Feeric Fashion Week – când avangarda și istoria se întâlnesc

Timp de citire: 3 minute

Gliter, culori, avangardă și … locuri inedite. Moda este o artă, iar Feeric Fashion Week o ajută să se integreze acolo unde îi este și, ai putea spune la o primă vedere, unde nu îi este locul. Explozie de culori, asocieri de materiale fine și brute, texturi naturale și combinații creative sunt integrate și admirate în contexte nonconformiste, în peisajele sibiene.

Aflat la ediția cu numărul 11, evenimentul Feeric Fashion Week aduce, în perioada 17-22 iulie, la Sibiu, peste 30 de designeri, nume sonore sau în ascensiune la nivel național și internațional.

The Woman Magazine_Feeric Fashion Week2

Despre modă și avangardă, într-un oraș axat pe istorie, cultură și tradiții

Proiectul a început acum unsprezece ani, la inițiativa lui Dumitru Preda, omul din spatele brandului Mitichi, care a vrut să arate Sibiului și un altfel de eveniment decât cele dedicate istoriei sau culturii. Așa a apărut Feeric Fashion Show, un eveniment pornit cu 3 designeri și 3 prezentări de modă, dar care, prin ineditul scenelor suspendate într-un peisaj cotidian, simplu, lipsit de grandoarea marilor podiumuri, a reușit să atragă, ediție cu ediție, tot mai mulți susținători. Astăzi este Feeric Fashion Week, cel mai mare eveniment dedicat modei din estul Europei, care reunește nume sonore de modele, designeri, bloggeri, fotografi și jurnaliști.

The Woman Magazine_Feeric Fashion Week6

În cei 10 ani de zile, Feeric Fashion Week s-a transformat dintr-un eveniment de modă într-un adevărat fenomen. #FeelFeeric e pe buzele tuturor, s-a creat un adevărat val de entuziasm în social media pentru că, pe lângă aspectele tehnice, să le zicem, ale festivalului, Feeric e o mare familie, un eveniment deschis networking-ului, care leagă în fiecare an relații de colaborare în întreaga lume, pentru toți cei implicați în acest eveniment”, spunea Mitichi într-un comunicat publicat pe site-ul Feeric Fashion Week.

Moda, plasată acolo unde nu te aștepți să o vezi

Aducerea modei în contexte atipice, prezentările în locuri superbe, feerice, încărcate de istorie, frumusețe, căzute în iluzia comunului. Un colț de pădure, Piața Mică din Sibiu, Cariera de Piatră Turnu Roșu, Castelul de Lut din Valea Zânelor, Grădina Zoologică Sibiu, depoul CFR, o stație de tramvai sau o fabrică oarecare… sunt toate locuri pe lângă care ai trecut nepăsător sau obiective pe care le-ai vizitat o dată, de două ori și apoi au căzut în banal. Integrând moda în aceste peisaje mai mult sau mai puțin comune, organizatorii evenimentului le oferă participanților prilejul de a descoperi o nouă manieră de a privi acest oraș.

The Woman Magazine_Feeric Fashion Week4

FFW și V for Vintage, împreună pentru designerii români

De curând, reprezentații celor două evenimente și-au făcut public parteneriatul startegic în vederea susținerii dezvoltării sustenabile a industriei designului vestimentar românesc. Primele acțiuni încep chiar la Feeric Fashion Week, unde V for Vintage premiază unul din tinerii designeri participanți în competiția Feeric33.

The Woman Magazine_FFW

Președintele FFW declară oficial că: „În cei zece ani de existență, Feeric Fashion Week a avut ca scop dezvoltarea internațională și câștigarea interesului celor mai importanți jucători din lumea modei. Am reușit să obținem susținere și confirmare de la cel mai înalt nivel, iar acum, prin parteneriatul cu V for Vintage vom încerca să oferim noi orizonturi designului românesc.

By Izabela Rădoi, junior editor The Woman Magazine

Izabela studiază Publicitatea în cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. A explorat domeniul creativ din mai multe perspective: copywriting, social media, organizare de evenimente și jurnalism. Motto-ul ei? ,,Creativity is intelligence having fun.”

Sursă foto: feeric.ro

A doua ediție Accolade Gallery, în acest weekend la Cluj-Napoca!

De la îmbrăcăminte, la bijuterii și accesorii, până la momente artisice și muzică bună, a doua ediție Accolade Gallery, care va avea loc în acest weekend, se anunță a fi o experiență inedită, în care ne vom bucura de piesele veritabile ale celor 4 designeri, care ne-au întâmpinat cu același aer fabulos, încă de la început.

4 Designeri – un singur punct de întâlnire

Alături de ANDRAHANDARIC, CRINA BULPRICH și VILEGIATURA, vom avea parte de colecția Georgianei Ciceo – monom, un brand care s-a dezvoltat enorm în cei 2 ani de la lansare.

monom - The Woman Magazine 2

„Cred că am crescut cel puțin la fel mult ca brandul pe care l-am creat. Cum monom nu exista până în 2016, iar acum este unul din brandurile cunoscute de bijuterie de designer din România, la fel am crescut și eu: nu credeam că voi fi vreodată designer de bijuterii. Până în 2016, mă ocupam exclusiv de arhitectură și de organizarea festivalului ZAIN, iar acum creația de bijuterii este prioritară pentru mine, din punct de vedere professional.” 

Inspirație geometrică – forme simple, purtate cu atitudine

Piesele create de către Georgiana, primăvara aceasta, completează colecția PLATTITUDE. Designerul ne anunță cu entuziasm că, săptămâna trecută, a lansat și o colecție de inele de eșarfă, realizată împreună cu Marie Nouvelle, un nume deja consacrat în domeniu.

The Woman Magazine - monom1

„PLATTITUDE cuprinde piese de bijuterie geometrice, simple, însă despre care cred că, purtate cu atitudinea potrivită, încep să însemne mult mai mult. Colecția de inele de eșarfă am realizat-o alături de Marie Nouvelle care, printre altele, face și eșarfe de mătase, imprimate cu picturile Mariei Dermengiu, cea care a pornit acest brand. Toate piesele noi sunt de inspirație geometrică – forme simple, purtate cu atitudine.

monom – o alegere naturală

Cand vorbește de monom, Georgiana ne spune că își dorește ca persoanele, care aleg bijuteriile ei, să o facă pentru că le reprezintă și pentru că li se potrivesc, pentru că le vin bine și le sunt confortabile: „Îmi doresc ca fiecare client monom să poarte bijuteriile mele cu lejeritate, ele să fie o alegere naturală, nu o decizie care să îi facă să supraconștientizeze faptul că poata bijuterii.”

monom - The Woman Magazine1

Mesajele colecțiilor monom 

Piesele monom reprezintă un răspuns în căutarea bijuteriilor minimaliste, geometrice, care lasa simplitatea sa vorbeasca de la sine: „Sunt colecții care transmit în mod expres mesaje (LINIA, PLATTITUDE), sunt și colecții care poartă și alte mesaje – anul trecut am avut colecția capsulă FRAGILE – realizată din argint și sticlă, în colaborare cu un artizan sticlar, care ne provocau să ne asumăm propria fragilitate, care ne face umani, și să o purtăm cu mândrie.”

Anul trecut, brandul monom a lansat colecția IMPERFECT, care „duce formele geometrice la un alt nivel și ne provoacă să le acceptăm chiar dacă ele nu sunt perfecte”. Colecția cuprinde pătrate cu colțuri îndoite, drepunghiuri ce iau forma unor panglici fluide, care ne întreabă:

„Pentru a considera ceva a fi frumos, e nevoie să fie perfect?”

The Woman Magazine - monom

Pentru a vă bucuta atât de monom, cât și de ceilalți 3 designeri, vă invităm să vă luați porția de inedit, începând de vineri până duminică (29 iunie – 1 iulie), la Accolade Gallery II.

By Diana Arieșan & Codruța Filip

Sursă foto: Andreea Bogdan

Ești mireasă anul viitor? Iată primele trenduri de la New York pentru nunțile din 2018

Nu mai este un secret pentru nimeni că în prezent nu toate miresele mai țin cont de clasica rochie albă și clasicul voal. Trendurile internaționale au adus și pe piața din România ideea de nonconformism în organizarea nunților, iar miresele au prins de-a lungul anilor tot mai mult curaj în alegerea ținutei.

De curând, la New York s-au prezentat pe podium cele mai proaspete idei pentru anul 2018 în materie de wedding fashion. Carolina Herrera a prezentat o abordare destul de clasică, dar cu accente romatice și nonconformiste din punct de vedere cromatic, notează presa internațională. Astfel, rochiile propuse merg pe linia conservatoare, dar sunt împodobite cu funde și imprimeuri florale în nuanțe pastelate, cele mai bine văzute fiind cele de roz prăfuit.

03-Carolina-Herrera-FW18-Bridal

Tot pe ideea de motive florale a mizat și Elie Saab, care a optat pentru cusături cu fir auriu sau argintiu, iar croiurile au dus audiența cu gândul la modelele regale, asemănătoare și cu rochia pe care a purtat-o cu atâta fast ducesa  de Cambridge.

vogue elie

Una dintre cele mai extravagante propuneri a venit de la Rivini & Alyne care au urcat pe catwalk cu modele tip salopetă, însoțite de cape fastuoase. Salopetele din dantelă, ușor transparente au fost completate de trene detașabile, lungi.

859617424

La capitolul voaluri, acestea apar din nou în trend după ce, potrivit specialiștilor în domeniu, anul trecut au fost lăsate în umbră, miresele optând pentru coronițe din flori naturale. Voalul scurt, accesorizat și cu cercei mari, care au fost atât de la modă în ultimele două sezoane a fost accesoriul prezentat ca inspirație pentru anul ce ne bate la ușă.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: Vogue, Getty Images, www.freepik.com

Designerii români – Atât de apreciați peste hotare!

La ce ne gândim atunci când spunem design românesc? Ce înseamnă pentru noi creațiile cu semnătură autohtonă?

Este un mod de a ne face cunoscuți.

De ce? Pentru că ei sunt un fel de ambasadori neoficiali ai artei românești.

Ce ne spune numele Maria Lucia Hohan?

Designerii români sunt din ce în ce mai apreciați, atât la noi, cât și pe plan internațional. Suntem convinși că nume precum Murmur sau Ioana Ciolacu deja au o rezonanță foarte puternică în mintea oricui.

Designul românesc a luat amploare în ultima perioadă, lucru de care noi, echipa Molecule F, suntem foarte mândri, pentru că suntem foarte încrezători în munca lor.

Kate-Hudson-rochie-Maria-Lucia-Hohan1

Ioana Ciolacu a mărturisit că majoritatea comenzilor sale sunt de peste hotare, iar Murmur și Maria Lucia Hohan sunt două branduri românești care au devenit celebre printre vedetele intarnaționale. Creațiile designerilor români au reușit să cucerească până și vedete consacrate precum Madonna, Jennifer Lopez sau Eva Longoria.

Shooting-ul celebrei Kylie Jenner, realizat de Sasha Samsonova, în care a purtat o piesă semnată Murmur, a făcut ca brandul să devină un subiect foarte dezbătut în presă.

17-beyonce-lemonade-screenshot-2016-billboard-650

Prezența constantă a creațiilor Maria Lucia Hohan la evenimente precum Globurile de Aur, Oscaruri sau Premiile Grammy, au propulsat designerul într-o lume total diferită. Kate Hudson a avut o apariție spectaculoasă la Vanity Fair Oscar Party din 2016, în rochia semnată Maria Lucia Hohan. Un alt exemplu celebru este talentata Beyoncé, care a purtat în videoclipul melodiei Freedom, o rochie semnată de designerul român.

În concluzie, be proud and wear romanian designers, pentru că merită, pentru că sunt talentați și pentru că designul românesc este la fel de important ca orice altă valoare națională!

By Miruna Tarabega – Editor Contribuitor The Woman 

Credit foto: billboard.com, europafm.ro, murmurstore.com

Istoria Fashion Week. The Big Four: Paris, Milano, Londra și New York

Prezentarea colecțiilor toamnă-iarnă ale marilor designeri ai lumii, a început în luna ianuarie 2017, la Londra, și va avea loc timp de două luni, spectacolul finalizându-se la Paris, la începutul lunii martie.

Evenimentele Fashion Week se desfășoară de două ori pe an, în marile capitale ale modei din lume: New York, Londra, Milano și Paris. În mod tradițional, are loc cu mai multe luni în avansul sezonului, pentru a permite presei și cumpărătorilor șansa de a examina modelele pentru sezonul următor. În lunile februarie și martie, designerii prezintă colecțiile de toamnă și de iarnă, iar în septembrie și octombrie, colecțiile de primăvară-vară.

milano

Deși există mai multe săptămâni de modă notabile în întreaga lume, doar patru sunt cunoscute sub numele de ,,Big Four”: Paris, Milano, Londra și New York. Există, în principal, două tipuri de spectacole, pentru femei și pentru bărbați. Conceptul de ,,săptămâna modei” a început la Paris, când au fost angajate femei, pentru a purta articole couture în locuri publice. Aceste ,,parade” au început treptat să devină evenimente sociale. În anul 1903, un magazin din New York, numit Ehrich Brothers,  a organizat primul spectacol de modă, pentru a atrage femeile din clasa de mijloc către oferta magazinului. Până în 1910, mai multe magazine mari au organizat spectacole proprii.

Aceste parade au reprezentat o modalitate eficientă de a promova magazine. În anii 1920, spectacolul de modă a fost folosit şi de către comercianții cu amănuntul.  Aceste spectacole au fost mai teatrale decât cele de astăzi, în mare măsură pe baza unei singure teme și însoțite de un comentariu narativ. Spectacolele au fost extrem de populare.

new york

În 1943, prima ,,săptămâna a modei” – New York Fashion Week – a avut loc cu scopul de a distrage atenția de la moda franceză, în timpul celui de-al doilea război mondial, atunci când muncitorii din industria modei nu au putut să se deplaseze la Paris.  Publicistul de modă, Eleanor Lambert, a organizat un eveniment numit ,,Press Week”, pentru a prezenta designerii americani jurnaliştilor de modă, care au ignorat anterior propunerile lor. Săptămâna de presă a fost un succes, iar mai multe reviste, printre care şi Vogue, au început să promoveze tot mai mult evenimentele fashion-ului american. Până în 1994, au fost organizate spectacole în locații diferite, cum ar fi hoteluri sau mansarde.

În Paris au început să se organizeze spectacole couture în anul 1945,  Milano Fashion Week a fost fondat de către Camera de Comerț Italiană în 1958,  Paris Fashion Week a fost organizat în continuare în 1973 sub Federația Franceză de Fashion, iar evenimentul Londra Fashion Week  a fost creat de către British Council of Fashion în anul 1984.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Sursa foto - Marta Popescu Photography

Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: pmcfootwearnews.files.wordpress.com, beautyglitch.com, img.bezzia.com, mark302614melissap12191666.files.wordpress.com