Concepto în parteneriat cu The Woman prezintă în premieră o colecție capsulă gândită exclusiv pentru femeia modernă: Colecția Concepto X TheWoman. Această colaborare aduce în prim-plan o serie de 5 cămăși albe, fiecare piesă fiind un tribut adus esenței puterii și eleganței profesionale a femeii de azi.
În conceperea acestei colecții, s-a avut în vedere femeia contemporană, cea care valorizează nu doar aspectul estetic al îmbrăcăminții, ci și funcționalitatea acesteia. Conceptul “timeless over trends” a stat la baza întregului proiect, propunându-ne să trecem dincolo de tendințele efemere și să oferim o reinterpretare modernă a cămășii clasice, astfel încât fiecare femeie să își găsească răspunsul stilistic în această colecție.
Realizate din materiale de cea mai bună calitate cămășile sunt caracterizate prin linii simple, dar sofisticate. Brandul Concepto și The Woman au ales să lanseze această colecție în luna martie, luna dedicata femeii și a evenimentului anual The Woman, un spațiu unde discuțiile despre leadership, motivație și succes feminin sunt în prim-plan. Acest moment strategic subliniază angajamentul ambelor entități de a sprijini și sărbători realizările femeilor în lumea afacerilor, în carieră și dincolo de aceasta.
“Prin lansarea colecției Concepto X TheWoman, sărbătorim nu doar stilul și eleganța, ci și spiritul neînfrânt al femeii moderne. Este un omagiu adus tuturor femeilor care luptă pentru a-și atinge obiectivele, o recunoaștere a călătoriei lor pline de provocări și succes.” Anda Feher, co-fondator Concepto.
“Cămășile din colecția Concepto X TheWoman sunt gândite să adauge o notă de rafinament și încredere garderobei profesionale a oricărei femei. Ele simbolizează o îmbinare armonioasă între putere și feminitate, oferind totodată o versatilitate remarcabilă, potrivită pentru o gamă largă de contexte profesionale – de la întâlniri de afaceri la evenimente informale de networking“, Crina Ciocian, The Woman
Colecția este realizată în totalitate în Transilvania, iar piesele din această colecție pot fi regăsite aici: https://conceptoline.com/
Această colecție nu este doar o declarație de modă, ci o promisiune de susținere și apreciere pentru fiecare femeie care îmbrățișează cu mândrie rolul său în lumea profesională și dincolo de ea.
Vă invităm să descoperiți Colecția Concepto X TheWoman – o celebrare a puterii, eleganței și succesului feminin.
Echipa
Styling: Alexandra Avram (Ignite your Style)
Foto: Andreea Emanuela
Hairstyling: Mihaela Vodnar (Vodnar Beauty Lounge)
Make-up: Maria Teodora, Renata Pencea (Vodnar Beauty Lounge)