DIPLOMA Show 2022 – una dintre edițiile cu cel mai mare număr de lucrări și artiști prezentați publicului larg până acum

DIPLOMA Show, festivalul dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, propune evenimente de networking creativ și o expoziție ce cuprinde 125 de proiecte artistice și 128 de participanți, între 7 și 16 octombrie, la Combinatul Fondului Plastic. Ediția a IX-a a festivalului devine astfel una dintre edițiile cu cel mai mare număr de lucrări și artiști prezentați publicului larg până acum. 

 

Expoziția DIPLOMA Show 2022: o experiență completă de artă contemporană în 5 pavilioane expoziționale

Cele 125 de proiecte artistice sunt evaluate și îngrijite de un Board Creativ format din peste 40 de profesioniști din industriile creative și propun, odată cu deschiderea expoziției, vizitarea unui univers creativ complex. Selecția acestei ediții grupează un mix de lucrări ce oferă o experiență completă de artă contemporană pentru publicul larg.

Anul acesta, expoziția face cunoștință comunităților creative și publicului general cu 128 de artiști, arhitecți și designeri și cu cel mai elaborat proiect realizat în anii de studiu: lucrarea de diplomă. Privim creații a căror inspirație s-a născut din experiențe personale, teme sociale sau provocări globale, pe care tânăra generație le explorează și translatează prin tehnici și metode de lucru tradiționale și noi. Fiecare lucrare spune o poveste personalizată, comunică într-un limbaj accesibil cu publicul și oferă o experiență de vizitare intimă și interactivă în circuitul celor 5 spații expoziționale care sunt îngrijite în acest an de echipa BAZA.Deschidem Orașul.

Pavilioanele găzduiesc lucrări dintr-un mix de 17 discipline creative, printre care pictură, fotografie, new media, modă, arhitectură sau design grafic, și anul acesta vor fi regăsite la: Galeria Senat, Spațiul The Institute, Galeria IOMO, Galeria ArtSafe și spațiile conexe ArtSafe din Combinatul Fondului Plastic (Băiculești, 29).

Festivalul DIPLOMA Show 2022: petreceri, Open Doors, workshop-uri și activități în curtea Combinatului Fondului Plastic

Pe durata festivalului vor avea loc petreceri, open doors și workshop-uri, transformând Combinatul într-un hotspot al socializării și petrecerii timpului liber.

– Ediția de anul acesta va găzdui o serie de workshop-uri, realizate împreună cu echipa  Asociației De-a Arhitectura. Seria de workshop-uri de arhitectură este susținută de Globalworth și își propune să contribuie la educarea și înțelegerea mediul construit înconjurător, prin exerciții de analiză și observație, folosind proiectele absolvenților de arhitectură regăsite în expoziție drept repere și studii de caz în procesul de dobândire a cunoștințelor de bază de arhitectură și planificare urbană.

OPEN DOORS, un eveniment recurent la Combinatul Fondului Plastic, în care galeriile ce promovează arta contemporană și atelierele artiștilor consacrați ce activează în incinta clădirii sunt deschise publicului larg pentru o seară, va avea loc joi, 13 octombrie.

Petreceri în primul și al doilea weekend de festival ce reunesc un mix de stiluri muzicale și DJ-i. 

Curtea spațiului va fi amenajată de echipa de arhitecți și urbaniști BAZA. Deschidem Orașul și animată în perioada 7-9 octombrie și de instalația Synesthesium prezentată de IQOS și studioul H3, devenind un magnet pentru interacțiunea dintre comunitatea artistică locală și public, precum și locul de petrecere în cele două weekenduri ale festivalului.

Pentru a noua oară, DIPLOMA Show devine nu doar locul de întâlnire, ci și punctul de lansare și promovare a noilor talente, într-un eveniment unic în care aceștia își pot prezenta lucrările publicului larg și profesioniștilor din lumea artistică din România. 

Mai multe detalii despre festival vor fi anunțate și pe pagina de Facebook a comunității DIPLOMA, aici

Participanții ale căror lucrări vor putea fi văzute la DIPLOMA Show anul acesta sunt:

Animație

Alexandra Andreea Ștefan, Alina Ghoerghe, Călin Gherghevici

Arhitectură

Ada Ștefana Fartais, Andrei Cîra, Daiana Togoe, Dariush-Vlad Afrasiabi, David Baciu, Dumitru-Eduard Slabu, Farkas Kinga, Flavius Busuioc, Ioana-Elena Vlas, Iuliana Mihalcea, Miruna Buza, Miruna Mihaela Marincaș, Miruna Stroe, Sebastian – Cosmin Ciulei, Silvia Marina Guguloi

Arhitectură de interior

Alexandra Ștefania Mîrza, Ana Ștefania Ioniță, Andreea Sandu, Anton Galina, Mihai Birtu

Artă grafică

Adria Ilonca, Adrian Buda, Bianca Papuc, Cosmina-Ionela Sandu, Ioana Cociș, Iulia Alexandru, Lucian Barbu, Mădălina Lucșoreanu, Matei Udriște, Miruna Dragne, Răzvan-Cristian Uță, Rucsandra Enache

Artă murală

Alexa Lincu, Alin George Popa, Alin Mihai, Delia Cîrstea, Elena Dinga

Artă textilă

AnaMaria Cozneac, Andreea Laura Pricope, Gabriela-Iuliana Leu, Sarah-Maria Olteanu, Yimiao Pan

Ceramică-sticlă-metal

Ana-Maria Stroie, Bianca T. Peter, Cristina Iorga, Enikő-Réka Szabó, Matei-Alexandru Siminic, Otilia Efros, Petru-Alin Grangure, Ruxandra Matei

Design grafic

Alexandra Dumitrana, Andrei Albu, Bianca Milea, Daria Cojocar, Florin Enache, Ioana Petcu, Valentin Lazăr

Design industrial

Alexandra Blașcu, Mădălina Elena Munteanu, Rad Paul

Design de produs

Anca-Ionica Bâtica, Andrei-Constantin Dilă, Ingrid Stoica, Lucreția Laura Nicolau, Maria Izabel Preșmereanu , Mihaela Maria Neguă, Radu Tudor Medan, Sebastian-Andrei Conțu

Fashion

Ana Olingheru (KASAI), Anamaria Mihaela Vișovan, Andrada Petrariu, Bogdan Gabriel Laurențiu Boruz, Carina Hărșan, Claudiu-Raul Pașcalău, Eszter Péntek, Flaviana Isachi, Florin Darius Breje, Iulia Gabriela Vlejoangă, Jessica Durco, Mara Popa, Maria Ioana, Medeea Lupșa, Raluca Mihai, Ramona Bizbac, Remus Andrei Moldovan, Roberta Miloș, T H E C A B I N (Florentina Agape, Anamaria Teodora Roman și Ana Sîrbu), Teodora Frîncu.

Foto-video

Alexandra Costea, Andrei Predescu, Hunor Tóth, Mihai Smeu, Nadina Stoica, Rad Abel, Tavi Angheluș, Toma Ștefănescu

Interactive new media

Dragoș Dogioiu

Pictură

Adrian Cojocaru, Ana Cristina Lupu, Ana Eudochia Pop, Andreea-Georgiana Măciuca, Cristian Florin Anghel, Daniel Semenciuc, Flavia-Maria Tritean, Maria Dumitriu, Oana Maria Henciu, Ștefan Curelici, Valeriu-Ionuț Petrache

Scenografie

Cosmin Stancu & Miruna Croitoru, Ioana Groza, Ionuț Răcoreanu, Sarah Cristel, Șteff Chelaru

Sculptură

Ambrus Apor-Nimbert, Andreea Grigoraș, Carmen Sămărtean, Dan-Petru Cojocneanu, Iuliana Grădinaru, Petre Gabriel Arhire

 

Universități participante: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”,  Universitatea Politehnică din București, Universitatea de Artă și Design din Cluj, Facultatea de Arhitectură și Urbanism (Univ. Tehnică din Cluj-Napoca), Facultatea de Arhitectură „George Matei Cantacuzino” (Univ. Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași), Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte și Design (Universitatea de Vest din Timișoara), Facultatea de Arhitectură și Urbanism (Universitatea Politehnică Timișoara). 

Echipa de creație: Radu Manelici, Claudia Draghia, Sebastian Pren

Design expozițional: BAZA. Deschidem Orașul.

Producție pavilion expozițional de scenografie: Adrian Damian

Prezentat de: UniCredit Bank

Parteneri: IQOS România, Globalworth, Art Property City, Art Property Development 

Susținut de: Liliac, Redbull

Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București alături de ARCUB

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Asociația de-a Arhitectura

Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural

Parteneri media: aiciastat.ro, Arhitext, ArtEncounters, Curatorialist, Designist.ro, Fashion Premium Magazine, FEEDER.ro, Festivalier, GLAMOUR, Igloo, IQads, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, News.ro, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spotmedia, Zeppelin, Zile și Nopți, The Woman, Teen Press, WEEKEND Adevărul

 

***

Despre The Institute

The Institute  promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA Show, al Galei Societății Civile, Internetics, Cartierul Creativ, combinat.ro și inițiator al ASAP România.

 

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Grupul răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.

UniCredit Group este o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est. Scopul nostru este să susținem comunitățile să crească, oferind cele mai bune servicii pentru toate părțile interesate, descătușând potențialul clienților și al angajaților noștri din întreaga Europa.

„Astăzi, investițiile în artă sunt în creștere.” | Ioana Ciocan, Director General Art Safari

Ioana Ciocan este curator independent și Director General al Pavilionului de Artă București – Art Safari, iar în acest an este membru al Board-ului Creativ DIPLOMA Show, jurizând secțiunea „Ceramică/Sticlă/Metal”.

De-a lungul timpului, Ioana a fost membru în juriul concursului național pentru selectarea proiectului care a reprezentat România la cea de-a 58-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia și a făcut parte din echipa Curatorium, care a dezvoltat proiectul „Bucharest 2021-European Capital of Culture”. Ioana este inițiatoarea și coordonatoarea mai multor programe de artă în spațiul public, a curatoriat numeroase expoziții și a fost lector la diferite conferințe despre arta în spațiul public și practica curatorială.

Am stat de vorbă cu Ioana Ciocan în contextul DIPLOMA Show 2022 – festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, despre cum vede ea aceste inițiative, ce așteptări are de la noua generație de artiști și care sunt aspectele asupra cărora va acorda atenție în calitate de jurat. În plus, aceasta ne-a oferit o perspectivă asupra sectorului artistic din România și ne-a vorbit despre experiența anilor petrecuți în cadrul Art Safari.

 

Ioana, ce ne poți spune despre sectorul artistic din România la momentul actual?

 

Sectorul artistic este efervescent, fie că vorbim din perspectiva creatorilor de artă și a colaborărilor artistice (așa cum a fost colaborarea de succes între Irina Dragomir și Art Safari în această primăvară și cea care urmează acum în toamnă cu Mihai Mureșan), fie de cea investițională.

Analizând această perspectivă de business, până acum câțiva ani, România a fost o piață emergentă. Astăzi însă investițiile în artă sunt în creștere. Arta clasică rămâne preferata colecționarilor de artă, arta marilor maeștri și opere importante ale artiștilor muzealizați apar în piață din ce în ce mai rar, așa că arta contemporană începe să câștige un teren tot mai mare în preferințele colecționarilor. Observăm și o preferință crescândă pentru ceasuri și bijuterii de colecție. 

Îmi vine în minte acum cea mai bună licitație de artă contemporană, organizată vreodată la o casă de licitații – Artmark, în 2021, pe 18 februarie, în plină pandemie, înregistrând un total de vânzări de 712.900 de euro și o rată de adjudecare de 84,4%. Atunci s-a adjudecat Costin Ioniță cu sculptura în lemn „Cavalerul Negru”, cu 30.000 de euro (record de autor la secțiunea sculptură tânără,) lucrare expusă în cadrul expoziției „Școala de la București”, curator Antigona Silvia Rogozea, la Art Safari 2019.

Irina Dragomir, artista căreia i-am dedicat Pavilionul Contemporan în cadrul celei de-a 9-a ediții Art Safari, în 2022, se află astăzi în topul preferințelor colecționarilor. Sumele cu care au fost cumpărate lucrările sale au evoluat rapid de la 4 cifre la 5 cifre, o reușită remarcabilă pentru piața autohtonă. Și vorbim de euro!

 

Dar privind în urmă, cum ai descrie evoluția pieței pe parcursul ultimilor ani?

 

Arta este un domeniu în care lucrurile nu au fost deloc simple, fiind nevoie de eforturi consistente și susținute pentru a înregistra creșterea evidentă de astăzi. Din fericire, anii pionieratului post-decembriști s-au încheiat, iar programul expozițional al galeriilor de artă contemporană românești este urmărit pe scenă internațională. Avem artiști români prezenți în colecții internaționale relevante, în muzeele Tate Modern, Guggenheim, Pompidou și la Fundația Louis Vuitton din Paris.România are o poziție relevantă în Europa Centrală și de Est și va avea multe lucruri de spus pe scena artistică și culturală din regiune.

De altfel, marcăm în toamna acestui an un moment cultural unic în țara noastră. Victoria & Albert Museum, Londra, se alătură muzeelor din România ca partener Art Safari și aduce la București expoziția „Seeking Truth – The Art of John Constable”, curatoriată de Dr. Emily Knight și Katharine Martin. John Constable a fost unul dintre cei mai renumiți pictori peisagiști din toate timpurile, acesta fiind și motivul pentru care cele două curatoare l-au selectat din colecția V&A, London, pentru a-l introduce publicului din România.

Este pentru prima dată când celebrul muzeu expune lucrări din colecția sa în Europa de Est, ceea ce confirmă statutul dobândit în timp de Art Safari București, drept cea mai importantă manifestare a scenei românești în domeniul artelor vizuale. Ne bucurăm să spargem încă o dată gheața.

 

De peste 8 ani ocupi funcția de Director General al Pavilionului de Artă București – Art Safari. Cum au fost pentru tine acești ani?

 

Cei mai frumoși ani! Recunosc că sunt chiar mai entuziasmată ca la început.

În 2014, când am preluat Art Safari, am plecat la drum cu dorința de a oferi publicului iubitor de frumos o super experiență. Expoziții ca afară, artă de calitate, dar și un mod plăcut de petrecere a timpului. Mi-am dorit să putem explora orașul deschizând clădiri emblematice, dar uitate ale Bucureștiului.

Am ajuns să organizăm tururi de noapte cu muzică live și prosecco (bestseller-ele noastre – Night Tours), am organizat experiențe de fine dining în Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București) alături de partenerii noștri, am făcut schimburi neașteptate de exponate cu muzee din București, am adus vedetele de la Antipa în Centrul Vechi, precum și invenții extraordinare de la Muzeul Tehnic, am adus artă internațională prestigioasă pe Lipscani.

Iarăși o mare împlinire este că reușim anul acesta să organizăm nu unul, ci două Art Safari, fiecare a câte 3 luni, în același spațiu – Palatul Dacia-România, datorită parteneriatului semnat cu Muzeul Municipiului București. 2022 este anul reinventării Art Safari, iar toate aceste schimbări îmi mențin nivelul de adrenalină la cote ridicate.

 

Cum arată pentru tine o zi petrecută în cadrul Art Safari?

 

Nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Deși organizăm proiectul Art Safari de 8 ani, nu mergem pe căi bătătorite, așa că provocările sunt mereu altele. Dar asta îmi place, mă menține în formă.

În fiecare zi stau de vorbă cu alți oameni din acest mare puzzle al artei, dar și din alte domenii. Este foarte multă muncă în spatele unui astfel de eveniment, motivația fiind dată de oportunitatea de a construi ceva în România, nu de a critica constant, de a schimba mentalități, de a cunoaște foarte mulți oameni interesanți din domenii diferite și de învățare continuă. Echipa Art Safari este o echipă mică, dar solidă! 

 

Având în vedere experiența ta, cum consideri că putem atrage tânăra generație înspre artă, fie că vorbim de consum sau că ne referim la creație?

 

Nu este așa de greu cum pare. Oferind experiențe personalizate, pe gustul lor, acces la arta tânără, arta zilelor noastre cu care se identifică și cheia de descifrare a acesteia.

Comunicând într-un limbaj accesibil, mergând în comunitățile lor, oferind experiențe de vizitare captivante, dinamice, interactive. Arătând că arta lor este apreciată, vom încuraja și creatorii. Totul este legat. 

 

Declarai într-un interviu: „În România, potențialul femeilor rămâne nevalorificat din cauza inegalităților de gen care se regăsesc și în prezența expozițională”. Te-ai simțit vreodată defavorizată ca artist?

 

Chiar azi făceam o listă pentru o cină la care vor participa Emily Knight și Katharine Martin și, revizuind-o, mi-am dat seama că vom fi singurele femei printre directorul X și președintele Y.

Nu m-am simțit defavorizată, ci doar câteodată în minoritate.

 

DIPLOMA Show 2022 te găsește în poziția de jurat al secțiunii „Ceramică/Sticlă/Metal”. Care sunt cele mai importante aspecte pe care ai pus accent în jurizare?

 

Creativitatea este primordială și autenticitatea.

Cât de mult se regăsește artistul în operă? Aș vrea să văd jurnale, secrete, cele mai intime frici puse pe hârtie, nu neapărat teme universale. Vreau să-i văd pe artiști în operele lor!

 

Cum percepi proiectele ca DIPLOMA Show? De unde ar trebui să existe mai multă susținere și atenție pentru sectorul cultural?

 

I love DIPLOMA Show! Mi-a plăcut de la prima ediție și admir energia din jurul expozițiilor. Aș vrea să văd și alte domenii conexe, ca informatică sau literatură.

 

Cum vezi tânăra generație de artiști? La ce te aștepți din partea acesteia în materie de lucrări? Care consideri că vor fi trendurile regăsite?

 

De la an la an văd lucrări din ce în ce mai bune și o conectare cu zona internațională din ce în ce mai prezentă. Tehnici diverse și modalități diferite de a spune o poveste. În pictură vom vedea o întoarcere a figurativului: trăiască anatomia și perspectiva.

 

Ce presupune meseria de curator? Cum ai descrie-o în câteva cuvinte?

 

Curatorul este cel care alege conceptul unei expoziții, planifică, organizează și coordonează expoziții de artă, face selecția lucrărilor relevante pentru concept, promovează evenimentul. Este o meserie clar conturată pentru scena artistică din România, dar, din păcate, nereglementată de stat și mult prea puțin predată ca meserie distinctă la universitățile de profil.

Meseria de curator înseamnă pasiune pentru artă, dar și o meserie în care trebuie să fii conectat tot timpul la scena artistică, atât locală, cât și internațională, deci să cunoști extrem de bine contextul în care îți desfășori activitatea, să descoperi noi talente. Mie, de exemplu, îmi place foarte mult să descopăr artiști noi pe care să-i promovez. Este un job full-time. 

 

Tocuri sau flat shoes?Adidași

Primul lucru pe care îl faci dimineața: Mails

Desertul favorit: Chilli

3 cuvinte care te caracterizează: Mails, whatsapp, ședințe

Cel mai frumos muzeu pe care l-ai vizitat vreodată: Art Safari ediția 10.

***

Despre DIPLOMA Show 2022

DIPLOMA Show este festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, care va avea loc în toamna acestui an, între 7 și 16 octombrie, la Combinatul Fondului Plastic.

Anul acesta, a primit peste 450 de înscrieri de la absolvenți de la 17 specializări diferite ale Universităților din țară. Cele mai bune lucrări ale absolvenților de la facultățile cu profil vocațional-creativ din generația 2022 vor fi prezentate la festivalul ce va avea loc la Combinatul Fondului Plastic din București

Selecția finală a lucrărilor aparține unui Board Creativ format din peste 40 de profesioniști cu reputație în domeniile mai sus amintite. Printre aceștia se află galeriști, artiști, manageri culturali, arhitecți, designeri, curatori și antreprenori. 

Ediția a IX-a de DIPLOMA Show înseamnă 10 zile de expoziții multidisciplinare, tururi ghidate, ateliere de artă, petreceri și happening-uri speciale. Și la această ediție, festivalul își propune să arate comunităților artistice și publicului larg o reprezentare a potențialului creativ contemporan prin exemplul celor mai proaspeți absolvenți din țară și să îi ajute pe aceștia să facă următorul pas către industrie, creându-și oportunități de cunoaștere, colaborare, vânzare și dezvoltare. 

Până în prezent, DIPLOMA Show a expus și adus în fața publicului larg peste 750 de proiecte creative și peste 650 de arhitecți, designeri și artiști români, în toate cele 8 ediții anterioare. 

 

Credit foto: Adi Bulboacă, Denis Oros.

 

Editor: