Camelia Șucu este una dintre cele mai cunoscute personaje feminine din mediul antreprenorial românesc, fiind un jucător de top pe piața de mobilier și design interior din România.

Co-fondatoare a Mobexpert în 1993, Camelia Șucu a făcut în 2007 exit-ul din cea mai mare companie autohtonă de profil, pentru a se dedica segmentului premium al pieței de mobilier, prin Class Living – Home of Interior Design. Camelia este implicată și în alte afaceri din domeniul alimentației sănătoase și a agriculturii, punând bazele și dezvoltând branduri precum Iconic Health, Piața de Gros Abundia sau Natuzzi.

Camelia este un adevărat mentor pentru fiicele sale Ioana și Cristina, care îi calcă deja pe urme, cu propriile afaceri, dar și o voce pentru comunitate ei.

Ioana este cea care se implică de mult timp în afacerile familiei, spunând că își vede mama atât ca pe o prietenă, cât și ca pe un model de femeie de afaceri, iar Cristina este cea care, de curând, a început o afacere în domeniul imobiliar alături de sora sa mai mare, sprijinite fiind necondiționat de mama lor.

Un interviu la triplu, cele trei femei antreprenor și-au deschis sufletul, vorbindu-ne despre moștenire: ce învățăm de la părinți, ce lăsăm mai departe copiilor și ce oferim întregii comunități din care facem parte, atât din prisma antreprenorului care pune bazele afacerii, cât și din prisma liderului, managerului care are grijă de „oamenii lui”.

Știm că ceea ce moștenim de la părinți contribuie la formarea noastră în viața de adult. Ce consideri tu că ai moștenit de la părinții tăi și ce crezi că a contribuit la ceea ce este astăzi Camelia Șucu? 

De la părinți nu doar moștenim genetic trăsături distincte, ci învățăm cu fiecare secundă, trăim în aerul lor zilnic, ne impregnăm de felul în care comunică, de felul în care se înțeleg între ei. Familia e cea care ne pune pe picioare și ne asigură ancore pentru toată viața. 

De la părinții mei am moștenit în mod esențial valorile: integritatea – am învățat să nu ocolesc nici legea, nici morala, am învățat să joc respectând regulile, să fiu corectă cu mine însămi și cinstită cu alții. Am învățat să le ofer copiilor și nepoților mei dragostea pe care eu am primit-o necondiționat și zilnic. Am învățat generozitatea și cu anii am descoperit un sentiment de gratitudine față de tot ceea ce mi se întâmplă, cu bune și cu rele – le primesc senină pe toate. Am învățat de la ei să mă ghidez sănătos în viață și să fac alegeri de cele mai multe ori corecte, iar toate acestea, odată cu vârsta, mi-au adus maturitate, echilibru, acceptare, liniște.

Copilăria ta a fost lipsită de internet, gadgeturi și branduri celebre. Ne poți expune episoade din trecut care te-au marcat sau pe care ți le amintești cu drag?

Primele amintiri nu mi s-au conturat decât la grădiniţa mea din cartierul Militari de pe strada Moineşti. Mi s-a spus că făceam prostii ca toţi copiii, însă eu asta nu-mi amintesc. Una dintre primele şi cele mai puternice amintiri e legată de trauma mea de fetiţă, când mi-am pierdut un cercel din aceia cu toartă și bobiţă din aur, aceiaşi pe care i-a purtat o generaţie întreagă, pe care îi primisem de la naşii mei. Erau atât de preţioşi acei cercei pentru mine, de parcă mi-ar fi marcat feminitatea pe viaţă. Probabil că ceea ce ar fi trebuit să citesc în asta era un mesaj venit de sus: în viaţa ta va fi importantă cochetăria, vei fi victima briz-briz-urilor, iar cerceii îţi vor mai da insomnii.

Îmi amintesc că îmi plăcea să merg cu bunica la vecine, pentru că ne serveau mereu cu dulceaţă de cireşe amare, cu apă rece din puţ şi cu căpşuni cu zahăr în bolurile de sticlă pentru duminică şi musafiri. Îmi plăcea să caut în cămara bunicii printre făină, ulei, zahăr, murături, cârnaţi, dulceţuri după bomboane şi ciocolată Pitic – aia care „te făcea voinic” – o ciocolată cu lapte cu un gust care întruchipează toată copilăria în simplitatea ei şi lipsa de pretenţii. 

Tata făcea ce făcea şi îmi aducea mereu bunătăți, mi le ascundea ca să mi le dea la ocazii sau pur şi simplu ca să prelungească câte o surpriză. De parcă aş fi avut un detector de dulciuri, le găseam invariabil, muşcam din ele şi le împachetam la loc cu grijă. Îmi părea rău să îi stric lui tata plăcerea surprizei şi mă bucuram mereu, din nou, ori de câte ori mi le întindea triumfător şi mă întreba fără să aştepte vreodată un răspuns: „a fost cuminte fata lu’ tata?”.

Cum a fost prin comparație, copilăria fiicelor tale Ioana și Cristina?

Nici ele n-au prea avut parte de gadgeturi, am încercat destul de mult să fiu alături de ele și să petrecem timp împreună, iar de câte ori lipseam încercam să compensez, nu cu cadouri neapărat, ci cu jocuri. Au avut o copilărie normală, am încercat să fiu alături de ele în momentele importante din viața lor.

Cum ai descrie relația pe care o ai în prezent cu fiicele tale? A fost dintotdeauna așa? Care sunt lucrurile care vă unesc și vă apropie mai mult? 

Suntem apropiate, am fost dintotdeauna apropiate, ne-au apropiat și mai mult nepoții. Apariția copiilor copiilor mei parcă a întărit relația noastră, în sensul că este parcă de la sine înțeleasă: e de la sine înțeles că vorbim zilnic, că ne sfătuim, că ne ajutam. Ne unesc valorile – îmi place să cred că am pus în copiii mei ceea ce au pus părinții mei în mine. 

Ne despart uneori felul de a vedea business-ul sau prioritățile sau viteza sau abordarea unor decizii. Și e firesc să fie așa. Învăț de la ele, deși uneori pare că le cert, pare că nu suntem de acord, în sinea mea îmi iau lecția pentru acasă și rumeg la ea.

Ai investit de-a lungul timpului în mai multe domenii. Cum alegi proiectele în care te implici? Care sunt aspectele pe care le analizezi? 

Nu am un algoritm de serial entrepreneur, nu am criterii de la care nu fac rabat, nu sunt inflexibilă, am ținut întotdeauna ochii deschiși pe oportunități, însă e drept că de regulă am investit în domeniile care mă pasionează sau la care cred că am început să mă pricep. Și pasiunile acestea au fost fie înnăscute, fie dobândite. 

Pasiunea pentru design, pentru obiecte frumoase o aveam de mică, de când amenajam căsuțele păpușilor și le confecționam hăinuțe. Pasiunea pentru viața sănătoasă printr-o alimentație corectă și curată a venit cu siguranță din formarea mea de medic. Pasiunea pentru domeniul agriculturii am descoperit-o odată cu oportunitatea de a fi cumpărat Piața de Gros acum mai bine de 10 ani – când am început să înțeleg problemele, blocajele, nevoile, dar și imensele oportunități ale domeniului.

Poate mai mult decât în ce privește alimentația sănătoasă sau designul, în cazul investițiilor în agricultură, ai sentimentul că poți să contribui mai mult, pe o scară mai mare. Agricultura e un domeniu incredibil, care își atinge mâna cu viitorul la modul cel mai direct și care poate influența în bine viața multor oameni. Am contribuții modeste, cu siguranță, nu sunt propriu-zis un mare investitor în agricultură, însă ele îmi aduc satisfacția personală a unui demers care contează. 

Ioana și Cristina au început împreună, în domeniul imobiliarelor, un proiect ambițios, un ansamblu rezidențial de lux. Au avut nevoie de ajutorul tău? Dacă da, în ce măsură te-ai implicat?

Le-am donat terenul pe care îl aveam în proprietate. Le-am susținut cu sfaturi și cu experiența pe care am acumulat-o. Cel mai important lucru pe care poate să-l facă un antreprenor este să-și susțină copiii în demersurile lor de business, dar să nu-i limiteze: un sfat, o ușă deschisă e tot ce vreau să le ofer. Le las să se descurce singure și, clar, se descurcă.

Care sunt avantajele din punctul tău de vedere a business-urilor de familie? Au fost și momente când ți-ai spus că ar fi bine să lucrezi cu oameni din afara familiei? Cum le-ai gestionat?

Întotdeauna business-urile în familie sunt un roller coaster emoțional. Însă așa au pornit mai toate marile sau mai micile afaceri antreprenoriale prin toată lumea: cu familia alături – iar toate aceste business-uri au mișcat lumea și au generat progres. Pe de o parte, ele aduc liniște pentru că există acel liant incredibil fără de care nu se poate și anume încrederea.

Pe de altă parte, e imposibil să nu aduci frământările zilnice ale business-ului în viața de familie sau în viața intimă, astfel că totul devine un univers mai degrabă sub presiune. Când ai angajați și angajamente, nu mereu reușești ca la masa de seară în familie să te relaxezi și să vorbești despre vacanțe. Aduci cu tine fiecare problemă și o pui pe masă.

Au existat nenumărate situații când am lucrat mai bine cu oameni din afară decât cu propria familie și situații când cei din afară m-au dezamăgit crunt. Am fost fată conștiincioasă la școală, așa că sunt obișnuită să-mi învăț toate lecțiile. Așadar, sunt bune și rele, deopotrivă în viața de antreprenoriat de familie – ca în toate pe lumea asta, de altfel – se lasă uneori cu răni și traume, alteori cu amintiri superbe, dar dacă e să îl rezum la ceva, aș spune că antreprenoriatul în familie îți dă un stil de viață mult mai intens, mai vibrant, mai interesant. Nu regret nimic.

„When the going gets tough, the tough get going” ne-ai citat în trecut în cadrul unui alt interviu. Cum ai aplicat tu aceste cuvinte în business-urile în care ai fost implicată? Ne poți da un exemplu?

Expresia asta eu o traduc la nivel de atitudine, dar și la nivel de acțiune. Cred despre mine că îmi pot pastra optimismul înnăscut (pentru care le mulțumesc, din nou, părinților mei) indiferent de situație – vorba lui Scarlet O’Hara: „și mâine e o zi”. 

Pe de altă parte, cred că e important să acționezi. Ca să folosesc un exemplu recent, imediat după declanșarea pandemiei nu am intrat în panica aceea care te paralizează; m-am repliat rapid în business, am luat decizii, am ținut aproape cu oamenii, am judecat totul prin prisma siguranței tuturor, dar totuși m-am mișcat, am schimbat fluxuri, am creat servicii noi, m-am inspirat din jur, am oferit ajutor etc. 

Consider că expresia esențială aici e să „get going”, ca pe bicicleta, să stai în echilibru. Vremurile se schimbă cu viteză amețitoare, iar planurile pe câțiva ani au devenit hilare, dar dacă vorbim de cincinalele. Trebuie să ne adaptăm continuu. Sunt, din fericire, genul de fire care e mai degrabă motivată de schimbări și planuri noi, decât sunt stresată. Creativitatea și puterea de acțiune sunt esențiale în zilele noastre.

Ești, fără dar și poate, o voce în comunitatea ta. Cum ai folosit această voce pentru a ajuta oameni, business-uri, inițiative? 

Întotdeauna am încercat ca vocea mea să fie autentică, să exprime ceea ce simt, cred și fac. Toate inițiativele pe care le-am pornit au pornit dintr-o credință că fac bine. Oamenii care au rămas alături de mine sunt cei cu care împărtășesc valori comune, cei care au venit și au plecat conjunctural s-au dovedit a fi diferiți. Am încercat întotdeauna să-mi folosesc influența în proiecte frumoase, cu care am avut personal afinitate și alături de oameni de caracter, în care am crezut. 

Nu mi-a ieșit întotdeauna, dar mereu intenția mea a fost să fac bine, să ajut, să inspir. Norocul meu e că reușesc să mă automotivez mereu, așa că pot să îi trag și pe alții după mine, iar uneori chiar să o iau de la capăt.   

Acțiunile tale, leadership-ul tău și-au pus amprenta asupra celor din jurul tău: colegii tăi, partenerii de business, clienții tăi. Ce crezi că va rămâne ca punct de referință când te gândești la Camelia Șucu proprietarul de business sau femeia din spatele acestui nume?

Îmi place să cred că nu există o tensiune între persoana Camelia Sucu și omul de afaceri Camelia Sucu, tocmai pentru că mi-am condus afacerile întotdeauna în acord cu autenticul meu. Din fericire n-a fost nevoie să fac compromisuri inacceptabile, n-a fost nevoie să port măști în spatele cărora să mă ascund, am spus mai mereu ce am avut de spus, mi-am învățat lecțiile la timpul lor și am acumulat înțelepciune și echilibru.

Evident că mi-ar plăcea ca afacerile începute de mine să fie continuate de copiii și nepoții mei, dar lumea se schimbă atât de repede, generațiile diferă atât de mult încât nu aș vrea să am așteptări nerezonabile. Eu îmi îndeplinesc rolul de antreprenor și de manager de oameni și aș vrea să știu că în spatele carierei mele am lăsat loc de bună ziua, am lăsat oameni pe care i-am inspirat și i-am învățat câte ceva și mai ales am construit câteva afaceri care au adus valoare pentru alți oameni.

Dincolo de partea financiară, ce îți dorești să lași ca moștenire familiei tale? 

Amintiri comune frumoase în primul rând. Principii de viață solide, exemple personale despre cum să se descurce în situații neplăcute sau mai dificile, puterea de a se reinventa cu fiecare nouă oportunitate, poate optimismul meu incurabil, ca inspirație. 

Nu le pot oferi eu fericirea – nu e la mine job-ul acesta – dar nu îmi rămâne decât să sper că am pus în fetele mele, și ele la rândul lor în copiii frumoși și buni pe care îi au, acel cocktail de valori și principii care să îi ajute toată viața. Adică undița aceea cu care fiecare își pescuiește zilele.

 

Ioana Șucu

Ioana, cum se vede din perspectiva ta copilăria avută alături de sora ta?

Sora mea e cea mai bună prietenă a mea. Și așa a fost dintotdeauna. Nu sunt decât patru ani între noi, dar eu am fost mereu sora mare care a vrut să aibă grijă de sora mai mică. Nu am dorit să mă impun, în schimb i-am dăruit iubire constant și necondiționat. Cred că suntem fericite amândouă că ni se întâmplă asta. Am avut o copilărie normală, liniștită, cu joacă multă și dragoste de care n-am dus lipsă.

Ce crezi că ai moștenit de la părinții tăi, cu precădere la mama ta, care a contribuit la formarea ta ca om de afaceri? Dar pe plan personal?

Consider că am moștenit caracterul descurcăreț, dorința pentru o viață activă, pasiunea în tot ce fac, fie că e business, fie că e hobby. Mai presus de toate, însă, cred că am moștenit creativitatea și capacitatea de a relaționa firesc, frumos în viață. Mama e pentru mine un model de „femeie de afaceri – mamă – prietenă” all in one, însă îi admir (obiectiv!) creativitatea și spiritul mereu viu, implicat, pasional.

Lucrezi împreună cu Camelia, petreceți vacanțe și timp liber împreună. Cum ai descrie tu relația pe care o ai cu mama ta, atât pe plan profesional cât și personal?

Pandemia a adus și lucruri bune în familia noastră – am învățat să fim mai mult împreună. Am început să lucrăm împreună la Class atunci când am fost suficient de matură, însă business-ul de mobilier trebuie să vă mărturisesc că m-a atras întotdeauna, de când mă jucam de-a „facturile de mobilă” în balconul bunicilor.

Și eu și sora mea suntem copii ai unor oameni de business de succes și presiunea de a dovedi că suntem la înălțime nu e deloc neglijabilă. Când m-am simțit pregătită și i-am spus mamei că vreau să preiau divizia de vânzări și maketing, mama a fost fericită. Consider că e și presiunea de a dovedi, cu siguranță, dar și responsabilitatea și bucuria de a întoarce frumos ceea ce ai primit. 

Dacă ar fi să sumarizezi în câteva cuvinte ce ai învățat tu din tot acest parcurs și cum te-a transformat toată această experiență, ce ai spune?

Maturizare, experiență de viață și de business, optimism.

Dincolo de partea financiară, ce iți dorești să lași ca moștenire fiului tău?

Am un fiu, Cristina are două fete – suntem o gașcă. Simt că e cumva prea devreme să mă gândesc la o moștenire pentru fiul meu. Deocamdată sunt foarte prezentă și implicată în viața lui. Mă interesează tot ce înseamnă educația lui, nu doar formală, ci și cei șapte ani de acasă, care văd cât de mult contează. Mă interesează să fiu aproape de el în felul în care relaționează cu generația lui, să îl pregătesc să facă față provocărilor ce vor veni.

 

 

Cristina Șucu

Au fost momente tensionate în care ai crezut că nu vei putea colabora, din punct de vedere profesional, cu mama ta? Cum le-ai depășit?

În orice colaborare în interiorul sau în afara familiei apar tensiuni firești, pe care le-am rezolvat de fiecare dată. Ele vin din diferența de abordare între generații sau pur și simplu pentru că avem opinii diferite. Dar mă bucur că e așa, pentru că discuțiile dintre noi nu fac decât să crească valoarea rezultatelor comune. Am respectat întotdeauna parcursul pe care l-au avut părinții mei, dar am ținut să îmi fac cunoscută și opinia mea mai mereu.

Ce consideri că ai preluat tu din caracterul Cameliei și te-a ajutat de-a lungul timpului? Sunt lucruri pe care le-au observat și cei din jur?

Creativitatea și curajul de a mă arunca într-o problemă. Cred că asta e. Mama e Berbec, eu și sora mea suntem Gemeni și cu toate astea suntem foarte asemănătoare. Poate pentru că am crescut și trăit împreună și ne-am urmat reciproc.

Ai simțit vreodată o competiție între tine și sora ta? Ne poți da un exemplu concret? Cum au gestionat această situație părinții tăi, cu precădere Camelia?

Sora mai mică tinde mereu să facă ceea ce face sora mai mare, însă o competiție reală nu a existat niciodată între noi pentru că mereu a fost mai puternică afecțiunea reciprocă și necondiționată. Temperamental sunt un pic mai liniștită decât Ioana, deși suntem aceeași zodie. Consider că am găsit mai mereu calea să mediez, să las de la mine. Când lucrăm împreună contează rezultatul, iar relația noastră de familie e ceea ce dă valoare vieții noastre. Iar pentru a păstra această valoare aș lăsa oricând și oricât de la mine.

Camelia este implicată alături de tine și Ioana în ultimul proiect imobiliar pe care l-ați anunțat. Cum vezi tu aportul Cameliei? Care sunt avantajele unui parteneriat între femei? 

Consider că un parteneriat între femei care știu ce vor poate să mute munții. În proiectul nostru recent mama nu e implicată operațional, ea ne-a susținut însă ideile, chiar și cele care nu au fost mereu cele mai bune. Ne-a lăsat, poate, cu îngăduință să greșim și să învățăm. În primul nostru proiect împreună ca surori, mama ne-a asigurat terenul – avem pe ce să construim – dar îi mulțumim că nu a vrut să se implice zi de zi în amănuntele operaționale. Când am avut nevoie de sfaturi, a fost prezentă. Cred că mama ne e acum mai mult un mentor la care apelăm când avem nevoie de sfaturi sau pur și simplu când ne împotmolim puțin.

---

Credit foto: arhiva personala

Editor: Crina Ciocian