Comunități conștiente pentru cupluri fericite

Experiența mea ca terapeut de cuplu mi-a arătat că un cuplu are nevoie de mai mult sprijin decât cel primit în cabinetul de psihoterapie. Și dacă mai luăm în calcul faptul că puține cupluri ajung în cabinet și mulți cei care se află într-un moment de criză, femei sau bărbați nu caută ajutor din partea unui terapeut înseamnă că avem nevoie de alte soluții.

Pe de altă parte, suntem din ce în ce mai conștienți de impactul și influența unei comunități asupra stilului de viață, asupra convingerilor și atitudinilor față de o problemă cum este iubirea și traiul în doi. Și când spun comunitate, vorbesc în primul rând de spațiul unde petreci cel mai mult timp, locul de muncă. Sigur sunt și alte influențe de care suntem poate mai puțini conștienți. De exemplu, crește riscul divorțului dacă prietenii prietenilor tăi divorțează, deși tu nu ai o relație directă cu ei, ne spun studiile de psihologie socială.

Suntem interconectați și deși mulți dintre noi cred în „puterea personală”, în realitate resursele noastre mentale și emoționale sunt limitate și cu cât ne protejăm de amenințare și simțim neîncredere într-o mediu, cu atât asta va influența resursele și grija pentru cuplu.

Însă dacă la muncă devii conștient și relațiile devin de încredere și siguranță și ai experiența acceptării vulnerabilității, ai mai multe șanse să te dezvolți personal și cuplul câștigă. Adesea în cuplu rezistențele pe anumite subiecte pot fi mult mai mari. Este mai ușor să accepți feedback-ul inconfortabil la muncă și apoi să transferi în relație ceea ce ai practicat cu colegii. Critica, perfecționismul, negativismul, reacțiile pasiv-agresive sunt ușor de recunoscut în relația cu colegii și, deși dificil, totuși mai ușor de practicat alternativa sănătoasă și dus acasă un mod de conectare mai autentic. Devii mai conștient de cum te protejezi, cum poți răni prin modul tău de protecție.

Cred, acum, după 8 ani de muncă în companii și oferind consultanță și coaching,  că investiția în comunități conștienți este calea unor relații de iubire sănătoase. Știu că poate să pară o cale mai îndepărtată, însă am văzut de atât de multe ori rezultate extraordinare, fără să fie nevoie de experiența terapiei de cuplu. Pentru că un cuplu fericit ce trăiește o iubire sănătoasă și frumoasă este posibilă între doi adulți conștienți, capabili de prezență și conectare profundă, care își înțeleg și acceptă vulnerabilitatea, înțeleg diferențele individuale și le pun în valoare și au experiența unor conversații dificile, ce implică curaj și responsabilitate, contribuție personală și înțelegerea propriilor mecanisme de protecție.

 samuel-zeller-4138-unsplash

Filosofia echilibrului viață profesională – viață personală este pentru mine un mit, cred că cele două vieți sunt de fapt integrate și avem nevoie să acceptăm că nevoile, personalitatea și modul în care ne protejăm când simțim insecuritate se exprimă în toate contextele zilnice de viață, poate în moduri diferite și pentru nevoi diferite. De exemplu, critica și atenția față de greșeli dacă o exersezi în relația cu colegii, cu siguranță are un impact asupra stării tale de bine și implicit asupra cuplului. Sau detașarea emoțională, când zilnic consumi resurse emoționale să te detașezi, puțin probabil ca acasă, cu partenerul sau partenera, brusc să devii prezent și conectat. Plătim emoțional când ne protejăm. Mai ales în viață privată. Oboseala cronică, epuizarea, irascibilitatea, perfecționismul le regăsim acasă în familie cu cei dragi. Dacă ne reamintim că avem resurse emoționale limitate și că avem nevoie să ne reîncărcăm, atunci efortul zilnic de a ne proteja la muncă cu colegii va deveni un cost pentru satisfacția în cuplu și invers.

Un alt exemplu al influenței comunității sunt comportamentele prin care ne exprimăm feminitatea sau masculinitatea. Reproșul pe care îl aud adesea în terapie este cel legat de anumite gesturi aduse de cei doi în cuplu, „nu mai face pe șefa cu mine acasă, nu ești la birou!”, „nu suntem angajații tăi să ne spui ce și cum să facem lucrurile”. Atunci când un manager se dezvoltă personal, fie că este femeie sau bărbat, relația cu soțul sau soția se schimbă, pentru că este vorba de același comportament care de fapt nu funcționează sănătos nici la muncă, și nici acasă. Un bărbat care își acceptă vulnerabilitatea și are experiența unor conversații dificile, va renunța la strategiile lui de protecție de detașare sau de evitare a disconfortului prin ironii sau sarcasm, și va deveni prezent și conectat cu soția și copiii lui. O altă convingere care sabotează mult dezvoltarea personală este cea legată de succes, am auzit adesea manageri sau proprietari de companii spunând că „nu le poți avea pe amândouă” și că ori ai succes și îți „sacrifici” familia, ori te ocupi de familie și ești mediocru. Cât se poate de neadevărat. Și sigur, depinde de cum definești succesul, însă acum leadership-ul înseamnă abilitatea de a menține și construi relații sănătoase, de încredere și siguranță. Oamenii pe primul lor. Toți oamenii din viața ta. Și începi cu grija pentru tine.

Să contribuim fiecare la a crea comunități și companii conștiente, așa viața noastră de cuplu, adesea dificilă, devine mai ușoară, să nu menținem rupturile dintre lumi, să readucem armonie între lumi.

by Domnica Petrovai, CEO Mind Education Health, fondatoarea Școlii pentru Cuplu, autoarea cărții Iubește și fii iubit/ă, Editura Humanitas. www.mindeducation.ro

sursă foto: www.unsplash.com

The-Woman-Magazine-Domnica-Petrovai

Domnica Petrovai este psiholog și terapeut, cu peste 20 de ani de experiență în consilierea familială și terapia de cuplu. Fondator al proiectelor Mind Education Health și Școala pentru cuplu, dar și autor al primului curs online pentru cupluri – Pentru doi dintre noi – , își dedică timpul studiind relații, construind programe de prevenire a divorțului și implicându-se în acțiuni ce susțin relațiile sănătoase.

De asemenea, profesează în rolul de consultant pentru programe de sănătate mintală pentru copii și familii în cadrul UNICEF, LRSM, Salvați Copiii, SOS – Satele Copiilor din România etc. Autor a numeroase cărți și materiale educaționale pentru profesori și părinți, Domnica Petrovai este și un membru al asociațiilor profesionale, naționale și internaționale care susțin intervențiile psihologice și terapia validată științific.