Am fost invitată să scriu despre orgoliu și nevoia de a face tot ca antreprenor. Recunosc că am stat ceva timp uitându-mă la pagina albă deschisă pe ecran. Am multe de spus despre orgoliu, ca și despre nevoia de a face tot ca antreprenor, doar că niciodată nu m-am gândit să le pun pe cele două în relație. Există oare o relație între ele ? Oare nevoia de a face totul vine din orgoliu?
La drept vorbind, nu știu, niciodată n-am fost atinsă de compulsia de a face micro-management sau de tendințe de control freak. Spun „compulsie” pentru că vă asigur că micro-managementul nu este un stil valid de leadership, pe care să îl recomande vreun manual de bune practici sau măcar vreun demers rațional.
Dimpotrivă, experiența mea, ca și multele articole citite de-a lungul timpului, demonstrează clar două lucruri:
1. Micro-managementul vine din fragilitate
De cele mai multe ori, micro-managementul vine din anumite fragilități de ordin psihologic ale managerului și nu din nevoile obiective ale organizației.
2. Implicarea excesivă în munca echipei este profund nesănătoasă
Deși implicarea excesivă în munca echipei dă rezultate pe termen scurt, pe termen lung este profund nesănătoasă, pentru că erodează moralul angajaților, îi demotivează, le inhibă capacitatea de a se auto-guverna, dorința de implicare și creativitatea.
Iar, în timp, chiar managerul respectiv va performa din ce în ce mai slab, pentru că va trebui să intervină din ce în ce mai mult pentru a suplini implicarea tot mai slabă a oamenilor, deci va face din ce în ce mai multă execuție și din ce în ce mai puțin management.
Problema e că de obicei micro-managerul nici nu știe că asta face, ba chiar e posibil să creadă că stă foarte bine cu capacitatea de a delega. Există multe resurse pe internet care vă permit să vă autoevaluați și să vedeți dacă aveți ceva de ameliorat în privința aceasta. Aviz dependenților de „cc”.
Încredere în propriile instincte
Să revenim la subiect. Eu, una, am fost întotdeauna mai degrabă genul care preferă să aibă încredere în propriile instincte și în oamenii cu care lucrez. Acum, veți spune poate că problema cu instinctul este că nu toată lumea îl are și că nu e ceva ce poți dobândi aplicând niște reguli. Dați-mi voie să nu fiu de acord. Vă asigur că toată lumea are acel compas interior, acea mică zvâcnire din plexul solar care te îndeamnă într-o direcție sau alta. Problema e că nu mereu știm să o recunoaștem și să o ascultăm, dar putem învăța. Dacă vi se întâmplă des să ziceți: „Ah, și doar m-am gândit eu că…”, aveți șanse bune.
Cealaltă obiecție pe care o aud când vorbesc despre încredere este că și instinctul, și oamenii te pot înșela. Eu zic că există încrederea oarbă, care sfidează inteligența, și există încrederea sănătoasă, care, în general, presupune să îți asumi un risc calculat. Un om înțelept a observat odată că antonimul cuvântului „dezamăgire” este cuvântul „amăgire”. Dacă nu vrei să fii dezamăgit, trebuie doar să nu te amăgești. Sunt de acord, dar cred că problema trebuie abordată cu ceva mai multă filosofie.
Trebuie să încercăm să nu ne amăgim, desigur, dar este imposibil să cunoaștem dinainte toate variabilele, care pot influența derularea unui eveniment sau a unui parteneriat, de exemplu. „De-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi”, parcă așa era zicala. În cariera mea am avut și momente de dezamăgire cruntă, mai ales în raport cu oamenii.
Da, mi s-a întâmplat și mie să aștept ceva și să primesc cu totul altceva dintr-o relație. Și, când s-a întâmplat, m-am întrebat de fiecare dată dacă puteam să judec mai bine dinainte, dacă am cerut suficiente referințe, dacă mi-am făcut suficient de bine acel due-diligence prealabil. Dacă răspunsul meu a fost „nu, n-am fost destul de vigilentă”, am tras ponoasele, am făcut damage control și am învățat mai bine lecția pentru data următoare.
Dacă răspunsul meu a fost „da, am făcut tot ce puteam”, am tras ponoasele (asta e, ponoasele le tragi oricum), am făcut damage control și am mers mai departe, cu un nou partener, un nou proiect, un nou angajat etc. Este pur și simplu the cost of doing business.
Incapacitatea de a-ți asuma riscuri
În concluzie, eu cred că nevoia de a face totul ca antreprenor nu vine din orgoliu, ci din incapacitatea de a-ți asuma riscuri calculate. Vine din nevoia de a te păzi tot timpul, de orice, pentru că n-ai cum să știi ce vei păți. Cred că are de a face cu o profundă nesiguranță personală, nu cu un orgoliu supra-dimesnionat. Ba chiar aș spune că oamenii care stau bine cu orgoliul – și recunosc cinstit că am orgoliul meu, pe care îl consider sănătos – tind să delege mai ușor decât cei cu un ego subdezvoltat.
Încă ceva, dragi colege antreprenor: uneori simțim că business-urile noastre sunt bebelușii noștri și ne vine foarte greu să lăsăm din mână orice aspect care le privește. Eu știu asta. Dar oare nu ne lăsăm copiii să fie educați de profesori, tratați de medici, supravegheați de bone? E o metaforă cam simpluță, sunt de acord, dar ideea este că sigur nu vă pricepeți la absolut tot și e în regulă.
Cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru afacerea dumneavoastră este să angajați oameni competenți, la toate nivelurile, de la execuție și până la top management și apoi să îi lăsați să-și facă treaba.
By Camelia Șucu, self-made serial entrepreneur
Camelia Șucu, un veritabil antreprenor în serie „self-made”, este cunoscută publicului mai ales ca jucător de top pe piața de mobilier și design interior din România. Co-fondatoare, în 1993, a Mobexpert, iar apoi pentru a-și diversifica portofoliul cu noi proiecte. Camelia este un lider, unul care știe că spiritul antreprenorial înseamnă asumarea mai multor provocări decât toți ceilalți, care știe să învețe câte ceva din fiecare experiență și să aibă o bună comunicare cu toți cei care, într-un fel sau altul, contribuie la succesul business-ului.
Primul pas după Mobexpert a fost fondarea grupului de firme Class, prin care Camelia Șucu a devenit distribuitor unic al unora dintre cele mai importate branduri de mobilier de lux din lume. Pasiunea pentru sănătate, cimentată și de formarea ei inițială ca medic, s-a materializat apoi prin Abundia. A urmat firesc brandul Iconic, care reprezintă o adevărată sinteză a filosofiei de business, dar și de viață, a Cameliei: armonie, frumusețe și sănătate abordate holistic, de la interior.
Preocupată și de transmiterea valorilor și lecțiilor învățate, Camelia este un adevărat mentor pentru a doua generație de antreprenori din familie, fiicele Ioana și Cristina, care îi calcă deja pe urme, cu propriile afaceri: The Library, Ioana Sucu Events, Kiddo Play Academy etc. Dincolo de experiența sa de antreprenor în serie, Camelia Șucu este un reper de stil, este capabilă să educe și să inspire o viață frumoasă, iar secretul său constă în atingerea echilibrului, după cum mărturisește: „O viață frumoasă nu poate fi trăită decât în echilibru.”
Surse foto: pexels.com, unsplash.com