3 ani de Genuin: sustenabilitate și inovație în industria de home & deco din România

Genuin, brandul românesc de familie specializat în produse home & deco organice din in 100% european, marchează 3 ani de activitate, timp în care a câștigat aprecierea pieței și a continuat să crească printr-o abordare autentică și sustenabilă.

În această perioadă, Genuin a reușit să-și consolideze poziția pe piața românească, cu o cifră de afaceri de peste 200.000 de euro în 2024 și o valoare medie a comenzii de 250 de euro. Astfel, brandul continuă să demonstreze că există o cerere în creștere pentru produse textile premium din 100% in, lână și lână reciclată.

„De la început ne-am propus să construim un business sustenabil, care țintește să devină principalul jucător de home & deco organic din România, în timp ce construim pas cu pas un brand autentic și transparent. Într-o piață cu consum relativ mic de in și în care așternuturile de pat sintetice și de bumbac slab calitativ depășesc de până la 8 ori vânzările de in, noi am vrut să încurajăm simplitatea și rezistența inului european și certificat. Deși am trecut prin multe provocări, ne bucurăm să observăm o creștere semnificativă a interesului pentru materiale naturale și produse de calitate.”, spune Oana Opriș, co-fondator Genuin.

 

Investiții strategice pentru un start-up

În cei trei ani de activitate, Genuin a investit peste 150.000 de euro în optimizarea operațiunilor, oferind clienților o experiență care-i încurajează să prioritizeze sănătatea și bunăstarea lor. Printre realizările principale se numără: 

Extinderea și modernizarea spațiului de producție – În decembrie 2024, Genuin a preluat un nou spațiu de producție care susține creșterea pe termen mediu-lung, atât a numărului de angajați, cât și a numărului de comenzi posibile.  

Lansarea noului shop online – În octombrie 2024, s-a lansat noua platformă ce permite clienților să personalizeze așternuturile și perdelele pe dimensiuni, seturi și culori, printr-un configurator unic în România. De asemenea, aceștia pot vedea  proveniența materialelor și explora opțiuni de reciclare a textilelor. 

Diversificarea portofoliului – De la așternuturi de pat și sisteme de drapaj (perdele, draperii, storuri), Genuin a extins gama de produse organice cu covoare de lână, mic mobilier pentru pat și accesorii (pături, pilote, perne, perne decorative), consolidându-și poziția ca brand complet în segmentul home & deco sustenabil.

 

Reciclarea: de la educație la upcycling

Într-o industrie în care transparența asupra materialelor și sustenabilitatea reală sunt încă rare, Genuin a ales să facă lucrurile diferit. Cu sprijinul unei finanțări de 350.000 de euro prin Green Start-Up (Innovation Norway) obținută în al doilea an de viață, brandul a implementat inițiative reprezentative pentru sectorul home & deco:

1. Reciclarea resturilor textile proprii și pregătirea de programe de educație privind consumul responsabil de textile. Odată cu reciclarea, Genuin a lansat și o linie de perne decorative umplute cu textile reciclate, pentru a întregi lanțul de upcycling.

2. Dotarea cu echipamente moderne pentru eficientizarea producției și reducerea stocurilor excesive, prevenind cât mai mult risipa.

3. Promovarea designului biofilic – un concept ce integrează elemente inspirate din natură în designul interior, sprijinit printr-o cercetare de piață realizată alături de Igloo și un eveniment dedicat arhitecților din București.

„Efortul nostru este să convingem oamenii să înlocuiască materialele sintetice din casă. În România suntem obișnuiți cu plasticul – nu se șifonează, nu face probleme la spălare, e ieftin și-l găsești peste tot. Dincolo de aspectele estetice, alegerile noastre au un impact direct asupra sănătății și asupra mediului. Inul provenit 100% din Europa reprezintă o alternativă mai bună, ce nu aruncă microplastice la spălare și cu un ciclu de viață lung. De aceea, ne concentrăm atât pe educarea pieței, cât și pe dezvoltarea unor produse durabile și inovatoare”, adaugă Nicolae Mihai, co-fondator Genuin, cu o experiență de peste 18 ani în textile.

 

Planuri pentru 2025

După participarea ca expozant la două ediții ale târgului de design Maison & Objet Paris (2023 și 2024), Genuin își propune să lanseze în 2025 două colecții capsulă de așternuturi și mic mobilier, care să completeze oferta actuală a pieței pentru produse naturale și de o calitate demnă de a fi prezentă la târgurile internaționale.

 

***

Despre Genuin

Genuin este un business de familie, fondat  în 2021 la Brașov, construit în jurul valorilor de autenticitate, tradiție, răbdare și muncă în echipă. Brandul oferă o gamă variată de produse premium din in 100% european, prespălat: așternuturi, perdele, accesorii decorative și mobilier textil, disponibile atât pentru consumatorii finali, cât și pentru sectorul B2B.

Genuin oferă cea mai mare gamă de culori de in de pe piață, dar și produse personalizate, create doar din in 100% european. Certificările materialelor sunt STANDARD 100 by OEKO-TEX – ce confirmă că atât în materiile prime, cât și în cadrul procesului de producție, nu sunt utilizate substanțe interzise de lege sau dăunătoare sănătății; EUROPEAN FLAX și MASTERS OF LINEN – care atestă faptul că inul este calitate superioară și este 100% produs și țesut în Europa.

Investiție în cercetare și educare, prin realizarea unui studiu de piață privind alegerea materialelor naturale în designul casei

Genuin, business-ul de produse home&deco din in 100% european, anunță atragerea unei noi runde de fonduri prin programul EEA & NORWAY GRANTS. O parte din suma obținută va fi investită în cercetare și educare, domenii mai puțin explorate de business-urile de textile din România. Astfel, alături de partenerii de la IZI data și igloo, precum și de specialistul în marketing, Cristiana Belodan, Genuin va analiza modul în care românii aleg să realizeze design-ul casei lor cu materiale naturale, cât și ce înseamnă la acest moment designul biofilic în România.

„La Genuin, credem că mediul în care locuim poate încetini ritmul nebun al vieții, ne poate calma, inspira și DA, ne poate face mai sănătoși, prin materialele pe care le folosim în casă. Această inițiativă strategică ne va permite să înțelegem mai bine modul în care românii aleg să-și decoreze casele cu materiale naturale. Și să apreciem în ce măsură conceptul de design biofilic influențează opțiunile lor de design, dacă este acesta un trend ce câștigă notorietate și la nivel local. Suntem foarte entuziasmați să împărtășim ce va ieși”, declară Oana Opriș, co-fondator Genuin și Cristiana Belodan, Brand Strategy Consultant.

Studiul va analiza comportamentele atât în rândul specialiștilor, prin interviuri cu arhitecți și designeri ce folosesc în conceptele lor materiale naturale și produse refolosite, cât și în rândul consumatorilor, prin modul în care persoanele fizice alocă importanță acestor materiale și beneficiilor lor. Rezultatele studiului vor fi făcute publice în luna aprilie a acestui an.

„Ne bucurăm să facem această cercetare alături de Genuin pentru că locuința este unul dintre aspectele determinante în orice societate. Iar pentru români cu atât mai mult, deoarece <<căminul>> joacă un rol important în definirea identității. Alegerile pe care le facem pentru casele noastre vorbesc despre cum sunt oamenii, ce valori avem și ce stil de viață construim în jurul nostru. Interesul tot mai crescut al românilor pentru utilizarea materialelor naturale în locuințe poate avea mai multe explicații, pe de-o parte societatea este expusă la un discurs public tot mai prezent despre importanța sustenabilității în protejarea mediului, pe de altă parte, paradoxal, stilul de viață al multor locuitori ai mediului urban se îndepărtează de natură. Este o dihotomie ce determină alegeri care ne reconectează cu natura. Acestea și alte ipoteze vor fi explorate în cercetarea pe care IZI data o derulează în prezent alături de Genuin”, completează Silvia Luican, fondator IZI data

Prima rundă de fonduri obținute de Genuin prin programul EEA & NORWAY GRANTS al celor de la Innovation Norway a fost investită în echipamente de producție, brodare și reciclare, ce permit crearea produselor într-un mod mai eficient, cu accent pe sustenabilitate și grijă față de mediu. La fel ca în iunie 2023, fondurile primite anul acesta sunt de peste 175.000 euro și vor fi utilizate pentru dezvoltarea sustenabilă a business-ului. 

„Ne preocupă dintotdeauna calitatea spațiilor interioare, și de mai bine de douăzeci de ani publicăm și promovăm proiecte care deseori ajung să impresioneze. Abia așteptăm să vedem și să comunicăm împreună rezultatele acestui demers!”, spune Anda Zota, redactor șef igloo.

Credit foto: Cornel Lazia

 

***

Despre Genuin

Genuin este un business de familie, fondat  în 2021 la Brașov, construit în jurul valorilor de autenticitate, tradiție, răbdare și muncă în echipă. Brandul oferă o gamă variată de produse premium din in 100% prespălat  pentru paturi de adulți și copii, accesorii de plajă, mic mobilier și decorațiuni pentru geamuri (perdele, draperii) atat pentru consumatorii direcți cât și pentru sectorul B2B.

Genuin oferă cea mai mare gamă de culori de in de pe piață, dar și produse personalizate, create doar din in 100% european. Certificările materialelor sunt STANDARD 100 by OEKO-TEX – ce confirmă că atât în materiile prime, cât și în cadrul procesului de producție, nu sunt utilizate substanțe interzise de lege sau dăunătoare sănătății; EUROPEAN FLAX și MASTERS OF LINEN – care atestă faptul că inul este calitate superioară și este 100% produs și țesut în Europa.

 

Despre igloo

igloo se definește ca o platformă media multidisciplinară, care de 20 de ani valorifică arhitectura, într-o formulă ce îmbină armonios mediile print, digital și social media. Substanța editorială, opinia profesionistă și grafica actuală fac din igloo o publicație de colecție și un trendsetter în domeniul arhitecturii, urbanismului, designului și culturii vizuale, atrăgând atenția tuturor sectoarelor din industria creativă. 

 

Despre IZI data

IZI data este o agenție de studii de piață al cărei scop este să democratizeze cercetarea de piață, făcând-o ușor de folosit și de înțeles, atât pentru branduri consacrate dar și pentru start-ups, antreprenori, ONG-uri și antreprenori sociali. IZI data utilizează instrumente agile, intuitive precum și cele de tip DIY. 

Sophia a deschis cel de-al cincilea magazin din București, organizat pe trei niveluri tematice

Sophia a deschis cel de-al cincilea magazin din București, în cartierul Belvedere. Showroom-ul din nordul Capitalei este un flagship pentru cele 30 de francize Sophia, dar și un spațiu în care clienții din București și nu numai vor găsi colecții de lux pentru proiectele lor. Acest showroom devine astfel kilometrul zero pentru iubitorii de decorațiuni interioare care să le completeze viziunea în proiectele lor.

Sophia este unicul francizor român în domeniul decorațiunilor interioare textile (perdele și draperii) cu 30 de magazine proprii și în franciză la nivel național. În 2022, a debutat pe piața nord-americană cu un showroom în Miami, Statele Unite ale Americii. În România este prezentă de 19 ani.

Acest showroom acoperă o suprafață de peste 300 metri pătrați și este rezultatul unei investiții de peste 100.000 euro. Magazinul inaugurat în martie 2023 în nordul Capitalei este organizat pe trei etaje tematice. Parterul este dedicat decorurilor pentru rezidențiale. Primul etaj este dedicat industriei HoReCa și sunt expuse țesături speciale pentru această industrie (ignifugate, blackout, dimout, în nuanțe specifice: alb, bej, crem). Cel de-al doilea etaj – cireașa de pe tort – este dedicat exclusiv țesăturilor pentru copii. 

Tot în cadrul noului showroom a avut loc lansarea colecției de perdele și draperii primăvară-vară 2023 – o colecție cu motive vegetale. Din colecțiile de țesături Sophia se pot confecționa în atelierele proprii de creație perdele, draperii, perne decorative, cuverturi pentru pat și orice obiect decorativ pentru casă.

„Ne-am dorit să le aducem mai aproape românilor colecțiile de top pentru proiectele lor deosebite și suntem bucuroși că am reușit să facem asta chiar la începutul primăverii. Noul showroom Sophia este locul în care clienții descoperă universul produselor personalizate lucrate în atelierele proprii, precum și ultimele tendințe în domeniul decorațiunilor pentru casă. Sophia se adresează celor care doresc să decoreze o casă high end sau un apartament, dar și industriei HoReCa și instituțiilor de cultură. Pentru toți aceștia avem un loc nou în care să-i întâmpinăm și să le punem la dispoziție un portofoliu care sigur va fi pe măsura cerințelor.”, a declarat Anamaria Ștefan Georgescu, fondatoarea brandului Sophia.

Decizia de a-și extinde prezența în București prin deschiderea celui de-al V-lea magazin în acest oraș este motivată și de obiceiurile de consum ale clienților din România. Vânzările companiei Sophia sunt în proporție de 90% în locațiile fizice. Cumpărătorii prețuiesc extrem de mult experiența și comunicarea directă cu echipa de designeri specializați și cu produsele exclusiviste expuse. În mediul online, succesul este reprezentat de dezvoltarea unui modul de booking prin care clienții își pot programa într-un minut o consiliere gratuită la domiciliu cu designeri specializați din întreaga rețea de magazine.

Printre cele mai populare produse sunt colecțiile de draperii tip catifea printată Valparaiso și Las Vegas, colecția de perne brodate manual în India Maharajah by Jaipur și colecția de canafi Bora cu cristale. Catifeaua uni, dublată cu satin, în nuanțe de bej și crem este însă apreciată de clienții Sophia atunci când trebuie să își aleagă draperiile.

În noul showroom inaugurat în nordul Bucureștiului este prezentă o echipă de cinci angajați specializați în window treatments, în vreme ce la nivel de grup Sophia are 93 de angajați. Compania a avut în 2022 o cifră de afaceri de peste 3 milioane de euro, iar în 2023 estimează o creștere de 25%. Coșul mediu de cumpărături al unui client Sophia este de 1.000 euro.

Despre Sophia

Sophia este o firmă cu capital 100% românesc, un brand de încredere pe piața de profil din România și din întreaga lume și, totodată, este singurul brand de pe piața home & deco ce realizează un catalog complet de prezentare a colecțiilor de perdele și draperii, colecții de mobilier și accesorii, având în portofoliu peste 18.000 de reședințe private cât și un număr impresionant de lucrări în peste 200 de locații HoReCa, hoteluri și pensiuni, restaurante și cafenele, dar și teatre și muzee.

De altfel, pentru a se asigura că alegerea țesăturilor este realizată în ton cu decorul existent și că măsurătorile sunt efectuate corect, designerii Sophia oferă și consiliere gratuită la domiciliu unde se prezintă cu mostrare de țesături. Tot ce trebuie să faceți este să programați online ziua vizitei pe platforma dedicată aici.