Studiu MKOR: care sunt tendințele actuale în comportamentul de consum al românilor privind articolele de fashion

9 din 10 români cumpără lunar cel puțin un articol din categoria fashion, iar 15% dintre cumpărători returnează produsele, conform studiului MKOR.

Rezultatele studiului dezvăluie tendințele actuale în comportamentul de consum al românilor privind articolele de modă, consum etic, preferințele de achiziție, bugete și sustenabilitate. Datele din studiu compară anii 2023 și 2022, precum și 2023 și 2021, evidențiind evoluțiile și schimbările semnificative.

Comportamentul de cumpărare al românilor poate fi influențat de interesul pentru consumul etic, inclusiv pentru articolele de Fashion. 38% dintre români sunt consumatori etici și sunt conștienți de impactul pe care îl au alegerile lor de consum asupra mediului, astfel că adoptă un comportament responsabil, etic și asumat în ceea ce privește achizițiile.

Consumatorul etic ia în mod consecvent decizii responsabile pe mai multe planuri ale vieții cotidiene, de la alegerea hranei, gestionarea resurselor, până la cumpărăturile de îmbrăcăminte sau încălțăminte.

Pentru a încuraja un stil de viață sustenabil, 45% dintre consumatorii etici spun că evită consumul excesiv de articole fashion și cumpără mai puține haine, iar 23% caută alternative sustenabile.

O alternativă sustenabilă este conceptul “second-hand fashion” care este încă unul de nișă în România, însă poate crește pe fondul preocupării pentru consumul etic.

Achiziționarea de produse second-hand este o practică zilnică pentru 33% dintre consumatorii etici, mai ales pentru femei.

Bugetele românilor la cumpărături 

Față de 2022, 7 din 10 români consideră că în 2023 cheltuielile pentru articole fashion au crescut. Suma medie cheltuită pentru o sesiune de shopping este de 381 RON.

Românii scot cei mai mulți bani din buzunar pentru îmbrăcăminte, iar la ultima achiziție au cheltuit 322 RON pe haine.

Referitor la canalele de achiziție, românii preferă în continuare cumpărăturile în magazine fizice, cu o ușoară creștere a interesului pentru online. 

Aproape un sfert dintre consumatori optează pentru un mix între canalele online și offline (24%), iar aproximativ 2 din 10 români preferă să cumpere exclusiv online articole din categoria fashion.

Telefonul și self-checkout, cele mai utilizate la cumpărături

Comportamentul consumatorilor evoluează odată cu tehnologia, iar experiențele digitale influențează decizia de a reveni în magazin pentru 1 din 2 consumatori. 

Utilizarea telefonului mobil în magazinele fizice a crescut, iar 63% dintre consumatori folosesc telefonul pentru a accesa aplicațiile mobile ale magazinelor, carduri de fidelitate și plăți. Sistemele de plată contactless și self-checkout sunt, de asemenea, populare.

Gen Z, Millennials, locuitorii din București și din zona centrală și de Nord-Vest a țării plătesc cel mai des cu telefonul mobil.

Tehnologia evoluează într-un ritm alert, iar comportamentul consumatorilor se schimbă și se adaptează rapid noilor tendințe și instrumentelor digitale. Studiul nostru arată că experiența de cumpărare devine tot mai importantă. 

Deși consumul de articole de modă rămâne ridicat în rândul românilor, observăm o creștere a interesului pentru moda etică și sustenabilitate. 

Este esențial pentru retaileri să înțeleagă nevoile și preferințele consumatorilor, pentru a oferi servicii personalizate și inovatoare”, a declarat Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR.

Studiul complet se regăsește aici: https://mkor.ro/studii/fashion-consumer-trends-2024/

Metodologia studiului

Rezultatele studiului sunt extrase din Fashion Consumer Trends.Live, un tracker trimestrial marca MKOR, reprezentativ la nivelul pieței de Fashion Retail.

Rezultatele au fost completate cu datele din alte două studii MKOR, respectiv Consumatorul Etic din România și Consumer Sentiment.

– Eșantion: reprezentativ la nivel național după gen, vârstă și distribuție geografică

– Eșantion studiu Fashion Consumer Trends.Live

N 2021=5,676, N 2022=7,01, N 2023=5,655

N Consumatorul Etic din România=1000

N Consumer Sentiment=2486

– Target: populație generală, 18-55 ani

– Metodă de cercetare: sondaj de opinie (CAWI)

– Instrument de cercetare: chestionar

– Abordare: online, prin Panelul propriu MKOR

 

***

Despre MKOR

MKOR este o agenție de cercetare de piață inovativă, care combină experiența practică în afaceri, know-how-ul la nivel MBA și expertiza de top pentru a oferi o înțelegere aprofundată a mediului de business. În activitatea sa, MKOR acoperă toate tipurile de cercetare și oferă o flexibilitate crescută clienților săi, cu scopul înțelegerii și livrării celor mai detaliate perspective asupra pieței.

MKOR dezvoltă o serie de proiecte de cercetare proprii, pe care vă invităm să le parcurgeți în mod gratuit pe site-ul agenției: https://mkor.ro/studii-piata-proprii/.

Cum te poate ajuta videoblog-ul în promovarea afacerii

Trendurile în online au trecut de la postările tip text la filmulețe, de la clasicele bloguri la videobloguri. Conținutul video este tot mai promovat și tot mai gustat de public, fiind în mod evident mult mai interactiv și mai interesant pentru consumator.

man-holding-a-camera_447-19326806

Deși pare neconvențional, videoblog-ul te poate ajuta în promovarea afacerii tale. Bineînțeles, începutul nu este niciodată ușor. Va fi nevoie de câteva încercări până te vei obișnui cu vorbitul la cameră, însă o dată ce vei trece de ele realizarea unui videoblog va deveni plăcerea ta vinovată.

business-executives-doing-a-video-conference_1170-1922

Partea cea mai ușoară este faptul că nu ai neapărată nevoie de tehnică avansată. Ce poți face cu o cameră foto/video tip DSLR, poți realiza acum cu smartphone-ul tău așadar tot ce ai nevoie este un trepied pe care să așezi telefonul pentru stabilitatea imaginii și un decor de background drăguț și sugestiv. Dacă alegi filmarea cu telefonul, este foarte bine să folosești și un microfon tip lavalieră, legat de un reportofon, iar apoi în programele de editare să sincronizezi partea video cu partea audio. Calitatea sunetului direct din telefon nu este întotdeauna perfectă, iar nimeni nu va vrea să se uite la un vlog care nu este inteligibil.

senior-businessman-laughing-at-internet-video_1262-3069

Ce subiecte să abordezi? E simplu! Pentru a crea o comunitate, este bine ca în primele episoade de vlog să creezi povești despre tine, despre cum ai pus bazele serviciului/afacerii tale, despre provocări, despre momentele amuzante etc. Oamenii empatizează foarte bine cu astfel de povești și vor continua să urmărească postările tale. Avansând, poți crea vloguri în care să prezinți activitatea firmei, felul în care angajații lucrează zilnic pentru a duce la bun sfârșit comenzile. Dacă e vorba despre oferirea de produse și nu de servicii, poți crea episoade în care să arăți efectiv cum se fac produsele respective, cum se depozitează și apoi cum se împachetează ca să ajungă la clienți. Dincolo de asta prin videoblog poți să anunți noi produse, evenimente ale companiei etc.

happy-asian-couple-eating-pizza-looking-at-laptop_1262-959

Bineînțeles, nu uita partea de feedback. Dacă în comentariile vlogurilor tale primești întrebări de la clienți, poți realiza sesiuni de postări video în care să răspunzi la ele. Asta va crește credibilitatea clienților în tine și afacerea ta.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com