Maria Popovici, actriță de comedie: „Nu mi-a trecut niciodată prin cap să devin altceva decât actriță și, spre marea mea surprindere, am devenit stand-up comedian. Acum nu mi-aș mai dori să fiu altceva.”

Maria Popovici, actriță de comedie, are vârsta de 33 de ani și este, poate, cea mai cunoscută femeie stand-up comedian din România. În 2016, în urmă cu 8 ani, a câștigat cel de-al doilea sezon al emisiunii iUmor. Acela a fost momentul marcant din viața ei profesională – momentul care a pus-o în lumina reflectoarelor și începând cu care arta ei a reușit să fie tot mai cunoscută și să ajungă la tot mai multe persoane.

Relația ei cu comedia a început, însă, încă din copilărie; mai specific, chiar de la grădiniță, când Maria și-a dat seama că-i aducea bucurie să schimbe starea celor din jur în bine: „Când eram copil eram clovnul fiecărui grup”, mi-a mărturisit Maria.

Astăzi, oamenii o pot vedea oricând pe Maria pe platforma ComedyBox, unde are multe emisiuni foarte amuzante, show-uri de stand-up și podcasturi. Totodată, show-urile ei mai pot să fie văzute live în cluburile de comedie din București, precum Mojo, Club 99 și Comics Club. În toamnă, ea va putea fi urmărită pe Pro TV la Săriți de pe fix!, căci filmările s-au terminat.

Mai mult decât atât, tot începând din toamnă (mai exact, începând din 28 octombrie), Maria va putea fi văzută și în cel mai nou proiect de film în care este implicată – de această dată, în cinematografele din țară. Ea va interpreta rolul Patriciei în filmul „Moartea în vacanță”, o nouă comedie de la Bravo Films. Iată cum s-a conturat călătoria Mariei în lumea comediei din copilărie până astăzi.

Care a fost primul moment în care ai știut că îți dorești să fii actriță de comedie?

Odată ce am intrat la școala primară, adunam copiii cartierului și dădeam spectacole în grădina din fața blocului: repetam chiar și două săptămâni pentru ele. Improvizam o scenă, culise și vindeam bilete în bloc. 😊

„Nu m-ar deranja să fac doar comedie toată viața.”

Comedia, în adevăratul sens al cuvântului, am studiat-o și am înțeles-o mai clar la UNATC, unde am avut noroc de un profesor bun în acest sens. Apoi, în teatru jucam, în cea mai mare parte a timpului în comedii și cred că am devenit un pic dependentă de reacția publicului. De altfel, asta nu înseamnă că nu mi-ar plăcea să joc într-o dramă.

În 2016, ai câștigat cel de-al doilea sezon al emisiunii iUmor. Ce a însemnat pentru tine, din punct de vedere profesional, câștigarea celui de-al doilea sezon al emisiunii iUmor?

Acel video în care am apărut a avut un impact semnificativ, nu doar în mediul online, dar și pe canalele de televiziune. Răspândirea sa rapidă și reacțiile pozitive pe care le-a generat m-au ajutat să-mi extind publicul la un nivel pe care, altfel, nu l-aș fi atins. Practic, acest material a devenit un catalizator pentru creșterea popularității show-urilor mele, permițându-mi să ajung la oameni din toate colțurile țării.

În plus, expunerea crescută și feedback-ul primit mi-au oferit o doză considerabilă de încredere în propriile abilități, accelerându-mi dezvoltarea în acest domeniu și dându-mi curajul de a continua să explorez și să mă perfecționez în acest craft.

Care sunt tematicile despre care-ți place cel mai mult să faci glume? Dar cele la care ai observat că reacționează cel mai bine publicul tău – și de ce?

Eu vorbesc mereu despre viața mea – despre experiențele dificile sau penibile prin care trec. 😊 Glumele pe care le fac pot porni de la ceva banal, ca mai apoi să escaladeze într-o invenție din imaginația mea. Așa se construiește materialul de standup în general.

Cred că subiectele pe care le abordez sunt unele în care se regăsesc nu numai femeile, ci și bărbații din public.

Îmi face plăcere să observ că femeile care fac parte din publicul meu sunt în general femei deștepte, independente și deschise. Sunt femei care pot admite că nu sunt perfecte și nici nu e nevoie să fie.

„Cred că asta înseamnă puterea: să nu ai nevoie de confirmări.”

Ce provocări ai întâmpinat ca urmare a faptului că te-ai făcut remarcată, ca femeie, într-o industrie dominată de bărbați?

La început nu am simțit niciun impediment. Pe măsură ce timpul a trecut însă, mare mi-a fost mirarea să observ invidie și nesiguranță din partea unor colegi la adresa mea…

E interesant: pe măsură ce trece timpul, ți se ascut simțurile și nu îți mai este frică de această senzație, ba chiar realizezi că dacă vrei, ca femeie în această industrie, îi mai poți și manipula pe unii dintre ei (în sensul bun, nu neapărat rău).

Cum reușești să-ți faci publicul să râdă chiar și în momentele când viața personală nu e atât de roz?

Este jobul unui actor să facă asta: suntem antrenați pentru astfel de situații încă din școală.

În plus, în momentele grele ale vieții, un rol sau un show pot fi chiar terapeutice, inclusiv pentru tine, ca actor.

Ești implicată, în momentul de față, și într-un proiect de film: Moartea în vacanță, o nouă comedie de la Bravo Films, care urmează să vină din  28 octombrie în cinematografele din România. Care este povestea pe care o urmărește filmul Moartea în vacanță? Cum ai primit vestea faptului că tu vei fi în rolul Patriciei?

Sunt profund implicată în acest proiect și extrem de mândră de toți colegii mei care au contribuit la realizarea lui. Împreună am adus la viață personajul Patricia, iar, deși inițial am fost puțin sceptică, acum mă bucur că am avut ocazia să o interpretez.

Trebuie să subliniez că nu mi-aș dori niciodată să fiu o femeie ca Patricia, dar veți înțelege de ce abia după ce veți vedea filmul. 😉

Știu că în film, Patricia, alături de Adrian (Mircea Bravo) și Mihăiță (Costel Bojog), încearcă cu disperare să între în grațiile Rodicăi, o bătrână singură și bogată, în speranța că vor moșteni averea acesteia. Rezonezi în vreun fel cu Patricia, personajul pe care-l vei interpreta ta? Dacă da, din ce puncte de vedere? Care este mesajul care ți-ai dori să ajungă de la Patricia la public?

Patricia, Adrian și Mihăiță sunt niște personaje negative. Ca în orice comedie, ele vor deveni relativ simpatice publicului, pentru că există acest efect. Aș vrea să cred că nu am în comun cu Patricia decât ambiția de a reuși, chiar și singură.

Road movie-ul a fost filmat în Grecia, România și Bulgaria. În cea mai mare parte însă, cadrele au fost trase în Grecia, în insula Poros. Cât au durat filmările pentru Moartea în vacanță și cum a fost, pentru tine, experiența filmării în trei țări diferite? În ce fel v-a ajutat să filmați în insula Poros să redați fidel mesajul lungmetrajului către public?

Am avut, într-adevăr, oportunitatea de a filma pe o insulă absolut superbă, unde am stat două săptămâni și unde, din fericire, am avut și mici momente de vacanță.

A fost o experiență interesantă pentru că stările de oboseală și anxietate m-au ajuns la un moment dat și m-a uimit să văd că oricât de jos aș fi, dacă aud: „Acțiune!”, mă activez.

Legat de insula Poros, a fost locul perfect pentru că sunt sigură că publicul se va teleporta în Grecia pentru câteva minute, atât de vii și frumoase sunt imaginile.

Cum arată una dintre amintirile tale favorite alături de echipa cu care ai lucrat în realizarea filmului, de pe platourile de filmare? Cine sunt persoanele cu care simți că ai lucrat cel mai bine în contextul filmării lungmetrajului Moartea în vacanță?

Tare greu îmi este să aleg una singură, dar am să fac un efort și am să spun că cel mai mult mi-au plăcut scenele la care noi trei (eu, Costel și Mircea) de-abia reușeam să filmăm la cât de tare ne amuzam unul pe celălalt. E un sentiment foarte bun, pentru că se va transmite în film această stare de bine.

O să spuneți că mint, dar am colaborat bine cu toată echipa de la „Moartea în vacanță”. Sper din suflet că sentimentul este reciproc și că nu le-am dat prea multe bătăi de cap.

Știu că pe Costel (Bojog) îl cunoști de zece ani, este colegul tău la stand-up. Cum a influențat relația ta de lungă durată cu Costel colaborarea voastră ca actori și cum v-ați dat seama că formați o echipă bună și în acest domeniu?

Între mine și Costel pe lângă colegialitate există și prietenie și susținere reciprocă. Când ai un coleg sau o colegă care chiar îți vrea binele și nu te lasă să cazi, e foarte simplu totul.

Avem show-uri împreună de peste zece ani, am fost împreună în juriu la „Stand-Up Revolution”, așa că referitor la momentele comice – deja ne înțelegem din priviri și, atunci, lucrul devine relaxant.

Iar dacă ne enervăm unul pe altul e ușor de rezolvat pentru că ne permitem să ne spunem orice și se stinge repede focul. 😊

Despre colaborarea cu Mircea Bravo ai declarat astfel: „Mircea Bravo a întregit trupa perfect și pentru asta vreau să îi mulțumesc.” Cum ai descrie colaborarea ta cu Mircea Bravo și ce crezi că a adus el unic în echipa voastră?

Eu nu îl cunoșteam și nu îi urmăream activitatea lui Mircea până la acest proiect. Doar auzisem de el și știam că suntem destul de diferiți ca și stiluri în comedie.

Să îl cunosc a fost una din acele întâlniri surprinzătoare în viață pentru că este un om atât de deschis și cu un drive așa frumos de muncă, încât nu dorește să demonstreze nimic, doar să iasă lucrurile cum trebuie cu totul.

Asta aduce în echipă: deși joacă un rol principal, are grijă ca toată lumea să iasă bine, nu doar el și să știți că – insight din showbiz așa – asta e rar.

În ciuda tuturor provocărilor pe care le-ai întâmpinat pe parcurs atât în viața profesională, cât și în viața personală, reușești să duci fiecare zi la capăt cu bine. La finalul zilei, pentru ce ești recunoscătoare? Și dacă este un lucru pe care îți dorești să-l faci și mai bine în următoarea zi, care este acesta?

Sunt recunoscătoare pentru oamenii din jurul meu atât pe plan personal, cât și profesional. Am un noroc imens în acest sens. Și, la finalul zilei, îmi doresc de la mine să am mai multă răbdare și cu mine, și cu cei din jur. 😊

Care este moștenirea pe care îți dorești să o lași în urma ta?

Nu mă gândesc la asta. O să vedem care va fi moștenirea… Mai exact, cred că o să știe cei ce vor rămâne când nu voi mai fi pe aici.

„Sunt destul de convinsă că lumea e a femeilor.”

Ce te inspiră:

Femeile puternice și deștepte.

Ultimul lucru pe care îl faci seara, înainte de culcare:

Mă uit la aceleași seriale încontinuu ca să mă ia somnul, deși e nesănătos.

Relația ta cu comedia descrisă într-un singur cuvânt:

Încredere.

Cel mai important lucru pe care l-ai luat cu tine din insula Poros:

Prieteni noi.

Replica ta favorită din filmul Moartea în vacanță:

Azi împlinim 1000 de zile de când suntem cele mai bune prietene!

O întrebare care ți-ai fi dorit să-ți fie adresată într-un interviu, dar care nu a fost, și răspunsul la aceasta:

– „De ce crezi, Maria, că în toate interviurile sunt întrebate femeile cum se descurcă într-o lume a bărbaților?”

– „Nu știu, eu sunt destul de convinsă că lumea e a femeilor.”

 Încep filmările pentru comedia MENTORII!

Pe 15 august, se dă startul filmărilor pentru primul film de lungmetraj produs de UNTOLD Universe- comedia MENTORII. Filmările vor dura trei săptămâni și vor fi realizate în mai multe locații din București și nu numai. Producătorii au dezvăluit totodată și cele mai noi nume care completează distribuția de excepție a filmului: Mira, Mario Fresh, Dan Frînculescu și Cătălin Oprișan. Cei patru vor împărți platourile de filmare cu Loredana Groza, Dorian Popa, Cătălin Bordea, Doina Teodoru și mulți alți artiști, actori de comedie și influenceri deja anunțați. Cu o poveste captivantă, o distribuție de excepție și o serie de surprize pregătite pentru spectatori, MENTORII promite să fie unul dintre cele mai așteptate filme care va umple sălile de cinema la începutul anului 2025.

 

MENTORII, o comedie inspirată din realitatea cotidiană 

Comedia MENTORII este un film pentru întreaga familie care arată, folosind umorul și ironia, fenomenul pe care îl întâlnim zi de zi pe rețelele sociale și nu numai – acela al “specialiștilor” mereu pregătiți să ne ofere cele mai rapide scurtături pentru a atinge bunăstarea materială, fizică sau spirituală. Comedia MENTORII își propune să arate publicului întâmplări pe care le-au trăit și ei cel puțin odată în viață. 

 

Mira, sora lui Cătălin Bordea în filmul MENTORII 

Odată cu apariția în comedia MENTORII, Mira își face debutul în cinematografie. Extrem de îndrăgită în mediul online, cu peste 1,3 milioane de urmăritori pe rețelele de socializare, Mira a furat inimile fanilor cu vocea și melodiile sale pline de emoție. În cadrul comediei MENTORII, Mira va putea fi văzută în ipostaze inedite, pline de umor. Mira va avea un rol cheie – va interpreta personajul Magda Baltă, sora lui Johnny Baltă, rolul jucat de Cătălin Bordea. Magda va fi alături de fratele ei în încercarea lui de a-și transforma viața și a-i demonstra tatălui său că este un moștenitor de încredere. Nu vor lipsi însă intrigile și răsturnările de situație care vor pune la încercare cele două personaje. 

Dan Frînculescu, devenit cunoscut publicului larg pentru show-urile de comedie online sau de televiziune și pentru roast-urile cu replici acide, îi va surprinde de asemenea pe spectatori cu o apariție ieșită din tipar. Mario Fresh și Cătălin Oprișan vor interpreta de asemenea personaje care vor crea momente pline de umor printr-o combinație de replici savuroase, interpretări autentice și un comic de situație bine nuanțat. Chimia dintre personaje și abordarea lor naturală amplifică umorul filmului, promițând să surprindă plăcut spectatorii și să aducă un plus de originalitate producției cinematografice. 

 

Synopsis MENTORII

MENTORII spune povestea lui Johnny Baltă, interpretat de Cătălin Bordea, un bărbat mult prea imatur pentru vârsta lui, care întâmplător este viitorul moștenitor al celui mai mare imperiu financiar din țară: averea tatălui său, Dorin Baltă. Nemulțumit de superficialitatea fiului său, Dorin îl dă afară din casă după ce acesta face încă un accident de mașină. Mai mult, îi dă o misiune lui Johnny – să demonstreze în maxim șase luni că poate deveni un adult responsabil, capabil să conducă imperiul financiar, altfel va fi dezmoștenit.

Ajutat de sora sa Magda, Johnny găsește o soluție rapidă și ușoară pentru a rezolva problema: va fi mentorat de cei mai faimoși trei influenceri de dezvoltare personală din țară:  Flex Barbarul – mentorul de fitness și viață sănătoasă (Dorian Popa); Sandra Senzorial – mentorul de wellbeing (Loredana Groza); Robby Anonimul – mentorul de business și finanțe.

Răsplata de un milion de euro pusă la bătaie de Johnny va stârni o luptă acerbă între cei trei influenceri. Fiecare se va strădui să fie mentorul principal al lui Johnny, împărtășind din teoriile sale sau încercând să le demonteze pe cele ale concurenților. Din aceste conflicte se vor naște cele mai comice și neașteptate momente ale filmului. Finalul va arăta dacă Johnny devine cu adevărat un om schimbat, fie datorită sfaturilor primite de la influenceri, fie datorită lecțiilor proprii pe care le învață în cele șase luni.

Ideea filmului precum și scenariul aparțin Magic Maker Media House, casa de producție ce face parte din grupul UNTOLD Universe. Regizorul lungmetrajului MENTORII este Adrian Tapciuc. De asemenea, cel mai mare label de stand-up comedy din România, Headline Management Agency s-a alăturat acestui proiect în calitate de producător asociat, lucru care e o garanție în plus pentru succesul acestei comedii. 

Loredana Groza se alătură primului lungmetraj produs de UNTOLD Universe – MENTORII

Nume nou în distribuția comediei MENTORII, primul lungmetraj produs de UNTOLD Universe, unul dintre cele mai așteptate filme de la începutul anului viitor. Loredana Groza va juca un rol principal alături de Dorian Popa și Cătălin Bordea în comedia care promite să stârnească hohote de râs în sălile de cinema. Loredana Groza este cel de-al doilea mentor din filmul cu același nume, mai exact fermecătoarea Sandra Senzorial. Filmările pentru comedia MENTORII vor începe la 15 august, iar filmul va ajunge în cinematografele din toată țara la începutul anului 2025.

Sandra Senzorial este un influencer de succes, expertă în spiritualitate, care îl va ghida pe Johnny Baltă, rol interpretat de Cătălin Bordea, să găsească calea rapidă în atingerea echilibrului interior. Sesiuni de mindfulness, vindecare cu unde theta, astrologie și puterea dată de pietre prețioase, sunt doar câteva dintre armele pe care Sandra Senzorial le aruncă în lupta pentru supremație împotriva mentorului de Fitness – Flex Barbarul, interpretat de Dorian Popa și împotriva lui Robby Anonimul, mentorul de business.

Personajul Sandra Senzorial este construit astfel încât să pună în evidență șarmul debordant al Loredanei și versatilitatea cu care ne-a obișnuit în multiplele roluri pe care le-a interpretat în filme sau seriale de televiziune, rolul fiind presărat cu momente pline de haz și situații neprevăzute care vor întreține umorul filmului.

„Am primit această propunere de colaborare cu entuziasm! Faptul că lucrez cu o echipa fantastică și în compania unor actori pe care îi apreciez m-a convins din start. Rolul meu mă inspiră. Sandra Senzorial este un mentor foarte cunoscut în domeniul ezotericului cu foarte mulți adepți. Avem în comun pasiunea pentru spiritualitate, misticism și suntem amândouă persoane publice. Nu mi se pare neapărat greu de interpretat, ci mai mult o provocare de a găsi cheia personajului. Sandra Senzorial trăiește într-o lume a ei, între pământ și cer, e un personaj transcendental. Eu va trebui să surprind această componentă eternă din personalitatea ei, dar în același timp să găsesc și contrapunctul, latura comică involuntară pe care ea o transmite. Oamenii ar trebui să vină la cinema să mă vadă în acest rol pentru a mă descoperi într-o postura inedită pe marile ecrane.”, spune Loredana Groza.

MENTORII are toate elementele să devină o comedie de succes. Umor de calitate, comic de situație, personaje bine conturate și o chimie extraordinară între actori, toate combinate într-o producție care reflectă tendințele și realitățile actuale.

„Sunt onorat și entuziasmat fiindcă Lori a acceptat provocarea de a juca un rol principal în Mentorii. Prezența unei personalități atât de emblematice și talentate în echipa filmului nostru reprezintă nu doar o mare onoare, ci și o garanție a succesului artistic al acestui proiect. Loredana aduce cu ea o experiență vastă și o pasiune inegalabilă, elemente care vor contribui semnificativ la autenticitatea personajului Sandra Senzorial.”, a declarat Adrian Tapciuc, regizorul filmului MENTORII.

Cătălin Bordea și Loredana Groza și-au intrat deja în roluri și au ales un mod inedit de a face anunțul pe rețelele de socializare. Cătălin Bordea a surprins-o, în timp ce era la alergat, într-un moment de conectare cu natura, îmbrățișând un copac, un ritual destul de popular în întreaga lume. 

„Am văzut-o ultima dată anul acesta pe Lori jucând într-un celebru muzical la Sala Palatului și am fost uimit de naturalețea, farmecul și comicul interpretării, dincolo de vocea excepțională. Lori îi va da cu siguranță personajului său, Sandra Senzorial, din farmecul și naturalețea sa și, cine știe, poate și din talentul său muzical. Dar asta rămâne să descoperim pe parcursul filmului MENTORII.”, adăugat Edy Chereji, Co-Fondator UNTOLD UNIVERSE.

Ideea și scenariul comediei MENTORII aparțin Magic Maker Media House, casa de producție ce face parte din grupul UNTOLD Universe. Filmul este regizat de Adrian Tapciuc. Acestui proiect s-au alăturat în calitate de producător asociat, cel mai mare label de stand-up comedy din România, Headline Management Agency din care fac parte artiști de succes precum Cătălin Bordea, Micutzu, Radu Bucălae, Nelu Cortea, Adrian Nicolae, Ioana State, Dan Frinculescu și Teodora Nedelcu.

Synopsis film

MENTORII spune povestea lui Johnny Baltă, interpretat de Cătălin Bordea, un bărbat mult prea imatur pentru vârsta lui, care întâmplător este viitorul moștenitor al celui mai mare imperiu financiar din țară: averea tatălui său, Dorin Baltă. Nemulțumit de superficialitatea fiului său, Dorin îl dă afară din casă după ce acesta face încă un accident de mașină. Mai mult, îi dă o misiune lui Johnny – să demonstreze în maxim șase luni că poate deveni un adult responsabil, capabil să conducă imperiul financiar, altfel va fi dezmoștenit.

Ajutat de sora sa Magda, Johnny găsește o soluție rapidă și ușoară pentru a rezolva problema: va fi mentorat de cei mai faimoși trei influenceri de dezvoltare personală din țară: Flex Barbarul – mentorul de fitness și viață sănătoasă (Dorian Popa); Sandra Senzorial – mentorul de wellbeing (Loredana Groza); Robby Anonimul – mentorul de business și finanțe.

Răsplata de un milion de euro pusă la bătaie de Johnny va stârni o luptă acerbă între cei trei influenceri. Fiecare se va strădui să fie mentorul principal al lui Johnny, împărtășind din teoriile sale sau încercând să le demonteze pe cele ale concurenților. Din aceste conflicte se vor naște cele mai comice și neașteptate momente ale filmului. Finalul va arăta dacă Johnny devine cu adevărat un om schimbat, fie datorită sfaturilor primite de la influenceri, fie datorită lecțiilor proprii pe care le învață în cele șase luni

Primul film produs de UNTOLD Universe: MENTORII

Celebrul influencer, actor și cântăreț, Dorian Popa, va face parte din distribuția comediei MENTORII, primul film creat de UNTOLD Universe. Dorian Popa se alătură astfel comediantului Cătălin Bordea, cei doi fiind primii actori anunțați din distribuția de senzație a acestui film. Dorian Popa va intra în pielea mentorului Flex Barbarul și promite să dea viață unui personaj original și pe alocuri autoironic, cum nu a mai fost văzut până acum. Comedia MENTORII va ajunge în cinematografele din toată țara la începutul anului 2025. 

Flex Barbarul, personajul jucat de Dorian Popa, este unul dintre cei trei mentori care îl vor ajuta pe Johnny Baltă, jucat de Cătălin Bordea, să își transforme viața și să îi demonstreze tatălui că este demn să devină moștenitor al imperiului financiar. Flex Barbarul va încerca să-l convingă pe elevul său că succesul în viață este garantat de un fizic impresionant, la care poți ajunge doar prin antrenamente de fitness barbar, regim alimentar cu carne semicrudă și multe alte trucuri și scurtături pentru a putea obține rezultate uimitoare într-un timp record. 

”Acum un an și ceva am citit pentru prima dată schița scenariului și mi s-a părut extrem de bun. M-am reîntâlnit cu regizorul Adrian Tapciuc și cu băieții după un an și mi s-au reconfirmat primele impresii când am citit scenariul și am râs cu gură până la urechi. Unul dintre motivele care m-a determinat să accept acest rol este faptul că cei care se ocupă de realizarea acestui film, fac și unul dintre cele mai frumoase evenimente din România și anume festivalul UNTOLD care a adus atâta valoare românilor și României.

În al doilea rând, m-a convins scenariul și în al treilea rând faptul că personajul pe care eu îl voi interpreta este o parodie la adresa băieților care practică fitness-ul. Eu am învățat de la mentorii din viața mea că autoironia este una dintre cele mai rare calități. Abia aștept să văd dacă mă pot parodia, dacă mă pot “lua la mișto” în așa măsură încât oamenii să râdă de compoziția mea, pentru că este un rol de compoziție. Cei care au ochi să vadă și urechi să audă își vor da seama că personajul pe care eu îl interpretez este inspirat de o persoană publică internațională care a creat ceva vâlvă în ultimii ani în spațiul online și sper foarte mult să-mi depășesc barierele și zona de confort și să fac acest rol de compoziție ca la carte.”, a declarat Dorian Popa. 

Creatorii lungmetrajului promit că filmul ne va ține cu gură până la urechi, de la început și până la final, atât datorită scenariul cât și chimiei dintre actori.

”Chimia dintre Dorian și ceilalți actori este una senzațională! L-am văzut pe Dorian la una dintre repetiții, iar acolo a dat doar 10% din potențialul său, și cu toate astea vreau să vă spun că toată echipa a râs cu lacrimi de umorul lui Dorian în interpretarea lui Flex Barbarul”, spune Edy Chereji – Co-Founder UNTOLD UNIVERSE.

Rolul lui Flex Barbarul, mentorul de fitness, a fost creat imaginându-ne un singur actor care să îi poată da viață și acesta este Dorian Popa”, spune Adrian Tapciuc, regizorul filmului, care a lucrat împreună cu Dorian încă de la începutul carierei de actor. 

Am fost unul dintre primii regizori cu care a lucrat Dorian. Îmi amintesc vara anului 2010, atunci când s-a prezentat cu încredere la castingul pe care l-am organizat pentru serialul Pariu cu Viața. M-au impresionat din prima clipă determinarea și tenacitatea cu care Dorian lupta pentru a progresa în fiecare zi și în fiecare domeniu. Îl consider cel mai potrivit pentru a da viața lui Flex, influencer-ul cu corp de invidiat și mentalitate de învingător.”, a mai declarat Adrian Tapciuc, regizorul filmului MENTORII. 

 

Synopsis: 

”MENTORII” spune povestea lui Johnny Baltă, interpretat de Cătălin Bordea, un bărbat mult prea imatur pentru vârsta lui, care întâmplător este viitorul moștenitor al celui mai mare imperiu financiar din țară: averea tatălui său, Dorin Baltă. Nemulțumit de superficialitatea fiului său, Dorin decide să îl dea afară din casă după ce acesta face un alt accident de mașină. Mai mult, îi cere lui Johnny să demonstreze în maxim șase luni că poate deveni un adult responsabil, capabil să conducă imperiul financiar, altfel va fi dezmoștenit.

Ajutat de sora sa Magda, Johnny crede că a găsit o soluție rapidă și ușoară pentru a rezolva problema: va fi mentorat de cei mai faimoși trei influenceri de dezvoltare personală din țară. Aceștia sunt Flex Barbarul – mentorul de fitness și viață sănătoasă, Sandra Senzorial – mentorul de wellbeing și Robby Anonimul – mentorul de business și finanțe.

Răsplata de un milion de euro pusă la bătaie în film este mai mult decât tentantă pentru cei trei influenceri. Fiecare va lupta să fie mentorul principal al lui Johnny, împărtășind din teoriile sale sau, de cele mai multe ori, încercând să le demonteze pe cele ale concurenților.

Din aceste conflicte se vor naște cele mai comice și neașteptate momente ale filmului. Finalul va arăta dacă Johnny devine cu adevărat un om schimbat, fie datorită sfaturilor primite de la influenceri, fie datorită lecțiilor proprii pe care le învață în cele șase luni.

Ideea filmului precum și scenariul aparțin Magic Maker Media House, casa de producție ce face parte din grupul UNTOLD Universe. De asemenea, cel mai mare label de stand-up comedy din România, Headline Management Agency s-a alăturat acestui proiect în calitate de producător asociat, lucru care e o garanție în plus pentru succesul acestei comedii. 

Filmul MENTORII se află acum în faza de pre-producție, iar filmările vor începe în data de 15 august. Filmul va avea și scene care vor fi filmate la festivalul UNTOLD. Lansarea filmului în cinematografele din România va avea loc în prima parte a anului 2025.

 

Sursă foto copertă: Facebook Mentorii TheMovie

Filmul animat de comedie „Dorință”, disponibl acum pe Disney+

Cât de puternică poate fi o dorință?

Este un lucru pe care telespectatorii îl pot afla vizionând filmul „Dorință”, disponibil acum pe Disney+. Animația produsă de studiourile Walt Disney este o comedie muzicală care invită publicul în Regatul magic Rosas unde Asha, o tânără visătoare și isteață, își pune o dorință atât de puternică, încât îi este îndeplinită de o forță cosmică, o mică minge de energie numită Stea. Asha împreună cu credinciosul ei tovarăș, iedul Valentino și Stea se confruntă cu cel mai periculos dușman al lor – conducătorul din Rosas, Regele Magnifiko. Vor reuși ei să salveze comunitatea și să demonstreze că atunci când voința unui om curajos se combină cu magia stelelor lucruri minunate se pot întâmpla?

Câștigătorul premiului Oscar, Chris Buck (“Iceberg”, “Iceberg 2”) și Fawn Veerasunthorn (“Raya and the Last Dragon”) sunt responsabili de regia acestui film plin de magie și aventuri.

Vezi trailer-ul aici.

DESPRE DISNEY+

Disney+ este platforma dedicată de streaming care cuprinde filme și seriale de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars și National Geographic, alături de „Familia Simpson” și multe altele. În anumite țări, serviciul include și noul brand de producții de divertisment general, Star. Serviciul de streaming direct către consumator, Disney+ de la The Walt Disney Company oferă o colecție de conținut original exclusiv, în continuă dezvoltare, printre care filme de lung metraj, documentare, seriale de acțiune, de animație și scurtmetraje. Având acces la vasta gamă Disney de filme si divertisment TV, Disney+ găzduiește, de asemenea, cele mai noi producții lansate de The Walt Disney Studios. Pentru mai multe informații, vizitați disneyplus.com sau căutați aplicația Disney+ pe majoritatea dispozitivelor mobile și a televizoarelor conectate.

Spike a lansat o piesă specială pentru comedia TAXIMETRIȘTI

Personajele din „Taximetriști”, comedia despre viața de noapte din București văzută de doi taximetriști, Liviu (Rolando Matsangos) și Lică (Alexandru Ion), ce iau parte la o serie de evenimente pline de umor și răsturnări de situație, apar într-un videoclip lansat de rapperul Spike pentru o piesă cu același titlu, scrisă special pentru coloana sonoră a filmului regizat de Bogdan Theodor Olteanu.

„Tot timpul am fost îndrăgostit de cinematografie. Am un background în post-producție video și totodată am filmat timp de opt ani videoclipuri pentru aproape toate numele din industria muzicală. M-am lăsat de asta acum ceva timp să mă ocup de muzică. E foarte fain că muzica m-a dus în lumea de care îmi era dor și pe care nu credeam că o mai întâlnesc.”, povestește Spike.


Pentru filmările la clip, Spike (Paul Mărăcine) a mers, pentru prima dată, într-un taxi pe o platformă: „Taxiul era pe o platformă. Am filmat aproape 30 minute. Și după aceea, a durat cam o oră să ne întoarcem. Am întrebat de ce nu filmăm în continuare dacă tot ne plimbăm de nebuni. Răspunsul a fost foarte simplu – „Paul … afară e frig și oamenii de pe platformă au înghețat”. A fost primul taxi fără șofer cu care am mers în viața asta.”

Videoclipul este disponibil pe YouTube: https://youtu.be/yiHwV1NMuJ0.


Imaginea este semnată de Marius Mihai Apopei și The Pușcaru, montajul a fost realizat de Diana Rădulescu, iar de color grading s-a ocupat Andu Radu. Textul este scris de Paul Mărăcine, care semnează muzica și producția alături de Vlad Lucan. Label: ATOM


Piesa va fi disponibilă din 17 ianuarie în magazinele digitale Spotify, Apple Music, Amazon Music, Deezer, Anghami, Youtube Music.

Lungmetrajul scris de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae are la bază piesa de teatru cu același nume, pusă în scenă la Apollo 111 și jucată cu succes în ultimii patru ani. Biletele s-au pus deja în vânzare –  taximetristi.film.

Cu o distribuție în care se regăsesc nume sonore, alături de actori aflați la începutul carierei, dar și de apariții speciale precum cea a rapperului Spike, Taximetriști invită spectatorii într-o tură de noapte prin București, alături de taximetriștii Lică (Alexandru Ion) – prototipul „băiatului de cartier” dur, dar cu suflet de aur – și Liviu (Rolando Matsangos) – familistul convins dispus să facă orice să-și salveze căsnicia cu Victoria (Victoria Raileanu). Pe parcurs, aflăm mai multe despre problemele lor și facem cunoștință cu mai mulți clienți, printre care Ilinca, o tipă amuzantă și puternică, soția unui mafiot (Maria Popistașu), Anișoara, o femeie misterioasă care-și urmărește iubitul (Monica Bârlădeanu), Mircea, un cunoscut om de televiziune (Andi Vasluianu), Mihai, un tip timid care-și așteaptă iubita (Cosmin Nedelcu), trei tineri DJ: Cipi (Carol Ionescu), Ana Bela (Ana Maria Guran) și Mirela (Nicoleta Hâncu), Paul, un tânăr taciturn (Vlad Ionuț Popescu), Alex, un tânăr nervos după o ceartă din amor (Alex Mircioi), precum și cu Veronica, superba dispeceriță de taxi (Mădălina Stoica).

 

Despre apariția sa în filmul „Taximetriști”, Spike povestește:

„Sunt prieten cu Adrian Nicolae de foarte mult timp. El mi-a propus colaborarea. A fost foarte tare că am ajuns să joc alături de el un cameo în film. Deși aveam o singură replică, m-am simțit parcă pentru prima dată în fața camerei. E o cu totul altă experiență.”

„Era greu să scăpăm de fascinația taximetriștilor. Pentru protagoniști am pornit de la clișeele majore (taximetristul dezinvolt / taximetristul reținut) și apoi ne-am străduit să nuanțăm personaje, să ne jucăm de-a „uite clișeul, nu e clișeul” până obținem un balans bun pentru o comedie despre oameni vii.”, spune Adrian Nicolae.

„Aș vrea ca publicul să rămână în minte cu multe din momentele în care actorii fac superb ceea ce fac. Eu le-am văzut de zeci (sute?) de ori și sunt încă fermecat de ele/ ei. E un film care se depărtează de realism și mare parte din reușita lui e în prestațiile actorilor.”, completează Bogdan Theodor Olteanu.

Trailer oficial: https://youtu.be/KzoSIG2q9OY.  

Din 18 ianuarie, publicul din 14 orașe e invitat să participe la proiecțiile speciale cu o parte din echipa filmului. Evenimentele vor avea loc la: Oradea (Cinema Palace, Lotus Center, 18 ianuarie, de la 18:30), Cluj-Napoca (Cinema City Iulius Mall, 19 ianuarie, de la 18:30), Brașov (Cinema City  AFI Brașov, 20 ianuarie, de la 19:00), Sibiu (Cineplexx Shopping City Sibiu, 21 ianuarie, de la 18:30), Timișoara (Cinema City Iulius Mall, 22 ianuarie de la 19:45), Craiova (Inspire Cinema VIP, Electroputere Parc, 23 ianuarie, de la 18:30), Pitești (Cinema Trivale, Trivale Shopping Center, 24 ianuarie, de la 18:30), Constanța (Cinema City in City Park Mall, 25 ianuarie, de la 19:00), Brăila (Cinema City, Brăila Mall, 26 ianuarie, de la 19:00), Galați (Cinema City, Shopping City Galați, 26 ianuarie, de la 19:00), Iași (Cinema City Iulius Mall, 27 ianuarie, de la 19:00), Piatra-Neamț (Cinema Mon Amour, 28 ianuarie, de la 18:30), Bacău (Cinema City, Arena Mall, 29 ianuarie, de la 19:00), Focșani (Happy Cinema, Focșani Mall, 30 ianuarie, de la 18:30).

O noapte nebună, zeci de povești, un singur București. Din 20 ianuarie, Taximetriști vine în 83 de cinematografe din 48 de orașe, distribuit de Forum Film România.

Pentru mai multe detalii, urmăriți paginile filmului pe Facebook | Instagram | TikTok | YouTube

O producție BOLD FILM STUDIO în co-producție cu TANGAJ PRODUCTION și AVANPOST

MEDIA, cu sprijinul MediaCom, Mindshare, Wavemaker Romania, House of Media, Superbet, Ariston Group, Speed Taxi, Flavors și BGS, în colaborare cu Primăria Capitalei.

„Taximetriști” este un film regizat de Bogdan Theodor Olteanu, după un scenariu de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae. Imaginea filmului este semnată de Marius Apopei, montajul este realizat de Tudor Popescu, muzica originală îi aparține lui SPIKE, iar Marius Leftărache este designerul de sunet. Alexandra Panaite s-a ocupat de scenografie și costume, iar Elena Tudor de coafură și machiaj. Director de producție este Simona Pătrașcu, producător executiv 

Anamaria Antoci, co-producători Anamaria Antoci și Vlad Rădulescu, iar Ionuț Datcu, Cristian Anastasiu și Bogdan Theodor Olteanu sunt producătorii filmului. 

Distribuitor internaţional: BOLD FILM STUDIO

Credit foto: Adi Bulboacă