Arsmonitor deschide noul an expozițional cu personala lui Gili Mocanu

Galeria Arsmonitor împlinește un an de activitate și anunță deschiderea noului an expozițional cu personala unuia dintre cei mai importanți pictori contemporani, Gili Mocanu, intitulată „Nu mai plânge, Gili”. Expoziția va avea vernisajul pe 19 septembrie și va putea fi vizitată până pe 7 noiembrie.

Expoziția prezintă o selecție curatoriată de picturi noi în care se regăsesc elemente tematice definite în ultima perioadă de lucru, totodată sunt prezentate creații inedite ca medium pentru practica lui Gili Mocanu. În noul corp de lucrări sunt evidențiate o serie de schimbări tehnice și iconografice recente în pictura sa.

În cel mai important punct al carierei sale, cu o operă prodigioasă și cu un limbaj vizual unic în pictura contemporană românească din ultimii 30 de ani, Gili Mocanu surprinde și de această dată cu o expoziție a cărui titlu, „Nu mai plânge, Gili”, angajează privitorul într-o capcană conceptuală și vizuală. 

„Gili Mocanu este unul dintre cei mai semnificativi artiști contemporani care se afirmă începând cu 2000, dar nu e un reprezentant emblematic al unei generații anume; iconografia picturii lui e împletită cu referințe gnostice și oculte, dar el nu e un mistic în sensul dur al termenului și nu continuă o tradiție locală; iar condiția lui de artist contemporan nu se pliază în mod specific pe tipologia artei contemporane. În acest fel, putem observa că, pentru Gili Mocanu, imaginea nu descinde dintr-o împrejurare, nu e un teritoriu al narațiunii și al expresiei, nu e un construct discursiv, nu e un domeniu al reprezentării sau al anti-reprezentării naturalului — ci, mai degrabă, imaginea e un martor al scufundărilor proprii în lumile sub-naturale și supranaturale, constituit dintr-o suită de semne și simptome topite, întâmplător, în pictură.” (Pasaj din textul curatorial, semnat de Silviu Pădurariu, co-fondator Arsmonitor).

Personala lui Gili Mocanu, „Nu mai plânge, Gili”, se suprapune cu aniversarea unui an de proiecte și evenimente organizate de Arsmonitor. Începând cu 14 septembrie 2023, galeria a deschis șase expoziții care au atras un public numeros de iubitori de artă, amatori și profesioniști, contribuind la transformarea Casei Presei Libere în noul hot-spot al artei contemporane bucureștene.

Galeria Arsmonitor este o inițiativă privată susținută de Mia Munteanu, antreprenor, și Silviu Pădurariu, curator independent, fiind prima galerie de artă deschisă în Casa Presei Libere, în 2023.

Anca Coller, artist vizual: „Aproape întotdeauna maturitatea aduce rezultatele cele mai complexe, pline de sevă și de acel autentic văzut ca știință”

Am întâlnit-o pe Anca în primăvara acestui an la București, în cadrul Romanian Design Week, un proiect marca The Institute, dar și cel mai mare festival multidisciplinar dedicat industriilor creative locale. Între 12 și 28 mai, peste 85.000 de persoane au vizitat atât expoziția centrală din Piața Amzei, cât și cartierele creative ale Bucureștiului, cu cele peste 100 de evenimente-conexe desfășurate în Capitală. 

Unul dintre evenimentele al cărui concept ne-a atras atenția este cel al Ancăi Coller, în colaborare cu Iulian Gospodin: „Călătorie într-o sobă – cea mai caldă culoare este albastrul”. Așa că, mânați de curiozitate, am decis să vizităm spațiul de creație independent, găzduit de Casa Carol 53.

Anca Laura Coller este artist vizual, cu specializarea pictură. În anul 2000 a absolvit cursurile Universității Naționale de Arte București, Facultatea de Arte Plastice, iar un an mai târziu a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 2007 a obținut Bursa „Constantin Brâncuși”, la Cité Internationale des Arts, Paris. Din anul 2011 este doctor în Arte Vizuale, în prezent fiind Lector Universitar la Universitatea Națională de Arte din București. 

De-a lungul timpului, a organizat expoziții personale sau în colaborare cu alți artiști, atât în România, cât și în Franța, Italia, Polonia și Bulgaria.

„Artistul vă invită într-o sobă metaforică, loc de căldură și de generare vitală marcat de fragilitate și vulnerabilitate, induse prin relația cu mediul exterior, unde protecția nu mai funcționează.” 

Aceasta a fost invitația care ne-a convins că vom avea parte de ceva inedit. Soba era descrisă ca simbol al uterului, „loc de generare vitală”, care ne vorbește despre „reproducerea vieții pe pământ, fragilitatea și vulnerabilitatea ființelor și responsabilitatea pe care o poartă cei care gestionează destinele oamenilor fie la nivel micro sau macro.” conform romaniandesignweek.ro.

Activitatea coordonată de artistul vizual Anca Coller vizează evenimente interdisciplinare, colaborări cu artiști din diverse ramuri și teme actuale. În interviul acordat, ne vorbește mai multe despre procesul creației, fragilitate, responsabilitate, dar și ce înseamnă echilibru și compromis în artă.

 

Pe lângă faptul că ești artist vizual, ești Lector Universitar la Universitatea Națională de Arte din București. Cum se manifestă dualitatea dascăl-artist în procesul creației?

 

Este o dualitate binevenită din punctul meu de vedere, contactul permanent cu noile generații mă obligă să rămân branșată la vremurile actuale. Desigur, acesta este răspunsul cel mai scurt, există nenumărate nuanțe despre cum se influențează cele două meserii, cum se sprijină sau sabotează reciproc. La capitolul sabotare apare elementul timp, trebuie să te împarți între două activități care cer fiecare multă dedicare și implicare.

 

Când ai avut prima expoziţie personală? Cum te-a motivat acest eveniment în parcursul tău profesional?

 

Prima expoziție personală am avut-o în 2003 la Galeria Sabin & Jean Negulescu a regretatei Maria Magdalena Crișan. Am expus obiect, pictură și fotografie. A fost o șansă importantă să fiu invitată în acel spațiu, unde au expus artiști importanți, m-am simțit sprijinită și încurajată să continui pe drumul pe care pornisem. E mai greu să reziști ca artist decât să devii unul…

 

În cadrul Romanian Design Week, am avut parte de un eveniment inedit în spațiul de creație găzduit de Casa Carol 53, „Călătorie într-o sobă – cea mai caldă culoare este albastrul”. Ne poți povesti mai multe despre acest proiect?

 

Proiectul s-a conturat încet, fiind strâns legat de diferite evenimente și experiențe personale, continuând teme mai vechi, dar aducând și idei noi. Pot spune că a început în momentul în care am descoperit întâmplător pe malul unui râu niște cahle de sobă aproape îngropate și acoperite de mușchi verde. Am văzut atunci cele mai frumoase rame posibile. 

Nu conștientizasem până în acel moment ce formă au cahlele către interiorul sobei. Suntem obișnuiți să le privim partea glazurată aflată la exterior. Această mică incintă, interiorul cahlei, a devenit modulul viitorului proiect. Lucrând cu aceste forme le-am folosit inițial ca rame, mici buncăre în care înghesuiam personaje sau posibile sugestii materiale (rama ca loc de protecție). Ulterior mi-a venit ideea de a invita oamenii în interiorul unei sobe de unde să poată observa fix partea nevăzută a acelui modul matricial, care este cahla. Un fel de intrare în burta balenei. 

Am asociat imediat soba, ca loc de căldură cu unul de incubație, prezervare a vieții. Era perioada izbucnirii războiului din Ucraina și toți ne simțeam cumva amenințați și neputincioși. 

 

Fragilitatea noastră, deja încercată în pandemie, a ieșit din nou la iveală prin noile crize, inclusiv cea energetică. Atunci m-am gândit că de fapt căldura este viață și nu putem păstra viața în absența gestionării căldurii. Astfel, soba mea a devenit un loc de responsabilitate.

 

Înăuntrul sobei, flacăra cea mai puternică este albastră, așa cum este uneori și în realitate (flacăra de la aragaz, cea de la autogen, stelele Blue Giant). Mi s-a părut interesant să propun acest exercițiu contraintuitiv în care oamenii să asocieze albastrul cu căldura. 

Astfel, matricele cahlelor au început să fie populate de posibile ființe de lumină și căldură. Fragmente de mici homunculi, care spre baza sobei erau amorfi și dominați de haos, către straturile superioare se ordonau și se perfecționau. Am făcut o trimitere la felul chestionabil în care reușim să controlăm și să gestionăm viața, reproducerea vieții și căldura pe acest pământ. Ne putem gândi la încercările ingineriei genetice, la chestiunile de etică aduse în discuție când vorbim despre clonare sau modificări ale organismelor, la granița fină dintre evoluție și accident. Tot acest mecanism foarte complex este ca un balaur cu multe capete ce nu reușesc să comunice eficient. La nivel de individ ajungem să ne temem că nu mai avem niciun cuvânt de spus pentru felul în care realitatea se transformă în jurul nostru. 

În antiteză cu interiorul sobei populat de ființe fosforescente albastre, corpul sobei, învelișul exterior, este unul greoi, ancestral, ca un cuptor țărănesc din pământ. Este exact acest contrast între legăturile noastre profunde cu pământul, element primordial care ne-a oferit protecție, hrană materială și spirituală și încercările omului de a se erija în judecătorul binelui și al răului adesea fără a aprofunda suficient datele ecosistemului. Echilibrul ancestral bine stabilit acum se clatină și simțim cum planează îndoiala că am depășit un punct din care nu ne mai putem întoarce la el. Pe scurt, acest proiect vorbește despre fragilitate și responsabilitate, despre faptul că:

Dincolo de indivizi, suntem un mare organism comun, care creează spațiul vital în timp real. Fiecare este responsabil, nimeni nu poate face schimbări radicale. Totul se face cu pași de melc și cu acumulări la nivel macro.

Accelerarea amenințătoare a perioadei actuale este adesea un vertij, care ne îmbată sau ne amețește, dar fundamentul a fost parțial compromis.

 

Cât timp durează să concepi un proiect de acest gen?

 

Pot spune că am demarat proiectul în martie 2022, când am găsit cahlele îngropate, dar lucrul efectiv și partea cea mai intensă a durat cam jumătate de an, când am fixat un deadline și niște coordonate clare: unde se va desfășura, dimensiunile obiectului principal etc. Au urmat provocări surpriză, căci managerul spațiului de la Carol 53 mi-a sugerat să îmi extind proiectul în tot spațiul de la parterul casei și de asemenea în vitrina gestionată de cei de la Celula de Artă. 

Practic, am mai creat două expoziții paralele: caleidoscoapele de lumină, care anunță în stradă ideea de a reproduce un modul către infinit pierzând contactul cu originalul, dar și expoziția din holul mare cu giulgiuri, care reprezintă portretele prietenilor și oamenilor apropiați realizate cu rugină pe pânză, generate prin degradarea fierului, simbol al puterii omului. O altă dimensiune de căldură, de data aceasta una sufletească, născută prin relaționare și conectare.

 

Conform RDW, activitatea ta vizează evenimente interdisciplinare, interacțiuni inedite, chestionări ale realităților contemporane și nu numai. Care este sursa ta de inspirație când propui temele, domeniile și artiștii cu care alegi să colaborezi?

 

Îndrăznesc să cred că aleg lucruri și oameni care vin către mine și revelează direcțiile mele de lucru. Rareori am un plan foarte analitic și extrem de organizat. Foarte des pornesc pe un drum, iar apoi acesta se concretizează pe parcurs împreună cu noi soluții și idei ce îmbogățesc propunerea inițială. La fel și oamenii potriviți apar pe parcurs, dacă nu sunt deja lângă mine. Important este să cred în realizarea proiectului.

 

Ce consideri că este esențial pentru a reuși să-ți păstrezi autenticitatea în artă ?

 

Chiar autenticitatea în sine, dar cea câștigată cu efort, descoperind lumea, studiind, cercetând, dublată de autocunoaștere, care vine adesea prin ceilalți sau prin diverse experiențe. 

Cred că experiența este un cuvânt-cheie pentru un artist. 

Desigur că există opere de tinerețe extraordinare ale anumitor artiști. Dar aproape întotdeauna maturitatea aduce rezultatele cele mai complexe, pline de sevă și de acel autentic văzut ca știință, de a nu da nici prea mult, nici prea puțin: simplificare, eleganță și savoare, dublate poate de o anumită umilință. Echilibru creativ.

 

Unde te putem întâlni în perioada următoare, prin proiectele semnate Anca Coller?

 

Momentan lucrez în atelierul meu de la Carol 53, unde am și expus ultimele mele proiecte, începând din 2021, de când am ajuns în această comunitate de artiști, iar ocazional expun în diverse galerii sau contexte, în funcție de felul în care arta mea reușește să călătorească pentru a-și întâlni publicul. În general, anunț evenimentele pe paginile mele de Facebook și Instagram.

 

Interviul a fost publicat în Ediția Print The Woman 2023, care poate fi comandată aici.

 

Surse foto: arhivă personală Anca Coller, Iulian Gospodin, Dragoș Radu Dumitrescu, Roald Aron

 

Editor: Diana Turcu

Expozitia de artă “Reality, merely an illusion”. Crina Ciocian curator, în dialog cu Sebastian Nasta, artist


Expoziția de arta “Reality, merely an illusion”, semnată în totalitate de către Sebastian Nasta cuprinde 11 lucrări, fiecare reprezentând o incursiune în universul său artistic. De la portrete umane la elemente naturale și compoziții complexe, artistul ne îndeamnă să privim dincolo de aparențe, să descoperim profunzimea detaliilor.

Lucrările atrag privitorii într-o călătorie emoțională, punând în discuție concepte precum identitatea, frumusețea și complexitatea lumii înconjurătoare.

Expoziția curatoriată de către Crina Ciocian poate fi vizitată în perioada 8 septembrie – 3 octombrie, La Meron Horea, str. Horea nr. 5, Cluj Napoca.

Absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, Sebastian și-a dezvoltat stilul artistic prin explorarea hiperrealismului, o tehnică ce își are rădăcinile în reproducerea detaliilor cu o precizie uluitoare. Ceea ce îl atrage în mod deosebit la acest stil este capacitatea de a aduce în prim-plan aspecte ușor trecute cu vederea, redefinind detaliul prin exagerare.

A copilărit la țară, în Pianu de Sus, desenând pe toate suprafețele, până când educatoarea a sesizat înclinația sa spre desen. Ulterior, mutându-se la Arad, învățătoarea a fost cea care le-a sugerat părinților lui să îl înscrie la o școală de profil artistic. Astfel a ajuns din clasa a V-a la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” (Arad), iar după bacalaureat a fost admis și a continuat studiile la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Sursele sale de inspirație sunt variate, de la elemente din natura până la complexitatea umană. Consideră detaliul ca fiind sursa sa inepuizabilă de inspirație, iar fiecare lucrare pe care o creează este o explorare atentă a lumii din jur. Opera sa hiperrealistă este o combinație de realism și simbolism, iar interacțiunea cu lucrările sale oferă privitorilor o incursiune profundă în universul său artistic.


„În privința tehnicii, pot spune că mereu am fost atras de arta figurativă, dar momentul decisiv, care m-a determinat să optez pentru hiperrealism, a fost lucrarea de licență, în anul 2012-2013. Atunci am descoperit farmecul detaliilor și am realizat mai multe lucrări de mici dimensiuni în care am surprins expresia buzelor, a gurii, în diferite ipostaze. Buzele nu mai erau realiste, ci erau deasupra realismului, în sensul că nu am încercat să concurez realitatea sau fotografia, ci am vrut să le depășesc prin exagerarea unor amănunte pe care, în mod normal, nu le vedem, nu le dăm atenție sau importanță.”

Ce anume te-a atras să alegi acest stil artistic? Cum consideri că hiperrealismul îți permite să îți exprimi creativitatea?


M-a atras unicitatea lui. E adevărat că despre fiecare stil se spune că e unic, autentic, original, creativ etc. Dar, în cazul hiperrealismului, aproape că aș învesti aceste calificative cu grade superlative, deci aș pune că e unic, autentic, creativ și original la modul absolut.

Hiperrealismul nu e perfecțiune, e redefinirea detaliului prin hipertrofie, iar detaliul poate fi un obiect, în sensul larg, o emoție, o stare, iar asta îmi permite să fiu creativ. În hiperrealism, creativitatea este un întreg proces, nu e un produs, aproape că devine mod de viață, dacă să stau să mă gândesc.

Observ mereu, analizez și interpretez, cunosc, ascult, discut, amestec imagini în minte, suprapun povești, citesc, visez, stau singur, apoi, din tot acest amalgam, dau viață amănuntelor, influențate fiind de starea mea.


Care sunt sursele tale de inspirație pentru lucrările hiperrealiste?


Detaliul este inspirația fără limită, iar acesta poate proveni din surse diverse: oameni, sentimente, natură, materiale.


Aș vrea să înțelegem mai bine procesul tău de creație, de la idee până la opera de artă finală. Ce tehnici folosești pentru a reda detaliile în operele tale?


În pictura mea folosesc mijloace tradiționale: culori de ulei pe pânză. Însă, după cum spuneam, procesul de creativ începe cu mult înainte ca eu să ajung în fața pânzei și implică mai multe etape. Ca exemplu, vă dau un proiect la care „lucrez” de ceva timp: am plantat semințele unei flori într-un ghiveci improvizat în atelier și, momentan, aștept să crească.

Toată această evoluție a ei se desfășoară sub ochii mei, o văd cum se dezvoltă, iar transformarea finală se va desăvârși în momentul includerii în compozițiile mele. Evident, personajele din pictură au un statut aparte, dar cunoașterea modelelor, a stărilor și a poveștilor lor devine cumva o formă de integrare în procesul de creație. În plus, intervine și întregul demers fotografic pe care eu îl întreprind și, inevitabil, imaginea mi se oglindește în materiale reflectorizante (în special în folie, dar și în ochii subiectului), astfel încât fiecare portret devine și un autoportret, chiar și unul distorsionat.


Cum ai spune că a evoluat stilul tău artistic de-a lungul timpului?


Dincolo de trecerea de la realism la hiperrealism și de evoluția ideatică, cred că se poate vedea și o evoluție calitativ-cantitativă, iar prin asta nu mă refer la multitudinea lucrărilor, pentru că în hiperrealism nu ai cum să pictezi mult, ci la subiectul lucrărilor: dacă am început cu elemente fragmentate (expresii ale gurii), am continuat cu portrete de mici dimensiuni, apoi proporția portretelor a tot crescut, iar în prezent am ajuns la compoziții, care presupun o și mai mare atenție asupra amănuntelor.


Spun asta pentru că detaliul este o chestiune de moment, dacă îl ratez, e foarte posibil să nu-l mai pot surprinde, iar compozițiile, prin multitudinea elementelor, îngreunează tot procesul. Mi s-a întâmplat, de exemplu, ca după un shooting pentru o compoziție să nu fiu mulțumit de calitatea detaliilor din natură și, întorcându-mă după câteva zile la locul respectiv, elementele care mă interesau nu mai erau aceleași.


Cum selectezi subiectele pe care le abordezi în lucrările tale? Există anumite teme sau aspecte ale realității pe care dorești să le aduci în prim-plan prin intermediul hiperrealismului?

Am anticipat cumva răspunsul la această întrebare, spunând că subiectul (uman sau nu) devine într-o formă sau altă integrant în viața mea. Nu orice sau oricine devine subiect în pictură, trebuie mai întâi să îmi transmită ceva sau să reprezinte imaginea unei idei pe care o am. E foarte important ca subiectul să aibă detalii, să nu fie șters. Detaliile sunt cele care ascund profunzimea realității, mistere și povești de viață, iar prin pictură exact asta aduc în prim-plan.


De pildă, ochii pot seduce, implora, râde, judeca, amenința sau se pot confesa în funcție de anumite amănunte asupra cărora insist, umbre, riduri, reliefarea sau estomparea genelor, accentuarea unor semne, semiînchiderea ostentativă a pleoapei, iar reflexiile din iris redau trăiri oscilante.


Care este partea ta preferată din procesul de creație?

Am tot amintit de complexitatea procesului de creație, care nu reprezintă doar statul în atelier, ci începe cu însăși căutarea și ajunge să se confunde cu viața de zi cu zi. Tot acest proces e ca o viață în viața curentă, iar cele două, inevitabil, ajung să se suprapună.

Mai mult, procesul creator trece dincolo de viața artistului și ajunge să se împletească cu viziunea privitorului, cu interpretarea celuilalt.

Nu știu, e greu de zis care e partea preferată. Totul presupune multă implicare și emoție, iar preferințele se schimbă în funcție de diferiți factori. Uneori mă fascinează conceptul, însă există situații în care obstacolele externe mă împiedică în a-l realiza, alteori detaliile din pictură mă motivează atât de mult, încât nu mă îndepărtez de pânză până nu le reliefez așa cum doresc, urmând ca în final să simt o bucurie aparte, dar recunosc că mă cuprind sentimente măgulitoare atunci când privitorii își mărturisesc emoțiile intense pe care le resimt în urma interacțiunii cu pictura.


Care sunt cele mai mari provocări cu care te confrunți în procesul de creare a lucrărilor hiperrealiste?

Timpul, dar nu e provocare, e dușmanul pe care nu-l pot învinge. Aparent, pictând, am senzație că îl depășesc, dar iluzia trece de îndată ce mă uit la ceas.


Cum ar trebui să interacționeze publicul cu operele tale? Ce mesaj sau impact încerci să transmiți prin aceste opere de artă?


Nu am o rețetă de interacțiune pentru privitori, dar cred că pentru a gusta pictura e necesar să o privești fără prejudecăți, și acesta este cel mai dificil aspect.

Apoi, după un exercițiu de golire a ideilor preconcepute, e ideal să te apropii de lucrare, să o vezi din diferite unghiuri, să fii atent la ce-ți spune, ce-ți transmite.

Abia la final ar fi indicat să intervină analiza și interpretarea proprie. Acesta e un motiv pentru care prefer să nu-mi interpretez public lucrările, nu vreau să impun limite în interpretare. Fiecare lucrare transmite un alt mesaj, pune semne de întrebare, iar decodarea îi aparține celui care o privește, dar îmi doresc mult ca prin această formă de pictură să stârnesc în privitor emoție estetică, o stare tot mai greu de provocat, dar nu imposibilă.


Dintre toate creațiile tale, există o operă specială pe care o consideri a fi esența viziunii tale artistice și a abilităților tale? Ce te face să o alegi?


În fiecare lucrare există câte puțin din concepția mea artistică și toate împreună formează viziunea mea despre lume și viață. De asemenea, nu aș putea spune că într-o anumită lucrare mi-am manifestat abilitățile mai mult decât în alta, întrucât lucrez constant și îmi investesc toată energia în mod egal. Totuși, mărturisesc că există o pictură aflată în colecția unui domn austriac, care e specială prin caracterul prezicător. Nu vreau să dau mai multe amănunte, este ceva personal, ceea ce pot spune e că pictura reprezintă o femeie care stă cu spatele spre privitor și e înfășurată aproape integral în folie de aluminiu, titlul lucrării fiind „Cocoon”.


Cum se îmbină, din punctul tău de vedere, simbolismul lucrărilor cu hiperrealismul?


Eu zic că se îmbină perfect, prin faptul că detaliile hiperrealiste nu dezvăluie, ci întrețin sau chiar sporesc misterul lucrărilor.

Notă personală Crina Ciocian: Deși am crescut într-un mediu cultural limitat și în timpul școlii am preferat materiile reale, aceasta percepție s-a schimbat gradual odată cu mutarea mea în Cluj Napoca acum 20 de ani. Într-o perioadă scurtă de timp, mi-am dat seama că existau lacune semnificative în cunoștințele și informațiile mele în legătură cu o varietate de domenii, ceea ce m-a determinat să inițiez un proces intens de auto-educare(care continuă și în prezent).

Călătoriile din ultimii ani m-au inspirat să explorez și să experimentez sfera artistică, stârnindu-mi dorința de a învăța mai mult despre acest univers. M-am bucurat să îl întâlnesc pe Sebastian Nasta, să interacționez cu lucrările sale și să contribui (extrem de puțin) la expoziția de artă care a fost deschisă astăzi la Meron Horea (strada Horea, numărul 5, Cluj-Napoca) – un loc care, începând cu anul 2019, a devenit a doua mea casă.

Credit foto: Clau Morar, arhiva personala