Maratonul pentru Educație Antreprenorială, un succes la Oradea

Pe 11 februarie, în decorul solemn al Teatrului Regina Maria din Oradea, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Sucursala Bihor a organizat prima semifinală județeană a ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” – ediția a III a, competiție de planuri de afaceri, parte a programului național adresat liceenilor și organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, și Asociația Națională a Antreprenorilor.  În fața unui juriu de elită, format din profesioniști care cunosc greutatea deciziilor economice și a unei audiențe entuziaste care crede în forța ideilor inovatoare, 11 echipe formate din 57 de liceeni au îndrăznit să își expună viziunea asupra lumii de mâine. ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” se va desfășura anul acesta în  27 de județe, urmând ca marea finală să fie organizată în luna mai, la București.

Peste 500 de liceeni din opt unități de învățământ bihorene au trecut printr-un proces riguros educațional menit să-i susțină în descoperirea vocației și dezvoltarea spiritului antreprenorial, fiind ghidați de 10 antreprenori voluntari, oameni care știu că succesul se învață. 

Pentru a inspira și mai mult tinerii prezenți, pe scenă au urcat oameni care au transformat ideile în realitate. Virgil Ianțu și Valeriu Trip au vorbit despre vocație– piatra de temelie a oricărei inițiative autentice. Alin Ștefănuț – inspector școlar general, a explicat rolul inspectoratului în acest program.  Teofil Filimon, viceprimarul Oradei, împreună cu Flori Bicăzan, vicepreședinte CONAF Bihor, au oferit o perspectivă asupra dezvoltării economice locale. Sub bagheta Cristinei Chiriac, președinta CONAF, evenimentul a avut ritm și claritate, transformând discursul antreprenorial într-un dialog accesibil și concret.

Juriul – format din Andreea Mușet (Auchan), Daniel Galea (Piața 9), Marius Ghenea (Catalyst Romania), Mirela Bucovicean (Molecule PR) și Nicoleta Munteanu (Kids in Business) – a avut misiunea dificilă de a alege cele mai promițătoare planuri de afaceri prin prisma fezabilității și impactului economic. În urma deliberării juraților, verdictul a fost clar – pe locul 1 s-a clasat echipa ZUPI, formată din patru elevi ai Liceului Teologic Penticostal „Betel”, coordonați de profesorul Centea Iuliu. Au cucerit juriul cu ideea lor de afacere care vizează dezvoltarea și comercializarea unor soluții educative menite să stimuleze creativitatea și gândirea critică a copiilor prin jocuri interactive, creative și distractive, contribuind la îmbunătățirea abilităților cognitive, emoționale și sociale.

Locul 2 a fost ocupat de echipa PILLOW GARDEN, formată din cinci elevi ai Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”, sub îndrumarea profesoarei Oprean Flavia-Iulia. Planul de afacere prezentat are ca obiectiv principal producerea unor perne umplute cu flori care favorizează starea de bine și relaxarea.

Echipa THE QUAIL’S NEST, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” Oradea, coordonați de profesoara Plugar Erika, este ocupanta locului 3. Liceenii au prezentat planul de afacere pentru dezvoltarea unei ferme de creștere a prepelițelor la standard internaționale având ca obiectiv valorificarea potențialului producției de ouă de prepeliță pentru a oferi consumatorilor produse cu calitate superioară. 

Cele trei echipe finaliste au fost răsplătite cu premii în bani. Echipa clasată pe locul I a primit un premiu în valoare de 3.000 de lei, cea de pe locul II a fost premiată cu 2.000 de lei, în timp ce echipa de pe locul III a fost recompensată cu 1.000 de lei. Pentru echipele clasate pe primele două poziții, aventura continuă: vor reprezenta județul Bihor la marea finală din luna mai, la București, unde își vor măsura forțele cu cele mai bune echipe din întreaga țară.

Flori Bicazan, vicepreședinta CONAF Bihor și coordonatoarea Maratonului pentru Educație Antreprenorială pe plan local, a declarat: ”Într-o societate care cere din ce în ce mai mult de la tinerii săi, responsabilitatea noastră este să le oferim instrumentele potrivite pentru a se dezvolta. Inspectoratele școlare, primăriile, antreprenorii, profesorii – toți ne-am unit forțele pentru a veni în fața liceenilor cu un mesaj clar: vocația se descoperă, nu se impune, iar viitorul se construiește, nu se așteaptă.

Prin ceea ce vor arăta pe scenă azi, acești tineri vor planta o sămânță pentru ceea ce pot deveni. Îi inspirăm și le oferim din „totul” nostru, din fiecare lecție învățată, din fiecare reușită, dar mai ales din fiecare eșec depășit.

Misiunea noastră este să le deschidem drumuri, să îi ghidăm, să le oferim un spațiu în care să își descopere pasiunile și să le transforme în viitor. Educația antreprenorială nu înseamnă doar business – înseamnă mentalitate, curaj, asumare și libertatea de a alege cine vrei să devii.

Azi, pe scena semifinalei Maratonului, nu doar liceenii sunt în fața unui test, ci și noi, mentorii lor. Suntem aici ca să le demonstrăm că merită să creadă în propriul lor drum și că, indiferent de provocări, vocația lor merită descoperită și urmată.”

Teofil Filimon, viceprimarul Oradei, a transmis:Educația și antreprenoriatul sunt pilonii unei comunități prospere, iar Oradea este dovada că viziunea și investițiile strategice pot transforma un oraș într-un pol de dezvoltare economică și inovare. De mai bine de un deceniu, municipalitatea a construit condiții solide pentru ca tinerii să aibă acces la oportunități reale de învățare și dezvoltare profesională.

Începând din 2008, Primăria Oradea a atras fonduri europene pentru a sprijini mediul de afaceri și a crea platforme prin care antreprenorii să fie încurajați să investească în oraș. Astăzi, rezultatele sunt vizibile: Oradea a devenit un magnet pentru business-uri, un hub pentru inovație și o destinație de succes pentru cei care își doresc să își construiască viitorul aici.”

Alin Ștefănuț, inspector școlar general Bihor,
a declarat: ”Educația este un laborator al creativității. Suntem aici, astăzi, pentru a demonstra că educația poate cultiva gândirea și spiritul antreprenorial ca un mod de a vedea lumea – de a identifica oportunități acolo unde alții văd doar constrângeri.

Îndemnul meu pentru elevi, profesori și toți cei care cred în viitorul educației: cultivați creativitatea! Faceți din gândirea divergentă un exercițiu zilnic. Dacă obișnuiți să mergeți acasă pe același drum, încercați să-l schimbați de cinci ori săptămâna aceasta. Veți fi surprinși de ce descoperiți – și despre oraș, și despre voi înșivă.

Felicit CONAF pentru această inițiativă care forțează granițele educației tradiționale și creează un spațiu unde elevii învață să își pună întrebările corecte, nu doar să memoreze răspunsurile convenționale. Educația trebuie să fie un teren fertil pentru viitorii inovatori, iar ceea ce am văzut astăzi îmi dă convingerea că suntem pe drumul cel bun.”

Virgil Ianțu, prezentator TV  și antreprenor, a adus în fața publicului o perspectivă esențială asupra dezvoltării personale și profesionale:”Într-o lume obsedată de succesul instantaneu, uităm un adevăr fundamental: fără eșec, nu există progres. Un om care nu a întâlnit niciodată eșecul nu este un om norocos – este un om vulnerabil. O carieră care a fost doar o linie ascendentă nu a fost testată niciodată, iar prăpastia care îl așteaptă este cu atât mai abruptă.”

Gianina Ioniță, director executiv CONAF și coordonator al programului national, a declarat: ”Economiile prospere nu se nasc din întâmplare. Ele se clădesc prin investiții în oameni, în educație, în capacitatea unei societăți de a-și învăța tinerii să gândească critic, să creeze și să își asume riscuri. România nu va deveni mai competitivă prin reglementări și subvenții, ci prin oameni care înțeleg că viitorul nu se așteaptă, ci se construiește.

Acesta este scopul Maratonului pentru Educație Antreprenorială – cel mai amplu program de voluntariat dedicat educației antreprenoriale din România. La Oradea s-a dovedit că generația tânără construiește activ premisele unui mediu economic mai robust, mai flexibil, mai pregătit pentru provocările pieței globale. Anul acesta, 20.000 de liceeni din 27 de județe vor participa la ore de educație antreprenorială, iar în luna mai, 54 de echipe vor ajunge în finală, având ocazia să își testeze ideile și să își dezvolte gândirea strategică. Miza o reprezintă descoperirea vocației. Ne dorim ca tinerii să învețe să își asume riscuri, să vadă eșecul ca parte a evoluției și să își construiască propriul drum.

Dar un astfel de efort nu poate fi dus doar de un singur sector. Este nevoie de un parteneriat solid între administrația publică, mediul privat și sistemul educațional. Într-un ecosistem sănătos, școlile oferă fundația teoretică, antreprenorii experiența practică, iar administrația locală infrastructura și sprijinul necesar pentru ca acest proces să funcționeze.

Cristina Chiriac, președinta CONAF și moderatoarea evenimentului, a conchis: ”România trebuie să crească generații cu busolă economică, inițiativă și gândire strategică. Dacă vrem o țară care creează valoare, educația antreprenorială trebuie să rămână în trunchiul comun, fără posibilitatea de a fi opțională. 

Vin de la Oradea cu un mesaj imposibil de ignorat: elevii și profesorii și-au exprimat îngrijorarea profundă față de posibilitatea ca educația antreprenorială să devină materie opțională. Acest semnal de alarmă nu poate fi trecut cu vederea.  

Acum trei ani, prin eforturile coagulate ale antreprenorilor din CONAF, educația antreprenorială a fost inclusă în trunchiul comun. Când ceva funcționează, trebuie consolidat, extins și transformat într-un pilon și mai puternic al formării tinerilor.  

Cei peste 500 de elevi prezenți la evenimentul din Oradea, împreună cu profesorii lor, mi-au dat o responsabilitate clară: să le duc mai departe mesajul către Ministerul Educației și Cercetării și să susținem prin CONAF petiția online care cere menținerea educației antreprenoriale ca materie obligatorie. 

Când 20.000 de tineri își pun întrebarea „Ce pot construi eu?”, România are un viitor. Maratonul pentru Educație Antreprenorială este un prim pas spre acel viitor.”

Maratonul pentru Educație Antreprenorială va continua în județele: Brașov, Suceava, Arad, Dolj, Satu Mare, Giurgiu, București, Galați, Cluj, Argeș, Timiș, Tulcea, Brăila, Neamț, Iași, Buzău, Teleorman, Prahova, Vâlcea, Gorj, Alba, Constanța, Bacău, Mureș, Sibiu și Maramureș.

Programul se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Națională a Antreprenorilor.

Partener Auchan România

Parteneri media: AGERPFRES, Capital, Wall Street, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, TV Brașov, Ultima oră, Media Consulta, Antena 3 Constanța, Săptămâna Financiară, La pas prin Brașov, Events Max, Energynomics, SpotMedia, Club Antreprenor, Business Mark, 365 Transilvania, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, Focus Energetic, City TV Constanța, Profit, Business Review, E-Femeia, Mașini Utilaje, Info Financiar, Jurnalul de afaceri, Bizzi Live, Chindia Media, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, KLARMEDIA – monitorizare media.

 

Despre CONAF

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 38 asociații și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. 

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.

CONAF a lansat ediția III a Maratonului pentru Educație Antreprenorială

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a lansat cea de-a treia ediție a Maratonului pentru Educație Antreprenorială, un program național adresat liceenilor care își propune să transforme educația din România. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul unei conferințe de presă la București, reunind vectori ai societății din domeniul educației, mediului de afaceri, și societății civile, Cristina Chiriac – președinte CONAF, Mihai Ghigiu – președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, Dragoș Anastasiu – consilier onorific al Ministrului Educației, Nicoleta Munteanu – vicepreședinte CONAF, Hildegard Brandl – antreprenor, membru al board-ului CONAF, Virgil Ianțu – prezentator TV,  Daniela Marișcu – antreprenor, Alexandru Holicov – antreprenor, Dana Cireașă – președinte sucursală CONAF Brăila, Gianina Ioniță – director executiv CONAF. 

Primele două ediții ale programului au implicat peste 20.000 de elevi în parcursul educațional meticulos conceput pentru a-i susține în explorarea vocației și în dezvoltarea competențelor antreprenoriale aplicabile în mediul de afaceri real, și care a culminat cu competiția de planuri de afaceri în care au fost  prezentate 300 de planuri de afaceri. În ediția a treia CONAF își propune să extindă acest impact la nivel național: 20.000 elevi, în 30 de județe. 

Pe 11 februarie, la Oradea, începe prima mare probă de foc pentru 11 echipe formate din 57 de elevi care îndrăznesc să vadă viitorul altfel. Aproape 500 de liceeni de la 8 licee din județul Bihor au participat la orele de educație antreprenorială, susținute de 10 antreprenori voluntari. 

Evenimentul aduce pe scenă oameni care au transformat ideile în realitate: Valeriu Trip va vorbi despre vocație, Lucian Tifui de la Adservio despre tehnologie în educație, iar Florin Birta, primarul Oradei, și Flori Bicăzan, vicepreședinte CONAF Bihor, vor oferi o perspectivă asupra dezvoltării antreprenoriale la nivel local. Competiția va fi moderată de Virgil Ianțu, iar planurile de afaceri vor fi evaluate de un juriu format din Andreea Mușet (Auchan), Daniel Galea (Piața 9), Marius Ghenea (Catalyst Romania), Mirela Bucovicean (Molecule PR) și Nicoleta Munteanu (Kids in Business).

 

Educația antreprenorială: de la acoperire națională la nivel internațional

 

Programul a fost preluat în același format în Republica Moldova prin protocolul semnat anul trecut de CONAF cu Ministerul Educației din Republica Moldova, o dovadă clară că un model educațional solid își găsește drumul dincolo de granițe. Când ceva funcționează, devine un model care stabilește noi standarde în educație, nu rămâne doar o inițiativă locală.

Pentru prea mult timp, educația antreprenorială a fost tratată ca o activitate extracurriculară destinată celor care „se pricep la afaceri”. Însă realitatea economică a anilor următori va face ca gândirea antreprenorială să fie o abilitate de bază, la fel ca scrisul și cititul. Economiile avansate au înțeles acest lucru și au transformat educația antreprenorială într-un pilon esențial al învățământului.

În România, în schimb, tinerii încă învață despre economie din manuale scrise în alt secol, fără a avea ocazia să testeze idei, să eșueze, să învețe din greșeli și să dezvolte soluții viabile. Dacă România își dorește o economie dinamică, trebuie să înceapă cu modul în care își educă generațiile viitoare.

Ca urmare a Pactului pentru Educație Antreprenorială, semnat de CONAF cu Ministerul Educației, educația antreprenorială a fost inclusă în curriculumul național. Nu a fost un proces simplu – fiecare reformă reală presupune convingere, efort și capacitatea de a transforma rezistența în progres. Dar rezultatul este clar: ceea ce odată părea un deziderat a devenit realitate.

În deschiderea conferinței de presă, Cristina Chiriac -președinta CONAF a declarat: ”Vocația este fundamentul acestui proiect. Este o responsabilitate a generației noastre să insuflăm încredere, să oferim instrumente și să deschidem perspective. Aceasta este menirea celor care cred în educație și în forța ei de a schimba destine.

Anul acesta, orele de educație antreprenorială s-au desfășurat în peste 150 de licee, o dovadă clară a angajamentului antreprenorilor voluntari și al profesorilor care înțeleg că succesul economic începe în sala de clasă. În economie, ca și în educație, vocația, fără instrumente practice, nu este suficientă. Tinerii de astăzi – fie că vor deveni antreprenori, angajați sau funcționari publici – au nevoie de repere solide pentru a naviga complexitatea pieței muncii.

Maratonul pentru Educație Antreprenorială este o intervenție necesară într-un sistem care trebuie să producă oameni pregătiți pentru realitatea economică, nu doar absolvenți. Dezvoltarea sustenabilă a României depinde de capacitatea noastră de a forma indivizi competenți, capabili să creeze valoare. Deciziile pe care le luăm astăzi vor defini poziția României în economia globală a următoarelor decenii.”

Mihai Ghigiu – președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților a declarat:  ”Sistemul educational actual nu funcționează la capacitate maximă, iar fără implicarea mediului privat, a părinților și a societății civile, orice reformă rămâne un exercițiu birocratic.

Tinerii noștri sunt creativi. Sunt dornici să construiască, să inoveze. Problema nu este lipsa talentului, ci lipsa accesului la rețele care să-i sprijine. Dacă nu facilităm contactul direct cu cei care au reușit, ratăm oportunitatea de a genera progres economic real. În educație, adevărata valoare adăugată nu vine doar din curriculum, ci din expunerea la modele de succes și oportunități tangibile.”

Dragoș Anastasiu, consilier onorific al ministrului educației, antreprenor a transmis:”Dacă există o lecție fundamentală pe care viitorul ne-o predă în avans, este că lumea de mâine nu va fi definită de cei care memorează formule, ci de cei care știu să pună întrebările corecte și să creeze soluții.  

Astăzi, mai mult ca oricând, educația trebuie să fie un laborator al viitorului, nu un muzeu al trecutului. Iar educația antreprenorială, în esența ei, este cel mai clar exercițiu de gândire critică aplicată: identifică o problemă, inovează, riscă, învață din eșecuri și merge mai departe.  

Ministerul Educației susține Maratonul pentru Educație Antreprenorială tocmai pentru că acesta nu este un alt proiect extracurricular, ci o conexiunea reală între școală și viață. Aici, tinerii învață să fie creatori de oportunități.  

România are nevoie de mai puțină dependență și mai multă inițiativă. Dacă vrem să avem o economie agilă, o societate rezilientă și un viitor care să ne aparțină, atunci trebuie să ne educăm copiii în spiritul independenței, al creativității și al acțiunii.  

Felicit organizatorii pentru că ridică ștacheta an de an și pe toți participanții pentru curajul de a-și asuma viitorul. În final, succesul nu este garantat de note, diplome sau teorii abstracte, ci de capacitatea fiecăruia de a transforma ideile în realitate.” 

Corina Dospinoiu – Director Sustenabilitate Auchan România a declarat: “Suntem onorați să fim și în acest an parteneri ai Maratonului pentru Educație Antreprenorială, contribuind la susținerea inovațiilor autentice și încurajarea viitorilor lideri ai antreprenoriatului. La Auchan, credem că ingredientele esențiale pentru succes sunt implicarea, pasiunea și curajul. Prin participarea la astfel de inițiative, care reunesc comunități valoroase, demonstrăm că antreprenoriatul are un potențial imens în rândul noilor generații, oferind inspirație pentru fiecare dintre noi. Susținem cu fiecare ocazie generația tânără și le urăm tuturor participanților mult succes,” 

Gianina Ioniță, director executiv CONAF, coordonatoarea programului a declarat:”Educația antreprenorială nu este un lux al economiilor avansate, ci un imperativ strategic pentru orice națiune care dorește să fie competitivă în secolul XXI. Lansat și organizat de către CONAF, Maratonul pentru Educație Antreprenorială nu este doar un program educațional, ci o investiție directă în viitorul economic al României. Într-o eră a inovației și automatizării, succesul nu mai este garantat de diplome, ci de capacitatea de a crea valoare economică.

Prin interacțiunea cu peste 500 de antreprenori în primele două ediții, elevii au făcut mai mult decât să învețe teorie – și-au testat ideile, au primit mentorat direct și au generat peste 300 de planuri de afaceri. Dar întrebarea esențială este: ce urmează? În economiile performante, astfel de inițiative nu sunt doar evenimente izolate, ci devin politici publice susținute de guvern și sectorul privat. România trebuie să urmeze acest model dacă dorește să-și păstreze talentele și să stimuleze creșterea economică.

Piața muncii se transformă rapid. Până în 2030, multe dintre locurile de muncă actuale vor fi automatizate. Singura certitudine este că cei care înțeleg economia, tehnologia și inovația vor avea un avantaj competitiv. Întrebarea nu este dacă România poate sprijini educația antreprenorială, ci dacă își permite să nu o facă.

Maratonul pentru Educație Antreprenorială nu trebuie să fie doar un program – trebuie să fie un model scalabil, un parteneriat între antreprenori, profesori, elevi și investitori, care să transforme mentalitatea economică a noii generații. Viitorul aparține celor care investesc în talent. România trebuie să decidă acum dacă vrea să rămână în competiție sau să fie lăsată în urmă.”

Dana Cireașă – președinte CONAF Brăila, inițiatoarea programului  a declarat:”Discuțiile directe cu elevii brăileni au scos la iveală un contrast izbitor: deși extrem de curioși și interesați de subiecte sofisticate – de la medicină moleculară la investiții în criptomonede – aceștia nu aveau acces la instrumente practice care să le permită să-și testeze ideile într-un mediu concret.

Punctul de inflexiune a fost analizarea unui plan de afaceri realizat de fiul meu la ora de educație antreprenorială. Notat cu 10, planul era, în realitate, departe de a fi viabil – fără taxe, fără o estimare realistă a costurilor, fără viziune financiară. Dacă excelența școlară nu reflectă realitatea economică, atunci problema este sistemică. De aici, a pornit Maratonul: un program conceput nu doar să predea concepte, ci să creeze antreprenori capabili să navigheze economia reală. Aplicația Visit Brăila dezvoltată de liceenii brăileni este doar un exemplu al impactului real pe care îl poate avea o abordare educațională adaptată la economia actuală.”

 

Maratonul pentru Educație Antreprenorială trebuie să devină un model scalabil. Lumea nu așteaptă ca România să recupereze decalajele – fie investim în viitor acum, fie acceptăm că locul nostru în economia globală va fi decis de alții.

Programul se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Națională a Antreprenorilor.

 

Partener Auchan România

Parteneri media: AGERPFRES, Capital, Wall Street, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, TV Brașov, Ultima oră, Media Consulta, Antena 3 Constanța, Săptămâna Financiară, La pas prin Brașov, Events Max, Energynomics, SpotMedia, Club Antreprenor, Business Mark, 365 Transilvania, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, Focus Energetic, City TV Constanța, Profit, Business Review, E-Femeia, Mașini Utilaje, Info Financiar, Bizzi Live, Chindia Media, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, KLARMEDIA – monitorizare media.

 

Despre CONAF

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 38 asociații și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. 

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.

Susținerea antreprenoriatului feminin prin Forumul Național „De Vocație Antreprenoare”

Forumul Național De Vocație Antreprenoare organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a înregistrat un număr impresionant de 850 de înscrieri, reunind pe 9 octombrie la Muzeul Național de Artă al României tineri aspiranți la statutul de antreprenor, antreprenori consacrați, vectori de imagine și lideri de opinie. Acest forum marchează un pas important pentru crearea unui impact pozitiv în societate, având ca obiectiv principal susținerea antreprenoriatului feminin și dezvoltarea unui ecosistem local care să sprijine antreprenorii în transformarea ideilor lor în afaceri durabile.

Prima inițiativă de acest gen la nivel național a fost concepută de CONAF pentru a valoriza, consolida și stimula antreprenoriatul feminin, oferind un spațiu autentic de inspirație și dezvoltare. Împărtășirea experiențelor între generații și construirea unei comunități mai puternice și mai conectate sunt esențiale pentru ca antreprenoarele să aibă parte de o susținere solidă în parcursul lor profesional.

În acest context, atât evenimentul inaugural din București, cât și edițiile ce vor urma în Oradea, Cluj-Napoca, Iași și Brașov vin cu un element de noutate absolută oferindu-le participanților o experiență completă de dezvoltare personală și profesională. Structura evenimentelor este gândită pentru a acoperi aspecte esențiale de la inspirație, la instruire până la dezbatere și networking. În București discursul inspirațional a fost susținut de Cristina Chiriac, fondatoarea mișcării naționale pentru coagularea antreprenoriatului feminin, iar masterclass-ul intensiv a fost livrat de Marius Ghenea, autorul primei cărți despre antreprenoriat din România.  La panelul dezbatere au participat antreprenoarele Teodora Tompea, Amalia Năstase, Andreea Raicu, Daniela Marișcu și Cristina Bâtlan. În fiecare oraș, o antreprenoare de recunoaștere națională va susține un discurs motivațional despre cum și-a dezvoltat business-ul „FROM ZERO TO HERO”, oferind participanților inspirație și exemple concrete. Totodată, îndrăgitul prezentator Virgil Ianțu, el însuși un antreprenor, va modera și următoarele evenimente cu același profesionalism și va aduce acel echilibru perfect între rigoare și umor, invitând la reflecție prin întrebări bine direcționate și momente de destindere.

Președinta CONAF, Cristina CHIRIAC, a declarat: „Am rescris reguli. Am creat alianțe. Am inspirat o comunitate să creadă în ea însăși. Și ne-am ținut promisiunea de a nu ne abate niciodată de la misiunea noastră de a sprijini fiecare antreprenoare să poată spune cu tărie: ‘Cred în mine. Cred în ceea ce construiesc. Merit să fiu aici.’

De Vocație Antreprenoare este mai mult decât un eveniment – este platforma care aduce laolaltă voci autentice care inspiră și deschid drumuri noi, creând o rețea de susținere și oportunități pentru fiecare femeie care își dorește să își urmeze pasiunea și să devină un model de succes.”

Marius GHENEA, Managing Partner Catalyst Romania, a evidențiat și el valoarea acestei inițiative: „Am fost onorat să susțin un masterclass de antreprenoriat la prima ediție a Forumului De Vocație Antreprenoare. Participarea a fost extraordinară și foarte interactivă, iar atmosfera din sala Auditorium a Palatului Regal a contribuit la un eveniment de succes pe care CONAF îl va dezvolta în continuare în alte orașe importante din România.”

La rândul său, Virgil IANȚU, moderatorul evenimentului, a declarat: „Evenimentul De Vocație Antreprenoare pe care l-am prezentat a fost unul dintre cele mai frumoase și interesante pe care le-am avut. Fiecare invitat ne-a oferit câte o lecție despre cum se construiește, cum se crește și cum se susține un business sănătos, iar publicul a rămas captivat de toate situațiile prezentate pe scenă. M-am simțit norocos să fiu înconjurat de atât de multe femei inteligente și frumoase.”

Fiecare speaker a adus un plus de valoare forumului, iar pentru Teodora TOMPEA, jurnalistă Digi24, evenimentul a fost o oportunitate de a împărtăși lecții importante: „Cât de mult ne dăm seama că eșecul sau greșelile din afaceri reprezintă, de fapt, o șansă, o nouă etapă în evoluție. Știu, ne e greu să fim vulnerabili și să acceptăm asta, dar am povestit cum a fost pentru mine o etapă dificilă considerată un eșec în evoluția Bragadeco, dar din care am învățat enorm.”

Amalia NĂSTASE, CEO și fondatoarea Amalia Năstase Communications, a împărtășit la rândul său: „M-am bucurat enorm să descopăr doamne interesate de parcursul nostru și de poveștile de succes împărtășite pe scenă. Sper că am reușit să le inspir și să le ofer un plus de încredere în ele însele. A fost o onoare să fiu alături de femei puternice și de succes care își urmează visurile cu determinare și pasiune.”

Andreea RAICU, fondatoarea și directorul creativ Amalin a spus: „Mă bucur pentru că am avut ocazia să ascult și să întâlnesc femei antreprenor curajoase și puternice, indiferent dacă sunt sau nu la început de drum. Mi se pare extrem de important faptul că am putut să împărtășesc din poveștile mele, care pot ajuta alte femei antreprenor ce trec prin diferite situații, pentru a le oferi mai mult curaj, astfel încât să privească cu împăcare provocările pe care le vor întâlni în carieră. Vulnerabilitatea este un element cheie atunci când vorbim despre echilibrul dintre viața personală și cea profesională. Am discutat și despre rolul comunității, despre cum sprijinul celor din jur, fie că e vorba despre colegi, mentori sau prieteni, poate face diferența în momente de provocare. Sunt profund recunoscătoare pentru că am putut să împărtășesc nu doar din cunoștințe, ci și din emoții, lecții de viață și speranță pentru viitor.

Daniela Marișcu, co-fondatoare a grupului de firme Aquatica Experience, a subliniat și ea impactul forumului: „CONAF pune în valoare vocația antreprenorială feminină, materializată în inspirație și energie creativă. Conferința de azi a arătat clar capacitatea multidisciplinară și spiritul inovator al femeilor antreprenor din România.”

Cristina BÂTLAN, co-fondatoarea brandului de succes Musette, a declarat: „CONAF e special, iar evenimentele sunt acel moment unic  În care energiile pozitive ale antreprenoarelor se reunesc.”

Președinta CONAF, Cristina CHIRIAC, a conchis: „Când femeile își descoperă vocea, ele nu schimbă doar businessuri – ele modelează comunități, influențează generații și creează un viitor în care succesul este definit de colaborare, empatie și excelență.”

Prin îmbinarea armonioasă a variatelor formate de învățare și interacțiune, forumul devine un spațiu veritabil de creștere și evoluție, dedicat celor ce își doresc să își descopere vocația sau să își aprofundeze cunoștințele antreprenoriale, fie că sunt la început de drum, fie că sunt antreprenori deja consacrați.

Forumul Național DE VOCAȚIE ANTREPRENOARE este o inițiativă a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, în parteneriat cu Asociația Națională a Antreprenorilor – ANAA, Patronatul Femeilor Antreprenor – PFA cu scopul de a determina, prin forța conținutului său premium, o schimbare de mentalitate, o accelerare, dar și o coagulare a unei comunități cu potențial uriaș – antreprenoriatul feminin.

Proiectul este susținut de Philip Morris România.

 

Parteneri Media: AGERPFRES, Capital, Wall Street, Kudika, Money, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, Avocatnet.ro, Ultima oră, La pas prin Brașov, Events Max, Club Antreprenor, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Revista Psychologies, Lace, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, E-Femeia, Info Financiar, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, Transilvania Business, Zi de Zi, Ziarul News, Ziarul Pozitiv, Radio România, București FM, KLARMEDIA – monitorizare media.

 

Despre CONAF

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 22 asociații/fundații și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.

CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. 

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.

CONAF organizează Forumul Național „De Vocație Antreprenoare”

Prima inițiativă de gen la nivel național pentru valorizarea, consolidarea și creșterea antreprenoriatului feminin, Forumul Național ”De Vocație Antreprenoare” va fi organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF. Prima ediție va avea loc miercuri, 9 octombrie, Muzeul Național de Artă al României din București, sala Auditorium începând cu ora 15:00, urmând a fi continuată in orașele Oradea, Cluj-Napoca, Iași și Brașov. 

Forumul Național ”De Vocație Antreprenoare” se adresează antreprenorilor și celor pasionați de dezvoltarea afacerilor, oferind oportunitatea de a se inspira din exemple de succes și sfaturi practice de la voci relevante din business, dar beneficieze de network într-un cadru unic. Prin aceasta actiune, CONAF și își propune să continue sprijinirea antreprenoriatul feminin, având ca obiectiv reducerea decalajului între inițiativele femeilor și bărbaților în România.

Intrarea este liberă, în baza înscrierii pe conaf.ro, dar locurile sunt limitate.

Prima ediție de anul acesta va reuni unii dintre cei mai apreciați și influenți antreprenori și lideri din România, fiecare dintre ei un model de determinare, creativitate și reziliență. Pe scena evenimentului vor urca personalități care, prin exemplele lor, oferă inspirație și ghidare pentru toți cei aflați pe drumul antreprenorial: Cristina Chiriac, fondatoarea primei mișcări de coagulare a antreprenoriatului feminin din România care reunește 34 de organizații, 5.500 de companii și 220.000 de angajați va motiva prin exemplu; Marius Ghenea, autorul primei cărți despre antreprenoriat din România va sustine în mod excepțional un modul de training aplicat în business. Teodora Tompea, jurnalist și om de televiziune, cunoscută pentru modul în care aduce subiecte complexe și de actualitate în atenția publicului; Andreea Raicu, antreprenor și speaker motivational; Daniela Marișcu, cunoscută pentru curajul său în a deschide drumuri noi în afaceri, și Cristina Bâtlan, care a dovedit că poți construi un brand de succes internațional chiar și pornind de la zero în România, vor participa la panelul de dezbatere pe teme antreprenoriale. Acestea vor avea un singur scop: să arate că limitele există doar pentru a fi depășite. Virgil Ianțu, îndrăgit prezentator și moderator, el însuși un antreprenor, va ghida discuțiile cu profesionalism și va aduce pe scenă acel echilibru fin între rigoare și umor, între întrebările incisive și momentele de reflecție.

Fiecare sesiune a forumului va aborda teme care răspund direct la provocările actuale ale antreprenoriatului feminin. De la crearea unui brand de impact, la strategie și inovare, și până la echilibrul dintre viața profesională și cea personală, participanții vor avea ocazia să interacționeze cu speakerii și să-și clarifice propriile direcții de dezvoltare.

”În acest moment când România își caută direcția economică, este timpul să ne amintim că viitorul nostru stă în echilibru și egalitate. Contribuția femeilor în mediul antreprenorial este un aspect ce ține de corectitudine socială și de prosperitate economică. Studiile recente arată că Produsul Intern Brut al României ar putea crește cu 24 de miliarde de euro anual până în 2030 – echivalentul unei majorări de 8,7% pe an – prin implicarea mai activă a femeilor în afaceri și creșterea egalității de gen. Acesta statistică reprezintă un simbol al potențialului pe care îl avem de a transforma România într-un hub antreprenorial dinamic și inovator. Este timpul să renunțăm la paradigmele învechite și să creăm o economie bazată pe merit, colaborare și inovare. 

Forumul Național “De Vocație Antreprenoare” vine cu un mesaj clar – nu există creștere fără incluziune. Viitorul nu poate fi construit doar pe jumătate din resursele noastre. Dacă vrem o economie sustenabilă, trebuie să includem fiecare voce, fiecare talent și fiecare vis. Egalitatea nu înseamnă doar acces, ci și șanse reale de dezvoltare, iar această schimbare începe prin susținerea concretă a antreprenoriatului feminin. Această inițiativă este angajamentul nostru de a transforma discursul în acțiune și de a arăta că adevărata creștere vine atunci când înțelegem că succesul individual se reflectă în succesul colectiv. România merită mai mult, iar această schimbare începe de la fiecare dintre noi, împreună. 

Cei care sunt pregătiți să își descopere vocația sau să facă următorul pas în călătoria lor antreprenorială, sunt așteptați la acest eveniment unic care promite să îmbine inspirația cu acțiunea și să redefinească peisajul antreprenoriatului feminin din România.”, a declarat președinta CONAF, Cristina CHIRIAC.

”Antreprenoriatul feminin se dezvoltă rapid în România, mulțumită efortului extraordinar al româncelor cu vocație de antreprenoare, dar și al sprijinului oferit din partea societății civile și a organizațiilor non-guvernamentale, așa cum este CONAF, confederația reprezentativă pentru antreprenoriatul feminin din România. Sunt foarte bucuros, în calitate de Vicepreședinte CONAF, să pot cotribui activ la acest sprijin pe zona de educație antreprenorială și vă aștept pe 9 octombrie, în cadrul programului De Vocație Antreprenoare, unde voi susținte un workshop de antreprenoriat.”, a declarat Managing Partner Catalyst Romania, Marius GHENEA

Forumul Național De Vocație Antreprenoare se diferențiază prin conceptul său inovator de caravană a inspirației și descoperirii vocației, aducând o abordare dinamică și integrativă în cele cinci orașe: București, Oradea, Cluj-Napoca, Iași și Brașov. Structura evenimentului este gândită să acopere toate palierele esențiale pentru dezvoltarea personală și profesională a participanților: motivațional, prin prezența unor speakeri inspiraționali cu experiență vastă în diverse domenii, training, cu sesiuni practice adaptate nevoilor actuale din mediul de afaceri, storytelling, care să ofere exemple concrete și autentice de succes antreprenorial, și networking, facilitând interacțiunea și crearea unor conexiuni valoroase pentru toți cei prezenți.

Această formulă unică de combinare a mai multor formate de învățare și interacțiune transformă Forumul Național De Vocație Antreprenoare într-un veritabil spațiu de creștere și evoluție, dedicat celor care își doresc să-și exploreze potențialul și să-și contureze direcția profesională, fie că se află la început de drum sau sunt antreprenori consacrați.

Forumul Național DE VOCAȚIE ANTREPRENOARE este o inițiativă a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, în parteneriat cu Asociația Națională a Antreprenorilor – ANAA, Patronatul Femeilor Antreprenor – PFA și susținută de Philip Morris România, cu scopul de a determina, prin forța conținutului său premium, o schimbare de mentalitate, o accelerare, dar și o coagulare a unei comunități cu potențial uriaș – antreprenoriatul feminin.

 

Parteneri Media: AGERPFRES, Capital, Wall Street, Kudika, Money, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, Avocatnet.ro, Ultima oră, La pas prin Brașov, Events Max, Club Antreprenor, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Revista Psychologies, Lace, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, E-Femeia, Info Financiar, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, Transilvania Business, Zi de Zi, Ziarul News, Ziarul Pozitiv, Radio România, București FM, KLARMEDIA – monitorizare media.

 

Despre CONAF

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 20 asociații și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. 

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.

CONAF este prima organizație patronală românească invitată la Forumul Europa Wachau

Pentru prima dată, România a fost reprezentată la renumitul Forum Europa Wachau din Republica Austria de către o confederație patronală, grație participării delegației Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cu manifestul ”We Mean It: Empowering Women, Together We Can Shape the Future of Europe for a Better Tomorrow”! 

Deși acest forum se organizează din anul 1995 și a ajuns la cea de a 28 a ediție, până în acest an nu a fost invitată nicio organizație patronală din România. Invitarea CONAF la Forumul Europa Wachau reprezintă o confirmare a recunoașterii europene a impactului confederației. Această premieră evidențiază angajamentul CONAF de a aduce în prim-plan vocea și inițiativele femeilor antreprenor pe scena europeană și de a contribui activ la discuțiile și deciziile care creionează viitorul economic al Europei. Participarea delegației CONAF condusă de președinta organizației patronale, Cristina Chiriac, la cea de-a 28-a ediție a forumului cu titlul ”Rebooting Europe” are multiple valențe. Reprezintă un semnal puternic al importanței implicării organizațiilor patronale în procesele de dialog și decizie europeană, aduce recunoaștere internațională antreprenoriatului feminin românesc, deschide noi orizonturi de colaborare și dezvoltare economică în Europa, și înlesnește crearea unui ecosistem mai incluziv în context european.

Pe parcursul celor 3 zile, 81 de experți europeni au abordat subiecte esențiale precum inovația, cercetarea, egalitatea de gen și sănătatea pentru a pregăti Europa pentru viitor. Anul acesta, Danube Salon, desfășurat în cadrul forumului, s-a concentrat pe perspectivele feminine asupra viitorului Europei sub motto-ul „Next Generation is Female”.

Ministrul federal pentru UE și Constituție al Republicii Austria, Karoline Edtstadler a declarat în deschiderea Danube Salon: „Sunt foarte încântată că inițiativa Next Generation is Female, pe care am început-o, a ajuns anul acesta la Forumul Europa Wachau. Scopul inițiativei și formatului este de a crea o rețea de lideri feminini în politica UE, de a promova problemele care afectează cel mai mult femeile și de a găsi un teren comun între statele membre pe diverse probleme. Multe mulțumiri colegilor mei din Bulgaria, Irlanda, Croația, Portugalia și România pentru că au acceptat invitația mea.”

Guvernatorul Austriei Inferioare, Johanna Mikl-Leitner, a declarat: „Danube Salon de anul acesta este dedicat perspectivelor feminine pentru viitorul Europei. O Europă puternică are nevoie de femei puternice în poziții de conducere. În serviciul de stat din Austria Inferioară, am crescut proporția femeilor în poziții de conducere cu 60% de când am devenit guvernator. Dar mai este încă mult de făcut pentru a aduce mai multe perspective feminine în dezbateri și decizii în întreaga Europă, deoarece acest lucru beneficiază întreaga comunitate europeană. Femeile abordează problemele din perspective diferite și astfel contribuie la dezvoltarea pozitivă a Europei.”

Președinta CONAF, Cristina CHIRIAC, a evidențiat importanța recunoașterii CONAF la nivel european: „Solidaritatea feminină nu trebuie să fie limitată nici de țară, nici de cultură. Chiar dacă implicarea femeilor în aspectele fundamentale ale societății este de dată recentă, nu trebuie să scăpăm din vedere rolul nostru crucial în educație, în transmiterea valorilor pozitive, peste generații. Trăim un fenomen de schimbare profundă a societății, iar rolul antreprenoriatului feminin este acela de motor pentru o dezvoltare durabilă, incluzivă. 

Sunt entuziasmată și profund onorată de invitația primită, de drumurile pe care am reușit să le deschidem cu această ocazie, de faptul că eforturile noastre ca organizație, au un ecou atât de puternic în Europa. Mulțumesc ministrului federal austriac pentru UE și Constituție, doamnei Karoline Edtstadler, gazda evenimentului.” 

Președinta CONAF, în calitate de speaker în cadrul panelului de discuții “CHANGE THE POINT OF VIEW – Women’s Insights into the Future of Europe”, a dezbătut, din perspectivă feminină, viitorul Europei, alături de Sophia Beiter, Asociat de Cercetare, Institutul pentru Regiunea Dunării și Europa Centrală, Marina Rožić, Secretar General al Camerei de Comerț din Croația (CCE) și președinte al Rețelei Femeilor Eurochambers (EWN), Milena Kadieva, Director Executiv, Fundația DA – uniți împotriva violenței din Bulgaria, și Ana Revenco, Director al Centrului de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării din Republica Moldova. 

„Am avut oportunitatea extraordinară de a celebra și de a pune reflectorul pe modelele feminine de succes în inovație, tehnologie și marketing digital, dar nu numai, prin premierea a peste 100 de femei remarcabile, de-a lungul timpului am reușit să demonstrăm lumii că forța feminină este mai mult decât un concept, este o realitate palpabilă. Aceste femei exemplifică valorile europene de egalitate și incluziune, contribuind semnificativ la dezvoltarea durabilă a societății noastre. Femeile antreprenor din România sunt exemple de excelență, și adevărate surse de inspirație care au reușit să atragă atenția și să impresioneze la nivel global. Prezența CONAF la acest forum reprezintă o confirmare a recunoașterii noastre la nivel european și demonstrează o dată în plus că impactul creat de noi este unul reprezentativ.

Ocuparea pozițiilor de top din clasamentele globale este rezultatul eforturilor neobosite depuse de aceste femei vizionare timp de un deceniu. Cu o determinare neclintită și o viziune clară, ele au reușit să promoveze leadership-ul feminin și să aducă România în topul țărilor cu o reprezentare semnificativă a femeilor în management. Astăzi, 33,2% dintre managerii din România sunt femei, un procent ce depășește semnificativ datele din țările cu tradiție precum Germania, Italia și Țările de Jos. Aceste statistici sunt o dovadă clară că eforturile noastre nu sunt în zadar și că schimbarea este posibilă atunci când ne unim forțele și credem în puterea noastră colectivă de a transforma societatea”, a declarat Cristina CHIRIAC, președinta CONAF, în cadrul panelului.

Pentru cele zece femei de business, reprezentante CONAF, reuniunea a debutat în seara zilei de 20 iunie la Ambasada României în Republica Austria, printr-un dialog cu reprezentante ale mediului de afaceri din Republica Austria, coordonat cu finețe de Excelența Sa, Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Republica Austria, având ca subiect provocările vieții de antreprenor, dar și împlinirea sufletească generată de rezultatele obținute, punând astfel bazele unor noi prietenii și relații bilaterale de afaceri.

Solidaritatea femeilor antreprenor din România este mai mult decât un ideal, este o forță transformatoare care deschide uși, depășește obstacole și creează oportunități, demonstrând că, prin sprijin reciproc și colaborare, poate fi construit un viitor sustenabil pentru toate femeile din Europa.

Despre CONAF

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 20 asociații și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. 

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.

Un triumf pentru antreprenoriatul feminin din România: CONAF*, invitată de onoare la Forumul European Wachau

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) marchează un moment de triumf, fiind prima organizație patronală invitată la prestigiosul Forum European Wachau, prin intermediul Ambasadei României în Republica Austria. Această recunoaștere subliniază anii de muncă asiduă și dedicare în sprijinirea și promovarea antreprenoriatului feminin în România. Evenimentul, care se va desfășura între 20 și 22 iunie 2024 la Abația Göttweig și Campusul Krems, reprezintă o platformă esențială pentru promovarea patrimoniului cultural european, cooperarea internațională și inovația antreprenorială. Cu tema „Rebooting Europe”, ediția a 28-a a forumului va reuni lideri din diverse domenii – afaceri, cultură, politică, mass-media și diplomație – pentru a discuta și a modela viitorul Europei. Participarea CONAF la acest forum prestigios este o dovadă clară a impactului și influenței pe care organizația patronală o are pe scena internațională.

Cristina Chiriac, Președinta CONAF, a transmis un mesaj plin de entuziasm și recunoștință, subliniind importanța acestui moment pentru antreprenoriatul feminin: Cred cu tărie într-un ecosistem antreprenorial echitabil, cu acces la finanțare, mentorat și politici adaptate nevoilor specifice antreprenoarelor. Prin deblocarea potențialului uriaș al femeilor antreprenor, vom conduce Europa peste linia de finish a unei prosperități durabile și a echității sociale profunde. Femeile antreprenor, asemenea purtătorilor torței olimpice, parcurg cu curaj și determinare o cursă simbolică, aducând lumina progresului economic și social într-o lume adesea dominată de prejudecăți patriarhale. Acest moment reprezintă nu doar un pas înainte pentru CONAF, ci și un tribut adus tuturor femeilor care, prin munca lor neobosită și determinarea de neclintit, contribuie la construirea unui viitor european mai bun pentru noi toți.

Îmbunătățirea egalității de gen ar putea genera aproximativ 10,5 milioane de locuri de muncă suplimentare în UE și ar putea contribui la o creștere a PIB-ului european de până la 3,15 trilioane de euro până în 2050. Realitatea este incontestabilă: deși femeile reprezintă aproape jumătate din forța de muncă a Uniunii Europene (46,3%), reprezentarea lor în rolurile de conducere rămâne redusă (35,3%), iar procentul antreprenoarelor este și mai mic (doar 31%). Această discrepanță majoră nu este doar o problemă de gen și în niciun caz o competiție de merite între bărbați și femei; este un potențial vast neexploatat pentru creșterea economică europeană.”

Manifestul delegației CONAF la Wachau va fi ”We Mean It: Empowering Women, Together We Can Shape the Future of Europe for a Better Tomorrow”! Participarea delegației CONAF la Forumul European Wachau reprezintă o oportunitate unică pentru a promova valorile și realizările antreprenoriatului feminin din România pe scena europeană, pentru a stabili parteneriate strategice și pentru a contribui la conturarea viitorului Europei.

Comisarul european Johannes Hahn, ministrul federal Martin Polaschek, președintele Consiliului Federal, Margit Göll și președintele WKO, Harald Mahrer, vor deschide forumul joi, 20 iunie 2024. Educația, cercetarea și afacerile sunt din nou în topul agendei în prima zi a Forumului European Wachau 2024.

Pe 21 iunie, ministrul de externe al Austriei, Alexander Schallenberg, va invita miniștrii de externe ai prietenilor Balcanilor de Vest și ai statelor din Balcanii de Vest la Abația Göttweig pentru a marca aniveresarea unui an de la semnarea Declarației de la Göttweig. Scopul discuțiilor îl reprezintă cooperarea mai strânsă între UE și statele din Balcanii de Vest în politica externă și de securitate în scopul extinderii UE.

Un eveniment important în cadrul forumului este ”Danube Salon” organizat împreună cu „IDM – Institutul pentru Regiunea Dunării și Europa Centrală” și „Forumul Economic de la Viena (VEF)” pe vasul de croazieră „MS Dürnstein” care va naviga pe 21 iunie în regiunea Wachau, sit al patrimoniului mondial UNESCO. Ministrul federal austriac pentru UE şi Constituţie, Karoline Edtstadler, și guvernatoarea landului Austria Inferioară, Johanna Mikl-Leitner vor deschide evenimentul. Anul acesta, Danube Salon se va concentra pe perspectivele feminine asupra viitorului Europei sub motto-ul „Next Generation is Female”. 

Experți redutabili precum; Sophia Beiter, Asociat de Cercetare, Institutul pentru Regiunea Dunării și Europa Centrală, Cristina Chiriac, președinta CONAF, Marina Rožić, Secretar General al Camerei de Comerț din Croația (CCE) și președinte al Rețelei Femeilor Eurochambers (EWN), Milena Kadieva, Director Executiv, Fundația DA – uniți împotriva violenței din Bulgaria, și Ana Revenco, Director al Centrului de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării din Republica Moldova vor discuta despre beneficiile implicării femeilor în poziții de conducere pentru Europa, UE și Regiunea Dunării. Cristina Chiriac, președinta CONAF, doctor în economie, antreprenor, autor și ambasador VET, va aduce în prim-plan contribuțiile valoroase ale femeilor antreprenor din România la inovația europeană. 

În cadrul „Danube Salon”, România va fi reprezentată printr-un stand dedicat promovării turismului, culturii și gastronomiei românești organizat de Institutul Cultural Român de la Viena, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria. Evenimentul promovează patrimoniul românesc în contextul celebrării „Zilei Internaționale a Iei” printr-o expoziție dedicată iei, reper important de identitate națională. Antreprenoarele din delegația CONAF – președinta CONAF – Cristina Chiriac, director executiv CONAF – Gianina Ioniță, vicepreședinta CONAF – Nicoleta Munteanu, președinta Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusetarii din România (PADIR) – Corina Munteanu, președinta CONAF Sucursala Brașov – Daniela Kasper, președinta CONAF Sucursala Alba – Adriana Duna, președinta CONAF Sucursala Cluj – Sigina Anamaria Luca, președinta CONAF Sucursala Gorj – Simona Stănișel, membra CONAF – Eli Laslean și Vicepreședinta Patronatul Antreprenorilor din domeniul Medical (PAM) – Mihaela Venoria Proicea vor purta cu onoare ii autentice, unele vechi de zeci de ani, simbolizând bogăția și diversitatea patrimoniului cultural românesc. 

În cea de-a treia zi a forumului, ministrul federal Karoline Edtstadler va discuta despre prioritățile Comisiei Europene împreună cu ministrul german de stat pentru Europa și Climat, Anna Lührmann, vice-ministrul de externe bulgar, Elena Shekerletova, secretarul de stat croat pentru Europa, Andreja Metelko-Zgombic, secretarul de stat român pentru afaceri europene, Daniela Grigore Gitman, vice-ministrul cipriot pentru afaceri europene, Marilena Raouna și liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tsikhanouskaya.

 

Despre CONAF*

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 12 patronate, 20 asociații, 30 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. 

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.

60 de echipe de liceeni din 20 de județe se confruntă în marea finală „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, cea mai amplă competiție de planuri de afaceri din România 

Joi, 23 mai, la ora 09:30, Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, București, se va transforma într-un hub fresh pentru 60 de echipe de liceeni calificate la marea finală „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”- ediția a II a, competiție de planuri de afaceri, parte a programului național omonim adresat liceenilor și organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Națională a Antreprenorilor. Programul este susținut de Auchan România (Gold Partner) și Vodafone Business (Brave Partner).

Peste 400 de liceeni câștigători ai primelor trei locuri din semifinalele organizate în 20 județe ale țării și-au antrenat energiile creative pentru a se confrunta în finala competiției care va desemna cel mai bun plan de afaceri. La semifinale au participat cca. 1.000 liceeni, care au fost instruiți pentru a se transforma din pioni în campioni autentici ai antreprenoriatului, grupați în 155 de echipe. Peste 50.000 euro reprezintă valoarea premiilor cumulate care sunt oferite anul acesta, în cadrul maratonului, tinerilor care s-au remarcat prin inovație, spirit de echipă și curaj. În marea finală echipele câștigătoare vor fi onorate cu premii generoase, un impuls vital pentru continuarea parcursului lor antreprenorial: Premiul 1 – 10.000 lei, Premiul 2 – 5.000 lei, Premiul 3 – 2.500 lei. Nu mai puțin de 30 de mențiuni in valoare de 1.500 lei fiecare vor fi acordate pentru a recunoaște și încuraja eforturile tinerilor. În plus, trei premii speciale, cumulând 14.500 de lei, vor fi destinate recunoașterii excelenței în categorii unice, subliniind diversitatea și creativitatea abordărilor antreprenoriale ale tinerilor.

La 35 de ani de democrație, CONAF dă startul „Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, cel mai mare concurs de planuri de afaceri din România, o călătorie a liceenilor despre descoperirea de sine, despre curajul de a urma un drum autentic, despre identificarea vocației, îndrumați de profesori și de mentori voluntari, care le oferă un real suport în alegerea viitoarei cariere în care își vor valorifica abilitățile dobândite.

„Este încununarea unui demers la nivelul tuturor regiunilor României, un parcurs prin care nu doar elevii au avut de câștigat, ci și fiecare comunitate antreprenorială implicată. Educația este un schimb în ambele direcții, iar inputurile generației tinere sunt valoroase pentru dezvoltarea economiei la nivelul întregii țări.

Comunitățile locale de antreprenori au reușit o premieră fără precedent în istoria modernă autohtonă și anume o convergență trans-generațională în direcția unei dezvoltări sustenabile printr-un parcurs educațional durabil, bazat pe schimbul de idei, pe modele de bune practici, pe bucuria sintagmei „se poate!”.

Am pus capete de pod în destinele a sute de elevi direct implicați în scrierea și susținerea de proiecte și dacă acestui număr adăugam cele câteva mii de elevi, precum și cei aproape 200 de profesori participanți, avem o dimensiune reală a ceea ce acest la propriu numit maraton, a reușit.” afirmă Cristina Chiriac, președinta CONAF.

Marea finală va fi moderată de Călin IEPURE, expert în public speaking, arta influenței, improvizație, negociere și creșterea vânzărilor. Evenimentul va fi deschis de Cristina CHIRIAC, președinta CONAF și Fondator Flori de Ie. Au fost invitați președintele Senatului României – Nicolae CIUCĂ, prim-ministrul României – Marcel CIOLACU și ministrul Educației – Ligia DECA.

Momentul de inspirație va fi oferit de Virgil IANȚU, prezentator TV.

Juriul etapei naționale este format din antreprenori cu notorietate, vectori ai mediului de business la nivel național, care vor puncta ideea de afaceri, punerea în aplicare, rezultatele prevăzute prin planul de afaceri, lucrul în echipă prin identificarea rolului corect pentru fiecare membru al echipei, precum şi modalitatea de prezentare: Fondatoarea Kids in Business – Nicoleta MUNTEANU, Antreprenorul Real Estate & Urban Regeneration – Tatian DIACONU, Fondatoarea Kasper Development – Daniela KASPER, Fondatorul și Președintele Asociației Școlilor Particulare din România – Christian-Eneil COMȘA, Vicepreședintele ASIROM – Paul ZARZĂRĂ, Owner-ul Beautyone Romania – Olimpiu GALANI, Președintele City Grill – Dragoș PETRESCU, CEO-ul Auchan România – Ionuț ARDELEANU, Fondatoarea Molecule-F, Molecule PR și platforma Business Institute for Creative Industries – Mirela BUCOVICEAN, Secretarul General Auchan România – Vitalie NICULIȚĂ, Directoarea Marketing, Comunicare și CSR EDENRED – Lelia MANCAȘ, Owner-ul EM360GROUP – Adrian MĂNIUȚIU, Președintele Crucii Roşii Române – Camelia ȘUCU, Fondatoarea Mara Mura – Daciana SÂRBU, Directorul Executiv al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) – Alina CREȚU, Fondator și Președinte Adservio – Alexandru HOLICOV, Acționar majoritar Moov Leasing – Bogdan SPEȚEANU, Președinte de Onoare FIHR – Călin ILE, CEO-ul Bucharest Promo Robots – Ana Maria STANCU, Country Director Google România – Ela MORARU, Strategic Partners Lead pe Europa Centrală Microsoft – Alexandru BĂLOI, Fondatoarea ARKEDO – Jacquelin PAVEL, Vicepreședinte pentru dezvoltarea companiei la OMV Petrom Gas & Power – Ionuț Cristian CIUBOTARU, Community Investment specialist ING – Tomina VODARICI, Partenerul fondator & CEO Energynomics – Varinia RADU.

„Asigurarea unei educații de calitate, incluzivă și echitabilă și promovarea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții, pentru toți, definită de Națiunile Unite ca obiectiv principal al dezvoltării la nivelul întregii societăți, a fost punctul de pornire, în urmă cu mai mult de cinci ani când CONAF a semnat Pactul pentru Educație, în parteneriat cu Ministerul Educației și vreau să subliniez încă o dată importanța unei strategii pe termen lung, atât la nivel instituțional, organizațional, cât și individual.

Zeci de antreprenori au mentorat, au educat și și-au pus experiența ca unealtă de șlefuire a visului fiecărui elev.

Rata de ocupare a forței de muncă în rândul proaspeților absolvenți este scăzută și în scădere – 57,7 % față de 79,7 % în UE, procentul abandonului timpuriu al educației și formării profesionale în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani a crescut la 15,6% și este semnificativ peste media UE de 9,6 % și dacă nu ne asumăm, individual, rolul personal în conturarea unei strategii solide care să garanteze accesul tuturor copiilor la o educație adecvată nevoilor viitorului, vom pierde încă un tren în mersul istoriei.”, a declarat Cristina CHIIRAC, președinta CONAF.

În cea de a doua ediție a programului „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, au participat la orele de educație antreprenorială peste 15.000 de elevi din peste 130 de licee din 40 de localități din țară, din județele: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Brăila, București, Buzău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Iași, Neamț, Prahova, Satu Mare, Timiș, Tulcea.

Evenimentele au fost moderate de Alexandru AGARICI, trainer și coach de public speaking/prezentation skills prin metoda proprie Expresivitatea Vorbirii; Călin IEPURE, expert în public speaking, arta influenței, improvizație, negociere și creșterea vânzărilor; Nicholas CAȚIANIS, actor, regizor și trainer pentru Adolescenți; Florin MUREȘAN, jurnalist sportiv; Dimitrii BOGOMAZ, actor, regizor și trainer dezvoltare personală; Victor Adrian ȘERBAN, actor al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”, fondatorul Teatrul Georgia și Tabere Craft; Laura HULUBEI, jurnalist sportiv; Magdalena Popescu, Președintă CONAF Sucursala Vâlcea și Redactor Șef Vocea Vâlcii; Andrei ANDO, Lector Univ. Dr. la Universitatea ”Aurel Vlaicu”; Alexandra PANAIT, fondator Școala Micilor Vedete și Ciprian MORȚI, fondator Stardust Events; Ramona Gabriela NEMEȘ, specialist marketing și PR.

În calitate de membri ai juriului s-au implicat antreprenorii: Fondatoarea Flori de Ie, Președinta CONAF – Cristina CHIRIAC, Vicepreședinta CONAF, Fondatoarea Kids In Business – Nicoleta MUNTEANU, Președinta Asociației Medicale pentru Excelență în Sănătate și Președinta Patronatului Antreprenorilor din Domeniul Medical. fondatoarea E-Teledoc – Dr Adina ALBERTS, CEOul Fast Finance IFN SA, vicepreședinte la FDP-Protagoniști in Educație, Proprietar al Omni Point – Adrian COCORA, fondatorul Clinicile Medici’s Timișoara – Adrian BĂDESCU, directorul firmei de arhitectură UNITH2B Architects, Vicepreședinta CONAF – Hildegard BRANDL, directorul general al Vitas România – Cristian JURMA, antreprenorul Tatian DIACONU, președintele Grupului Eurolines România – Dragoș ANASTASIU, fondatorul EM360 GROUP – Adrian MĂNIUȚIU, fondatoarea Kasper Development – Daniela KASPER, co-fondatoarea Aquatica Experience Grup – Daniela MARIȘCU, fondatoarea Mara Mura – Daciana SÂRBU, co-fondatorul rețelei de cafenele 5 to go – Radu SAVOPOL, co-fondatorul GMP Group – Felix TĂTARU, vicepreședintele CONAF – Corneliu BODEA, vicepreședinta CONAF, membru în Comitetul Executiv Carrefour România – Alina GAMAUF, președintele Grupului Eurolines România, fondator AdWise, antreprenor în serie și business angel – Dragoș ANASTASIU, directorul de marketing, comunicare și CSR EDENRED România – Lelia MANCAȘ, CEOul ALPIN Holding Corporation – Bogdan MICU, fondatorrul Medici’s Timișoara – Adrian BĂDESCU, fondatorul și CEOul Adservio – Alexandru HOLICOV, directorul general Distribuție Energie Electrică România – Mihaela Rodica SUCIU, directorul general Dräxlmaier Satu Mare – Iuliu CADAR, CEOul Argo Security – Florența RĂDUCANU, fondatorul Beauty One România și Beauty One Bulgaria – Olimpiu GALANI, directorul general al International Alexander – Loredana APREUTESE, directorul de marketing, communications & CSR Edenred România – Lelia MANCAȘ, evaluatorul și consultantul de investiții – Sorin POPA, directorul zonal Auchan Cluj – Constantin BUZNEA, directorul de dezvoltare Integrisoft Solutions – Simona ILIE, președintele Sports HUB România și vicepreședintele CEOs ClubsRomânia – Virgil STĂNESCU, directorul Agentiei Banca Transilvania Giurgiu – George POPESCU, directorul Băncii Transilvania Sucursala Craiova – Mihaela OZUNU, directorul Sucursalei Arad – Banca Transilvania, Bogdan ANDRICA, directorul Sucursalei Constanța al Băncii Transilvania – Cristina IONIȚĂ, directorul adjunct Auchan Oradea – Ioana Andreea MUȘET, directorul de Agenție la Banca Transilvania, Sucursala Bihor – Melinda BIRINYI.

În cadrul celor 20 de semifinale participanții au beneficiat de câte un panel vocational, speakerii find: Virgil IANȚU, Andreea MARIN, liderul echipei câștigătoare a ediției anterioare – Mario VLAVIANO, contabilul șef al Portului Romanel – Nicoleta SPIRIDON, directorul regional vânzări al Autonom – Constantin NISTOR, managerul Centrului Cultural Mioveni – Alin CĂLINESCU, fondatorul Asociației YouStars – Cosmin NEACȘU, președintele Consiliului de Administrație TRANSAVIA – Dr. Ing. Ioan POPA, directorul general PEMA Electrotehnic – Laura Marieta MOGA, fondatorul IPEC din Alba Iulia – Cristian COVACIU, directorul Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia – Gheorghe BERGHIAN, vicepreședinta CONAF Neamț, membru fondator Eturia – Daniela SHAH, fondatorul Asociației Affordhire – Doru HUȚUȚUI, artistul plastic și membru UAPO – Mihaela SURUGIU, trainerul business și make-up artist – Natalia SHPAK, campionul sătmărean, singurul pilot din lume care a terminat toate cele 20 ediții ale Red Bull Romaniacs – Emanuel GYENES, fondatoarea brand-ului Bloomy – Sabina POR, dr. Florin Ioan BĂLĂNICĂ, actorul Dimitrii BOGOMAZ, sportivul care a obținut aur, argint, dar și un record personal la Festivalul Internațional de Ultramaraton Venice-Italia, reușind să alerge 207,64 km în cursa de 24 de ore – Sorin ANDRICI, soprana pop opera – Iana NOVAC, managerul operațiuni la Genesis Biopartner – Ștefan TUDORIE, fondatoarea blogului “Femeia Secolului XXI” și a revistei de lifestyle Lace Magazine – Loredana MARIN, fondatoarea proiectului Gorjenesc și unul dintre cei mai activi tineri din comunitatea Gorj – Alexia ARDEREANU, fondatorul Life Care – Cristian ONEȚIU, fondatoarea Lyssiotis Services – Vera LYSSIOTIS, fondatorul MBAKids, PARENTX și creatorul Mindset Mastery – Răzvan VASILE, campionul Romaniei cu Astra Giurgiu si al Supercupei cu Universitatea Craiova – Valerică GĂMAN, managera Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța – Daniela VLĂDESCU, directorul de dezvoltare Benvenuti – Adrian CÂZU, jucătorul echipei de polo pe apă CSM Oradea – David BELENYESI.

În program au fost implicați peste 150 de antreprenori și tot atâția dascăli din întreaga țară, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Acest eveniment nu ar fi posibil fără susținerea sponsorilor: Nestle, International Alexander, Moov Leasing, Kasper Development, Adservio, Beauty One, Argo Security, EdenRed, Kids in Business, ToPrintToCut, Euro Insol, Cyclon, Moesis by Angelo, SULTAN, Safety Coffee, TEMPO

Parteneri Media: Radio România, AGERPFRES, Capital, Wall Street, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, TV Brașov, Ultima oră, Media Consulta, Antena 3 Constanța, Săptămâna Financiară, La pas prin Brașov, Events Max, Energynomics, SpotMedia, Club Antreprenor, Business Mark, 365 Transilvania, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, Focus Energetic, City TV Constanța, Business Review, E-Femeia, Mașini Utilaje, Info Financiar, Bizzi Live, Profit TV,Chindia Media, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, Observator De Timiș, KLARMEDIA – monitorizare media.

Programul este inițiat ca urmare a acordului de Parteneriat – PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ pentru susținerea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, semnat de CONAF cu Ministerul Educației și Cercetării în anul 2019 și prelungit în anul 2022 pentru încă 4 ani.

MARATONUL pentru EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ este MARCĂ ÎNREGISTRATĂ de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.

 

Despre CONAF

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 12 patronate, 20 asociații, 27 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 170.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. 

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.