Justin Timberlake, pentru prima data în România, la EC 2025

Just In Time & Just Insane! Electric Castle anunță primul headliner pentru ediția din 2025: Justin Timberlake va susține primul său concert în România pe scena principală a festivalului, programat între 16 și 20 iulie. Superstarul american promite un show pe măsura energiei și carismei care îl menține în topul celor mai importanți artiști pop al ultimelor decade, cu un mixt între hit-urile sale memorabile și piese de pe cel mai nou album Everything I Thought It Was. Până joi, inclusiv, fanii își pot achiziționa abonamentele de festival, la un preț special.

Producător, compozitor, actor, Justin Timberlake este un artist complet. La fel va fi și show-ul pe care îl propune fanilor săi din România. De la „clasicele” hit-uri „Cry Me a River” și „SexyBack”, care au stat zeci de săptămâni în clasamentele mondiale, la recent lansatele „Selfish” și „No Angels,” concertul lui Justin Timberlake  va fi o călătorie prin toate etapele sale creative importante.

Cariera lui Justin Timberlake este o probă pură de longevitate artistică și succes. De-a lungul timpului, artistul a câștigat 10 premii GRAMMY Awards, la categorii diferite, și 4 premii Emmy. În 2017, hit-ul său „Can’t Stop the Feeling!”, inclus pe coloana sonoră a filmului Trolls, a fost nominalizat la Oscar, la categoria Cea Mai Bună Piesă Originală, o nouă confirmare a statutului său de artist iconic în muzica pop. În paralel, Timberlake și-a construit un parcurs solid și pe marele ecran, cel mai recent împrumutându-și vocea personajelor din Trolls Band Together, lansat în 2023. Succesul albumului Everything I Thought It Was completează palmaresul impresionant, printre cele 18 piese fiind inclus și single-ul „Selfish”. 

Cu Justin Timberlake anunțat ca headliner, Electric Castle promite o a 11-a ediție de top, cu toate ingredientele care l-au transformat în unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică din Europa. Între 16 și 20 iulie, zecile de mii de fani se vor bucura de un line-up eclectic, într-o producție de festival spectaculoasă și o atmosferă unică, așa cum doar domeniul Banffy poate oferi. 

Până joi, 10 octombrie, inclusiv, abonamentele Electric Castle sunt disponibile la un preț special, începând de la 139 Euro + taxe. Toate detalii pe www.electriccastle.ro.

Electric Castle 11 are loc între 16 și 20 iulie 2025 / Abonamentele Early Bird sunt SOLD OUT

Este oficial! Electric Castle se întoarce pentru ediția a 11-a ce va avea loc între 16 și 20 iulie 2025. Festivalul este pregătit să aducă din nou cinci zile de muzică, distracție și amintiri de neuitat pe emblematicul domeniu al castelului Banffy din Bonțida.

O parte importantă dintre fanii evenimentului s-au pregătit deja pentru vara anului viitor achiziționându-și abonamente în campania de Early Bird, biletele din această categorie fiind deja epuizate. Cu toții sunt în așteptarea experienței complete pe care Electric Castle o creează la fiecare ediție: sute de show-uri pe cele 10 scene din festival, de la concerte live pop sau rock, la set-uri ce te țin în mișcare până la primele ore ale dimineții, întâlniri cu oamenii ce formează comunitatea EC și activități ce ar putea umple o vacanță de săptămâni întregi. În cele doar 288 de zile rămase, festivalierii pot pune pe repeat piesa inedită ce le este dedicată aici, un kind reminder la tot ce înseamnă o zi în Electric Castle.

Odată cu epuizarea ofertei Early Bird, abonamentele pentru Electric Castle 2025 pot fi cumpărate la prețuri între 139 de Euro (General Acces) și 249 Euro (Premium), plus taxe. Organizatorii păstrează oferta specială pentru festivalierii sub 21 de ani, cu prețul abonamentului la 109 Euro. 

Tot de astăzi, este disponibilă și oferta completă pentru cazarea în EC Village. De la doar 20 Euro pe noapte, un participant poate alege una dintre căsuțele, corturile sau igloo-urile pregătite de organizatori într-un camping în care au acces la dușuri, baruri, zone de sport sau relaxare, chiar și o scenă proprie.  

 

Foto copertă: Day4, EC10, Main Stage,CHASE & STATUS LIVE, Miluta Flueras, Musicians on Stage, Performances

Zalando sărbătorește doi ani în România prin parteneriatul cu Electric Castle

Zalando – platforma noastră preferată online de fashion și lifestyle din Europa, sărbătorește al doilea an de prezență în România printr-un parteneriat cu festivalul Electric Castle, unul dintre cele mai emblematice evenimente muzicale din regiune. În calitate de sponsor exclusiv de modă, Zalando a invitat vizitatorii să exploreze gama largă de colecții ale brandului și a încurajat participanții la festival să-și celebreze individualitatea și să își exprime stilul lor unic.

Sărbătorind sinergia dintre muzică și modă, prezența Zalando la Electric Castle a arătat cum stilul vestimentar poate să amplifice și să reflecte energia vibrantă a atmosferei de festival. Colaborarea subliniază dedicarea Zalando de a încuraja creativitatea și auto-exprimarea, asigurându-se că fiecare participant la festival își poate exprima cu adevărat stilul. Pe parcursul zilelor Electric Castle, pop-up-ul Zalando a prezentat stiluri tematice care au capturat perfect esența tendințelor de vară.

Articolele expuse au îmbrățișat tonuri liniștitoare de „apricot crush” și pasteluri „gelato”, creând o atmosferă aerisită și proaspătă de vară. Stilurile au evidențiat, de asemenea, nuanțele îndrăznețe ale sezonului cu tonuri impresionante precum cyber lime, roșu radiant și albastru cobalt, oferind un plus de încredere și stil pentru a străluci puternic sub soarele verii. Selecția de piese vestimentare a subliniat dedicarea Zalando pentru creativitate și auto-exprimare prin modă.

Activarea a fost amplificată mai departe printr-o colaborare cu Irina Rimes, unul dintre artiștii care au urcat pe scena principală. Irina, cunoscută pentru stilul ei muzical unic și hituri precum „Visele” și „Ielele”, și-a stilizat ținuta de scenă împreună cu Zalando.

Irina Rimes despre colaborarea cu Zalando: „Pe măsură ce evoluez și explorez noi dimensiuni în muzica mea, îmi doresc să transpun aceste trăiri prin stilul meu. Colaborarea cu Zalando îmi permite să descopăr alegeri vestimentare îndrăznețe și distinctive, care completează perfect călătoria mea artistică și exprimarea stilului personal. Stilurile lor unice îmi intensifică experiența muzicală și mă încurajează să-mi explorez limitele. ”

Pop-up-ul Zalando a fost localizat în fața scenei principale, atrăgând mii de vizitatori pe durata festivalului. Vizitatorii au putut explora colecțiile colorate și au primit unul dintre cele 2.000 de vouchere exclusive pe Zalando.ro.

DESPRE ZALANDO

Zalando este principalul sistem pan-european de e-commerce în fashion și lifestyle din Europa. Fondată la Berlin în 2008, oferim o gamă largă de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și beauty celor peste 50 de milioane de clienți activi din 25 de piețe. Selecția de branduri internaționale include atât nume cunoscute la nivel global, cât și mărci locale. Platforma noastră reprezintă destinația de fashion completă pentru inspirație, inovație, interacțiune și cumpărături. Totodată, suntem o companie europeană de top, axată pe tehnologie, așadar ne străduim să oferim soluții digitale pentru toți cei implicați în acest proces: de la clienți și parteneri, la toți colaboratorii importanți care fac parte din povestea Zalando. Viziunea noastră este să fim un punct de referință în fashion, cu un impact net pozitiv asupra oamenilor și a planetei. 

DESPRE ELECTRIC CASTLE

Festivalul Electric Castle schimbă o generație oferind contextul perfect pentru a te bucura de libertate și a explora un line-up eclectic într-o atmosferă autentică și inclusivă. Pentru cinci zile, domeniul Castelului Bánffy devine „acasă” pentru iubitorii festivalului, fiind locul în care te poți pierde pentru a te regăsi. Aici, înconjurat de natură, poți deveni o parte a fenomenului cultural care a primit titlul de Cel mai bun festival european de dimensiuni medii, unul dintre puținele festivaluri din Europa în care muzica și petrecerile continuă pe toată durata evenimentului.

Experiența Zalando la Electric Castle 2024: ținute care ne-au inspirat și experiențe unice în inima festivalului

Electric Castle – locul unde magia se întâlnește cu muzica, iar visele devin realitate! În fiecare an, mii de festivalieri din toate colțurile lumii se adună la castel pentru 5 zile pline de distracție, mix unic de muzică și experiențe de neuitat. Anul acesta, printre multele surprize, Zalando a reușit să capteze atenția tuturor.

Experiența la Electric Castle de anul acesta a început cu alegerea ținutelor. De la stilul boho chic, la culori vibrante pentru zilele însorite, până la cele mai extravagante alegeri și chiar unele potrivite pentru ploaie – partener al festivalului, Zalando ne-a dat ocazia unor ținute stylish și pline de culoare.

Bluzele tricotate, pantalonii loose fit, top-urile și fustele din denim sau cele A-line au părut alegerea perfectă pentru festival, accesorizate cu încălțări cool și confortabile. Printre alegerile noastre se numără branduri precum: Even & Odd, Only, Pieces, Pegador, Bershka, Karl Lagerfeld Jeans sau Converse. Fiecare piesă vestimentară a fost aleasă cu grijă pentru a combina stilul cu confortul, creând look-uri perfecte pentru festival.

 

 

Înainte de începerea festivalului, Zalando ne-a oferit un kit de festival perfect pentru aventurile de la castel. Cu pelerine indispensabile pentru orice capriciu al vremii, borsete chic pentru esențiale și baterii externe pentru a ne asigura că imortalizăm fiecare moment magic până în zori, am fost pregătite să strălucim la Electric Castle.

 

Festivalul a început cu vizita la cornerul Zalando, un adevărat punct de atracție pentru iubitorii de modă și distracție, plin de inspirație și surprize pentru festivalierii entuziasmați de cea de-a zecea ediție a Electric Castle. Situat în inima festivalului, cornerul a adus un strop de culoare și inspirație pentru ținute perfecte în fiecare zi a festivalului. Împreună cu Zalando, am creat ținutele perfecte care ne-au făcut să ne simțim foarte bine în pielea noastră. Look-urile abordate ne-au permis să strălucim, combinând stilul cu confortul și transformând fiecare zi de festival într-o declarație de modă personală.

 

Credit foto: Cezar Bulat

 

De la standere pline cu piese vestimentare care să-ți completeze look-ul, până la outfit-uri gata stilizate pentru a te asigura că vei avea cea mai cool apariție. Paiete, franjuri, printuri vibrante și accesorii inedite, toate menite să te scoată din anonimat și să îți ofere vibe-ul perfect de festival. Întreaga experiență de la cornerul Zalando a fost despre a-ți lăsa creativitatea să strălucească – Shine Your Light!

 

Credit foto: Cezar Bulat

 

Pe lângă outfituri inspiraționale, Zalando a pregătit pentru festivalieri o mulțime de experiențe și surprize. Statementul Shine Your Light a fost centrul provocării lansate de Zalando, iar cei care au acceptat această provocare au fost răsplătiți pe măsură.

 

Credit foto: Cezar Bulat

 

Fiecare zi de festival a adus ținute și look-uri complet noi, toate concepute pentru a le permite participanților să-și exprime creativitatea și să îndrăznească să compună cele mai cool outfit-uri. Festivalierii au avut ocazia să se bucure de fotografii creative, ținute cool și să creeze look-uri unice în cadrul atmosferei vibrante și prietenoase de la pop-up-ul Zalando.

 

Credit foto: Cezar Bulat

 

Prezența Zalando la Electric Castle nu a fost doar despre modă, a fost despre crearea unor experiențe de neuitat, despre exprimarea liberă și despre bucuria de a face parte dintr-o comunitate vibrantă. Într-o atmosferă unde fiecare detaliu a contat și fiecare outfit a fost o declarație despre stil, Zalando ne-a încurajat să ne exprimăm individualitatea și să ne lăsăm amprenta asupra festivalului, dând naștere unor amintiri de neuitat și aducând un plus de culoare și entuziasm în inima festivalului.

Până la ediția viitoare, Shine Your Light alături de Zalando!

 

Credit foto: Cezar Bulat

 

Despre Zalando

Zalando este principalul sistem pan-european de e-commerce în fashion și lifestyle din Europa.

Fondată la Berlin în 2008, compania oferă o gamă largă de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și beauty celor peste 50 de milioane de clienți activi din 25 de piețe. Selecția de branduri internaționale include atât nume cunoscute la nivel global, cât și mărci locale. Platforma reprezintă destinația de fashion completă pentru inspirație, inovație, interacțiune și cumpărături.

Totodată, sunt o companie europeană de top, axată pe tehnologie, așadar se străduiesc să ofere soluții digitale pentru toți cei implicați în acest proces: de la clienți și parteneri, la toți colaboratorii importanți care fac parte din povestea Zalando. Viziunea lor este să fie un punct de referință în fashion, cu un impact net pozitiv asupra oamenilor și a planetei. 

 

Credit foto copertă: Cezar Bulat

 

Editor:

Ziua 4 de EC 10: 68.000 de fani, super artiști, ploaie și zâmbete

Delicatese artistice în ziua a 4-a a Electric Castle: Massive Attack și-a hipnotizat fanii cu unul dintre cele mai frumoase concerte ale anului, Chase and Status și-a confirmat poziția în top electro acts, iar Marc Rebillet a demonstrat că vestimentația de festival ideală e una minimală. Cu un mix de arșiță, ploaie, super artiști și zâmbete, totul în doar 24 de ore, Electric Castle a servit pentru 68.000 de fani meniul fericirii la castel. 

Credit: Theodor Tudose

 

Nu putea fi mai frumos! Massive Attack a oferit un moment artistic complet, cu cele mai importante hit-uri din carieră, cu artiști din formula originală a proiectului și mesaje sociale puternice pe care publicul le-a susținut cu aplauze. S-a vibrat pe Unfinished Symphony, Angel și Safe From Harm, într-un show minimalist vizual. Tot minimalist a fost și stilul vestimentar propus de Marc Rebillet. Artistul nu s-a mai complicat să-și aducă celebrul halat și a optat direct pentru libertatea de a dansa la bustul gol, într-un set nebun, nebun, nebun. 

 

Adrenalina rămâne la maxim pentru ultima zi de festival. Pe scena principală sunt programate 3 premiere la Electric Castle, trupa Vama, exotica Sevdaliza și superstarul dancehall Sean Paul. Subcarpați păstrează tradiția de a „închide” main stage, însă petrecerea va continua până la 8 dimineața.

Cei 15.000 de festivalieri cazați în campingul EC Village își vor lua „La revedere!” de la spațiu ce le-a fost casă, în ultima săptămână, luni dimineața, la ora 10:00. Autobuzele vor pleca din Bonțida spre Cluj până la ora 11:00. 

Credit: Andrei Popa

 

Toate informațiile la zi despre Electric Castle 10 se regăsesc în aplicația și pe site-ul festivalului www.electriccastle.ro.

 

Cover: Day4, EC10, Main Stage – CHASE & STATUS LIVE, credit: Miluta Flueras

Massive Attack, Chase and Status (live), Khruangbin pe scena principală la Electric Castle 10

Cu Massive Attack, Chase and Status (live), Khruangbin, DJ Shadow, Carlita, Hernan Cattaneo și alți zeci de artiști în programul zilei de sâmbătă, Electric Castle așteaptă record de participanți pentru cea de-a 4-a zi a ediției. 

Credit foto: Andrei Popa

 

Cel mai mare număr de mosh pit-uri simultane din istoria Electric Castle a fost marcat, vineri seara, la concertul britanicilor de la Bring Me The Horizon. Fani veniți din toată Europa au primit exact ce s-au așteptat: un spectacol vizual și sonor extravagant. Chiar și natura a ținut să fie parte din show: ploaia a început să cadă pe hit-ul Teardrops pentru a completa atmosfera.

 

Credit foto: Vlad Braga

 

La scena Hangar, a fost show la înălțime cu Shaquille O’Neal în rolul său de DJ Diesel. Superstarul american și-a cucerit din prima secundă publicul apărând în maioul campioanei României la baschet, U BT Cluj, salutându-și fanii în română, invitându-i să danseze lângă pupitru și împărțind doar energie pozitivă. 

Alte sute de momente unice pe toate scenele din festival au făcut ziua a 3-a de Electric Castle memorabilă pentru cei 67.000 de festivalieri prezenți, vineri, pe domeniul Banffy.

 

Credit foto: Vlad Braga

 

2024 marchează revenirea Massive Attack în circuitul de concerte, iar România are privilegiul de a fi printre puținele țări ce găzduiesc legendara trupă, sâmbătă, la Electric Castle. Două premiere pe scena principală: prima dată în România, Khruangbin, trupa ale cărei albume au depășit 800 de milioane de difuzări pe streaming și varianta de live show a Chase & Status, duo-ul ce deține titlul de „producătorului anului 2023” în Marea Britanie. 

 

Credit foto: Theodor Tudose

 

Cei care și-au planificat deja să prindă răsăritul dansând au de ales între legendarul DJ argentinian Hernan Cattaneo, senzația house Carlita sau Ricardo Villalobos, genialul producător ce promite să nu-și încheie set-ul înainte de prima cafea de duminică dimineața.

 

Toate informațiile la zi despre Electric Castle 10 se regăsesc în aplicația și pe site-ul festivalului www.electriccastle.ro.

 

Credit foto: Adi BulboacaI

Toate show-urile merită trăite live la Electric Castle 2024

Electric Castle ajunge, astăzi, în a treia zi a ediției a 10-a, iar participanții se pregătesc să marcheze propriile recorduri în distanțe parcurse între cele 10 scene din festival. Provocarea zilei va fi să ajungă la toate concertele pe care nu vor să le rateze. Bring Me The Horizon, Paolo Nutini. DJ Diesel (aka Shaquille O’Neal) probează că nu trebuie să alegi între rock, folk pop sau dub step, ci doar să te bucuri la maximum de ele. 

Credit foto: Todor Dan

 

Joi, domeniul Banffy a vibrat în ritmuri afrobeat: „Acesta nu este Electric Castle, aceasta este o petrecere Rema” („This is not Electric Castle, this is Rema party”). Iar Rema s-a ținut de cuvânt și a convins chiar și spectatorii ce, poate, l-au descoperit abia aseară, că merită să intre în rândul numelor mari din muzică.

Credit foto: Andrei Popa

 

Miezul nopții i-a surprins pe festivalieri între Lebanon Hanover și Bonobo, pentru ca petrecerea să continue, până dimineața, alături de Apashe și super DJ-ul francez Kungs. În total, 53.000 de oameni au fost prezenți la Electric Castle în a doua zi de festival. 

 

 

Cinci camioane cu echipament au sosit, în România, doar pentru concertul Bring Me The Horizon de vineri seara. Britanicii sunt printre cele mai iubite trupe din istoria Electric Castle, iar fanii sărbătoresc nu doar revenirea lor, pentru a treia oară, la Bonțida, ci și un album nou și unul dintre cele mai bune show-uri rock din acest an. Va fi greu de plecat, astăzi, de la scena principală pentru că Nina Kravitz a pregătit un set lung, iar nimeni nu vrea să rateze vreo apariție a reginei techno. 

 

Credit foto: Amanda Maier

 

Comedy Club și EC Talks conduc, pentru moment, în topul preferințelor festivalierilor pentru activitățile de zi, în concurență cu activitățile sportive. Terenurile de baschet și volei găzduiesc meciuri chiar și la miezul nopții, în total organizatorii au pregătite peste 60 de activități pentru cei ce vor să aibă o zi activă în Electric Castle.

 

Credit foto: Vlad Braga

 

Toate informațiile la zi despre Electric Castle 10 se regăsesc în aplicația și pe site-ul festivalului www.electriccastle.ro.

 

Credit foto copertă: Andrei Popa

Prima zi de EC 10: ploaie de beat-uri, pași de dans și distracție

Electric Castle începe cu prognoze bune: încă din prima zi de festival, peste 34.000 de participanți au ales cea mai fierbinte destinație a momentului în România, domeniul Banffy din Bonțida.

Urarea de „bun venit” a fost făcută cu sute de litri de apă distribuite gratuit pentru a-i răcori pe festivalieri. Organizatorii le reamintesc acestora constant cât de important e să rămână hidratați și de cișmelele cu apă disponibile pentru consum gratuit. Temperatura a fost, oricum, doar un detaliu pentru cei ajunși, de miercuri, în festival. Participanții au ales să danseze, la soare sau la umbră, iar distracția de noapte s-a prelungit și cu ajutorul vremii: a plouat la Bonțida, semn că festivalul își respectă tradiția. 

Credit foto: Sovan Cosmin

 

De joi, toate scenele festivalului sunt deschise și pregătite să întâmpine capetele de afiș ale celei de-a 10-a ediții. REMA, senzația momentului în curentul afrobeat, ajunge la Bonțida la doar câteva zile de la lansarea noului album HEIS. Artistul ce a strâns miliarde de difuzări în rețelele de streaming și zeci de premii cu hit-ul „Calm Down” promite o energie cu totul nouă. HEIS e dinamic, puternic, o declarație în forță pentru cei ce se întrebau dacă REMA nu e doar o star meteoric.

Credit foto: Adrian Varzaru

 

A fost plin, încă din prima seară, la scena Hangar, și lucrurile nu se vor schimba nici astăzi. Cavalera, veteranii heavy metal, Lebannon Hannover, trupa ce susține curentul post-punk, și rapperul canadian Night Lovell, creează exact mixul de care publicul are nevoie pentru a-și exersa toate stilurile de dans. 

Pentru cei care încă nu știu ce să aleagă din lista de peste 60 de activități sportive, de entertainment sau culturale din program, există o destinație sigură: Comedy Club. În fiecare zi, show-urile echipei Comedy Box din The Stables promit să nu dezamăgească.

Credit foto: Miluta Flueras

 

Aplicația Electric Castle și site-ul electriccastle.ro oferă în timp real informații actualizate despre programul complet al festivalului.

 

Credit foto copertă: Miluta Flueras

Electric Castle gata de start!

Va fi cea mai bună ediție Electric Castle de până acum! Evenimentul pe care mii de participanți îl așteaptă un an întreg este pregătit de start. Campingul a fost, deja, deschis pentru a-i primi pe cei 18.000 de locuitori ce vor popula EC Village pentru următoarea săptămână, iar organizatorii au pregătit soluții pentru acces rapid, simplificat și în siguranță.

Festivalul se deschide, oficial, miercuri, 17 iulie, ora 14:00. Până în acel moment, participanții pot să rezolve, deja, de la distanță, cea mai mare parte dintre procedurile de acces: brățările pot fi ridicate, fizic, din locații dedicate din București și Cluj-Napoca sau pot fi livrate prin curier. Conectate cu un cont bancar, acestea vor fi „portofelul” de festival al festivalierilor, cea mai practică metodă de plată pentru cei ce nu vor să aibă grija banilor cash sau a cardurilor fizice.  

Tot online, participanții își pot achiziționa biletele de tren și autobuz, mijloacele de transport recomandate pentru a ajunge în Bonțida. Eficiente și sustenabile, acestea oferă varianta cea mai practică în special pentru cei care se vor deplasa zilnic înspre/dinspre festival, din stațiile amenajate în Cluj-Napoca, la Iulius Mall și Expo Transilvania. Electric Castle a suplimentat cu 25% numărul autobuzelor față de ediția precedentă, timpul maxim de așteptare estimat pentru îmbarcarea fiind de 30 de minute. 

Organizatorii au publicat și rutele auto de acces, mașinile care vin cu toate locurile ocupate beneficiind de gratuitate pe unul dintre cele peste 3.000 de locuri de parcare disponibile. Accesul în parking poate fi și el achitat online, înainte de a ajunge în aria festivalului. 

Peste 1.500 de oameni se vor ocupa de siguranța participanților, echipe proprii ale festivalului și ale autorităților. Electric Castle are propriul număr de urgență 0733 070 026 disponibil non stop și 3 puncte de prim-ajutor. Rămâne în vigoare și codul “Angel shot” ce poate fi folosit la orice bar pentru a primi ajutor. Pentru prima dată, în festival pot fi accesate punctele G-Info Spot unde sunt puse la dispoziție informații și resurse pentru siguranță sexuală. MedLife oferă gratuit posibilitatea de testare BTS iar medicii specialiști ginecologi, urologi, psihologi și psihiatrii sunt prezenți, în festival, pentru consiliere, în baza unui program prestabilit.

Două stații de hidratare gratuite sunt pregătite pentru zilele caniculare ce se anunță. Festivalierii își pot aduce propriile sticle reutilizabile și sunt încurajați să profite la maxim de zonele umbrite din festival. Punctele de hidratare, scenele și toate activitățile de la EC 10 pot fi găsite pe harta festivalului, disponibilă pe EC app. Tot acolo, participanții își pot crea programul, primind notificări înainte de show-urile lor preferate. Organizatorii pun la dispoziție și un ghid care include toate informațiile necesare pentru o experiență lipsită de griji.

Ediția cu numărul 10 a festivalului aduce câteva schimbări în ceea ce privește amplasarea scenelor. Scena Hangar, a doua ca dimensiune și locul preferat de iubitorii concertelor rock live și show-urilor drum & bass, va fi amplasată în apropierea castelului, iar Radio Stage îi preia locul. Drip Stage are o nouă înfățișare, devenind un hub pentru cultura urbană și locul în care participanții pot vedea artiști hip-hop, rap și trap de pe scenele europene, alături de cei locali.

Toate detaliile despre eveniment și biletele pot fi găsite pe https://electriccastle.ro/.

Piese vestimentare esențiale pentru Electric Castle: pregătită pentru orice condiții meteo cu piese versatile de la Zalando

Festivalurile de muzică sunt ocazia perfectă pentru a-ți exprima stilul personal și pentru a te bucura de muzică și de distracție. Totuși, vremea imprevizibilă poate crea uneori provocări când vine vorba de ținutele pe care le porți, așa că este important să fii pregătită pentru orice condiții meteo. Poți fii cool și confortabilă la Electric Castle festival, indiferent de vreme, de aceea Zalando ți-a pregătit o serie de piese vestimentare versatile, care cu siguranță te vor face remarcată:

 

Chic Boho pentru zilele însorite

Pentru acele zile însorite de vară, alege un look boho șic care îți permite să te simți confortabil și stylish în același timp. Bluza de la Gina Tricot în albastru cornflower oferă un vibe răcoros și relaxat. Combin-o cu fusta în formă de A pe culoare alb pentru un look neat și proaspăt. Adaugă o notă western cu botinele cowboy de la Pull&Bear în denim albastru, care sunt nu doar stilate, dar și confortabile pentru o zi întreagă de dans. Completează look-ul cu o curea boho pentru a accentua talia și o geantă de la Desigual în nuanțe maro pentru a-ți ține la îndemână toate esențialele.

Gina Tricot BOHO BELT Curea 129,00 lei, Gina Tricot Tricou cu imprimeu 90,00 lei, PULL&BEAR Fustă în formă de A 149,90 lei, PULL&BEAR Botine cowboy/biker 159,90 lei, Desigual Geantă de mână 509,00 lei

 

Confortabil și colorat pentru zilele călduroase

Pentru zilele călduroase, alege o rochie lejeră și colorată care îți permite să te miști liber și să te bucuri de atmosferă. Rochia de zi de la Pull&Bear în culori multiple și pastelate este perfectă pentru un look vibrant. Combin-o cu tenișii Buffalo Binary Charm în alb perlat pentru un plus de confort. Adaugă un element distractiv cu tricoul cu imprimeu Never Fully Dressed Lemon în alb și completează look-ul cu o geantă cu franjuri bej pentru un touch dinamic și un mood festivalier. Ca de fiecare dată nu uităm de SPF și de ochelarii de soare Only and Sons în pachet de două culori – negru și maro.

PULL&BEAR Rochie maxi 139,90 lei, Buffalo Sneakers low de la 461,00 lei, Never Fully Dressed Tricou cu imprimeu 239,00 lei, Bata Geantă crossbody 375,99 lei, ONSSMART UNISEX 2 PACK – Ochelari de soare 72,00 lei

 

Clasic cu un rebel touch 

Pentru un look clasic și pregătit pentru orice, alege o salopetă versatilă. Salopeta Barbour International Rosell în alb este o alegere excelentă, oferind atât stil cât și confort. Asorteaz-o cu cizmele cowboy biker Steve Madden Brocks în maro pentru un look trendy și rebel. Adaugă un strop de strălucire cu inelul La Manso Square transparent. Știm cât de greu e să ai grijă de telefon în festival, mai ales când dansezi pe muzica artiștilor preferați, așa că husa de la Nike Sportswear Premium, este perfectă pentru a-ți păstra telefonul la îndemână. Nu uita de ochelarii de soare Jack and Jones pentru un touch final cool al ținutei tale.

Barbour International Salopetă 284,00 lei, Steve Madden Cizme cowboy/biker 1.269,00 lei, LA MANSO SQUARE Inel 349,00 lei, Nike Sportswear Geantă telefon mobil 199,00 lei, Jack & Jones Ochelari de soare 99,00 lei

 

Indiferent de vreme, îți poți exprima creativitatea prin modă la festivaluri. Pentru a te bucura din plin de concerte și atmosfera festivalieră, gândește-te la piese versatile și practice care îți permit să te miști liber și să te simți confortabil. Nu uita să adaugi accente personale și să strălucești, pentru că fiecare festival este o ocazie de a-ți arăta stilul unic și de a te bucura de fiecare moment. Fii pregătită pentru orice condiții meteo și Shine Your Light la Electric Castle Festival împreună cu Zalando!

ASAP Recycling Park revine la EC: Jocuri despre reciclare și premii pentru participanți

Parcul eco de distracții, ASAP Recycling Park, revine la Electric Castle, pentru al treilea an consecutiv. După ce peste 30.000 de persoane au participat în 2022 și 2023 la activitățile pe teme de reciclare propuse de ASAP România în parteneriat cu Lidl România în cadrul festivalului, alte zeci de mii sunt așteptate și în acest an, în perioada 17-21 iulie, la Bonțida, să se bucure de jocuri care încurajează acțiunile sustenabile și să câștige premii. 

Astfel, de miercuri până duminică, între orele 12:00-20:00, cei prezenți la ediția cu numărul 10 a festivalului Electric Castle au timp să descopere toate jocurile și activitățile pregătite de ASAP România. Cu mare succes la public în anii anteriori, Roata Reciclării revine în 2024 la Electric Castle, precum și jocul Adevăr sau Reciclare. Dacă primul joc se bazează pe noroc, căci doar printr-o învârtire a roții, participanții pot câștiga merch-ul ASAP (tricou sau tote bag) sau ASAPUNCTE, al doilea ridică la fileu întrebări sau provocări pe teme de reciclare, unde informațiile pe zona de sustenabilitate ar putea fi de real ajutor în acumularea de puncte. 

Și agilitatea le va fi antrenată participanților printr-un joc de memorie, unde trebuie să caute seturile de câte două ilustrații identice, imprimate cu obiecte ce pot fi reciclate. Nelipsită în general din acțiunile și workshopurile programului ASAP România, distracția va fi garantată în fiecare activitate din cadrul ASAP Recycling Park, dar mai ales în jocul Stand a bottle.

„Când valorile și obiectivele pe zona de sustenabilitate sunt împărtășite și au sens comun, parteneriatele se conturează frumos, ba mai mult, dăinuie peste ani. Suntem pentru al treilea an consecutiv prezenți la Electric Castle cu ASAP Recycling Park, acolo unde publicul are simț civic și ne place asta! Îmi doresc ca parcul eco de distracții pe care-l readucem în inima festivalului să fie pentru fiecare <<cârligul>> de care are nevoie, ori în a conștientiza impactul nostru, al tuturor, față de mediu, ori în a duce o viață mai sustenabilă sau măcar din curiozitatea de a descoperi ce facem, ce obiective avem prin programul nostru și, nu în ultimul rând, să se distreze jucând împreună cu noi activitățile propuse.”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP. 

La ediția din acest an a Electric Castle, ASAP va refolosi cele mai multe dintre materialele produse anterior pentru ASAP Recycling Park, așa cum s-a întâmplat și în 2023, cu scopul de a-i motiva și pe alții să adopte un comportament sustenabil și să folosească cât mai puține resurse. 

Ca și la cele mai recente două ediții ale Electric Castle, din 2022 și 2023, parcul eco de distracții ASAP Recycling Park va fi amplasat în proximitatea Royal Market, magazinul Lidl din festival. 

Programul de distracții al ASAP Recycling Park și alte informații despre jocurile și activitățile din acest an, se vor regăsi în perioada următoare, dar și în timpul festivalului, pe conturile de social media Facebook, Instagram și TikTok ale ASAP România. 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Trăiește sustenabil experiența Electric Castle

Sticla de apă refolosibilă devine cel mai cool accesoriu pentru participanții la Electric Castle. Odată cu ediția ce va debuta în 17 iulie a.c., festivalul va oferi acces gratuit la apă potabilă, inclusiv în camping, lucru posibil în urma extinderii magistralei de apă din Bonțida și investițiilor proprii făcute pentru conectarea la aceasta. Organizatorii își doresc ca, astfel, să reducă semnificativ cantitatea de deșeuri din sticle de plastic și să ofere o alternativă avantajoasă pentru participanți din punct de vedere financiar. 

Cu ajutorul publicului, festivalul și-a propus să reducă cantitatea totală de deșeuri generată în timpul celor 5 zile de eveniment și să crească de la 20, la 25% gradul de reciclare. Peste 200 de persoane vor fi implicate în menținerea curățeniei și asigurarea colectării selective a deșeurilor. Pentru deșeurile din plastic ce nu pot fi reciclate, asociația ASAP are un spațiu dedicat în care participanții pot descoperi modalități creative de reutilizare. Consumul responsabil este și el o etapă în reducerea deșeurilor. Banca de Alimente va prelua alimentele ce nu vor fi vândute, iar în EC Village revin Royal Showers, dușurile cu sistem temporizat, prin care este redus consumul de apă și energie cu 30%. Anul trecut, acest sistem a dus la o economie de 2 milioane de litri de apă. Toate inițiativele sunt susținute de Lidl Romania. 

Transportul sustenabil rămâne o prioritate pentru Electric Castle. În 2023, peste 10.000 de oameni au călătorit cu trenurile EC, astfel că, anul acesta, organizatorii suplimentează  cu 40% numărul locurilor alocate. Pe lângă trenuri, participanții vor putea opta pentru autobuze dedicate, care vor circula non-stop. Cei care aleg să vină cu mașina, vor beneficia de parcare gratuită și premii dacă toate locurile din mașină sunt ocupate.

O premieră în campingul festivalului: printr-un proiect pilot al E.ON România, o parte dintre structurile de cazare vor fi alimentate cu energie solară. Este un test care, dacă se va fi dovedi viabil, va putea fi extins în viitor, completând inițiativa existentă deja prin care aleile din EC Village sunt iluminate din aceeași sursă eco. Tot pentru prima dată la o ediție Electric Castle, uleiul uzat își găsește o nouă destinație prin parteneriatul cu OilRight care va colecta uleiul folosit la prepararea mâncării din festival și îl va transforma în lumânări.

Cu sprijinul OMV, iarba rămâne verde la castel, chiar și după 5 zile de petrecere. 20 de hectare de teren vor fi însămânțate la finalul festivalului, iar în toamnă vor fi reluate plantările în EC Village pentru a se atinge numărul de 10.000 de copaci planificat în proiectul susținut de Banca Transilvania. 

Mai multe detalii despre inițiativele sustenabile ale Electric Castle pe electriccastle.ro/sustainability.

10 ani de Electric Castle!

Artiști, muzică, cizme, tornadă, prieteni, (prea puține) autobuze, distracție și, cum altfel, ploaie și noroi. Electric Castle e despre toate acestea și mult mai mult. Festivalul ce nu și-a dorit niciodată să fie perfect, ajunge la 10 ani de existență pe care îi evocă într-un film scurt, lansat, astăzi. 

Ajunsă la ediția a 10-a,  echipa festivalului conturează o concluzie: e nevoie doar de un sat pentru a crea o lume la care să visezi un an întreg. După un deceniu de aventuri pe care nu le-ar fi anticipat nici în cele mai creative scenarii, organizatorii au ales să privească în urmă, fără regrete, iar rezultatul este un material video ce dezvăluie situații inedite din istoria festivalului.

Să construiești de la zero un festival cum este Electric Castle înseamnă să renunți la zona ta de confort. Echipamente care dispar exact când ai nevoie de ele, artiști de care te desparți doar pentru a te împăca din nou, chiar și o mică tornadă – sunt acea parte pe care nimeni nu o ia în calcul când pornește un festival. Mergi mai departe, cuprins de Bonțida fever, și găsești soluții. Știi că nu ești singur, ci îi ai alături de toți cei ce visează, asemenea ție, o lume altfel.”, spune Tudor Costinaș, Head of Communications Electric Castle.

Cu 40 de zile înaintea ediției din 2024, se știu deja primele 1.000 de persoane care vor fi pe domeniul Banffy. Sunt cei care vor face parte din echipa festivalului, pregătiți să construiască din nou, de la firul ierbii, spațiul în care Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Rema, Sean Paul, Ricardo Villalobos, Paolo Nutini și Khruangbin vor descoperi Bonțida, un public unic și lumea pe care, cu mândrie, mii de fani o numesc festivalul lor preferat. 

EC Radio: Experiența Electric Castle – oriunde, oricând

„Experiența Electric Castle – oriunde, oricând” e promisiunea celui mai nou post de radio din mediul online, lansat de festivalul ce se pregătește pentru cea de-a 10-a ediție. EC Radio reflectă perfect mixtul de stiluri muzicale specific festivalului, cu emisiuni speciale dedicate artiștilor ce vor fi prezenți, începând din 17 iulie a.c., pe scenele de la castel. Data exactă a show-urilor live poate fi găsită, de azi, în programul zilnic publicat pe www.electriccastle.ro.

Curatoriat de o echipă definită de pasiunea pentru muzică de calitate, EC Radio este un ghid sonor nu doar pe cei ce așteaptă  Massive Attack, Bring Me The Horizon sau Queens of The Stone Age la Electric Castle, ci pentru orice persoană în căutarea unor altfel de selecții muzicale. De azi, diminețile încep cu „Stuck in Traffic”, 3 ore de recomandări de la departamentul de booking al festivalului. Emisiuni precum „Down Memory Lane” oferă playlist-uri pentru nostalgici, cu artiștii prezenți la edițiile trecute ale festivalului, în timp ce „Your Next Favorite Artist” invită la descoperiri, cu artiști noi ce se remarcă printr-un sound personal. Antrenamentul pentru EC 10 se face cu emisiuni dedicate artiștilor din lineup-ul 2024. EC radio poate fi ascultat exclusiv online, pe https://electriccastle.ro/radio.

Experiența celor 5 zile de festival este detailată acum, pentru fani, în programul zilnic al evenimentului. Electric Castle debutează, în 17 iulie, cu Reel Party by BT & DJ Yoda, un concept primit cu entuziasm la edițiile trecute. Joi, 18 iulie, festivalul va vibra în ritmuri afro, techno, drum and bass și metal cu Rema, Kungs și Bonobo, Apashe & The Brass Orchestra și Cavalera

Vineri, 19 iulie, e o zi marcată de show-urile Bring Me The Horizon, Paolo Nutini și Nina Kraviz. Weekendul e rezervat legendelor: Massive Attack și Queens of The Stone Age sunt live, sâmbătă, 20 iulie, când sunt programați și Chase and Status, Khruangbin și Marc Rebillet. Ziua de 21 iulie va fi marcată de stilul dancehall al lui Sean Paul și de Palaye Royale, care vor fascina prin stilul lor de fashion-art rock. Sevdaliza, Kenya Grace și Todd Terje vor fi și ei în ultima zi a EC 10. 

Prețul unui bilet de zi este de 90 de euro + taxe, iar o experiență Premium de o zi are prețul de 150 de euro + taxe. Programul complet pentru Electric Castle 2024 și biletele sunt disponibile pe www.electriccastle.ro.

Noi artiști în line-up-ul Electric Castle 2024

Rema, artistul nigerian ce a convins o lume întreagă să redescopere ritmurile afrobeat, completează line-up-ul anunțat pentru Electric Castle 2024. Alături de Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini, Rema va fi prezent pe scena principală a festivalului, între 17 și 21 iulie.

Cu 57 de săptămâni consecutive în Billboard Hot 100, record absolut pentru unul dintre cele mai importante clasamente din industria muzicală, „Calm Down” a fost hit-ul nelipsit de pe ringurile de dans în 2023. Rema a devenit, astfel, primul artist african ce a trecut pragul de 1 miliard de audiții pe Spotify, iar piesa a reușit să provoace o lume întreaga să descopere un artist complex și o nouă direcție creativă în muzica afrobeat. Albumul său de debut Rave & Roses Ultra  poartă amprenta muzicii nigeriene, dar este plin de influențe trap, electro și chiar jazz, un stil pe care Rema îl definește ca afrorave și care a convins personalități ca Barrack Obama să îi recomande piesele. 

Show-ul programat pentru Electric Castle va include toate hit-urile artistului, de la „Dumebi”, la „Iron Man” și „Soundgasm”, însă Rema menționează tot mai des proiecte noi alături de nume mari din rapul american, ce ar urma a se concretiza în viitorul apropiat. Cu un pic de noroc, fanii din România vor avea șansa să le asculte live, în festival. 

Electric Castle îl confirmă și pe Ricardo Villalobos, unul dintre cei mai influenți producători de pe scena minimal – techno. În prim planul muzicii electronice de peste 20 de ani, Villalobos este inventiv, extravagant, foarte puțin interesat de succes, dar obsedat să descopere noi abordări în muzică. DJ-ul care a impus un nivel de subtilitate surprinzător în stilul electro va fi prezent pe Dance Garden Stage, alături de ceilalți 35 de artiști propuși în Sunrise Takeover. 

Data de 24 aprilie a.c. este ultima zi în care abonamentele Electric Castle mai pot fi achiziționate la prețul de 139 Euro (plus taxe). Lista completă a artiștilor prezenți la Electric Castle 2024, toate tipurile de abonamente disponibile și opțiunile de cazare în campingul festivalului pot fi găsite pe www.electriccastle.ro.

Line-up complet pentru Electric Castle 2024

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

Abonamentele, în promoție specială de 139 de Euro, pot fi achiziționate de pe www.electriccastle.ro

Epic – Dincolo de clasamentele trend-urile momentului, există artiști ce scriu istorie în muzică. Massive Attack și Queens of The Stone Age au creat stiluri muzicale, devenind repere pentru generații întregi de muzicieni, în timp ce trupe precum Bring Me The Horizon și Chase and Status revoluționează prin versatilitate și apetitul de a experimenta în zone muzicale diferite. Electric Castle 2024 înseamnă ca, în doar 5 zile, să ai șansa de a le vedea show-urile live și a fi parte din această istorie.

Eclectic – Electric Castle a avut dintotdeauna curajul de a provoca, iar Sean Paul, unul dintre cei mai prolifici artiști dancehall din toate timpurile, este surpriza ediției. Imaginea sa e tot ce te-ai aștepta de la un rapper născut în capitala stilului reggae, însă palmaresul în hit-uri (1.2 miliarde de ascultări doar in 2023) și premii (Grammy, AMA, Billboard) spune mult mai multe despre ambiție, talent și puterea de a crea un brand. În registrul opus, Paolo Nutini vine cu un cocktail de rock și soul, o voce care răscolește emoții și peste 20 de ani de carieră care i-au adus milioane de fani. 

Cei doi se alătură unui anturaj muzical creat de organizatori pentru a scoate fanii festivalului din zona de confort. Cu Marc Rebillet, cel mai țicnit DJ al momentului, Shaquille O’Neal aka DJ Diesel aka vedetă NBA convertită în star drum and bass, Sevdaliza, artista ce experimentează cu ritmurile iraniene în muzica pop, și L’Entourloop, proiectul colectiv condus de doi francezi ce pozează în „bunici ai hip-hopului”, Electric Castle refuză rețetele în line up și își urmează propriul instinct creativ.

Exploziv – Electric Castle înseamnă 5 zile de party non-stop, întreținut, anul acesta, de regina muzicii techno, Nina Kravitz, Hernan Cattaneo, un nume important în progressive house, DJ Shadow, maestru în arta de sampling, Kungs, Todd Terje, și mulți alți DJi în premieră în festival. Revin la castel Sasha și Bonobo, producători descoperiți de fanii festivalului la primele ediții și mereu foarte bine primiți aici.

Pentru cei care își iau energia din rock, aventura muzicală va trece prin metal alături de frații Max și Igor Cavalera, fondatorii Sepultura ce au reînregistrat două dintre albumele „clasice” ale trupei și le vor prezenta live, într-o formulă nouă, Sleaford Mods, probabil cea mai punk trupă din UK la ora actuală, sau garage rock cu Iguana Death Cult și She Wants Revenge. Palaye Royale adaugă un strop de eleganță în line up, cu stilul lor unic, autodefinit ca fashionart-rock. 

Exotic  –  Ritmuri latino, africane sau orientale își găsesc spațiu pe cele 10 scene ale festivalului și la ediția a 10-a. Fie că vor cânta în spaniolă, precum iLe, câștigătoare a Latin Grammys pentru cel mai bun album urban, în turcă, așa cum o fac Derya Yildirim & Group Șimșek, sau pe ritmuri congoleze, o premieră prin concertul Fulu Miziki, artiștii aduc o importantă contribuție la misiunea festivalului de a promova muzică de calitate din întreaga lume.

Artiștii români rămân în centrul atenției și la ediția a 10-a a festivalului: Subcarpați, Vița de Vie, Coma, Vama, Irina Rimes, Byron, Delia, Șuie Paparude, CTC și alte zeci de nume sunt confirmate de către organizatori.   

Lista completă a artiștilor prezenți la Electric Castle 2024, toate tipurile de abonamente disponibile și opțiunile de cazare în campingul festivalului pot fi găsite pe www.electriccastle.ro

Prima colecție de haine din materiale reciclate sub marca Electric Castle

Electric Castle și Promenada Mall București au lansat colecta de haine uzate ce vor fi transformate în prima colecție de haine din materiale reciclate sub marca festivalului. Campania “It’s not goodbye, it’s wear you later” își propune să promoveze consumul sustenabil și reutilizarea creativă, toate fondurile obținute din vânzarea colecției urmând să fie donate unor programe de ajutorare a copiilor din medii defavorizate.

Până pe 9 aprilie, hainele vor fi colectate într-o cutie specială, amplasată la etajul 1 al Promenada Mall București. Poate fi donat orice tip de îmbrăcăminte atât timp cât este curată, indiferent de materialul din care este produs și gradul de uzură, fiind exclusă lenjeria intimă și încălțămintea.Hainele colectate vor fi preluate de Velements, unul dintre promotorii modei sustenabile în România, pentru a fi transformate, prin tehnici de reciclare și redesign, într-o colecție vestimentară de tip capsulă. Pentru ca nicio bucată de material să nu fie risipită, resturile textile vor fi utilizate pentru crearea unor bean bags care vor asigura un plus de confort la festival. Toți cei care se alătură campaniei au șansa de a câștiga un bilet la EC10 dacă pozează cutia de colectare a hainelor și o postează pe Instagram.

Colecția va fi pusă în vânzare la Electric Castle 2024, iar încasările vor fi donate către World Vision cu scopul de a susține proiectele pe care fundația le derulează pentru copiii din medii defavorizate.

Electric Castle are o tradiție lungă în inițiativele de reutilizare creativă. Acum 10 ani, festivalul lansa prima colecție de genți realizate din materialele de promovare outdoor (mesh-uri, bannere), inițiativă reluată cu succes, de-a lungul timpului. Festivalul colaborează constant cu tineri designeri din România, prin colecții dedicate ce se regăsesc în zona anti-mall de la fiecare ediție. La rândul său, Promenada s-a dedicat, de-a lungul timpului, promovării modei sustenabile, găzduind expoziții și colecții de haine din materiale reciclabile, dar și prin susținerea și implicarea în diferite inițiative și proiecte din zona fashion-ului sustenabil.

Mai multe informații despre campania “It’s not goodbye, it’s wear you later” pot fi găsite aici.

Despre Electric Castle

Festivalul Electric Castle schimbă o generație oferind contextul perfect pentru a te bucura de libertate și a explora un line-up eclectic într-o atmosferă autentică și inclusivă. Pentru cinci zile, domeniul Castelului Bánffy devine „acasă” pentru iubitorii festivalului, fiind locul în care te poți pierde pentru a te regăsi. Aici, înconjurat de natură, poți deveni o parte a fenomenului cultural care a primit titlul de Cel mai bun festival european de dimensiuni medii, unul dintre puținele festivaluri din Europa în care muzica și petrecerile continuă pe toată durata evenimentului. 

Electric Castle și Asociația SEXUL vs BARZA lansează „G-Info Spot” – o platformă de educație sexuală

Trandafiri roșii, inimioare de ciocolată, declarații de dragoste – Valentine’s Day este despre toate astea, dar poate fi și începutul unei conversații oneste și directe despre ce înseamnă iubire responsabilă. Electric Castle, în parteneriat cu Asociația SEXUL vs BARZA, lansează „G-Info Spot”, o platformă de educație sexuală în care publicul poate găsi toate informațiile necesare pentru o viață sexuală sănătoasă și împlinită. 

În 2024, România rămâne în topul celor mai triste statistici europene privind modul în care publicul înțelege și aplică informațiile legate de sexualitate și viață intimă. Un număr îngrijorător de cazuri de infecții cu transmitere sexuală sau sarcini la adolescente și o atitudine conservatoare ce perpetuează mituri legate de sex sunt argumente suficiente pentru a declara educația sexuală, la orice vârstă, o necesitate. 

Electric Castle și Asociația SEXUL vs BARZA, organizație care se implică activ de peste 10 ani în promovarea sănătății sexuale și reproductive, au făcut echipă pentru a lansa ginfospot.ro. Platforma oferă informații despre practici sănătoase, igienă, consimțământ, stereotipuri, mituri sexuale, sarcină și infecții cu transmitere sexuală, într-un limbaj direct și fără false pudori. Publicul are la dispoziție și o serie de sfaturi adaptate pentru momentele când se află la un festival: cum prioritizezi siguranța chiar și în clipele când te simți liber, fără griji, cât de important este să respecți spațiul personal al fiecărei persoane și ce poți face concret pentru a pleca acasă doar cu amintiri plăcute. Platforma oferă și opțiunea de a intra în contact cu experți din domeniu pentru cei ce vor să afle răspunsuri mai detailate sau personalizate la o anumită problemă. 

Odată cu debutul celei de a 10-a ediții a Electric Castle, G-Info Spot devine și un punct de informare în festival, pe care orice participant îl va putea accesa pentru a primi sfaturi și materiale. G-Info Spot va completa, astfel, inițiativele aflate, deja, în derulare, la ultimele ediții, precum codul de alertă „Angel Shot” și Safety Line (linie telefonică specială pentru sesizarea unor situații de posibilă agresiune), pe care Electric Castle le oferă publicului pentru propria siguranță. 

„Înțelegem că un festival poate fi locul în care inhibițiile dispar, dar asta nu trebuie să lase loc unui comportament iresponsabil.”, spune Tudor Costinaș, director de comunicare Electric Castle. „G-Info Spot e modul nostru de a le transmite participanților că ne pasă de sănătatea și siguranța lor. E un mod de a învăța împreună, chiar și în timp ce ne distrăm, lucruri ce ne fac viața mai bună dincolo de experiența de festival.”

„În România, copiii sunt încă aduși de barză datorită rușinii și lipsei de asumare din jurul sexualității. Campanii precum G-Info Spot au puterea de a aduce informație acolo unde încă există prea multe prejudecăți și temeri. Putem schimba mentalități la orice vârstă și în orice context, iar Electric Castle e un loc perfect pentru asta.” spune Adriana Radu, președinta Asociației SEXUL vs BARZA.

Materialele si informațiile de pe platforma ginfospot.ro sunt puse gratuit la dispoziția organizatorilor de evenimente, companiilor, ONG-urilor și oricărei persoane interesate să contribuie la amplificarea mesajelor de educație sexuală. 

Electric Castle 2024 sună epic! Primii artiști confirmați

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop. Lista artiștilor e completată de Chase and Status (live), Marc Rebillet, Nina Kraviz, Bonobo, Dj Shadow, Sleaford Mods, printre multe alte nume, și un invitat supriză: Shaquille O’Neal aka DJ Diesel, legendă NBA și autoproclamat „dubstep dad”. Fanii au șansa de a vedea toate aceste nume la Electric Castle la un preț de numai 119 Euro, o promoție specială până în 20 decembrie. 

Abonamentele pentru ediția 2024 a festivalului sunt disponibile la prețul de 119 Euro, în ofertă specială până la data de 20. 

Au pus bazele trip hop, unul din cele mai influente stiluri muzicale ale ultimelor decade, și au inspirat o întreagă generație de artiști prin extraordinara lor putere creativă în muzică, arte vizuale și activism. Massive Attack își merită pe deplin statutul de trupă cult iar organizatorii Electric Castle sunt onorați să ofere publicului șansa de a asculta, live, piese iconice precum Teardrop, Angel sau Unfinished Sympathy. 

E timpul pentru noi mosh pit-uri electrice la scena principală: Bring Me The Horizon revin la EC, în plin turneu de promovare a unui nou album ce va surprinde fanii cu un sound diferit. La prima prezență a trupei în România, Queens of The Stone Age (QOTSA) promit un masterclass în rock! QOTSA este pregătită cu un show ce trece prin toate perioadele din cariera legendarei trupe, de la hituri precum Nobody Knows și I Sat By The Ocean, la recentul Carnavoyeur. Să-l vezi pe Josh Homme live, pe mainstage la Electric Castle, este un vis ce trebuie împlinit de oricine iubitor de rock alternativ. 

Cu 3 piese simultan în topurile din întreaga lume, Chase and Status sunt, în prezent, în formă maximă. Unii dintre cei mai buni artiști D’n’B vor fi la castel în formulă live, ceea ce se întâmplă foarte rar pentru duo-ul britanic. Două legende, ambele cu rădăcini în trip hop și o carieră impresionantă în spate: DJ Shadow, omul ce a transformat sampling-ul în artă, și Bonobo, producătorul a cărui discografie e o întreagă călătorie între stiluri muzicale, sunt, de asemenea, pe afișul Electric Castle 2024. 

Pandemia i-a priit de minune lui Marc Rebillet, când o lume întreagă i-a descoperit set-urile improvizate în propria sufragerie. Între timp, „Loop Daddy”, porecla inspirată de tehnicile de live-looping pe care le folosește, a trecut la concerte sold out și pregătește un show unic pentru Electric Castle, în timp ce Nina Kraviz va aduce în festival stilul ei unic ce combină house și techno. 

Una dintre cele mai recognoscibile figuri din lume, indiferent dacă e pe terenul de baschet sau în spatele platanelor: Shaquille O’Neal e pe afișul EC ca DJ Diesel, omul ce a convertit energia din sport în set-uri intense de dubstep. 

Două trupe de ascultat pe repeat până la concertele lor la EC: Khruangbin, un amestec molipsitor de soul, funk și rock psihedelic, și Sleaford Mods, trupa britanică ce probează că muzica punk continuă să evolueze. Dintre prezențele feminine în line up, fanii tinerei Kenya Grace așteaptă să descopere varianta de concert Strangers, no. 1 în Marea Britanie în această toamnă. După o nominalizare la premiile Grammy, Jayda G, producătoarea ce a lansat remix-uri pentru nume mari ca Taylor Swift sau Dua Lipa, își face debutul și la EC. Hospitality Night @ Electric Castle înseamnă, la ediția a 10-a, un show extins cu Degs, Unglued, Camo & Krooked feat. DAXTA, Ana​ï​s, HOAX și PVC.

Credit foto: Marius Vasile

 

Abonamentele pentru ediția 2024 a festivalului sunt disponibile la prețul de 119 Euro, în ofertă specială până la data de 20 decembrie, cu posibilitatea de achiziție în 6 rate. Lista completă a artiștilor confirmați, toate tipurile de abonamente disponibile și opțiunile de cazare în campingul festivalului pot fi găsite pe www.electriccastle.ro.

 

Credit foto copertă: Marius Vasile

Behind the scenes Electric Castle. Echipa aduce împreună 4.000 de oameni

Până în ultimul minut, așa au trăit participanții Electric Castle ediția din acest an, încheiată, oficial la ora 6:00 dimineața. În cele 5 zile, 232.000 de oameni au ales să trăiască experiența cele mai complexe ediții organizate, până în prezent, ce a mobilizat resurse logistice și umane impresionante.

Din Chile până în Mongolia, selecția celor 323 de artiști din 27 de țări și-a dorit să acopere gusturile unui public dornic să descopere și să susțină nu doar cariera unor nume notorii, ci și artiști talentați ce-și croiesc drum în industria muzicală. Printre pariurile câștigate de organizatori s-au numărat Queralt Lahoz, Noga Erez și Brutus care, la prima lor prezență în România, au reușit să facă spațiul de la scena Hangar neîncăpător. Macklemore, Iggy Pop și Subcarpați sunt show-urile ce au stabilit recordurile de audiență de la EC #9. 

Recitalurile surpriză au făcut deliciul publicului, fericit să asculte Morcheeeba cântând în mijlocul festivalului, pe Adi Despot (Vița de vie) aducând atmosfera de tabără în EC Village sau Pendulum într-un DJ set ad-hoc în The Stabbles.  

Credit foto: Gicu Boboc

Organizarea Electric Castle aduce împreună 4.000 de oameni ce muncesc pentru ca experiența festivalierilor să fie una lipsită de griji. Aproape 1.000 dintre ei sunt voluntari veniți chiar și din Turcia sau Elveția, ce aleg să combine distracția cu programul zilnic de voluntariat.

A fost ediția cu cele mai fierbinți temperaturi din istoria festivalului, dar publicul a urmat recomandările organizatorilor și s-a protejat contra căldurii. Peste 50.000 de litri de apă au fost consumați în festival, iar înghețata a fost pentru prima oară în topul produselor vândute, peste 100 de kg fiind consumate doar din acest produs. 

EC #9 s-a încheiat, începe numărătoarea inversă pentru EC #10! Primul pas – curățenia generală după festival. Echipelor specializate li se vor alătura și 50 de voluntari din echipa MHP Consulting România, compania ce devine partener de sustenabilitate al festivalului, prin inițiativa Let’s trash the trash! Cleanup after ourselves. Ulterior, covorul de iarbă va fi înlocuit pe suprafețele afectate, iar, din toamnă, va avea loc o nouă etapă de plantări în zona campingului, parte din proiectul organizatorilor de a avea, în următorii 2 ani, peste 10.000 de arbori în EC Village. 

Credit foto: Marius Vasile

Electric Castle a pus în vânzare primele abonamente pentru ediția a 10-a, într-o ediție limitată, la un preț special. Prețurile variază între 79 Euro + taxe pentru un abonament simplu la 200 de Euro + taxe pentru biletele Premium. Ca noutate, există opțiunea de a achiziționat abonamente cu asigurare pentru riscuri multiple care ar putea împiedica participanții să ajungă la festival. Abonamentele pot fi cumpărate și în 3 rate, pornind de la 30 la 75 de Euro + taxe. 

 

Toate detalii sunt disponibile pe www.electriccastle.ro.

 

Behind the scenes cu echipa de PR Electric Castle

 

Cine gândește mesajele de pe panou? Ce nu trebuie să le lipsească acestora?

Toată echipa vine cu propuneri pentru mesaje și le alegem în funcție de stare și de moment, de aici și varietatea, avem și sensibilitate, și umor, și ironie și mesaje legate de artiștii din programul zilei, avem de toate. 

Publicul ne trimite și el propriile propuneri, anul acesta i-am provocat să ne lase mesajele lor pe platforma Bonțida Fever și am avut câteva mii de propuneri.

Credit foto: Andrei Ionescu


O situație amuzantă behind the scenes din acest an:

Am reunit The xx! Din păcate, doar pentru 20 minute când Jamie xx si Romy s-au așezat la o cafea, dar ar fi fost un breaking news pentru milioane de fani ce încă speră ca trupa să se reunească.  

Care a fost artistul cu care ați interacționat cel mai bine din punct de vedere al organizării?

Tot procesul logistic legat de prezența unui artist în festival e detaliat cu multe luni înainte, așa că aici nu e loc de surprize. Ne place să vedem că artiștii își doresc să descopere Clujul și festivalul, iar aici Macklemore și Iggy Pop au fost foarte activi, au petrecut mai multe zile la Cluj, au vizitat și locații din împrejurimi, au interacționat cu publicul, chiar dacă acesta nu i-a recunoscut neapărat.

 

Unul dintre cele mai faine momente de la EC9:

Mosh pit-ul fetelor la concertul Frank Carter and The Rattlesnakes. În nebunia din Hangar, Frank a coborât în public și a spus „Stop! Acum e momentul doar pentru doamne, va fi cel mai cool și sigur mosh pit.” Și a fost!

 

EC 10 va fi.. cea mai tare experiență din 2024.

 

Credit foto copertă: Marius Vasile

Bonțida Fever a cuprins, sâmbătă, peste 55.000 de festivalieri

Bonțida Fever a cuprins, sâmbătă, peste 55.000 de festivalieri ce s-au bucurat de show-urile și activitățile de pe domeniul Banffy. Ultima zi de festival pregătește nume mari din trip hop, rock și electro, iar muzica simfonică revine și ea la Electric Castle. 

Prânzul la castel se servește cu Irvine Welch, celebrul autor al fenomenului Trainspotting, actrița Maia Morgenstern și jurnalistul Alex Tocilescu la EC Talks. Pentru o colecție completă de fotografii la înălțime, baloanele cu aer cald sau air bikes sunt pregătite să „decoleze”, iar una dintre experiențele de neratat ale festivalului este perspectiva din Royal Wheel.

Proiectul „Ioana” născut, anul trecut, în EC Creative Camp deschide programul scenei principale în care mai sunt incluși Vița de Vie, Filarmonica de Stat Transilvania și Subcarpați. 

Trip hope genul muzical ce dă ritmul serii la Electric Castle. Morcheeba, trupa britanică care, în cele aproape trei decenii de existență, a câștigat numeroase discuri de platină și de aur, revine după 10 ani la castel. Zero 7, regii chillout, în formulă DJ set, va face zona Hide Out atracția principală de la miezul nopții. 

Scena ce setează playlist-ul post-Electric Castle încheie spectaculos această ediție de festival. La Hangar, Nova Twins și Frank Carter & The Rattlesnakes demonstrează cât de actual și puternic rămâne stilul punk, iar veteranii de la Orbital vor fi o revelație pentru tot cei care îi descoperă într-un moment nou din cariera lor. 

Credit foto: Adrian Băltariu

Ultimul EC train pleacă din Cluj duminică, la ora 18:06, autobuzele vor circula non stop, spre și dinspre festival până luni, ora 13:00.  Biletele de transport și cele de acces în festival sunt disponibile pe www.electriccastle.ro

 

Credit foto copertă: Eduard Diaconu

Electric Castle, ziua 3: o lecție despre punk, reinventare și forța de a transcende orice vârstă sau orice trend în muzică

Electric Castle a fost, vineri seară, o enormă sală de clasă în care 58.000 de oameni au primit o lecție despre punk, reinventare și forța de a transcende orice vârstă sau orice trend în muzică. Toți cei aflați în fața scenei principale au putut bifa o experiență din lista celor care trebuie trăite măcar o dată în viață mulțumită lui Iggy Pop, cap de afiș a celei de-a 3-a zi de festival.

Credit foto: Andreea Popa

Nebunia s-a dezlănțuit alături de Pendulum, reveniți pe domeniul Banffy, în formulă live band. Artiștii australieni au fost atât de impresionați de energia publicului încât au luat spontan decizia de a se muta, în formulă mai restrânsă, în clubul underground din The Stables, unde au continuat show-ul.  

Pentru cei care nu au făcut-o încă, e momentul să-și stabilească foarte atent programul pentru următoarele 2 zile ale Electric Castle, provocarea fiind de a selecta din zeci de artiști, fără a rata nimic esențial. Mare atenție la surprize, pe care organizatorii le pregătesc constant! Printre ele, primul concert live pe scena din EC Village, unde, de la ora 16:00, Adi Despot (Vița de vie) întreține atmosfera de tabără cu un concert acustic.

Credit foto: Andreea Popa

Scena principală aduce două reveniri importante în line-up-ul Electric Castle: islandezii post-rock de la Sigur Ros și trupa de rock alternativ Nothing But Thieves, definită de capacitatea lor de a experimenta cu genurile muzicale și de versurile cu un puternic impact social. Artistul din spatele fenomenului The xx și unul dintre cei mai talentați producători din lume, Jamie XX, deschide drumul pentru petrecerea alături de Alex Superbeats, DJ-ul și entertainerul român cu mantie de supererou.

Pe scena Hangar vor urca artista din Israel Noga Erez și rapperul suedez Yung Lean, doi artiști foarte așteptați de tânăra generație, chiar dacă vin din stiluri muzicale diferite. James Lavelle, o legendă în industria muzicală și fondatorul trupei UNKLE, și duo-ul berlinez Booka Shade sunt în programul scenei Booha, iar la Backyard ajunge una dintre cele mai importante voci din muzica turcească, Gaye Su Akyol.

Credit foto: Dan B.


Bilete de o zi pentru cea de-a 9-a ediție a Electric Castle sunt în continuare disponibile pe www.electriccastle.ro

 

Credit foto copertă: Bereczky

Ziua 2 din Electric Castle 2023 a fost despre dragoste la prima vedere

Ziua 2 din Electric Castle 2023 a fost despre dragoste la prima vedere: artiști aflați la prima lor prezență în România și publicul prezent pe domeniul Banffy au creat o conexiune pe viață. 

Macklemore a depășit și cele mai exigente așteptări. Ajuns de marți în România, artistul premiat cu Grammy s-a declarat cucerit de oameni, mâncare, atmosferă.  „E imposibil să ai o zi proastă la Cluj! Mi-am cumpărat această ie și o să mă vedeți cu ea trei ani de acum încolo.”, a spus artistul care și-a încheiat show-ul de aproape două ore declarând oficial „Electric Castle este festivalul meu preferat din această vară!”. 

Credit foto: Gicu Boboc

În energia pozitivă creată de George Ezra, pe ritmuri de fanfară impuse de Meute sau în micul uragan asiatic stârnit de The HU, cei 50.000 de oameni prezenți în festival au ales să danseze până dimineață.

Credit foto: Gicu Boboc

Cea de-a treia zi de festival îl are în prim plan pe Iggy Pop, „nașul stilului punk”, deținător al unui premiu Grammy pentru întreaga carieră și inclus în Rock and Roll Hall of Fame alături de The Stooges. Cu un nou album lansat la începutul anului, starul care a inspirat generații promite un show plin de energie și de neratat.

Pendulum, trupa de drum and bass fondată acum mai bine de 20 de ani și recunoscută pentru sunetul lor distinctiv, ce amestecă hard rock-ul cu muzica electronică, revine la Electric Castle, iar pe scena principală va mai urca Tash Sultana, artista australiană ce a devenit celebră pentru stilul ei rock cu influențe reggae și R’n’B și Coma, poate cea mai iubită trupă românească de către fanii Electric Castle.

Organizatorii provoacă din nou publicul să exploreze genuri variate de muzică live pe cele 12 scene, de la mixul de soul, hip hop și dancehall al lui Queralt Lahoz sau ultimul val de trap, hip hop și rap cu Rava, Nane și Șatra B.E.N.Z.

Cei care se întorc an de an la Electric Castle, dar și cei care au ajuns anul acesta pentru prima dată la festival, nu trebuie să uite că, până duminică inclusiv, pot susține restaurarea Castelului Bánffy printr-o modalitate foarte simplă. Fiecare PET sau doză de aluminiu colectată în punctele speciale va atrage donații pentru renovarea castelului care s-a transformat, în ultimii ani, într-un adevărat centru cultural. 

Bilete de o zi pentru cea de-a 9-a ediție a Electric Castle mai sunt disponibile pe www.electriccastle.ro.

Primele amintiri la Electric Castle 2023 

Ziua de miercuri, 19 iulie, a adus debutul celei de-a 9-a ediții a Electric Castle, pentru cei peste 29.000 de spectatori sosiți, deja, la Bonțida, chiar și de la mii de km distanță. Prima zi a festivalului a însemnat redescoperirea domeniului Banffy, cu toate surprizele pregătite de organizatori și, de dragul tradiției, prima ploaie, scurtă, dar suficientă pentru a păstra atmosfera proaspătă până târziu în noapte.

Credit foto: Gicu Boboc

Reel Party by BT, petrecerea de „încălzire” a festivalului, a umplut spațiul din fața scenei Hangar cu oameni dansând pe cele mai populare piese din social media, mixate de DJ Yoda. O parte dintre acestea s-au regăsit și în cele peste 10.000 de stories postate Home sweet home, mesajul care i-a întâmpinat pe festivalieri pe panoul ce a devenit, oficial, cel mai instagramabil loc din festival. Remixul  “The Next Episode”, care i-a adus DJ-ului San Holo peste 300 de vizualizări pe Youtube, s-a auzit și în show-ul susținut de artistul olandez, pe aceeași scenă.

Credit foto: Miluta Flueras

Începând de joi, toate cele 12 scene ale festivalului se deschid, iar primii headliners vor fi prezenți pe mainstage. După 4 zile de călătorie dinspre Africa de Sus și 14 ore de montaj pe scena din Bonțida, echipa lui George Ezra este pregătită să ofere un show complet, începând cu ora 22:00. Tot pentru prima data în România, artistul multi-premiat cu Grammy, Macklemore, aduce un album nou-lansat și un show de neratat la miezul nopții.

Credit foto: Miluta Flueras

Printre cei mai importanți artiști ai zilei sunt și The HU, pionierii scenei muzicale mongole, trupa americană de darkwave, Boy Harsher, Emma Ruth Rundle, una dintre cele mai talentate cantautoare din underground-ul american, care promite să fie o revelație a acestei ediții pe scena Backyard.

Se dă startul și EC Talks by E.On care, unde Alexandru Negrea, trainer în digital marketing care deschide discuția despre Inteligența Artificială în marketing și comunicare, iar Dumitru Gorzo, artistul care stârnește controverse prin viziunea sa parodică asupra problemelor societății românești. Programul complet al EC Talks este disponibil pe site-ul festivalului.

Credit foto: Alex Vlad

Bilete de o zi pentru cea de-a 9-a ediție a Electric Castle sunt în continuare disponibile pe www.electriccastle.ro

 

Credit foto copertă: Lina Rosca

Începe Electric Castle! Detalii pentru o experiență fără griji

Bagaje doar cu strictul necesar, aplicația EC instalată pe telefon, bilete și top-up rezolvate online, aceștia sunt ultimii pași pe care îi parcurg toți cei ce se pregătesc pentru a 9-a ediție a Electric Castle. Festivalul își deschide porțile miercuri, la ora 14:00, cu un avans de 2 ore pentru cei 15.000 de participanți cazați în EC Village.

Participanții sunt încurajați să parcurgă ghidul EC unde pot găsi inclusiv cele mai bune ore pentru a porni spre festival, pentru a evita aglomerația, informații despre obiectele ce sunt permise în aria evenimentului și măsurile gândite pentru siguranța publicului.

Două numere de telefon ar trebui să existe în agenda fiecărui participant. Safety Line este linia dedicată tuturor celor ce sesizează o situație ce poate crea disconfort, fizic sau mental, un simplu apel la numărul 0731.333.100 fiind suficient pentru a primi suport din partea echipei festivalului. Pe lângă acest număr de telefon dedicat, rămâne în vigoare codul “Angel shot” care, transmis la orice bar, asigură ajutor imediat pentru persoana ce se simte în nesiguranță. Pentru sesizări legate de transport există un chat dedicat pe whatsapp, la numărul +40 749 863 286

Toate biletele de tren, autobuz, parcare pot fi cumpărate online, pentru a scuti participanții de timpi de așteptare la ghișee. Electric Castle este un festival cashless, plățile fiind făcute cu brățara de festival. Procedura de alimentare a contului asociat brățării se realizează tot online, dar există și opțiunea de a face acest lucru la unul din cele 25 birouri de top-up din festival. Toate fondurile rămase în cont vor fi rambursate în incinta festivalului sau online, după încheierea evenimentului, printr-o procedură ce va fi anunțată de organizatori. 

Cu peste 300 de artiști în line-up, provocarea principală a fiecărei ediții este de a nu rata cele mai așteptate concerte. Pentru asta, dar și multe alte informații utile (harta festivalului, punctele de prim ajutor, vendors, activități etc.) există aplicația EC. Aceasta permite organizarea programului pe ore, notificând începerea show-urilor selectate. Tot din aplicație, participanții pot afla când încep cele mai interesante activități de la festival și își vor găsi mult mai ușor mașina în parcare datorită opțiunii Find My Car.

Bilete de o zi sau abonamente pentru cea de-a 9-a ediție a Electric Castle sunt disponibile pe www.electriccastle.ro.

Electric Castle 9: câștigători BAFTA și EFA, 20 de tineri designeri și entertainment de top

Organizatorii Electric Castle își respectă promisiunea de a oferi distracție maximă pe toată perioada celor 5 zile de festival. Programul de pe cele 12 scene este completat de întâlniri cu personalități din film și jurnalism, un Anti-Mall ce găzduiește viziuni proaspete în designul vestimentar și zeci de activități. Toate pentru o experiență EC completă. 

EC Talks by E.On propune, și în acest an, dezbateri cu personalități de top. Participanții îi vor întâlni pe celebrul Irvine Welsh, autorul nuvelei „Trainspotting”, a cărei ecranizări a câștigat trei premii BAFTA, câștigătoarea Premiului Academiei Europene de Film pentru Cea mai Bună Actriță – Maia Morgenstern, sau Cristian Delcea, co-fondator al proiectului Recorder. De asemenea, profesorul Georgian Mazerschi va discuta despre cum poți transforma teoria din clasă în creativitate, echipa „România, te iubesc!” va aduce mai aproape de public poveștile din spatele reportajelor care au schimbat mentalităţi, iar Ruth Borgfjord și Adina Lupu vor pune în lumină provocările cu care se confruntă Queer Sisterhood. Programul complet este disponibil pe electriccastle.ro/ec-talks.

Anti-Mall este locul în care festivalierii pot testa originalitatea în creații vestimentare. Branduri și designeri precum Retro Future, OTOTO, Porc, Hamza, Diana Marin, Tito Atelier, MINDTHEGAP sau Koja Concept vin cu soluții pentru cei ce caută un look altfel. Varietatea e prezentă și când vine vorba de gastronomie, căci pe lângă preparatele preferate, adică burgeri, pizza și paste, cele peste 35 de restaurante vor satisface toate gusturile. Zona de grill rămâne varianta ideală pentru cei care vor să-și pregătească singuri mâncarea, iar cei care preferă să vadă o sesiune de cooking a unui chef sau a unuia din artiștii din line-up, o vor putea face la Tazz FoodStage. 

De notat în programul zilnic – poza emblematică din Royal Wheel. Activitățile la înălțime includ și zborul cu balonul cu aer cald și pedalarea unor AirBikes. După o sesiune de bumping cars, festivalierii pot opta pentru o petrecerere mai puțin obișnuită, într-o mașină de spălat rufe. Giant jenga, twister sau bowlingul sunt printre jocurile preferate pe timp de zi, dar anul acesta participanții sunt așteptați și la o zonă de PlayStations și arcade games. Pentru a rămâne în formă, cei cazați în camping vor putea participa zilnic la clase de fitness. De asemenea, copiii vor fi așteptați cu jocuri și activități dedicate, în timp ce tinerii vor găsi cele mai cool produse streetwear în zona specială Youth 21, de la Drip Stage.

Toate detaliile despre Electric Castle 9, biletele și ultimele structuri de cazare în camping disponibile se găsesc pe https://electriccastle.ro/.

Brățările EC de acces în festival, livrate la ușile participanților

În perioada 10 – 21 iulie, utilizatorii Tazz care au achiziționat bilete pentru Electric Castle își vor putea comanda brățara de acces în festival direct din shop-ul dedicat din aplicație. 

Opțiunea este disponibilă în București, Brașov, Cluj și Timișoara, în baza brățărilor disponibile. Oricine are un bilet achiziționat poate introduce datele unice atunci când plasează comanda pe Tazz și primește la ușă brățara de acces în festival.

Schimbarea biletului Electric Castle cu brățara direct prin aplicația Tazz reprezintă un parteneriat început acum 2 ani, la Cluj. Opțiunea a fost extrem de apreciată de festivalierii care și-au pregătit kitul de festival în avans, drept urmare în 2022 au fost comandate prin aplicație 4000 de brățări. Anul acesta, serviciul a fost extins și în alte 3 mari orașe din țară.

„Când pofta dictează, Tazz livrează și am vrut să ducem această promisiune mai departe către clienții noștri, chiar și atunci când vorbim de pofta de distracție și festival. De la asta am pornit când am creat colaborarea care aduce un element de inovație la noi în țară între serviciul de food delivery și accesul la marile festivaluri. Odată ce sunt comandate din secțiunea specială din app, brățările sunt livrate festivalierilor sigur și rapid pentru ca ei să poată câștiga mai mult timp pentru a se bucura de întreaga experiență de la Castelul Banffy.”, a declarat Cătălina Mănăilă, Events & Special Partnerships Manager Tazz.  

„Pentru noi, e important să putem oferi participanților Electric Castle experiențe inedite în care digitalizarea e elementul central. Am văzut un potențial uriaș în această colaborare care facilitează schimbarea biletului cu brățara de acces, ca drept dovadă a fost extrem de apreciată de festivalieri. Suntem bucuroși că în acest an opțiunea este disponibilă și în alte orașe și sperăm ca acest parteneriat alături de Tazz să rămână o tradiție anuală.”, a completat Tudor Costinaș, Head of Communications Electric Castle.

Procesul de pre-swap al brățării de acces în festival este unul simplu: accesând categoria specială Electric Castle din app,utilizatorii pot adăuga în coș numărul de brățări dorite. Pentru a finaliza comanda, trebuie să completeze în mențiuni numele și codul biletului. La intrarea în festival, fiecare brățara va fi scanată pentru ca identitatea participanților să corespundă cu datele de pe brățară.

Ediția Electric Castle din acest an se desfășoară în perioada 19 – 23 iulie, iar opțiunea de livrare a brățărilor de acces este disponibilă doar pe Tazz.

 

*****     

Despre Tazz     

Platforma locală de livrare rapidă Tazz are o ofertă foarte diversă, ce cuprinde cele mai bune restaurante din țară, dar și o selecție extinsă de produse pentru cumpărături zilnice, farmacii, florării, articole sportive, cărți, produse de îngrijire personală și înfrumusețare și alte magazine diverse. Tazz pune la dispoziția clienților săi beneficii exclusive ca evenimente zilnice cu Chefi locali, comanda de grup și plata cu cardurile de masă. Tazz este în acest moment cea mai descărcată aplicație din categoria „Food & Drink” în România, serviciile sale fiind disponibile atât prin aplicațiile de mobil Android și iOS, cât și online pe www.tazz.ro, în cele 29 de orașe din țară în care activează în acest moment.     

Tot ce trebuie să știi pentru EC9

Ediția a 9-a a Electric Castle este pregătită să înceapă, în 19 iulie, pe cele 40 de hectare ale domeniului Banffy, cu 12 scene, un camping cu 20.000 de festivalieri și 300 de artiști în program. Pentru o experiență lipsită de griji, organizatorii au lansat un ghid cu toate detaliile legate de acces și informații utile pentru participanți.

Începând de azi, 10 iulie, abonamentele pot fi schimbate în brățară de acces la punctele deschise în București (AFI Cotroceni și Băneasa Shopping City), sau în Cluj-Napoca (Iulius Mall). De asemenea, brățara poate fi comandată la orice adresă din Cluj-Napoca, București, Brașov și Timișoara, prin platforma Tazz. Punctele de pre-swap vor rămâne deschise până în prima zi de festival, iar ulterior procedura va putea fi efectuată doar la festival. Brățările pentru minori se pot ridica doar de la intrarea în festival.  

Față de anul trecut, organizatorii au suplimentat cu 30% numărul de autobuze și cu 50% capacitatea în trenurile EC, astfel că acestea devin cea mai simplă și rapidă cale de a ajunge în festival. Timpul de așteptare în orele de vârf va fi de aproximativ 30 de minute. Biletele pot fi cumpărate în avans de aici iar participanții au la dispoziție o linie WhatsApp dedicată prin care pot sesiza orice probleme legate de transport.

Cei care aleg să vină la castel cu mașina sunt îndemnați să-și ia prietenii cu ei. Mașinile cu toate locurile ocupate vor primi parcare gratuită, iar pasagerii vor putea câștiga o mulțime de premii prin inițiativa Carpooling by OMV.

Experiența EC este 100% cashless. Alimentarea brățării se poate face online, în contul de utilizator creat pe electriccastle.ro, dar și la fața locului, la ghișeele dedicate, cu cash sau cu card. 

Festivalul are, și acest an, propriul supermarket, peste 35 de restaurante, chiar și o zonă de grill pentru cei care vor să-și pregătească singuri masa. Accesul cu alimente și apă este permis doar pentru cei cazați în EC Village, atât timp cât produsele nu sunt ambalate în recipiente de sticlă. Aparatele foto & video, laptopurile, medicamentele, steagurile & selfie sticks și apa în bidoane de plastic sigilate, sunt acceptate la accesul în festival și camping. Nu pot fi aduse în nicio zonă din festival: droguri, cuțite și bricege, arme, explozibil, alcool, animale, biciclete, skate-uri, umbrele, instrumente muzicale, graffiti, stickere, materiale publicitate, mobilier de grădină, sisteme audio, drone. 

Toate informațiile se regăsesc detaliate pe site-ul EC, iar pentru întrebări suplimentare poate fi consultată pagina de FAQ. Biletele pentru Electric Castle 9, accesul în camping și ultimele structuri de cazare disponibile pot fi cumpărate de pe www.electriccastle.ro

Sustenabilitate la Electric Castle 2023

Într-o lume în care problemele de mediu devin tot mai acute, Electric Castle își încurajează publicul să trăiască experiența de festival într-un mod sustenabil: de la colectarea separată ce aduce beneficii pentru restaurarea castelului Bánffy, la un consum responsabil al resurselor puse la dispoziție, participanții pot avea propria contribuție pentru a crea o ediție mai verde și mai prietenoasă cu mediul. 

Inițiativa „Tu reciclează, Lidl donează” continuă și în acest an. Fiecare PET sau doză de aluminiu colectată prin intermediul celor trei aparate de colectare separată din festival înseamnă o donație de câte 1 leu din partea Lidl România pentru restaurarea castelului. Din 2019 și până acum, Lidl România a investit în total peste 540.000 de lei în renovarea castelului, banii fiind folosiți la refacerea acoperișului, podelelor și la alte intervenții.

Tot cu sprijinul Lidl România se va realiza și colectarea separată a deșeurilor din festival, dar și transportul lor către depozite specializate pentru a fi reciclate. Pentru a nu fi ratate de participanți, stațiile de colectare sunt transformate în opere de artă de către Comunitatea 156, un grup de liceeni de la Liceul de Arte Plastice din Cluj, conduși de profesorul Georgian Mazerschi.

De asemenea, ASAP Recycling Park, parcul eco de distracții construit în jurul temei colectării separate și upcycling-ului, cu ajutorul Lidl România, se întoarce la Electric Castle pentru al doilea an consecutiv, cu și mai multe workshop-uri și activități interactive și educative. Adevăr sau Reciclare sau Roata Reciclării sunt doar două dintre propunerile prin care participanții pot descoperi noi utilizări ale plasticului sau pot învăța despre colectarea separată și despre reciclare, jucându-se și câștigând premii MERCH ASAP.

„Mai verde” înseamnă, anul acesta, 2.000 de copaci plantați, în primăvară, de echipa și fanii festivalului, o inițiativă susținută de Banca Transilvania. În următorii 3 ani, plantările vor continua, în mai multe etape, astfel încât campingul să fie transformat dintr-un simplu câmp, într-o zonă împădurită. 

Angajamentul Electric Castle de a reface zona integral după fiecare ediție este susținut de OMV. Cu sprijinul companiei, toată suprafața festivalului va avea un covor de iarbă replantat după ediția a 9-a de Electric Castle. Sub deviza „The grass is greener where you take care of it”, organizatorii plănuiesc replantări după fiecare ediție pentru următorii ani.

Acasă sau în EC Village, un consum responsabil de apă, curent și alte resurse sunt gesturi simple de a limita impactul individual asupra mediului. Apa curentă de la Royal Showers by Lidl România și lavoarele din EC Village folosesc un sistem temporizat, economisind 30% din consumul de energie și apă față de sistemul clasic. Pentru un efort suplimentar, există „Energy Playground”, zona în care participanții pot produce energie pedalând pe biciclete dinam sau alte activități. 

Peste 120 de autobuze și trenuri, cu plecări din jumătate în jumătate de oră, sunt opțiunile pe care organizatorii le pun la dispoziție pentru a limita utilizarea autoturismelor. Cei care aleg, totuși, să vină cu mașina sunt încurajați să-și ia și prietenii cu ei, organizatorii oferind acces gratuit în parcare pentru mașinile cu toate locurile ocupate și anunțând premii speciale pentru pasageri.

 

Mai multe detalii despre acțiunile pro sustenabilitate desfășurate de Electric Castle pot fi consultate pe https://electriccastle.ro.

EC aduce amintiri pe viață, în suflet și, de acum, și pe piele

Test de loialitate trecut cu brio de fanii Electric Castle: peste 300 de tineri și-au tatuat Bonțida Fever, titlul celei mai recente campanii lansate de festival, demonstrând că EC le-a adus amintiri pe viață, în suflet și, de acum, și pe piele. 

Proba tatuajelor a fost doar una dintre provocările incluse în campania Bonțida Fever, lansată în urmă cu 2 săptămâni de Electric Castle. Răspunsul a fost mult peste așteptările organizatorilor, fiecare zi aducând noi și noi dovezi de fidelitate din partea fanilor ce și-au dorit să câștige un abonament pe viață.

Am aflat de campanie de la o prietenă, când mi-a scris că vrea să-și facă un tatuaj mai altfel. Câteva zile mai târziu, aveam deja 8 clienți cărora le-am tatuat Bonțida Fever. Firesc, m-am inclus în campanie, mi-a plăcut multe ideea de angajament pe viață. Electric Castle a depășit de mult faza de festival, pentru mulți a devenit un stil de viață.” spune Cezar Pușcaș, tattoo artist.

De la fani care au trăit, la Bonțida, fiecare ediție de festival, la cei care îl descoperă acum, peste 300 de tineri au trimis înregistrări video cu tatuajele ce marchează o legătura unică pe care o au cu evenimentul. Organizatorii le-au oferit tuturor celor oficial intrați în familia Electric Castle câte un abonament pe viață.

Anul trecut a fost prima dată când am mers la festival, dar urmăresc EC încă de la primele ediții și mereu mi-am dorit sa fac parte din acest fenomen. Tatuajul e cel mai bun mod de a spune tuturor că îmi doresc nu mai ratez nicio ediție.” spune Diana Kellerman, specialist în recrutări. 

Campania Bonțida Fever continuă până la debutul ediției a 9-a a festivalului, cu noi surprize în fiecare zi. Pe afișaj stradal sau în locații partenere EC din întreaga țară, codurile QR însoțite de numele campaniei oferă, la o simplă scanare, șansa de a câștiga bilete gratuite, de a descoperi noutăți despre festival și artiștii ce vor fi prezenți sau de a avea propriul mesaj pe billboardul EC. 

TouristsGo.Ro, o inițiativă Electric Castle, promovează România ca soluție la supraturismul din Barcelona

Supraturismul – o problemă reală pentru Barcelona și alte orașe mari din Europa, își poate găsi rezolvarea în România. Electric Castle a lansat „TouristsGo.Ro”, inițiativa prin care turiștii ce sufocă, în prezent, străzile din metropolă pot descoperi alternative la fel de interesante, la o distanță de doar 3 ore de zbor.  

„Tourists Go Home,” „Dear Tourists, Please Leave,” „Tourism Kills the City” (“Turiști, plecați acasă”, „Dragi turiști, vă rugăm să plecați”, „Turismul ucide orașul”) sunt doar câteva dintre mesajele cu care un turist este întâmpinat pe orice stradă din Barcelona. Organizatorii Electric Castle le transformă semnificația negativă, adăugând www. la începutul și .ro la finalul fiecărui mesaj. Astfel, ele devin domenii web redirecționate către www.TouristsGo.Ro, care prezintă destinații alternative, fie direct către festival, fie în Cluj, Munții Apuseni sau alte zone din Transilvania. 

Sute de astfel de graffiti-uri din Barcelona au fost adaptate în ultimele zile. Inițiativa a atras atenția localnicilor, iar alături de ei, peste 50 de locații partenere (restaurante, baruri, cafenele, hoteluri) s-au alăturat campaniei, afișând mesajele propuse de festival. De altfel, pe touristsgo.ro, localnicii pot găsi sugestii de acțiuni prin care se pot implica în campanie.

 „Electric Castle, alături de alte festivaluri majore din țară, a demonstrat, în ultimii ani, că este o sursă foarte importantă de turiști străini pentru România”, spune Tudor Costinas, Head of Communications.  „Touristsgo.ro e doar un pas în plus pe care îl facem în efortul de a promova România ca o alternativă viabilă pentru cei ce caută evenimente de calitate, în destinații unice”.

România a pierdut, în perioada pandemiei, un flux important de turiști străini care vizita țara, în 2022, numărul acestora fiind cu 40% mai mic decât în 2019. Cu peste 15% participanți venind din țări europene precum Marea Britanie, Germania, Spania sau Olanda, Electric Castle reprezintă una dintre opțiunile viabile de încurajare a turiștilor să descopere nu doar un festival multipremiat, ci și o destinație ce poate fi explorată în orice perioadă a anului. Mai multe detalii despre campanie pe www.TouristsGo.Ro.

Electric Castle lansează soluția inedită pentru adolescenții ce vor să ajungă la festival

Prima experiență de festival e unică, dar drumul până acolo nu e întotdeauna simplu. Pentru toți adolescenții ce își doresc să ajungă la Electric Castle, festivalul lansează Pitch My Parents, platforma prin care părinții pot afla cele mai bune argumente pentru a le oferi copiilor șansa de a-și crea amintiri pe viață.

Un cort, abonamentul Youth21 și acceptul părinților sunt suficiente pentru a te distra, ca adolescent, la Electric Castle. Însă nu sunt neapărat ușor de obținut. Când notele bune, o camera mereu curată și artistul preferat în line up nu sunt argumente suficiente pentru a convinge părinții, intervine pitchmyparents.com.

Organizatorii festivalului au creat o platformă ce ajută adolescenții să-și convingă părinții să le dea voie la festival. Mecanismul este simplu: tinerii lasă pe pitchmyparents.com artistul pe care vor să îl vadă, de ce merită să fie lăsați la festival și contactul părinților, iar părinții primesc o scrisoare oficială din partea festivalului. Biletul de voie” înseamnă acces la muzică bună, într-un spațiu sigur, la evenimente educative, cu invitați speciali. Pe termen lung, poate fi chiar mai mult de atât.

„Eu am ajuns pe scenă plecând din fața scenei, concertele și festivalurile m-au inspirat să merg mai departe cu pasiunea pentru muzică. De 3 ani, fiul meu nu concepe alt mod de a-și începe vacanța de vară decât ca voluntar la Electric Castle, e un alt gen de experiență pe care un părinte îl poate oferi copilului lui, cel mai simplu mod de a testa un festival“, spune Adi Despot, solistul trupei Vița de Vie.

Fiecare părinte decide care e vârsta potrivită pentru primul festival”, dar experiența celor ce cunosc Electric Castle e relevantă.

„Am trăit primul festival la 14 ani, trei decenii mai târziu continuu să merg la festivaluri de muzică cu același entuziasm. La Electric Castle merg încă de la prima ediție, am fost simplu spectator sau artist, pe scenă, nu a contat statutul ci libertatea, distracția, prietenii cu care împarți această experiență atât de specială“, spune Dan Costea ce va concerta, alături de trupa Coma, la ediția din acest an.

Tinerii cu vârste până în 21 de ani beneficiază de abonamentul Youth21, la prețul special de 99 de Euro. La ediția din 2023, ei vor avea o zonă dedicată în festival, cu activități selectate pentru adolescenți și scene cu cei mai populari artiști români pe acest segment de vârstă.

Electric Castle 2023: detalii & line-up

​Doar patru luni până la debutul celei de-a 9-a ediții, iar organizatorii Electric Castle confirmă un eveniment spectaculos. Cu Macklemore, The Chemical Brothers, Iggy Pop, George Ezra, Pendulum, Jamie xx și Peggy Gou în cap de afiș, plus alți peste 300 de artiști în program, EC rămâne cea mai bună alegere pentru cei care caută muzică live din genuri diverse, și experiența autentică de festival.

Un rapper underground în spirit, dar superstar internațional conform palmaresului de vânzări și premii (nu mai puțin de 4 premii Grammy pentru albumul de debut), Macklemore este primul artist rap care ajunge headliner la o ediție Electric Castle. Macklemore a reușit să rămână memorabil de la „Thrift Shop”, single de debut și primul No. 1 în US, și să revină mereu în clasamente cu noi hit-uri ca „Heroes” sau „Same Love”. La primul său concert în România, rapperul vine cu un album proaspăt lansat și cu un show care să compenseze absența de pe scene din ultimii ani.

Jamie xx se alătură The Chemical Brothers și Peggy Gou în categoria headliners EC din muzica electronică. Artistul din spatele fenomenului The xx s-a concentrat în ultimii ani pe cariera solo și este recunoscut ca un expert în improvizații live savurate în cele mai mari festivaluri din lume.

Punk cu Iggy Pop, post-rock cu Sigur Ros, folk pop cu George Ezra și trip-hop cu Morcheeba. Muzica live sună perfect pe Main Stage la Electric Castle odată cu confirmarea uneia dintre cele mai bune trupe trip-hop din toate timpurile. După 10 ani, Morcheeba revine la castel, la fel de relevantă și de carismatică, cu un setlist ce include hit-uri precum „The Sea” sau „Part of the process” dar și materiale de pe Blackest Blue, albumul lansat anul trecut.

E greu de crezut că au trecut 30 de ani de la lansarea „Chime”, cel mai mare hit Orbital, dar artiștii britanici par la fel de în formă ca la începutul carierei. După zeci de piese înregistrate, 4 filme pentru care semnează coloana sonoră, mai multe separări și împăcări, Orbital revin în turneu, spre entuziasmul fanilor stilului electro.

În lista momentelor de neratat, deschisă de Rezz, Romy și Noga Erez, se adaugă și James Lavelle, fondatorul trupei UNKLE cu care a fost deja prezent în festival, Huey Morgan, fostul membru al trupei Fun Loving Criminals, care în ultimii ani s-a remarcat ca un DJ important la BBC Radio, duo-ul berlinez Booka Shade și canadianul Tiga. Pentru cei care vor să exploreze o zonă muzicală specială, Boy Harsher, trupa americană de darkwave, inspirată din filmele lui David Lynch, împreună cu Emma Ruth Rundle, una dintre cele mai talentate cantautoare din underground-ul american, pot fi revelațiile EC9.

Se anunță o ediție foarte interesantă și pentru fanii rap și trap. Confirmarea lui Yung Lean în line-up este completată de cei mai buni artiști români din aceste zone muzicale, Ian, Oscar, Șatra BENZ, Specii și Bitză, Nane, Rava, MARKO GLASSX BVCOVIA, Lil Cagulași Macanache.

Până în 12 aprilie, abonamentele Electric Castle rămân la prețul special de 139 de Euro + taxe, cu opțiune de achiziție în rate. Tot la preț special sunt disponibile, de astăzi, și bilete pentru o zi, la 55 de Euro + taxe. De la cortul clasic la car camping, hygge sau pre-pitched tents, locurile de cazare în EC Village sunt în curs de epuizare, aviz celor ce-și doresc să rămână în aria festivalului pentru toată perioada acestuia.

Toate detaliile despre cei peste 300 de artiști ce vor fi prezenți, între 19 și 23 iulie, pe domeniul Banffy, pot fi găsite pe electriccastle.ro.

„M-a sedus ideea de a ajuta Electric Castle să devină mai relevant, mai creativ și am pornit la drum.” | Ema Prisca, CMO Electric Castle

Ema Prisca este unul dintre cei mai cunoscuți directori de creație din România. A plecat acum mult timp din țară și a locuit în alte trei țări diferite: Georgia, Mexic și Spania, unde a activat și din punct de vedere profesional.

Printre motivele întoarcerii Emei în țară se numără și Electric Castle, aceasta acceptând funcția de CMO al festivalului într-o perioadă grea pentru industria de evenimente. Ema ne-a mărturisit că a sedus-o ideea de a ajuta festivalul să devină mai relevant și mai creativ și a acceptat propunerea fără să stea pe gânduri.

În interviul de azi, Ema ne-a vorbit despre experința sa de viață și profesională, incluzând-o și pe aceea în cadrul celui ce ar putea să devină cel mai inspirant brand din România pentru tinerii români”, despre bunele practici de care ea consideră că un creativ ar trebui să se țină, dar și despre industria creativă în general.

 

Cu toții știm parcursul tău profesional (care este unul impresionant), însă majoritatea îl cunoaștem doar de la distanță. Ne poți spune câteva momente cheie din viața ta profesională, care ți-au rămas întipărite în memorie?

Aș începe de la cele mai apropiate de prezent.

Campania de voluntariat Plan B care a fost recunoscută la Gala Societății Civile din acest an drept cea mai bună campanie de voluntari desfășurată în anul pandemic 2020. Am construit brandul Plan B și am lucrat voluntar alături de 50 de oameni din toată țara la crearea și distribuirea gratuită către cadrele medicale a unor produse de protecție antiCOVID, realizate open source. 

Prima campanie realizată în Mexic, „Stories that change stories”, în care am zis o poveste cu ochi de europeană la care au vibrat mexicanii. Ca urmare a campaniei, 12.000 de copii mexicani din medii foarte sărace, care nu ieșiseră niciodată din satul natal, au văzut pentru prima dată un film la cinema.

Vibia în Barcelona. Un brand de design high-end acum internațional, pe care l-am poziționat și comunicat în urmă cu 12 ani ca brand digital de design și așa a rămas. O strategie de brand și de comunicare care au transformat o afacere de familie catalană într-un brand internațional.

MBA-ul de la Berlin School of Creative Leadership. Atunci am făcut un salt de perspectivă și l-am cunoscut pe cel care acum e soțul meu. Am fost colegă cu lideri creativi din întreaga lume, de la care am învățat enorm și care mi-au rămas prieteni.

Campania Tuborg, realizată în Graffiti BBDO, a însemnat enorm pentru devenirea mea profesională. Tuborg era o bere premium, cu un tip de comunicare care nu se schimbase niciodată de când se lansase în România. Campania asta a noastră avea menirea să întinerească audiența Tuborg. Am făcut o campanie îndrăzneață, curajoasă și extrem de relevantă, după cum au dovedit rezultatele, transformând Tuborg în lider de piață. Convingerea clientului Tuborg să aprobe această campanie a fost epică și am simțit atunci ceva ce nu s-a mai repetat niciodată: cum o întreagă agenție s-a strâns în jurul unei idei.

Cu un an înainte să devin director de creație, am fost cel mai premiat om de creație din România, pentru creativitate și eficiență. Atunci mi-am consolidat încrederea în mine, fără de care nu poți să conduci alți oameni de creație.

 

Ești un om care călătorește foarte mult și în plus te-ai stabilit până acum în câteva țări diferite, locuind în Georgia, Mexic și Spania. Cum crezi că ajută această experiență – a călătoritului, un om de comunicare? Dar pe tine personal, cum te-a ajutat?

Să trăiești în locuri diferite, să umbli, te vindecă de prostie, de vreun sentiment al specialului sau al unicității pe care îl poți nutri față de tine sau față de poporul din care te tragi. Un georgian are mai multe în comun cu un columbian decât diferențe.

Eu sunt o femeie căreia îi plac poveștile, „ciocnirile” de oameni, prieteniile lor, intensitățile omenești. Aceste călătorii și trăitul în locuri atât de diferite m-au îmbogățit și m-au ajutat să mă cunosc.

 

Ai plecat din România acum mult timp, deși aveai un cuvânt de spus în industria creativă. Care sunt motivele care te-au făcut să te întorci ca CMO al Electric Castle? Ce înseamnă acest statut pentru tine? Ai regăsit diferențe, în ceea ce privește industria, față de momentul plecării tale din țară?

Îmi doream să fac parte din ceva mai mare, iar Electric Castle mi se pare perfect pentru așa ceva. E o schimbare profesională importantă. Am renunțat la diversitate în proiecte, la branduri cu care lucram, ca să mă dedic unui singur brand. Cum am renunțat la orizontalitate, e rezonabil să aștept impact rapid pe verticala Electric.

Industria de publicitate mi se pare într-o situație mai precară decât acum 15 ani. Când eram la început în profesie, credeam că lucrurile vor evolua, că va fi, cu timpul, și în România ca la Londra. Nu mă gândeam că poate exista și involuție.

Nivelul e jos ca idei, mesaje, dar și ca producție. Conținutul la noi e patetic. Sunt două, trei agenții care fac muncă decentă. Brandurile n-au linii de conținut memorabile, interesante. Mi se pare că în zona producătorilor de conținut non-branduri, oamenii adică, găsești mai multă diversitate și relevanță decât la branduri.

 

Ai devenit CMO al Electric într-o perioadă foarte grea pentru sectorul evenimentelor. Ai avut temeri în legătură cu desfășurarea festivalului? Ai acceptat invitația de a te alătura echipei calculând riscurile și știind că, în final, festivalul va arăta bine sau ai considerat că este nevoie de tine și ai acceptat fără să stai pe gânduri?

Da, am nimerit în mijlocul unei crize. O criză a unei industrii, cea a evenimentelor, și o criză umană. Nu știm ce schimbări vor aduce în noi frica și tragediile trăite în ultimul an jumătate.

N-am calculat nimic, nu mă pricep la așa ceva. M-a sedus ideea de a ajuta Electric Castle să devină mai relevant, mai creativ și am pornit la drum.

 


Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Ema Prisca (@emaprisca)

Deși lucrezi de peste 20 de ani în această industrie, ai condus multe departamente de creație, ai creat o multitudine de campanii de comunicare și ai câștigat peste 60 de premii, ai declarat despre experiența de la Electric Castle: „Pentru prima oară în carieră, mă bucur să pot experimenta ce înseamnă a-ți pune mintea, emoțiile și experiența în slujba unui singur brand, unul special, ce oferă identitate comunității sale”. Ce are Electric Castle atât de special încât a făcut-o pe Ema Prisca să spună „pentru prima oară în carieră”?

Cred că Electric Castle are un potențial uriaș să devină cel mai inspirant brand din România pentru tinerii români. Nordul creativității. Electric să fie locul în care se generează tendințe de muzică, lifestyle, design, artă, gastro, subiectele de conversație ce privesc progresul societății.

ansamblu ElectricCastle_meadow

 

Cum arată o zi din viața ta de CMO al Electric Castle? Care au fost unele dintre cele mai mari provocări având în vedere perioada prin care trecem și cum le-ai depășit? Dar cele mai plăcute activități?

Nu arată spectaculos când nu e festivalul în desfășurare. Discuții, mailuri, proiecte de gândit, de implementat, Zoom-uri, telefoane.

Când e festival, e foarte intens, vezi artiștii de aproape, vorbești cu ei, ești prins în conversații cu presa, cu partenerii media, apari la TV, îți explodează Whatsapp-ul, conținutul pe care îl faci se distribuie cu mare viteză pe canalele sociale.

Sunt într-un proces de învățare a industriei de festivaluri, a motivațiilor oamenilor, a felului cum funcționează toate componentele acestei industrii.

Cel mai plăcut este să te bucuri de flow-ul creativ, până la festival. Concentrarea cu scopul de a crea ceva.

 

Recent Electric Castle a primit statutul de Superbrand, fiind singurul festival din România care a câștigat acest statut. Cum se simte această realizare, din prisma omului de comunicare și care crezi că sunt elementele festivalului care au contribuit la câștigarea acestui statut?

E o confirmare din partea unei organizații internaționale, neutre, care a folosit o metodologie de cercetare cantitativă, solidă, că festivalul Electric Castle este un brand cu notorietate foarte ridicată, cu indicatori de „Brand Intent” înalți și cu o asociere clară cu atributele inovație, leadership, dinamism.

Rezultatele sunt cu atât mai puternice, cu cât această cercetare a fost derulată după un an în care nu au avut loc festivaluri de muzică. Acest lucru ne indică faptul că Electric Castle este un brand care a reușit să creeze structuri solide în mintea iubitorilor de festivaluri.

 

Ai absolvit un program MBA în Germania, despre care ai spus că ți-a schimbat viața, dar ai urmat acest program deși aveai deja o experiență vastă în domeniu. Consideri că e important ca un creativ să urmeze astfel de programe? De ce?

Aveam experiență creativă, dar nu aveam cunoștințe organizate de business și de leadership. Berlin School of Creative Leadership e o școală de elită, dedicată industriilor creative, și o recomand tuturor celor care vor să conducă organizații creative. Deci nu e pentru creativi, e pentru creativii care vor să facă management.

 

Din perspectiva ta, există un set de reguli de la care nu ar trebui să se abată un creativ la început de drum? Dacă da, cum ar arăta acesta?

Da. N-aș zice reguli, ci bune practici. Luarea lor în calcul creează o diferență care se vede în timp.

În primul rând, să-și aleagă bine locul unde începe. Mentorul. Am întâlnit zeci de talente cu criterii și metode foarte proaste, de care le e foarte greu să scape, care le îngreunează manifestarea talentului sau judecata asupra propriei producții.

Să stea cu ochii pe oamenii din jurul lor, nu în telefon. Ce e distinct, special, particular care poate detona o idee mare, vine din observație. Marii creativi sunt observatori profesioniști.

Să înțeleagă faptul că și cantitatea duce la calitate. Că până să scrii ideea aia trebuie să scrii zeci și zeci de alte lucruri.

Curiozitatea e cheie.

Curajul e obligatoriu. Creativitatea presupune risc. Nu se poate manifesta fără curaj.

 castel_Electric Castle

Începând de anul viitor EC va poposi și în Brașov, dând naștere unui nou concept de festival. Ce ne poți spune despre asta? Ce consideri că va aduce Electric pentru Brașov?

La Brașov, vom crea alt concept de festival, altă experiență. În acest moment, avem un parteneriat agreat cu Primăria Brașov de organizare, dar suntem într-o fază incipientă de concepție.

Economic, un festival nou la Brașov generat de creatorii Electric Castle înseamnă o infuzie consistentă de consumatori pentru industria brașoveană de hosting și HORECA, și câteva mii de locuri de muncă temporare pentru brașoveni.

La nivel de imagine, Brașovul va ajunge pe harta internațională a festivalurilor de muzică.

Comunitatea artistică brașoveană, pe care o dorim alături de noi în acest proiect de festival, va căpăta vizibilitate națională și internațională.

Brașovul, ca brand de oraș, va fi asociat cu atribute dorite de toate orașele vii ale lumii, precum creativitatea, inovația, spiritul tânăr.

 

Ce urmează pentru Ema Prisca – CMO al Electric Castle? Dar pentru omul Ema Prisca?

Urmează aducerea în concret a unor planuri și sper să fie bine primite.

Femeii Ema îi doresc multă răbdare.

 ema prisca

Tocuri sau flat shoes? – Flat, sneakers la orice.

 

Experiența Electric Castle descrisă în trei cuvinte: pasiune, creativitate, turmoil.

 

O întrebare care ți-ai fi dorit întotdeauna să-ți fie adresată într-un interviu, dar nu a fost (și răspunsul la aceasta):

– În ce e cel mai diferită Spania de România?

– În felul cum sunt privite femeile, statutul femeilor, în efortul pe care îl fac politicienii, instituțiile, societatea în general să repare nedreptățile istorice și diferențele de oportunități și tratament dintre femei și bărbați. Conștiința puternică pe care o au femeile tinere – Generația Z – că lucrurile nu au stat bine pentru femei în trecut și că aceste nedreptăți trebuie să dispară.

 

O experiență pe care ai recomanda-o oricui: – Să vină la Electric Castle. Să facă windsurf sau surf. Să se uite pe pereți. Să piardă timpul cu prietenii. Să citească literatură.

 

Una dintre cele mai dragi campanii în spatele căreia te-ai aflat: Oricare din cele menționate la început.

 

Ce te inspiră: Artiștii.

 

Note to self: Ia distanță!

 

Editor:

2021 TW MARA RUSU

EC_Special by Electric Castle 2021, la final de ediție. „Oamenii erau însetați să asculte live”, artista Valeria Stoica

Primul festival de după începerea pandemiei, EC_Special by Electric Castle, a adunat timp de 10 zile peste 186,000 de participanți. Au fost 15,000 de ore de muzică susținute de 250 de trupe dintre cele mai apreciate la nivel național și internațional, în peste 20 de locuri din Cluj-Napoca și de pe domeniul Castelului Banffy din Bonțida.

Oferta culturală EC_Special a inclus 10 lucrări fascinante de artă new media, instalații care au fost vizitate de peste 2,000 de persoane. În plus, la conferințele EC_Talks, pe teme ca sănătatea mintală după pandemie, educație sexuală și sustenabilitate, au participat peste 500 de persoane. 

Evenimentul de anul acesta a marcat și o premieră: pentru prima dată, o trupă din România a adunat în fața scenei mai mulți participanți decât o trupă străină prezentă la festival. S-a întâmplat la show-ul Subcarpați, în seara de joi, 12 august, la scena din Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Directorul Electric Castle, Mihai Păun: A fost un exercițiu de încredere colectivă în care reînvățăm să fim noi”.

Processed with VSCO with g6 preset

Pregătirile pentru EC_Special au început în urmă cu doar două luni, atunci când măsurile anunțate de autorități au permis organizarea de evenimente mari în aer liber. Încă de la început, organizatorii și-au asumat că ediția din acest an va avea o formă specială, sub forma unui experiment, cu mai multe evenimente în zeci de spații, pentru evitarea aglomerației.

„Cred că a fost esențial să organizăm anul acesta festivalul; a fost esențial pentru participanți, dar și pentru noi, ca echipă. Am revenit toți la viața și la lucrurile pe care iubim să le facem ca oameni și care ne fac oameni. A fost un exercițiu de încredere colectivă în care reînvățăm să fim noi. Suntem back to life!”, a declarat directorul festivalului, Mihai Păun.

Participanții și artiștii s-au bucurat la maximum de fiecare concert și eveniment, iar mulți dintre cei care au venit ca participanți, invitați sau colaboratori au declarat că aveau nevoie de un astfel de festival acum, care vine ca o gură de aer proaspăt, după izolarea și restricțiile din ultimul an și jumătate.

Prof. Dr. Daniel David a afirmat la conferințele organizate la EC_Special, că revenirea la concerte și la evenimente ajută starea psihică a oamenilor după pandemie.

„Cred că ajută atât ca efect psihologic asupra stării de bine, cât și ca model de (auto)control în pandemie, și anume că pot participa la festival doar cei vaccinați, trecuți prin boală sau testați. Un asemenea model vreau să implementez și la universitate, model care există deja la marile universității ale lumii (ex. Universitatea Harvard). Voi, organizatorii, ați găsit spații suficiente chiar în aer liber, totuși, ați pus aceste condiții de bun simț. Așadar, da, ajută și ca model de sănătate, și ca model de control al pandemiei”, a spus prof. univ. dr. Daniel David, psiholog și rectorul UBB Cluj.

Artista Valeria Stoica: „Oamenii erau însetați să asculte live”

Ediția specială a Electric Castle a fost gândită și ca o scenă solidară oferită artiștilor români, care s-au numărat printre categoriile profesionale cele mai afectate de pandemie. Mai mult de jumătate din line-up-ul ediției speciale a fost format din grupuri și interpreți români.

Solistul trupei Vița de Vie, Adi Despot, a împărtășit cu participanții cum a fost pentru el ultimul an și jumătate: „Pandemia a fost îngrozitoare, depersonalizantă. Nu mai vreau să iau pauză. Trebuie să găsim soluții, nu restricții”, a afirmat Despot.

Artista Valeria Stoica, originară din Republica Moldova, a recunoscut că s-a gândit chiar să renunțe la muzică. M-am întors în pandemie acasă, în Moldova. După o săptămână petrecută în Nisporeni, simțeam că dacă mai rămân, nu mă mai întorc și mă las și de muzică. Simțeam că trebuie să mă întorc. Oamenii erau însetați să asculte live”, a afirmat ea. 

Și artiștii străini au împărtășit că au ținut neapărat să vină pe scena EC după un an și jumătate de pauză. Unul dintre cei mai așteptați artiști, DJ Marky, a călătorit peste 25 de ore și a fost nevoit să petreacă 10 zile în carantină în Mexic ca să-și poată întâlni publicul la EC_Special.

EC ELECTRIC CASTLE 20213

Care au fost cele mai așteptate concerte

La Cluj, cele mai populare concerte, care au strâns în jur de 5,000 de participanți, au fost cele ale lui Asaf Avidan, Aurora și Irina Rimes din Piața Unirii, iar la Bonțida au făcut senzație zeci de artiști printre care HVOB, Sigma, Ben Bohmer și DJ Marky.

 

Pe Cetățuie, scenele de la Turnul Parașutiștilor și de pe Terasa Belvedere au fost locurile preferate de petrecere și dans, iar cel mai popular DJ act a fost al lui Acid Pauli.

În total, la ediția specială din acest an au participat 186,000 de persoane. Cel mai tânăr participant, adus de părinții lui, are 2 luni, iar cel mai vârstnic, 81 de ani.

La festival, 70% din materia primă folosită la prepararea mâncării a provenit din Transilvania, cel mai consumat fel de mâncare la Cluj fiind tacos, iar la Bonțida – burgerul. La capitolul băuturi, preferata participanților a fost, de departe, berea.

EC ELECTRIC CASTLE 20212

Electric Castle a creat cel mai sigur mediu pentru a te bucura de muzica live

În ceea ce privește siguranța, accesul a fost posibil doar pentru cei care puteau demonstra că au fost vaccinați anul acesta anti-Covid, că au trecut prin boală (printr-un document emis cu 15-180 de zile înainte) sau dacă puteau prezenta un test negativ antigen (nu mai vechi de 24 de ore) sau PCR (nu mai vechi de 72 de ore). 

Cei mai mulți participanți, peste jumătate, erau vaccinați, iar restul au prezentat dovada rezultatului negativ sau a trecerii prin boală.

În plus, peste 3,650 de persoane au fost testate gratuit, până vineri, în rețeaua Medlife, în clinicile din Cluj și în punctele mobile amplasate înainte de intrarea în spațiul de la festival. Potrivit datelor obținute de la Direcția de Sănătate Publică din Cluj, dintre cei testați în punctele mobile amplasate înaintea zonei de acces în festival, patru persoane au fost depistate pozitiv și au fost trimise în carantină, în timp ce restul au avut un test negativ și au putut participa la concerte. 

Promisiunea pentru anul viitor: EC 2022 cu Twenty-One Pilots, Gorillaz și Deftones

Organizatorii Electric Castle au anunțat deja primii 3 headlineri ai ediției de anul viitor: Twenty-One Pilots, Gorillaz și Deftones.

O ediție limitată a abonamentelor pentru 2022 e deja disponibilă și acestea pot fi cumpărate până în 18 august 2021. Detalii despre festival sunt disponibile pe www.electriccastle.ro.

Vineri începe EC_Special by Electric Castle. Află totul despre cazare, program și evenimente, la primul și cel mai mare festival de după pandemie!

 

Cluj-Napoca, 3 august 2021

 

Numai 3 zile până la EC_Special! Back to life este motto-ul acestei ediții manifest, prin care participanții sunt invitați să trăiască bucuria a tot ce ne-a lipsit în pandemie.

Urmează 10 zile electrizante, 15,000 de ore de muzică susținute de 250 de artiști, în peste 20 de locații din Bonțida și Cluj-Napoca, dans, lucrări fascinante de artă new media și evenimente educaționale inspiraționale. Toate, între 6-15 august, la primul și cel mai mare festival de după pandemie. Biletele sunt limitate!

EC_Special by Electric Castle_3

 

 

Bonțida pe timp de festival. Totul despre sărbătoarea EC_Special de la castel

 

Distracția începe în legendara localitate Bonțida, ce găzduiește festivalul de mai bine de 7 ani. Aici, participanții vor putea opta pentru o experiență completă de festival, dacă vor alege să se cazeze în campingul EC_Special. Ei pot veni cu cortul propriu sau cu rulota, dar pot alege și dintre variantele oferite de organizatori: fie cabane de două sau de patru persoane, fie un cort de două persoane sau unul dintre cele cu confort sporit: dream sau panorama tent.

Accesul în camping va fi permis începând de joi, 5 august, de la ora 13:00, ceea ce le va permite participanților să se instaleze în voie.

 

Porțile festivalului se deschid vineri, 6 august, la ora 12:00. Din momentul în care participanții vor intra la eveniment, își pot lăsa bunurile de valoare în vestiare blocate cu cifru sau încărca telefonul la una dintre stațiile pregătite pentru asta și se pot relaxa pe pufuri, în leagăne sau savurând mâncăruri delicioase. În food court, îi așteaptă mâncare de toate felurile: street food inspirat din bucătăriile lumii, dar și mâncare tradițională românească, italienească, salate sau dulciuri, și grătare pe care ei înșiși își pot pregăti carnea cumpărată, așa cum doresc.

 

Cei care nu înnoptează în Bonțida și aleg varianta urbană, de cazare în Cluj-Napoca, vor avea la dispoziție autobuze ce vor circula non-stop, din 30 în 30 de minute, cu stația la Iulius Mall, contra unui bilet de 15 lei. Primul autobuz către Bonțida va pleca vineri, 6 august, la ora 09:00, iar ultimul, dinspre Bonțida înspre Cluj-Napoca, va pleca luni, la ora 11:00.

 EC_Special by Electric Castle_2

7 zile de festival, la Cluj-Napoca. Orașul prinde vibe electric, începând de luni, 9 august

 

De pe 9 august, festivalul se mută în Cluj-Napoca, ceea ce va face evenimentul mult mai accesibil pentru locuitorii din zonă. Arta va cuceri orașul, transformându-l într-un spațiu al descoperirilor culturale. Sute de artiști, instalații new media spectaculoase, hub-uri creative și masterclass-uri care aduc informații utile și inspirație deopotrivă – toate acestea sunt ingredientele unei aventuri urbane epice. Clujul va prinde viață din inima lui, din Piața Unirii, și până pe Dealul Cetățuia, așa încât fiecare zonă legendară și istorică să spună o poveste.

 

Cum se pot pregăti participanții pentru toate aceste evenimente? În primul rând, cu multă curiozitate și cu dorință de explorare. În ajutorul lor va veni și harta festivalului, disponibilă atât pe site-ul Electric Castle, cât și în aplicația EC_Special, care se poate downloada gratuit din Google Play sau din App Store. Odată ce s-au familiarizat cu toate punctele importante ale festivalului, ei își pot construi propriul traseu experiențial.

Pe hartă vor descoperi și un tur inedit în lumea designului, la studiourile de creație a 11 artiști, selectați de echipa EC_Special să facă parte din experiența urbană de la Cluj. Atelierele pot fi vizitate de luni până duminică, între 12:00-16:00, iar participanții la festival își pot achiziționa produse unicat, de la cele de design interior, vestimentar, de mobilier și de obiect, până la bijuterii sau ceramică.

 EC_Special by Electric Castle_5

Siguranță, înainte de toate

 

În contextul pandemiei, organizatorii își îndreaptă eforturile spre a crea un spațiu sigur pentru toți participanții. În sprijinul lor vine și partenerul medical al festivalului, MedLife, care oferă teste antigen gratuite în toate clinicile lor din Cluj-Napoca.

Pentru a participa la evenimentele EC_Special, participanții trebuie să îndeplinească una dintre următoarele cerințe:

– dovada vaccinării;

– dovada rezultatului negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore);

– dovada rezultatului negativ al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 24 de ore);

– un document care atestă că participantul a trecut prin boală – a avut virusul SARS-CoV-2 (document emis cu 15-180 de zile înainte).

 

Minorii sub 12 ani au acces gratuit pe toată durata festivalului, atâta timp cât sunt însoțiți de un părinte/tutore care prezintă un bilet sau un abonament valid.

 

Pentru bucureștenii care aleg varianta de transport la Cluj-Napoca cu avionul, Tarom îi ajută să zboare spre distracția de la EC_Special cu extra beneficii! În perioada 2-15 august, costurile unei rute dus sunt de 69 euro, iar pentru una dus-întors, de 126 euro, cu bagaj de cală, de mână și cu toate taxele incluse. Mai multe informații, aici.

 

Chiar dacă vremea se anunță a fi în mare parte însorită, recomandarea organizatorilor e ca din kit-ul de festival să nu lipsească cizmele și pelerinele de ploaie, pentru situații imprevizibile. Până la urmă, acestea au devenit emblematice pentru Electric Castle.

EC_Special by Electric Castle_4

 

Variante de acces la EC_Special, pass-uri și bilete, cu sau fără cazare, mai sunt disponibile aici.

 

Pentru mai multe informații:

Andreea Retea, PR

press@electriccastle.ro

 

 

Peste 2 zile începe ediția a 7-a a Electric Castle!

Cu peste 300.000 de metri pătrați amenajați de la zero pentru a deveni spațiul experiențelor de top în muzică, arte, fashion, sport și entertaiment, Electric Castle urmează să-și deschidă porțile miercuri, 17 iulie, ora 14:00, pentru cea de-a 7 ediție.

Cu un minim de timp alocat în cele 2 zile rămase, zecile de mii de participanți pot să rezolve on sau offline aproape toate detaliile logistice, de la transport și până la pregătirea bugetului, astfel ca odată intrați în festival să se poată dedica exclusiv distracției.

Accesoriul preferat al următoarelor zile, brățara de festival poate fi ridicată chiar și astăzi, în cele două puncte speciale deschise, în Iulius Mall și Cluj Arena, până la sfârșitul zilei, ceea ce va asigura prioritate atât la îmbarcarea în autobuze, cât și la intrarea în festival.

Cei care nu reușesc să profite de acest pre-start, o vor face direct la porțile de acces din Bonțida, cu un detaliu foarte important de reținut: orice bilet trebuie să fie nominal și să conțină o adresă, indiferent de formatul (electronic sau printat) sau modalitatea în care a fost obținut.

Accesul minorilor în festival este gratuit până la 12 ani, însă doar cu însoțitor până la 15 ani.

Tinerii între 16 și 18 ani vor trebui să prezinte acordul părinților înainte de a-și ridica brățara.

Dintre diversele variante existente pentru a ajunge în festival, organizatorii recomandă fie linia specială de autobuze, fie trenurile, un mod de a evita aglomerarea traseului rutier deloc generos între Cluj Napoca și Bonțida.

Autobuzele vor circula non stop, începând cu miercuri, ora 8:00, biletele putând fi deja cumpărate online de aici https://bit.ly/2LMfmrw sau direct cu brățara de la autobuze. Toate trenurile care tranzitează Bonțida vor opri în halta satului, la distanță de aproximativ o oră între ele pe perioada zilei, orarul în detaliu existând inclusiv pe site-ul festivalului aici https://bit.ly/2Jy9xwf

Mașina personală rămâne o alternativă, peste 5.000 de locuri de parcare sunt pregătite în aria festivalului, însă organizatorii o recomandă doar celor care știu că au mai puține drumuri de făcut sau celor generoși, care o vor împărți cu prietenii.

Biletele de parcare e mai bine să fie achiziționate online pentru a salva timp și bani. Oferte speciale există și pentru cei care vor să utilizeze serviciile alternative Bolt sau Pony, cu tarife adaptate.

Electric Castle este, de ani buni, un festival în care banii cash pot fi folosiți doar la încărcarea brățării.  Chiar dacă în festival vor exista suficiente puncte de top up, cel mai simplu e ca operațiunea de transfer a banilor pe brățară să fie efectuată online, din contul individual al fiecărui participant; va ajuta mult și la returnarea eventualelor sume rămase necheltuite.

Cum puțin simț practic, bagajele pot fi foarte ușoare, supermarketul Lidl va fi deschis în aria festivalului, oferind tot ce e necesar. Ținutele extravagante pot fi asumate chiar și de cei care vor ocupa cele 17.000 de locuri din campinguri, landromatele disponibile promite un refresh imediat pentru orice tip de haine. Pentru cei care petrec mai putin timp în festival, există zona de lockers unde pot fi depozitate bunuri, de preferabil pe o perioadă mai scurtă.

Zonele de food court au fost extinse odată cu această ediție, atât în festival, cât și în campinguri, care au propriile zone de lounge. Gusturile sunt respectate în diversitatea lor, cu oferte pe măsură, indiferent de regimul vegan, vegetarian sau foarte proteic adoptat.

0740.221.022 – numărul Safety Line pentru ediția din acest an. Politica Zero Toleranță la orice tip agresiune începe cu modul în care decidem cu toții că nu ignorăm situații ce pot degenera și solicităm intervenția echipelor speciale de security.  Linia va funcționa non stop.

ec 2019 the woman

Mai multe detalii despre acces, lucruri permise sau nu în incita festivalului, politica de safety pot fi regăsite pe www.electriccastle.ro.

 

Experiențe unice la Electric Castle 2019

Nicio secundă din cele 5 zile ale Electric Castle 2019 nu va fi lipsită de evenimente ce completează seria concertelor de pe scenele festivalului. Indiferent dacă vorbim de primele ore ale zilei sau târziu în noapte, castelul și domeniile sale vor găzdui activități care oferă un program complet, 24 de ore din 24, între 17 și 21 iulie.

map electric castle

Castelul Banffy, un monument de patrimoniu cu secole de istorie, se va transforma devine o punte de legătură între trecut și viitor. Combinând tehnologia, arta și arhitectura de secol XV, instalațiile new media create special de către 8 artiști din Europa, Japonia și Statele Unite vor da o nouă dimensiune acestui spațiu.

„Producem o arhitectură imaterială într-un monument ce încearcă să-și regăsească perioada de glorie și oferim publicului noi moduri de a experimenta zidurile, încăperile și turnurile castelului. E un pas natural pe care festivalul, deja un eveniment notoriu pentru inovația sa constantă, îl face, oferind o platformă în care artiști ce reprezintă avangarda mondială în domeniu expun proiecte ce crează un dialog între tehnologie și materiale intangibile precum lumina, sunetul sau spațiu”, descrie conceptul de New Media Castle curatorul acestui proiect, artistului digital Alex Czetwertynsk.

Efectele de laser și hologramele semnate de  Matthew Schreiber, proiecțiile imersive de video mapping ale francezului Oliver Ratsi și noi perspective create matematic de către japonezul Shohei Fujimoto sunt câteva dintre propunerile acestei ediții, alături de experiențele multimedia marca Memo Akten, Nonotak, 404 Zero, Children of the Light și RNDR Studio.

În proiect au fost incluși și studenți ai Universității de Artă și Design din Cluj, oferindu-le una dintre puținele oportunități de a-și prezenta lucrările în domeniul new media art.

ECsports

 

Dintre toate sporturile posibile, cu siguranță nu v-ați imaginat vreodată că ați putea practica patinajul tocmai la Electric Castle! Festivalul aduce tehnologia „like-ice”, un tip de gheață artificială care nu condiționează distracția de temperaturile exterioare, iar participanții vor avea la dispoziție patine speciale pentru acest tip de material, acreditat și pentru folosirea la competițiile internaționale de patinaj sau curling.

Patinoarul estival va fi amplasat în apropiere de Booha Mansion, locul perfect de selfie pe patine cu vedere asupra castelului medieval!

Fanii filmelor sunt invitați la cinematograful special amenajat în spatele castelului, unde un ecran pop-up de mari dimensiuni va fi prezenta filme de acțiune, animații sau fantastice în fiecare seară.

Pentru diminețile de după concerte, All the Activities Tent va oferi ședințe de streching sau yoga care să îi pregătească pe participanți pentru o nouă zi activă, iar pe parcursul zilei va organiza concursuri și ateliere.

Un concept prezentat în premieră la Electric Castle, Sensorial Playground face muzica accesibilă tuturor, prin experiențe interactive mediate de tehnologie. Sfera vibrațiilor, sfera vizuală, generatorul Van der Graaf și zona SubPack sunt câteva dintre experiențele ce așteaptă să fie descoperite în noul „spațiu de joacă senzorială”.

Una dintre cele mai populare experiențe de anul trecut – cel puțin pentru cei curajoși! – revine și în 2019: reverse bunjee este provocarea de a te lăsa aruncat la zeci de metri în aer. În deplină siguranță, dar acest lucru nu exclude adrenalina! Revine la castel și Royal Wheel, caruselul care a devenit în ultimii ani unul dintre reperele de pe teritoriul festivalului.

ECTalks

„The beat goes on” este genericul sub care se vor desfășura în acest an EC Talks, sesiunile de dezbateri la care vor fi invitați, de joi până duminică, specialiști recunoscuți din domenii diverse de comunicare și artă. Jurnaliștii Dragoș Pătraru, Paula Herlo și Attila Biro, actorii Dragoș Bucur și Andi Vasluianu, alături de influencerii Andreea Raicu, Ana Morodan și Adrian Teleșpan, sunt printre invitații acestei ediții.

Pentru a fi siguri că nu ratați nimic din oferta festivalului, harta Electric Castle este deja disponibilă online la adresa electriccastle.ro/map iar aplicația poate fi descărcată atât din AppStore cât și din Google Play.

Loredana, în premieră în deschiderea Electric Castle: Ce artiști români deschid show-ul pe scena principală la Electric Castle 2019?

Loredana, Alternosfera, Șuie Paparude și CTC vor da startul oficial al programului de pe scena principală în fiecare zi a festivalului Electric Castle 2019. Lor li se alătură nume noi, atât din țară cât și din străinătate, respectiv trupe selectate din cele mai importante showcase-uri europene.

123

Alternosfera sărbătorește 20 de ani de activitate alături de publicul Electric Castle, cel mai mare festival la care trupa va cânta în acest an. Joi, 18 iulie, trupa revine la castel cu un nou album, cel de-al șaselea material discografic pe care îl semnează. Vineri, scena principală îi are ca prim act pe cei de la CTC. O surpriză este confirmarea Loredanei, pentru seara de sâmbătă, 20 iulie. Artista este prezentă în topurile românești de peste 35 de ani, timp în care s-a reinventat constant, trecând de la colaborări cu BUG Mafia la Agurida, iar în 2019 pregătește un show complex pentru prima ei prezență la Electric Castle. Tot sâmbătă, Subcarpați ocupă scena principală într-o variantă exclusivă: Hanu’ Hanu’, Bragă, Motanu’, Mara și Surorile Osoianu sparg granițele dintre hip-hop, folclor și electro. Ultima zi din festival pornește cu Șuie Paparude, pe care toată lumea îi așteaptă cu materialele de pe cel mai nou album al lor, lansat recent.

Grimus și Moonlight Breakfast revin în festival după o pauză de câțiva ani, timp în care parcursul celor două trupe a inclus materiale noi și foarte multe concerte, pentru a păstra contactul cu importantele comunități de fani de care ambele trupe se bucură în România. Spunem „1.000 de DA” prezenței la Electric Castle a The Mono Jacks, o trupă ce trece printr-o perioadă foarte creativă și productivă. Zmei3 sunt promotorii „esenței sufletului românesc” în lume și vor cuceri noi fani în rândul publicului de la castel, care vor ocazia o rară ocazie de a vedea o trupă ce concertează foarte rar în țară, fiind mai mereu în turnee prin Germania, Austria sau Spania.

Suie Paparude

Alături de nume deja consacrate, festivalul propune și o privire mai atentă asupra artiștilor români mai puțin cunoscuți, dar foarte talentați. Trei nume românești trebuie să figureze pe agenda tuturor: Valeria Stoica, Zimbru, For The Wicked. Toți au un potențial pe care susținerea publicului îl poate transforma în notorietatea pe care o merită pe deplin. Fie că au mai cântat deja la Electric Castle sau au putut fi văzuți în festivaluri mai mici, Satellites, Karpov not Kasparov, Maru și mulți alții ne vor reaminti că e important să susținem artiștii ce cred în muzica lor și au entuziasmul celor pentru care arta nu e doar un mijloc spre o carieră de succes.

Organizatorii Electric Castle au fost prezenți în ultimul an la cele mai importante showcase-uri organizate la nivel internațional – evenimente ale industriei la care participă organizatori de festivaluri alături de case de discuri, impresari sau producători, precum International Festival Forum, Eurosonic, Reeperbahn, Budapest Showcase sau The Great Escape. De aici, au fost alese cele mai promițătoare nume ale anului. Selecția propusă îi include pe Delaporte, un duo electronic italiano-spaniol, Glass Museum, doi artiști care și-au folosit pasiunea pentru jazz pentru a crea un nou vibe în muzica electronică, The Slow Reader Club, care reușesc să adune mii de oameni la concertele lor din Manchester-ul natal, GatoPreto, cu un amestec de muzică africană și sud-americană, și mulți alții. Toți vor avea, la ediția din acest an, o scenă dedicată–Courtyard este locul din care fiecare festivalier va pleca cu cel puțin o nouă descoperire, un nume despre care va spune, în scurt timp, „i-am ascultat înainte de a fi populari”.

SKA cu influențe maghiare? Dacă vi se pare o combinație imposibilă, probabil ar trebui să-i descoperiți pe Pannonia Allstars Ska Orchestra (PASO). Au reușit, chiar, să mai adauge în mix și influențe jazz și reggae, rezultatul transformându-I în regii petrecerilor pline de energie și ambasadori ai stilului ska în întreaga Europă.

Electric Castle se pregătește să anunțe în curând și Own The Stage, concursul anual prin care trupe sau DJ-i pot concura pentru a fi incluși în lineup-ul festivalului. Lista completă a artiștilor confirmați pentru ediția 2019 poate fi găsită pe www.electriccastle.ro.

Limp Bizkit la Electric Castle 2019!

Americanii completează lista headliner-ilor la cea de-a 7-a ediție Electric Castle. Nils Frahm, Chvrches, Sigma, Zomboy, Zeds Dead și Infected Mushroom sunt printre noile nume confirmate de organizatori.

Publicul Electric Castle are șansa să-l întâlnească pe Fred Durst, una dintre cele mai emblematice figuri rock ale momentului, odată cu confirmarea prezenței Limp Bizkit pe afișul viitoarei ediții Electric Castle, ce va avea loc între 17 și 21 iulie. Cele trei nominalizări la premiile Grammy sau cele peste 40 milioane de albume vândute sunt realizările remarcabile ale trupei, însă acestea spun prea puțin despre modul în care Limp Bizkit a influențat scena muzicală în ultimele două decenii. Adeptă a stilului Nu Metal, Limp Bizkit a fost printre primele trupe ce a reușit exemplar să combine două stiluri muzicale complet rupte până atunci, rock și rap. Zvonurile că trupa lucrează la un album nou sunt tot mai dese, în ultima perioadă, așa că publicul de la Electric Castle se poate aștepta la surprize mari pe lângă clasicele „Rollin’”, „Break Stuff” sau „MyGeneration”.

Limp Bizkit
Mai neconvențional ca oricând, line-up-ul de anul acesta îl propune pe Nils Frahm, pianistul și compozitorul german cu o abordare senzațională asupra muzicii clasice, în care aduce elemente de muzică electronică. Concertele lui sunt experiențe aproape hipnotice; e imposibil de rezistat virtuozității cu care acesta abordează două sau chiar trei claviaturi într-o singură linie muzicală. De aceea, nu este de mirare că Frahm este unul din puținii artiști ai genului ale cărui concerte sunt în permanență sold out.

În urmă cu câteva zile, BBC1 numea „Here with me” cea mai bună piesă pop a momentului, readucându-i în prim plan pe Chvrches. Trupa scoțiană de synth-pop a debutat în 2011 ca un proiect de studio, cei 3 membri ezitând o lungă perioadă să-și asume show-uri live. Odată debutul făcut, turneele lor sunt continue, iar trupa și-a câștigat o popularitate mondială atât prin muzică, cât și prin activismul constant în promovarea talentelor feminine din industria muzicală.

Controversatul Zomboy dă întotdeauna 110% în show-urile sale, iar publicul simte asta. Având disciplina anilor în care a fost toboșarul unei trupe de metal, artistul britanic simte exact ritmul pe care fanii îl așteaptă și nu-i dezamăgește niciodată. Zeds Dead, pe de altă parte, mizează pe diversitatea stilurilor electro pe care le îmbină în muzica lor pentru a mulțumi miile de spectatori din marile festivaluri la care sunt invitați. Zeds Dead trăiesc, în prezent, unul din cele mai bune momente ale carierei lor, câștigându-și un statut privilegiat în rândul promotorilor stilului bass. Colaborările lor cu alți artiști îl includ și pe Jauz, alt nume confirmat pentru ediția aceasta a festivalului. Tânărul DJ din San Francisco este o adevărată figură cult în lumea bass, fanii săi, reuniți sub numele de „Sharksquad”, urmându-l peste tot în lume pentru a-i urmări show-urile eclectice.

Zeds Dead
Unii dintre cei mai bine vânduți artiști israelieni ai tuturor timpurilor, duo-ul Infected Mushroom, aduc în Electric Castle experiența celor care și-au petrecut ultimii 20 de ani dezvoltând stilul psytrance pentru noi generații de tineri, fără ca asta să le afecteze publicul care îi admiră încă de la începutul anilor ‘90.

Sigma revine după 3 ani în line-up-ul festivalului, timp în care a lucrat la cel de-al doilea album, ce va fi lansat chiar în această vară. Între timp, au bifat o serie de colaborări cu Take That și Paloma Faith și visează să îl convingă pe Calvin Harris să producă o piesă împreună. Iar dacă tot vorbim de visuri sonore, cei de la Gangs of Youth țintesc chiar mai sus: își doresc să atingă notorietatea mondială pe măsura succesului obținut, deja, acasă, în Australia. Aici, ultimele lor două albume au avut vânzări record și le-au adus cele mai importante premii ale continentului. Este, acum, momentul ca publicul român să-i descopere, în concertul pe care îl pregătesc pentru Electric Castle 2019.

Vorbind de nume mari ale rock-ului, nu mulți producători de muzică electronică se pot lăuda că își regăsesc semnătura pe albumele U2, însă Andy Barlow, jumătatea duo-ului Lamb, este o excepție. Împreună cu Lou Rhodes, cu care formează Lamb de 21 de ani, timp în care au lansat 6 albume, vor fi prezenți în iulie, pe principala scenă a festivalului.

O premieră în stilurile muzicale prezente la Electric Castle: Giggs este una dintre cele mai puternice voci ale grime, hip hop-ul născut în zona de sud a Londrei și rapid îmbrățișat de fani din întreaga lume. Succesul lui a deschis calea pentru mulți alți artiști de rap, Giggs fiind însă unul dintre puținii care nu a acceptat să adopte un stil mai comercial doar de dragul de a câștiga mai multă notorietate.
Irezistibili prin amestecul de influențe din muzica franceză, mexicană, turcă, Polo & Pan aduc energia culeasă din experiențele culturale trăite în întreaga lume. Două artiste americane puternice, The Black Madonna și TOKiMONSTA, cea din urmă fiind prima producătoare de origine asiatică care a primit o nominalizare la Grammy, completează seria de prezențe feminine pe scenele festivalului.

Lista completă a numelor noi confirmate pentru ediția 2019 poate fi găsită pe www.electriccastle.ro. Pe aceeași platformă sunt disponibile și abonamentele Electric Castle.