CODRU Festival organizează campania de donare de sânge Blood Rhythm pentru al doilea an la rând

CODRU Festival, festivalul care plantează, ale cărui profituri sunt redirecționate către cauze ecologice organizează pentru al doilea an consecutiv campania de donare de sânge Blood Rhythm. Astfel cei care donează sânge sunt răsplătiți cu trei zile de distracție gratis la festivalul CODRU, care are loc în Pădurea Verde din Timișoara, între 30 august și 1 septembrie. După succesul avut în Banat, unde în cele două campanii de donare de sânge s-au strâns sute de doritori care au făcut un gest nobil, anul acesta Blood Rhythm se extinde la nivel național. Astfel, între 21 și 23 august, donatorii de sânge din București, Cluj, Arad, Oradea, Iași și Brașov se pot înscrie în campania lansată de organizatorii CODRU Festival. CALUM SCOTT, EDITORS, FAITHLESS (DJ set), PATRICE, WILKINSON, SUBCARPAȚI, HVNDS, VIȚA DE VIE, VAMA sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă, între 30 august și 1 septembrie, la Timișoara. 

Blood Rhythm vine să completeze lista de campanii de responsabilitate socială pe care organizatorii CODRU festival și le asumă an de an. Astfel îi invită eroii care salvează vieți să se implice din nou, să doneze sânge și să se bucure de cele mai frumoase experiențe de festival în această vară. Campania de donare de sânge s-a desfășurat deja la Timișoara, între 24 și 26 iulie și a fost un real succes. Peste 300 de donatori au venit să facă un gest nobil și vor fi răsplătiți cu distracție, muzică live și amintiri de neuitat la CODRU Festival. 

Într-o perioadă în care numărul donatorilor de sânge mic, iar nevoia de sânge în spitale este una critică, ne dorim să încurajăm cât mai multe persoane să se alăture acestei campanii. Fiecare donator contează, iar prin această inițiativă ne dorim să promovăm spiritul de solidaritate, să întărim implicarea socială pe care deja am arătat-o aici în Timișoara și să arătăm recunoștință celor care fac un gest nobil.” a declarat Victor Bălăniuc, General Manager CODRU Festival.

Donatorii din țară care vor să se implice în campania Blood Rhythm trebuie să se prezinte la Centrele de Transfuzie Sanguină din orașele București, Cluj, Arad, Oradea, Iași și Brașov în perioada 21 – 23 august. Donatorii se pot înscrie și online aici. Pe baza adeverinței de donator trimisă pe adresa office@codrufestival.ro, fanii festivalului pot intra în posesia abonamentelor care le asigură acces gratuit la distracție în cele trei zile de CODRU Festival. 

Anul acesta CODRU Festival are loc în Pădurea Verde din Timișoara, în locul fostei Grădini Zoologice, între 30 august și 1 septembrie. Ca în fiecare an CODRU promite să fie o experiență multiculturală vibrantă. Programul va cuprinde trei scene principale, concerte, DJ set-uri, zeci de ore de muzică live, instalații artistice (land art), performance-uri și zone special amenajate pentru copii. 

Ce artiști vin la CODRU Festival

Organizatorii au pregătit anul acesta o selecție a unora dintre cei mai îndrăgiți artiști de renume internațional din diferite genuri muzicale: CALUM SCOTT, EDITORS, FAITHLESS (DJ set), PATRICE, WILKINSON. Line-up-ul internațional este completat de o serie de artiști îndrăgiți de la noi precum: SUBCARPAȚI  X Orchestra Filarmonicii Banatul feat. Dope D.O.D., ALTERNOSFERA, Lupii lui Calancea, HVNDS, AZTECA și CRED CĂ SUNT EXTRATERESTRU, VIȚA DE VIE, VAMA, ERIKA ISAC, IAN, NANE, NOUĂ UNȘPE, OSCAR, PUYA, RAVA

Biletele pentru ediția de anul acesta a festivalului CODRU se pot cumpăra de pe www.codrufestival.ro.

CODRU, festivalul care plantează 

CODRU este mai mult decât un festival, este un program cultural, un manifest dedicat naturii și artei și se bazează pe 4 piloni importanți: ARTĂ ȘI CULTURĂ, EDUCAȚIE, ENTERTAINMENT și SUSTENABILITATE. Festivalul este dublat de sesiuni de plantare și acțiuni de ecologizare a pădurilor. Fiecare participant la CODRU Festival se alătură implicit și misiunii de responsabilizare și ecologizare pentru că fiecare bilet reprezintă un copac plantat. Până acum s-au plantat peste 45.000 de puieți în Pădurea Bistra și în alte zone din Timiș.

 

Parteneri CODRU Festival: ING Bank, Ploom, Pepsi, PPC, Cramele Recaș, Ursus, Forvia Hella, ZF, Iulius Town, Kiss FM, iSense Solutions, Linde, Mewi, Target Video, Stanca Law Office.

Arena Națională, locul în care 400 de femei care au format „Galeria pentru viață” și au îndemnat bărbații să doneze sânge

„Donează sânge și câștigăm cu toții, inclusiv tu, donatorule!” Acesta este mesajul pe care l-au transmis cele 400 de femei care au format Galeria pentru viață, pe 28 martie, pe Arena Națională, la meciul România-Belarus, într-o activare inedită realizată de Donorium în parteneriat cu Federația Română de Fotbal. În contextul în care în spitalele din România există o acută lipsă de sânge, deși cererea este mare, iar donarea în sine vine cu beneficii pentru sănătatea donatorului, femeile au vrut să îndemne bărbații să facă un gest care duce la salvarea unor vieți, dar și la menținerea unei stări bune de sănătate pentru ei înșiși. Este un dublu câștig, important de precizat, pe care puțini îl conștientizează. 

În tribune, spectacolul a început mai devreme decât pe teren: înainte de începerea meciului din preliminariile pentru EURO 2024, Galeria pentru viață a cântat un imn. Femeile și-au îndemnat astfel soții, frații, fiii să doneze și să își prelungească viața, pentru a se bucura de mai multe clipe împreună.

Gabriela Atanasov, compozitoarea imnului alături de Horia Stan și Dani Ionescu, a fost șefa de galerie. Femeile au fluturat fularele cu mesajul „Donează și salvează” și au făcut atmosferă ca o adevărată galerie. Versurile au fost proiectate pe cubul Arenei Naționale, astfel încât toți cei prezenți au putut să li se alăture și să cânte împreună. Campania a fost creată și implementată de agenția v8.  

„Ne-am dorit să transmitem mesajul de încurajare a donării într-un mod diferit. Știm cu toții că pacienții din spitale au nevoie de sânge, dar puțini știu câte beneficii are gestul pentru donatori. Deși ar putea dona de 5 ori pe an, spre deosebire de femei, care pot face asta de 4 ori pe an, de fapt bărbații români stau departe de centrele de donare. Meciul echipei naționale a fost ocazia ideală pentru avea o audiență formată din bărbați și sperăm ca Galeria pentru viață să îi convingă să meargă să doneze”, a declarat Adina Stănescu, Creative Director v8. 

Campania Donorium, desfășurată în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, își propune să încurajeze mai multe persoane să își facă un obicei din a dona sânge. Datele arată că 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel național au drept cauză bolile cardiovasculare, bărbații fiind cei mai afectați, iar donarea de sânge scade riscul dezvoltării acestor probleme. Mai mult decât atât, un donator își monitorizează mai atent starea de sănătate, fiind evaluat clinic la fiecare vizită din centrele de donare. Aplicația Donorium se poate descărca de aici

„Sperăm că energia Galeriei pentru Viață s-a transmis la întreg stadionul și ne bucurăm să fim alături în această cauză vitală. Asocierea dintre fotbal și cauza donării de sânge, promovată de Donorium este una firească, pentru că ne întâlnim pe o platformă comună de valori și ne dorim ca stadioanele să devină la fiecare meci locuri în care se aude, pe lângă cântecul mobilizator al galeriei, chemarea la fapte bune. FRF își propune să dezvolte parteneriate de lungă durată, prin care să susțină în toate dimensiunile activității fotbalistice, inițiative de responsabilitate socială, precum cea a donării de sânge”, a declarat Florin Șari, Manager Politici Publice și Responsabilitate Socială FRF.

Lumea sportului este alături de această campanie cu dublu impact prin mesaje de susținere în social media. CSM București și echipele clubului au amplificat campania în online și sprijină inițiativa și în următoarea perioadă, accentuând așadar nevoia de a dona sânge și importanța activărilor de acest tip. 

„Ne-am bucurat că această campanie a fost întâmpinată cu entuziasm. Atât partenerii noștri, cât și cluburile și persoanele contactate pentru ca mesajul nostru să ajungă la o audiență cât mai mare au răspuns pozitiv și suntem optimiști în legătură cu rezultatele acestui efort. Aplicația Donorium ar trebui să se afle pe toate telefoanele mobile pentru a ne reaminti ce important este să donezi și pentru a ne programa cu ușurință”, a declarat Dragoș Mutașcu, Președintele Asociației Smart Society, Fondatoare Donorium.

Despre Donorium

Proiectul social Donorium, realizat de Asociaţia Smart Society, îşi propune să dubleze numărul de donatori până în 2025 prin aplicaţia cu acelaşi nume şi prin campanii de educare a populaţiei. Aplicaţia Donorium conectează în timp real nevoile centrelor de transfuzii cu disponibilitatea donatorilor şi facilitează comunicarea dintre donatori şi centre.