Oare cunoașteți pe cineva care să nu se fi întrebat, măcar o dată, ce este fericirea? Care să nu fi încercat să ajungă în tenebrele minții lui pentru a găși, măcar pentru puțin timp, un răspuns cert la acest concept care, de altfel, în ultimii ani vinde mai bine decât orice, mascat în diverse forme de dezvoltare personală.
În ultimul secol, s-au făcut nenumărate descoperiri când vine vorba de bolile mentale, iar acum am ajuns să știm multe lucruri despre concepte care, cândva, erau destul de greu de definit ca depresia, schizofrenia, tulburările de comportament alimentar, anxietatea. Ba mai mult, am descoperit și modalități eficiente de a le trata sau gestiona, astfel încât calitatea vieții celui care suferă de aceste tulburări să fie una care să îi permită să fie adaptat vieții de zi cu zi.
Desigur, o dată cu acest focus pe problemele emoționale, atenția acordată elementelor care fac o viață să merite a fi trăită a scăzut considerabil. În ultimii ani, însă, lupa științei a fost îndreptată către aceste aspecte pentru că ne dorim mai mult decât să ne corectăm slăbiciunile, ne dorim să avem o viață plină de sens și nu doar să existăm pentru ca mai apoi să nu mai fim.
„A avea” și, mai puțin, „A fi”
O dată cu definirea progresului în termeni de a avea, și mai puțin a fi, focusul individului a fost, mai degrabă, unul extern, decât intern, condiția umană fiind evaluată utilizând elemente care țin de creștere financiară, consumerism, dorința de a avea din ce în ce mai mult și din ce în ce mai multe, de cele mai multe ori cu costuri majore ale naturii, comunității și culturii. Acest focus extern duce la una dintre cele mai mari confuzii ale ființei umane: starea de fericire și împlinire se confundă cu nevoia de a avea. Din păcate, nu există o limită la cât ar putea cineva să dețină, și fiecare prag atins nu face decât să deschidă o altă ușa către alte lucruri pe care le putem obține.
Și uite așa ajungem să fugim mereu după o iluzie a fericirii, fără să ne dăm seama că, de fapt, fericirea aleargă mereu cu noi, fiind internă și, pentru început, nu trebuie decât să îi acordăm suficientă atenție pentru a putea să își facă simțită prezența. Cu certitudine, faptul că acum avem atât de multe lucruri ne ajută să ducem o viață sigură, mulți dintre noi neavând nevoia de a ne gândi la hrană sau acoperiș deasupra capului.
Niciodată nu am deținut mai multă cunoaștere, tehnologie, abundență materială
Astfel, avem un potențial atât de mare pentru a construi un mediu sigur, sănătos, plin de conectare și responsabilitate socială. Cu certitudine, cele două concepte nu sunt mutual exclusive și pentru a găsi acel sens care duce la starea de fericire, nu trebuie să renunțăm la tot ce avem. Însă, la fel ca în orice aspect, ideea de echilibru este cea care ar fi bine să ne definească parcursul: echilibru între a fi și a avea, echilibru între a mă uita în exteriorul meu și în interiorul ființei. Avem, acum, toate datele necesare pentru a putea face acest lucru și nu doar atât, avem o nevoie mai mare decât oricând să învățăm să stăm cu noi înșine pentru a reuși, înainte de toate, să înțelegem care sunt aspectele care ne fac fericiți.
Pe de altă parte, ultimele decenii de cercetări în domeniul psihologiei s-au focalizat, preponderant, pe individ: nevoile, mecanismele, activatorii, emoțiile, comportamentele, atitudinile. Lucru bun, de altfel, pentru că putem spune mai mult decât oricând că am ajuns la o cunoaștere a ființei umane așa cum nu a existat până acum. Însă, când vine vorba de nevoi primare și de atingerea stării de bine, știm că aceasta nu poate fi obținută în singurătate și că ancora socială, conectarea cu cei din jurul nostru, dincolo de cunoașterea sinelui, ne duce tot mai aproape de a simți starea de fericire.
Dar ce este, totuși, fericirea? După ce am scris această întrebare mi-am dat seama că, de fapt, nu voi avea un răspuns scurt la ea. Cred că nu există cultură în care să nu se fi încercat o definiție și cred că formele acestei definiții sunt atât de multe, încât nu cred că sunt în măsură să mai adaug eu încă una la amalgamul deja existent. Defintiile încep a fi oferite de Aristotel care descrie fericirea ca fiind singurul scop pe care o ființă umană îl are pe parcursul existenței ei. Nu știm dacă este chiar singurul scop, dar știm că este unul dintre cele mai importante.
Fericirea – „stare de bine” sau „calitate ridicată a vieții”
Pe măsură ce știința a avansat și a fost nevoie de o definiție mai clară, măsurabilă fericirea mai este întâlnită și ca „stare de bine” (well being) sau „calitate ridicată a vieții”. Dacă este să luăm în calcul acea distincție pe care am făcut-o mai devreme între „a fi” și „a avea”, studiile de specialitate nu fac decât să susțină puternic această teorie. Mai specific, una dintre cele mai renumite cercetări pe acest subiect a fost realizată de către Emmons (2003) care susține că există trei aspecte centrale ale celor care raportează o calitate a vieții ridicată:
1. Intimitatea care se referă la a avea scopuri clar îndreptate către a fi alături de oameni, către a construi relați funcționale cu cei din jur,
2. Spiritualitatea care se referă la a avea scopuri care sunt orientate către dezvoltarea ființei umane și
3. Generativitatea – un concept care implică angajamentul și preocuparea către generațiile viitoare.
Iar pentru a susține și mai clar faptul că „a avea” nu contribuie la starea de bine, din acest studiu reiese că prezența puterii, adică a avea scopuri care țin de a îi influența pe ceilalți și dorința de a acumula tot mai mult din punct de vedere financiar sunt asociate cu un nivel scăzut al stării de bine. Practic, fericirea sau „viața bună” nu este direct proporțională cu cantitatea de bani sau de putere pe care le deține cineva. Astfel, putem concluziona că aspectele care ar merita cel mai mult effort, pentru că vin cu cel mai mare beneficiu posibil, după cum susține Aristotel, sunt: relațiile sănătoase, dorința de a ne dezvolta din punct de vedere spiritual, a dezvoltării noastre că indivizi (Atenție! A nu se confundă cu religiozitatea) și a duce o viață cu sens și semnificație care se transpune în ideea de a lasă un mesaj, o moștenire generațiilor viitoare.
Toate acestea este important să fie obținute datorită unei motivații intrinseci, pentru că ne dorim asta și nu pentru că mediul ne cere acest lucru, adică pentru o motivație extrinsecă. Iar ce știm despre motivația intrinsecă este că are nevoie de trei lucruri pentru a putea fi obținută:
1. Autonomie – să pot să iau singur decizii pentru viața mea,
2. Competență – să simt că am succes în ceea ce fac, indiferent de ce anume fac, iar aici e important să avem grijă la cum ne definim acel succes astfel încât să aibă proporții realiste și
3. Relațiile – să simt apropiere față de persoanele din jurul meu, să mă simt în siguranță în relațiile pe care le am (Deci & Ryan, 2000). Astfel, avem nevoie să considerăm că deciziile sunt luate de către noi înșine, avem nevoie de un nivel ridicat de auto-eficacitate și, din nou, apare acest focus pe nevoia de a fi în relații de siguranță.
Recunoștința și iertarea
Ce mai știm din știință când vine vorba de acest concept este că pentru a-l dobândi e util să ne privim pe o axă care să includă trecutul, prezentul și viitorul. Mai exact, împăcarea în legătură cu trecutul nostru și cu lucrurile pe care nu le mai putem schimba, trăirea conștientă a prezentului și o atenție care să conțină cât mai puțină îngrijorare cu privire la lucrurile ce urmează a se petrece. Luând fiecare etapă independent putem spune că trecutul ar avea nevoie să fie lăsat în pace și să acceptăm că în acel moment prost, atunci când poate am luat o decizie greșită, am făcut probabil, tot ce am știut mai bine. Un alt aspect cu privire la trecut este „recunoștința”. Este tarecimportant să învățăm care sunt aspectele care ne fac viața mai frumoasă și să ne bucurăm de faptul că le avem.
Dacă ne amintim ce am scris mai sus, recunoștința ar fi util să aibă ca focus lucruri care ține de relații, spiritualitate și sens, moștenire pe care o lăsăm celor din urma noastră. Pe lângă recunoștință, „iertarea” este al doilea lucru care ne ajută să fim mai împăcăți cu trecutul nostru. Această abilitate de a ierta nu ne va face să uităm lucrurile care s-au petrecut și care ne-au creat suferință. Dar faptul că putem ierta ne va ajuta să nu petrecem atât de mult timp în trecut fără să mai putem face ceva să îl schimbăm.
Concepte din mindfulness ne ajută să trăim într-o stare de prezență conștientă. Adică să reușim să ne focalizăm pe lucruri actuale, de la o mâncare pe care o savurăm și căreia îi oferim întreaga noastră atenție folosindu-ne de toate simțurile noastre, până la o carte pe care o cititm și în care ne pierdem întrând intr-o stare de flux așa cum atât de frumos o descrie Mihaly Csikszentmihaly.
Distincția dintre „A mă aștepta” și „A spera”
Știm că optimismul este o trăsătură care are o bază genetică. Se pare că unii ne naștem cu o abilitate mai crescută de a privi partea plină a paharului. Pe de altă parte, ca orice alt lucru și acesta se poate învața. Iar al treilea element din axă este abilitatea de a ne uita la lucrurile care urmează să se întâmple cu un zâmbet pe buze, mai degrabă decât cu o încruntare a frunții. Aș vrea să subliniez că nu mă refer aici la a privi în viitor spunându-ne fraze motivaționale despre cât de minunat va fi acesta, ci păstrând o doza de raționalism spunând că nu știm cum va fi viitorul nostru, dar că vom face tot ce ne stă în putință pentru a-l duce în cea mai bună direcție posibilă. Una dintre cele mai importante distincții pe care le facem în psihologie este cea dintre „a mă aștepta” și „a spera”.
Cu cât mă aștept să se întâmple un lucru și el nu se întâmplă așa cum mi l-am descris mental, cu atât voi fi mai dezamăgită chiar dacă rezultatul nu este unul defavorabil, ci doar diferit așteptărilor mele. Pe de altă parte, avem speranța că lucrurile vor fi bine, că ne vom descurca și că vom încerca să gestionăm ce nu va merge bine astfel încât să obținem cel mai bun rezultat posibil. Speranța nu doare! Așteptările pot lăsa urme adânci!
Toate acestea au ca scop principal construirea unei vieți cu sens. Dacă lucrurilor esențiale nouă reușim să le oferim semnificații care să se plieze pe nevoile noastre, atunci puntem spune că avem o viață plină (a full life), așa cum o găsim descrisă în studiile și cărțile lui Martin Seligman, unul dintre cei mai renumiți cercetători în domeniul fericirii, a stării de bine. Cu certitudine sensul este definit diferit de fiecare dintre noi. Poate vă luați puțin timp să vă definiți felul în care vă imaginați propria viață și care sunt motivele pentru care v-o imaginați astfel. Care este mesajul pe care vreți să îl lăsăți celor care vă vor urma? Cum vreți să își amintească copiii voștri sau comunitatea din jurul vostru de voi?
Ce vor spune nepoții voștri?
Și aici nu mă refer la lucruri mărețe pe care le-ați făcut, ci la elemente care vă descriu forța umană: „a fost un om generos”, „a fost o femeie caldă și empatică”, „a avut grijă de cei care aveau nevoie”, „iubea atât de mult animalele” și multe altele la fel. A avea o viață bună înseamnă a ne ghida după aceste calități pe care ni le descoperim atunci când stăm mai mult cu noi înșine. Acestea sunt forța noastră care ne ajută să facem lucruri care să construiască un sens și care să ofere vieții noastre o semnificație.
Astfel, dacă ne găsim blocați pe firul existenței și avem în jur doar plăceri și gratificări puține și efemere, specialiștii ne spun că putem lua acest drum mai anevoios și greoi în căutarea sensului și a semnificației personale, prin a lucra cu relațiile noastre și a le construi cât mai sănătos posibil, pe a ne dezvolta spiritualitatea, oricum am defini-o fiecare și pe a ne asigura că lăsăm un mesaj, o moștenire generațiilor viitoare.
Vă invit să începem printr-o privire atentă către interior, către cine suntem, o privire care, uneori, poate fi puțin dureroasă, dar care este primul pas către schimbare. Nicio schimbare majoră nu a venit cu ușurință și fără rezistență. Dar la fel de bine știm, numai uitandu-ne la ultimul secol, cât de adaptabil este creierul uman.
Hadeți să îi dăm șansa de a obține o viață plină!
By Raluca Anton
Surse foto: unsplash.com, shutterstock.com.
________________
Din print în online: Articolul face parte din revista print The Woman cu nr. 4: 110 pagini de POVEȘTI REALE, oneste și scrise de oameni de lângă noi, în care te vei regăsi & de care te vei lăsa inspirată.
