Conexiuni Fragmentare invită publicul de toate vârstele să creeze legături mai puternice atât cu propriile valori și emoții, cât și să le identifice în alți oameni, pentru a reduce sentimentul de singurătate. Ideea a pornit de la o nevoie identificată atât la nivel european, cât și în România. Singurătatea e recunoscută pe scară largă ca „una dintre cele mai importante probleme de sănătate pentru societatea actuală” – 73% dintre tinerii europeni între 18 și 22 de ani afirmă că „se simt uneori sau întotdeauna singuri” (conform jurnalistei Kian Bakhtiari). În România, statisticile recente arată că 32% dintre vârstnici se simt marginalizați și trăiesc într-o continuă izolare, iar 28% mărturisesc că socializează cu maximum 4 persoane într-o lună întreagă, conform unui studiu realizat de asociația Niciodată Singur. Pornind de la nevoile identificate în comunitate, Conexiuni Fragmentare va implica în mod direct atât seniori, cât și tineri, în două ateliere de educație non-formală, o platformă digitală și o instalație interactivă ce va putea fi vizitată de publicul larg la Casa TIFF în perioada 1-10 noiembrie 2024, cu acces liber.
Create.Act.Enjoy are un palmares bogat în proiecte de artă comunitară, al căror scop a fost să contribuie la starea de bine a participanților (well-being upgrade): Case de Poveste(2020 – 2022) a oferit acces în 6 instalații inedite create în jurul poveștilor de viață a unor personalități remarcabile și a lăsat în urmă tururi virtuale (disponibile oricând, de oriunde, în mod gratuit) în casele Doina Cornea, Ioana Em. Petrescu, Sigismund Toduță, Radu și Doti Stanca, Emil Racoviță, Sextil Pușcariu; Oaze de liniște (2022) a folosit VR-ul și magia plantelor pentru a stimula o stare de relaxare, atât de necesară oricui după o zi plină și agitată din viața urbană; Muzeul Frustrărilor(2023) a invitat la o explorare a frustrării care apare din diverse cauze, precum aglomerare, dezamăgire, stres sau relații disfuncționale, explorarea fiind intermediată de arta digitală și new media pentru a genera înțelegere, detașare și capacitatea de a accesa mecanisme de adaptare.
Cele două ateliere de educație non-formală din cadrul proiectului Conexiuni Fragmentare sunt adresate celor dornici să-și dezvolte competențe de artă digitală sau de storytelling & creație podcast și vor fi accesibile în mod gratuit, pe bază de înscriere. În cadrul atelierului de storytelling și creație podcast, participanții vor colabora cu membri de la Centrul de Zi pentru Seniori nr. 1 din Cluj-Napoca, organizație cu care Create.Act.Enjoy are deja un parteneriat longeviv. Despre efectele implicării active în activități artistice asupra membrilor Centrului de Zi, coordonatoarea Mihaela Marcovici spune că a observat: „stimă de sine crescută, depășirea unor blocaje emoționale, bucuria de a fi utili și capabili să primească aplauze. Postura mea este una dublă, de coordonator și psiholog. Mi-a plăcut mereu să vin cu provocări tentante pentru seniori, ca terapie de grup, mulți dintre ei locuind singuri. Încerc să le propun mereu abordări noi pentru sinapse noi, dar păstrez și o zonă de tradițional, pentru confortul emoțional.”
La atelierul de artă digitală cu Radu Gaciu, participanții vor explora posibilitățile creative oferite de colajul digital, pornind de la elemente fotografice și adăugând, în măsura în care fiecare participant găsește de cuviință, desen digital sau texturi scanate pentru a ilustra cât mai fidel conceptele pe care vor să le transmită. Conexiunile între tehnici mixte sunt binevenite.
Radu Gaciu este absolvent al Universității de Artă și Design Cluj, are peste 10 ani de experiență în animație, desen, design grafic, artă digitală și editare foto/video. A debutat ca regizor de film în 2020 cu scurtmetrajul de animație Moartea și Cavalerul/Death and the Knight, iar în prezent lucrează la alte două scurtmetraje animate.
Atelierul de artă digitală se va desfășura în 28 și 29 septembrie, între orele 11:00 și 17:00, la QUB Education (str. Ferdinand nr. 22-26, etaj 3, în incinta Complexului Comercial CENTRAL Cluj-Napoca), iar înscrierile sunt deschise prin formular atelier-artă-digitală până în data de 25 septembrie, ora 20:00. Participarea este gratuită, în limita a 12 locuri.
Ana Cucu Popescu va fi trainerul pentru atelierul de storytelling și creație podcast, în cadrul căruiaparticipanții vor putea realiza înregistrări în cele mai bune condiții la studioul Radio Cluj, partener al Create.Act.Enjoy. Într-o dublă misiune, de a îmbunătăți abilitățile de scriitură ale participanților, cât și de a facilita comunicarea și deschiderea unii față de ceilalți, acest atelier va explora relația cu ideea de singurătate pentru a construi punți de legătură și scenarii pentru viitoare podcasturi.
„Cu toții experimentăm senzația de singurătate într-un moment sau altul, dar în rândul unor anumite categorii de vârstă singurătatea devine chiar un laitmotiv”, subliniază Ana Cucu Popescu, dramaturgă și autoare dramatică, care a avut parte de prima punere în scenă a unui text propriu în 2009 – Let’s play!, regia Cătălin Chirilă. În 2010 a absolvit secția Teatrologie a Facultăţii de Teatru şi Film, iar în 2012 masteratul de Dramaturgie-Filmologie din cadrul aceleiaşi facultăţi. Începând cu anul 2015 predă cursuri de scriere creativă pentru copii şi adolescenți, iar din 2024 coordonează un curs de scriere dramatică pentru adulți. În anul 2023, o parte dintre textele sale destinate publicului tânăr și foarte tânăr au fost publicate cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național în volumul 4 piese cu susul în jos –Antologie de teatru contemporan pentru copii.
Atelierul de storytelling și creație podcast se va desfășura în 4, 5 și 6 octombrie (storytelling) la Create.Act.Enjoy, str. Bisericii Ortodoxe nr. 14. Înregistrările sesiunilor de podcast vor avea loc în perioada 16-18 octombrie la Radio Cluj. Înscrierile sunt deschise prin formular atelier-storytelling-podcastpână în data de 1 octombrie, ora 20:00. Participarea este gratuită, în limita a 12 locuri.
Rezultatele celor două ateliere vor fi incluse ca producții de artă comunitară pe platforma digitală care este dezvoltată în cadrul proiectului Conexiuni Fragmentare și curatoriată de o echipă interdisciplinară formată din Gabriela Bud – psiholog, Cristian Luchian – designer grafic, Diana Buluga – coordonator artistic. Platforma va include și exerciții și resurse informative care să ajute utilizatorii să-și identifice forma de singurătate, să-i observe beneficiile (pentru singurătatea voluntară) sau să reducă impactul emoțional al izolării.
——
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Asociația Create.Act.Enjoy vă invită la spectacolul imersiv de tip promenadă IN BETWEEN HOMES, spectacol produs în cadrul proiectului european Ulysses: European Odyssey (UEO), împreună cu Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca și Facultatea de Teatru și Film Cluj-Napoca. Cele șase reprezentații ale spectacolului sunt programate în 7, 9, 13, 14, 15 și 16 iulie la Fabrica Clujana. Intrarea este liberă, în baza unei rezervări de bilet cu valoare 0.
IN BETWEEN HOMES propune o experiență unică pentru peisajul teatral clujean: nouă spații diferite pe care fiecare spectator le va parcurge pentru a urmări și a medita asupra migrației românilor și a efectelor pe care aceasta le are asupra celor rămași în țară.
Spectacolul vorbește despre felul în care familiile transnaționale identifică noi modele de co-prezență și de păstrare a spațiului de siguranță, suport și intimitate, în ciuda faptului că trăiesc în mai multe lumi. Exercițiul empatiei devine vital într-o astfel de despărțire, atât de comună și de apropiată pentru mulți dintre noi.
Experiența teatrală labirintică invită la reflecție asupra modurilor în care gestionăm și negociem relațiile cu ceilalți și cu noi înșine, distanțele și obstacolele pe care le întâlnim, cum ne raportăm la promisiuni, speranțe și, în general, la o posibilă lume mai bună.
Pentru prima dată, emblematica fabrică din Cluj-Napoca va fi deschisă publicului larg ca spațiu cultural-comunitar. Cei 1500 de metri pătrați puși la dispoziția echipei formată din peste 40 de artiști și lucrători culturali, prin parteneriatul cu Clujana și Consiliul Județean Cluj, vor fi reinterpretați sub forma unei călătorii imersive prin nouă spații performative, expoziționale sau interactive.
Timp de două săptămâni, prin demersul artistic al Asociației Create.Act.Enjoy, Fabrica din Piața 1 Mai va fi reactivată și redată comunității într-un mod neconvențional. IN BETWEEN HOMES dorește să reprezinte un model de bune practici care să atragă atenția asupra importanței conservării spațiilor istorice pentru Cluj-Napoca, dar și asupra modului în care reactivarea lor culturală contribuie la starea de bine a comunității.
Spectacolul face parte din proiectul european ULYSSES: EUROPEAN ODYSSEY (2022-2024), în cadrul căruia 18 orașe din Europa și Turcia (Atena, Trieste, Vilnius, Budapesta, Marsilia, Paris, Berlin, Lugo, Copenhaga, Istanbul, Cluj, Zurich, Groningen, Eleusis, Oulu, Lisabona, Dublin, Derry) creează evenimente artistice care răspund și se inspiră din unul dintre capitolele legendarului roman ULISE de James Joyce. Spectacolul de la Cluj-Napoca este inspirat de capitolul 11 – Sirene, tradus prin perspectiva problemei sociale a migrației.
„Spectacolul nostru propune revizitarea acestui capitolul din perspectiva migrației românilor în afara țării și, mai exact, a efectelor acestor plecări asupra familiilor. Promisiunea unei vieți mai bune în Vest poate reprezenta cântecul sirenelor, așa cum studiile recente despre familiile transnaționale subliniază faptul că motivul de ansamblu care reunește idealurile celor care părăsesc România se referă la nevoia unor condiții mai bune de viață.
Spectatorul, numit mai degrabă participant, este invitat să intre în spectacol și să aibă o relație mult mai directă cu acesta. Spre deosebire de un spectacol tradițional de teatru, aici nu mai există separarea dintre scenă și sală și nici nu mai avem un spațiu unic de desfășurare a acțiunii scenice (de unde și denumirea de teatru de tip promenadă). Practic, vorbim despre o serie de spații în care spectatorul intră ca într-o serie de instalații artistice a căror poveste capătă sens împreună, ca într-un soi de colaj teatral: fiecare dintre aceste spații are o tematică, o atmosferă, un decor propriu, o dramaturgie și actori. Vor exista atât spații în care experiența va avea o durată anume de timp, dar și spații în care spectatorii vor putea rămâne cât timp doresc.” explică Andreea Iacob, regizoarea spectacolului IN BETWEEN HOMES.
Teatrul imersiv, un gen relativ nou de teatru (anii 2000, Marea Britanie), transformă spectatorul în participant. Efectul acestui gen de teatru oferă o stare amplificată de prezență, datorată unei calități corporal-senzoriale mult mai puternice, experiențele imersive încercând să acționeze asupra tuturor categoriilor de simțuri, simultan. Corelarea implicării corp-minte, în cazul unei asemenea experiențe, amplifică percepția și deschide calea introspecției, esențială pentru dezvoltarea noastră ca oameni care facem parte din comunități mici și mari.
Premiera IN BETWEEN HOMES este sold out (toate locurile sunt rezervate în acest moment), la fel și reprezentația din 9 iulie. Participanții sunt așteptați lareprezentațiile din 13, 14, 15, 16 iulie, cu acces din 15 în 15 minute, în intervalul orar 18:00 – 19:15. Pentru o bună desfășurare, este esențial ca aceștia să ajungă cu minim 10 minute înainte de ora la care au rezervarea. În caz contrar, accesul nu va fi permis în sala de spectacol.
IN BETWEEN HOMES
text colectiv de spectacol
scenariu, concept și regie: Andreea Iacob
asistență de regie: Varga Hunor-József
asistență de regie (secund): Mihai Gligan
scenografie: Gábor Zsófia
compoziție muzicală: József Iszlai
creație video: Ioana Ofelia, Octavian Șaramet
videomapping: Diana Drăgan-Chirilă
Asistență videomapping: Veres Mihály
design grafic: Cristian Luchian
realizare mulaj: Tudor Lucanu
regie tehnică: Florin Suciu
consultanță în migrație: Viorela Telegdi-Csetri
documentare migrație: Ioana Toloargă
coordonare PR și voluntari: Raluca Bugnar, Teodora Minea
coordonare artistică: Diana Buluga
coordonare proiect: Diana Moga
Cu: Diana Buluga, Maialgesa Dat, Călin Deneș, Sorana Eșanu, József Iszlai, Raluca Lupan, Ana Maria Marin, Octavian Mic, Victor Muntean, Emőke Pál, Marcel Paramici, Ionela Pop, Ioana-Maria Repciuc, Clara Roman, Oana Rotaru, Salomeea Rusu, George Sfetcu
Apariții video: Andrei Bar, Dominic Big, Amalia Susana Bîrză Lupaș, Anuța Lăpuște, Lia-Lucia Retianu, Cornelia Mureșan
Producător: Asociația Create.Act.Enjoy
Co-producători: Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Film Cluj-Napoca
Finanțatori: Uniunea Europeană (Europa Creativă), Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Consiliul Județean Cluj. Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
Sponsori: AMIQ, Forum Apulum, Nano Clean
Partener principal: CLUJANA
Parteneri: Centrul pentru Studiul Familiilor Transnaționale, Facultatea de Litere Cluj-Napoca, Centrul de Zi pentru Vârstnici Nr. 1 Cluj, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca
Mulțumiri: Raimonda Boian, Miki Braniște, Dorin Budușan, Gabriel Bădescu, Călin Oancea, Adrian Cucu, Cristi Muntean, Mihai Măniuțiu, Mircea Nicolau, Simona Popescu, Ionela Cucu, Sebastian Șuteu, Matei Rotaru, Adela Duca, Dan Duca, Mihaela Marcovici și tuturor prietenilor și voluntarilor fără de care nu am fi reușit să facem asta!
—————
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
– Spațiu verde de relaxare creat în curtea Spitalului Militar
– Concert Ad Libitum Voices la Spitalul de Recuperare
– Ateliere anti-burnout pentru personalul medical, cu rezultate măsurate
Cinci spitale din Cluj-Napoca sunt partenere la cea de-a 9-a ediție anuală a programului Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy, ce se desfășoară până în 23 septembrie. Investițiile făcute de ONG-ul cultural pentru activitățile cu impact pe termen lung au crescut și s-au diversificat de-a lungul timpului: mini-biblioteci pentru pacienți, spații creative multi-media, plasme TV instalate în spitalpentru a difuza videouri educative, amenajarea și dotarea curților cu mobilier și plante decorative, expoziții permanente de fotografie etc. La această ediție, va fi inaugurată o instalație artistică inedită, creată de regizoarea Andreea Iacob, compozitorul József Iszlai și Laurențiu Vescari, specializat în inginerie interactivă. Cei trei au devenit o mini-echipă creativă în timpul proiectuluiCase de Poveste și continuă colaborarea și pentru Terapie prin Artă. De altfel, toate activitățile din program sunt organizate și desfășurate cu implicarea unor profesioniști.
Beneficiari ai activităților artistice din spitale sunt pacienți și personal medical, iar scopul participării este de a le crește starea de bine și încrederea în sine. Pe lângă activitățile dedicate tuturor, specific pentru personalul medical sunt organizate în acest an ateliere pentru reducerea simptomelor de burnout, care au și o parte de cercetare și măsurare a impactului, realizată alături de Centrul Cultural Clujean. Iar pentru un plus de interacțiune cu pacienții care rămân internați în week-end-uri sunt conversații telefonice lejere cu „Rude pentru o zi”. Aceste rude sunt voluntari selectați dintre studenții de la Facultatea de Psihologie – UBB Cluj-Napoca.
„După două săptămâni de activități la Spitalul Județean Zalău, ne întoarcem „acasă”, în spitalele din Cluj. E o reîntoarcere marcată de entuziasm pentru că așteptăm cu drag întâlnirea față în față cu oamenii de acolo, de data asta cu mai multe activități fizice posibile decât anul trecut. E și o reîntoarcere marcată de oboseală, pentru că sectorul ONG e și mai bulversat anul ăsta față de anul trecut de finanțări întârziate sau anulate și de lipsa de intervenție a autorităților.
Dincolo de asta, aștept cu interes desfășurarea atelierelor cu personalul din spitale, ateliere gândite pentru a reduce simptomele de burnout. La Zalău am obținut rezultate uimitoare, sunt curioasă cum va fi la Cluj. În plus, fiecare ediție în care reușesc să mă implic mai mult pe partea artistică, pe lângă cea de coordonare a proiectului, îmi dă o satisfacție aparte” – Diana Buluga, actriță, manager cultural Create.Act.Enjoy.
La Spitalul Clinic de Recuperare, cel mai vechi partener al proiectului, colaborarea îndelungată va fi celebrată printr-un concert „la cererea publicului”. Formația Ad Libitum Voices, care a făcut senzație anul trecut cu concertul găzduit în curtea Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj-Napoca, a fost invitată pentru un nou concert, de astă dată la Recuperare. Tot la acest spital va fi inaugurată și o expoziție de fotografie care să marcheze cei 9 ani de colaborare.
În lipsa apelurilor de finanțare pentru proiecte, în perioada 15 martie – 15 iunie,echipa proiectului a desfășurat o campanie de strângere de fonduri pentru realizarea Terapiei prin Artă by Create.Act.Enjoy din aceast an. Astfel s-au strâns peste 8.000 de euro din contribuții individuale (prin SMS-uri de câte 2 euro sau donații direct pe site, cu orice sumă). Pentru a închega bugetul necesar activităților din spitale, echipa de proiect s-a străduit să obțină finanțări nerambursabile și sponsorizări.
În 2020, care a fost și el un an extrem de dificil pentru mediul cultural, în special pentru scena independentă, echipa ONG-ului Create.Act.Enjoy a atras peste 20 de colaboratori noi dintre artiștii locali și a realizat în 5 spitale din Cluj-Napoca o ediție a proiectului „distanțată fizic, apropiată emoțional”. Bibliotecile pentru pacienți, desenele interactive și plasmele TV cu ateliere creative în format video care au fost instalate anul trecut, continuă să fie apreciate de pacienți și de personalul medical.
Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy are ca scop creșterea stării de bine în comunitate (well-being, în concepția specialiștilor internaționali). Activitățile artistice și creative propuse au rolul de a ameliora sănătatea psihică, emoțională și fizică a persoanelor de orice vârstă. Proiectul dorește să fie complementar eforturilor medicilor, pacienților și apropiaților acestora, pentru a spori efectele tratamentelor din spitale.
Proiect realizat cu sprijinul: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Francez, Organizația Studenților Mediciniști, AMIQ, Centrul de Cultură Zalău
Parteneri: Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr.Constantin Papilian”, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr.Octavian Fodor”, Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Clinic Municipal, Spitalul Clinic Județean, Spitalul Județean de Urgență Zalău, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Centrul Cultural Clujean
Parteneri media: TVR Cluj, Radio România Cluj, Cluj Life, EBS Radio, Cluj 24.ro, Napoca FM, Radio România Cultural, Bună Ziua Cluj, Gazeta de Transilvania, Cluju.ro, Cluj.com, The Woman, Transilvania Reporter, I Like Cluj.ro, B-Critic.ro, Cultura
Diana Buluga e actriță și manager cultural în cadrul ONG-ului Create.Act.Enjoy ale cărui baze le-a pus în urmă cu 10 ani. De fapt, ideea acestui proiect s-a conturat atunci când ea, Alexandra, Lulu, Mihai și Cristian tocmai au terminat facultatea. La început, activitatea Create a fost definită și determinată de dorința celor cinci tineri tocmai ieșiți de pe băncile facultății de a face teatru. Cu trecerea timpului, au crescut, s-au descoperit, echipa a trecut prin mai multe transformări, iar Casa Create e acum (a)casă pentru nouă artiști și lucrători culturali, care și-au dat seama că sunt preocupați mai mult de modalitățile prin care pot aduce arta binelui în comunitate decât doar de a face spectacole de teatru.
Un lucru a condus înspre altul și, nu după mult timp, au prins contur intervențiile artistice, atelierele de educație non-formală și metodele prin care folosesc arta ca terapie în spitale. Cu ajutorul unei echipe formate din nouă membri și 25 de voluntari, ei fac asta prin intermediul proiectului Terapie prin Artă – un proiect care acum, în 2021, va ajunge la cea de-a noua sa ediție. Iar această ediție se anunță a fi, totodată, și cea mai ambițioasă de până acum, căci echipa își propune să ducă TpA în șapte spitale din toată țara, în ciuda faptului că nu beneficiază tot timpul de sprijin din partea autorităților.
„TpA 2021 va fi cu multă adrenalină, pentru că vom afla doar în ultima clipă dacă avem buget să le facem pe toate. Dar anul trecut ne-a învățat cum e cu planurile B, C, D, E, așa că instinctul îmi spune că va fi bine, cumva”, ne-a spus Diana. Iar noi înclinăm s-o credem pe cuvânt: TpA 2021 are să le reușească exact așa cum își doresc ei. Fiindcă – din modul în care i-am cunoscut noi – putem spune că sunt o echipă bine pregătită, pragmatică și îndrăzneață, al cărui lider este o femeie ambițioasă, pasionată și care crede cu adevărat în ceea ce face. Așadar, fă și tu cunoștință cu Diana.
Care a fost scopul, misiunea și viziunea Create.Act.Enjoy cu care ați pornit la drum atunci? Cum s-au modificat ele din urmă cu 10 ani până astăzi?
Când am început povestea Create-ului, ne doream, în primul rând, să facem teatru, motiv pentru care am conceput, produs și jucat mai multe spectacole. A fost o perioadă foarte frumoasă, de care îmi amintesc cu drag. Țin minte că aveam foarte multe deplasări prin țară și prin străinătate, la festivaluri sau în diverse locuri unde eram invitați să jucăm, și asta se combina foarte bine cu dragostea mea pentru călătorii.
În timp, s-a schimbat echipa, iar activitățile noastre s-au diversificat și astfel ne-am dat seama că suntem mult mai preocupați de formele prin care arta poate interveni direct în comunitate. Sau, mai bine spus, mai direct decât o poate face un spectacol de teatru. Așa au apărut intervențiile artistice, atelierele de educație non-formală și metodele prin care folosim arta ca terapie în spitale.
„Lucrăm cu oameni de toate vârstele, atât din mediul urban cât și rural, și asta ne face să înțelegem mai bine ce se întâmplă în jurul nostru.”
Să mergi să ții ateliere și să povestești cu copiii dintr-un sat în care nu există internet sau unde drumul până la școală înseamnă zilnic câțiva kilometri buni parcurși pe jos, să „te joci” într-un spital cu vârstnici, ca și cum am fi cu toții, din nou, copii, să improvizezi în stații de autobuz sau să intri la ANAF cu o echipă de actori pentru a însenina ziua oamenilor de acolo, reprezintă, pentru mine, forme mult mai directe și mai raw, dacă vrei, prin care putem, cu ajutorul artei, să intervenim și să schimbăm lucrurile în mai bine.
Cum s-a resimțit anul pandemiei în Casa Create – și care au fost trei dintre cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat?
Am realizat destul de repede că lucrurile vor escalada. Eram în pregătiri cu ediția 2020 de Terapie prin Artă, așa că primii oameni cu care am luat legătura au fost reprezentanții spitalelor cu care lucrăm. Ei ne puteau oferi cel mai clar perspectiva din teren. Am fost un pic confuzi, dar simțeam că nu va fi un an în care să stăm pe tușă, așa că ne-am adaptat rapid, lucru de care sunt mândră.
Norocul face să fiu parte dintr-o echipă bine pregătită, suficient de pragmatică încât să aibă planurile A, B, C, D, suficient de îndrăzneață încât să riște și să experimenteze. Am funcționat ca o mini-echipă de intervenție. De la mesaje de încurajare trimise pe Whatsapp cadrelor medicale, până la ateliere distanțate, ținute cu elevii pe terenuri de sport, am făcut tot ce-am putut astfel încât să acționăm și să dăm continuitate proiectelor noastre.
Una dintre provocări a fost să fim mereu cât se poate de prezenți și atenți, a fost nevoie de o planificare mult mai riguroasă, dar și de o capacitate de adaptare foarte mare, astfel încât să putem schimba lucrurile pe teren, la nevoie.
O altă provocare, care continuă și anul acesta, e cea a bugetului. Sunt mai puține fonduri pe care le putem accesa, unii sponsori s-au retras sau nu ne-au mai răspuns, pandemia ne-a împiedicat să mai ținem activități care să ne susțină financiar. Atelierele pe care le țineam în mod normal la Casa Create acopereau cheltuielile cu spațiul, în primul rând, iar de mai bine de un an ele nu s-au mai putut desfășura.
Asta ne-a făcut să folosim mare parte din resursele existente pe chirie și utilități, ca să nu pierdem spațiul. Iar faptul că autoritățile nu au acordat niciun sprijin ONG-urilor culturale până în momentul de față, nu face decât să îngreuneze și mai tare situația.
În ciuda provocărilor, v-ați adaptat. Cum a arătat un moment concret în care ați simțit că mobilizarea într-un context de criză în vederea realizării proiectului Terapie prin Artă a meritat în adevăratul sens al cuvântului?
În curtea de la Gastroenterologie, imediat după concertul Ad Libitum, cineva care lucrează în spital a venit să-mi mulțumească și să-mi spună, cu lacrimi în ochi, că ce-am făcut în ziua respectivă pentru ei a fost ca un teambuilding în care, chiar dacă distanțați, s-au simțit din nou… împreună.
Pe deasupra, pacienții care ascultau concertele de la geamurile saloanelor, discuțiile telefonice pe care voluntarii noștri le-au avut cu pacienții, în special cu cei izolați, grija pe care ne-am purtat-o unul altuia în echipă sunt, și ele, amintiri foarte dragi.
Într-un interviu pe care l-ai acordat publicației Atelier LiterNet spuneai că pe voi anul 2020 v-a făcut mai maturi, mai sinceri și mai vulnerabili. Când și cum ați început să vă deschideți mai mult unul în fața celuilalt?
Cred, de ceva vreme încoace, că vulnerabilitatea înseamnă curaj. Mi-a luat câțiva ani buni să-mi dau seama de lucrul ăsta, mai ales că am crescut și m-am format într-o societate în care am auzit de prea multe ori „trebuie să fii tare, trebuie să fii puternică”.
În mine s-a produs o schimbare pe care am încercat să o aduc și în felul în care abordăm munca la Create. Așa, ni s-a redus din frica de a greși și din frica de a-i spune celuilalt ce simțim. Alături de lupa pe care ne-am pus-o asupra muncii noastre prin diferite programe de mentorat, asta ne-a maturizat.
Pandemia ne-a reamintit, printre altele, cât de fragil e totul și cum poți pierde acest tot în câteva secunde. Și-atunci de ce să pierzi timp? De ce să nu fim sinceri cu noi și cu cei din jurul nostru? De ce să nu spunem ce simțim când simțim? De ce să complicăm ceea ce poate fi simplu?
Cum arată ediția din 2021 a proiectului Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy? Care este „twistul” pe care intenționați să-l dați proiectului de data aceasta?
În 2021 am pornit, într-adevăr, cu foarte mult avânt. Am făcut la începutul anului inclusiv recrutare pentru o echipă permanentă de voluntari. Avem în jurul nostru aproximativ 25 de oameni care își dedică săptămânal din timpul lor pentru a ajuta Create-ul. Din păcate, dificultățile financiare ne-au tăiat un pic din aripi, dar… îi dăm înainte.
Ediția de anul acesta presupune intervenții în șapte spitale din Cluj-Napoca, Zalău și Alba Iulia. Reintroducem activitățile cu contact direct, pregătim o serie de ateliere dedicate personalului medical, cu scopul de a reduce stresul și simptomele de burnout, colaborăm cu artiști din Franța care vor veni în România pentru a transforma o serie de spații verzi din curțile spitalelor și pregătim mai multe instalații artistice pe tema solidarității.
Am decis să păstrăm și multe lucruri bune descoperite anul trecut, cum ar fi atelierele de relaxare în format video, tutorialele de recuperare construite alături de medici, concertele de muzică live care să poată fi ascultate de la geamurile saloanelor și convorbirile telefonice cu pacienții internați.
TpA 2021 va fi cu multă adrenalină, pentru că vom afla doar în ultima clipă dacă avem buget să le facem pe toate. Dar anul trecut ne-a învățat cum e cu planurile B, C, D, E, așa că instinctul îmi spune că va fi bine, cumva.
Care este planul B pe care l-ați pregătit dacă restricțiile nu o să permită organizarea proiectului în formatul pe care voi îl aveți în vedere ca primă opțiune?
În momentul de față, toate activitățile propuse sunt posibile. Spre exemplu, pentru atelierele cu personalul medical ne-am gândit deja la spații alternative, cum ar fi terasele sau curțile spitalelor. Ținem legătura permanent cu personalul medical din spitalele cu care colaborăm, deci avem tot timpul informații la cald care să ne permită să adaptăm din timp. Mai complicat decât anul trecut nu are cum să fie, exceptând partea financiară.
Terapie prin Artă nu este singurul proiect marca Create.Act.Enjoy. Chiar în 2020 v-ați ambiționat să dați startul unui proiect nou: Case de Poveste. Care este povestea acestui proiect și în ce direcție intenționați să-l duceți anul acesta?
Ideea a apărut acum vreo doi ani și ceva, într-o discuție cu echipa despre casele memoriale din Cluj sau, mai degrabă, despre lipsa lor. Ne-am lăsat imaginația să se joace și ne-am gândit cum ar fi să deschidem noi o serie de case care au aparținut unor personalități care au locuit în Cluj-Napoca și, mai mult decât atât, să facem asta într-o formă care să presupună interactivitate.
„Ne-am dorit să poți cânta la pianul lui Sigismund Toduță, să poți răsfoi oracolul Ioanei Em. Petrescu, să poți sta la masa de lucru a Doinei Cornea și chiar și la povești cu fiul dumneaei.”
Eu sunt fascinată de muzeele sau expozițiile în care ai voie să interacționezi cu spațiul sau cu exponatele, locuri în care expozițiile sunt mai degrabă instalații vii. Așa că ăsta ne-am dorit să fie și sentimentul pe care îl ai când intri în Case de Poveste. Dar n-a fost tocmai simplu să facem proiectul să se întâmple în ciuda contextului pandemic.
Suspansul dat de răspunsurile contradictorii pe care le-am primit anul trecut de la autorități ne-a făcut să nu fim siguri până cu o seară înainte dacă chiar le vom putea deschide pentru public sau nu. Aveam absolut totul pregătit, inclusiv listele pline de oameni care se înscriseseră la tururile ghidate, însă nesiguranța a fost până în ultima clipă.
Noi am deschis Casele la câteva săptămâni după ce fusesem în spitale. Deja protocoalele de respectare ale măsurilor le știam pe dinafară, însă pentru autorități era neclar unde să încadreze evenimentul pentru că nu era nici spectacol, dar nici expoziție. Acum, când mă gândesc, mă amuză toate discuțiile avute cu ei, unele desprinse dintr-un scenariu de teatru absurd, dar atunci n-am dormit trei nopți, am slăbit patru kilograme în cinci zile, deci un pic de stres a existat.
Casele din 2020 vor fi redeschise în perioada 4-6 iunie, cine nu a reușit atunci să le viziteze, o poate face acum. Iar în octombrie-noiembrie, deschidem trei case noi. Nu vreau să stric surpriza, pot doar să-ți zic că vom intra în povești despre teatru, știință și arte vizuale.
Care este relația voastră cu autoritățile locale și naționale din punctul de vedere al sprijinului care vi se oferă? Crezi că sectorul cultural independent și ONG-urile culturale sunt prioritizate de către aceștia?
Nu suntem conștienți, ca nație, cât de importante sunt cultura și educația în viața unei comunități. Credem că „bine” înseamnă infrastructură, să avem ce mânca, eventual locuri fancy unde să mergem la cafea sau unde să plecăm într-o vacanță.
Exagerez un pic, dar n-am văzut încă pe nimeni să strige în stradă că n-a putut în ultimul an să meargă la teatru sau la cinema, deci, cumva, cultura nu e o prioritate nici pentru public. Mai mult decât să ne pară rău într-o postare pe Facebook că se mai închide un spațiu cultural sau mai dispare câte-un ONG, nu cred că se va întâmpla.
Prea puțin se face educație culturală în școli, prea puțin se discută și se dezbate cu publicul. Și mai puțin se discută cu autoritățile. Și-atunci, cum să ne înțelegem unii pe alții și cum să avem încredere unii în ceilalți?
Pentru a putea supraviețui ONG-urile culturale au nevoie de sprijin. Ați început să vă orientați înspre comunitatea voastră în acest sens, prin inițierea unei campanii de strângere de fonduri. Dar dacă ar fi să le dai un singur motiv autorităților locale și naționale pentru care ar trebui să susțină această sferă de activitate, care ar fi acesta?
„Cum să construim pe termen lung dacă nu există comunicare? Cel mult, supraviețuim, dar prea puțin dezvoltăm sau creștem.”
Demonstrăm, de opt ani, că ceea ce facem în spitale are impact. O zic beneficiarii noștri: pacienți, cadre medicale și aparținători deopotrivă. O zic cercetările pe care le-am desfășurat de-a lungul timpului, pentru a măsura efectele activităților noastre. O zic din ce în ce mai multe studii care evidențiază legătura directă dintre sănătate și artă. Și cu toate astea, autoritățile ne privesc ca pe un ONG înființat ieri.
Mie mi s-ar părea firesc ca o inițiativă care a demonstrat deja cât și ce poate face pentru comunitate să beneficieze de un alt tip de susținere. Doar asta ne-ar permite să creștem și să putem gândi pe termen lung. Așa, rămânem mereu la a putea planifica cel mult pe un an înainte, neavând siguranța financiară. Nu ne putem dezvolta, nu putem forma oameni noi, rămânem tot o gașcă mică de oameni care fac de toate – scriu proiecte, caută sponsori, creează, implementează, spală sala, joacă, fac rapoarte, bat cuie și câte și mai câte.
E frustrant să nu te poți dezvolta când știi că stăpânești ceea ce faci, când ai idei și ai atâția artiști în jurul tău cu care ai vrea să colaborezi, dar nu ți-i permiți.
10 ani e o perioadă lungă timp; ai putea spune că ai crescut odată cu proiectul ale cărui baze le-ai pus, Create.Act.Enjoy, și el odată cu tine. Dacă ai putea să te întorci în timp, ce i-ai spune Dianei care tocmai a terminat facultatea și care se simțea, conform spuselor tale, „de parcă ar fi aterizat pe o planetă străină”?
I-aș spune…
– să aibă mai multă grijă cu somnul;
– să facă școala de șoferi cât mai repede;
– și că-i ok să mai spună câte-un „nu” din când în când.
Încă mai am determinarea și încăpățânarea de la început, dragul de oameni și dorința de-a construi pentru cei care vor veni după mine. Dar am și obosit, în special în ultimele luni. Mă întreb mai des ca înainte cum mi-ar arăta viața dacă singura mea meserie ar fi cea de actriță.
Uneori, am senzația că aș fi mult mai liniștită. Apoi, primesc câte-un mesaj sau un telefon în care sunt întrebată dacă nu putem duce programul nostru de terapie prin artă și în spitalele din Iași. Sau Hunedoara. Sau Pașcani. Sau Satu Mare.
Care este cea mai importantă lecție de business învățată în ultimul an? Dar de viață?
Nu m-am priceput niciodată prea tare la business, dar aș zice: respiră și reamintește-ți care-ți sunt scopul și misiunea. Iar ca lecție de viață, cred că e esențial să reușești să te pui în papucii celuilalt, să-i înțelegi perspectiva, chiar dacă nu ești de acord cu ea.
Cum ai defini terapia prin artă:
O întâlnire între oameni care reușesc să se vadă cu adevărat. Chiar și pentru câteva secunde.
Mentorul tău:
Nu am mentori, însă mă inspiră foarte tare oamenii entuziaști, care iubesc ceea ce fac și care sunt autentici.
Un rol pe care ți-ai dorit întotdeauna să-l joci ca actriță:
Irina din Trei Surori de A.P. Cehov.
Dacă s-ar face o piesă de teatru după povestea Create.Act.Enjoy, cum s-ar intitula aceasta?
Întâlniri neașteptate sau povestea ONG-iștilor care tocmai și-au făcut o grădină de zarzavaturi.
O întrebare care ți-ai fi dorit întotdeauna să-ți fie adresată într-un interviu, dar nu a fost (și răspunsul la aceasta):
– „Ce gust are fericirea?”
– „Gust de tort de ciocolată, primit de la o doamnă care-și sărbătorea cei 91 de ani pe-o terasă din București unde mă adăposteam de ploaie, alături de-un om în preajma căruia mi-e tot timpul bine și senin.”
– Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy, în 2021 de la Alba la Zalău
– Echipa acestui proiect creat de artiști pentru spitale apelează la comunitate pentru a strânge o parte din fondurile necesare
Concerte în aer liber, amenajarea de spații verzi relaxante, spectacole de comedie (impro-show), ateliere creative cu rol terapeutic, socializare asistată de psihologi pentru pacienții singuri – acestea sunt câteva dintre activitățile plănuite pentru 7 spitale din țară în perioada iunie – august 2021.
Proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy va avea anul acesta a 9-a ediție, în care vor fi cooptați peste 30 de artiști, alături de echipa organizatorică a ONG-ului. Intervențiile artistice din programul proiectului au fost adaptate la nevoile actuale ale oamenilor din spitale cu ajutorul unor reprezentanți ai spitalelor partenere, dintre care 5 instituții medicale din Cluj-Napoca, alături de spitalele județene din Alba-Iulia și Zalău.
„Într-un timp în care autoritățile par să fi uitat de sectorul cultural, după un an în care am făcut tot ce-am putut pentru a supraviețui și a da continuitate proiectelor noastre, testându-ne puterea de adaptare în fel și chip, cerem ajutorul și sprijinul comunității. Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy a fost răsplătit cu încredere din partea comunității încă din 2012, de la prima ediție.
În cei 8 ani de până acum, atât echipa Create-ului, cât și cei peste 100 de artiști care au fost implicați de-a lungul timpului, au câștigat această încredere prin profesionalism și dedicare. Anul acesta e timpul să ne reîntâlnim cu toții sub semnul solidarității pentru cei care au nevoie de noi”, spune Diana Buluga, președintele ONG-ului și coordonator al proiectului.
În perioada 15 martie – 15 iunie,echipa proiectului desfășoară campania de strângere de fonduri pentru realizarea Terapiei prin Artă by Create.Act.Enjoy din această vară. ONG-ul își propune să strângă de la comunitate suma de 20.000 de euro, din bugetul total al proiectului de 70.000 de euro. Oricine dorește să susțină proiectul poate contribui prin donații online sau prin SMS.
O donație pe site-ul oficial al ONG-ului permite alegerea unei sume și selectarea plății în fiecare lună sau o singură dată. A doua modalitate de a contribui este prin trimiterea unui SMS la numărul 8833.
Fiecare SMS trimis va însemna 2 euro pentru proiect. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Primii oameni solidari cu campania ONG-ului clujean au fost cei 14 care au acceptat să facă parte din seria de clipuri care promovează strângerea de fonduri: Dana Dumulescu – psiholog, Andi Daiszler – inițiator Lights Out, Vasile Hotea Fernezan – jurnalist cultural, Bogdan Bob Rădulescu – actor Epic Show, Cristian Hordilă – manager TIFF, Anca Hanu – actriță Teatrul Național Cluj, Ada Milea – muzician & regizor, Renate Roca-Rozenberg – managing partner PR&More, Dorel Găină – fotograf și profesor universitar secția foto-video Universitatea de Arte și Design, Horea Avram – profesor Facultatea de Teatru și Film – Universitatea „Babeș – Bolyai”, Sanda Patrichi – medic primar neurolog, manager al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, Victor Miron – inițiator Cărțile pe Față, Andra Camelia Cordoș – fondator al asociației Go-Free, Mihail Sandu – muzician.
În 2020, an extrem de dificil pentru mediul cultural, în special pentru scena independentă, echipa ONG-ului Create.Act.Enjoy a atras peste 20 de colaboratori noi dintre artiștii locali și a realizat în 5 spitale din Cluj-Napoca o ediție a proiectului „distanțată fizic, apropiată emoțional”.
Bibliotecile pentru pacienți, desenele interactive și plasmele TV cu ateliere creative în format video care au fost instalate anul trecut, continuă să fie apreciate de pacienți și de personalul medical.
Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy are ca scop creșterea stării de bine în comunitate (well-being, în concepția specialiștilor internaționali). Activitățile artistice și creative propuse au rolul de a ameliora sănătatea psihică, emoțională și fizică a persoanelor de orice vârstă. Proiectul dorește să fie complementar eforturilor medicilor, pacienților și apropiaților acestora, pentru a spori efectele tratamentelor din spitale.
Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania.
Parteneri media: TVR Cluj, Radio Cluj, EBS Radio, Napoca FM, Cluj Life, Bună Ziua Cluj, Gazeta de Transilvania, Cluju.ro, Cluj.com, The Woman, Cluj24.ro, Transilvania Reporter
Cluj-Napoca, 17 august 2020. Într-un an foarte dificil pentru mediul cultural, în special pentru scena independentă, echipa ONG-ului Create.Act.Enjoy a atras peste 20 de colaboratori noi dintre artiștii locali. Actori, muzicieni, artiști vizuali – toți cei cărora li s-a propus să colaboreze pentru proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy au acceptat numaidecât.
„Ceva bun dat de pandemie e comunicarea mai ușoară în mediul online, unde am ajuns să petrecem mai mult timp. Pentru a fi alături de oamenii din spitale și din comunitate am conceput și o serie de videouri – unele de tip atelier creativ, altele ca scurtmetraje. Acestea vor fi difuzate în spitale pe plasmele TV instalate de noi, iar în comunitate prin social media. Avantajul a fost că le-am putut filma cu oameni care în mod obișnuit ar fi fost ocupați în perioada asta și nu s-ar fi putut implica”, povestește Diana Buluga, coordonatoarea proiectului.
Între artiștii cooptați sunt Ionuț Caras, Irina Wintze, Matei Rotaru (actori ai Teatrului Național Cluj-Napoca), Vlad Cupșa (fotograf al marilor festivaluri ale verii), Ad Libitum Voices, Blue Velvet (formații muzicale), Alina Bradu-Pintea (ilustratoare, membră a echipei scurtmetrajului animat „Death and the Knight”, premiat la TIFF 2020).
Cea de-a opta ediție anuală a proiectului se desfășoară în perioada 17 august – 26 septembrie 2020 în 5 spitale din Cluj-Napoca, respectând toate normele sanitare și de siguranță necesare. Va fi prima ediție de distanțare fizică, însă va păstra apropierea emoțională și empatia, urmărind tema aleasă încă din 2019 – vulnerabilitatea comună a oamenilor (shared vulnerability). De-a lungul ultimelor luni, vulnerabilitatea umană a devenit tot mai vizibilă, iar nevoia oamenilor de a se susține unii pe alții cu atât mai pregnantă. Activitățile din proiect au fost regândite ca instalații artistice, păstrându-și numărul de beneficiari vizați, iar echipa de proiect a ținut constant legătura cu spitalele pentru a-și putea adapta propunerile creative la contextul actual.
Proiectul a început astăzi, 17 august, la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, urmând apoi Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Recuperare, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor și Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca. Între activitățile create pentru pacienți și personalul medical sunt instalarea de biblioteci în spitale, concerte în aer liber, videouri educative sau motivaționale și ateliere creative difuzate în spații de așteptare, ateliere de comunicare în format filmat pentru personalul medical, instalații vizuale și muzicale interactive, „Rudă pentru o zi” – conversații telefonice cu persoane spitalizate și izolate, susținute de voluntari instruiți.
Toate instalațiile (bibliotecile, TV-urile, instalația audio etc.) vor deveni parte integrantă a spitalelor și vor putea fi folosite în beneficiul pacienților pe termen lung.
În pregătirea proiectului, a fost realizată o colectă de cărți pentru spitale, care continuă până în 31 august în cele 3 librării Cărturești din Cluj (la Vivo, Iulius Mall și Platinia) și în Tucano Coffee (Bulevardul Eroilor). Cei care doresc să se implice pot cumpăra cărți la Cărturești, din selecția de titluri, sau pot dona o carte de acasă, la cafeneaua din centrul orașului. A fost lansat și apelul de voluntari, pentru cei care vor să devină rude pentru o zi ale oamenilor internați în spitale. Pentru prima dată, se pot implica în activitatea de voluntariat persoane din orice localitate, nemaifiind necesară prezența fizică. Formularul de înscriere pentru voluntari este disponibil online: https://forms.gle/9u5GnKNNkaNNJJ2d8
Conversațiile cu pacienții vor avea loc de la distanță, prin telefon sau videocall, în week-end-urile 22-23 august, 29-30 august, 5-6 septembrie, 12-13 septembrie, 19-20 septembrie. Fiecare voluntar poate alege săptămâna în care dorește să se implice și în care poate participa online la întâlnirea de tip training.
Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy are ca scop creșterea stării de bine în comunitate (well-being, în concepția specialiștilor internaționali). Activitățile artistice și creative propuse au rolul de a ameliora sănătatea psihică, emoțională și fizică a persoanelor de orice vârstă. Proiectul dorește să fie complementar eforturilor medicilor, pacienților și apropiaților acestora, din dorința de a spori efectele tratamentelor din spitale.
Proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy este realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
Sponsori: Servier Pharma, Farmec, Techtex, Editura Trei, Hygia Consult
Parteneri: Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, Librăriile Cărturești, Tucano Coffee, Cărțile pe Față, Centrul Cultural Clujean, Asociația Fapte, Nod Verde, Cluster Mobilier Transilvan, Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Teatrul Național „Lucian Blaga”,CEVA – Centrul pentru Educație Vizuală și Antropologică
Parteneri media: TVR Cluj, EBS Radio, Radio Cluj, The Woman, cluju.ro, cluj.com, ilikecluj.ro
Terapie prin Artă, „proiectul pentru spitale” al asociației clujene Create.Act.Enjoy se organizează și anul acesta, într-o formă adaptată la condițiile prezentului.
„Ne-am gândit că nu putem da înapoi fix acum, când oamenii care ajung să fie internați își petrec cel mai mult timp singuri în salon, iar nevoia de a-și distrage atenția de la griji e mai prezentă ca oricând”, spun artiștii ONG-iști.
În pregătirea celei de-a 8-a ediții anuale a proiectului, este organizată o colectă publică de „cărți bune pentru zile senine”. Cei care doresc să contribuie cu o carte pe care o consideră potrivită de citit într-un spital pot achiziționa volume în cele trei Librării Cărturești din oraș (Iulius Mall, Vivo și Platinia Shopping Center) sau pot lăsa cărți la Cafeneaua Tucano de pe Bulevardul Eroilor.
Căsuțele albastre pregătite de echipa Create.Act.Enjoy vor găzdui cărțile pe toată durata campaniei de donare, care se desfășoară până în 31 august. În librăriile Cărturești vă stă la dispoziție selecția de carte curatoriată de echipă și librari, iar la Cafeneaua Tucano sunt binevenite cărțile aduse de acasă. În perioada 17 august – 20 septembrie, echipa Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy va instala 12 mini-biblioteci în holurile spitalelor partenere și va pune la dispoziția pacienților cărțile donate de comunitatea locală.
Pentru ediția adaptată la pandemie, artiștii Create-ului și-au asumat roluri de logistică, necesare pentru organizarea activităților fără contact fizic. Îmbrățișările vor lipsi de data aceasta, căci actorii nu vor mai putea vizita fiecare pacient în forma interactivă cu care erau obișnuiți.
Paul Sebastian Popa, actor Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy din 2016, spune despre transformarea prin care a trecut rolul lui în echipa proiectului:
„Am fost provocat să alătur actorului din mine, dulgherul din mine. Am făcut asta cu ajutorul colegei mele Carmen Muntean, alături de care am construit patru căsuțe din lemn în care să strângem cărți pentru bibliotecile pe care le vom instala în spitale clujene. Dacă eu am tăiat scândurile, ea a ales culoarea cu care să le vopsim, dacă eu am înșurubat balamalele, ea s-a asigurat ca ușile sunt „la boloboc” și dacă eu am murdărit geamul atunci când am vopsit rama, ea l-a curățat.”
Echipa a lucrat la adaptarea proiectului încă de la declașarea stării de urgență, în martie 2020, conștientizând că nu vor mai fi posibile acele activități interactive, care au fost iubite și apreciate de mii de oameni, încă de la prima ediție, în 2012. Provocarea a fost trăită cu entuziasm, pentru că a presupus căutări creative și ieșirea din zona de confort. Bogdan Botaș, fotograf Terapie prin Artă din 2018: „Pe de o parte, munca este mai ușoară la ediția asta pentru că nu mai e grabă, presiune și anxietate socială. Pe de altă parte, asta compensează munca dublă depusă în lunile trecute, prin regândirea și adaptarea activităților din proiect astfel încât ele să răspundă nevoilor beneficiarilor de după declanșarea pandemiei”.
Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy are ca scop creșterea stării de bine în comunitate (well-being, în concepția specialiștilor internaționali). Activitățile artistice și creative propuse au rolul de a ameliora sănătatea psihică, emoțională și fizică a persoanelor de orice vârstă. Proiectul dorește să fie complementar eforturilor medicilor, pacienților și apropiaților acestora de a spori efectele tratamentelor din spitale. Anual, sunt implicați numeroși artiști colaboratori și voluntari din comunitatea locală, care contribuie la conștientizarea importanței consumului de artă în societate în rândul unui public cât mai larg.
Am început să ne bucurăm de lucrurile simple, aparent uitate, și ducem dorul vieții, pe care în urmă cu două luni și jumătate o numeam normală. Așa am ajuns la concluzia că, comparând cu perioada actuală a restricțiilor, ceea ce noi numeam normal nu era altceva decât inedit.
Mi-e dor să merg la Teatru, la sala Euphorion a Teatrului Naționalși la spectacolele Galactoria din Sala Studio „Radu Stanca” a Facultății de Litere, unde actorii joacă la nivelul publicului, oferindu-ne o experiență intimă, reală, autentică. Mi-e dor să fiu acolo.
Mi-e dor de ședințele Foto, când străbăteam orașul împreună cu designerii și fotografii sau năvăleam în casele instagramabile ale prietenilor, în căutarea celor mai bune cadre.
Mi-e dor de Dans și de flashmob-urile din Cluj.
Mi-e dor să merg la Lansări de carte, la vernisaje, la expoziții și la târguri, unde prietenii mei expun.
Mi-e dor de Conferințe și de networking-ul de calitate, de care am avut parte în ultimii ani.
Lipsa semnelor de exclamare marchează o îmblânzire a entuziasmului, poate.
Alături de designerul Mirela Grindean, la Drink After Work – Network like a movie star!
Dar, pentru că iubesc ARTA sub toate formele sale, nu pot să nu mă gândesc la cum se manifestă eaîn această perioadă. Nu aș vrea să spun „supraviețuiește”, pentru că nu mă refer neapărat la partea financiară, ci la structura de adâncime, la esența artistică, nu la aparența oferită de statutul și beneficiile bănești.
Ce face Artistul, care are nevoie de muze, inspirație, poate anumite intrigi, care să-l provoace să creeze?
Cum percepe el restricțiile?
De unde își extrage resursele, pentru a rămâne autentic?
Așa că, am întrebat 7 ARTIȘTI din 5 domenii cum funcționează pentru ei acest proces în liniaritatea zilelor din izolare, dar și cum s-au adaptat și au reușit să aducă arta din offline în online.
Maria Mihălțan, Georgiana Ciceo, Diana Buluga, Carina Breban și Bogdan Suciu, Andra Hilde Mănescu și Ștefan Zecheru ne-au oferit șansa să pătrundem în lumea lor, descoperind cum își păstrează spiritul artistic și creativitatea în această perioadă.
Artă Digitală: Andra Hilde Mănescu & Ștefan Zecheru/ Zhelios Design Studio
Hilde și Ștefan sunt absolvenți UNArte București și locuiesc în Ploiești, județul Prahova. În urmă cu 2 luni, au lansat oficial un proiect artistic comun, Zhelios Design Studio, inițiat în urmă cu mai bine de un an.
Andra Hilde Mănescu, absolventă a secției de Grafică în cadrul UNArte, spune despre ea că desenează de când se știe, în prezent având titlul de Digital Artist, în el integrându-se o varietate extinsă de stiluri și tehnici prin desen și pictură digitale.
Hilde ne spune că arta conceptuală, suprarealismul și simbolismul îi sunt ancore și influențe majore, îmbinându-le într-un „joc estetic, ce se concentrează aprig pe emoția și complexitatea trăsăturilor umane.”
A transferat pasiunea pentru desen la lumea digitală, deoarece:
„Am constatat că lumea digitală are mai multă varietate și flexibilitate decât modalitățile tradiționale.
Și, deși poate că nu are aparent același efect autentic, încă reușește să exprime ceea ce trebuie să fie interpretat de către observator.”
Mai multe despre portofoliul său puteți descoperiaici.
Ştefan Zecheru este absolvent al Facultății de Arte Decorative și Design, secția Design Industrial, și urmează să își finalizeze proiectul de animație, bazat pe H.P. Lovecraft pentru Dizertație. Ștefan spune că experiența sa Erasmus, din Polonia, l-a propulsat spre extinderea conexiunii artistice cu ceilalți, întorcându-se în tară cu „o nouă perspectivă asupra esteticii vizuale.”
Motivele pentru care a ales artele? Spune că desenul este cea mai bună metodă prin care a avut posibilitatea să își exprime ideile și imaginația. Dar mai importantă este: „Satisfacția după fiecare proiect terminat, fiecare problemă rezolvată și, mai ales, fiecare obiect și concept adus în realitate prin intermediul designului. Designul este artă și designul augmentează lumea în care trăim. Nu există motivație mai bună!”
Hilde: „Privesc arta ca pe o defulare a trăirilor interioare, iar această libertate de exprimare pare a deveni o raritate, în special în condițiile actuale, având urmări mai puțin benefice. Însă, ca oricare altă perioadă istorică nefavorabilă, putem găsi și în această mare tragedie o formă de inspirație.
Izolarea ne aduce o oarecare eliberare de multe din îndatoririle vieții cotidiene, iar pentru creativi poate să fie o nouă formă de inspirație, dar și un nou nivel de concentrare sau pură demență
Astfel, viața în izolare devine un joc al echilibristicii între cele două, o perspectivă nouă și un prilej de evoluție personală. Greu, dar nu imposibil!”
Hilde și Ștefan: „Chiar dacă am lansat ZHELIOS DESIGN în această primăvară, acesta este un concept inițiat înaintea crizei mondiale, deci nu un produs al acesteia. Pentru ca baza proiectului nostru să fie una solidă, munca în echipă și compatibilitatea artistică au fost esențiale.
Am descoperit asta unindu-ne forțele, în urmă cu un an și câteva luni, în primul nostru proiect, un storyboard ilustrat, iar de atunci am continuat să colaborăm. Ne-am confruntat, evident, cu câteva greutăți, având ambii personalități puternice și impulsive, dar tocmai datorită laitmotivului personalităților excentrice am găsit un echilibru, ce a culminat de fiecare dată în calitate. ZHELIOS reprezintă dorința noastră de întemeiere a ceva mai mult.
Pentru viitor, ne-am propus să aducem în echipă mai mulți artiști ce împărtășesc viziunea noastră. Dorim să ne extindem și să ne depășim constant limitările ca artiști și, în primul rând, ca oameni.”
Ștefan: „Bonusul notabil pe care îl aduce adaptarea la online este publicul larg, pe care creația artistică îl poate câstiga, în special în această perioadă. Pandemia oferă o ocazie fără precedent pentru promovarea artei și a creșterii audienței pentru artiști din toate domeniile, bazată pe mass-media care este arhiprezentă în viața cotidiană. Din punct de vedere artistic, platforma online poate fi atât o binecuvântare, cât și un blestem.
Ceea ce se poate pierde este caracterul unic, deoarece opera digitală poate fi reprodusă la infinit, pericolul real fiind plagiatul.
Ca urmări, poate apărea o nevoie mai mare a normelor de siguranță, a regulilor și a restricțiilor, care pot fi în detrimentul creativității și al libertății de exprimare
În condițiile actuale, platformele online au devenit, oarecum, un colac de salvare al exprimării artistice și ceea ce ne rămâne să sperăm este faptul că îl folosim corect.”
***
Dans: Carina Breban & Bogdan Suciu/ CHIC Dance Studio
Carina și Bogdan au fondat Chic Dance Studion, din Cluj-Napoca, din dorința de a transmite mai departe pasiunea pentru dans. Practică dansul sportiv de peste 14 ani, iar împreună au reușit să cucerească importante podiumuri la competiții naționale și internaționale, de mai bine de 6 ani.
Foto: Francisc Photographer
Carina Breban este antrenor al Școliide dans, este absolventă a Facultății de Arte și Design, din Cluj-Napoca, și a Școlii de antrenori de dans „Mirona”, din Reghin. Este pasionată de dans din copilărie, iar de-a lungul carierei a câștigat premii importante, la competiții din țară și străinătate, care au adus-o și în Lotul Național al României.
Carina ne vorbește despre cum reușește să rămână totuși creativă, în această perioadă: „Copiii devin surprinzător de creativi, atunci când fac ceea ce le place sau când se joacă cu jucăria lor preferată. Mă regăsesc mult în această reacție a lor, atât de naturală. Pentru mine, fiecare zi este asemenea unui dans, pentru că fac ceea ce iubesc. Asemenea celor mici, jucăria mea preferată este acest univers al dansului, iar de cele mai creative momente am parte după clasele online, din această perioadă.
Este minunat să simt energia pozitivă transmisă de cursanți, chiar și din spatele ecranului. Intrăm cu ei într-o lume a dansului, care ne face tuturor mult bine
În această perioadă, este și de datoria noastră să ne adaptăm și să ne aducem aportul în menținerea corpului și a minții, într-un mod cât mai benefic. Astfel, am profitat de această eră a vitezei și a mediului online, pentru a transmite starea noastră pozitivă mai departe!”
Bogdan Suciu este antrenor de dans la Chic Dance Studio și are o vastă experiență în domeniu, dar și o serie de premii și competiții câștigate, care l-au adus în lotul Național al României. De asemenea, este absolvent al Școlii de antrenori de dans „Mirona”, din Reghin, dar și al Facultății de Științe Economice, din Cluj-Napoca. L-am întrebat cum percepe diferența dintre cursanții din spatele ecranului și cei din sala de dans:
„La început, sunt multe semne de întrebare și chiar anumite reticențe, ca în orice nouă activitate. Dar, ținând cont că ne digitalizăm tot mai mult, iar acum într-un mod accelerat, se adaptează tot mai multe persoane!
Primul lucru de care nu dispunem este contactul fizic, care până la urmă este esența dansului și faptul că acesta înseamnă socializare și multă interacțiune. Însă, ne luăm doză de energie pozitivă și fiecare cursant poate să vadă și să audă explicațiile foarte bine și, chiar dacă nu a înțeles ceva, primește un rezumat al lecției.
Partea pozitivă din adaptarea la online poate fi oportunitatea de a ajunge la tot mai mulți cursanți, în același timp!”
Le-am propus să transmită un mesaj de încurajare viitorilor miri, cu care urmau să se întâlnească în sala de dans. Cei doi coregrafi au fost extrem de empatici, deoarece și ei sunt viitori miri și, practic, se află în aceeași situație cu clienții lor:
„Oarecum, și noi suntem în această situație, pentru că am planificat starea civilă pentru vara acestui an, iar nunta pentru iulie 2021. Credem că cel mai potrivit lucru e să avem răbdare și să vedem cum vor evolua lucrurile. Mergem înainte, chiar dacă într-un mod total diferit față de cum ne-am planificat.
Cel puțin, am câștigat timp, timp să învățăm lucruri noi, să investim în noi
De exemplu, viitorii miri s-ar putea gândi la acel dans mult visat și pot să-și aleagă un coregraf, care să-i îndrume chiar online, de acasă. Da, este foarte posibil și chiar eficient! Pe de altă parte, deși de cele mai multe ori când te gândești la o nuntă, îți trece prin minte un eveniment grandios cu mai mulți invitați, e necesar să analizăm care este esența căsătoriei, de ce facem asta și care sunt acele jurăminte.
Nuntă este mult mai mult decât o petrecere cu zeci sau chiar sute de persoane. Totul se va putea adapta, dar esența va rămâne aceeași!”
***
Teatru: Diana Buluga/ Teatrul Național Cluj și Create.Act.Enjoy
DianaBuluga a absolvit Facultatea de Teatru și Film, din Cluj-Napoca, secția Arta Actorului, în anul 2010. Din septembrie 2013, este actriță la Teatrul Național Cluj-Napoca. A pus bazele AsociațieiCreate.Act.Enjoy, este coordonatorul proiectului Terapie prin artă, inițiativă unică la nivel național, dar și a proiectului educațional Luna creativă, dedicat promovării educației non-formale în rândul liceenilor.
Actrița nu asociază izolarea neapărat cu ceva toxic: „Știu că pentru artiști, izolarea a venit cu foarte multe schimbări, restricții și confuzie, însă îmi place să cred că perioada de izolare a însemnat și un timp în care să ne analizăm și poate să ne restructurăm muncă sau prioritățile artistice. Cel puțin în cazul meu, s-a întâmplat asta. Mi-a fost mai ușor să-mi dau seama ce proiecte și ce teme de căutare sunt prioritare pentru mine în prezent și în viitorul apropiat.
Foto: Crina Prida – Visual Artist
Apoi, legat de inspirație, e drept că sunt zile mai bune și zile mai proaste, în care ți se pare că nimic nu se leagă. Însă dacă aș fi stat să aștept să mă inunde o anumită stare de spirit să pot crea, nu aș fi făcut nici jumătate din proiectele de până acum. De multe ori, pofta vine mâncând. Sau mai corect spus, testând. Te arunci, chiar dacă ți-e frică sau nu ai sută la sută convingerea că ești pregătit și rămâi deschis la descoperirile și transformările pe care ți le rezervă procesul de lucru.
Am luat îngrădirea dată de izolare ca pe o provocare. Așa s-au născut diferite materiale online, pe care le-am realizat pentru Teatrul Național
Foto: Crina Prida – Visual Artist
Acestea m-au făcut să caut să învăț mai multe despre digital sau ideea de a face o serie de interviuri cu colegii mei actori, care urmează să apară în curând. Așa au apărut la Create.Act.Enjoy, campania de susținere a personalului medical, reîntâlnirile în care stăm la povești cu oameni faini din comunitate, atelierele, ideea unui spectacol online, foarte multe propuneri noi pe care vrem să le testăm anul acesta la Terapie prin Artă și chiar ședințele mult mai eficiente cu echipa internă.” ne spune Diana
Am întrebat-o cum percepe diferența dintre publicul din spatele ecranului și cel din sălile de spectacol, dar și ce se pierde și se câștigă, în online:
„E clar că se pierde emoția schimbului direct, între actor și actor, între actor și spectator, între spectator și spectator. Ca actor, te simți mult mai singur atunci când zici un text în fața unui ecran de telefon sau laptop, decât dacă l-ai spune în fața altor ochi. E un pic mai bine în cazul repetițiilor de grup pentru că ai colegii cu ține, chiar dacă nu fizic. Dar diferența râmâne imensă.
Foto: Ioana Ofelia
Cred că mai inspirat ar fi să căutăm forme noi, care să facă sens în condițiile de acum, decât să încercăm să reproducem în online teatrul, așa cum îl practicăm pe scenă
Ca spectator, am observat că receptionez mai puțin decât aș fi făcut-o într-o sală de spectacole și că îmi pierd mai ușor răbdarea. Apoi, mai intervine disciplină spectatorului, care e cu totul altă. Una e să fii în sală și altă e să te uiți la un spectacol din confortul canapelei tale, cu posibilitatea să-ți verifici notificările de pe telefon oricând, ceva de ronțăit lângă ține sau avantajul de a pune pauză la filmare.
Foto: Ioana Ofelia
Nu zic că toți spectatorii de online fac lucrurile astea, dar simplul fapt că ai libertatea să le faci modifică atenția și receptivitatea. Rămâne, totuși, un câștig. Am conștientizat mai mult ca oricând multitudinea de surse din care poți învăța, te poți inspira sau cu ajutorul cărora te poți relaxa.”
Design de bijuterie: Georgiana Ciceo/ monom
GeorgianaCiceo a absolvit Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, este arhitect, membră a echipei ZAIN – Design Expressions și, începând din 2016 se află în spatele mărcii de bijuterii minimaliste monom, un brand care „creează arhitecturi potențează atât contrastul geometric, cât și organic.” Despre Georgiana Ciceo am mai scris aici.
Foto: Andreea Bogdan
Pentru arhitect, vestea restricțiilor a presupus multe schimbări: „Pentru mine și, implicit pentru monom, această primăvară ar fi fost una plină, din martie până în iunie, 4 luni nebune, deoarece trebuia să fim prezenți la Romanian Jewellery, de la Milano Design Week, iar în mai 2020 urma să fim parte din Romanian Fashion Week.
Practic, eram pregătiți pentru 4 luni haotice, în care am fi fost mereu pe drumuri. Dar a venit luna martie, cu tot ce a adus ea…
În data de 15 am decis ca toată lumea să rămână acasă, urmând ca eu, care și locuiesc aproape de atelier, să preiau întreaga activitate pe perioada următoare, care, în câteva zile, să fie declarată ca pandemie. Evident, toate evenimentele la care urma să luăm parte s-au amânat sau s-au anulat, iar noi am rămas, ca toată lumea, acasă.
Foto: Denisa Coman
Așa am revenit la masa de lucru, iar monom a redevenit, ca la începuturile lui, un <<One Woman Show>>
Așadar, pentru mine nu a fost o izolare liniștită, pe lângă volumul mare de lucru, pentru care sunt și suntem recunoscători comunității noastre, care a fost alături de noi. Au fost și multe angoase, alimentate de situația anormală în care ne aflăm. Chiar recent discutam cu o prietenă despre evoluția noastră și despre felul în care oamenii evoluează mai degrabă în crize și nu în perioade de acalmie și de confort.
Foto: Denisa Coman
În tot acest haos, s-au legat multe sinapse, iar creativitatea mea a crescut!
Avem deja o serie de piese noi pe site și o colecție nouă în lucru pe care sper să o lansăm în următoarele câteva săptămâni. Nu e o perioadă ușoară pentru nimeni și e o situație nouă și anormală pentru fiecare dintre noi. Cel mai important este ce alegi să faci cu timpul și resursele pe care le ai.
Paradoxal, faptul că ne-am mutat cu toții online ne face pe mai prezenți și mai atenți la ceea ce apare în mediul virtual. Și asta ajută informația să ajungă foarte repede la receptori. E mult mai ușor să diseminezi informația, reacțiile din Social Media sunt mai rapide și mai numeroase.
Foto: Denisa Coman
Ceea ce se pierde e felul în care informația ajunge la cei din jur – suntem cu toții limitați în felul în care ne exprimăm, nu mai există interacțiunea umană, directă, comunicarea directă, chestiuni care, indiferent cât de antisocial și introvert ai fi, se adună și se simt.”
***
Design vestimentar: Maria Mihălțan/ POM – Port Originea cu Mine
MariaMihălțan este absolventă a Universității Tehnice, dar și a Universității ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, secția Comunicare și Studii Media. Este Art Director POM – Port Originea cu Mine, brandul care își propune să fie primul din România gândit să dea viață unui demers identitar, printr-un produs de îmbrăcăminte sănătos, un brand concentrat pe binele celui ce-l poartă.
Am întrebat-o pe Maria cum reușește să-și păstreze creativitatea în izolare: „Am resimțit perioada aceasta într-un mod aproape bipolar. Cu zile bune, în care m-am bucurat de percepția că timpul a încetinit, că nu mai fug dintr-o parte în alta, că am timp să mă gândesc, dar și cu zile foarte proaste, în care nu mă puteam concentra la nimic.
Motivația a rămas cumva una interioară – gândurile și ideile care vin și se cer transpuse într-o formă sau alta. Apoi, după ce intri în procesul creativ, chiar nu mai contează ce e <<afară>>!
La POM – Port Originea cu Mine a fost, de fapt, o perioadă foarte intensă. Toată echipa a lucrat foarte mult să scoatem un produs de îmbrăcăminte sănătos, la un standard etic și funcțional, pe care l-am gândit și promis.”
Călătoria a început la începutul anului 2018, când Oana Man-Kesselheim și Alexandra Urcan erau în căutarea unui brand de îmbrăcăminte local „care să exprime un ethos al locului frumos vizual, dar departe de simbolurile tradiționale găsite pe piață.” Atunci s-a născut ideea de a lansa un brand de îmbrăcăminte românesc, dar cu „viziune globală, care să ofere o alternativă la produsele de îmbrăcăminte străine.” ne spunea Alexandra într-un interviu acordat anterior:
„POM este despre omul care, asemenea POMului, crește și dă roade – a fi <p>om înseamnă să-ți conștientizezi trecutul, să trăiești prezentul și să-ți generezi viitorul.”
Prima manifestare POM este sub forma unor tricouri cu certificări de sustenabilitate, produse etic, cu grijă față de om și de mediu, peste care este aplicat un design original românesc.
În această perioadă, Maria coordonează, împreună cu Alexandra, colecția creativă pentru 2020: „Am avut privilegiul și șansa de a lucra și de a dezvolta idei creative împreună cu o mână de artiști români extrem de talentați. Abia aștept să le vedeți creațiile pe noile tricouri POM din acest an. În același timp, am lansat o campanie prin care am pus la dispoziția publicului larg cele mai cerute concepte din campania noastră de crowdfunding: tricourile ilustrate care vorbesc.
Când am gândit conceptul Nu-i capăt de lume nu credeam că va fi atât de necesar în aceste vremuri.
Vorbim de un concept care vine să te liniștească atunci când crezi că nu mai este nimic de făcut. Dimpotrivă, există tot timpul un fir de care să te agăți și care să te ajute să mergi mai departe. Indiferent de situația în care te afli, poți să găsești mereu resurse noi pentru a continua.
Un concept desenat în creion de Alexandra Sîntămărian, la a cărui variantă finală am ajuns alături de comunitatea noastră. Tot ce suntem și facem are legătură cu dimensiunea umană, așa că a venit firesc să redirecționăm întregul profit din vânzarea tricourilor către Asociația pentru Relații Comunitare pentru a susține lupta celor din linia întâi.” ne spune Maria.
Am întrebat-o cum a funcționat pentru ea adaptarea completă la online:
„Întrebarea asta îmi aduce aminte de o discuție cu un coleg despre de ce îmi mai trebuie să mă duc prin muzee, dacă le pot descoperi virtual. Ei bine, am avut șansa ca în această perioadă să descopăr câteva virtual. A fost simplu, accesibil, la îndemână și gratis. Dar. Aproape tot timpul e un <<dar>>, nu?
Emoția nu e aceeași și cred că experiența emoției trăite offline va fi foarte greu de înlocuit. În rest, arta, chiar digitalizată, continuă să bucure, să provoace, să captiveze!
***
Scopul acestui articol este de a ne aduce o contribuiție către ARTĂ și de a susține oamenii talentați, pe care îi admirăm.
Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy își propune și în acest an să aducă un plus de veselie, empatie și culoare celor care vor fi in spitale în Cluj-Napoca.
Proiectul include activități care se potrivesc pentru toate vârstele și condițiile: 16 momente artistice itinerante, 8 ateliere creative, 3 concerte în curtea spitalelor și un spectacol de teatru, zeci de vizite surpriză „Rudă pentru o zi”, instalații și expoziții.
Începând de astăzi, 17 iunie, și până în 18 iulie, actorii cooptați în proiect vor juca și se vor juca împreună cu pacienții de-a lungul zilelor în care sunt programate momentele artistice itinerante. Acestea vor fi susținute de actorii Paul Sebastian Popa, George Sfetcu, Carina Bunea, Alina Mișoc, Ioana-Maria Repciuc și Bogdan Gontineac, coordonați de regizorul Cristian Pascariu și de Diana Buluga, actriță și coordonator al proiectului. Aceste spectacole de teatru și improvizație care colindă întregul spațiu al unui spital au rolul de a aduce atmosfera de spectacol în saloane, cabinete, holuri și amfiteatre și de a transforma interacțiunile cotidiene dintr-un spital în amintiri prețioase. Diversitatea momentelor artistice a crescut la această ediție grație noilor costume de bufoni, absolut fabuloase, create de designerul vestimentar Călina Langa.
Atelierele creative se vor organiza în două dintre spitalele unde timpul mediu de internare al pacienților este mai lung, iar din chestioanarele aplicate în anii anteriori când s-a desfășurat proiectul a reieșit că activitățile alternative sunt binevenite. În zilele de luni-joi, de la ora 14:00, pacienții vor fi invitați să încerce exerciții de teatru și improvizație, să picteze, să compună muzică, să se cunoască unii pe alții, iar mai cu seamă pe ei înșiși. Atelierele vor fi coordonate de actorii Raluca Uzunov, Paul Sebastian Popa și Bogdan Gontineac. Vinerea este o zi dedicată concertelor în aer liber, primul fiind cu tinerii muzicieni de la Cantabile Quartert.
În plus, din dorința de a lăsa ceva permanent în urmă, ediția din acest an include construirea a două „creative spots”, unde pacienții să poată folosi aplicații de terapie prin artă. Aceste instalații creative vor fi amplasate la Spitalul Clinic de Recuperare și la Spitalul Militar și vor veni în completarea instalațiilor video incluse în ediția proiectului de anul trecut. Lucia Mărneanu, de data asta în calitatea de artist plastic, a fost cooptată pentru decorarea curții de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie cu un mural, alături de care va fi amenajat și un spațiu de recreere, cu mobilier urban.
Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy proiect inițiat de către actrița Diana Buluga s-a extins național
Aceasta este cea de-a șaptea ediție a proiectului Terapie Prin Artă al asociației culturale Create.Act.Enjoy și numărul spitalelor partenere a ajuns la șase.
Cele mai noi instituții spitalicești cooptate în proiect sunt Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca (secția Medicină Internă, strada Clinicilor). Proiectul revine și în spitalele cu care colaborarea a început în anii trecuți: Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.
Pe toată perioada de desfășurare, din mai până la final de iulie, proiectul implică peste 50 de artiști profesioniști (actori, regizori, fotografi, videografi, muzicieni, designeri) și aproximativ 100 de voluntari.
Inițiativa asociației clujene are ca scop promovarea unui tip de terapie bazată pe activități artistice și creative care influențează sănătatea psihică, emoțională și fizică a persoanelor de orice vârstă, oferindu-le oportunitatea de a forma noi legături sociale. Proiectul vine în sprijinirea eforturilor medicilor, pacienților și apropiaților acestora de a spori efectele tratamentelor din spitale prin activități complementare, bazate pe artă și interacțiune. Implicarea artiștilor și a voluntarilor în activități directe cu persoanele din unitățile spitalicești contribuie la crearea sentimentului de comunitate, la promovarea unei stări de bine și a importanței consumului de artă în societate.
„Am creat acest proiect în 2012, când eram proaspăt absolvenți ai unor facultăți vocaționale. Am aplicat la un apel de finanțare pentru proiecte de „terapie prin artă” care urmau să fie implementate în 5 spitale din ţară – asta putea să însemne teatru, pictură sau muzică.
Noi am aplicat pentru Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj și am găsit o formulă prin care să combinăm teatrul cu filmul, fotografia și scenaristica. Ceea ce cred eu că a făcut diferența a fost că ne-am gândit activățile în așa fel încât să implice activ persoanele aflate în spital – nu doar pacienții, ci și cadrele medicale.
De atunci proiectul a tot crescut, însă mereu a rămas o rampă de lansare pentru artiștii tineri, la început de carieră, pentru care oportunitățile de a-și crea experiență profesională sunt în continuare limitate”,spune Diana Buluga, actriță, co-fondator și coordonator al proiectului Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy.
Ceea ce faci des poate ajunge să te definească, asta este ceea ce cred cei care fac Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy! Tinerii membri și colaboratori ai acestui ONG vor merge din nou în trei spitale clujene pentru a-i înveseli pe pacienți, chiar în perioada dintre vizitele lui Moș Nicolae și Moș Crăciun. Peste 2.000 de pachete cadou vor fi pregătite de echipa și voluntarii Create.Act.Enjoy pentru oameni aflați în spital.
În perioada 8-12 decembrie, proiectul Terapie prin Artă – ediția de Crăciun va avea activități la Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” și Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Dr. Octavian Fodor”. În week-end, 100 de pacienți care nu au familia alături vor fi vizitați de voluntarii deveniți „Rudă pentru o zi”. Pachetele cu care „rudele” vor merge în vizită au fost oferite de membri ai comunității locale și vor conține bunătăți care exprimă fără cuvinte sentimentul de grijă față de cei dragi: compot, suc de măr cu cătină, gem și sirop de brad. Voluntarii deveniți rude vor duce cu ei în saloane și cele mai simpatice experiențe de viață, cu care să lege conversații cu pacienții și să-i stimuleze să se gândească la lucrurile care le fac plăcere.
Luni, marți și miercuri, actorii vor fi mimi muzicali și vor colinda toate saloanele și cabinetele cu momente artistice de pantomimă, însoțiți de o coloană sonoră „portabilă”. În plus, la Spitalul de Recuperare, pacienții și cadrele medicale se vor putea reuni la parter să asculte un concert cu pianistul Cadmiel Boțac și cu tenorul Denis Ursan, iar la Spitalul Militar pacienții vor fi invitați să se cufunde într-o atmosferă de sărbătoare, la un atelier de lucru manual, unde vor putea face decorațiuni de Crăciun. Toți cei aflați în spitale în cele trei zile vor primi cadouri, lucru posibil prin implicarea, ca voluntari, a angajaților unei companii din oraș, a cărei reprezentantă a descoperit proiectul la prezentarea rezultatelor pentru ediția din vara acestui an, în cadrul unui eveniment public organizat de asociația de artiști. Datorită entuziasmului unei singure persoane, compania respectivă a decis să doneze o parte din fructele oferite în spital și să-și transforme angajații în „Rude pentru o zi” pentru pacienți.
„Sănătatea este mai mult decât absența bolii, este resursa care le permite oamenilor să-și împlinească aspirațiile, să-și satisfacă nevoile și să se adapteze la mediul în care trăiesc, pentru a duce o viață lungă, productivă și împlinită”, spune Organizația Mondială a Sănătății, prin raportul „Promoting Mental Health: Concepts, Emerging Evidence, Practice”.
Proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy a fost inițiat în 2012 și a pornit cu o ediție pilot la Spitalul de Recuperare, iar de atunci tot crește, devine mai complex și se extinde. Ediția din vara acestui an a durat 6 săptămâni și s-a desfășurat în patru spitale. Pentru anul viitor, echipa ONG-ului a câștigat finanțări pentru activități în și mai multe spitale clujene și chiar va putea include alte orașe din țară în proiect. Anul acesta, pentru a treia oară, consecutiv, este realizată și ediția de Crăciun a proiectului.
Terapia prin artă este caracterizată de procese creative şi are ca scop sporirea şi îmbunătăţirea sănătăţii fizice, psihice şi emoţionale a persoanelor de orice vârstă. Terapia prin artă este un domeniu de activitate în sine în multe ale țări, cu beneficii pe termen scurt, mediu și lung pentru pacienții implicați. Activitățile de terapie prin artă, realizate pe durata internării, au scopul de a-i ajuta pe pacienți să se motiveze, să progreseze și să le facă mai plăcută șederea în spital.
Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy, ediția de Crăciun 8-12 decembrie 2018 este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
Echipa The Woman Magazine a avut parte de un început de săptămână inedit. La invitația Dianei Buluga, despre care puteți afla mai multe aici, am însoțit echipa Create.Act.Enjoy în desfășurarea proiectului Terapie prin Artă.
Cea de-a VI-a ediție a proiectului inițiat de Asociația Create.Act.Enjoy se desfășoară în perioada 11 iunie – 19 iulie 2018 și propune activități creative și recreative pentru pacienții, personalul medical, dar și pentru cei care vin în vizită la Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii și Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Dr. Octavian Fodor”.
A VI-a ediție Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy
Culisele proiectului ne-au dezvăluit tineri implicați, creativi și cu o stare de bine care te molipsește. Se vede că le place ceea ce fac și, în primul rând, cred cu tărie în misiunea propriei arte. Știau ce au de făcut și se ajutau reciproc, indiferent de rolul fiecăruia, iar totul avea loc cu zâmbetul pe buze.
„Nu credeam sau nu știam că vom reuși să ajungem așa departe. Avem activități mult mai diverse acum, gândite mai specific pe nevoile celor din spitale, avem o echipă foarte mare de artiști care se implică cu profesionalism și dedicare, an de an.”
Îmi amintesc de replica unei asistente, în momentul în care am intrat într-una dintre secțiile Corpului C1, ale spitalului Militar: „Sunteți toți un zâmbet, la ce avem noi aici..!” Și chiar eram, chiar și eu cu Izabela, chiar dacă nu ne implicam tocmai activ, era imposibil să nu te copleșească toată energia lor. Dar să vă spun exact cum am ajuns să susținem acest proiect.
Rolul artistului e să aducă bucurie, creativitate și speranță în comunitate
Despre proiectele Create.Act.Enjoy am auzit pentru prima dată în urmă cu mai bine de 4 ani, însă am aflat de curând că acest proiect s-a născut în 2012, din convingerea celor din asociație „că rolul artistului e să aducă bucurie, creativitate și speranță în comunitate.”
„Atunci a fost mai mult o ediție-pilot… Ne-am dorit să oferim o alternativă pacienților la timpul liber pe care îl au pe durata unei internări. Originalitatea ideii noastre a fost să propunem activități care să implice pacienții activ, alături de artiști. Nu îi voiam doar spectatori, ci participanți activi. Și a funcționat!”, ne spune Diana Buluga.
Luni am întâlnit o parte din această mare familie – Diana, care e actriță și coordonatoare a proiectului; Cristian, care e regizor de film; Ioana, Carina, Paul și George, actorii-mimi; Ioana, Alin și Dima, care se ocupau de documentarea foto-video; Mădă, Cristian, Andreea, Iulia și Anemona, voluntarii harnici ai zilei de luni. Chiar și noi simțeam că facem parte din echipă, mai ales că primisem niste insigne drăguțe, pe care încă le purtăm și cu care ne mândrim.
Atât de mici, dar putem fi atât de mari, prin lucrurile pe care le putem face
Până s-au pregătit, am rămas pe terasa ultimului etaj al spitalului. Înălțimea era copleșitoare, se vedea tot Clujul. Privind de sus, am realizat că suntem atât de mici, dar putem fi atât de mari, prin lucrurile pe care le putem face și de care suntem, cu siguranță, toți capabili.
„Suntem foarte deschiși la colaborări și suntem în căutare de persoane care să se alăture proiectului, în special pe partea de organizare și coordonare. Ritmul de creștere al proiectului este organic pentru că nu am forțat niciodată extinderea lui.”, menționează actrița.
Și am început. Am vizitat împreună toate saloanele pacienților, cu mici excepții, dar și cabinetele medicilor, care ne-au primit cu deschidere și bucurie. Am întâlnit diferite tipuri de pacienți, unii dintre ei ne-au primit cu brațele deschise de la început, alții au avut nevoie de puțin timp să înțeleagă cine a venit să îi viziteze. Efectul a fost același – licărirea aceea, care le-a rămas în ochi, care îți spune că ceea ce ai făcut a fost bine.
„Privirea cuiva care primește o floare din senin, încurajările unui medic sau gândul că există persoane care intră cu zâmbetul pe buze în operație pentru că s-a distrat la terapie prin artă, ne dau încredere.”
Cel mai emoționant a fost, pentru mine, când am intrat la secția de psihiatrie, unde am fost lăsați să intrăm doar ca grup restrâns, cei 4 artiști și noi, fetele de la The Woman Magazine. O doamnă a început să aplaude, parcă le-am fi adus în salon tot soarele, care și lipsește acestei veri, ce se lasă așteptată. „Tu ești un mim de-al nostru, vrei să vii cu noi?” am auzit spunându-i-se unui pacient extrem de tânăr, care avea bluza cu dungi, exact ca a mimilor. Pentru o clipă, acel tânăr părea că a uitat de probleme, și-a ridicat privirea din pământ și a venit să ne ajute să împărțim banane colegilor de salon.
Pe deplin… Magic!
Mi-am dat seama că atât pacienții, cât și medicii cunoșteau bine proiectul, în momentul în care am văzut două femei, din personalul medical, analizând un afiș care prezenta orarul activităților: „Ti-am spus că atelierele sunt de la 14.” O chestiune care m-a uimit continuu a fost organizarea. Nu am auzit niciun zgomot, nelămurire sau refuz. Nici nu mi-am dat seama când și cum se reaprovizionau cu bananele de la ultimul etaj, aveam impresia că plăsuța cea mică este fără fund, căci bananele împărțite tuturor nu se mai terminau.
Erau atât de naturali, încât faceau ca totul să fie pe deplin magic. Aveau puterea să zâmbească, chiar dacă pacienții întâlniți erau în suferință. Reușeau să se detașeze de ea, atât de mult, încât îi scoteau și pe pacineți din starea lor. Și așa a fost până la final. Au zâmbit și au făcut doar bine în jur… pacienților, medicilor, asistentelor, vizitatorilor și… chiar nouă.
Materialele foto-video din edițiile precedente ale proiectului Terapie prin Artă se pot vedea pesite-ul oficial Create.Act.Enjoysau pecanalul de Youtube.Materialele foto-video de la această ediție vor putea fi văzute la prezentarea din 19 iulie de la Casino (Parcul Central), organizată în parteneriat cu Centrul Cultural Clujean.