Medeea Marinescu este una dintre cele mai valoroase personalități din industria teatrului și filmului românesc, o actriță de excepție care a interpretat roluri importante și care a uimit de fiecare dată publicul cu talentul său, aparițiile ei încheindu-se cu aplauze la scenă deschisă.
Talentul Medeei și înclinația spre teatru pot fi considerate ca o moștenire de familie, atât tatăl, cât și mama acesteia activând în lumea cinematografiei, motiv pentru care încă de la o vârsta fragedă aceasta a cunoscut lumea teatrului și a filmului din spatele cortinei, bucurându-se de toată magia de culise.
Ai interpretat zeci de personaje și roluri, te-ai transpus în diferite stări și emoții și ai împărtășit publicului momente unice. Cum ai descrie rolul vieții tale? Ce ai putea spune despre „personajul” Medeea? Cum se prezintă el atunci când cade cortina?
Mi-am dat seama în ultimul timp, în special de când cu pandemia care ne-a făcut să fim puțin mai atenți la noi înșine, că Medeea aceasta de acum este mult mai așezată decât cea din trecut. Toată perioada asta incertă, deoarece meseria noastră este una dintre cele mai afectate, noi am fost primii închiși și ultimii deschiși, m-a învățat să tratez lucrurile cu o oarecare detașare, să nu mă mai panichez, să accept lucrurile așa cum sunt și să privesc cu o mai mare luciditate o situație obiectivă.
Poate că așezarea aceasta a venit odată cu vârsta – mi-am dat seama că am devenit mai puțin agitată, încep să mă împac mai bine cu mine și cu situațiile cu care mă confrunt. Cred că oarecum această liniște vine însoțită de un soi de acceptare, acceptare a ceea ce am izbândit sau cu ceea ce nu am izbândit până la vârsta asta.
Pe de altă parte, susțin cu tărie că nu m-am blazat. Am în continuare planuri și dorințe pe care îmi doresc să le realizez în viitorul apropiat sau îndepărtat.
Ceea ce trăiesc acum e un mod de a mă face să îmi gestionez mai bine pornirile, situațiile cu mai multă maturitate decât o făceam înainte.
Fiind de mică în lumina reflectoarelor consideri că ai fost cumva ghidată să urmezi această carieră sau ai simțit că vine din tot sufletul, e ceva înnăscut? Te-ai gândit vreodată să urmezi o altă carieră decât actoria? Dacă da, care ar fi fost aceea?
Cred că faptul că m-am născut într-o familie de cineaști și că întreaga copilărie mi-am petrecut-o pe platourile de filmare și studiourile Buftea, m-au făcut să mă regăsesc în acest context. Dar nu pot să generalizez, deoarece în cazul surorilor mele- am două surori gemene- una dintre ele a continuat studiile tot în domeniul artistic, fiind scenograf, pe când cealaltă a luat o cu totul altă direcție, devenind stomatolog. Așadar, îmi dau seama că adevărul e undeva la mijloc.
Eu am crescut pe platourile de filmare, printre artiști, printre rochii de epocă, regizori, oameni de cultură, scenografi, dar cu toate acestea simt să spun că nu toți copiii de cineaști care au avut copilării asemănătoare cu a mea au continuat în aceeași direcție. Cred că eu m-am născut cu pasiunea asta, a existat în mine. Chiar dacă la început am fost un mic clovn care simțea nevoia de extrovertire, de a fi în centrul atenției, să cânte, să danseze, să patineze pe patine cu rotile, asta între noi fie vorba, până mi-am rupt mâna la filmările filmului Proba de Microfon.
Trebuie să recunosc că faptul că părinții mei au fost oameni ai acestei industrii, a reprezentat un ajutor major și implicit o rampă de lansare, decât dacă aș fi provenit dintr-o familie de medici sau muncitori. Dar, indiferent de contextul în care m-aș fi aflat, sunt sigură că tot calea aceasta aș fi ales-o – îmi place să comunic, să fiu înconjurată de oameni, îmi place să le văd chipurile – pentru mine această nevoie este vitală.
Ai moștenit talentul actoricesc din familie? Cine a fost persoana care ți-a fructificat talentul și te-a încurajat să îți urmezi calea? Ai avut vreun mentor în tot acest parcurs?
Da, sunt sigură că părinții mei au sesizat clovnul din mine și m-au îndreptat spre actorie. Țin minte că pe la vârsta de trei, patru ani, tata m-a dus la televiziune să cânt într-un cor de copii, în cadrul unei emisiuni de tip matinal realizat de o regizoare remarcabilă, iar eu eram acolo, pe platou, radiind de fericire.
Tot el m-a luat de mână și m-a dus pe platourile de la Buftea, unde am dat probe la Gopo. La șase ani, au considerat că pot încerca și alte forme ale artei și m-au dus la ore de muzică. Întrebată fiind ce instrument îmi doresc să studiez, am spus fără să stau pe gânduri că îmi doresc să studiez pianul, deși tata mi-a sugerat chitara sau vioara, acestea fiind instrumente mult mai ușor de procurat.
M-am bucurat de multă susținere din partea părinților mei, aceștia făcând posibilă orice dorință de-a mea în materie artistică. Am cochetat și cu baletul, tocmai dorința de exteriorizare, dar și cu pictura care m-a fascinat dintotdeauna și părea că am și talent în acest sens. Tata avea în casă niște albume pe care le adusese în urma unei filmări pe care a avut-o la Saint Petersburg, albume de artă în care erau ilustrate operele și expozițiile de la marile muzee ale lumii, pe care noi la acea vreme nu le puteam vizita.
Eram înnebunită la acea vreme după rochiile reginelor și prințeselor. Dacă mi-ar fi plăcut ceva, pe lângă actorie, ar fi fost să îmi dezvolt acest talent referitor la pictură, considerând că sunt un bun apreciator al artei, al picturii.
Toate aceste lucruri au fost sădite în familie, devenise un cult. Sunt sigură că asta m-a ajutat să îmi dezvolt personalitatea, să învăț să apreciez și să privesc cu respect totul în jurul meu. La noi în casă era mereu prezent Florin Piersic, actori, regizori, scenografi, trăiam între ei. Timpul a trecut și mă uit acum la fiul meu cel mai mare care va fi curând în postura de a alege spre ce meserie se va orienta. El a crescut într-o casă în care mereu s-a discutat despre filme, artă, personaje, tipologii.
El cu siguranță se va orienta tot în direcția asta artistică, ba chiar mai mult de atât mi-a spus că dorește să îi calce pe urme mătușii sale care realizează decoruri pentru scenă Noi cu siguranță îl vom sprijini, însă îmi doresc să nu fac și eu greșeala pe care cei mai mulți părinți o fac, și anume să pun în cârca copilului propriile dorințe.
Înțelegem că în cazul tău, familia și faptul că oarecum ai moștenit acest har de la părinții tăi te-a ajutat să iei decizia de a urma această cale, a actoriei. Cum crezi că îi va influența cariera ta pe copiii tăi? Crezi că vor fi tentați să urmeze același drum?
Ce urmează să zic acum, face referire la generația tânără din care face parte și puștiul meu sau la generații puțin mai mari decât el pentru că îi văd, au o altă percepție asupra lucrurilor.
Sigur că nu ne putem opune schimbărilor lumii – e o epocă a vitezei, a gadgeturilor, a imaginilor care îți dau totul și trebuie să ne adaptăm ei, nu o putem renega, așa cum nu ne putem întoarce la lampa cu gaz și penița cu cerneală. Nu sunt adepta, nu intru în grupul celor care neagă anumite beneficii ale acestui viitor care a venit peste noi. Pe de altă parte, îmi dau seama că multe lucruri care s-au așezat peste mine în lipsa internetului, în lipsa unei avalanșe de informații care astăzi există m-au modelat bine.
Eu însă, trebuie să găsesc o balanță pentru copiii mei și încerc să o fac, nu că încerc să îi iau la teatru, dar în cazul fiului cel mare încerc să îl îndrum să vadă anumite, filme, să asculte un anumit gen de muzică. Eu am încercat cu jazz-ul deoarece sunt o mare iubitoare a acestui gen, însă pe el nu l-a pasionat, mai degrabă l-a atras muzica rock pe care o ascultă tatăl lui. Și pornind de la asta a început să facă chitară clasică, să compună piese rock – ne-am dat seama că e un foarte bun instrumentist, dar în paralel l-am pus să facă și pian.
Nu are același interes pe care îl aveam eu în copilărie referitor la acest gen de muzică, dar ascultă, a înțeles ce înseamnă muzica clasică, cine e Bach, de exemplu. El crește într-un altfel de mediu, înconjurat de alte discuții decât cele care se poartă la școală sau pe stradă și mă gândesc că lucrurile acestea așa cum s-au așezat în mine în perioada copilăriei sper să se așeze și în el. Sigur că e foarte greu să concurezi cu Facebook sau Youtube, dar poți să îi arăți o alternativă a ceea ce înseamnă o carte bună, o muzică bună.
Au fost situații în care ai refuzat un rol doar pentru că ai simțit că nu rezonezi cu personajul? Dacă da, care sunt genurile sau tipologiile de personaje pe care nu le agreezi?
Nu cred că există tipologii pe care să nu le agreez, dimpotrivă, consider că pentru un actor cea mai mare provocare este să interpreteze roluri care sunt neobișnuite pentru el, care te provoacă să ieși mult din zona de confort. Din păcate, sunt foarte puține ocazii în care să fii pus în asemenea situații, regizorii și scenografii acordând roluri în funcție de modul în care ei te percep și cum consider ai putea intra mai bine în pielea personajului.
Eu, spre exemplu, am interpretat mereu roluri de persoane, educate, cu bune maniere, deoarece fondul meu a fost de așa natură. Pe mine mai degrabă mă vezi în roluri de director de bancă, de exemplu, așa cum am fost și în filmul difuzat pe HBO Tough Money. Pentru mine ar fi foarte greu să accept un rol cu care să nu mă identific. Mi-ar fi foarte greu să mă desprind de ticuri, gesturi, mimică, de limbaj, de atenția la pronunție și exprimare.
Revenind la întrebare, trebuie să afirm că în general nu refuz roluri. Au fost foarte puține situații și chiar și atunci motivul refuzului nu a avut legătură cu tipologia, ci cu scenariul, sau mai bine spus cu calitatea acestuia. O singură dată am refuzat un regizor important, cu care de altfel mi-ar fi plăcut să lucrez, însă a fost o nepotrivire de vârstă între mine și personajul pe care trebuia să îl joc. Nu eram pregătită să joc un personaj cu o vârstă atât de îndepărtată de mine. De cele mai multe ori e mult mai onest așa.
Poți să spui că ai și tu la rândul tău idoli? Sau mentori care te-au ajutat de-a lungul carierei?
Nu am obsesia unor artiști pe care să îi urmăresc mult în afara țării, artistul e bine să îl urmărești acolo unde e, altfel există posibilitatea să îți dai seama că e departe de ceea ce ți-ai imaginat tu. Îmi place sau mă tentează șă citesc biografii.
O actriță pe care o urmăresc cu drag este Meryl Streep motiv pentru care m-am apucat să citesc o carte de-a ei, o biografie care m-a nemulțumit pe deplin. În momentul în care optez pentru o astfel de lectură mă aștept să găsesc o înlănțuire sinceră de evenimente din viața persoanei respective și nu un material cosmetizat de cel care a scris-o. Așadar, am fost profund neinteresantă de această carte.
Există valori pe care vrei să le transmiți celor care te urmăresc? Deoarece tu prin interacțiunea ta cu publicul poți ajunge în sufletul a foarte mulți oameni.
Din păcate nu poți să ajungi așa ușor în sufletul oamenilor. Eu am înțeles de-a lungul timpului că nu poți să fii iubit sau plăcut de toată lumea și am mai înțeles că nici nu e sănătos să fie așa pentru că făcând exercițiul asta eu însămi, mi-am dat seama că există actori pe care e nu îi plac. Există oameni pe care nu vreau să îi urmăresc.
Există oameni iubiți de unii, dar ale căror calități în mine nu au niciun fel de relevanță și atunci nu e firesc să existe oameni care nu o plac pe Medeea Marinescu? E firesc, e sănătos să fie așa. Și mai mult de atât, fiind într-o meserie care se adresează publicului, este la fel de sănătos să și accepți asta. În momentul în care nu o faci, și vrei să fii iubit de toată lumea, începi să trăiești într-o mare minciună. Așadar, ca să revin la întrebare, principalele valori pe care eu îmi doresc și sper că le transmit sunt educația și cultura pentru noile generații.
Un miros pe care îl asociezi cu o amintire clară- și despre ce amintire este vorba:
Îmi vine în minte un singur lucru- mirosul din curtea mea, de pe strada Parfumului. O combinație de miros de trandafiri, iasomie și praf. Praful acela de vară, foarte uscat. Aveam o boltă de trandafiri care înflorea întotdeauna în mai aproape de ziua mea și era și iasomia lângă și cumva și acum mai am șansa să resimt mirosul Acela de flori combinat cu praf, vara, în curtea mea.
Activitatea ta favorită pentru a te recrea:
Ascult muzică jazz. Îmi plac mult Diana Crossword, Anthony Strong, Madeleine Peyroux, Stacey Kent, Esperanza Spalding și mulți alții.
Note to self:
Fă cât mai mult lucrurile care îți fac plăcere, iar atunci când trebuie să faci ceva, fă-l cu drag!
Credit foto: (c) Gerovital, Adrian Câtu
—
Interviul a fost publicat in Revista print The Woman (Moștenirea/Spring 2022).
Revista poate fi comandată de pe site-ul www.thewoman.ro(transportul este gratuit).
—
Editor: Diana Boboia
