Elena Nicolae a fost jurnalist pentru mult timp. Pasiunea pentru presă a făcut-o să se angajeze din anul doi de facultate. După ce a lucrat în mai multe redacții locale și naționale, la un punct a constatat că nu se mai regăsește în modul de lucru al sistemului de presă tot mai degradat. Și pentru că nu a făcut niciodată cale întoarsă de la valorile în care crede, s-a reorientat în domeniul comunicării. Astăzi face parte din echipa fundației Noi Orizonturi care formează copiii ca oameni implicați în societate, oameni de care țara noastră are atâta nevoie.
Ați lucrat în presă, dar ați lăsat-o pentru a vă ocupa de partea de ONGs, în cadrul Fundației Noi Orizonturi. De ce această schimbare?
Am început să lucrez în presă încă din anul doi de facultate. Primul meu job a fost la radioul public – Radio Cluj; am trecut pe la primul cotidian din provincie al trustului Ringier, „Ziarul de Cluj” (fără nicio legătură cu Ziar de Cluj!); am făcut o haltă la „Monitorul de Cluj”, la momentul respectiv cea mai extinsă rețea de ziare locale; am ajuns la săptămânalul „Clujeanul” și mai apoi și la cotidianul „Ziarul clujeanului”; din 2005 am făcut presă de business în București la „Ziarul Financiar”, „Business Magazin” și mai apoi „Money Express”, iar în 2010 m-am reîntors la Cluj și am lucrat pentru prima dată în televiziune, la Transilvania Life și TVR Cluj.
Am renunțat la presă pentru că nu mă mai regăseam în munca de mântuială care se făcea în redacțiile decimate din cauza lipsei finanțărilor. Nu mă mai regăseam în felul în care se alegeau subiectele, care trebuiau să urmărească prioritar sau măcar să protejeze interesele celor care susțineau financiar redacția sau își făceau publicitate în produsul media. Nu mă mai regăseam în misiunea presei, care, din serviciu public, a ajuns o unealtă de propagandă și manipulare. Am făcut pasul spre comunicare/relații publice și mi s-a părut firesc să mă îndrept către organizații neguvernamentale, pentru că îmi pasă din ce în ce mai mult în ce îmi investesc timpul. Inițial am lucrat cu Centrul Rațiu pentru Democrație și, din 2015, cu Fundația Noi Orizonturi. Am reînceput, totuși, să scriu când a fost lansată revista Sinteza, unde lucrurile se fac pe îndelete, iar subiectele sunt alese cu grijă, astfel încât să facă un click cu ceea ce ni se întâmplă în realitate.
Fundația se ocupă de foarte multe acțiuni de dezvoltare personală pentru copii din medii în care nu au acces foarte ușor la astfel de informații, de activități. Cum vă primesc cei mici?
În redacția de la „Clujeanul” mi se spunea doamna dirigintă, pentru că eram singura care avea răbdare cu ucenicii. La Fundația Noi Orizonturi, care în 16 ani a dezvoltat programe de educație alternativă pentru copii și tineri, mi-am descoperit capacitatea și plăcerea de a lucra cu tineri.
De când lucrez aici am devenit formator în învățarea experiențială, am susținut ateliere pentru tineri (în special pe comunicare), iar din primăvara acestui an fac voluntariat ca lider de club IMPACT (cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri deschise în toată țara, în principal în școli, cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi).
Clubul meu se numește After School Special și este format din elevi de liceu, Ne întâlnim o dată pe săptămână la Liceul Mihai Eminescu și învățăm tot felul de lucruri unii de la alții prin joc, poveste și serviciu în folosul comunității. Pentru a-și putea finanța proiectele de serviciu, clubul organizează de doi ani un eveniment de adunare de fonduri care se numește Olimpiada de Gaming.
Acum tocmai suntem în proces de alegere a cauzei pentru care să adunăm bani și oscilăm între organizarea unui festival de job-uri pe care nu le găsești la târgurile de profil (cum ar fi barista) și înființarea unui Game Squad – o trupă care să ducă în orfelinate, azile de bătrâni, centre de zi sau școli în nevoie jocuri de societate și să petreacă cel puțin o zi învățându-i pe beneficiari cum să se simtă mai bine împreună jucându-se.
Atât la club cât și la traininguri La fiecare dintre întâlnirile de la club, dar și pe parcursul trainigurilor, facem jocuri de cunoaștere, care ne ajută să ștergem granițele dintre noi. Când sunt cu ei nu simt că eu sunt adultul și ei sunt copiii; îi simt doar ca oameni, poate – mai curioși, mai sinceri, mai creativi, mai dorinici să facă lucruri cu adevărat, mai puțini obosiți decât cei de vârsta mea.
Cât de important este ca un copil să aibă un model?
Aș merge mai departe și aș spune că ar fi senzațional ca fiecare copil și tânăr să aibă un mentor, un adult care să-l ghideze prin viață și care să-l inspire. Am și eu privilegiul ca din această lună (decembrie 2017) să mentorez un tânăr din programul asociației Clujul are suflet. Eu m-am născut și am crescut la țară și știu cât este de important să cunoști oameni care să te ajute să faci conexiuni, să-ți deschidă lumea, să-ți ofere resursele și motivația care ar putea să-ți lipsească la un moment dat.
O posibilă problemă pe care tinerii ar putea-o avea este că în jurul lor nu sunt suficient de mulți oameni care să-i inspire, care să-i ghideze înspre lucrurile față de care ei au un interes. Am scris de curând un articol despre voluntariatul la tineri și în procesul de documentare am descoperit care sunt cele două trăsături de caracter pe care ei le caută la cei din jur – autenticitate și deschidere. Și nu am putut să nu mă întreb câți dintre noi, adulții care am putea fi luați drept model, suntem autentici și cu adevărat deschiși?
Câți avem pasiuni care să ne entuziasmeze și principii solide, despre care să vorbim argumentat, fără a fi categorici? Câți avem curajul de a ne recunoaște slăbiciunile și câți puterea de continua să lucrăm pentru îndreptarea lor? Dacă tinerii au o putere specială, aceea este de a depista imediat impostura. Primul lucru care le atrage atenția este originalitatea; apreciază mai degrabă o persoană autentică cu multe defecte, decât o persoană falsă cu multe competențe.
Educație formală sau educație non-formală? Care dă mai multe rezultate în clădirea unui copil?
Educația prin aventură și învățarea prin serviciu în folosul comunității, pe care le promovează Fundația Noi Orizonturi, clădesc caractere, le oferă tinerilor abilități esențiale pentru viață și îi învață cum să contribuie cu sens la binele comun. Ei învață să fie atenți și empatici, să gândească critic, să fie curajoși și responsabili, conștienți că binele personal nu se poate obține fără binele tuturor. Adică exact lucrurile de care avem nevoie noi, ca societate, pentru a prospera.
Nu sunt în măsură să evaluez rezultatele educației formale, dar cred că nicio școală din lume nu te poate pregăti acum ca profesionist pentru o meserie pe care să o faci practic peste 8 ani. Și atunci, nu ar fi mai rentabil să pregătim în școală oameni cu sisteme de valori sănătoase și cu dorința de învățare continuă, astfel încât să fie capabili să-și însușească rapid o nouă profesie/meserie?
Programele Fundației Noi Orizonturi exact asta fac – construiesc generații de tineri curajoși, ghidați de valori sănătoase, capabili să schimbe în bine comunitatea în care trăiesc. Majoritatea alumnilor noștri – cum le spunem tinerilor care au trecut prin programele Noi Orizonturi – ajung să considere voluntariatul și implicarea o parte integrantă din ceea ce-i definește ca oameni. Din 2000, când a fost înființată, în Valea Jiului, Fundația Noi Orizonturi, programele noastre de educație au ajuns la peste 20.000 de tineri.
Și iarăși mă întreb – ce s-ar întâmpla dacă toți tinerii din România ar avea acces la învățarea prin serviciul în folosul comunității? Noi încercăm să încurajăm școlile să facă asta pentru elevii lor – lansăm competiții de proiect prin care oferim bani de sămânță celor care vor să implementeze un proiect de serviciu în folosul comunității și le punem la dispoziție o piscină de traineri care pot să-i învețe pe profesori și pe elevi deopotrivă cum se fac aceste proiecte – de la analiza comunității, până la identificarea problemei de rezolvat și scrierea formularului de proiect.
Iar ceea ce li se întâmplă îi entuziasmează – la Școala Gimnazială Mihai Viteazu din Craiova elevii au vrut să pună o fântâniță cu apă potabilă în parcul Curtea Banului Mihai, de lângă școala lor. Și pentru asta aveau nevoie de aproximativ 1.500 de lei. 500 au primit de la noi, iar pentru restul s-au decis să facă un târg de toamnă cu murături, dulcețuri și zacuscă. Au adunat peste 8.600 de lei, dar cel mai mult le-a plăcut că evenimentul a adunat în curtea școlii copii, profesori, părinți, bunici și vecini ai școlii care s-au bucurat că sunt împreună. Asta se întâmplă atunci când copiii se implică în comunitate – vrăjesc pe toată lumea cu ceea ce pot să facă.
Înțeleg oamenii din România cât de importantă este implicarea civică?
Nu. Din păcate, suntem obișnuiți să considerăm că nu este treaba noastră cum se conduce țara. Asta se vede la vot – nu facem legătura dintre viața noastră și politică, așa că nu mergem. Iar dacă mergem, considerăm că – gata! – ne-am făcut datoria. Este adevărat că nimeni nu s-a ocupat să sădească în noi cultura pentru participare civică. Dar trebuie să ne deșteptăm și să ne asigurăm că măcar copiii noștri vor deprinde o altă mentalitate. Câțiva dintre impacții din clubul meu au terminat liceul și au ajuns la facultate. Și sunt foarte surprinși de pasivitatea și de lipsa de cultură civică a colegilor lor. La ultima întâlnire pe care am avut-o (ei continuă să vină la club) erau preocupați și căutau idei despre cum să-i implice. Iar asta îmi dă speranță.
By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman
Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.
Sursă foto: Saul Pop, Mihai Anghel
