Servicii de consultanță – Idei de postări pe blog sau în social media

Un job in consultanță este unul foarte versatil, pentru că te poți specializa pe orice nișă sau micro-nișă dorești.

 

Important e să ai ceva experiență și rezultate înainte de a-ți vinde serviciile. Pentru că aceasta este principala dovadă de credibilitate, de care ai nevoie pentru a-ți convinge clienții să te plătească.

 

La Gomag avem pe platformă magazine online care oferă servicii de consultanță, fie cu un preț stabilit, fie cu buton de cerere ofertă. 

 

Singura diferență e că aceste servicii sunt introduse în admin ca produse, pentru care poți să emiți facturi – pe când, cu un site de prezentare, procesul de vânzare e puțin mai lung.

 

Mai jos, ți-am pregătit un scurt articol cu idei pentru un business de consultanță, pe care le poți aplica indiferent ce tip de servicii vinzi: fie pentru management, fiscal, accesare fonduri, consultant de imagine, consultant lactație, consultant de turism și așa mai departe.

 

Super Pont pentru vânzarea de servicii de consultanță

 

Investește timp și bani în baza ta cu adrese.

 

Email marketing-ul este o armă esențială când vinzi servicii de consultanță – orice servicii de consultanță.

 

Comunicarea pe email este mai intimă, mai credibilă și, în același timp, mai eficientă – aici întreții atenția și interesul lead-urilor, iar când oferi stimulii potriviți, le transformi în clienți.

 

Așa că acordă atenție celor 2 componente ale strategiei de email marketing: atragerea continuuă de noi lead-uri în bază, și subiectele pe care le comunici prin email.

 

Cele mai populare metode de atragere lead-uri pentru consultanță sunt: afișarea unui formular prin care se cere o ofertă personalizată sau adresa de email contra unui ghid interesant pentru clienții din nișă.

 

Poți să încerci oricare dintre aceste metode sau mai poți oferi un discount pentru prima ședință de consultanță, acces la un tool dezvoltat de tine, acces la webinarii etc.

 

Ce să trimiți pe email? Tutoriale, studii de caz, liste cu sfaturi și articole pe blog, despre care discutăm mai jos.

 

Citește pe blogul Gomag despre Cum să vinzi pe email ca un expert.


marketing-servicii-consultanta

Idei de postări în social media pentru servicii de consultanță

 

Imagini și video-uri de la birou – citate, sneak peek, cartea preferată, influencerii preferați, aplicațiile mobile preferate, tur virtual, activități pe care le faci într-o zi obișnuită etc.

Povești de succes de la clienți

– Ponturi și sfaturi rapide

Testimoniale, video-uri sau webinarii cu clienții

Anunță evenimentele pe care le organizezi sau la care participi

– Creează o serie educațională – poate fi de tip quiz, postarea săptămânii, concurs etc.

– Oferă discount-uri exclusiv pentru cei care te urmăresc în social media

Live pe Facebook sau Instagram pe principiul AMA (răspunde la întrebările frecvente)

Sărbătorește o zi internațională relevantă (care are legătură cu nișa ta)

– Arată ce ai trimis în ultimul newsletter și invită oamenii să se aboneze

Carusele sau infografice cu tutorial pe pași, greșeli, x sfaturi, mituri distruse, top motive etc.

– Meme-uri care au legătură cu industria ta

– Repostează articolele din blog – inclusiv cele mai vechi, pe care le-ai actualizat

 

Foarte important! Concentrează-te să faci postări care duc la interacțiune. Îți dorești ca urmăritorii tăi să fie cât mai activi și să îți scrie pe chat, pentru că așa cresc șansele să vinzi.


idei-blog-postari-consultanta

Idei de articole pe blog pentru servicii de consultanță

 

Studii de caz cu diferite categorii de clienți

Trenduri și păreri personale despre ce urmează să se întâmple în piață

– Tips & tricks – sfaturi despre câte un subiect anume

Tutoriale de tipul ”cum să”

Bune practici din industrie și pe care clienții ar trebui să le urmeze

– Am ales [firmă de consultanță]: acum ce urmează?

– Cum să te pregătești pentru o primă discuție cu un consultant de [nișă]

– Cum alegi cel mai bun pachet de consultanță (atunci cand ai așa ceva)

– Plannere pentru organizare – pot fi chiar printabile gratuit

Calendar anual legat de nișa ta

Interviuri cu celebrități și alți experți din nișă sau din aceeași industrie

Poveste personală – cine ești, de ce faci asta, ce te face diferit de competitori (folosește multe fotografii și video)

– 5 Motive pentru care ai nevoie de un consultant de [nișă]

– X lucruri la care să fii atent când alegi un consultant de [nișă]

 

Mai multe idei și sugestii pentru blog găsești în articolul Blogul și vânzările online: +250 de Idei pentru blog și sfaturi pentru începători.

 

Pont! Îți recomand să îți faci un calendar editorial, pe câte cel puțin 3 luni. Îți va simplifica munca enorm, pentru că, practic, vei știi clar în fiecare moment ce urmează să postezi și când.

 

Nu uita să adaugi un formular pentru captare date în fiecare articol din blog. Până la urmă, acesta este principalul lor scop. 

 

De asemenea, poți lăsa un formular pentru captarea de date avansate sau acces într-o tombolă cu o sesiune de consultanță gratuită de X minute, în fiecare lună.

Despre Mihaela Habian, Gomag

mihaela habian gomag

Mihaela Hăbian (Porto) este SEO Copywriter la Gomag de peste 5 ani și scrie zilnic zeci de texte optimizate pentru agenție și clienți. Începând de la articole pe bloguri, ghiduri, conținut pentru site-uri / magazine online și până la scenarii pentru reclame video, checklist-uri sau strategii anuale de content, responsabilitatea ei este să dea clientului ceea ce e al clientului: o poveste valoroasă în care să se regăsească.

Se descrie ca „booklover cu acte în regulă și om pasionat de digital storytelling & targetare emoțională” și consideră că în anul 2021 un copywriter bun trebuie să prioritizeze clientul final, să fie curajos, să aibă nervi de oțel și să fie nișat.

Sursa foto: Gomag, Unsplash

Ce să postezi pe blog & social media în industria Health – Clinici medicale

Știi care e cel mai enervant lucru la site-urile spitalelor sau ale clinicilor medicale? Asta în condițiile în care site-urile chiar există.

 

Multe nu sunt complete! Și navigarea / conținutul e atât de încâlcit, de parcă creatorii site-urilor s-au inspirat direct dintr-un ghid clinic de medicină internă.

 

Chiar dacă nu am vrut (și cine vrea?!), am avut și eu momente în care parcurgeam febril pagină după pagină căutând informații și soluții pentru anumite afecțiuni, sau orar, sau date de contact si informații despre medici, medicamente, metodologii.

 

Vezi tu, din moment ce internetul a devenit o extensie a noastră, instinctiv ne întoarcem spre Dr. Google, oricât de nesănătos sau periculos ar fi. Ne autodiagnosticăm și avem diploma gata, după 5 episoade de New Amsterdam.

 

Adevărul este că nu putem opri acest fenomen.

 

Dar măcar putem îndrepta atenția oamenilor către informațiile corecte. Și aici există o oportunitate extraodinară pentru site-urile de health / clinici medicale.

 

Mai jos, descoperă un super pont pentru site-urile din industria sănătății, dar și 2 liste cu idei pentru postările pe blog și paginile social media.

 

De asemenea, nu uita că în nișa health secretul conținutului bun stă în vorbitul pe limba pacientului și a aparținătorilor. 

 

Chiar dacă nu poți evita jargonul medical, îl poți exemplifica frumos cu situații povestite și cuvinte cât mai simple (și mai scurte).

Super pont pentru site-urile de Health / Clinici medicale

 

Local SEO.

 

Gândește-te care e comportamentul de căutare în momentul în care avem o nevoie urgentă. Căutăm local.

 

Legat de clinici medicale sau soluții pentru sănătatea noastră, ne interesează orarul, dacă putem face programări online, date de contact, adresă, prețurile anumitor procedee medicale, review-uri, pozele medicilor, dacă și cât din cheltuielile noastre sunt acoperite de CAS, posibile metode de prevenție…

 

Toate aceste informații trebuie să fie completate, alături de cuvinte cheie legate de locație – numele orașului, a județului, a punctelor de reper din apropiere, a numărului de bus care ne duce până acolo.

local-seo-produse-health

Așa că, dacă faci marketing pentru o clinică medicală sau ai un site de health (să zicem, farmacie online) cu un sediu sau mai multe la nivel local, mizează pe local SEO. Va face minuni pentru tine.

 

E mult de spus despre local SEO, însă minimum-minimorum fă următoarele 3 lucruri:

 

– Completează profilul Google My Business – adaugă un cuvânt cheie reprezentativ în nume, completează toate câmpurile pe care le ai la dispoziție, adaugă un FAQ, încurajează recenziile, adaugă multe poze din locație, din interior etc.

– Folosește Local Schema Markup și Site Navigation Schema Markup – astea sunt acele date structurate care adaugă informații suplimentare rezultatului tău, atunci când este întors la o căutare.

Adaugă cuvinte cheie legate de locație în textele din site, precum si meta tag-uri (meta titlu, meta descriere)

 

Ah, și asigură-te că site-ul se mișcă bine pe mobil. 

 

Daca ai un magazin online de health (farmacie, suplimente alimentare, vitamine etc.), citește articolul 8 aplicații Gomag pentru Health & Beauty. Îți va da câteva idei faine.

 

Idei de postări pe un blog de Health

 

Personal, nu am căutat niciodată în mod specific blogul unei anumite clinici, farmacii, cabinet stomatologic sau alt tip de site din nișa sănătate.

 

Însă am căutat în funcție de problemă, simptome sau kw + cauze sau kw + tratament sau kw + context.

 

Și nu sunt singura. Google Keyword Planner și Trends îmi sunt martori.


exemplu-subiecte-blog-health

Folosește-te de acest exemplu pentru a stabili subiectele despre care să scrii pe un blog de health. 

 

Și întotdeauna – DAR întotdeauna – atrage atenția asupra pericolelor autodiagnosticării / tratării cu leacuri băbești. 

 

Recomandă utilizatorilor să întrebe un specialist și să meargă la doctor, să își facă acum o programare (se subînțelege, dar am spus-o pentru orice eventualitate).

 

Uite și câteva idei suplimentare:

 

– Articole pe principiul ”prevenție”: X alimente care scad riscul unui atac cerebral, X sfaturi pentru a te proteja de insolație.

– Articole de tipul ”cum să”: Cum să te pregătești pentru internare, Cum să te pregătești pentru o vizită la medic, Top remedii pentru durerea de măsea: cauze și tratament etc.

Interviuri cu medici și terapeuți

Infografice – legate de nutriție, prevenție afecțiuni

Răspuns la întrebările frecvente: transportul cu ambulanța privată este acoperit de CAS sau nu? Ce alimente să evit dacă sunt însărcinată? etc.

Lista de prețuri și pachete de preț pentru controale și diverse procedee medicale (atunci când costul nu este personalizat)

Sondaje pentru diverse cercetări 

– Cum arată o zi din viața unui [personal medical]

– 5 Moduri în care eviți indigestia după masa de Paști

Studii, lucrări de cercetare noi

X obiceiuri înainte de culcare pentru un somn odihnitor

Cornerstone content – practic, e un hub de resurse, un landing page plin cu link-uri si informații interesante pe un subiect anume. Poate fi, de exemplu, construit pe principiul FAQ, sarcină, probleme dermatologice, pediatrie sau orice altă arie de expertiză medicală.

Recenzii și povești ale pacienților și aparținătorilor

 

Nu uita să adaugi in fiecare articol un formular de contact sau formular pentru captarea adresei de email și link pentru programare!

formular-abonare-mail-newsletter

Idei de postări în social media pentru clinici medicale / health

 

– Postează despre succese: certificări, premii, diplome, dotări noi.

– Prezintă echipa de medici și personalul – adaugă poze sau video-uri, descrieri, review-uri lăsate de pacienți etc. Mai ales din video-uri, oamenii își vor da seama cât de compatibili sunt cu medicii lor, dacă văd dinainte ce personalitate, tonalitate și stil de a răspunde au.

Remindere pentru controlul anual, vaccinuri, afecțiuni de sezon (alergii, răceli, insolație etc.)

Promovează-te la nivel local – susține comunitatea locală și fă parteneriate (școli, competiții sportive, evenimente locale, alte instituții medicale locale, ONG-uri).

Sfaturi rapide de prevenție

Meme de nișă

– 5 idei pentru un mic dejun sănătos, 5 semne care prevestesc un atac de cord, 5 motive pentru care să mergi la dermatolog – pot fi ponturi rapide, carusele, infografice.

Calup săptămânal de noutăți din lumea medicală

Zile internaționale legate de sănătate

Live-uri de tipul ”întreabă și doctorul răspunde” sau semnalare probleme de sezon

Povești, recenzii și mărturii de la pacienți

Pachete și oferte de preț ocazionale

Creează un grup al clinicii sau în jurul site-ului – aici postează constant informații valoroase legate de afecțiuni, cauze și prevenție, prețuri și oferte + răspunde la întrebările membrilor.

 

Vezi tu, în nișa health, cu precădere clinici medicale sau cabinete stomatologice, scopul tău este să obții programări sau lead-uri. Nu vinzi direct, nu întotdeauna. 

 

Așa că mizează să oferi conținut valoros contra datelor de contact. Câștigă încrederea unor oameni corect informați și nu uita să faci follow up după ce au trecut pe la clinică.

 

Sursa foto: Pexels, Google Keyword Planner, VitaSana

mihaela habian gomag

Despre Mihaela Habian

Mihaela Hăbian (Porto) este SEO Copywriter la Gomag de peste 5 ani și scrie zilnic zeci de texte optimizate pentru agenție și clienți. Începând de la articole pe bloguri, ghiduri, conținut pentru site-uri / magazine online și până la scenarii pentru reclame video, checklist-uri sau strategii anuale de content, responsabilitatea ei este să dea clientului ceea ce e al clientului: o poveste valoroasă în care să se regăsească.

Se descrie ca „booklover cu acte în regulă și om pasionat de digital storytelling & targetare emoțională” și consideră că în anul 2021 un copywriter bun trebuie să prioritizeze clientul final, să fie curajos, să aibă nervi de oțel și să fie nișat.

Protejează-ți imaginea online. Soluții de securitate pentru blog-ul tău

Internetul este un mediu fascinant, accesibil și foarte ușor de folosit și în organizarea afacerii tale. Comerțul online, blog-urile pe diverse teme, prezența în social media, toate contribuie la creșterea proiectului tău. Unul dintre cele mai importante aspecte este cel al securității, deoarece o problemă de acest fel duce nu doar la pierderea datelor din punct de vedere fizic, ci și la o scădere a credibilității.

student-social-internet-home-profession_1286-304

În primul rând, o măsură clasică, dar extrem de utilă este limitarea accesului fizic în spațiul de muncă pentru persoane neautorizate. Informațiile confidențiale, ce țin mai ales de buna organizare a afacerii (parole, conturi, carduri)  pot fi stocate în diferite locații și, bineînțeles, protejate printr-un sistem de acces care va limita numărul persoanelor autorizate. Antivirusul este un must-have, iar calitatea acestuia trebuie să fie una ridicată. Licențele de antivirus oferă pentru companii posibilitatea achiziționării de pachete mai mari, iar prețurile sunt avantajoase.

business-online-shopping-concept-people-shopping-and-pay-by-credeit-card_1421-100

Parolele pe care le folosiți trebuie să difere de la platformă la platformă și să fie puternice, adică să conțină caractere diverse, cifre, semen distincte. Punctele de access online (Hot spots) neautorizate trebuie interzise în cadrul rețelei companiei. Orice dispozitiv care se conecteză la rețeaua de internet autorizată firmă trebuie să permită doar autentificarea bazată pe datele de conectare din domeniu sau cu certificate digitale.

laptop-with-different-applications-installed_1134-89

De asemenea, nu va expuneți conturile public și nu intrați în conturile firmei de pe rețele de wireless libere, nesecurizate. Navigarea pe astfel de rețele face ca datele dumnevoastră să fie foarte ușor de copiat în sistemele celor care vor să vă acceseze sistemul de securitate.

applications-to-be-connected_1134-94

Aveți grijă la publicitatea online pe care o permiteți pe site-ul dumneavoastră. Alegeți surse de încredere, care nu vă vor trimite utilizatorii către site-ul de calitate îndoielnică, bazate pe clickbait și virusate.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com

Despre curajul de a ne lăsa văzuți

Dragoș Bucurenci este consultant și trainer de comunicare, activist civic și om de televiziune. Este absolvent al programului de Master în Administrarea Afacerilor (MBA) al Stanford Graduate School of Business. A format peste o mie de manageri  în public speaking, storytelling și comunicare interpersonală și a primit premiul ,,Cel Mai Bun Training al Anului” la Gala Business Edu din 2010.

A construit două dintre cele mai cunoscute ONG-uri de mediu din România, Salvaţi Delta şi MaiMultVerde, declanşând o campanie naţională care a reușit să schimbe atitudinea tinerilor faţă de voluntariat şi faţă de mediu.

rsz_dragos_foto_ovidiu_moisin_2

Pe lângă activitatea sa primară, care l-a consacrat, timpul i-a permis să sintetizeze într-o carte tot ceea ce a adunat din experiențele trăite prin prisma proiectelor pe care le-a demarat și a călătoriilor sale.

Pe www.bucurenci.ro, scrie destul de des și variat. Interviuri, situații zilnice, amintiri sau diverse proiecte de interes public, își fac loc în câteva rânduri pentru un public pe care l-a crescut în timp sub diviza Puțini am fost, mulți am rămas.

Despre curajul de a ne lăsa văzuți este o provocare de a descoperi cine este și ce gândește Dragoș Bucurenci, cel din spatele imaginii publice pe care și-a creat-o cu proiectele, aparițiile media și cursurile pe care le ține. Multe dintre textele cuprinse în carte s-au născut în paginile Elle, Esquire, The One sau pe scena conferințelor TEDx, dar cartea este rezultatul unui proces de distilare care a durat aproape un an. Autorul a făcut o selecție atentă, a rescris și a dezvoltat textele vechi și a adăugat altele noi. Rezultatul este o pledoarie pentru vulnerabilitate, exemplificată prin mai multe exerciții de auto-dezvăluire.

dragos-bucurenci-a-lansat-cartea-zdespre-curajul-de-a-ne-lasa-vazuti_1_size19

„Nu ne putem apropia de cineva fără să riscăm. Dacă acum mii de ani riscam să fim atacați și chiar omorâți, astăzi riscăm să fim respinși, refuzați, ridiculizați sau pur și simplu ignorați – lovituri sufletești nu mai puțin dureroase. Așa că alegem de cele mai multe ori să construim relații din spatele unor ziduri bine întărite și ale unor porți închise cu lacăte, în așteptarea ca celălalt să înțeleagă că nu-i vrem răul și să facă primul pas către noi.” – Dragoș Bucurenci

În cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman, ce va avea loc în 14 și 15 martie la Cluj-Napoca, Dragoș Bucurenci, moderatorul ediției, va avea o sesiune de autografe prin care participanții vor avea ocazia să discute cu el și să achiziționeze cartea.

Agenda evenimentului, speakerii invitați și multe alte informații pot fi consultate pe www.thewoman.ro/conference .