Peste 130.000 de persoane au vizitat expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”

Duminică, 28 ianuarie, a fost marcată închiderea expoziției memorabile „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, un eveniment cultural de excepție care a atras peste 130.000 de vizitatori.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a lansat moneda de argint dedicată lui Constantin Brâncuși, emisă într-un tiraj de 5.000 de exemplare. Moneda are pe față portretul marelui artist, iar pe revers clădirea Muzeului Național de Artă din Timișoara, putând fi achiziționată prin sucursalele BNR din București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Craiova și Constanța, la prețul de 547,40 lei, începând de marți, 30 ianuarie 2024.

Expoziția a fost reflectată amplu în mass media naționale, cu peste 1.000 de apariții la principalele posturi de televiziune, la radio, în presa scrisă și online, și a fost recenzată în peste 70 de articole în publicații internaționale, inclusiv în prestigioase cotidiene precum The New York Times, Financial Times, Le Monde, Le Figaro sau Frankfurter Allgemeine Zeitung, fiind elogiată în paginile unor reviste importante de artă precum The Art Newspaper, Artribune, Il Giornale dell’Arte, Artension sau Le Journal des Arts

„Închidem capitolul Brâncuși, dar ne angajăm să ducem mai departe înțelegerea și aprecierea continuă a artei. Element central al Programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, expoziția Brâncuși constituie punctul de plecare pentru Timișoara, Capitală a Artelor Vizuale. În această perioadă, am demonstrat că suntem capabili să găzduim și să organizăm evenimente culturale de anvergură, că suntem deschiși la diversitate și avem resursele necesare pentru a construi o comunitate culturală vibrantă. Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă implementarea expoziției-fenomen și, desigur, zecilor de mii de vizitatori, pentru că au făcut parte din această călătorie unică.”, a declarat Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timiș.

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” a atras un număr record de peste 130.000 de vizitatori, inclusiv cei 3.000 de iubitori ai artei care au beneficiat de acces gratuit cu ocazia celor două maratoane culturale, pe 20 decembrie 2023, respectiv 15 ianuarie 2024. Numărul de vizitatori a fost limitat doar de capacitatea de găzduire a spațiului expozițional, solicitările de bilete depășind cu mult așteptările organizatorilor. Expoziția a fost cel mai important eveniment cultural al programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, care a atras cu siguranță cel mai mare număr de turiști din țară și străinătate, reconfirmând statutul Timișoarei de capitală a artelor vizuale și destinație culturală de excepție, contribuind la dezvoltarea economică locală și promovarea unei imagini pozitive.   

„Expoziția Brâncuși de la Timișoara a arătat două lucruri extrem de importante care vor sta la baza evenimentelor culturale viitoare din România. Pe de o parte, a fost un exemplu de colaborare de succes între entități culturale din România și marile muzee ale lumii, printre care Centre Pompidou și Tate Modern. Pe de altă parte, suntem încântați și copleșiți de reacția publicului față de expoziție, de emoția care se simte în rândul vizitatorilor și de modul în care această expoziție a lărgit apetitul publicului pentru cultura de calitate. Este un semn că România intră într-o logică sănătoasă, în care cultura devine un obicei și nu o excepție.”, a declarat Ovidiu Șandor, Comisarul expoziției și Președintele Fundației Art Encounters.

Pentru elevi, expoziția a fost o ocazie unică de a descoperi pe viu universul lui Constantin Brâncuși. Peste 26.000 de elevi au luat parte în peste 900 de vizite școlare, venind din Timișoara, din 26 de orașe din țară, 18 comune și sate din regiune, dar și din străinătate (Germania, Austria, Franța, Italia, Polonia, Bulgaria, Canada, Cehia, Ungaria). Unele clase au beneficiat și de un program de ateliere oferit de către Institutul Francez și Muzeul Național de Artă din Timișoara.  

„Expoziția a avut un impact remarcabil în presa internațională și a fost, fără doar și poate, elementul de excelență al Capitalei Europene a Culturii, arătând că Muzeul Național de Artă Timișoara se poate reinventa ca un magnet cultural pentru public și situa cu onoare în lista de referință a muzeelor europene.”, a spus Filip Petcu, Directorul Muzeului Național de Artă din Timișoara.

Extraordinara expoziție „Brâncuși: surse românești și perspective universale” a ajuns la final, însă lasă în urma ei un important catalog bilingv (român-englez) coordonat de Doina Lemny, curatoarea expoziției, care reproduce 190 de imagini ale sculpturilor, desenelor și fotografiilor lui Constantin Brâncuși, alături de imagini documentare. Publicat de Fundația Art Encounters, catalogul reunește și 16 texte inedite semnate de istorici de artă români, francezi și englezi, putând fi achiziționat de la cele mai importante librării din Timișoara și din țară. 

„Opera lui Brâncuşi nu este o expresie locală, ea este esenţa celei mai înalte expresii de puritate universală şi va rămâne pentru secolele următoare ca singurul obstacol de netrecut; «Patria mea! Familia mea, adierea brizei, norii care trec, râul care curge, focul care dogorește, iarba verde, iarba uscată, țărâna, zăpada». Aceste note de atelier exprimă concepția cosmogonică aflată în centrul operei lui Brâncuși atunci când este privită ca întreg și pe care această expoziție și-a dorit s-o transmită.”, a declarat Doina Lemny, curatoarea expoziției și editoarea catalogului.

„Constantin Brâncuși este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari artiști moderni. Institutul Francez din România a fost onorat să contribuie la realizarea acestei expoziții, eveniment care este și o etapă importantă în cooperarea noastră culturală bilaterală. Este o legătură firească cu marea retrospectivă care se pregătește la Centrul Pompidou din Paris și care va pune în valoare cele două țări ale noastre. Dorim să ne exprimăm recunoștința față de toți cei care au muncit pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment, un eveniment care și-a lăsat amprenta mult dincolo de Timișoara, precum și admirația noastră pentru curatoarea expoziției, Doina Lemny, care a reușit să reinventeze un mod de a-i ajuta pe oameni să-l descopere sau să-l redescopere pe Brâncuși.”, a declarat Julien Chiappone-Lucchesi, Directorul Institutului Francez din România. 

Organizarea acestei expoziții a costat 1.222.000 Euro și a adus venituri de 1.359.000 Euro, dintre care 900.000 din bilete și 459.000 Euro din sponsorizări atrase de parteneri, generând un excedent de 137.000 Euro. Veniturile din bilete și surplusul din sponsorizări au revenit în întregime Muzeului Național de Artă din Timișoara. Din totalul cheltuielilor, cele mai mari sume au fost necesare pentru transportul lucrărilor tur-retur, precum și pentru acoperirea costurilor asigurărilor. Alte sume au fost necesare pentru echipa constituită special pentru acest proiect (curator, arhitect, etc.), pentru echipele de instalare/dezinstalare, pentru realizarea scenografiei, pentru demersul de comunicare, pentru medierea expoziției sau pentru întreținerea acesteia în bune condiții, ș.a.m.d. Menționăm că aceste costuri nu includ miile de ore de muncă prestate de angajații entităților implicate în organizarea expoziției, acele costuri fiind susținute de către respectivele entități din alte surse. 

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” a fost organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind finanțată de Consiliul Județean Timiș. Expoziția a fost posibilă și datorită sponsorului principal, Banca Transilvania, sponsorilor strategici Lidl, Vodafone și NEPI Rockcastle, dar și prin contribuțiile venite din partea TAZZ, HELLA România, parte din grupul global FORVIA, Linde, Catena, Atos–Eviden, Nokia și Cramele Recaș.  

 

Credit foto: Petru Cojocaru

Vizită oficială a Președintei Republicii Moldova la Muzeul Național de Artă Timișoara

În cadrul unei întrevederi tête-à-tête desfășurate la Muzeul Național de Artă Timișoara, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, despre promovarea culturii ca bază pentru o societate sănătoasă și performantă, precum și despre parcursul european al statului moldovean.

România este și va rămâne cel mai mare susținător al Republicii Moldova, inclusiv cu asistență financiară și tehnică la nivelul administrațiilor locale. În cadrul activității mele la Comitetului European al Regiunilor, ca raportor pentru avizul Viitorul Parteneriatului Estic, am militat pentru crearea unui grup de lucru special care să accelereze procesul aderării fraților de peste Prut la standardele europene. Cred că România și județul Timiș pot servi ca punte de legătură a Europei către Republica Moldova” a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

După întâlnire, cei doi oficiali au vizitat expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” însoțiți de Ovidiu Șandor, Președintele Fundației Art Encounters și comisar al expoziției, Filip Petcu, Directorul MNArT, Tilla Rudel, Directoarea Institutului Francez din România la Timișoara și Doina Lemny, curatoarea expoziției, care a și facilitat un tur al expoziției.

Președinta Republicii Moldova a avut ocazia să admire opere cu o valoare patrimonială universală, lucrări celebre, dar și mai puțin știute, precum Piatra de Hotar. Curatoarea expoziției a subliniat faptul că această operă-manifest realizată în 1945 exprimă tristețea sculptorului pentru pierderea unor provincii istorice precum Basarabia. 

Organizată de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, finanțată de Consiliul Județean Timiș și susținută de o serie de sponsori importanți, expoziția mai poate fi vizitată la Timișoara până pe data de 28 ianuarie 2024. De la deschiderea ei, pe 30 septembrie 2023, și până acum, expoziția Brâncuși a înregistrat un mare succes, cu peste 121.000 de bilete rezervate, fiind menționată și recenzată de numeroase mass-media occidentale, de la Le Monde și Le Figaro, la The New York Times, Financial Times sau Frankfurter Allgemeine Zeitung dar și cunoscute  trusturi media naționale și locale.

 

Credit foto: Dani Amariei

Maraton cultural al expoziției Brâncuși la data aniversării eliberării Timișoarei de comunism 

Pe data de 20 decembrie 2023, Muzeul Național de Artă din Timișoara își va deschide porțile pentru un maraton cultural și acces cu program prelungit în cadrul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”. Organizată de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, finanțată de Consiliul Județean Timiș și susținută de o serie de sponsori importanți, expoziția găzduită de MNArT aduce în atenția publicului diferite etape ale parcursului artistic al lui Constantin Brâncuși. 

Evenimentul coincide cu aniversarea zilei de 20 decembrie 1989, data la care Timișoara s-a scuturat definitiv de trecutul ei comunist. Va fi o bună ocazie de a reaminti oamenilor că marea tradiție libertară a anului 1989 își are rădăcinile în orașul de pe Bega, același oraș care, în anul 2023, și-a reconfirmat vocația europeană și aspirațiile pluraliste prin titlul de Capitală Europeană a Culturii. 

Așa cum a declarat și Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timiș,

„Maratonul cultural de la Muzeul Național de Artă este dedicat celebrării datei la care Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România. Programul cultural derulat de Consiliul Județean pentru Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, onorează Revoluția din 1989 și spiritul liber al timișorenilor, iar opera marelui Brâncuși ne ajută, acum, 34 de ani mai târziu, să ne eliberăm de lucrurile complicate și tulburi care nu ne aparțin ca și comunitate”. 

De la deschiderea ei, pe 30 septembrie 2023, și până acum, expoziția Brâncuși a înregistrat un mare succes, cu peste 85.000 de bilete rezervate, fiind menționată sau recenzată de numeroase mass-media occidentale, de la Le Monde și Le Figaro, la The New York Times sau Frankfurter Allgemeine Zeitung dar și cunoscute  trusturi media naționale și locale. 

Programul prelungit pe care îl propune Muzeul Național de Artă din Timișoara pe data de 20 decembrie are legătură cu ideea de deschidere pe care au demonstrat-o timișorenii atât în 1989, cât și acum, în acest an. Este și o formă de prețuire a unui public care a demonstrat că-și dorește să frecventeze marea artă și să-și redescopere și prețuiască rădăcinile românești în creații cu valoare universală.

Maratonul cultural Brâncuși va începe, așadar, pe 20 decembrie de la ora 10:00, continuându-se până pe 21 decembrie ora 08.00, după următoarea structură:

10:00 AM – 20:00 PM  (20 dec.): Program normal de vizitare, acces cu bilete care pot fi rezervate online din timp bilete.brancusi-2023.info, dar și cu bilete care se pot achiziționa direct de la casieria Muzeului Național de Artă Timișoara în ziua respectivă;

20:00 PM – 08:00 AM (20 dec. – 21 dec.): Acces gratuit pe baza unor bilete gratuite achiziționate de pe site-ul expoziției, bilete.brancusi-2023.info, începând cu vineri, 15 decembrie. 

*Organizatorii menționează că vor fi disponibile doar 1.560 de bilete gratuite, precum și faptul că o persoană nu poate achiziționa mai mult de 2 bilete.

Este pentru prima dată în România când publicul larg poate admira în cadrul aceleiași expoziții lucrări cu o valoare inestimabilă din patrimoniul universal al artistului, precum: Sărutul, Măiastra, Pasărea în văzduh, Muzele (Dra Pogany și Muza adormită), Somnul, Peștele, Capul de copil, etc. Sculpturile sunt expuse alături de o selecție atent ghidată de fotografii și fragmente filmate de Constantin Brâncuși.

Expoziția „Brâncuși: Surse românești și perspective universale” este organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind finanțată de Consiliul Judeţean Timiş. Un eveniment posibil și datorită sponsorului principal, Banca Transilvania, sponsorilor strategici Lidl Romania, Vodafone Romania și NEPI Rockcastle, dar și prin contribuțiile venite din partea Tazz Romania, HELLA România, parte din grupul global FORVIA, Linde, Catena, Atos, Eviden, Nokia și Cramele Recaș.

 

Credit Foto: Cătălin Georgescu

Eveniment unic în peisajul editorial românesc – Prezentarea catalogului oficial al expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”

Prezentarea catalogului oficial al expoziției Brâncuși: surse românești și perspective universale, publicat de Editura Art Encounters, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus București, va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 17:00, la Pavilionul Central (A) al Romexpo, Standul Radio România.

În cadrul evenimentului, va avea loc o discuție între Doina Lemny, curatoarea expoziției Brâncuși și coordonatoarea editorială a catalogului, și Matei Martin, jurnalist cultural. 

Catalogul a fost lansat oficial pe 30 septembrie 2023, cu ocazia vernisajului expoziției Brâncuși de la Timișoara, și a mai beneficiat până acum de un eveniment de lansare la Institutul Cultural Român din Viena, cu ocazia târgului internațional de carte Buch Wien din luna noiembrie. A fost, de asemenea, prezentat sumar și la târgul de carte de la Frankfurt, în luna octombrie a acestui an.    

Catalogul poate fi achiziționat, în ziua prezentării de la București din cadrul Târgului de carte Gaudeamus, de la standul Librăriei Kyralina, dar poate fi deja comandat de pe site-ul dedicat expoziției (brancusi-2023.info), precum și din alte librării din țară:

→ Librăria La Două Bufnițe (fizic + online) și internațional la contact@ladouabufnite.ro 

→  Librăriile Cărturești (librăriile fizice + online);

→ Librăriile Humanitas (librăriile fizice + online);

→  Grupul Librarium (librăriile fizice + online pe cartepedia.ro); 

→  Librăria Kyralina din București (librăria fizică);

→  Pop Up Store din Timișoara;

Volumul bilingv, român-englez, este coordonat de Doina Lemny, reputată specialistă în opera și viața marelui sculptor, și reprezintă un veritabil instrument de lucru complementar expoziției. 

Catalogul reproduce 190 de imagini ale sculpturilor, desenelor și fotografiilor lui Constantin Brâncuși, alături de imagini documentare, cum ar fi cele de la construcția Coloanei fără sfârșit.

Brâncuși: surse românești și perspective universale este o publicație mult așteptată în peisajul cultural românesc, precum și un ghid ideal care ajută la o înțelegere mai detaliată a universului brâncușian, oferind o perspectivă nouă și actualizată asupra operei unuia din cei mai importanți sculptori ai secolului XX. 

Volumul reunește și o serie de texte inedite din partea unor istorici de artă români, francezi și englezi: Ioana Vlasiu, Elena-Bobi Dumitrescu, Matthew Gale, Ariane Coulondre, David Grob, Doina Lemny, Cristian-Robert Velescu, Mica Gherghescu, Valerie Loth, Georges Banu, Sorana Georgescu-Gorjan, cu traduceri realizate de Mirela Iacob și Samuel Onn. Cele 16 eseuri reunite aici sunt dedicate creației lui Constantin Brâncuși, de la operele realizate în perioada 1907–1914, la Pasărea în văzduh, care a provocat și un celebru proces împotriva Statelor Unite (1926–1928), și până la construcția ansamblului monumental de la Târgu Jiu (1937–1938). O parte din aceste texte accentuează și rolul esențial pe care l-au jucat fotografia și filmul în creația și receptarea artistului. 

„Am proiectat catalogul ca o oglindă a expoziţiei destinată publicului ca să poată înţelege conceptul expoziţiei – inedit – pentru că, de data aceasta, Brâncuşi este situat în context românesc. Nu întâmplător, am făcut apel la autori români, francezi şi englezi pentru a reda perspective diferite de a vedea legătura indestructibilă a artistului român cu ţara sa natală”. (Doina Lemny

Vă invităm în aceste pagini să porniți într-o călătorie de (re)descoperire, o explorare menită să pună sub semnul întrebării orice păreri preconcepute și să sondeze adâncimile extraordinarului univers artistic al lui Constantin Brâncuși. Sperăm ca acest catalog să vă însoțească, să vă fie călăuză și să vă ajute să descoperiți comorile ascunse ale expoziției Brâncuși: surse românești și perspective universale”. (Ovidiu Șandor, comisarul expoziției și Președinte al Fundației Art Encounters)

***

Brâncuşi: surse românești și perspective universale /

Romanian Sources and Universal Perspectives

Catalog coordonat de Doina Lemny

Editura Art Encounters

Ediție bilingvă: română – engleză

Autori: Ioana Vlasiu, Elena-Bobi Dumitrescu, Matthew Gale, Ariane Coulondre, David Grob, Doina Lemny, Cristian-Robert Velescu, Mica Gherghescu, Valerie Loth, Georges Banu, Sorana Georgescu – Gorjan.

Traduceri de Mirela Iacob și Samuel Onn

ISBN: 978-606-94495-1-6

Format: 24 x 31 cm, copertă cartonată cu supracopertă

296 pagini

Preț: 270 lei

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, prima a artistului în țara sa natală, după mai bine de 50 de ani

Cea mai importantă expoziție dedicată lui Constantin Brâncuși în ultima jumătate de secol, în România, se deschide publicului pe 30 septembrie, de la ora 10:00, ca parte integrantă a programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Curatoriată de Doina Lemny, reputată expertă internațională în viața și opera lui Brâncuși, expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș, organizat de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, susținut de Banca Transilvania ca sponsor principal. 

Mult așteptata expoziție aduce în fața publicului circa 100 de lucrări (sculpturi, fotografii, documente de arhivă, materiale filmate) menite să ofere o imagine de ansamblu asupra creației și vieții lui Constantin Brâncuși, dar și să-l plaseze pe marele sculptor, pentru prima dată, într-un context românesc. 

„Expoziția scoate în evidență anumite aspecte ce evocă legătura artistului cu țara sa natală, cu arta și literatura românească, lăsând publicului libertatea să descopere aceste relații subtile după propriile intuiții și simțăminte. De aici, necesitatea de a prezenta etape importante din creația sa, punând accentul pe prima perioadă, ce poartă însemnele formării sale în România, și pe dialogul pe care l-a întreținut în permanență cu compatrioții săi prin participarea la diverse manifestări artistice”, spune Doina Lemny, curatoarea expoziției Brâncuși de la Timișoara. 

Există însă și lucrări de maturitate, în special de la muzeele internaționale, lucrări emblematice sau mai puțin cunoscute, care ies pentru prima oară din faimoasele colecții pentru a ajunge în România. În acest sens, expoziția beneficiază de împrumuturi excepționale de la Centre Pompidou, din Paris, care deține, prin Atelierul lui Brâncuși, cea mai mare colecție de Brâncuși din lume; de la Tate, din Londra, care a trimis la Timișoara trei din cele patru opere pe care le deține; de la Fundația Guggenheim din Veneția, precum și din alte colecții particulare. De asemenea, lucrările timpurii ale lui Brâncuși sunt aduse de la Muzeul Național de Artă al României și de la Muzeul de Artă Craiova. Numeroasele fotografii și cele două materiale video filmate chiar de către Brâncuși intră într-un dialog inedit cu operele expuse.       

„«Lumea poate fi salvată prin artă», spunea marele Constantin Brâncuși, iar menirea ei este de a apropia oamenii, prin simpla percepție la nivel vizual. Aceasta este una din ideile care au stat la baza demersurilor făcute de Consiliul Județean Timiș pentru construirea de infrastructură culturală la standarde internaționale. Am investit peste 2 milioane de euro în transformarea Muzeului Național de Artă Timișoara, acesta fiind în prezent singura locație regională care poate găzdui exponate cu valoare de tezaur”, spune Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Expoziția este însoțită și de un catalog în limba română și engleză, coordonat de Doina Lemny, cuprinzând 16 eseuri ale specialiștilor români și străini— Ioana Vlasiu, Elena-Bobi Dumitrescu, Matthew Gale, Ariane Coulondre, David Grob, Doina Lemny, Cristian-Robert Velescu, Mica Gherghescu, Valerie Loth, Georges Banu, Sorana Georgescu-Gorjan—, precum și 190 de imagini reproduse ale sculpturilor, desenelor și fotografiilor lui Constantin Brâncuși, alături de imagini documentare. Publicat de Fundația Art Encounters, volumul „Brâncuși: surse românești și perspective universale” este un ghid ideal pentru toți cei care doresc să înțeleagă mai aprofundat universul brâncușian, oferind o perspectivă nouă și actualizată asupra operei unuia din cei mai importanți sculptori ai secolului XX. Acesta poate fi comandat de pe site-ul expoziției (brancusi-2023.info), site-ul librăriei La Două Bufnițe (ladouabufnite.ro), alte librării din țară, precum și de la Muzeul Național de Artă din Timișoara, și va fi lansat oficial în cadrul unui eveniment dedicat, sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 16:00, în Sala Barocă a muzeului. 

„Ultima expoziție românească dedicată marelui sculptor a avut loc în urmă cu mai bine de 50 de ani, în 1970. Expoziția de Timișoara își va impresiona cu siguranță publicul, fiind totodată și o binemeritată revenire simbolică a lui Brâncuși acasă. O expoziție care explorează atât inspirația românească cu care sculptorul ajunge la Paris, cât și metamorfoza prin care trece până la a deveni artistul universal pe care îl apreciază toată lumea”, declară Ovidiu Șandor, comisarul expoziției și președinte al Fundației Art Encounters.    

Weekend-ul marii deschideri a expoziției-eveniment „Brâncuși: surse românești și perspective universale” propune următorul program:

Sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 10:00, la Muzeul Național de Artă Timișoara, deschiderea oficială a expoziției în prezența lui Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timiș, a Doinei Lemny, curatoarea expoziției, și a lui Filip Petcu, Directorul MNArT. Expoziția poate fi vizitată de publicul larg în intervalul 10:00 – 12:00.  

Tot sâmbătă, de la ora 16:00, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara, va avea loc lansarea oficială a Catalogului expoziției, eveniment care va lua forma unui dialog între coordonatoarea acestui volum, Doina Lemny, și jurnalista culturală Daria Ghiu. Accesul la acest eveniment este gratuit, însă vizitarea expoziției se face pe bază de bilet.    

Duminică, 1 octombrie, expoziția va fi deschisă publicului larg între orele 10:00 – 20:00, pe baza biletelor achiziționate în prealabil.  

Expoziția Brâncuși poate fi vizitată în intervalul 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024. Informații detaliate legate de programul de vizitare, achiziția de bilete, tururi ghidate și vizite școlare sunt disponibile pe site-ul dedicat expoziției: brancusi-2023.info.   

Organizatorii evenimentului îi îndeamnă pe doritori să-și achiziționeze din timp bilete pentru zilele și intervalele orare rămase disponibile. 

***

CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ    

Finanțator Principal

CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ este autoritatea administrativă publică locală din județul Timiș care finanțează și coordonează șase instituții culturale: Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul Național al Banatului, Muzeul Satului Bănățean, Teatrul Merlin pentru copii și tineret, Centrul de Cultură și Artă și Biblioteca Sorin Titel.

La Bastionul Theresia, construit în secolul XVIII și localizat în centrul istoric al orașului Timișoara, Consiliul Județean Timiș gestionează un centru multifuncțional, principalul punct de informare și promovare turistică, precum și o galerie de artă apreciată de localnici și vizitatori.

În cadrul „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, Consiliul Județean Timiș este principala autoritate executivă responsabilă pentru implementarea Programului și duce la bun sfârșit investițiile în infrastructura culturală și organizarea evenimentelor prevăzute în dosarul de candidatură.

 

MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ TIMIȘOARA        

Organizator 

MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ TIMIȘOARA oferă o perspectivă largă asupra moștenirii Banatului din ultimele două sute de ani, ca urmare a confluenței dintre tradiția balcanică post-bizantină și limbajul inovator al artei baroce europene, adusă în regiune de Reforma Catolică.

Din 2006, Muzeul Național de Artă Timișoara este plasat în Palatul Baroc, ca instituție independentă care găzduiește următoarele colecții: Colecția de arte plastice europene (Renaștere și Baroc), Colecția de artă decorativă europeană, Colecția de artă bănățeană (pictură de șevalet și colecție de icoane din secolul al XIX-lea), Colecția de artă modernă românească, Colecția Corneliu Baba, Colecția de artă contemporană. Colecțiile combină într-un mod unic arta clasică tradițională cu arta experimentală avangardistă, printr-o relație organică pe care o au cu temele și curentele stilistice ale Europei occidentale sau chiar cu pictura americană postbelică. Valoarea acestor colecții a fost recunoscută la nivel național, iar în 2020 muzeul a primit statutul de muzeu național.

Muzeul joacă un rol central în Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii prin găzduirea a două expoziții de marcă: prima retrospectivă dedicată pictorului suprarealist Victor Brauner și a doua mare expoziție dedicată lui Constantin Brâncuși în țara sa natală. Acestea vor fi găzduite de muzeu în parteneriat cu prestigioase muzee europene ca Centre Georges Pompidou (Franța), Tate Gallery (Marea Britanie), precum și cu organizații naționale importante, ca Fundația Art Encounters sau Institutul Francez din România.

 

FUNDAȚIA  ART ENCOUNTERS

Organizator 

FUNDAȚIA ART ENCOUNTERS, promotor și organizator al Bienalei Art Encounters, funcționează din 2015 ca inițiativă culturală privată, având ca scop facilitarea și susținerea artei contemporane din România. Misiunea sa este de a încuraja dialogul, învățarea, cercetarea și experimentarea, oferind un model instituțional calat pe nevoile contextului local, rămânând în același timp preocupată de prezența pe scena de artă internațională.

Activitățile fundației se desfășoară în baza următoarelor mari direcții: organizarea Bienalei Art Encounters la Timișoara și programul expozițional oferit în spațiul permanent din Timișoara și alte locații; încurajarea educației și dezvoltarea publicului prin programe publice; dezvoltarea unei serii consistente de rezidențe artistice și curatoriale. 

Complementar programelor permanente ale Fundației, colecția particulară de artă a lui Ovidiu Șandor, președintele Fundației Art Encounters, funcționează ca resursă deschisă pentru expoziții, colaborări instituționale și cercetare.

 

INSTITUTUL FRANCEZ DIN ROMÂNIA 

Organizator 

Aflat sub tutela Ministerului pentru afaceri europene și externe, INSTITUTUL FRANCEZ DIN ROM NIA (IFR) aparține rețelei culturale franceze în străinătate. Misiunea IFR este de a promova cooperarea culturală, lingvistică și universitară, cooperarea cu instituții și cu reprezentanți ai societății civile. Creat în 2012, Institutul are, pe lângă sediul de la București, trei filiale – la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara – și îndeplinește, totodată, misiunile Serviciului de Cooperare și Acțiune Culturală ale Ambasadei Franței. 

IFR este un centru lingvistic dinamic, singurul autorizat de Ministerul francez al Educației să elibereze certificări internaționale (diplome DELF-DALF, TCF) și de Camera de Comerț și Industrie din Paris (chambre de commerce et d’Industrie de Paris) pentru diplome DFP și TEF. În 2020, peste 5.000 persoane s-au înscris la diversele cursuri de limbă, la distanță sau în persoană. IFR joacă un rol important în peisajul cultural românesc prin organizarea anuală de evenimente culturale și artistice: expoziții, întâlniri literare, conferințe și concerte. 

La București, IFR găzduiește cinema-ul Elvira Popescu, care, datorită unei bogate oferte de filme franceze și europene incluse în programul său, este una din cele mai apreciate scene cinematografice din România.

Prima expoziție de anvergură dedicată lui Constantin Brâncuși în România se deschide pe 30 septembrie la Timișoara

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” reunește 100 de lucrări ale artistului din mari muzee ale lumii și din țară și este parte din programul „Timișoara 2023: Capitală Europeană a Culturii”.

În 12 septembrie a avut loc la București, la Banca Națională a României, conferința de presă care prezintă detalii despre expoziția eveniment desfășurată sub egida „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Expoziția este cea mai mare retrospectivă dedicată lui Constantin Brâncuși în țara sa natală și va reuni o sută de lucrări ale artistului. Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș și organizat de Muzeul Național de Artă Timișoara în parteneriat cu Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România. 

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” reprezintă o ocazie unică de a admira, în România, lucrările cu valoare de patrimoniu universal ale artistului, precum Sărutul, Măiastra, Pasărea în văzduh, Muzele (Dra Pogany și Muza adormită), Somnul, Peștele, Capul de copil, etc., dar și de a descoperi lucrări mai puțin cunoscute. Astfel, selecția realizată de curatoarea Doina Lemny ne propune o imersiune în universul brâncușian privit prin lentilele legăturii artistului cu originile sale. În dialog cu sculpturile va fi expusă și o foarte interesantă și inedită selecție de fotografii, precum și fragmente filmate chiar de către artist.  

Constantin Brancusi – Maiastra, 1911. © Tate Images © Succession BRANCUSI ADAGP, Paris VISARTA, Bucureşti, 2023

„Expoziţia punctează anumite aspecte ce evocă legătura artistului cu ţara sa natală, cu arta şi literatura românească, lăsând publicului libertatea de a sesiza aceste relaţii subtile după propriile intuiţii şi simţăminte. De aici, necesitatea de a prezenta capitole importante din creaţia sa punând accent pe prima perioadă ce poartă însemnele formării sale în România, şi pe dialogul pe care l-a întreţinut în permanenţă cu compatrioţii săi prin participarea la diverse manifestări artistice”, sumarizează Doina Lemny, curatoarea expoziției și unul dintre cei mai importanți experți internaționali în arta lui Constantin Brâncuși. 

Expoziția se bucură de împrumuturi excepționale obținute de către organizatori de la Centre Pompidou din Paris, Tate din Londra, Fundația Guggenheim din Veneția, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul de Artă Craiova, precum și din colecții particulare.

„Ne-am propus ca titulatura de Capitală Europeană a Culturii să fie contextul care pune Timișoara pe harta destinațiilor culturale europene și, după ample pregătiri și investiții în Muzeul Național de Artă, iată că am reușit. În calitate de autoritate finanțatoare, este o onoare pentru Consiliul Județean Timiș să facă posibilă cea mai importantă expoziție dedicată, în ultimii 50 de ani, lui Constantin Brâncuși în țara sa natală. Cred că, odată cu expozițiile Paul Neagu, apoi Victor Brauner și acum, Brâncuși, am făcut din Timișoara o mândră Capitală Europeană a Culturii și, totodată, o adevărată Capitală a Artelor Vizuale a României“, a declarat Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timiș.

Ovidiu Șandor, Președintele Fundației Art Encounters este Comisarul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”.

„Ce urmează să vedem începând cu 30 septembrie la Muzeul Național de Artă din Timișoara este prima expoziție Brâncuși care plasează artistul într-un context românesc și reprezintă o binemeritată revenire simbolică în patria de origine. Din punct de vedere instituțional, expoziția Brâncuși de la Timișoara ilustrează și un exemplu de bune practici și de colaborare complexă între instituții românești și străine, atât publice, cât și private. E un succes că am reușit să strângem în jurul proiectul oameni foarte capabili și să arătăm că se poate face un astfel de proiect ambițios, la un nivel ridicat și în România. Constatăm că expoziția beneficiază și de un sprijin semnificativ din partea firmelor românești sau active în România și sperăm să vedem și în viitor astfel de implicări în zona artei vizuale”, menționează Ovidiu Șandor. 

Biletele pentru expoziția Brâncuși s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate pe website-ul dedicat: www.brancusi-2023.info. Pentru buna organizare, expoziția va putea fi vizitată prin rezervarea anterioară a zilei și orei dorite, urmând ca fiecare primă zi de miercuri a fiecărei luni să ofere publicului larg acces gratuit, menținându-se politica de rezervare prealabilă online. Mai multe detalii despre rezervarea tururilor ghidate, a programului de mediere pentru copii sau mai multe informații despre regulile de acces, regăsiți pe website-ul dedicat expoziției. 

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” va beneficia și de un catalog dedicat, care va putea fi achiziționat, în curând, în incinta Muzeului Național de Artă din Timișoara, în librăria parteneră La Două Bufnițe precum și în alte librării din țară.

La conferința de presă care a făcut anunțul oficial al evenimentului au luat cuvântul Dna. Raluca Turcan, Ministrul Culturii; Dl. Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timiș; Dl. Filip Petcu, Directorul Muzeului Național de Artă din Timișoara; Dna. Doina Lemny, curatoarea expoziției; Dl. Julien Chiappone-Lucchesi, Directorul Institutului Francez din România; Dl. Ovidiu Șandor, Președintele Fundației Art Encounters și comisar al expoziției.

Constantin Brancusi – Borne-frontière, 1945. © Succession Brancusi ADAGP, Paris VISARTA, Bucureşti, 2023 © Centre Pompidou – Mna

„Brâncuși: surse românești și perspective universale” (30 sept. 2023 – 28 ian. 2024), cea mai importantă expoziție dedicată marelui sculptor în ultima jumătate de secol în România, este finanțată de Consiliul Județean Timiș și este co-organizată în Capitala Europeană a Culturii de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, prin filiala sa din Timișoara. Un eveniment posibil și datorită sponsorului principal, Banca Transilvania, sponsorilor strategici Lidl Romania, Vodafone Romania și NEPI Rockcastle, dar și prin contribuțiile venite din partea Tazz Romania, HELLA România, parte din grupul global FORVIA, Linde, Catena, Atos, Eviden, Nokia și Cramele Recaș.

 

Credit foto: Art Encounters

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, unul din cele mai așteptate evenimente ale acestei toamne

Găzduită de Muzeul Național de Artă din Timișoara în perioada 30 septembrie 2023–28 ianuarie 2024, expoziția Brâncuși: surse românești și perspective universale este finanțată de Consiliul Județean Timiș și este organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind susținută de Banca Transilvania ca sponsor principal. Este unul din cele mai așteptate evenimente ale acestei toamne în Europa Centrală și de Est și punct culminant al programului cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.  

Începând cu data de 4 septembrie, biletele pot fi achiziționate de pe site-ul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, brancusi-2023.info.

Pentru a beneficia de o experiență plăcută de vizitare și pentru siguranța lucrărilor expuse, biletele pot fi rezervate pentru intervale orare predefinite, în limita disponibilității. Pe lângă biletele care pot fi rezervate online din timp, va fi disponibil, în fiecare dimineață, și un număr de bilete pentru ziua respectivă, care pot fi achiziționate direct de la casieria Muzeului Național de Artă Timișoara. 

 

Pot fi achiziționate următoarele tipuri de bilete:

– Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” – 88 RON;

– Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” și toate celelalte expoziții MNArT – 100 RON;

– Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” pentru studenți (cu carnet de student) – 22 RON;

– Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” pentru pensionari (cu talon de pensie) – 55 RON;

Gratuit pentru jurnaliști, presă scrisă și media (cu acreditare prealabilă), preșcolari și elevi, precum și profesorii sau învățătorii însoțitori (1 însoțitor la 10 preșcolari/elevi), angajați ai muzeelor publice din România, membri ai asociației ghizilor acreditați din Timișoara, membri ai AICA, ICOM, ICOMOS, UAPR, persoane cu dizabilități și însoțitorii lor;

Toate veniturile rezultate din vânzarea de bilete vor merge către Muzeul Național de Artă din Timișoara pentru susținerea infrastructurii și proiectelor acestuia.

Expoziția va fi deschisă după următorul program:

30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024

Miercuri – duminică: 10:00 – 20:00

Luni și marți, precum și zilele de 24–26 și 31 decembrie 2023 și 1–2 ianuarie 2024: închis 

 

Expoziția beneficiază și de un atrăgător site dedicat, brancusi-2023.info, care vă invită să descoperiți universul Brâncuși, informații despre reputata curatoare Doina Lemny și volumul bilingv, român-englez, Brâncuși: surse românești și perspective universale pregătit de către aceasta, articole interesante despre viața și opera artistului sau ce anume spun marile personalități despre cel care a avut o contribuție enormă la înnoirea limbajului plastic al sculpturii moderne. Sunt prezentate și informații practice legate de bilete, reguli de vizitare, programul de mediere, precum și echipa proiectului.   

Pentru vizitatorii români și străini aflați în Timișoara, această expoziție reprezintă o ocazie unică de a descoperi și admira operele unui artist care a reușit să valorifice patrimoniul cultural al țării sale, impregnându-l cu valori universale. Ne bucurăm că putem vedea la Timișoara o astfel de expoziție-eveniment și încurajăm publicul să-și rezerve din timp bilete și sloturi orare la acest regal expozițional.       

 

 

Sursă foto copertă: https://brancusi-2023.info/