Clubul de carte „Lecturile Insomniacelor” revine!

Sub egida Festivalului Internațional de Carte Transilvania, clubul de carte „Lecturile Insomniacelor” își reia seria întâlnirilor lunare începând cu data de 24 octombrie 2024, de la ora 18:00, la Insomnia Cafe&Bistro (Strada Universității nr. 2, Cluj-Napoca). 

Prima întâlnire a acestui nou sezon aduce în prim-plan volumul de poezie „Bestia de zahăr”, semnat de autoarea Olga Ștefan, care va fi prezentă la întâlnire pentru a răspunde la întrebările cititorilor, dar și să discute despre propria creație și despre temele sensibile ale textelor sale.

„Suntem încântați să reluăm seria „Lecturilor Insomniacelor” cu poezie, mai ales una atât de provocatoare ca a Olgăi Ștefan. Acest club de carte este mai mult decât o simplă întâlnire literară – este un spațiu în care ne putem confrunta propriile vulnerabilități și descoperi frumusețea în imperfecțiuni, alături de alți iubitori de literatură. Așteptăm cu nerăbdare să creăm noi legături între cărți, autori și cititori în această atmosferă intimă și deschisă”, a spus Luminița Rusu, coordonatorul clubului de carte „Lecturile Insomniacelor”. 

Tema discuției din luna octombrie este „propriile eșecuri și inadecvări”, subiect inspirat din versurile incisive și imaginative ale Olgăi Ștefan, care oferă o abordare poetică a vulnerabilităților umane. Volumul „Bestia de zahăr” este remarcat pentru stilul său ireverențios și pentru tonul conversațional care transformă textele într-o mitologie fascinantă a lumii postumane.

Olga Ștefan (n. 1988, Hunedoara) este absolventă a Facultății de Litere din Cluj-Napoca și deține un doctorat în Științele Filologiei. Cu un debut poetic notabil în 2006, cu volumul „Toate ceasurile”, autoarea a continuat să captiveze publicul cu operele sale ulterioare, Bestia de zahăr” fiind un volum care explorează teme precum artificialitatea și morbiditatea, într-un stil magistral și inedit.

A doua întâlnire a clubului de carte „Lecturile Insomniacelor” va avea loc pe data de 14 noiembrie 2024, când discuția se va axa pe volumul de proză scurtă „Rătăciri deliberate” de Doina Gecse-Borgovan, care explorează portrete identitare și biografii ficționale cu personaje fascinante. Tema discuției va fi „Pe unde rătăcim?”. 

Participarea la eveniment este gratuită, iar publicul este invitat să se alăture acestei serii captivante de întâlniri literare (fie că au citit cartea sau nu), într-un cadru intim și prietenos. Insomnia Cafe devine, astfel, locul de întâlnire al celor pasionați de literatură și dezbateri pe teme contemporane.

Despre FICT și Lecturile Insomniacelor

Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) a fost conceput în anul 2013 cu scopul de a susține cultura română.

În timp, FICT a devenit mai mult decât un festival, fiind în prezent o umbrelă sub care au loc diferite evenimente care au în centru cartea și care au loc fie cu recurență, fie ocazional, în funcție de diferite nevoi culturale. 

Festivalul Internațional de Carte Transilvania are loc în fiecare an, în toamnă, adunând cele mai importante edituri naționale. În cadrul acestuia au loc zeci de evenimente, printre care se numără lansări de carte, întâlniri cu scriitori români și internaționali, dezbateri pe teme de actualitate, concerte, spectacole de teatru, recitaluri de poezie. Festivalul reunește astfel an de an diverse laturi ale artei într-un proiect unic european, contribuind direct la stimularea interesului pentru cultură și lectură.

Lecturile Insomniacelor este un club de carte care funcționează sub egida FICT. Întâlnirile au loc lunar, iar scopul său este de a promova și dezbate creațiile literare ale scriitoarelor contemporane.

FICT are un caracter educativ, științific, cultural și social, având scopul promovării cercetării științifice, a culturii române, a spiritului civic, susținerii publicațiilor științifice de specialitate, a materialelor de popularizare, organizării de manifestări științifice și expoziționale, cointeresării.

Descoperă Magia Literaturii la FICT – Festivalul Internațional de Carte Transilvania din Cluj-Napoca!

Cea de a noua ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania are loc în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2023, la Cluj Napoca.

FICT aduce cărțile mai aproape de oameni, transformând Cluj-Napoca într-un paradis al lecturii. Aici, editurile aduc mii de cărți, iar oamenii se plimbă printre ele, alegându-și preferatele. Dar FICT este mult mai mult decât un târg de carte. Atrage scriitori internaționali de renume, oferind cititorilor oportunitatea unică de a-i întâlni și de a afla secretele creației literare. An de an, organizatorii aduc scriitori internaționali de anvergură, pentru a oferi oportunitatea, de multe ori unică, cititorilor de a-i întâlni pe autorii preferați sau de a descoperi voci literare contemporane noi. Acești scriitori aduc cu ei nu doar cărțile lor, ci și poveștile lor, gândurile lor și pasiunea lor pentru scris. Oamenii au ocazia de a se apropia de ei și de a le adresa întrebări, de a afla secretele din spatele procesului de creație literară și de a înțelege mai bine ce înseamnă să scrii o carte. FICT devine astfel un loc de întâlnire între pasionații de lectură și creatorii de povești.

De-a lungul celor 8 ediții, FICT a evoluat, devenind un simbol cultural. Asta pentru ca în fiecare an, organizatorii adăugă evenimente relevante și extind activitățile. Cel mai important pentru ei, este comunitatea dedicată care a crescut în jurul festivalului.

 

Dar FICT nu este doar despre cărți, ci și despre cultura și comunitatea literară. Prin evenimentele sale conexe, cum ar fi dezbaterile, lecturile publice, conferințele, FICT încurajează dialogul intelectual și promovează diversitatea în literatură. FICT promovează diversitatea în literatură și cultura.

„Ce cred eu că indică cel mai mult evoluția este comunitatea care s-a creat în jurul FICT-ului. Un festival ca acesta se poate face doar cu oameni care cred cu adevărat în puterea cărții, în puterea lecturii, în puterea culturii. Doar cu ajutorul oamenilor care s-au adunat în jurul FICT, în jurul lui Gabi Bota, cel din a cărui suflet a ieșit acest festival, reușim să îl organizăm pentru a noua oară. Și atâta timp cât noi credem cu adevărat în ceea ce facem, cu siguranță și cei din jur o vor face. Nu voi minți spunând că e ușor, căci nu e. Dar merită fiecare efort când vin oameni la noi și ne spun „Mulțumim pentru FICT!”. – Bianca Tamaș, PR Manager FICT și membru al Asociației FICT

 

Cea de a 9-a ediție

 

În fiecare an FICT este diferit! Alți scriitori, alte lansări, alte dezbateri! Însă, anul acesta organizatorii au dorit să țină pasul cu viitorul și să observe dacă poate să existe o legătură între Inteligența Artificială și Carte. 

Având ca temă „AI și Cartea”, Festivalul Internațional de Carte Transilvania vine anul acesta cu dezbateri între unii dintre cei mai importanți specialiști din domeniu, care vor răspunde la întrebări pe care, poate, cu toții le-am avut și nu am știut cui să le adresăm.

„Înțelegem impactul pe care îl are digitalizarea asupra noastră și încercăm și noi să ținem pasul. Trebuie să existe un echilibru în toate, motiv pentru care nu milităm împotriva social media spre exemplu, deoarece găsești lucruri bune și acolo. Este un lucru extraordinar faptul că suntem interconectați, că putem vorbi cu oricine, în orice moment, din orice colț al globului, nu-i așa?

De asemenea, suntem conștienți că tot mai multe persoane preferă să citească e-book-uri, iar noi ne bucurăm că aleg să citească, indiferent că au o carte în mână sau un kindle. Lectura deschide mințile și ne stârnește creativitatea. Cititul ne face mai buni, așa că nu contează cum ajung poveștile la oameni, doar să ajungă., adaugă Bianca Tamaș, PR Manager FICT și membru al Asociației FICT

În plus, pentru cei pasionați de AI și tehnologie, organizatorii au mai pregătit câteva surprize, așa că rămâneți aproape! 

Vor avea loc, în total, 43 de evenimente. Dintre acestea, 21 sunt lansări de carte, 4 sunt întâlniri cu scriitori internaționali contemporani celebri (Guillermo Arriaga din Mexic, Dacia Maraini din Italia, David Machado din Portugalia și Dimitrios Kanellopoulos din Grecia), iar 4 sunt dezbateri pe tema digitalizării. Restul, până la 43, sunt diverse conferințe și dialoguri, toate având în centru cultura și viața.  

 

Publicul festivalului

 

În fiecare an există diversitate în ceea ce privește oamenii care vin la festival. FICT atrage în mod special cititorii înrăiți și pasionații de literatură, fie ei adolescenți sau adulți. Aceștia vin pentru a explora ultimele titluri apărute pe piață, pentru a se întâlni cu autorii preferați și pentru a descoperi noi voci literare. De asemenea, festivalul atrage atât locuitori ai Clujului, cât și vizitatori din alte regiuni și chiar din străinătate, contribuind la promovarea orașului ca centru cultural și intelectual.

În ansamblu, publicul FICT este alcătuit din persoane cu mintea deschisă, însetate de cunoaștere și cu un apetit puternic pentru cultură. Festivalul oferă o oportunitate unică de a explora și a înțelege mai bine interacțiunea dintre aceste domenii și de a se bucura de o gamă diversificată de evenimente culturale și educative.

 

Behind the scenes

Organizarea festivalului vine cu provocări, dar și momente speciale. Una dintre cele mai mari provocări este găsirea sponsorilor, deoarece marile companii sunt reticente în a investi într-un eveniment cultural, chiar dacă ar beneficia de o vizibilitate semnificativă. Cu toate acestea, comunitatea FICT, formată din pasionați de lectură, susține festivalul.

 

„Voi începe cu cel mai dificil aspect, ca să trecem peste el, apoi voi încheia cu cele mai frumoase momente.

În fiecare an ne luptăm să găsim sponsori. Marile companii, din păcate, de cele mai multe ori, nu doresc să investească într-un festival cultural, deși ar avea foarte multă vizibilitate. În fiecare an, prin festivalul nostru trec 50-60 de mii de persoane! E enorm! Cartea atrage într-adevăr, atât de mulți oameni! Dar avem comunitatea de care vorbeam mai devreme, așa că ne descurcăm. 

În rest, noi, cei din echipă, suntem și prieteni, nu doar colegi. FICT este un subiect de discuție constant. Fiecare vine cu idei, le discutăm, apoi începem să lucrăm la implementare. Fac parte din echipa FICT din anul 2014 și chiar dacă au fost schimbări: unii oameni au plecat, alții au venit, modul de lucru a fost mereu foarte organizat și într-o atmosferă armonioasă și veselă. Desigur, există și tensiuni, e inevitabil, mai ales cu 2-3 luni înainte de FICT, când volumul de muncă e foarte mare. Dar acestea dispar repede, fiindcă știm că suntem alături unii de alții și în final va fi bine și ne vom bucura de o nouă ediție reușită.”, ne spune Bianca Tamaș. 

Timp de 8 ediții, festivalul a evoluat de la un an la altul prin evenimente ancorate în realitatea prezentă, prin invitați, dezbateri, concursuri. De asemenea, în ultimii ani, FICT a devenit mai mult decât un eveniment, a devenit un simbol sub egida căruia se organizează diferite evenimente, promovându-se cultura, sportul și iubirea. De-a lungul timpului, au avut loc numeroase evenimente care poartă „semnătura FICT”, printre care se numără: „Berbecul cu aripi”, „Lecturile Insomniacelor” (un cenaclu literar dedicat scriitoarelor, care se va relua în această toamnă), „Scriu și Dăruiesc” și „Fuga la Cultură”, care va avea loc în weekendul după cel în care are loc FICT. 

Un mesaj din partea organizatorilor:

„Dacă iubești cartea, te așteptăm să vii. Te așteptăm și dacă nu o iubești, să afli că ea abia așteaptă să fie iubită.”

 

Sursă foto: Facebook FICT