„Dulciuri cu Suflet, un vis pe care îl îndeplinesc cu fiecare tort.” | Claudia Pop

Claudia Pop este one man show sau omul de bază din spatele Dulciuri cu Suflet, un laborator de dulciuri, pe care aceasta îl descrie precum un bulgăre, crescând zi de zi, cu fiecare comandă, cu fiecare client și cu fiecare recomandare, dar și cu fiecare pas pe care l-a făcut Claudia în această direcție.

În acest interviu „cu suflet”, cum este și business-ul ei, am găsit-o pe Claudia extrem de sinceră, povestindu-ne despre munca ei de zi cu zi, oamenii care îi sunt alături și clienții, deveniți „ambasadori ai business-ului”. Ne-a vorbit despre orele petrecute în laborator și zilele cu task-uri administrative, despre gusturile și texturile diverse, unde primează calitatea și despre dorința de a da mai departe ceea ce a învățat până acum, vorbind „nu neapărat despre ceea ce ține de produse, ci, mai ales, de drumul până la ele, de ușile la care nu merită să bați și de cele în fața cărora contează să zăbovești până se vor deschide”.

Despre drumul parcurs de Claudia și Dulciuri cu Suflet, despre provocări și motive de recunoștință, despre nopți nedormite, inspirație și planuri de viitor, în interviul de azi.

 

Dragă Claudia, cum s-a schimbat viața ta, de la ultimul interviu pe care ni l-ai acordat?

 

S-a schimbat mult. În cele mai multe privințe, în bine. Am învățat foarte multe lucruri. Despre mine, despre oameni, despre limite (și lipsa lor), despre pașii care chiar te pot duce departe, oricât de mici și stingheri ar părea, dacă muncești din greu și nu te oprești din a crede în tine.

 

Dar din punct de vedere antreprenorial, cum a evoluat proiectul tău – Dulciuri cu Suflet?

 

Dulciuri cu Suflet a fost, încă de la început, un bulgăre. A crescut organic, de la comandă la comandă, de la un client la altul, de la străini care au devenit ambasadorii acestui mic business absolut altruist, doar din recomandări și propagarea lor.

 

Care au fost cele mai mari provocări, în ceea ce privește business-ul, pe care le-ai întâmpinat în acești ani?

 

Cele mai mari provocări au fost și încă sunt să îmi impun niște limite sănătoase. Să lucrez mai puțin, să deleg sarcini, să trasez obiective clare și să mă țin de ele. Să livrez calitate.

 

Spuneai că „esența este să te identifici atât de tare cu ce faci, încât asta să îți aducă libertatea și, implicit, fericirea”. Când te-ai identificat cu adevărat cu Dulciuri cu Suflet? Cum ai defini tu libertatea și fericirea în raport cu activitatea ta, care nu îți oferă mai deloc timp liber?

 

Identificarea cu businessul meu cred că a fost mereu constantă, nu m-am abătut de la crezurile cu care am pornit pe acest drum, nu am făcut rabat de la calitate, indiferent cât au crescut prețurile și cât de instabile au devenit vremurile, nu m-am asociat cu lucruri sau oameni cu care nu am rezonat, nu m-am aliniat unor trenduri doar de dragul lor.

Libertatea mea în ultima vreme e, recunosc, limitată. Iar fericirea, în momentul acesta, aș zice că ar fi cel mai corect definită prin găsirea unui echilibru. Dar cred că sunt foarte puțini antreprenori care trăiesc, cu adevărat, în echilibru, care reușesc să trăiască mai mult decât muncesc, care își permit luxul de lua o pauză reală, chiar și pentru câteva zile, de la business și tot ce înseamnă asta. Și nu mă refer la o pauză fizică, ci de la o deconectare absolută.

 

Vorbeai pe instagram despre cât de complicat este să fii one man show în propriul business. Ai simțit vreodată că produsul tău are de suferit din cauza multitudinii de activități pe care ești nevoită să le faci și de care business-ul are nevoie?

 

Da, cred că un business are de suferit dacă este condus de un one man show.

Oricât de autodidact ai fi, oricâtă măiestrie și pricepere ar zace în tine, nu poți da randament 100% pe termen lung. Pierzi aspecte ce pot fi foarte importante în business din varii motive, de la lipsa de timp, prea multă oboseală, presiune și altele. De aceea există specialiști. Pentru asta există munca în echipă. Nu poți fi bun în toate privințele. Nu poți fi în două locuri în același timp.

 

Cum arată pentru tine o zi de lucru în laborator? Când îți faci timp de toate celelalte aspecte administrative?

 

Am zile în care primează taskurile administrative și zile în care nu fac altceva decât să lucrez de dimineața până seara fără nicio pauză.

Zilele în laborator sunt departe de a fi cum mi-am imaginat eu când am pornit pe acest drum. Este un maraton de cele mai multe ori. Dar îmi doresc foarte mult ca asta să se schimbe, iar pentru asta am nevoie de o echipă.

 

De unde te inspiri pentru crearea rețetelor și a designului produselor? 

 

Mă inspir din tot ce este în jurul meu. Torturile mele preferate sunt cele la care clientul îmi dă absolut mână liberă la decor, iar forma lor finală poate, de cele mai multe ori, să difere de gândul cu care am pornit.

Cât despre rețete, încerc să am gusturi și texturi cât mai diverse și produse cât mai curate și cu ingrediente de calitate.

 

Povestește-ne puțin despre ceea ce nu se vede. Cât muncești pentru un produs final? Care sunt cele mai grele etape?

 

Timpul investit într-un produs final este greu de cuantificat, uneori are în spate toți anii de până acum, multe ore de muncă în laborator, multe nopți nedormite făcând research sau gândind soluții.

Etapele grele sunt diferite de la produs la produs. Uneori, chiar dacă pare greu de crezut, cel mai dificil când finalizez o comandă nu a fost să o duc la bun sfârșit, ci să interacționez cu clientul care a plasat-o (sunt cazuri foarte rare, dar ele există), iar acesta este motivul pentru care sunt foarte bucuroasă că marea majoritate a clienților sunt oameni cu care rezonez, care înțeleg conceptul Dulciuri cu Suflet și îl aleg tocmai pentru ce reprezintă el.

 

Care sunt planurile de viitor pentru Dulciuri cu Suflet? Dar pentru tine, cea din spatele business-ului?

 

Este întrebarea la care răspunsul vine cel mai greu. Pentru că m-a prins într-o perioadă în care este absolut necesar să hotărăsc daca vreau să rămână un business mic sau să treacă la următorul nivel, iar balanță înclină spre altceva aproape în fiecare zi. Nu știu să răspund acum la ea, adică știu, dar aș avea două răspunsuri absolut diferite și aș simți că sunt corecte amândouă chiar daca sunt la poli opuși.

Planurile de viitor pentru mine sunt simple. Știu că îmi doresc să rămân Claudia de la #dulciuricusuflet. Cred că îmi doresc cel mai mult să trăiesc simplu, să mă bucur de tot și să am timp. Nu simt că le fac pe toate acum, cel puțin nu simultan.

Mi-aș mai dori să reușesc să fac din când în când ateliere în care să îi învăț pe alții tot ce eu am învățat în prea mulți ani, cu prea multe sacrificii. Nu neapărat ce ține de torturi/dulciuri, pentru asta există specialiști mai în măsură ci, mai ales, de drumul până la ele, de ușile la care nu merită să bați și de cele în fața cărora contează să zăbovești până se vor deschide.

Îmi place mult de Claudia ce poartă șorț și are un tel sau o spatulă ca extensie a mâinii, dar mi-e deseori dor de Claudia – managerul de dinainte. Primesc foarte des mesaje de la doamne sau domnișoare, în care sunt întrebată cum am reușit, dacă le pot sfătui/ajuta/ghida și îmi dau astfel seama cât de diferit pare dinafară un lucru despre care nu ai toate datele.

 

Ce altceva ne poți împărtăși despre tine? Cine este Claudia când nu este în laborator, nu vorbește cu un client sau nu se uită pe vreun raport financiar?

 

Când am pornit pe drumul acesta aș fi știut să răspund mai repede și mai ușor la întrebarea cine sunt. Sunt, în primul rând, extrem de recunoscătoare pentru tot ce trăiesc, pentru faptul că merg în fiecare zi să muncesc într-un loc care îmi aparține, la un vis pe care îl îndeplinesc cu fiecare tort.

Sunt un om care își caută echilibrul între a fi și a face. Este tare greu de găsit.

Sunt dependentă de familia mea și de dragoste. În toate formele ei. Sunt un om simplu care nu mai simte nevoia să iasă în față.

Iubesc florile și cărțile. Și oamenii. Și mâncarea gătita de iubitul meu.

Și dacă tot am ajuns aici, aș vrea să le mulțumesc unor oameni pentru tot ce sunt eu azi, acum, în acest context. Fratelui meu care întotdeauna, dar absolut întotdeauna mi-a fost ancoră și aripi deopotrivă, și iubitului meu, care a înțeles toată nebunia ultimilor ani și mi-a fost scut și ajutor necontenit.

 


Desertul preferat (de pregătit): tortul de ciocolată.

Desertul preferat (de savurat): mini choux cu vanilie, ruladă de bezea

3 cuvinte care te caracterizează: credință, dragoste, muncă

O amintire dragă legată de un produs pe care l-ai pregătit: nu aș putea alege una, feedbackurile clienților sunt pur și simplu hrană pentru suflet

Note to self: Crede în tine. Și Believe în magic.

 

Editor:

Despre curaj și ambiția de a merge mai departe, cu antreprenoarea Claudia Pop

Claudia Pop a lăsat un post de conducere într-o companie pentru a fi propriul ei șef. Și-a creat o poveste în care aduce fericire în casele oamenilor: ,,Dulciuri cu suflet”. Drumul nu a fost ușor, însă astăzi spune că afacerea ei îi aduce fericire. Nu a avut modele și mentori în alte femei, dar s-a ghidat după valorile pe care le-a văzut în fratele ei. Crăciunul acesta ne recomandă să încercăm pavlova ,,cu suflet”. Dar până acolo, vă invităm să aflați de cât suflet e nevoie ca o afacere să crească frumos.

unnamed (3)

Ți-ai creat propriul tău business, Dulciuri cu suflet. De unde a venit ideea?

La un moment dat, în urmă cu câțiva ani, când nu eram într-o perioadă neapărat fericită a vieții mele și aveam insomnii, trebuia să îmi umplu cu ceva golurile acelea ale nopții. Butonam telefonul și am vazut o poză draguță cu brioșe. A doua zi am mers și am cumpărat cele necesare și am facut primele mele brioșe. Impropriu spus, acum, brioșe.

Au fost un eșec total, le-am aruncat cu totul și mi-am vazut de treabă, mahnită dar, totodată resemnată că dulciurile nu sunt pentru mine. După câteva zile însă, timp în care mă urmărea cumva gândul că nu am fost în stare să fac niște amărâte de brioșe, le-am refăcut. Am stat nemișcată în fața ușii cuptorului cele 20 de minute de care au avut nevoie pentru a se coace. Le vedeam cum cresc în timp real și, cumva, cred, ceva s-a declanșat in mine. Au ieșit. Au fost chiar bune. Mai departe, povestea s-a repetat oarecum similar. Noaptea era pentru copt. Apoi pentru research. Și tot asa. Am inceput să îmi cumpar forme de copt de toate felurile și să testez rețete.

Tot ce coceam, fie duceam a doua zi la job, fie îmi invitam prietenii să le mănânce. Pentru că ajunsesem într-un punct în care cheltuiam destul de mulți bani pe asta, a venit, cumva by default, punctul în care trebuia fie să mă opresc, fie să încerc să le vând. De aici, pana la a-mi da seama cât mă relaxeaza coptul și cum devenise infuzie de fericire pentru mine reacția oamenilor când gustau, și conștientizarea că vreau să fac asta la un alt nivel, n-a fost decât un pas.

unnamed (5)

Care au fost primele investiții și ce ți s-a părut cel mai greu, care a fost cea mai mare provocare?

Primele investitii au fost în formele de copt. Cel mai greu și, totodată, cea mai mare provocare, a fost să renunț la job, fără nicio plasă de siguranță, fără venituri care să vină din alta parte și să fac exclusiv asta. Să gestionez reacțiile cunoscuților, care nu au întârziat să apară. Inclusiv cele de genul: Claudia, ești manager, nu e ok să faci dulciuri. Sau: e inconștiență să renunti la un post de conducere ca să o iei de la zero într-un domeniu despre care nu ști mai nimic.
unnamed (1)
Ce aduce succesul într-o afacere cu mâncare?
Succesul e o treabă relativă. Și drumul către el, la fel. Cred ca respectul pe care îl ai vizavi de tine, de ce faci și de consumatorul final, în acest business face diferența. În orice business, de fapt.
unnamed (4)
Care e, din punctul tău de vedere, elementul-cheie pentru ca o afacere să crească frumos, să fie plăcută de clienți?
Nu știu dacă e elementul-cheie, dar un element foarte important, cred, e să începi având setate niște reguli. Niște principii. Un crez de la care să nu te abați. Al meu, de exemplu, e calitatea ingredientelor. Să nu sari peste etape din dorința de a fi cât mai sus, cât mai repede. Pierzi tot farmecul, toată magia pașilor mici și stângaci ce devin, în timp, fermi, hotărâți.
Cum îți împarți timpul acum, între propriul tău business și familie, alte activități?
Cam toată atenția îmi e îndreptată către ale mele #dulciuricusuflet și creșterea acestui proiect. Am început demersurile pentru deschiderea unei mici cafenele în care vor fi toate produsele facute de mine și aștept cu mare nerăbdare ziua în care va fi gata. Familia mea e lângă mine în tot caruselul ăsta, mereu a fost, mereu va fi. Fără ea, visele mele n-ar sti că pot purta aripi.
Referitor la alte activități, cred că setarea unor priorități e foarte importantă. Au fost și sunt lucruri de care m-am privat alegând drumul asta. Nu am renunțat însă la nimic din tot ce voiam să fac înainte, unele își urmează cursul în mod firesc, altele au fost puțin amânate Le va veni și lor vremea.
unnamed (2)
Care este sfatul tău pentru o tânără care vrea să își deschidă un business?
Eu vin dintr-un oraș foarte mic. Când am plecat din Năsaudul meu, goal-ul era să fac o facultate, să am un job, să mă pot întreține. Îmi plăcea să citesc. Și să ascult muzică. Pasiunile mele erau limitate, la fel și țelurile, dar asta era pentru ca nu știam ce lume mare se poate deschide dincolo de granițele acelea.
După ce le-am bifat pe toate, atât școlile, cât și posturile pe care le-am ocupat, am înțeles că esența e alta. Și anume să te identifici atât de tare cu ce faci încât asta să îți aducă libertatea. Și, implicit, fericirea. E greu să dai sfaturi și mă feresc de a o face. Asta, poate și pentru că știu ce reacții au avut unii oameni din jurul meu. Pot însă să îi spun ca visele, daca lupti îndeajuns pentru ele, pot să devina realitate. Ca pașii pot fi mulți și grei, dar că merita fiecare dintre ei. Că parerile celor din jur trebuie filtrate cu grijă. Că puterea și resursele sunt în ea, trebuie doar să le caute. Și i-aș mai spune să îndrăznească. Să sară. Da, poate să cadă. Le fel de bine însa, poate să zboare.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: arhivă personală Claudia Pop