Află care este una dintre cele mai noi terapii de relaxare

Cred în abordarea holistică a funcționării corpului omenesc, fapt pentru care am „testat” destul de multe metode alternative de terapie pentru a ține sub control endometrioza (Theta healing, masajul de tip Raindrop, Chi Net Tsang și nu numai).

În luna Iulie 2016, am mers la prima ședință de terapie craniosacrală. Purtam cu mine (de aproape două luni) o presiune mare în partea dreaptă a pelvisului, dar în urma terapiei am avut senzația ca zonă respectivă se relaxează și fluidizează.

Pentru a înțelege mai bine cum “acționează” această terapie vindecătoare am citit cartea doctorului care a pus bazele acesteia – John Upledger “Tu și medicul din tine”.

Te întrebi cum ne ajută Terapia Craniosacrală?

“Terapia CranioSacrală (TCS) este o formă naturală de medicină manuală, atât preventivă, cât și curativă, psihologică și emoțională, anatomică și somatică. TCS este o terapie delicată în care atingerea, palparea este folosită ca instrument de evaluare și tratament, și care are un impact pozitiv aproape asupra fiecărui sistem din corp; efectele cele mai puternice ale TCS sunt considerate a fi cele asupra funcționării Sistemului Nervos Central, Sistemului Imunitar, Sistemului Endocrin, și asupra organelor interne via Sistemul Nervos Autonom.

Terapia CranioSacrală (TCS) utilizată fie singură, fie alături de metodele medicinei alopate tradiționale, ale homeopatiei, sau ale altor metode de vindecare, și-a dovedit eficiența clinică într-un spectru larg de disfuncții sau boli. În toate cazurile, TCS produce efecte benefice remarcabile.”

Această terapie este non-invazivă şi necesită cel puţin 30 minute de tratament neîntrerupt; de obicei tratamentele se extind la o oră.

Cele mai puternice efecte ale terapiei CranioSacrale sunt considerate a fi în funcţionarea sistemului nervos central, a sistemului imunitar, a celui endocrin şi în funcţionarea organelor viscerale prin intermediul sistemului nervos autonom.

Terapia CranioSacrală (TCS) poate fi combinată perfect cu majoritatea tratamentelor și intervențiilor medicale, creând un parteneriat puternic cu acestea. În ultimii ani, doctori, psihoterapeuți, homeopați, dentiști, kinetoterapeuți, osteopați, fizioterapeuți, oftalmologi, ginecologi, neonatologi din întreaga lume, au integrat TCS în eforturile lor de vindecare. Mulți dintre ei au realizat că TCS ajută, completează și impulsionează formele de tratament practicate de ei. Au observat rezultate mai rapide și mai profunde atunci când adăugau TCS la medicamentele prescrise și tratamentele recomandate.

Terapia CranioSacrală este o terapie pentru întregul corp care oferă unul dintre programele cele mai puternice și eficiente de tratare a sănătății disponibile astăzi. Iar modul cel mai eficient, cel mai potrivit, pentru a înțelege Terapia CranioSacrală,  este să beneficiezi de acțiunea ei și să simți modul în care lucrează în propriul corp.

Dacă doriți să căutați un terapeut certificat în practicarea acestei terapii, puteți accesa site-ul: www.upledger.com.

Cred că terapia craniosacrală reprezintă una dintre terapiile prezentului si mi-aș dori să fie cunoscută de cât mai multe persoane!

 

By Gabriela Blaga – Colaborator The Woman

g

Gabriela este un project manager creativ, cu experiență în change management, process improvements, business development și community management. Spune despre ea că îi place să iasă în afara zonei de confort. Are calități de excelent comunicator și mediator, cu o mare capacitate de a analiză a contextului organizațional, capabilă să coordoneze proiecte complexe la nivel regional și global, cu implementări de proiecte în Europa, Asia și America de Sud. Combină, cu succes coordonarea de proiecte cu activități de training, generând și menținând relații de business pe termen lung. Din februarie 2017,  este antreprenor social, fondatoarea Asociației S.O.S. Endometrioza, care are ca obiectiv major creșterea nivelului de conștientizare asupra acestei afecțiuni feminine în România. Îi place să scrie și să împărtășească din propriile experiențe.

Sursă foto: www.pinterest.com

Ce revoluționează în ultimii ani viața personală a femeilor?

Cel mai mare beneficiu al cupei menstruale este că îți poți desfășura în mod normal orice activitate pe care o ai programată în perioada respectivă, fără griji, cunoscându-te mai bine și înțelegând cum funcționează trupul tău. Cred că este vorba de un confort sporit pe care îl resimt femeile, o ușurare că au scăpat de unele griji și de aceea spun că se simt mai bine. În ceea ce privește atitudinea, este clar o modificare!

Anca Ciorac este fondatoarea CupeMenstruale.ro. Din 2013, acest business a revoluționat viața femeilor în căutarea unei soluții moderne de gestionare a menstruației, care să se adapteze mai bine nevoilor actuale de a fi mereu în mișcare, de a face tot timpul lucruri noi și de a-și asuma responsabilități din mai multe sfere ale vieții.

Cum ți-a venit ideea de a lansa un magazin online dedicat cupelor menstruale și ce anume te-a motivat să pornești pe un astfel de drum nebătătorit de altcineva până acum?

Am aflat de cupa menstruală în 2008 de la o prietenă din UK și tot de la ea mi-am procurat prima mea cupă menstruală. Eram super încântată de descoperirea mea dar credeam că numai eu aș avea curaj să o folosesc și că nu are rost să spun și prietenelor mele. După mai mulți ani, o altă foarte bună prietenă m-a întrebat ce părere am despre această invenție și că ar vrea să o încerce.

Atunci mi-am dat seama că lucrurile au evoluat și femeile din România au nevoie și sunt în căutare de noi soluții pentru a-și gestiona cea mai importantă perioadă din lună. Nu îmi venea să cred că în România cupele menstruale nu erau încă disponibile, când în străinătate deja părea o soluție foarte populară și multe femei optau pentru cupa menstruală reutilizabilă, având la dispoziție chiar mai multe modele.

Mi-am dorit să schimb acest lucru și să ofer româncelor o alternativă modernă, eficientă, sănătoasă, ecologică și chiar economică, având în vedere că mai există din păcate multe femei care nu își permit lunar achiziționarea produselor de igienă intimă de unică folosință pentru a-și gestiona într-un mod potrivit perioada menstruală.

anca-ciorac4

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat și cum ai reușit să le depășești?

Cred că cea mai mare provocare a fost și este să vorbești deschis despre menstruație, acesta fiind un subiect atât de intim și firesc în același timp, dar considerat încă un tabu.

Aș putea spune că este o provocare de fiecare dată când pregătim o campanie de promovare pentru că ne ocupăm de perioada cea mai sensibilă din viața femeii și nu putem să facem aceasta oricum, ci cu maximă responsabilitate și implicare.

De asemenea, este o provocare să schimbi un obicei în viața unei femei oricâte beneficii ar avea o altă metodă mult mai bună cum este cupa menstruală reutilizabilă. Până la urmă ține și de deschiderea pe care o au femeile față de inovație. De îndată ce aud de la o prietenă cât de mult s-a schimbat viața ei de când a început să folosească cupa menstruală, mă cuprinde un sentiment de mulțumire.

În fiecare zi ne confruntăm cu provocări indiferent de rolul pe care îl avem în societate, de aceea cred că răbdarea, implicarea perseverentă și sentimentul că aduc o îmbunătățire a stării de confort și încredere în sine a femeilor atunci când au cea mai mare nevoie, mă ajută să merg mai departe și să văd un viitor mult mai bun.

Care crezi că ar fi cel mai mare beneficiu pe care îl aduce cupa menstruală?

În primul rând trebuie să spun că fiecare femeie are motivația ei pentru care caută o alternativă și ajunge să încerce și cupa menstruală. Unele femei o aleg pentru că este mai convenabilă din punct de vedere al costurilor, altele vor ceva mai sănătos și o categorie destul de numeroasă ia în considerare și factorul de mediu înconjurător, alegând produse reutilizabile în general.

cupemenstruale.ro1

 

Personal, consider că cel mai mare beneficiu este că îți poți desfășura în mod normal orice activitate pe care o ai programată în perioada respectivă, fără griji în plus doar pentru că ești la menstruație. Fie că trebuie să duci la bun sfârșit un proiect sau ai o zi încărcată la birou, fie că pleci în vacanță sau ai ieșit în parc cu cel mic, tu ești prezentă acolo cu totul și  poți face tot ce ți-ai propus, ceea ce îți asigură succesul.

Crezi că succesul profesional este legat de gestionarea perioadei menstruale?

Mai ales femeile implicate ambițios pe plan profesional și care nu vor să poarte cu ele tot bagajul emoțional și sensibil din perioada menstruală, au nevoie de o protecție sigură care să le permită concentrarea pe activitățile necesare jobului. Altfel, dacă se întrerup frecvent să meargă la toaletă, dacă stau cu grijă să nu se păteze sau își iau liber în ziua respectivă, încrederea în sine și confortul lor psihic au de suferit.

De aceea, cred că succesul profesional pentru o femeie începe odată cu gestionarea eficientă a perioadei menstruale cu tot ce implică ea. Pornind de la ceva concret și de încredere, un dispozitiv care să colecteze tot fluidul menstrual, ni se modifică perspectiva și găsim soluții inspirate chiar și în momentele acestea delicate.

Cum au primit româncele acest produs alternativ de igienă intimă și dacă există diferențe între femeile din România și cele din alte țări europene, spre exemplu?

Primele femei din România care au încercat cupa menstruală fie au auzit de ea din străinătate, fie erau deja în căutare de noi metode mai sănătoase și mai practice decât tampoanele și absorbantele.

Iar de aici, lucrurile au mers ceva mai simplu deoarece femeile au început să împărtășească din experiența lor, care în peste 90% din cazuri este una pozitivă. Recomandările primite de la ele au determinat o creștere a încrederii și interesului față de acest produs.  Așa s-a petrecut și în străinătate, deci lucrurile cred că evoluează după aceleași principii. În fond, procesul biologic al menstruației este evident același pentru toate femeile din lume și de îndată ce cunoaște beneficiile cupei, orice femeie iși va dori să o încerce.

Am găsit multe review-uri ale femeilor care spuneau că de când folosesc cupa menstruală se simt mai bine. Poate cupa menstruală să transforme starea femeilor și atitudinea lor față de menstruație?

De la lansarea magazinului online, în anul 2013, și până în prezent, am purtat mii de conversații cu femeile pe tema menstruației și a cupei menstruale. Multe dintre ele mi-au confirmat anumite îmbunătățiri evidente asociate utilizării cupei menstruale. Cred că este vorba de un confort sporit pe care îl resimt femeile, o ușurare că au mai scăpat de unele griji și de aceea spun că se simt mai bine. În ceea ce privește atitudinea, este clar o modificare, în primul rând pentru că începi să te cunoști mai bine și să înțelegi cum funcționează trupul tău.  

Dacă ar fi să ofer un sfat cititoarelor #TheWomanMagazine, le-aș sfătui să îndrăznească să căute în permanență soluții care fac viața mai bună, mai confortabilă, mai frumoasă.

Pentru noi, femeile, lipsa grijilor și confortul în perioada mai delicată ar trebui să devină o prioritate. Pentru mai multe detalii, îți sugerăm să vizitezi site-ul www.cupemenstruale.ro

 

Cum îți repari părul după vacanță? Sfaturi oferite de catre Mihaela Vodnar, trainer Nashi Argan

Fie că ți-ai luat sau nu încă vacanța de vară, știi deja că un concediu vine la pachet nu doar cu o porție de relaxare, ci și cu o expunere îndelungată la soare, alături de posibilatea limitată de a urma un ritual complex de îngrijire.

Primul care suferă? Părul tău!

Dacă în cazul tenului suntem ceva mai atente atunci când vorbim de protecție, părul nostru se confruntă, în timpul vacanței, cu o serie de factori nocivi precum: soare, apă sărată, clor, nisip etc.

Young woman cutting her hair the woman

Abia întoarse de concediu, am pornit în căutarea unui tratament care să ne repare în timp scurt părul deteriorat și, în final, am descoperit o soluție pe care ne dorim să v-o împărtășim și vouă – Nashi Filler Therapy.

Tratamentul acționează asupra leziunilor de la nivelul structurii firului de păr cauzate de factori externi – folosirea abuzivă de tratamente chimice, expunerea repetată la surse de caldură (feon, placă), sare, clor, raze UV etc. și factori interni – vârstă, regim alimentar neadecvat, stres, boli, ect.

Mihaela Vodnar, owner salon Ciao Bella si trainer Nashi ne-a împărtășit câteva detalii precum modul în care acționează tratamentul, despre cui i se adresează acesta și despre cum acționează.

Mihaela Vodnar Nashi (1)

Nashi Filler Therapy este un tratament ce reconstruiește fibra capilară și stimulează revigorarea naturală a părului.

“Tratamentul se face doar la salon și trebuie continuat acasă de către clientă cu produsele de întreținere, produse care au rolul de a sigila cuticula pentru a se păstra efectul tratamentului o periodă mai lungă de timp.
Este recomandat unui păr care se rupe, un păr casant, nu unui păr deshidratat. La baza produsului se regăsesc celule stem vegetale și colagen.”

 

De ce am apelat la acest tratament?

Datorită inovației dual complex, Nashi Filler Therapy e capabil să combată simultan cele 2 cauze ale deteriorării firului de păr:

1.Factorii externi – folosirea excesivă a tratamentelor chimice și a uscătorului sau a plăcii, expunerea prelungită la soare, clor sau sare. Colagenul luptă împotriva acestor factori.

2.Factorii interni – vârsta, stresul, dieta etc.

Rezultatele?

Am remarcat imediat că părul  este mai suplu, ușor de aranjat și strălucitor. Dacă dorești să-ți îmbunătățești ținuta părului, e necesară o aplicare. Dacă dorești să îl însănătoșești complet, trebuie să repeți tratamenul lunar.

Tratamentul are loc doar în salon și durează aproximativ 25 minute.

Mihaela Vodnar impreuna cu tratamentul ei minunat ne-a convins.  Trebuie sa ne intoarcem. 

De ce iubim Nashi Argan?

Produsele sunt realizate cu grijă pentru mediu: ambalajul provine din materiale reciclate şi reciclabile, iar procesul de producere foloseşte energia resurselor regeneratoare. Uleiul de Argan din produse este 100% Bio, iar materiile brute biodegradabile nu sunt derivate ale produselor petroliere.

Uleiul de argan este un produs rar, iar procesul de extractie e unul manual, care dureaza mult si presupune si mai mult efort: pentru un litru de ulei sunt necesare 40 kg de fructe din arborele Argania Spinosa. Acesta a fost cunoscut timp de secole in randul berberilor din Maroc pentru proprietatile sale cosmetice, medicinale si nutritive. Nenumarate studii au aratat ca acest ulei, bogat in concentratii ridicate de acizi grasi nesaturati, acid linoleic si vitamina E, poate stimula functiile vitale ale celulelor, hranind si hidratand in profunzime firul de par.

Uleiul de argan folosit de brandul Nashi Argan este produs intr-o fabrica unde lucreaza doar femei. Fabrica in care se produce uleiul este localizata in provincia Essaouira, in sudul Marocului.

nashi filler mihaela vodnar

 

by Izabela Rădoi, junior editor The Woman Magazine

Izabela studiază Publicitatea în cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. A explorat domeniul creativ din mai multe perspective: copywriting, social media, organizare de evenimente și jurnalism. Motto-ul ei? ,,Creativity is intelligence having fun.”

Credit foto: Raluca Ciornea, arhiva pesonala, freepick.com

Peeling-ul, secretul unui ten frumos

Peeling-ul este unul dintre subiectele tabu atunci când vine vorba de îngrijirea facială. Pentru că există o serie de mituri care planează asupra acestui aspect, expertul Active Beauty Care, Tania Bodocan, ne oferă câteva sfaturi esențiale despre ce tip de peeling să alegem, ne împărtășește care este momentul potrivit pentru a recurge la un astfel de tratament și cum putem prelungi efectele sale pentru cât mai mult timp.

De ce este important peeling-ul pentru ten?

Peeling-ul este procedura cea mai des întâlnită în tratamentele cosmetice și este una dintre cele mai eficiente metode de îmbunătățire a condiției tenului. Folosit corect și adaptat tipului de ten, poate deveni un instrument magic” în rezolvarea unor multitudini de probleme estetice; de la linii și riduri fine, hiperpigmentație, textura rugoasă lipsită de elasticitate, până la condiții complexe precum acneea și tenul gras. De beneficiile peeling-ului se pot bucura atât femeile, cât și bărbații.

The Woman Magazine_Active Beauty Care

Peeling-ul cosmetic se realizează printr-un proces de exfoliere a celulelor pielii din stratul superior și se efectuează prin diferite metode, cele mai comune fiind mecanic (gomaj) sau chimic prin dizolvarea celulelor din stratul superficial al pielii. Rolul primar al procesului de peeling este desfacerea materialului intercelular și îndepărtarea celulelor moarte, este un puternic stimulator pentru reînnoirea celulară, accelerează sinteza de colagen, un component esențial pentru elasticitate și tonus ferm, reduce liniile fine și petele pigmentare. De asemenea, peeling-ul ajută la pregătirea tenului pentru o mai bună absorbție a ingredientelor necesare pielii, reînnoiește și conferă tenului un aspect luminos și catifelat.

Peeling-ul chimic este periculos pentru ten?

Absolut deloc, atâta timp cât este folosit corect. Peeling-ul chimic reprezintă o categorie de formule cosmetice sub forma de soluție activă care variază în amestecuri, proporții și concentrații de agenți cheie, de exemplu acizii alfa și beta hidroxi, azelaic și tricloracetic. Există mai multe tipuri de peelinguri chimice și acestea se diferențiază prin profunzimea acțiunii asupra pielii precum și prin durata procesului de vindecare post tratament. Peelingurile profunde se realizează numai de medicul dermatolog, iar procedurile de nivel mediu și superficial se pot face în centrele de estetica.

The Woman Magazine_Active Beauty Care 2

De la ce vârstă este indicată folosirea peeling-ului?

Tratamentul pe baza de peeling nu trebuie hotărât în funcție de vârstă, ci de condiția tenului și problemele pe care dorim să le rezolvăm cu ajutorul lui. Fiecare tip de ten necesită tratamente diferite care se schimbă odată cu vârsta și stilul de viață.  De exemplu, pentru tinerii care în adolescență se confruntă cu un ten problematic (acnee juvenilă sau avansată), peeling-ul va trata problemele caracteristice acneei. Pentru tenurile +30, peeling-ul ne ajută să păstram un aspect echilibrat, frumos și sănătos, previne apariția ridurilor fine și a semnelor de hiperpigmentație. Pentru tenurile +45, peeling-ul are rol important în stimularea reînnoirii celulare și păstrarea unui ten care îmbătrânește elegant și frumos (age gracefully).

Cum știm ce tip de peeling este recomandat pentru tenul nostru?

În alegerea tipului de peeling nu trebuie să ne ghidăm după numele brandului sau după o poză interesantă aparută în spațiul social media, aspect valabil pentru toate produsele cosmetice în general, dar mai cu seamă când este vorba de peelinguri. Pielea noastră este un organ viu și este important să avem grijă de ea; prin consultarea unui specialist, clientul are oportunitatea să înțeleagă ce tip de peeling poate folosi la domiciliu, în funcție de metoda de aplicare, ingredientele active și condiția tenului.

Există anotimpul peelingurilor?

Anotimpul peelingurilor poate fi considerat tot anul, însă este foarte important să se țină cont de tipul exfoliantului care se aplică, precum și de condiția tenului. Lunile de toamnă și iarnă reprezintă perioada cea mai recomandată pentru peelingurile chimice profesionale care pătrund mai adânc în piele. Când aceste peelinguri se fac în ședințe de 3-4 proceduri la clinică, au un efect mai puternic și se pot rezolva, astfel, mai multe probleme estetice influențând notabil calitatea pielii. Pentru sezonul cald de primavară-vară, recomand să se folosească peelinguri enzimatice pe bază de acid lactic extras din brânză sau bromalină, o enzimă extrasă din ananas.

The Woman Magazine_Active Beauty Care 1

Un peeling mai concentrat este mai eficient?

Din experiență, este important să avem în vedere atât rezultatele obținute, cât și efectele secundare care pot rezulta în urma unui tratament de peeling. Peelingurile cosmetice acționează la nivelul superficial al pielii, iar șocul resimțit este unul minor, fără efecte negative, scopul lui este să stimuleze procesele naturale de regenerare cutanată. Un peeling chimic mediu sau profund va penetra mult mai adânc în piele, dar nu este obligatoriu mai eficient decât o serie de tratamente de peeling cosmetic, realizate correct, care vor acționa asupra tenului în mod progresiv și cu acțiune vizibilă.

Peeling-ul este un tratament care se poate face și pe corp?

Sigur ca da, este recomandată folosirea unui peeling corporal. Acesta elimină stratul de celule moarte, purifică și oxigenează pielea, pregătind-o pentru tratamentul care urmează, fie că vorbim de hidratare, tratament anticelulitic sau de fermitate. Trebuie menționat faptul că peeling-ul corporal nu este indicat persoanelor care au probleme grave dermatologice.

The Woman Magazine_Active Beauty Care4

Cum putem prelungi rezultatele obținute în urma peeling-ului profesional pentru cât mai mult timp?

Tratamentele efectuate la clinică reprezintă un pas esențial în rezolvarea problemelor tenului, dar pentru a păstra rezultatele obținute se impune folosirea în rutina de îngrijire la domiciliu a produselor recomandate de specialistul estetician. Cel mai important sfat pe care îl pot da este folosirea zilnică a cremei cu SPF, acest produs este obligatoriu pentru un ten sănătos și frumos.

Peeling la domiciliu, da? Nu? Și dacă da, când?

Peelingurile faciale formulate special pentru îngrijirea la domiciliu, completează și prelungesc rezultatele obținute în urma tratamentelor profesionale efectuate în salon sau clinică.  Aceste formule sigure” pot fi folosite și acasă, fără perioade de downtime” incluse în rutina de îngrijire, prin metode diferite de aplicare (pudră, cremă sau gel) și în funcție de necesitățile fiecarui tip de ten și a stilului de viață, la recomandarea avizată a cosmeticienei.

By Tania Bodocan, Active Beauty Care

Sursă foto: Active Beauty Care 

QI Cosmetics: Tot ce trebuie să știi despre cosmeticele bio

Odată cu studiile ce avertizează femeile că majoritatea cosmeticelor sintetice conțin o serie de conservanți, cum ar fi parabenii, şi alte ingrediente, inclusiv cele petrochimice şi ftalaţi, ce sunt dăunătoare pielii și organismului în general, cererea produselor cosmetice bio a crescut considerabil.

Acest subiect l-am dezbătut și noi, împreună cu specialiștii Qi Cosmetics. Iată care sunt principalele beneficii ale folosirii unor produse organice, ce probleme ale tenului ne ajută să tratăm și cum putem să ne construim o trusă de machiaj cu produse 100 % naturale.

The Woman Magazine_QI Cosmetics3

Cum s-a născut brand-ul Qi Cosmetics și care este vizunea asupra frumuseții pe care se bazează?

În formulările organice/bio de la QI Cosmetics am îmbinat în mod armonios arta și știința, oferind consumatorului dermato-cosmetice într-o formă sigură și eficientă pentru utilizare. Cum pielea absoarbe o mare parte din produsele aplicate pe ea, e indicat ca produsele cosmetice folosite să fie cât mai sigure, eficiente și non-toxice.

Alegem numai ingrediente naturale de cea mai bună calitate, în mare parte organice certificate, din surse sustenabile și comerț fair-trade. Respectăm normele Ecocert și în formulări avem între 35-95% ingrediente certificate organic/bio.

Ce ingrediente stau la baza produselor Qi Cosmetics?

Conțin ingrediente naturale bio-active – vitamine, minerale, nutrienți, acizi grași esențiali, alfa și beta-hidroxi-acizi, derivate din plante. Acestea sunt compatibile cu pielea și, într-o formulare corectă, se absorb și sunt foarte eficiente.

The Woman Magazine_QI Cosmetics

Cantitățile de substanțe active folosite sunt maxime posibil, pentru a fi vizibil eficiente, dar să fie și sigure din punct de vedere al toleranței dermice.

Produsele sunt proaspete, durata de viață este mică pentru a asigura ca activele rămân la putere maximă pe toată perioada.

Ce avantaje aduc în plus produsele cosmetice bio față de cele obișnuite?

Ingrediente naturale, cât mai puțin prelucrate –  deși ingredientele sintetice sunt de până la 100 de ori mai ieftine decât cele naturale, nu sunt la fel de sigure.

Lipsa ingredientelor sintetice periculoase – produsele bio nu conțin parabeni, SLE/SLES, ftalați, triclosan, talc, ulei mineral, parafină, parfumanți sintetici.

Transparența – cei mai mulți producători de cosmetice bio expun vizibil lista de ingrediente a fiecărui produs. Sunt menționate și tipul de obținere al uleiurilor și unturilor (presare la rece sau rafinare), precum și ce ingrediente sunt din cultură ecologică.

În general, ingredientele 100% naturale stau la baza produselor de skincare. Qi cosmetics a dezvoltat și produse de make-up, bazându-se pe același principiu. Cum au îmbrățisat femeile această idee?

Femeile au fost foarte încântate de produsele cosmetice pentru machiaj, mai ales că majoritatea au filtru solar mineral, de spectru larg (UVA și UVB). Produsele de machiaj cele mai vândute sunt fondurile de ten și pudra pulbere. Acoperă, nu încarcă și sunt sigure pentru a fi purtate pe ten 8-10 ore.

The Woman Magazine_QI Cosmetics1

Ce probleme ale tenului tratează produsele dumneavoastră?

Produsele sunt multi-valente – pot trata și reduce manifestările acneice, hrănind în profunzime tenul și, în același timp, reducând semnele îmbătrânirii (diminuarea petelor, netezirea liniilor fine etc.).

Cum plănuiți să extindeți gama de produse? Aveți deja o linie nouă la care vă gândiți?

Deoarece există un interes crescut din zona de spa-uri și saloane de înfrumusețare, lucrăm deja la niște game speciale, de tratament targetat (cearcăne, pete, hidratare), cuprinse în niște formule ce pot fi folosite și cu aparate de înfrumusețare actuale ( RF, micro-curenți, derma-pen etc.).

În plus, lucrăm la mărirea gamelor de machiaj, din punct de vedere al varietății culorilor.

The Woman Magazine_QI Cosmetics2

by Izabela Rădoi, junior editor The Woman Magazine

Izabela studiază Publicitatea în cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. A explorat domeniul creativ din mai multe perspective: copywriting, social media, organizare de evenimente și jurnalism. Motto-ul ei? ,,Creativity is intelligence having fun.”

Sursă foto: Qi Cosmetics

 

 

 

 

Lavanda Sky – Lupta cu celulita în 3 pași simpli

Celulita se instalează nu doar la persoanele supraponderale, ci și la cele care au o greutate normală. Specialiștii de la clinica Lavanda Sky vin în ajutorul femeilor cu sfaturi și tratamente pentru întreținerea aspectului pielii.

De fiecare dată când ne dorim o slăbire, ne confruntăm cu un mix de probleme cum ar fi : retenția hidrică, celulita, grăsimea localizată, încetinirea metabolismului celular. Dieta, exercițiile fizice și tratamentele corporale trebuie combinate pentru a redobândi silueta dorită.

The Woman Magazine_Lavanda Sky3

Lupta cu celulita începe în farfurie

Deși adevărata bătălie se dă prin sport și tratamente, alimentația echilibrată vine în ajutorul menținerii rezultatelor obținute.

Secretul? Cât mai multe legume și fructe, cât mai puțini carbohidrați și, bineînțeles, foarte multă apă. E important să ne păstrăm corpul hidratat pentru a preveni retenția de lichide! Cu cât corpul primește mai puțină apă, cu atât tinde să își facă rezerve în celule. Desigur, este de evitat consumul excesiv de sare, care susține, de asemenea, depozitarea apei în celule.

The Woman Magazine_Lavanda Sky1

Sportul pune celulita pe fugă

În lupta cu aspectul de coajă de portocală, nu putem uita de mișcare. Dacă nu ești adepta sălii de forță sau nu ai timp pentru un antrenament complex, înlocuiește drumul cu mașina către serviciu cu mersul pe jos, renunță la comoditatea liftului în favoarea urcatului de trepte și încheie cu câteva genuflexiuni sau cu o alergare ușoară în parc. Cu timpul, vei observa cum picioarele tale devin mai tonifiate, iar celulita este ameliorată.

Tratamentele corporale – cel mai de încredere aliat

Nu putem vorbi despre tratarea definitivă a celulitei fără să menționăm procedurile profesionale. Iată câteva tratamente corporale pe care le poți face în cadrul clinicii Lavanda Sky:

Masajul anticelulitic manual sau cel cu bețe de bambus stimulează circulația sangvină, favorizează oxigenarea țesuturilor și îmbunatățește elasticitatea pielii.

Împachetările corporale la sauna cu infraroșu elimina celulita, accelerează microcirculația și metabolismul, îmbunătățește sistemul imunitar.

The Woman Magazine_Lavanda Sky2

Masajul endermologic îmbunătățește fluxul sangvin și limfatic, favorizând eliminarea rezidurilor.

Tehnologia multi action a aparatului X-Magic , un sistem de lucru inovativ care îmbină 4 tehnologii – radiofrecvență, ultrasunet, fotobiostimulare și multifrecvență – care acționează simultan. Țesutul este încălzit , vascularizat, oxigenat, defibrozat și remodelat în același timp. În timp ce tratează, tonifiază și oferă fermitate pielii.

The Woman Magazine_Lavanda Sky

Sursă foto: arhivă lavandasky.ro 

Tania Bodocan: „Cea mai importantă carte de vizită a unei persoane este propriul chip”

Tania Bodocan, specialist estetician, și-a început cariera cu 15 ani în urmă, atrasă fiind de mirajul acestui domeniu și decizând să ignore insistențele familiei sale de a păstra tradiția și de a profesa în cu totul altă sferă de activitate.

Urmând cursuri de specialitate în Tel Aviv și Moscova, a reușit, sub îndrumarea unor profesioniști desăvârșiți, să deprindă tehnici și metode de tratament inovatoare și avangardiste.

The Woman Magazine_Active Beauty Care_Tania 3

În prezent, Tania este trainer național HL în România și administratorul firmei de distribuție Active Beauty Care. În interviul acordat Revistei The Woman, ne dezvăluie câteva dintre sfaturile sale, ca specialist, în ceea ce privește alegerea produselor cosmetice potrivite.

De când activezi în industria cosmetică și care au fost etapele prin care ai trecut pentru a deveni specialist în acest domeniu?

Dacă ar fi să socotesc, anul acesta se împlinesc 15 ani de când am pășit în industria cosmetică. Am absolvit școala de cosmetică în anul 2003, iar de atunci am urmat o serie de cursuri, specializări și traininguri atât în țară, cât și în străinătate, pasionată fiind de dorința de a învăța și cunoaște tainele acestei frumoase meserii.

Când ai luat prima dată contact cu produsele HL Professional Skincare și ce te-a determinat să colaborezi cu acest brand?

În același an, în cadrul unei expoziții de profil, am avut șansa să întâlnesc reprezentantul HL, un profesionist în adevaratul sens al cuvantului și, mai presus de toate, un om minunat. Astfel, am avut oportunitatea să descopăr acest brand, filosofia de lucru și metodele moderne și inovatoare, specifice produselor HL.

The Woman Magazine_Active Beauty Care

Fiind la începutul activității mele profesionale, produsele m-au ajutat să obțin rezultate vizibile și mi-au dat încredere că voi putea oferi clienților mei tratamente profesionale, speciale și personalizate.

Consider că în viata nimic nu este întâmplător, pot spune că am fost „omul potrivit, la momentul potrivit”, iar realitatea confirmă acest lucru – colaborăm extraordinar de bine și în ziua de astăzi.

Care ar trebui să fie criteriile de care să ținem cont atunci când alegem produsele de skincare?

Varietatea de produse cosmetice existentă pe piața din România este un lucru bun, însă devine tot mai greu să faci alegerea potrivită. Femeia este tentată de cele mai multe ori să aleagă în funcție de brandul produsului, prețul, reclama sau chiar design-ul acestuia, dar asta nu înseamnă că produsul este potrivit tenului. Ideal este să consulte un specialist pentru o bună diagnoză a tenului.

În ce măsură consideri că tratamentele personalizate răspund nevoilor femeii active?

Trăim într-o lume în care imaginea primează. Multe femei își doresc să arate spectaculos, să aibă o piele impecabilă. Aici intervine specialistul care este în măsură să stabilescă ce tratament este cel mai potrivit pentru problemele, vârsta și condiția tenului.

Combinația dintre sfatul unui profesionist, un produs profesional activ și conceptul de tratament personalizat asigură un succes garantat.

The Woman Magazine_Active Beauty Care_4

Produsele de îngijire reprezintă o parte esențială în rutina zilnică pentru majoritatea femeilor. Care este riscul de a deveni dependente de cosmetice?

Cea mai importantă carte de vizită a unei persoane este propriul chip. Independent de voința proprie, tenul poate să dezvăluie: vârsta, starea de sănătate, starea sufletească, moștenirea genetică sau influența nocivă a mediului urban. Rutina de îngrijire este primordială și trebuie abordată cu seriozitate, dar nu trebuie dusă la extrem. Folosirea corecta a produselor cosmetice (demachiant, ser, cremă de îngrijire și cremă cu factor de protecție) creează aceeași dependență ca și igiena personală.

Din punctul meu de vedere, iar asta nu pentru că lucrez în acest domeniu, dependența de cosmetice nu este dăunătoare organismului, cum sunt alte dependențe. Ritmul de viață modern, lifestyle-ul, stresul, precum și poluarea din mediul înconjurător, care se accentuează de la an la an afectează tenul nostru în fiecare zi. Produsele cosmetice potrivite tenului și folosite corect ne ajută să ne menținem tenul sănătos și asta contribuie la un self-esteem pozitiv.

The Woman Magazine_Active Beauty Care_Tratament

Reprezintă o abordarea sănătoasă refuzul de a folosi produse de îngrijire? Ce alternative propuneți pentru acest segment?

În societatea modernă, un impact important îl are imaginea, iar refuzul de a folosi un produs de îngrijire atrage după sine o serie de consecințe pe care fiecare și le asumă conștient. Rutina de îngrijire zilnică cu produse adecvate este esențială pentru a combate acțiunea nocivă a factorilor de mediu, dar și procesele de îmbătrânire prematură.

Sunt culturi unde programul de îngrijire este la superlativ – de exemplu, în Korea, tratamentul costă în 10 pași zilnici. După experiența mea, un program așa de elaborat nu este necesar pentru majoritatea persoanelor, dar pașii de bază, care sunt de importanță maximă, trebuie urmați de toți – femei și bărbați. De exemplu, crema cu protecție solară nu este pentru frumusețea tenului, aceasta este pentru sănătatea lui.

Cosmetice cu bază 100% naturală sau cosmetice care combină naturalul cu tehnologia chimică?

Astăzi, asistăm la o adevărată explozie a diversității pe piața produselor cosmetice și, în acelasi timp, la o confuzie generală în privința compoziției lor și a naturii ingredientelor folosite.

Lucrând în acest domeniu de mulți ani, am înteles să respect părerile și hotărârea clientelor. Concomitent, mi-am dezvoltat cunoștințele despre ingredienții activi, puterea și metodele lor de acțiune asupra tenului, iar combinația de natural cu activ se dovedește cea mai eficientă variantă.

The Woman Magazine_Active Beauty Care_1

Pornind de la sloganul „Always Active” care însoțește logo-ul brandului nostru, specialiștii din cadrul laboratoarelor de cercetare și dezvoltare HL dezvoltă formule care se bazează pe ingrediente active de cea mai înaltă calitate, menținând în același timp conștiința și responsabilitatea față de mediu.

Cât de important este rolul unui consultant specializat în alegerea unor produse de skincare?

Ca în orice domeniu, și în cosmetică este foarte important ca alegerea produselor să se facă la recomandarea avizată a unui specialist estetician, care, prin pregătirea profesională și vasta experiență de lucru, poate analiza competent tipologia de ten și recomanda, în consecință, cel mai bun regim de îngrijire.

The Woman Magazine_Active Beauty Care_2

Portofoliul Active Beauty Care include o varietate de tratamente estetice avansate. Cum răspund exigențelor consumatorilor avizați în domeniul esteticii?

Portofoliul bogat de produse răspunde exigențelor specialiștilor esteticieni și medicilor dermatologi din cadrul centrelor medicale și clinicilor de înfrumusețare.

Printr-o mare varietate de tratamente și terapii faciale de reîntinerire, iluminare și anti-aging, dar și soluții moderne și atraumatice de îngrijire pentru tenurile grase și acneice, specialiștii obțin rezultate vizibile de la primul tratament.

În calitate de trainer național HL România, cum interacționezi cu specialiștii din domeniul cosmetic?

Consider că un bun estetician se definește prin câteva trăsături: dorința de frumos, preocuparea pentru client și nevoile lui și, nu în ultimul rând, pasiunea și dorința de a învăța și de a se perfecționa, pentru a ține pasul cu inovațiile din domeniu.

The Woman Magazine_Active Beauty Care_seminar

Prin intermediul cursurilor de specializare, seminariilor și workshopurilor organizate în București și în țară, în cadrul cărora prezentăm filosofia de tratament și tehnicile de lucru pentru produsele HL, am ocazia să interacționez cu oameni minunați, talentați și pasionați de cosmetică.

În acest domeniu, o bună colaborare, comunicare și consiliere reprezintă cheia pentru o relație de încredere și succes.

Dacă ai putea să te caracterizezi, ca specialist, în doar 3 cuvinte, care ar fi acelea?

Pasiune, ambiție și profesionalism.

by Izabela Rădoi, junior editor The Woman Magazine

Izabela studiază Publicitatea în cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. A explorat domeniul creativ din mai multe perspective: copywriting, social media, organizare de evenimente și jurnalism. Motto-ul ei? ,,Creativity is intelligence having fun.”

Ghidul complet de îngrijire pentru vară| Beautique Studio

Vara vine la pachet cu o serie de factori, ce ne afecteză mai mult sau mai puțin corpul, indiferent că vorbim despre păr, ten sau piele. Pentru a reuși să trecem peste acest anotimp fără să ne periclităm, în niciun fel, sănătatea și frumusețea, este necesar să urmăm câteva recomandări de îngrijire, adaptate pentru temperaturile ridicate de afară, dar și pentru vacanțele ce urmează să vină.

The Woman Magazine_Beautique 4

Iată câteva sfaturi de care să ții cont, în această vară, oferite de către specialiștii Beautique Studio:

Cum ne îngrijim părul?

Începe vara cu îndepărtarea vârfurilor despicate, astfel îl vei coafa mult mai ușor și va dispărea efectul de electrizare. Apoi, asigură-te că folosești produse cu o formulă mai hidratantă (șampon, balsam, leave-in, mască). Dacă nu cunoști produsele potrivite pentru tine, poți veni în salon pentru o consiliere și pentru a-ți achiziționa linia de produse, recomandate de stylistul nostru.

The Woman Magazine_Beautique 2

Pentru a menține culoarea părului cât mai îndelungată, poți opta pentru o pălărie cu borul larg. Aceasta te va proteja de razele UV și va împiedica decolorarea accelerată cauzată de soare. Menținerea sănătății firului de păr poate fi o provocare în această perioadă. Îți recomandăm ca o dată pe săptamână sau o dată la 2 săptămâni să urmezi un tratament intensiv de restructurare, de reconstrucție sau cu acid hialuronic, în funcție de recomandarea stylistului nostru.

The Woman Magazine_Beautique3

De asemenea, este important ca, înainte de a intra în piscină sau mare, să îți umezești părul și să aplici un strat subțire de balsam, pentru a împiedica absorbția sărurilor din apă și să clătești părul cu apă curată la ieșirea din apă. Aplică spray cu protecție termică, odată cu aplicarea loțiunii cu protectie UV.

Tratamentul complet de hidratare pentru mâini

Când vine vorba despre îngrijirea mâinilor, recomandarea este să optezi pentru un serviciu SPA din gama OPI ProSpa. Acest tratament include:

– exfolierea celulelor moarte cu exfoliatorul pe bază de parafină;

– mască cu argilă și mentol pentru purificare;

– cremă intens hidratantă pentru masaj cu unt de cacao, unt de shea;

– serul de mâini cu vitamina C, extract de margaretă și peptide;

– uleiul de cuticule cu extract de strugure, semințe de nuci de kukui și floarea soarelui;

– spray-ul cu ceramide.

The Woman Magazine_Beautique5

După acest serviciu, pielea este vizibil mai luminoasă, catifelată și hidratată pentru un timp îndelungat, datorită micromoleculelor care pătrund în piele și refac structura de colagen. Dacă dorești să ai acest serviciu la tine acasă sau să îl iei cu tine în vacanță,  poți achizitiona un set direct din salonul Beautique Studio.

Esențial pentru tenul tău

Unul dintre cele mai expuse părți ale corpului este, evident, tenul. Demachierea și hidratarea sunt indispensabile indiferent de anotimpul la care facem referire, atât seara, cât și dimineața.

The Woman Magazine_Beautique6

Pe timpul verii, exfolierea celulelor moarte se poate face cu un peeling enzimatic. Nu este recomandată microdermabraziunea sau peeling-ul chimic! Pentru o hidratare intensă, poți alege tratamentul cu oxygen hiperbaric. Tot acest tratament este recomandat și înainte de evenimentele importante, unde vrei să arăți impecabil (nuntă), deoarece pielea își recapătă elasticitatea și tonusul, iar machiajul va avea un aspect natural, superb.

Nu uita, folosește zilnic creme cu factori de protecție, pentru a împiedica procesul de foto-îmbătrânire!

The Woman Magazine_Beautique

De asemenea, nu trebuie să uităm de consumul ridicat de apă, care ne ajută la eliminarea toxinelor din corp și compensarea umidității pierdute prin transpirație, de somnul odihnitor și de practicarea sportului/yoga/masajului, pentru a îndepărta semnele lăsate de stres.

Pentru mai multe sfaturi de îngrijire, cei de la  Beautique Studio vă așteaptă să le treceți pragul.

Sursă foto: Beautique Studio

Ce rujuri să folosești în sezonul de iarnă

Când spunem iarnă spunem discomfort termic, dar nu trebuie neapărat să spunem și adio modei și trucurilor de beauty care ne fac să ne simțim mai bine în pielea noastră. Nu este un secret faptul că aplicarea rujului ne dă multă siguranță de sine. Iarna aceasta culorile intense de roșu ca vinul, vișiniu și mov rămân în tendințe, dar nici nuanţele discrete de nude şi piersică nu sunt alegeri greșite, totul depinde de ce moment al zilei este și unde trebuie să te prezinți.

cosmetics-composition-with-space-on-right_23-2147692201

Trebuie neapărat să ții cont, înainte de alegerea propriu zisă a nuanței, de textura rujului. Din cauza frigului buzele se usucă mai repede, iar rujul trebuie să fie unul foarte hrănitor, cu proprietăți hidratante ca el să arate bine pentru o perioadă mai lungă de timp.

sexy-brunette-applying-red-lipstick_1187-5013

La capitolul nuanță, atunci când alegi ce ruj să aplici gândește-te unde trebuie să ajungi. Dacă locația sau tipul întâlnirii impun un aspect mai natural, atunci trebuie să mizezi pe nude sau pe nuanțe de piersică care pot merge însă și până la un roz foarte pal.

bride-with-lipstick_1157-809

Dacă dimpotrivă evenimentul sau situația îți permite să fii mai îndrăzneață, alege cu încredere nuanțele de mov, deoarece se potrivesc de minune iarna. Pe de altă parte, dacă ești o fire ușor mai conservatoare și îți plac abordările clasice, dar vrei totuși să ieși din anonimat, abordează nuanțele de ruj roșu, în toată diversitatea lor. De la clasicul roșu ca vinul, până la brodeaux, vișiniu, dar și roșul aprins, ca focul, toate se potrivesc sezonului rece.

young-woman-painting-her-lips_23-2147655348

Combină nuanțele de ruj cu un machiaj care să îți contureze trăsăturile și care să te pună în valoare. Nu uita să hidratezi constant atât buzele, cât și pielea pentru ca aspectul general să fie unul luminous și sănătos.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

 Sursă foto: www.freepik.com

Cinci obiceiuri care îți distrug părul

Tuturor ne place să avem un păr plin de viață, care să inspire sănătate, forță, lumină. Pentru a avea o coafură mereu la înălțime, îngrijirea acestuia trebuie să fie una pe măsură, iar unele obiceiuri pe care le facem zilnic din grabă sau din neatenție ne pot aduce exact efectul invers.

woman-with-tools-barbers_1163-715

Deși crezi că te ajută, spălarea excesivă a părului este dăunătoare mai ales pentru persoanele ce au un fir de păr subțire și uscat. Șamponarea excesivă va duce la un aspect tern. În plus, uscarea părului cu prosopul este total neindicată persoanelor care au părul ondulat sau creț. Aceste tipuri de păr sunt de la sine mai uscate, iar uscarea prin prosop dăunează.

cute-girl-with-hairdryer_23-2147643788

Un alt obicei pe care îl facem mai ales din grabă este cel statului la soare fără a aplica protecție pentru păr. Folosim loțiuni pentru pielea feței și pielea corpului, însă părul îl lăsăm descoperit. Soarele îl usucă și mai mult, prin urmare este indicată folosirea unui spray de protecție pentru a-ți proteja firele de păr.

smiling-woman-brushing-her-healthy-hair_1098-4047

Din lipsă de timp s-ar putea să nu îți cureți la perfecție zilnic periile, pieptenul, instrumentele de ondulat sau de îndreptat părul sau alte accesorii. Trebuie să știi că, potrivit celor de la Marie Claire, acest obicei are ca rezultat iritarea puțin câte puțin a scalpului.

blonde-hair-and-hair-straightener_23-2147643797

În final, unul dintre cele mai întâlnite rele obiceiuri este că uităm că mâncarea nu trebuie să acopere doar senzația de foame, ci și nevoile reale ale organismului. Felul în care ne alimentăm contribuie într-o mare măsură la felul în care arată părul și unghiile noastre. Hidratarea și vitaminele sunt extrem de importante atât pentru sănătatea din interiorul nostru, cât și pentru aspectul exterior.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com

Sfaturi pentru îngrijirea pielii în sezonul rece

Sezonul rece se instalează deja, iar pielea ta cu siguranță are nevoie de un alt tip de îngrijire, pentru a face față cu brio vântului și temperaturilor scăzute. Pentru ca tenul să fie în continuare luminos, fresh, are nevoie de un ritual de îngrijire și hidratare, deci ai nevoie de produse care repară pielea după ce a fost expusă la condițiile meto.

Dermatologii recomandă bineînțeles cremele cu bază grasă. Poți alege acele produse care sunt realizate din uleiuri și nu din apă. Acestea vor fi mult mai bine absorbite de piele și vor hidrata șesutul. Caută cremele care au în componența lor vitamine precum A, C și E. Vitamina C și vitamina E sunt antioxidante care protejează celulele și accelerează procesul de reparare, acolo unde intervine vitamina A, responsabilă cu revigorarea țesuturilor.

iStock_000025179190_Medium-masque-1140x510

În plus, este important să eviți cremele parfumate în sezonul rece, deoarece pigmentul parfumat favorizează apariția iritațiilor la nivelul pielii.

Atunci când te demachiezi, folosește un produs hrănitor și spală-te pe față cu apă pură. Evită săpunul deoarece acesta contribuie la uscarea pielii. Dacă pe timp de vară optai pentru exfoliere destul de frecvent, acum va trebui să faci mai rar acest proces, recomandată fiind folosirea lui doar de două ori pe săptămână.

Hidratarea buzelor este de asemenea foarte importantă. Nu trebuie să îți lipsească din ritualul zilnic (și din geantă), un balsam de buze. Untul de shea este foarte util în această perioadă. De asemenea, dacă obișnuiești să folosești rujuri, alege-le pe cele cu factori hidratanți, pentru o protecție dublă și pentru strălucirea pe care ți-o dorești.

skin-care-concerns

Pentru pielea mâinilor, intens expusă la frig, este indicat să te speli cu apă potrivită, călduță, deoarece și apa fierbinte acționează negativ în perioada friguroasă. Bineînțeles, folosirea frecventă a cremei de mâini este un must-have, la fel ca purtarea mănușilor.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: freepik.com, elyseecosmetics.com, smartskin.ro

Manichiura este cartea de vizită a femeii. Tips&tricks pentru unghii frumoase și sănătoase

Manichiura denotă dincolo de frumusețe, îngrijire, curățenie și sănătate. Felul în care unghiile tale arată sunt o primă impresie pentru interlocutorii tăi, așadar trebuie să acorzi o atenție specială îngrijirii lor. În plus, dacă observi anumite schimbări în textura unghiilor, în culoarea sau structura lor, gândește-te la stilul de viață și de alimentație pe care îl adopți. De cele mai multe ori, aspectul lor anunță o deficiență nutrițională.

french-manicure-process_1385-273

Primul pas este hidratarea lor. Un produs extrem de sănătos și de eficient, pe care îl găsești cu siguranță în dulapurile din casa ta este uleiul de măsline. Poți masa unghiile seară de seară cu ulei de măsline pentru ca acestea să fie sănătoase și luminoase. De asemenea, dacă vrei ca unghiile tale să crească mai repede poți să le masezi și cu ulei de ricin.

manicure-process-closeup_1385-277

Cu siguranță că folosești ojă atunci când îți faci manichiura, dar ai grijă să le alegi pe cele de calitate, care să nu afecteze țesutul. De asemenea, atunci când vrei să îndepărtezi oja de pe unghii, nu folosi substanțe pe bază de acetonă și formaldehidă. Acestea usucă foarte tare unghiile, iar în schimb poți folosi soluții pe bază de acetat.

nail-polishes-and-space-on-right_23-2147692257

Atunci când îți pilești unghiile evită să faci asta atunci când sunt umede. Unghiile umede sunt mult mai fragile, deci pot fi afectate mult mai ușor. Pilește-le doar într-o singură direcție, către centrul unghiei.

Nu în ultimul rând, acordă o importanță sporită alimentației. Problemele se rezolvă de la rădăcină, iar unghiile tale vor fi mult mai frumoase dacă corpul tău va fi sănătos. Mănâncă produse care conțin calciu, fructe și legume, atât pentru sănătatea unghiilor tale, cât și pentru starea ta zilnică de bine.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursa foto: www.freepik.com  

Cum să scapi de cearcăne și să arăți fresh zi de zi

Cearcănele ne trădează mereu lipsa de somn, oboseala sau stilul de viață nesănătos pe care îl ducem uneori din cauza lipsei de timp și a volumului mare de muncă. Există totuși câteva trucuri la care poți apela pentru a le diminua din intensitate și pentru a arăta fresh în fiecare zi, însă înainte de a apela la ele trebuie să ai în vedere care sunt cauzele apariției cearcănelor pentru că mereu e mai bine să tratezi problema, nu efectul.

young-woman-caring-of-her-skin-standing-near-mirror-in-the-bathr_1301-3375

Cauzele apariției cearcănelor ține și de moșteniri genetice, caz în care te poți trata la medic pentru a avea un aspect sănătos. Un dermatolog te va putea ajuta să scapi de ele, iar tratementele nu sunt deloc dificile. Pe de altă parte, stilul de viață nesănătos contribuie semnificativ la apariția lor. Dacă ai surplus de sare în organism, nu dormi suficient și trăiești zilnic într-un mediu mult prea stresant cu siguranță vei avea această problemă. De asemenea, dacă sari peste pasul demachierii (absolut necesar atât seara, cât și dimineața), cearcănele își vor face simțită prezența.

happiness-body-care-washing-wrapped-young-adults_1301-1665

Cum te poți trata

Compresele cu ceai de mușețel te pot ajuta în diminuarea efectului inestetic. Le poți aplica seara, înainte de culcare. Dimineața, îți poți pune pe ochi pentru 5-10 minute felii de castravete congelate, care nu doar îți va vitaminiza pielea, ci datorită faptului că este bogat în antioxidanți va reduce cu succes inflamațiile și vasele de sânge mărite.

Îți poți masa pielea din jurul ochilor cu ulei de migdale în fiecare seară (pe care îl găsești atât la farmaciile clasice, cât și la cele naturiste). Uleiul de migdale este bogat în acid oleic și acid linoleic, ambele foarte eficiente în hidratarea pielii și în stimularea producției de colagen.

woman-caring-of-her-skin-standing-near-mirror-in-the-bathroom_1301-3694

Apa de trandafir hidratează pielea, elimină unflaturile și are și un efect de albire și întinerire. O puteți aplica cu ajutorul unor dischete demachiante, atât dimineața, cât și seara. Este important însă să o lasați să își facă efectul timp de 15 minute.

Cum le poți masca

Pe de altă parte, există produse cosmetice care îți vin în ajutor pentru un aspect luminos al tenului tău. Ai nevoie de un conceler (anticearcăn) care să se potrivească tipului tău de ten. Pentru o fixare cât mai bună, aplică peste el și pudră, însă ai grijă să nu încarci tenul prea mult.

girl-puts-concealer-under-woman-s-eyes_1304-2931

De asemenea, utilă este și hidratarea cu o cremă pe bază de hidrochinină sau acid kojic care are proprietăți de decolorare a pielii. Și cremele cu vitamina K și retinol sunt eficiente în lupta împotriva cearcănelor.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursa foto: www.freepik.com