Arsmonitor anunță expoziția personală a lui Gili Mocanu

Galeria bucureșteană Arsmonitor anunță expoziția personală a lui Gili Mocanu, intitulată „Deal cu craniu”, curatoriată de Mihnea Mircan. Organizată la Pavilion ISHO din Timișoara începând cu 27 martie, în parteneriat cu Fundația Art Encounters, expoziția va fi deschisă publicului timișorean până pe 10 mai și va putea fi vizitată după următorul program: miercuri – sâmbătă în intervalul orar 12 – 18. 

Gili Mocanu, unul dintre cei mai importanți artiști contemporani ai generației lui, prezintă în expoziția „Deal cu craniu” o selecție curatoriată de lucrări reprezentative care acoperă peste două decenii de creație până în prezent. 

„«Deal cu craniu», lucrarea din 2007 de la care expoziția își împrumută titlul, funcționează ca un studiu de caz pentru câteva trăsături formale și conceptuale ale practicii lui Gili Mocanu. Luând drept model această pictură, expoziția urmărește două traiectorii în practica lui Gili Mocanu: prezența vizuală a textului, sau reprezentarea picturală a reprezentării verbale, și tensiunea pe care multe dintre picturile sale o creează între figură și fundal, polii constitutivi ai experienței noastre vizuale, a căror interacțiune indică adâncimea și scara imaginii. Lucrările pun în scenă colapsul acestei reciprocități, înfățișând figuri care sunt înghițite de fondul lor și fundaluri ale căror excrescențe uzurpă întregul câmp vizual, transformat într-un spațiu de vertij static.” (Pasaj din textul curatorial semnat de Mihnea Mircan)

Gili Mocanu (n. 1971, Constanța) trăiește și lucrează în București. A absolvit Universitatea Națională de Arte din București (BA 1999, MA 2000). Artist important al generației 2000, a fost membru al grupului deInterese, care a anticipat apariția galeriei Posibila. Practica sa combină desenul, pictura, sunetul și poezia într-o abordare post-conceptuală, redefinind limbajul vizual abstract. Lucrările sale explorează teme existențiale și filosofice, integrate prin simbolism criptat și experiențe mistice. A expus în instituții relevante din România și internaționale, inclusiv MNAC, H’art Gallery, Posibila, Suprainfinit, Muzeul Brukenthal, Muzeul de Artă din Timișoara și Constanța, ICR Paris și MKM Duisburg. Gili Mocanu colaborează cu galeria Arsmonitor începând din 2023, fiind prezent în expozițiile de grup „Abziehbild: arte neaplicate” și „Table et Tableau”, iar în 2024, cu soloul „Nu mai plânge, Gili”.

Mihnea Mircan este curatorul Fundației Plan B, al cărei spațiu de expoziții se va deschide la Cluj în 2025. Cele mai recente proiecte ale sale sunt expozițiile „Landscape in a Convex Mirror”, pentru ediția din 2021 a Bienalei Art Encounters din Timișoara și „A Biography of Daphne”, prezentată la ACCA Melbourne, un proiect ale cărui publicații vor apărea la editura Spector, Leipzig. 

Mircan a curatoriat expoziții pentru instituții precum Extra City Kunsthal, Anvers, unde a fost director artistic între 2011-2015; Museion, Bolzano; Stroom, Haga; David Roberts Art Foundation, Londra; Fondation Pernod Ricard, Paris; Project Art Center, Dublin; și Pavilionul României la Bienala de la Veneția în 2007.

A fost editorul cărților „Miklos Onucsan”, „Hans van Houwelingen: Undone”, „Cross-examinations și „Allegory of the Cave Painting” și a contribuit cu eseuri la numeroase cataloage de expoziție, monografii dedicate artiștilor Pavel Büchler, Laure Prouvost, Jean-Luc Moulène și Tom Nicholson, precum și la reviste precum Manifesta Journal, Stedelijk Studies, Parkett, Mousse și Afterall.

Galeria Arsmonitor este o inițiativă privată susținută de Mia Munteanu, antreprenor, și Silviu Pădurariu, curator independent, fiind prima galerie de artă deschisă în Casa Presei Libere din București, în 2023. În cele 10 expoziții organizate până în prezent, colaborează cu câțiva dintre cei mai importanți artiști contemporani, precum Gili Mocanu, Dumitru Gorzo, Nicu Ilfoveanu, Răzvan Neagoe, Bogdan Pelmuș, Magda Pelmuș, Ioana Gorzo, și cu două estate-uri ale unor artiști semnificativi: Florin Mitroi și Pavel Ilie.

Fundația Art Encounters prezintă expoziția „DesFacerea Lumii”

Fundația Art Encounters din Timișoara are plăcerea de a prezenta expoziția DesFacerea Lumii, invitându-vă să explorați lucrările recente ale duo-ului artistic Anca Benera și Arnold Estefán, prezenți pe scena internațională de peste zece ani și expuși în cele mai prestigioase instituții și bienale din lume. 

Această expoziție punctează un moment important într-o colaborare strategică dintre  Fundația Art Encounters și Neuer Berliner Kunstverein (n.b.k.) din Berlin, una dintre cele mai relevante instituții de artă contemporană germane, axată pe dimensiunile socio-politice și discursive ale artei. 

Expoziția DesFacerea Lumii, curatoriată de Krisztina Hunya și Diana Marincu, include o producție nouă, realizată cu sprijinul Fundației Art Encounters, alături de lucrarea Rehearsals for Peaceprezentată la n.b.k. Berlin în 2023, și o serie de proiecte recente ale artiștilor, expuse pentru prima dată în Timișoara.

Anca Benera și Arnold Estefán sunt stabiliți în prezent la Viena, dar Timișoara este orașul cu care artiștii mențin o conexiune aparte, fiind și locul în care și-au început primele proiecte colaborative, la începutul anilor 2000. 

Anca Benera & Arnold Estefán, DesFacerea Lumii, 2024, imagine din video

 

Practica lor artistică este bazată pe cercetare, urmărind tiparele ascunse care se regăsesc în spatele anumitor narațiuni istorice, sociale sau geopolitice. Lucrările lor sunt articulate într-o varietate de genuri, formate și medii de expresie, precum instalație, video, sculptură sau performance. Conexiunile dintre evenimentele istorice și cele climatice, ecologia și politica resurselor sunt adesea subiecte pe care le cercetează în proiectele lor recente. 

Expoziția DesFacerea Lumii extinde subiectele abordate recent către ecologia relațiilor dintre natură și cultură, provocându-ne să reconsiderăm distincțiile tradiționale dintre aceste categorii pe care Modernismul le antagonizase. 

În noua lucrare, DesFacerea Lumii, prezentată la Art Encounters, sculptura Cumințenia pământului de Constantin Brâncuși este reimaginată într-o replică la scară 1:1, realizată dintr-un bloc de sare și amplasată în natură. Artiștii observă și documentează procesul de transformare al sculpturii prin interacțiunea cu animalele și condițiile meteorologice.

Lucrările lor au fost prezentate recent la Manifesta 15, Barcelona (2024), CreativeTime Summit, New York (2024), 1st Klima Biennale, Viena (2024), 5th Kyiv Biennial (2023), Museum Tinguely, Basel (2022), Whitechapel Gallery, Londra (2022), Galleria Trafo, Budapesta (2022), Migros Museum, Zurich (2021), Muzeul MUCEM, Marseille (2019) și mumok, Viena (2017), printre altele.

Fundația Art Encounters își continuă misiunea pe termen lung de a aduce publicul mai aproape de arta contemporană și va organiza în relație cu expoziția o serie de tururi ghidate și evenimente surpriză, în măsură să medieze contactul cu toate straturile vizuale și de cercetare ale expoziției. 

Anca Benera & Arnold Estefán, 2022
Foto ©: n.b.k. / Victoria Tomaschko

 

Vernisajul expoziției are loc pe 24 octombrie 2024, de la ora 18:00 în spațiul expozițional al Fundației Art Encounters din Timișoara (Bd. Take Ionescu 46C, Casa ISHO). 

Expoziția „DesFacerea Lumii” este organizată de către Fundația Art Encounters și finanțată de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte. Expoziția este co-finanțată de AFCN, realizată în cooperare cu Neuer Berliner Kunstverein (n.b.k.), Berlin. 

Un eveniment posibil și datorită parteneriatului strategic cu Banca Transilvania și a partenerilor: Forumul Cultural Austriac,  Ministerul Federal al Austriei pentru Arte, Cultură, Servicii Publice și Sport și ISHO, alături de partenerii media: Radio România Cultural, RFI România, The Institute, Zeppelin, Revista Arta și Empower Artists.

 

Foto copertă: Anca Benera & Arnold Estefán, Repetiții pentru pace, 2023, imagine din video

Astăzi are loc vernisajul expoziției Julije Knifer – „Meandre fără ocolișuri”

Astăzi, 5 septembrie, la ora 18:00, va avea loc vernisajul expoziției Julije Knifer – Meandre fără ocolișuri, curatoriată de Ami Barak, la Fundația Art Encounters. Evenimentul celebrează și un moment istoric important: centenarul nașterii artistului Julije Knifer. 

„Probabil am creat deja ultimele mele lucrări, doar că poate nu și primele.” – Julije Knifer

Julije Knifer (1924 – 2004, n. Croația) este una din personalitățile cheie ale avangardei croate din a doua jumătate a secolului XX. Activând în Iugoslavia și ulterior, în Franța, la Paris, în anii ’90, lucrările lui Knifer s-au concentrat pe explorarea unei singure forme – meandrul -, devenită în răstimpul anilor elementul central al producției sale artistice. Artistul a ajuns la meandru pentru că dorea să atingă esențialul prin renunțarea la toate elementele de prisos. Lucrările lui explorează relația dintre sugestia de repetiție infinită a motivului și limitele pânzei. Râul care șerpuiește este un motiv străvechi văzut ca un simbol al fluxului etern al vieții, dar pentru Knifer el a devenit cheia unei lumi atemporale și o modalitate de a crea lucrări care se depășesc pe ele însele. 

Meandrele sale reflectă o explorare continuă a conceptului de artă eliberată de constrângerile tradiționale, oferind privitorilor o experiență unică de introspecție și reflecție. Prin acest motiv repetitiv, el a explorat teme precum eternitatea, repetiția și structura, creând o operă de artă care transcende timpul și spațiul. Laitmotivul meandrului în opera sa reflectă o căutare continuă a ordinii în mijlocul haosului și a simplității în mijlocul complexității, oferind privitorului o perspectivă profundă asupra artei și vieții.

Pe parcursul carierei sale, Knifer a fost unul dintre membri fondatori ai grupului proto-conceptual Gorgona (1959 – 1966), cu sediul la Zagreb. În locul unui program artistic, membrii grupului erau legați de ceea ce ei numeau „spiritul Gorgona”, o poziție nihilistă inspirată de filosofia existențialistă și de exemplul avangardelor locale anterioare războiului.

Născut în Osijek, Croația, în 1924, și decedat în Paris, în 2004, Julije Knifer a reprezentat Croația la Bienala de la Veneția din 2001 și și-a câștigat un renume internațional, lucrările sale fiind expuse în instituții prestigioase precum Centre Pompidou din Paris, MAMCO din Geneva și Muzeul de Artă Contemporană din Sydney. De asemenea, operele sale se regăsesc în colecții private și muzeale din întreaga lume, inclusiv la MoMA din New Yor, Tate din Londra și Galeria Națională din Berlin.

În 2014 Muzeul de Artă Contemporană din Zagreb a realizat o retrospectivă completă a operei sale. 

În cadrul expoziției „Julije Knifer – Meandre fără ocolișuri”, publicul va avea oportunitatea de a explora o selecție diversă de picturi pe pânză și lucrări pe hârtie, care ilustrează obsesia artistului pentru motivul meandrului și căutarea sa constantă de a redefini limitele artei.  Expoziția este curatoriată de Ami Barak, director artistic interimar al Fundației Art Encounters. 

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc astăzi, 5 septembrie 2024, la ora 18:00, urmată de un tur ghidat și o discuție deschisă despre viața și opera lui Julije Knifer, oferind o perspectivă detaliată asupra și realizărilor sale artistice. De asemenea, ne vom bucura și de momente muzicale care se vor întrepătrunde cu opera lui Julije Knifer. 

Expoziția beneficiază de ajutorul inestimabil al Anei Knifer, căreia îi suntem extrem de recunoscători.

Expoziția poate fi vizitată până pe 12 octombrie 2024, de marți până sâmbătă, între orele 12-18.

 

Credit foto: Remus Daescu

Expoziția „Marius Bercea: This Side of Paradise”, apreciată de peste 2500 de vizitatori

Expoziția Marius Bercea: This Side of Paradise a creat un val de fascinație și entuziasm, atrăgând peste 2500 de vizitatori. Mediatizarea la nivel național, cu peste 100 de apariții în presă, a consolidat expoziția ca un eveniment de referință în peisajul cultural național. 

Expoziția este încă deschisă și poate fi vizitată timp până pe 17 august 2024, oferind tuturor ocazia de a descoperi și aprecia lucrările care au captivat și impresionat publicul larg atât la nivel local, cât și național. 

Expoziția Marius Bercea: This Side of Paradise, desfășurată pe parcursul a 12 săptămâni, a fost, încă de la început, primită cu mare entuziasm de către publicul timișorean și nu numai. Vizitatorii au fost impresionați de profunzimea mesajului și de diversitatea lucrărilor de artă, precum și de tururile ghidate, inclusiv cele în limba engleză care au subliniat caracterul internațional al evenimentului. Publicul a fost invitat la o explorare sofisticată a complexității sociale și umane, unde temele din picturi se împleteau într-o manieră tensionată și elegantă, invitându-i să inițieze un dialog interior profund și personal.

Expoziția, practic un solo show cu peste 40 de picturi ale artistului clujean Marius Bercea, a beneficiat de o acoperire extinsă în mass-media națională. Acest amplu interes mediatic a reflectat importanța expoziției și a evidențiat contribuția semnificativă a lui Marius Bercea la peisajul artistic actual, consolidându-i statutul de eveniment de referință în cultura vizuală din România. 

Fiind un punct de atracție important pentru iubitorii de artă, critici și colecționari, a reușit să creeze un dialog artistic semnificativ și să îmbogățească scena culturală locală. „Expoziția Marius Bercea aduce un nou model artistic la Timișoara, o expoziție unde pictura excelează, unde arta de cea mai bună calitate nu se supune modelor și speculațiilor de moment, unde subiectul, tehnica și pasiunea artistului sunt în prim-plan.” – a declarat Diana Marincu, curatoarea expoziției. 

Expoziția a fost intens reflectată în mass-media națională și internațională, generând un interes major și reafirmând statutul Timișoarei ca un centru cultural de referință. „Este o premieră pentru mine să expun un număr atât de mare de lucrări în România, care se întind pe durata a 15 ani și m-am bucurat foarte mult de invitația echipei Art Encounters și de dialogul cu publicul care a vizitat expoziția.” – a declarat  Marius Bercea, artistul clujean.  

Expoziția curatoriată de Diana Marincu a reușit să capteze imaginația și interesul publicului prin peisajele sale vibrante, personajele puternice și compozițiile introspective. 

Născut în 1979 în Cluj-Napoca, Marius Bercea este unul dintre cei mai renumiți artiști contemporani români. Absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, Bercea și-a dezvoltat un stil unic, caracterizat de o paletă vibrantă și o abordare introspectivă a peisajelor urbane și naturale. Lucrările sale sunt influențate de contextul socio-politic post-comunist, precum și de călătoriile sale internaționale în America, care i-au oferit perspective diverse și inspirație. 

Finisajul expoziției Marius Bercea face parte din programul City Celebration, un eveniment dedicat sărbătoririi diversității, artei și culturii în Timișoara. 

Expoziția „Marius Bercea: This Side of Paradise” este organizată de către Fundația Art Encounters și co-finanțată de AFCN și Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Un eveniment posibil și datorită parteneriatului strategic cu Banca Transilvania și parteneriatului cu ISHO. 

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Un eveniment posibil și datorită implicării Cramelor Recaș și a partenerilor media, Radio Romania Cultural, RFI România, The Institute, Zeppelin, Revista Arta.

 

Credit foto: Remus Daescu

Fundația Art Encounters, apel către artiști români interesați să producă noi lucrări de artă

Fundația Art Encounters lansează un apel deschis adresat artiștilor români interesați să producă o nouă lucrare, în cadrul Proiectului Cultural Coliziuni, cu scopul de a susține și de a încuraja creația artistică, fiind finanțat de către Ministerul Culturii. Coliziuni marchează totodată lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei Art Encounters, eveniment care a consolidat poziția Timișoarei pe scena națională și internațională a artei contemporane. 

Fundația Art Encounters lansează un nou apel pentru 10 artiști români, iar cei interesați se pot înscrie până pe 22 august 2024. Proiectul constă în oferirea unui onorariu de 7500 lei brut pentru cercetarea artistică a 10 artiști români, iar pe parcurs, ei vor fi ghidați de curatorii Bienalei Art Encounters 2025 în explorarea și dezvoltarea unor lucrări inovatoare în relație cu moștenirea istorică a orașului Timișoara.

În urma acestei cercetări, artiștii vor participa la o vizită de studiu de 4 zile la Timișoara, unde vor explora contextul cultural și artistic al orașului. Această vizită va fi esențială pentru a inspira și a finaliza propunerile lor artistice. 

La finalul proiectului, în octombrie 2024, fiecare artist va prezenta o propunere de lucrare de artă contemporană, în strânsă legătură cu orașul Timișoara și cu conceptul Bienalei Art Encounters. Din aceste propuneri, 5 lucrări vor fi comisionate și produse pentru a fi expuse în cadrul Bienale Art Encounters din 2025. Un juriu format din curatorii Bienalei Art Encounters 2025 și directorii artistici ai Fundației Art Encounters, Ami Barak și Diana Marincu, vor selecta cele 5 lucrări ce vor fi comisionate pentru Bienală.

Prin acest Open Call, Fundația Art Encounters continuă să încurajeze, să susțină producția de artă contemporană românească și să valorifice reperele importante din istoria artei și culturii timișorene din ultimele cinci decenii. 

Artiștii interesați sunt invitați să se înscrie prin trimiterea unei scrisori de motivație, a unui portofoliu și a unui CV până la data de 22 august 2024, pe adresa de email: contact@artencounters.ro

În urma jurizării realizate de curatorii proiectului, cei 10 artiști selectați vor fi anunțați pe 30 august 2024 și vor fi contactați pentru următorii pași. 

* Proiectul Coliziuni beneficiază de finanțare nerambursabilă prin programul cultural prioritar al Ministerului Culturii. Programul cultural nu reprezintă în mod necesar poziția Ministerului Culturii. Conținutul programului cultural și modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor și beneficiarului finanțării. 

Maraton cultural al expoziției Brâncuși la data aniversării eliberării Timișoarei de comunism 

Pe data de 20 decembrie 2023, Muzeul Național de Artă din Timișoara își va deschide porțile pentru un maraton cultural și acces cu program prelungit în cadrul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”. Organizată de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, finanțată de Consiliul Județean Timiș și susținută de o serie de sponsori importanți, expoziția găzduită de MNArT aduce în atenția publicului diferite etape ale parcursului artistic al lui Constantin Brâncuși. 

Evenimentul coincide cu aniversarea zilei de 20 decembrie 1989, data la care Timișoara s-a scuturat definitiv de trecutul ei comunist. Va fi o bună ocazie de a reaminti oamenilor că marea tradiție libertară a anului 1989 își are rădăcinile în orașul de pe Bega, același oraș care, în anul 2023, și-a reconfirmat vocația europeană și aspirațiile pluraliste prin titlul de Capitală Europeană a Culturii. 

Așa cum a declarat și Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timiș,

„Maratonul cultural de la Muzeul Național de Artă este dedicat celebrării datei la care Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România. Programul cultural derulat de Consiliul Județean pentru Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, onorează Revoluția din 1989 și spiritul liber al timișorenilor, iar opera marelui Brâncuși ne ajută, acum, 34 de ani mai târziu, să ne eliberăm de lucrurile complicate și tulburi care nu ne aparțin ca și comunitate”. 

De la deschiderea ei, pe 30 septembrie 2023, și până acum, expoziția Brâncuși a înregistrat un mare succes, cu peste 85.000 de bilete rezervate, fiind menționată sau recenzată de numeroase mass-media occidentale, de la Le Monde și Le Figaro, la The New York Times sau Frankfurter Allgemeine Zeitung dar și cunoscute  trusturi media naționale și locale. 

Programul prelungit pe care îl propune Muzeul Național de Artă din Timișoara pe data de 20 decembrie are legătură cu ideea de deschidere pe care au demonstrat-o timișorenii atât în 1989, cât și acum, în acest an. Este și o formă de prețuire a unui public care a demonstrat că-și dorește să frecventeze marea artă și să-și redescopere și prețuiască rădăcinile românești în creații cu valoare universală.

Maratonul cultural Brâncuși va începe, așadar, pe 20 decembrie de la ora 10:00, continuându-se până pe 21 decembrie ora 08.00, după următoarea structură:

10:00 AM – 20:00 PM  (20 dec.): Program normal de vizitare, acces cu bilete care pot fi rezervate online din timp bilete.brancusi-2023.info, dar și cu bilete care se pot achiziționa direct de la casieria Muzeului Național de Artă Timișoara în ziua respectivă;

20:00 PM – 08:00 AM (20 dec. – 21 dec.): Acces gratuit pe baza unor bilete gratuite achiziționate de pe site-ul expoziției, bilete.brancusi-2023.info, începând cu vineri, 15 decembrie. 

*Organizatorii menționează că vor fi disponibile doar 1.560 de bilete gratuite, precum și faptul că o persoană nu poate achiziționa mai mult de 2 bilete.

Este pentru prima dată în România când publicul larg poate admira în cadrul aceleiași expoziții lucrări cu o valoare inestimabilă din patrimoniul universal al artistului, precum: Sărutul, Măiastra, Pasărea în văzduh, Muzele (Dra Pogany și Muza adormită), Somnul, Peștele, Capul de copil, etc. Sculpturile sunt expuse alături de o selecție atent ghidată de fotografii și fragmente filmate de Constantin Brâncuși.

Expoziția „Brâncuși: Surse românești și perspective universale” este organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind finanțată de Consiliul Judeţean Timiş. Un eveniment posibil și datorită sponsorului principal, Banca Transilvania, sponsorilor strategici Lidl Romania, Vodafone Romania și NEPI Rockcastle, dar și prin contribuțiile venite din partea Tazz Romania, HELLA România, parte din grupul global FORVIA, Linde, Catena, Atos, Eviden, Nokia și Cramele Recaș.

 

Credit Foto: Cătălin Georgescu

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, unul din cele mai așteptate evenimente ale acestei toamne

Găzduită de Muzeul Național de Artă din Timișoara în perioada 30 septembrie 2023–28 ianuarie 2024, expoziția Brâncuși: surse românești și perspective universale este finanțată de Consiliul Județean Timiș și este organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind susținută de Banca Transilvania ca sponsor principal. Este unul din cele mai așteptate evenimente ale acestei toamne în Europa Centrală și de Est și punct culminant al programului cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.  

Începând cu data de 4 septembrie, biletele pot fi achiziționate de pe site-ul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, brancusi-2023.info.

Pentru a beneficia de o experiență plăcută de vizitare și pentru siguranța lucrărilor expuse, biletele pot fi rezervate pentru intervale orare predefinite, în limita disponibilității. Pe lângă biletele care pot fi rezervate online din timp, va fi disponibil, în fiecare dimineață, și un număr de bilete pentru ziua respectivă, care pot fi achiziționate direct de la casieria Muzeului Național de Artă Timișoara. 

 

Pot fi achiziționate următoarele tipuri de bilete:

– Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” – 88 RON;

– Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” și toate celelalte expoziții MNArT – 100 RON;

– Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” pentru studenți (cu carnet de student) – 22 RON;

– Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” pentru pensionari (cu talon de pensie) – 55 RON;

Gratuit pentru jurnaliști, presă scrisă și media (cu acreditare prealabilă), preșcolari și elevi, precum și profesorii sau învățătorii însoțitori (1 însoțitor la 10 preșcolari/elevi), angajați ai muzeelor publice din România, membri ai asociației ghizilor acreditați din Timișoara, membri ai AICA, ICOM, ICOMOS, UAPR, persoane cu dizabilități și însoțitorii lor;

Toate veniturile rezultate din vânzarea de bilete vor merge către Muzeul Național de Artă din Timișoara pentru susținerea infrastructurii și proiectelor acestuia.

Expoziția va fi deschisă după următorul program:

30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024

Miercuri – duminică: 10:00 – 20:00

Luni și marți, precum și zilele de 24–26 și 31 decembrie 2023 și 1–2 ianuarie 2024: închis 

 

Expoziția beneficiază și de un atrăgător site dedicat, brancusi-2023.info, care vă invită să descoperiți universul Brâncuși, informații despre reputata curatoare Doina Lemny și volumul bilingv, român-englez, Brâncuși: surse românești și perspective universale pregătit de către aceasta, articole interesante despre viața și opera artistului sau ce anume spun marile personalități despre cel care a avut o contribuție enormă la înnoirea limbajului plastic al sculpturii moderne. Sunt prezentate și informații practice legate de bilete, reguli de vizitare, programul de mediere, precum și echipa proiectului.   

Pentru vizitatorii români și străini aflați în Timișoara, această expoziție reprezintă o ocazie unică de a descoperi și admira operele unui artist care a reușit să valorifice patrimoniul cultural al țării sale, impregnându-l cu valori universale. Ne bucurăm că putem vedea la Timișoara o astfel de expoziție-eveniment și încurajăm publicul să-și rezerve din timp bilete și sloturi orare la acest regal expozițional.       

 

 

Sursă foto copertă: https://brancusi-2023.info/

Corpul imposibil, prima expoziție personală Adrian Ghenie după 14 ani în România


Fundația Art Encounters vă invită la expoziția Adrian Ghenie, Corpul imposibil (The Impossible Body), care va conține o nouă serie de desene și câteva picturi, create special pentru această expoziție și expuse în premieră absolută la Timișoara. Adrian Ghenie este unul dintre cei mai importanți artiști români contemporani, cunoscut în primul rând datorită picturilor sale inspirate de subiecte istorice și figuri importante ale secolului XX.

Vernisajul expoziției Corpul imposibil are loc pe 20 aprilie, de la ora 18:00 la Pavilionul ISHO din Timișoara în prezența artistului și a echipei Fundației Art Encounters.

„Suntem încântați că Adrian a acceptat invitația noastră și că avem astfel ocazia să vedem în premieră lucrări reflectând preocupările sale actuale, cu o tematică foarte relevantă, cea a relației noastre cu tehnologia. Această expoziție surpriză completează contribuția Fundației Art Encounters la efervescența unui an special” a declarat Ovidiu Șandor, Președintele Fundației Art Encounters.

Pentru toți cei care vor să intre în dialog cu artistul, Fundația Art Encounters organizeză pe 21 aprilie, de la ora 18:00, un eveniment special Meet the Artist, care va include un tur ghidat realizat de Adrian Ghenie împreună cu Diana Marincu, curatoarea expoziției.

„În cadrul expoziției «Corpul imposibil» de la Timișoara, artistul ne va prezenta noi lucrări, inspirate de perioada pandemiei și de izolarea în spațiul domestic, când singura legătură cu «lumea» avea loc prin dispozitivele digitale. Aceste teme vorbesc despre relația complicată pe care omul modern o are astăzi cu tehnologia, cu social media, cu propriul corp și cu timpul. Ghenie a observat că există astăzi un nou limbaj al corpului, care impune posturi diferite, dezvoltări anatomice specifice și prelungiri ale membrelor prin instrumentele tehnologiei.

Desenele sunt încercările artistului de a deconstrui și a reconstrui figura umană, respectând niște volume mari, dar speculând plastic prin toate detaliile care le conțin și mai ales prin spațiile goale din jur. Accesul necontenit la tehnologie și mediul digital ne face, în mod aparent, cel puțin, să fim conectați permanent și legați la o rețea colectivă, rămânând în același timp tot mai singuri”, dezvăluie curatoarea expoziției și directorul artistic al Fundației Art Encounters, Diana Marincu.

Expoziția poate fi vizitată în intervalul 20 aprilie – 18 iunie în incinta Pavilionului ISHO, între orele 12:00 – 18:00, de miercuri până duminică, accesul pentru public fiind gratuit.

Expoziția va beneficia și de un program de mediere care va fi anunțat pe parcurs de Fundația Art Encounters.

***

Adrian Ghenie s-a născut în 1977 la Baia Mare și trăiește actualmente la Berlin. Melanjul de abstract și realism al lucrărilor sale generează adesea picturi psihologice, profund tulburătoare. Pictura lui Ghenie este, în cele din urmă, un act politic sau chiar revoluționar. Ea are de-a face cu „datoria memoriei” și, într-un anumit sens, opera lui Adrian Ghenie merge în direcția butadei lui George Santayana: „Cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete”.

Adrian Ghenie este o personalitate ajunsă la o deplină maturitate a exprimării sale artistice. A expus în mari instituții de artă ale lumii, printre care: Accademia di Francia a Roma – Villa Medici, Roma; Centro de Arte Contemporáneo (CAC) Málaga; Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg; Museum of Contemporary Art (MCA), Denver; Stedelijk Museum voor Actuele Kunst (S.M.A.K.), Ghent; Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), București; Tate Liverpool. În 2015 a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneția cu proiectul Darwin’s Room.

 

Fundația Art Encounters, promotor și organizator al Bienalei Art Encounters, este activă din 2015 ca inițiativă culturală privată care are ca scop facilitarea și sprijinirea artei contemporane din România. Misiunea sa este de a stimula dialogul, învățarea, cercetarea și experimentarea, oferind un model instituțional adaptat nevoilor contextului local, dar implicat în mod egal în contribuția la scena artistică internațională.

Fundația își desfășoară activitatea pe următoarele axe principale: organizarea Bienalei Art Encounters de la Timișoara și programul expozițional organizat în spațiul permanent al acesteia din oraș sau în alte locuri; promovarea educației și dezvoltarea publicului prin programe publice; dezvoltarea unei serii calitative de rezidențe artistice și curatoriale