DOUGLAS România continuă să susțină programul „Familia, întregul meu”

DOUGLAS, destinația premium de frumusețe omnichannel din Europa, continuă să susțină și anul acesta Programul de Prevenire a Separării Copilului de Familie, dezvoltat de Hope and Homes for Children, „Familia, întregul meu”. DOUGLAS România sprijină financiar acest program, prin derularea campaniei GIFT THE DOUGLAS FEELING. Părinții sunt susținuți astfel să îmbunătățească condițiile de trai ale familiei și să-și păstreze copiii alături, pentru creșterea acestora într-un mediu sigur și confortabil. 

Pentru fiecare DOUGLAS Advent Calendar Makeup și Advent Calendar Men, cumpărate de clienți, în perioada 1-31 decembrie 2024, DOUGLAS va oferi 10 lei Fundației Hope and Homes for Children, în limita sumei de 50.000 lei. Campania se derulează în cele 45 de magazine fizice din toată țara, dar și în magazinul online, douglas.ro.

„DOUGLAS România sprijină și în acest an Hope and Homes for Children prin campania GIFT THE DOUGLAS FEELING. Ne dedicăm cauzei de a ajuta copiii să rămână alături de familiile lor, acolo unde pot beneficia de îngrijire, iubire și de un mediu care să le susțină dezvoltarea sănătoasă, atât fizică, cât și emoțională.”, a declarat Georgi Komitov, CEO DOUGLAS Balkan Cluster. „Ne dorim să aducem zâmbete pe chipurile copiilor și părinților, atât de sărbători, cât și în fiecare zi, oferindu-le șansa de a rămâne împreună.”, a adăugat acesta.

„Pentru orice copil, familia este universul întreg. Este spațiul iubirii, al siguranței și al împlinirii potențialului maxim. De aceea, credem cu tărie că locul copiilor este acasă, alături de oamenii lor dragi. Atunci când lucrăm la închiderea unui orfelinat, cea mai mare dorință a noastră este ca alți copii să nu mai trăiască chinul instituționalizării.

În 26 de ani de activitate, am susținut prin intermediul programului Familia, întregul meu 43.400 de copii. În ultimii 2 ani, cu suportul DOUGLAS România, 60 de copii au fost ajutați să rămână alături de familiile lor”, a declarat Nicoleta Marcu, Director de Fundraising și Comunicare Hope and Homes for Children România.

Această acțiune face parte din strategia locală de responsabilitate socială a DOUGLAS, care își propune să susțină dezvoltarea comunității și în special dezvoltarea unui mediu social și familial sănătos.

 

Despre DOUGLAS România

Prezent pe piață din 2007, DOUGLAS România este destinația de frumusețe premium omnichannel numărul unu la nivel național, cu o prezență puternică în retailul de specialitate, prin 45 de magazine fizice în întreaga țară și magazinul online douglas.ro. 

Sortimentul oferit cuprinde peste 38.000 de produse și 550 de branduri renumite la nivel internațional, incluzând parfumuri, produse cosmetice de machiaj, produse de îngrijire a pielii și a părului, accesorii și servicii personalizate de înfrumusețare.

DOUGLAS România este parte a DOUGLAS Group, lider european în frumusețe premium omnichannel și începând cu 1 iulie 2024, alături de DOUGLAS Bulgaria, formează clusterul Balkan. Această schimbare structurală este parte a unei inițiative mai ample a DOUGLAS Group de a armoniza structurile regionale în Europa, de a accelera dezvoltarea, de a standardiza organizarea și de a valorifica mai bine oportunitățile de creștere.

Clusterul Balkan, condus de Georgi Komitov, oferă un echilibru optim între adaptarea la specificul fiecărei țări și utilizarea eficientă a resurselor comune, întărind în același timp parteneriatele cu furnizorii și sprijinind obiectivele de creștere pe termen lung.

DOUGLAS România inspiră oamenii să descopere și să își exprime propriul stil de frumusețe. Prin angajamentul său față de excelență, diversitate și inovație, compania oferă o experiență de shopping superioară atât offline, cât și online.

Pentru mai multe informații, vizitați douglas.ro.

DOUGLAS România a deschis cel de al 43-lea magazin

DOUGLAS România a deschis pe 16 mai cel de-al 43-lea din România, în Transilvania, la Zalău Value Centre (Bd. Mihai Viteazul, Nr. 58B).

„Continuând implementarea strategiei noastre „Let it Bloom”, suntem încântați să anunțăm deschiderea celui de-al 43-lea magazin în România, marcând un nou spațiu DOUGLAS, de data aceasta în Zalău, unde pasionații de produse premium pot beneficia de experiențe care transformă stilul de viață într-unul unde frumusețea și îngrijirea devin priorități cotidiene. În 2024, DOUGLAS nu se va opri la lansările de magazine din această primăvară, din Pitești și, acum, din Zalău, ci va continua extinderea prin noi investiții acolo unde comunitățile de clienți doresc o experiență completă de shopping, care include nu numai produse, ci și consiliere, campanii promoționale, evenimente personalizate.”, a declarat Lavinia Ivas, CEO DOUGLAS România. 

Magazinul din Zalău Value Centre propune o gamă largă de produse de machiaj, îngrijire și parfumerie și un total de peste 130 de branduri, printre care cele exclusive: Coach, Ariana Grande, Dr. Irena Eris, Kylie Cosmetics, Florence By Mills, Abercrombie&Fitch, Gritti și multe altele. 

„Toți cei care trec pragul magazinului nostru din Zalău vor beneficia de oferte speciale, clienții fiind puși întotdeauna pe primul loc atunci când vine vorba de experiențe unice de cumpărare a unor produse premium.”, a mai spus Lavinia Ivas, CEO DOUGLAS România.

Extinderea rețelei de magazine este parte a planurilor de dezvoltare ale DOUGLAS România. Compania are în vedere să continue investiția constantă în infrastructura online și promovarea mărcilor românești, în cadrul proiectului ROBrands. La patru ani de la lansare, ROBrands, singura platformă premium din zona de frumusețe dedicată produselor și producătorilor locali, reunește 39 de branduri  și peste 1400 de produse, iar compania derulează o strategie de accelerare a dezvoltării sale în anul următor.

DOUGLAS România dispune de un asortiment care cuprinde, în total, aproximativ 28.000 de produse și  aproximativ 600 de branduri. 

DESPRE DOUGLAS

DOUGLAS Group, cu mărcile sale comerciale DOUGLAS, NOCIBÉ, parfumdreams și Niche Beauty, este destinația de frumusețe premium omnichannel numărul unu în Europa. Grupul DOUGLAS își inspiră clienții să trăiască propriul tip de frumusețe, oferind un sortiment unic online și în aproximativ 1.850 de magazine. Cu o dimensiune și un acces la clienți de neegalat, Grupul DOUGLAS este partenerul preferat al mărcilor și oferă o gamă premium de mărci selective și exclusive, precum și mărci corporative proprii. Sortimentul include parfumuri, produse cosmetice de machiaj, produse de îngrijire a pielii, produse de îngrijire a părului, accesorii, precum și servicii de înfrumusețare.

Consolidarea poziționării sale omnichannel de succes, dezvoltând în același timp în mod constant o experiență superioară pentru clienți, se află în centrul strategiei Grupului DOUGLAS “Let it Bloom – DOUGLAS 2026”. Modelul de afaceri câștigător este susținut de propunerea omnichannel a Grupului, de mărcile de top și de capacitățile de date. În anul financiar 2022/23, Grupul DOUGLAS a generat vânzări (nete) de 4,1 miliarde de euro și a angajat aproximativ 18.000 de persoane în întreaga Europă. 

Lavinia Ivas, CEO DOUGLAS România: „Ca lider este foarte important să strângi în jurul tău oameni care au aceleași principii și valori ca tine”

Lavinia Ivas este CEO DOUGLAS România de aproape 13 ani, perioadă în care a contribuit la dezvoltarea brandului, dar a evoluat, de asemenea, în același timp cu compania și echipa.

Printre proiectele în care a fost implicată în cariera sa la DOUGLAS se numără: dezvoltarea reţelei în Bucureşti şi în ţară, implementarea programului de loialitate DOUGLAS Beauty Card, lansarea magazinului online, în urmă cu 7 ani, dezvoltarea portofoliului de produse şi servicii sau asigurarea infrastructurii logistice necesare pentru dezvoltarea businessului din România. Un proiect aparte este ROBrands, platforma care aduce la un loc si promovează brandurile românești de cosmetice și care a apărut din dorința de a susține comunitatea pe termen lung, după cum Lavinia ne spune.

Lavinia ne-a împărtășit viziunea ei asupra creșterii unei companii, al cărei epicentru sunt oamenii, ne-a vorbit despre glam-ul regăsit în domeniului de beauty, dar și despre ceea ce nu se vede, despre provocările ei de zi cu zi, cum le depășește și cum este ea ca lider pentru echipa sa.

 

Lavinia, care este povestea ta profesională? Ce te-a atras la domeniul de beauty? 

 

Primul loc de muncă, după ce am absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București, a fost cea de achizitor într-o companie de construcții. Am făcut o schimbare majoră, trei ani mai târziu, prin trecerea în retail. Am activat mai mulți ani în pharma retail și, în final, am ajuns la DOUGLAS.

Povestea mea cu industria de beauty nu a început însă cu DOUGLAS. În timp ce lucram în domeniul pharma, am dezvoltat 3 ani brandul L’Occitane, în România. DOUGLAS cumva mi-a ieșit în cale. Nu am aplicat pentru această poziție, nici nu știam că este disponibilă. Am fost contactată de un headhunter care mi-a propus să vin la o întâlnire cu directorul de regiune DOUGLAS, după care a urmat întâlnirea cu CEO-ul DOUGLAS Group și cu unii membri ai Board-ului DOUGLAS. 

Desigur, îmi place industria în care activez, întotdeauna m-au fascinat produsele cosmetice, dar ce m-a determinat să fac parte din echipa DOUGLAS au fost valorile care mi-au fost prezentate și oamenii pe care i-am întâlnit atunci, la început. La acea vreme, a fost surprinzător pentru mine să mă întâlnesc cu oameni care lucrau de mulți ani în această companie. Și când spun mulți mă refer la peste 15-20 ani. M-am gândit că trebuie să fie niște elemente foarte puternice care îi țin motivați în aceeași firmă, atât de mult timp. Și am avut dreptate. 

 

Ești CEO al Parfumeriei DOUGLAS România de aproape 13 ani. Cum simți că ai evoluat ca profesionist, și nu numai, în acești ani alături de companie? 

 

Wow, într-adevăr, în curând se împlinesc 13 ani de când am început această călătorie. A fost și este o experiență foarte frumoasă, în care am evoluat odată cu compania și cu echipa. Am crescut mult ca lider, dar în același timp m-am dezvoltat profesional implementând multe proiecte diferite, de la proiecte de IT la proiecte CRM, E-commerce, Logistice etc., dar mai ales lucrând împreună cu echipa la strategii de dezvoltare în multiple arii. Compania avea doar 8 magazine în România când am preluat conducerea, acum ne îndreptăm spre 45 de magazine. 

 

Dar în sens invers, care sunt acele puncte de referință ale călătoriei tale în DOUGLAS România de până acum și cum ai contribuit la dezvoltarea brandului? 

 

Au fost foarte multe momente importante de-a lungul timpului. Fie că vorbim despre deschiderile de magazine, despre formarea echipelor, despre implementarea unui sistem de bonusare a clienților fideli, DOUGLAS Beauty Card în 2013, de lansarea magazinului online în 2016, externalizarea serviciilor logistice în 2021 și 2022, precum și multiple proiecte pe care le-am dezvoltat și implementat cu echipa locală sau internațională și care ne-au făcut să ne dezvoltăm împreună și să creștem, atât profesional, cât și la nivel uman. 

 

Ai condus compania către statutul de retailer de parfumerie de lux cu cea mai mare acoperire din ţară, extinzându-şi prezenţa de la 8 magazine la 42, în 24 de oraşe. Cum te-ai descrie tu ca lider și care sunt lecțiile de leadership pe care le-ai adunat în parcursul tău? 

 

Într-adevăr, în acest moment în industria retailerilor de parfumerie de lux avem cea mai mare acoperire din piață, în curând vom avea 45 de magazine. Stilul meu de leadership este unul de tip human leadership, aplecat spre oameni, în care puterea exemplului personal, comunicarea, empatia sunt activ implementate și este ceea ce le insuflu și managerilor din echipa mea. 

 

Cum ați gestionat, de-a lungul timpului, dezvoltarea portofoliului de produse și servicii pentru a răspunde nevoilor și preferințelor clienților din piața românească? 

 

Avem o echipă multidisciplinară foarte bună la nivel local și bineînțeles primim suport și de la DOUGLAS Group, astfel încât să fim mereu la curent cu trendurile și inovațiile din industrie și căutăm permanent produsele cele mai bune pentru clienții noștri. Este o muncă imensă, dat fiind că în industria noastră apar mii de branduri și trebuie să știi să le alegi pe acelea care pot rezista pe termen mai lung, în piață.

 

Cu o creştere semnificativă de 33%, DOUGLAS România a atins o cifră de afaceri de 279 de milioane de lei în 2022. Care sunt strategiile de business folosite pentru creșterea companiei?

 

Principalul factor sunt oamenii, echipa DOUGLAS. Comunicarea și dorința continuă de a fi mai buni. Ceea ce construim împreună ne ajută să creștem permanent. Este un efort continuu și, cel mai important, învățăm continuu. 

 

Cum reușești să construiești și să menții echipele în cadrul companiei? Care sunt valorile și principiile pe care le cultivi și promovezi în cadrul DOUGLAS?

 

Este foarte important, ca lider, să strângi în jurul tău oameni care au aceleași principii și valori ca tine și care, bineînțeles, sunt în consonanță cu valorile și cultura companiei. Apoi, este important să implici oamenii cu care lucrezi în dezvoltarea strategiei viitoare. Astfel, nu doar se simt ascultați și auziți, dar devin și mai responsabili. Foarte multe idei vin din echipe și se dezvoltă frumos când le discutăm împreună și apoi le implementăm. 

 

Care ai spune că sunt cele mai mari provocări ale tale în calitate de CEO al unei companii la acest nivel? Cum reușești să le depășești și ce ai sfătui o tânără care își dorește o carieră în domeniul de beauty? 

 

Timpul este cea mai mare provocare. Îmi doresc să fac foarte multe, dar în același timp trebuie să țin cont de faptul că timpul este limitat și că trebuie să prioritizez și să am răbdare, fiecare proiect va fi realizat la momentul potrivit.

Știu că din exterior se vede foarte mult glam, și pe bună dreptate, el există, dar nu trebuie să uităm că vorbim despre o industrie foarte competitivă și un mediu de afaceri extrem de dinamic.

Prin urmare, acea persoană care își dorește o carieră în domeniul beauty trebuie să aibă pasiune, dorință de cunoaștere, flexibilitate și să se adapteze ușor la schimbările pieței. 

 

Un alt proiect gândit și dezvoltat de către tine este ROBrands, platforma care adună la un loc și promovează brandurile românești de cosmetice. Ce te-a inspirat să pui bazele acestei platforme și ce impact a avut asupra industriei locale? Cum arată, în opinia ta, industria de beauty de la noi, în comparație cu cea la nivel internațional? 

 

Am pornit conceptul RoBrands în 2020, în plină perioadă Covid. Atunci mi-am pus întrebarea: „Cum susținem comunitatea?”. Dincolo de sponsorizările pe care le facem, nu îmi dădea pace gândul acesta : „Ce ar trebui să facem pentru a susține comunitatea pe termen lung”. Așa a apărut ideea „să deschidem” porțile DOUGLAS pentru brandurile românești, adică să căutăm branduri locale pe care să le prezentăm consumatorilor noștri. Și așa am pornit, echipa a primit ideea cu mult entuziasm și a dus-o la un nou nivel.

De atunci, avem un dialog permanent cu clienții noștri, care ne spun ce branduri românești și-ar dori să vadă la DOUGLAS, dar avem și o adresă de e-mail dedicată, robrands@douglas.ro, unde ne scriu fondatorii brandurilor românești. 

În România, avem deja branduri foarte puternice. Unele s-au dezvoltat dincolo de granițele tării, cum este Ivatherm. Potențial există și vedem branduri extrem de frumoase în piață, de la Cupio, la Chanand sau Sinergy Therm, Nuca Organic etc. 

 

Ce altceva ne poți împărtăși despre tine, dincolo de carieră? De unde îți iei energia și cum arată pentru tine zilele de weekend sau cele de vacanță?

 

Îmi place să îmi petrec timpul în familie și cu prietenii, de aici îmi extrag energia, dar și din plimbările în natură și din vacanțe. Am descoperit, anul trecut, că, sailing-ul mă deconectează complet și o să repet experiența și anul acesta. Golful, deși îl practic foarte rar pentru că necesită deplasări, are același efect asupra mea. 

Sunt membră CEO Club și particip cu plăcere la întâlnirile noastre, fie că este vorba despre conferințe pe teme de actualitate sau dezbateri. 

Mă implic atât cât îmi permite timpul în acțiuni care vizează women empowerment, dar mă implic activ în această direcție în calitatea mea de CEO în fiecare zi, la DOUGLAS. Cred că este important să sprijinim tinerele femei să aibă voci puternice.

 

Ruj sau gloss? – Gloss 

3 cuvinte care te caracterizează: Curiozitate, Empatie, Dezvoltare 

O amintire dragă ție din cadrul companiei: aniversarea de 15 ani în România a companiei DOUGLAS, a fost ocazia să ne întâlnim și să sărbătorim împreună. 

Nu trece nicio zi fără.. să citesc 

Cartea de pe noptieră: astăzi este Greenlights

 

Editor: