo, Andrew Dum, Brody & Dr. Panda, Dex, Digitalove, The Hollygood Gang, Karak, Manuel Riva, Sasha Lopez și mulți alții la cea mai chill scena din festival, „The Castle Lounge”. 

Anul acesta AWAKE Festival va aduce în același loc acte artistice și activități speciale, de la cinematograful în aer liber la biblioteca din pădure, de la conversașii inovatoare pe teme importante găzduite de platforma de idei „Feed your Mind” până la concursul de instalații artistice de mari dimensiuni „ArtDoor”, într-un setup creativ și captivant.

Biletele pentru festival pot fi cumpărate online de pe site-ul www.awakefestival.ro sau de pe site-urile: www.iabilet.ro și eventim.ro. Prețurile biletelor sunt cuprinse în acest moment între 139 Lei pentru studenți până la 259 Lei cu camping inclus.

Update: ,,Cu imensă părere de rău vă anunţăm că ediţia din 2020 a festivalului AWAKE nu va mai avea loc. Am luat această decizie dureroasă după o îndelungă analiză a contextului naţional şi internaţional din ultimele săptămani, a încetinirii până la stopare a vânzărilor de bilete, a îngheţării bugetelor de investiţii din partea partenerilor corporate, a amânărilor, reprogramărilor şi anulărilor de turnee care au început şi vor continua inevitabil. Mai mult decât atât, provocarea de a coordona în regim de autoizolare masiva desfăşurare de forţe pe care o presupune un festival de o asemenea amploare ne-a impactat puternic. Cu echipe formate din zeci şi sute de oameni care lucrează activ în diverse departamente şi în mai multe oraşe, totul fără a ne putea întâlni, alegem să rămânem uniţi în această perioadă dificilă şi să punem siguranţa tuturor pe primul loc.

AWAKE 2020

Ne pasă de comunitatea artistică şi de tot ce putem construi împreună pentru publicul nostru de la AWAKE. Cu siguranţă nu ne-am aşteptat la acest scenariu pentru cea de-a patra ediţie a festivalului, însă în acest context impactul socio-economic al pandemiei de Coronavirus COVID – 19 ne împiedică să putem oferi publicului un festival fără compromisuri. Încă de la prima ediţie a festivalului ne-am propus să livrăm o experienţă complexă, cât mai autentică şi imersivă. Cu siguranţă acesta rămâne obiectivul nostru şi pentru ediţia AWAKE din 2021.” au scris organizatorii pe pagina de Facebook.

Experiența AWAKE 2019: Un weekend prelungit de vară, o atmosferă boemă, un spațiu și timp pentru exprimare liberă, creativitate și deconectare.

AWAKE, festivalul boutique din inima Ardealului, a ajuns la final. #AWAKE3 s-a desfășurat anul acesta pe parcursul a patru zile, între 15 și 18 august, pe același spectaculos domeniu Teleki din Gornesti, județul Mureș. Un weekend prelungit de vară, o atmosferă boemă, un spațiu și timp pentru exprimare liberă, creativitate și deconectare. 5 scene, zeci de activități și multe momente surprinse pe mediile sociale și extensiv prezentate în noua aplicație a festivalului, AWAKE FESTIVAL APP.

Artiști internaționali și locali au urcat pe scena principală AWAKE, The Cube Main Stage: Netsky, Pussy Riot, Enter Shikari, Dirtyphonics Liive, Lady Leshurr, De Staat, AJ Tracey, Triggerfinger, Blahalouisiana, Tomas PCZ & C.A Strings, Joycut, Mork, Grimus, Coma, The Mono Jacks, Moonlight Breakfast și mulți alții. Proiectele speciale AWAKE F1RST au continuat și în 2019, cu FIRESTARTER by Diosa, un tribut simfonic live în premieră mondială adus muzicii trupei Prodigy și regretatului Keith Flint, imaginat de dirijorul și orchestratorul Simona Strungaru (aka DIOSA). Pe scena River au mixat Ruben Keyko, Varhat, Arno aka Einzelkind, Scopter, Ali Nasser, Ada Kaleh, ADDO, Golan (DJ set), Andrei Pushkarev și mulți alții. Curtea castelului Teleki s-a transformat din nou în Castle Lounge, cu ajutorul invitaților Vinyl, Rum, Tapas & Wine, Andrew Dum, The HollyGood Gang feat. Cabral, DJ Ethylen, Albwho, J’ai Bistrot, Funk Dad, Corvin & Buniku’, Rareș Rush & Albin Kaczka (câștigătorii AWAKE Spotlight). Una dintre preferatele publicului de anul trecut, scena The Wire by Office Clubul Presei, i-a adus în acest an pe Dj Hefe, Dobix, NotSoCommonDJ și alții.

Awake3_day 1_VladCupsa_VL2_6694_web

Experiența multidisciplinară AWAKE 3 a prins contur pe domeniul Teleki cu un program extrem de complex de activități, pentru minte, suflet și trup. Tema AWAKE de anul acesta, Bohemian Blast s-a regăsit în decoruri și activități, iar participanții au fost încurajați să îmbrace costumații de inspirație boemă. Creațiile din colecția capsulă #BohemianBlast au colorat și inspirat participanții să fie mai experimentali în ținutele de festival. Designers’ Bazaar a cuprins o serie de accesorii și produse în ton cu festivalul, inclusiv tricourile oficiale AWAKE.

După turneul în cele 6 orașe din România, platforma Feed Your Mind a revenit în cadrul festivalului, cu discuții pe teme inspirationale: antreprenoriat, mindfullness, artă și arhitectură, activism (inclusiv un panel special realizat împreună cu Pussy Riot), civism, fotografie. Un moment special în cadrul Feed Your Mind a fost și demonstrația la tobe asigurată de artistul Michael Schack. Paneluri cu speakeri din diferite zone de activitate, workshop-uri de dezvoltare personală, proiecția doumentarului Bohemian Blast și sesiuni de Open Mic și de improvizație, toate au adus și în acest an doza de inspirație la AWAKE. Sesiunile „Coffee with the organizers” au adus publicul mai aproape de organizatori, cărora le-au putut oferi sugestii și observații în timp real.

AWAKE3_Day3_Petru_Cojocaru-5664

Caravana Filmelor TIFF a revenit la Cinema Under The Bridge cu o selecție a celor mai bune scurtmetraje și lungmetraje de la TIFF. Anul acesta au fost incluse și scurtmetraje din festivalul Super. Un moment special l-a constituit proiectarea în premieră națională a filmului ”Vița de Vie – ÎN CORZI”, pentru cei care au pierdut performance-ul trupei împreună cu Filarmonica de Stat din Târgu Mureș, la ediția anterioară. Sesiunile de cinema au fost completate de reprezentații de teatru independent, condimentate cu o piesă scrisă special pentru AWAKE, bazată pe tema din acest an: ”Bohemian RAP”.

Pentru celebrarea bibliotecii Telekiana din Târgu Mureș, fondată de Samuel Teleki, AWAKE în parteneriat cu Editura Litera au recreat biblioteca în aer liber Forest Library. Anul acesta cititorii au avut la dispoziție sute de volume și sesiuni de lectură cu autografe (Andrei Ruse – Despre tristețea femeilor frumoase).

Playground a invitat participanții la demonstrații și concursuri de zorbing și zorb football, tir cu arcul, balon cu aer cald, boardgames, lasertag, paintball. Oaza de liniște preferată, Serenity Meadow, a adus cursuri de yin & yang yoga, stretching, meditație și respirație, pilates, acro yoga. Zilele festivalului au fost gustoase în Food & Drinks Court, unde organizatorii au selectat cele mai interesante preparate street food, dar și specialități tradiționale din bucătăria locală și internatională, precum și băuturi pentru toate preferințele. Șase lucrări spectaculoase de artă și arhitectură ARTDOOR au putut fi admirate în cadrul celei mai frumoase expozițiii în aer liber.

AWAKE3_Day2_Bethlendi_Tamas_BTS_1318

“Am avut o vreme schimbătoare, dar asta nu ne-a oprit să vibrăm AWAKE timp de 4 zile, împreună. Cele mai bune fotografii și clipuri le-am surprins chiar în primele zile, mai răcoroase de festival. Le mulțumim tuturor neo-boemilor care ne-au trecut pragul și ne-au însuflețit domeniul. Nu ne-a fost usor să producem în același timp un concert pe stadion în București și un festival în Transilvania, dar sprijiniți de emagicele echipe de producție reunite și de ceilalți sponsori și parteneri, am reușit! “, a declarat Laura Coroianu, directorul festivalului.

Credit photo: KOMITI,

Noi artiști la #AWAKE3 Festival: Enter Shikari, Coma și mulți alții

AWAKE adaugă noi nume în line-up-ul celei de-a treia ediții. Enter Shikari și Coma se vor alătura artiștilor deja anunțați: Netsky, Pussy Riot, Dirtyphonics Liive, Lady Leshurr, De Staat, Triggerfinger pe Main Stage AWAKE (The Cube).

Enter Shikari, una din primele trupe de electronicore aduc vibe-ul electronic, post-hardcore, rock alternativ și metal. Versurile lor transmit mesaje politice și adresează teme incomode: schimbările climatice, armele nucleare și capitalismul.

Coma este una dintre cele mai iubite trupe rock românești, cu aproape 20 de ani de activitate pe scena locală non-metal. Discografia lor numără 4 albume: “Somn”, “Nerostitele”, “Coma Light” și “Orizont”. Amestecul de versuri emoționale și refrene puternice a devenit o marcă pentru cântecele și spectacolele lor.

Awake festival

Ada Kaleh, Ali Nasser, Andrey Pushkarev, Arno aka Einzelkind, Crihan, Denis Kaznacheev, Golan (DJ set), Janeret, Leo Pol (live), Maria von C, Ruben Keyko, Sweely (live), Varhat și Vlad Dinu se vor alătura scenei dedicate fanilor muzicii electronice. Ada Kaleh este unul dintre cei mai apreciați DJ-i de minimal români și este bine cunoscut pentru utilizarea sunetelor organice și experimentale. Ali Nasser va face parte din același line-up The River Stage. Andrey Pushkarev descrie seturile sale de DJ ca o “lucrare de geniu arhitectural, structural și muzical, de la techno melodic la house”.

Modificare de ultima oră: din cauza întârzierii lansării noului său album, JP Cooper a decis, din păcate, să se retragă din toate evenimentele programate pentru această vară, inclusiv din line up-ul AWAKE. În ciuda eforturilor depuse de ambele echipe, show-ul nu se va mai putea ține în această vară, dar se încearcă reprogramarea acestuia pentru edițiile viitoare.

#AWAKE3: 15-18 August, Domeniul Teleki, Mureș
Abonamente disponibile pe tickets.awakefestival.ro, iabilet.ro si eventim.ro