Anul acesta, la ediția BODY (care are loc în perioada 17-20 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului) s-au pregătit o serie de evenimente conexe.
Încă din prima seară de festival, poți vedea la Cinema Muzeul Țăranului expoziția Povestea mea – pentru prima dată, adusă în festival de către Identity Education, care spune o serie de povești ale oamenilor din comunitatea LGBTQIA+ din România, Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii. Poveștile lor sunt ilustrate și animate în 3D, și traduse în AR (augmented reality).
Tot în holul de la Cinema Muzeul Țăranului te așteaptă și spectacolul realizat în co-producție cu Teatrul Improbabil, Mea Maxima Culpa, un spectacol de teatru sonor ce pornește din punctul de vedere al unei false religii a corpului, o religie a vinovăției, a greșelilor, a urâțeniei și care propune o umanizare a corpului. Un corp care nu ar trebui să fie sfânt, nu ar trebui privit de jos în sus sau de sus în jos, ci de la egal, un corp ca un prieten pe care l-ai descoperit într-o vară la țară.
Expoziția Femscapes este, de asemenea, disponibilă pe toată durata festivalului și cuprinde 7 lucrări de artă despre amintiri din copilărie și reclame din adolescență care au influențat adulții de astăzi. Hai să descoperi femscape-urile noastre într-o intervenție modestă, dar semnificativă asupra căilor de viață ale indivizilor implicați împotriva monopolizării gândurilor noastre viitoare prin creativitate.
Performance-ul În esență, realizat și jucat de către Cab Morgenstern, care explorează relația cu corpul ca entitate de sine stătătoare poate fi vizionat sâmbătă, de la 19:30 și duminică, de la 19:00. Performance-ul pornește de la 6 puncte cheie: vinovăție, plăcere, îmbătrânire, diversitate, rușine și evoluție. Cab va îmbina propria sa înțelegere fizică și rațională a acestor concepte cu cea a 30 de indivizi care și-au împărtășit propriile experiențe, iar interacțiunea cu publicul este încurajată.
Sâmbătă, 19 octombrie, de la orele 16:00, Cinema Muzeul Țăranului găzduiește și dezbaterea BODY POLITICS, un dialog moderat de către Ionela Băluță, profesoară la Facultatea de Științe Politice a Universității din București și directoare a Centrului pentru Politicile Egalității de Șanse, despre accesul la serviciile pentru sănătate reproductivă, legislație și politici publice în ceea ce privește violența de gen și educație cu privire la drepturile reproductive. La dezbatere participă: Diana Oncioiu – jurnalistă independentă, Dela0.ro, Diana Neaga – consilieră personală Secretară de Stat ANES, Dominique Ogreanu – activistx Supporting Abortions for Everyone (SAFE) și Irina Vasilescu – președintă Asociația Pe Stop.
Duminică, 20 octombrie, de la ora 15:30, încheiem seria de evenimente conexe cu proiecții de scurtmetraje realizate de elevi și eleve de liceu din Ciorogârla, în parteneriat cu Asociația Vira.
Toate evenimentele mai sus menționate au intrare liberă, iar biletele pentru proiecțiile de film se pot achiziționa de aici.
Parteneri: Muzeul Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Ambasada Canadei în România, Ambasada Suediei în România
Parteneri media: IQ Ads, Zile și Nopți, Cărturești, Munteanu recomandă, Spotmedia.ro, FilmMenu, Movienews.ro, Observator Cultural, Libertatea, The Woman, Cinefan.ro, Cinefilia.ro, Aivi Media, Cultura la Dubă, Revista E-Zeppelin, Propagarta, Revista Golan, Contemporary Lynx Magazine.
Sponsori: Uber, Familia Darabont, Sprizz, Hop Hooligans
Asociația A.R.T. Fusion organizează a patra ediție aBucharest Feminist Film Festival, ediția BODY, în perioada 17-20 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului. Poți achiziționa abonamente sau bilete de aici.
Ce filme te așteaptă în această nouă ediție?
Deschiderea Festivalului de Film Feminist de la București din acest an este dedicată Palestinei, și femeilor Palestiniene care modelează peisajul cultural, fie că sunt activiste, antreprenoare sau artiste. Ele ne invită să le descoperim poveștile, cultura și identitatea într-un teritoriu sfâșiat de război. Palestinian Women: A guide to cultural resistance a fost regizat în anul 2020, de către Mariette Auvray.
Vineri, pe 18 octombrie, aducem în festival documentarul ce o are în distribuție pe Jane Fonda, Body parts, care urmărește evoluția „sexului” pe ecran din perspectiva unei femei, expune realitățile incomode din spatele unora dintre cele mai emblematice scene de la Hollywood, și celebrează persoanele care vorbesc despre ce se întâmplă în spatele ecranelor & care contribuie la schimbare.
Filmul Fat Front, pe care-l poți vedea sâmbătă, 19 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului, spune povestea a patru femei tinere din Norvegia, Danemarca & Suedia. Ele vorbesc despre acceptare & iubire de sine, și demitizează standardele de frumusețe în ceea ce privește greutatea. Regizat în 2019 de către Louise Detlefsen, Louise Unmack Kjeldsen, filmul documentar promovează mișcarea activistă din țările nordice, care este centrată în jurul conceptului body positivity.
Lungmetrajul cu care încheiem ediția din acest an duminică, 20 octombrie, ne invită să explorăm povestea intimă despre speranță, răzvrătire, violență și suroritate ce se conturează odată ce două dintre cele patru fiice ale Olfăi, o femeie tunisiană, dispar. Dispariția acestora pune sub semnul întrebării principiile societății și ne invită să reflectăm la propria libertate. Regizat în anul 2023 de către Kaouther Ben Hania, Four Daughters prezintă o istorie fascinantă și tulburătoare a traumei feminine generaționale, împletită cu istoria Tunisiei însăși.
Pe lângă cele 4 filme lungi, la ediția de anul acesta am pregătit și 3 calupuri de scurtmetraje. Resilient Bodies ne poartă prin diferite procese și etape ale relației cu corpurile noastre. De la dans și libertatea de mișcare pe care o avem, fie că ne încadrăm în standardele clasice de frumusețe sau nu, până la a explora întrebări despre ce înseamnă „normalitate” și care este limita durerii pe care trupurile noastre o pot îndura, filmele scurte din acest calup scot la suprafață povești despre violență, abuz, evadare și vindecare – fie că este vindecare prin sport, prin artă, sau prin curajul de a pleca dintr-o relație abuzivă. Filmele scurte din această categorie ne expun realități din România, Belgia, Franța, Guatemala și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, și toate au în comun construcția unui fir narativ care ne arată cum corpurile noastre învață să trăiască cu traumele lor, și cum sunt mai puternice decât știm noi.
Categoria de filme scurte Reclaiming Bodies ne poartă printr-o serie de povești în care corpul este artă – fie că ni se expune o istorie a femeilor în pictură și fotografie și o analiză a unor portrete care chestionează ordinea patriarhală, sau o poveste despre cum burlescul devine o modalitate de a crea comunități diverse ce se încurajează reciproc în descoperirea propriei senzualități, acest calup de filme ne invită la descoperirea unor noi perspective asupra corpurilor. O perspectivă lipsită de rușine, un manifest despre asumarea sexualității, despre dreptul de a avea conversații sincere despre plăcere.
Controlling bodies explorează atât perspectivele în care avem control asupra corpurilor noastre, cât și momente în care acestea nu ne (mai) aparțin. De la ilustrarea rolului de mamă, la sexualizarea corpurilor la locul de muncă, până la abuz sexual și consolidarea culturii violului, scurtmetrajele din această categorie aduse din țări din Europa și Asia ne invită să reflectăm la cât de mult din ce trăim noi sau oamenii din jurul nostru este sau nu o alegere, dar și la care este rolul pe care-l jucăm în societățile în care trăim – explorând, totodată, conflictele dintre societăți conservatoare și sexualitate. Situații cotidiene cum ar fi mersul pe stradă ne arată cum hărțuirea sexuală este o constantă, iar un diagnostic sau o sarcină pot schimba complet relația cu corpul și felul în care îl privim.
Bucharest Feminist Film Festival 2024 este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Ambasada Suediei în România, Muzeul Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului
Parteneri media: IQ Ads, Zile și Nopți, Cărturești, Munteanu recomandă, Spotmedia.ro, FilmMenu, Movienews.ro, Observator Cultural, Libertatea, The Woman, Cinefan.ro, Cinefilia.ro, Aivi Media, Cultura la Dubă, Revista E-Zeppelin, Propagarta, Revista Golan, Contemporary Lynx Magazine.
Asociația A.R.T. Fusion organizează a patra ediție aBucharest Feminist Film Festival, ediția BODY, în perioada 17-20 octombrie, în București. De data aceasta, evenimentul are loc într-o nouă locație, care dispune de cea mai bună sonorizare cinematografică din țară, la Cinema Muzeul Țăranului.
A patra ediție a Bucharest Feminist Film Festival, BODY, explorează relațiile complicate pe care le avem cu corpurile noastre – de la rușinea cu care creștem, construită în jurul sexualității, menstruației, violenței sexuale sau nudității, până la diversitatea corpurilor, organizatorii își propun să demitizeze frumusețea universală, standardizată, și să dărâme barierele dintre spațiile privat și public.
Organizatorii consideră că este important să aducă conversația despre corp în spațiul public; să vorbească despre implicațiile politice ale corpurilor, mai ales ale corpurilor persoanelor de sex feminin – de la excluderea istorică și sistemică a acestora din sfera publică din cauza aparentei vulnerabilități fizice, până la reglementările legislative contemporane ce limitează libertatea de alegere. Ediția a 4-a își propune să arate diferite moduri prin care corpurile noastre devin instrumente de opresiune socială. Prin intermediului filmului și evenimentelor de artă participativă, organizatorii continuă să creeze un spațiu de dialog, de această dată punând accentul pe intersecția dintre autonomie, libertate, influențe patriarhale, relația cu sine și cu celelalte persoane, și modurile în care acestea se reflectă asupra alegerilor pe care le facem.
Filmele selectate sunt din țări de pe 5 continente, iar programul festivalului cuprinde o competiție pentru scurtmetraje și proiecții de lungmetraje, însoțite de sesiuni de Q&A și dezbateri pe temele abordate, la care vor participa echipele de film și experți/experte în domeniu. Pe perioada festivalului, vor exista și evenimente conexe care ne vor aduce aduce mai aproape de înțelegerea feminismului și a problemelor cu care ne confruntăm în societate, în ceea ce privește corpul – teatru sonor, performance-uri artistice, dezbateri, expoziții și altele.
Festivalul are drept scop explorarea modurilor în care trăim în societăți patriarhale, dar și combaterea stereotipurilor și violenței de gen prin conștientizare, dialog și reflecție. Mai multe detalii despre programele și filmele din acest an, pe pagina de Instagram a festivalului.
Bucharest Feminist Film Festival 2024 este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Ambasada Suediei în România, Muzeul Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului
Parteneri media: IQ Ads, Zile și Nopți, Cărturești, Munteanu recomandă, Spotmedia.ro, FilmMenu, Movienews.ro, Observator Cultural, Libertatea, The Woman, Cinefan.ro, Cinefilia.ro, Aivi Media, Cultura la Dubă, Revista E-Zeppelin, Propagarta, Revista Golan, Contemporary Lynx Magazine.
Pasionată încă din perioada liceului de filosofia politică, Monica și-a continuat studiile în acest domeniu. A absolvit științe politice și apoi a urmat un masterat în politicile egalității de șanse, în context românesc și european, la Universitatea din București.
De 6 ani activează în lumea ONG-urilor, fiind, la momentul actual, coordonatoare comunicare și advocacy în cadrul Asociației A.R.T. Fusion. Activistă pentru drepturile omului, acesta s-a implicat de-a lungul timpului în proiecte și campanii care promovează egalitatea de gen, respectul pentru om și mediu.
Monica ne-a vorbit despre feminism și cum acesta este adesea perceput greșit, despre violența de gen, problemele persistente și soluțiile, care ar trebui să pornească, în primul rând, de la educație. Parte din echipa de organizare a Bucharest Feminist Film Festival, aceasta ne-a povestit despre cum a luat naștere festivalul, obstacolele întâmpinate, dar și cum s-a dezvoltat an de an, ajungând la cea de a treia ediție, o ediție care „a adus cu sine multă emoție”.
Monica, ce te-a făcut să urmezi studiile în domeniul științelor politice? Dar să continui cu studiul politicilor egalității de șanse în context românesc și european?
Nu știam ce vreau să fac atunci când am terminat liceul, dar îmi plăcea foarte tare filosofia (politică). M-am gândit că e important pentru mine să învăț ceea ce-mi place și văd pe parcurs unde ajung, în funcție de asta.
Când eram în pragul licenței au început să se lege foarte bine lucrurile. Am pornit de la una dintre dilemele mele preferate, conflictul dintre spațiile public și privat, iar profesorul coordonator mi-a sugerat să mă raportez și la o problemă actuală, precum intervenția statului în viața familială în cazurile de violență domestică. Cu cât citeam mai mult, cu atât mă interesa și mai tare subiectul, și așa am ajuns să rămân la acest program de masterat, în cadrul aceleiași facultăți, unde am aprofundat ce înseamnă politici publice în ceea ce privește violența de gen și egalitatea de șanse, în general.
Pot spune că m-a ajutat mult implicarea profesorilor și profesoarelor, care au stat la povești cu mine despre ce vreau să fac după licență și despre unde m-aș potrivi. Am fost, de asemenea, extrem de norocoasă să o am pe Ionela Băluță ca profesoară, care era deja un model pentru mine de dinainte să mă înscriu la masterul pe care îl coordonează.
Care sunt principalele probleme cu care ne confruntăm la capitolul egalității de gen? Care consideri că ar fi soluțiile și de unde putem începe?
O să încep cu una dintre posibilele soluții în care cred foarte tare: schimbarea prin educație. Mi-aș dori ca adolescentele și adolescenții din ziua de astăzi să aibă ore de educație sexuală și educație pentru egalitate de gen la școală. Să aibă conversații critice despre rolurile de gen, despre cum ne putem proteja – nu doar împotriva bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite, ci și în ceea ce privește violența. Ce înseamnă, cum și unde o putem raporta, ce putem să facem dacă ni se întâmplă nouă sau cuiva apropiat. Să existe un spațiu sigur de informare.
Violența de gen este o problemă cu care ne confruntăm peste tot în lume.
Femeile sunt adesea vulnerabile în fața diferitelor forme de violență, și tot ele sunt învățate că trebuie să se protejeze, să aibă grijă la cum se îmbracă, să nu meargă noaptea singure pe străzi, mai degrabă decât sunt învățați băieții și bărbații că există consecințe pentru acțiunile lor.
Dar aceste acțiuni rămân de multe ori nepedepsite, iar asta e o altă problemă – deși legislația noastră arată bine în forma ei actuală, nu e neapărat implementată așa cum ar trebui. Ne confruntăm și cu atitudini de blamare a victimei, mai ales în România. Barometrul de gen Eurostat din 2016 ne arăta că 55% dintre românii intervievați considerau că violul poate fi justificat. Din păcate, aceste atitudini se regăsesc și în rândul autorităților, și este foarte descurajator pentru o femeie care trece printr-o situație de abuz să o raporteze.
Probleme sunt multe, și sunt toate complexe, cu multe nuanțe. Dar violența de gen duce la moartea a zeci de femei în fiecare an, în România. Și este important să vorbim despre asta, și să ne educăm mai bine, atât acasă, în familie, cât și la școală. Să vorbim despre toate lucrurile pe care le ascundem de prea mult timp sub preș: violență, educație sexuală, sexualitate, gen, egalitate de șanse și de drepturi și lista poate continua.
De 6 ani activezi în cadrul ONG-urilor. Care a fost prima ta interacțiune cu un ONG? Care sunt cele mai importante lecții învățate pe parcurs, pe care ni le poți împărtăși astăzi?
Prima interacțiune mai serioasă a fost cu Fundația Comunitară București, când eram în anul III de facultate. Acolo am avut șansa să interacționez cu multe ONG-uri care participau la Swimathon București, un eveniment de strângere de fonduri pentru diferite proiecte. M-au emoționat foarte tare atât cauzele în sine, cât și oamenii care și-au dedicat timpul cu scopul de a susține aceste proiecte – fie că înotau și făceau fundraising, fie că donau. Am simțit societatea civilă ca pe o comunitate frumoasă, în care oamenii sunt pasionați de ce fac și luptă în fiecare zi să facă lumea în care trăim un loc mai bun. Și am simțit dorința de a rămâne. De atunci nu s-au schimbat prea mult lucrurile. Încă am aceeași impresie, că lucrez într-un sector al binelui, și dacă mă gândesc la ce-mi place cel mai mult în ONG-uri, răspunsul e mereu la fel. Oamenii.
Cât despre lecții, aș spune că încă sunt în proces de învățare, dar mă mai uit câteodată în urmă și-mi dau seama cât de mult am crescut. Cred că cele mai importante lucruri în acest domeniu sunt să am curaj și răbdare. Curaj să lupt pentru lumea asta pe care o visez și răbdare să înțeleg că schimbările sistemice, sociale, se produc greu. Uneori vreau ca lucrurile să se întâmple acum și mă cuprinde o nerăbdare teribilă, dar trebuie să cobor cu picioarele pe pământ. Este foarte posibil ca viziunea mea despre societate, politică, educație, să devină o realitate abia peste câteva generații.
Care sunt obstacolele de care te lovești, în calitate de coordonatoare comunicare & advocacy în cadrul Asociației A.R.T. Fusion? Există reguli specifice în comunicare de ONG?
Principala provocare e să ieșim din bula noastră de ONG. Ne știm între noi deja, lucrăm cu aceiași oameni, ne vedem cu aceleași persoane la evenimente. Inclusiv politicienii sau politicienele cu care putem să avem dialoguri constructive sunt mereu aceiași/aceleași. La fel și în ceea ce privește comunicarea, uneori se simte ca și cum ne învârtim în cerc.
Cât despre reguli, principala este să comunicăm în moduri incluzive. Atât în ceea ce privește cuvintele pe care le folosim (încercăm să evităm pe cât posibil să ne referim doar la genul masculin, inclusiv atunci când vorbim despre funcții – ne place să spunem directoare dacă vorbim despre o femeie directoare, nu director), cât și în ceea ce privește limba în care comunicăm. Lucrând mult și la nivel internațional, pentru noi e importantă comunicarea bilingvă. Chiar dacă implică mai mult timp și efort, ne dorim ca mesajul să ajungă la toată lumea, așa că oriunde comunicăm – site, newsletter, social media, o facem și în română, și în engleză. Tot pentru accesibilitate, încercăm pe cât posibil să asigurăm subtitrări când realizăm materiale sau organizăm evenimente, pentru a putea urmări conținutul respectiv și persoanele care au deficiențe de auz, spre exemplu.
Credit foto: Claudia Gâdea
Cum ai defini tu feminismul? Care sunt miturile sau preconcepțiile despre acesta, pe care le auzi cel mai des?
Pentru mine, feminismul este pur și simplu mișcarea prin care cerem drepturi și șanse egale pentru toate genurile. Am auzit de foarte multe ori că nu mai avem nevoie de feminism, că deja avem aceste drepturi și putem face orice vrem. Însă atâta timp cât mi-e frică să merg singură pe stradă noaptea pentru că există atât de multă violență, cred că avem în continuare nevoie de feminism. Atâta timp cât nu avem reprezentare în toate sectoarele – politic, academic, privat, public, atâta timp cât puterea e deținută în continuare majoritar de către bărbați (albi), cred că mai avem mult de lucru.
Dintre mituri și preconcepții, preferatele mele rămân că feministele urăsc bărbații, că sunt lesbiene (ca și cum ar fi un lucru rău), că nu suntem active sexual, că suntem isterice și agresive. Am avut de multe ori conversații cu persoane care au fost surprinse să audă că sunt feministă, pentru că sunt „atât de drăguță” și am atât de multă răbdare să vorbesc cu oameni care au valori diferite și să ascult și perspective cu care nu sunt de acord. Pentru mine sunt importante toate aceste conversații în care deconstruim, strat cu strat, din toate etichetele astea. Și cred că e important să creăm spații în care să vorbim despre asta. Cam așa a apărut și discuția despre a-i pune acest nume Festivalului de Film Feminist.
Cum a apărut Bucharest Feminist Film Festival? Ce v-a determinat să mergeți mai departe, după prima ediție?
Povestea Bucharest Feminist Film Festival a început în anul 2021, cu patru artfuzioniste și-un vis. Mă bucur tare mult că am fost una dintre ele, alături de Andreea, Denise și Alex, și că am rămas împreună pe parcursul ultimilor 3 ani, în care am văzut ce frumos crește acest eveniment – nu doar că s-au alăturat mai multe persoane echipei, dar și că tot mai mulți oameni au aflat de noi și au acceptat invitația de a lua parte la conversațiile pe care le propunem.
Festivalul a apărut din dorința de a crea un spațiu sigur care să aducă împreună persoane din comunitatea feministă, persoane care fac politică, jurnalism, activism, elevi/e, persoane din mediile public, privat, academic. Un loc în care să ne adunăm și să vorbim despre probleme actuale, cu care ne confruntăm indiferent de genul nostru, un eveniment internațional în cadrul căruia să explorăm diferitele moduri în care societățile patriarhale în care trăim ne afectează pe fiecare dintre noi, dar și povești despre rezistență și activism.
Organizăm acest festival pentru că ne dorim să provocăm normele pe care societățile le stabilesc în funcție de genul unei persoane. Să combatem stereotipurile de gen și violența de gen prin conștientizare, dialog și reflecție.
Am continuat și ne dorim să continuăm nu doar pentru că noi credem că e nevoie, ci pentru că a fost primit foarte bine, încă din primul an. Am cerut și am primit feedback, iar oamenii ne-au spus că e necesar să putem explora (prin filme și discuții) probleme care au legătură cu drepturile omului, să aducem în atenția unui public majoritar european lucruri care se întâmplă și în țări de pe alte continente, să punem la aceeași masă tineri/e și persoane care fac politică, și să scoatem de sub preș subiectele tabu.
Căror nevoi corespunde festivalul? Cât de greu este, în mod concret, să organizați un astfel de festival?
Cred că principala nevoie este să punem feminismul/egalitatea de gen pe agenda publică. Să creăm aceste contexte în care să vorbim despre problemele sociale, economice sau politice cu care ne confruntăm.
Primul an a fost cu siguranță o provocare, pentru că nu aveam neapărat experiența organizării unui astfel de eveniment internațional de 4-5 zile, și nu avem nici expertiză în ceea ce privește lumea filmului. Dar am învățat, pas cu pas, și devine din ce în ce mai ușor. Ne place să facem asta, și se vede că lucrăm cu pasiune și entuziasm. În al doilea an am decis să lucrăm alături de o curatoare, critic de film, care să ne ajute să facem selecția de scurtmetraje. S-a văzut o diferență între calitatea filmelor și contează mult să ai oameni în echipă care reușesc să înțeleagă și perspectiva cinematografică, și pe cea activistă.
Pe lângă asta, lucrăm bine împreună, toată echipa e minunată, fiecare dintre noi are anumite roluri, ne împărțim munca și ne lăsăm un pic de spațiu și pentru greșeli, că doar așa învățăm.
Cât despre provocări, cea mai mare este aceeași în fiecare an – finanțarea. Încercăm în foarte multe moduri să găsim fonduri pentru a face acest festival să devină o realitate – de la scriere de proiecte pe fonduri europene, la a merge către companii private, până la donații individuale. După prima ediție, am crezut că o să fie ușor să mergem către companii cu acest proiect și că își vor dori să susțină festivalul, dar nu a fost așa.
Tocmai din acest motiv, pentru a putea organiza a doua ediție, ne-am înscris la Swimathon. Așa am reușit să acoperim câteva dintre costurile esențiale, minimul necesar pentru a-l organiza – din donații individuale. La Swimathon a fost foarte fun pentru că Denise, una dintre persoanele din echipa de organizare nu știe să înoate, dar și-a adus un colac uriaș cu un unicorn la bazinul de la Dinamo și au arătat fabulos împreună în apă.
Câteodată ne ajută și unele ambasade să aducem echipele de film în București pe perioada festivalului, pentru că aici sunt costuri destul de mari. În ceea ce ne privește pe noi, echipa de organizare, până acum am făcut voluntariat în acest proiect. E un proiect de suflet, mai presus de orice.
Bucharest Feminist Film Festival a ajuns la cea de a treia ediție. Cum a fost anul acesta?
Anul acesta am reușit să aducem împreună aproximativ 650 de persoane, în cele 4 zile de proiecții și evenimente conexe. Am avut 4 filme lungi, dintre care două au fost aduse în premieră în România (7 winters in Tehran și Elaha, ambele din Germania, ambele premiate la nivel internațional) și 3 categorii de scurtmetraje (body politics, queer, invisible și my gender, your trigger). În plus, am avut și o serie de evenimente conexe, precum o reprezentație de teatru social (Teatru Ziar), What a beautiful day to be a woman, unde am avut o echipă internațională de actori/actrițe din Italia, Slovenia, Serbia și România, un performance despre revenge porn regizat de către Mara Oprea, Ia zi domnișoară, cine te hărțuiește?!, având-o în distribuție pe Cezara Petredeanu, un spectacol de teatru sonor de la Teatrul Improbabil, Vânătoarea de struți, două dezbateri (Între tineri și politici(eni) și Lesbian representation in film and art), o serie de Q&A cu echipele internaționale de film, dar și cu experte locale și o expoziție de colaje realizate de tineri/tinere în pragul festivalului, într-un atelier facilitat de către Cristiana Bucureci, care a avut drept temă Ce înseamnă consimțământul pentru mine?.
Juriul format din Ada Galeș, István Téglás și Katia Pascariu a decis ca premiul pentru cel mai scurtmetraj să meargă către filmul URBAN ART DEMANDS FOR JUSTICE – A drive through Ciudad Juarez, pentru că a adus în atenția publicului bucureștean problematica feminicidului cu care se confruntă Mexicul, iar mențiunea specială acordată a mers către filmul Maria Schneider 1983, pentru că în discuția despre consimțământ este important să vorbim despre abuzuri sexuale și în contexte intersecționale.
Ediția acestui an a adus cu sine multă emoție, pentru că a explora consimțământul nu e ușor. Dar au fost niște discuții necesare, și ne bucurăm că am ales să vorbim despre lucruri inconfortabile.
Ce a fost diferit față de anii trecuți? Care simți că a fost impactul asupra participanților?
De această dată, pare că au venit oameni noi. Oameni care nu ne știau neapărat, și apropo de ce spuneam mai devreme, că e foarte provocator să ieșim din cercul nostru, de data asta cred că am reușit. Sunt destul de sigură că impactul emoțional a fost unul foarte puternic asupra publicului, pentru că filmele alese nu au fost neapărat cele mai light, ci au fost foarte explicite în a aborda diferite probleme, motiv pentru care am convingerea că nimeni nu a ieșit din sala de cinema fără să simtă nevoia să vorbească despre asta, să-și pună întrebări sau să caute răspunsuri. Iar asta nu poate decât să ne bucure.
Dincolo de comunicare și organizare de evenimente, cum îți place să îți petreci timpul liber? Ce altceva ne poți spune despre tine?
Îmi place să călătoresc, mai ales cu trenul, chiar și singură. Îmi place timpul pe care mi-l petrec cu mine citind, ascultând muzică sau scriind poezii. Îmi place să mă plimb pe străduțele întortocheate din București cu prietenele mele și să ne oprim pe terase intime la un pahar de vin, dar în același timp, am și zile în care-mi place să nu fac absolut nimic. Doar să stau în pat, să scrollez pe instagram și să râd la meme-uri proaste. Când am ceva timp liber, fug la bazin sau la mare.
Credit foto: Claudia Gâdea
3 cuvinte care te caracterizează: volubilă, idealistă, curajoasă
Ultimul lucru pe care l-ai învățat despre tine: Pot să le explic oamenilor cu blândețe unde greșesc, iar o comunicare sinceră și sănătoasă ne ajută să funcționăm mai bine și individual, și în relații, indiferent de natura acestor relații.
Dish-ul preferat: crap sălbatic prăjit cu mămăligă și mujdei
Cartea de pe noptieră: The Underground girls of Kabul: The hidden lives of Afghan girls disguised as boys, de Jenny Nordberg
Note to self: Să fiu mai blândă cu mine și să am mai multă răbdare
Anul acesta, la ediția CONSENT, (care are loc în perioada 14-17 septembrie, în București, la Cinema Europa), organizatorii au pregătit o serie de lungmetraje și scurtmetraje care explorează diferite probleme sociale cu care ne confruntăm, din perspectiva de gen.
Filmul din deschidere, Rafiki, spune povestea de dragoste dintre două tinere, Kena și Ziki, prinsă la mijloc între presiuni politice & familiale, în ceea ce privește drepturile persoanelor queer din Kenya. Regizat de către Wanuri Kahiu în 2018, Rafiki a adunat până acum 19 premii internaționale și a fost prezent la cele mai mari festivaluri de film, precum Festivalul Internațional de film de la Cannes. Biletele și/sau abonamentele pot fi achiziționate de aici.
Lungmetrajul de vineri seara, At your cervix (SUA, 2022), dă voce abuzurilor produse în spitalele din SUA, arătând procesele de învățare ale studenților și studentelor de la medicină, care se folosesc de paciente inconștiente, anesteziate, ce nu și-au dat acordul pentru proceduri și examene pelvine. În contextul întâmplărilor recente din diferite colțuri ale țării, în care femeile sunt discriminate sistemic, la finalul proiecției vom avea o sesiune de Q&A cu experte care vor vorbi despre cum arată situația din sistemul de sănătate din România.
Sâmbătă în festival se proiecteză filmul de debut al Milenei Aboyan, Elaha (Germania, 2023), în premieră în România, care spune povestea unei tinere ce este prinsă între autodeterminare sexuală și dominația sistemului patriarhal în care trăiește. Elaha nu mai este virgină înainte de căsătorie și este surprinsă în ipostaza disperată de a încerca să găsească o modalitate prin care să-și reconstruiască himenul. Până acum, filmul a câștigat două premii internaționale și a participat la 13 festivaluri.
La final de festival, are loc proiecția filmului 7 winters in Tehran (Iran, 2023). Adus în România în premieră, filmul urmărește povestea reală a unei tinere de 19 ani, arestată pentru uciderea violatorului său. Condamnată la moarte, Reyhaneh Jabbari devine un simbol al rezistenței și drepturilor femeii dincolo de granițele Iranului. Filmul a fost construit pe baza materialelor adunate de către familia ei în cei 7 ani petrecuți în închisoare și a adunat 5 premii internaționale, iar vocea sa este interpretată de către Zar Amir Ebrahimi, care a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes în anul 2022.
Pe lângă cele 4 filme lungi, la ediția de anul acesta organizatorii au pregătit și 3 calupuri de scurtmetraje. My gender, your trigger, care cuprinde 4 filme, ne arată cum felul în care ne prezentăm în lume naște o serie de triggere adânc înrădăcinate în mentalul colectiv, sub formă de așteptări și prejudecăți, în funcție de genul în care suntem încadrați social. Dacă nu sunt chestionate și deconstruite, aceste triggere pot lua diferite forme, o parte dintre ele fiind prezentate în filme. De la avorturi selective sau necesitatea învățării unei anumite forme de autoapărare, până la feminicid și interzicerea expunerii anumitor părți ale corpului feminin, scurtmetrajele ne trec printr-o serie de emoții.
Secțiunea queer, invisible, pe care organizatorii o vor dezvălui sâmbătă, 16 septembrie, prezintă un sinonim al marginalizării sociale: invizibilitatea. Acest fenomen se manifestă diferit în funcție de factori precum cultură, gen, rasă, religie, dizabilitate. Cele 4 filme din acest calup ilustrează multiplele aspecte ale invizibilității, din perspectiva unor persoane trans fără statut legal, a unei tinere queer forțată să se căsătorească în România rurală, a unor drag queens din Europa de Est și a unor adolescente queer în secolul al XVII-lea. Requiem (UK, 2021), unul dintre filmele din această categorie, o are în distribuție pe Bella Ramsay, actrița din Game of Thrones.
Ultima serie de scurtmetraje, body politics, cuprinde 4 filme care explorează relația pe care o avem cu corpul, din diferite perspective, începând de la cea intimă a descoperirii plăcerii sexuale, revelarea tensiunilor intergeneraționale, până la aducerea în prezent a unui abuz din anii ‘80. Body politics propune un melanj între dorința de revendicare a propriului corp și dificultatea de a face asta într-o societate patriarhală.
Cele 13 scurtmetraje care vor fi proiectate în cadrul acestei ediții au fost înscrise în festival prin intermediul unui call deschis și curatoriate de către selecționera Alexa Cardaș, din cadrul echipei Cineclubului F-sides iar la finalul celor 4 zile de festival, un juriu format din Katia Pascariu, Ada Galeș și Istvan Teglas va oferi premiul pentru cel mai bun scurtmetraj.
Mai multe detalii despre ce se întâmplă în cadrul ediției CONSENT, pesite-ul festivalul.
Asociația A.R.T. Fusion organizează a treia ediție a Bucharest Feminist Film Festival, ediția CONSENT, în perioada 14-17 septembrie, în București, la Cinema Europa.
Construind pe baza celor două ediții anterioare, ediția a treia va avea loc la intersecția dintre ARTĂ și ACTIVISM.
În acest an se vorbește despre dreptul fiecărei persoane la propria autonomie, și se explorează consimțământul ca bază fundamentală în orice relație și interacțiune – fie că acestea au loc pe stradă, acasă, la școală sau la locul de muncă. De la hărțuire sexuală sau stradală până la abuzuri în sistemul medical și revenge porn, în cadrul acestei ediții organizatorii se uită la ce se întâmplă atunci când limitele sunt încălcate și la cum putem să construim împreună o societate sigură nu doar pentru femei și fete, ci pentru fiecare gen.
Filmele selectate sunt din țări de pe 4 continente, iar programul festivalului cuprinde o competiție pentru scurtmetraje și proiecții de lungmetraje, însoțite de sesiuni de Q&A și dezbateri pe temele abordate, la care vor participa echipele de film și experți/experte în domeniu. Pe perioada festivalului, vor exista și evenimente conexe care vor aduce mai aproape participanții de înțelegerea feminismului și a problemelor cu care ne confruntăm în societate – teatru social, performance-uri artistice, dezbateri între tineri/e și politicieni/e și altele.
Poți achiziționa abonamente sau bilete de aici. Tot la acest link, vei afla și care sunt evenimentele la care intrarea este liberă.
Festivalul are drept scop explorarea modurilor în care trăim în societăți patriarhale, dar și combaterea stereotipurilor și violenței de gen prin conștientizare, dialog și reflecție. Mai multe detalii despre ce surprize te așteaptă în cadrul acestei ediții, în event-ul de facebook.
Anul acesta, Festivalul de Film Feminist face parte dintr-un proiect finanțat de către Ambasada Olandei în România, și susținut de Ambasada Canadei în România și de Ambasada Republicii Federale Germania în România.
Parteneri media: IQ Ads, Zile și Nopți, Igloo, Munteanu recomandă, Spotmedia.ro, FilmMenu, Movienews.ro, VIVA, Cărturești, Observator Cultural, Libertatea, Cutra, Modernism, The Woman, AIVI Media, Cinefan.ro, Cinefilia.ro.