Cosmetic Plant s-a alăturat Fundației Renașterea într-o campanie de strângere de fonduri pentru finanțarea Unității Mobile de Diagnostic. Câte 1 leu din vânzarea fiecărui produs din gama recent lansată Vitamin C Plus, este direcționat către această cauză.
Cosmetic Plant, unul dintre cei mai cunoscuţi producători de produse cosmetice din România, a creat o serie de interviuri cu Dna Mihaela Geoană – Președinte Fondator Fundația Renașterea, Dna Susana Laszlo – Director Comercial Cosmetic Plant, Dl. Dr. Adrian Hannna – Medic Primar Chirurgie Generală, Doctor în Științe Medicale și cu Anamaria Bordea – pacientă învingătoare în lupta împotriva cancerului de sân, pentru a avea cât mai multe perspective din care să privim această realitate.
În primul rând, totul pornește de la educație, sau mai exact lipsa acesteia. Lipsa educației medicale de la o vârstă fragedă, ignorarea cu bună știință a unor simptome care ar putea duce la un diagnostic precoce, prioritizarea deficitară a problemelor personale, prezentarea tardivă la medic, mentalitatea de „mie nu mi se poate întâmpla”, lipsa mediatizării subiectului – sunt printre principalii factori care ne poziționează cu rata de supraviețuire în cazul diagnosticării cu, cancer de sân, sub media europeană, la nivel de țară.
Cancerul de sân este, conform Dl. Dr. Adrian Hanna, o afecțiune gravă în care celulele neoplazice (maligne) încep să se dezvolte în sân, de unde pot disemina în tot organismul, determinând metastaze la nivelul plămânilor, oaselor, ficatului, creierului sau glandelor suprarenale.
În stadiile precoce, boala este asimptomatică, însă poate fi depistată sub forma unui nodul prin autopalpare. Alte simptome pot fi apariția unei tumefacții (umflături) la nivelul sânului, îngroșarea pielii, retracția mamelonului, sau în cazuri mai aparte și mai grave – inflamarea și înroșirea completă a sânului.
Este foarte important să înțelegem faptul că nu există o „rețetă perfectă de viață” pe care o putem urma pentru evitarea unui diagnostic nefericit. Un stil de viață sănătos printr-un regim alimentar echilibrat și desfășurarea activităților fizice regulate, ne vor avantaja într-o oarecare măsură, însă acestea nu ne feresc în totalitate de riscurile dezvoltării cancerului de sân.
Singura modalitate sigură și eficientă este prevenția prin controale medicale regulate, pentru a depista orice fel de afecțiune din timp. Peste 90% din cazurile de cancer mamar detectate precoce sunt vindecabile!
Astfel, este recomandat ca începând cu vârsta de 20 de ani, să se efectueze o ecografie mamară și un consult senologic, în fiecare an. Odată împlinită vârsta de 40 de ani, se recomandă efectuarea unei mamografii anuale, care să vină în completarea ecografiei.
Pe lângă asta, auto-examinarea joacă un rol fundamental în depistarea neregularităților și sporirea șanselor de supraviețuire. Acest lucru a fost valabil și în cazul Anamariei Bordea. Prin faptul că a reușit să depisteze nodulul într-o fază incipientă, acum se numără printre pacientele norocoase din România, care a reușit să depășească cu succes această maladie.
Fundația Renașterea este prima organizație din România care aduce la atenția publicului o problemă cu implicații majore: cancerul de sân. Acest lucru se întâmpla în anul 2001, iar în toți acești ani, conform informațiile primite din partea Dnei Mihaela Geoană, realizările sunt admirabile:
„Fundația Renașterea a inclus și România pe harta internațională a evenimentelor de Iluminare în Roz,
În urma demersurilor legislative ale Fundației, în septembrie 2014, Senatul României a declarat ziua de 1 Octombrie – Ziua Națională de Lupta împotriva Cancerului de Sân,
46 Campanii de informare și educație pentru sănătate în rândul populației generale,
17 Iluminări în roz,
10 Ediții a galei de strângere de fonduri “Artă pentru viață”,
4 Ediții a cursei Race for the Cure – Happy Run,
S-au construit și amenajat 2 Centre medicale de diagnostic: Centrul “Șerban Vodă” și Centrul Medical de Excelență Virgil Pleșoianu ,
S-au achiziționat 2 Unități Mobile de Diagnostic – Cancer de Sân și Col Uterin, oferind servicii medicale gratuite pentru 21.780 femei din mediul rural și orașe mici (mamografii și teste Babeș-Papanicolau) și
peste 83.000 de investigații medicale la centrele din București.”
În ceea ce privește Cosmetic Plant, de când s-a anunțat această colaborare, s-a comunicat prin intermediul miilor de produse din gama Vitamin C Plus, prezente atât în marile lanțuri comerciale, cât și în magazinele naturiste sau farmaciile din țară – importanța prevenției când vine vorba de cancerul de sân prin controale medicale periodice de specialitate.
Totodată, Cosmetic Plant a fost prezent sau implicat în diverse acțiuni ale Fundației precum Pink-nic, Happy Run- Race for the Cure sau evenimentul de Iluminare în Roz la Ateneul Roman. Pe lângă asta, în luna Octombrie s-a derulat o Campanie de Conștientizare proprie pe canalele de comunicare Cosmetic Plant, cu ocazia Breast Cancer Awareness Month.
Nu în ultimul rând, cea mai bună modalitate de a-i inspira și pe cei din jur să se implice în astfel de cauze, este după cum spunea și Dna Susana Laszlo:
„Încep cu cei apropiați mie – familie, colegi, prieteni, deoarece această abordare are un efect de bulgăre. În acest fel ajung și ei la rândul lor să își încurajeze familiile, prietenii, cunoștințele, să ia atitudine atât asupra propriei stări de sănătate, cât și a celor dragi lor. Și tot așa, mesajul se propagă mai departe și sper că, într-un final ajunge în timp util la cine trebuie.
Desigur, implicarea și susținerea Fundației Renașterea care dispune deja de logistica necesară pentru a aduce rezultate concrete, prin strângerea de fonduri pe care să le folosească în acest scop, este o altă metodă de a inspira. Exemplul prin acțiunile proprii este întotdeauna o modalitate eficientă de a-i încuraja și pe cei din jur să acționeze la fel.
Mesajul pe care l-aș transmite comunității noastre este foarte simplu: Implicați-vă. Cât puteți, când puteți și pe cine puteți, ajutați. Orice formă de sprijin este binevenită la nevoie – o vorbă blândă, o vizită la spital, o masa caldă, o sumă de bani donată. Indiferent de felul în care alegem să ne oferim ajutorul, cel mai important este să acționăm întotdeauna din bunăvoință, din suflet.”
Acțiunile de prevenție a cancerului de sân sunt importante pentru că nu există o altă modalitate mai sigură pentru asigurarea supraviețuirii. Iar aceste acțiuni stau în puterea noastră, a fiecărei femei, să ținem cont de ele, să le respectăm și să punem sănătatea întotdeauna pe primul loc, indiferent de prioritățile pe care le avem în viață.
_____
Despre Cosmetic Plant
Cosmetic Plant este unul dintre cei mai cunoscuţi producători de produse cosmetice din România. Afacere de familie înființată în 1991 la Cluj-Napoca, compania a adus în prim-plan calitatea produselor fabricate. Farmacista Ileana Mester, fondatoarea Cosmetic Plant, cu o experiență de peste 20 de ani în cosmetologie, a crezut în puterea pe care natura o poate conferi științei și a mizat pe folosirea ingredientelor naturale în toate produsele sale.
Recunoscută și la nivel internaţional, Cosmetic Plant a urcat în ultimii ani pe podiumul World Quality Selections, cel mai important concurs internațional de calitate a produsului din lume organizat de către Monde Selection, Bruxelles. În 2015, Crema antirid de zi BIOLIV ANTIAGING a obținut Trofeul Internațional al Înaltei Calități (International High Quality Trophy) și, pentru al treilea an consecutiv (2013, 2014 şi 2015), marele premiu Grand Gold Award. De asemenea, Crema GreenStem antiaging de zi matifiantă a câștigat, în 2014 şi 2015, distincția Gold Award.
Articol scris de Cosmetic Plant.
Noemi Konta, Specialist Marketing Cosmetic Plant