Oana Bîzgan a fost deputată în Parlamentul României în perioada 2016-2020. Activitatea sa parlamentară în numere este impresionantă, iar printre legile promulgate de aceasta se numără pedeapsa mai mare pentru agresiunile sexuale și trafic de persoane, legea privind hărțuirea psihologică la locul de muncă, accesul egal la sănătate și educație sau recunoașterea nevoii de tratament specializat pentru supraviețuitorii Colectiv, tragedie care a și determinat-o să intre în domeniul politic.
Nu crede că oamenii politici sunt buni sau răi, dar ne-a împărtășit punctul ei de vedere referior la cum ar trebui aceștia să acționeze: să fie dispuși să servească și atunci să își abandoneze propriul ego, să fie la dispoziția cetățeanului, să asculte și să încerce să găsească soluții pentru problemele reale cu care oamenii se confruntă zi de zi.
Oana luptă pentru egalitatea de șanse și consideră că egalitatea de gen nu este despre competiție, ci despre colaborare și cooperare, indiferent că vorbim despre domeniul public sau cel privat. Știe că locul femeilor este la masa deciziilor și a puterii și ne-a mărturisit că persoana de la care a avut cel mai mult de învățat a fost femeia, în general.
Povestește-ne despre omul Oana Bîzgan și despre călătoria ta profesională de până acum.
Omul Oana Bîzgan este aceeași persoană cu „consultanta de business” Oana Bîzgan, „deputata” Oana Bîzgan sau „co-fondatoarea” de start-up Oana Bîzgan. Pentru că, în cazul meu, parcursul profesional nu este decât un mod de a-mi exprima și de a-mi manifesta propriile principii. Știi cum se spune – „I rent my title, I own my character”.
Este adevărat că privit din exterior, drumul este unul care poate părea puțin atipic. Înainte de a intra în domeniul public, aveam o carieră de succes în domeniul privat. Mulți chiar dintre apropiații mei s-au mirat de această alegere. Și asta pentru că fiecare dintre noi știam foarte puțin din ceea ce se întâmpla de fapt în politică și în mediul public.
Îmi petrecusem o mare parte din viață și începutul carierei în străinătate, în diverse țări și focusul meu era spre alte lucruri decât spre scena politică. Dar nevoia mea de a da ceva înapoi societății și oamenilor a fost suficient de puternică pentru a-mi asculta capul și inima. Și nu am niciun regret, am iubit fiecare secundă din ceea ce am făcut, iar acum, cinci ani de viață publică mai târziu, mă simt mai puternică, utilă și relevantă ca oricând.
Cum ai decis să intri în domeniul politic? Ce te-a făcut să începi acest drum?
Decizia de a mă implica a fost una rapidă, dar nu ușoară. Momentul decisiv în cazul meu a fost tragedia de la Colectiv. Mă întorsesem deja de ceva timp în România și începusem să simt dorința de a da ceva înapoi societății doar că încă încercam să găsesc „cea mai bună modalitate de a face asta”.
Incendiul din 30 octombrie 2015 m-a făcut să înțeleg că nu există „cel mai potrivit moment” sau „cel mai bun mod”. Exiști tu și există acum. Schimbarea nu poate aștepta până tu te consideri pregătită să acționezi. Și, fie vorba între noi, toate suntem pregătite pentru orice și putem face orice, atunci când alegem să acționăm cu mintea și inima deschise.
Sunt sigură că pe parcursul mandatului tău ai întâmpinat numeroase piedici. Ne poți împărtăși unul dintre cele mai grele momente trăite în politică și cum l-ai depășit?
Unul dintre sentimentele pe care mi le amintesc este șocul. Șocul pe care l-am avut în primele săptămâni, chiar în primele luni. Am fost șocată de cât de ancorat în trecut este modul de lucru al oamenilor.
Asta în condițiile în care eu credeam că și la stat, ca și în privat, atunci când identificam o problemă începem să lucrăm pentru a o rezolva. În cei cinci ani cât am servit oamenii (pentru că asta fac, sau ar trebui să facă oamenii politici) am auzit de nenumărate ori expresiile „Nu se poate!” și „Așa este legea, doamnă!”.
Și am persistat și reușit de fiecare dată să fac în așa fel încât să se poată, chiar dacă asta însemna multe ore în plus petrecute la birou împreună cu echipa mea, ore de discuții cu responsabili din instituții cheie, emoții, epuizare, tristețe, frustrare, dureri de stomac, victorii si bucurii enorme.
Știu prea bine că : „No lunch is for free” și tot timpul e de plătit un preț, iar eu am fost bucuroasă să-l plătesc pe al meu, pentru că așa am putut cu adevărat să servesc oamenii, iar asta a însemnat enorm pentru mine.
În politică, nimic nu este despre tine, nevoile sau ego-ul tău. Totul este despre oamenii care te-au votat, oamenii care nu te-au votat, oamenii pe care nu i-ai cunoscut și nu ii vei cunoaște niciodată în persoană, e vorba doar de ei, de noi toți.
În mediul politic din România nu există foarte multe femei. De ce crezi că se întâmplă și cum s-ar putea schimba acest lucru?
Realitatea femeilor din Parlamentul României, din Guvern sau chiar din alte instituții a fost un alt zid de care m-am lovit frontal, în special când am ajuns în Parlament. În legislatura din care am făcut eu parte am fost aproximativ 20% femei. Cel mai mare număr de femei pe care România l-a avut în Parlament după decembrie ’89, iar asta a fost un șoc inclusiv pentru colegii noștri bărbați. Mulți dintre ei erau la propriu șocați să ne vadă acolo și nu doar să ne vadă, ci să constate că avem o voce pe care dorim să o facem auzită.
Ne-am confruntat cu remarci sexiste, cu ochi dați peste cap, cu gesturi obscene, cu replici tăioase sau cu tentă sexuală – toate tratate ca glume. E clar că acesta era modul „normal de operare”, violent pentru că nimeni nu le-a spus nimic atâta timp. Ce motivație are cineva să-și modifice propriul comportament abuziv atunci când nimeni din societate nu-l sancționează? Deci nu e de mirare că femeile se orientează spre alte domenii cu prioritate.
Dar eu știu că locul nostru este la masa deciziilor și a puterii.
Am hotărât că și eu am fost aleasă cu același număr de voturi ca ai mei colegi bărbați din Parlament și că nu voi accepta să fiu intimidată în a-mi face treaba pentru care venisem acolo. Nu puteam să-i las să mă facă să-mi încalc promisiunile pe care le făcusem oamenilor în campania electorală. Așa că am reacționat de fiecare dată de la tribună la manifestări discriminatorii sau de intimidare împotriva femeilor pentru că știu că atunci când vezi astfel de fapte și rămâi tăcut nu faci altceva decât să le validezi. Să întorc ochii de la abuz nu a fost niciodată stilul meu și nici nu va fi vreodată. Există două lucruri care sunt nenegociabile in ceea ce mă privește : abuzul si injustiția.
Am povestit despre experiența aceasta pentru a putea contura o imagine cât mai clară a ceea ce se întâmplă de fapt. Pentru că, dacă e să ne uităm la declarații, am putea crede că implicarea femeilor în politică a crescut în ultimii ani. Dacă ne uităm, însă, în practică vedem un Guvern cu o singură femeie ministru și un Parlament cu mai puține femei decât precedentul.
În jocul politic este încă vorba despre ego, despre conducători care nu au curajul sau deschiderea să înțeleagă că participarea femeilor în poziții de leadership nu înseamnă mai multă concurență, ci inovare, valoare crescută, inclusiv din punct de vedere financiar. iar această lipsă de curaj ne costă pe fiecare dintre noi.
Dar cred că ne apropiem cu pași siguri de momentul în care femeile înțeleg că orice tavan de sticlă pe care-l tot construiesc unii sau alții deasupra noastră nu mai rămâne nespart. Și cred că începem să fim tot mai multe care spunem clar și răspicat că vremea în care femeile cereau permisiunea să fie pe poziții de putere sau să aibă, simplu, o voce, s-a cam dus #GirlPower.
Cei care cred că vor continua să ne țină în cutii bine zăvorâte, să nu care cumva să scoatem capul de acolo, se mint pe ei înșiși. Chiar dacă mai avem nevoie de antrenament și de coagulare, am început o transformare care este ireversibilă pe termen mediu și lung.
Activitatea ta parlamentară în numere este surprinzătoare (15 legi inițiate și trecute, 20 de legi co-inițiate și trecute, 110 luări de cuvânt, 25 de propuneri legislative inițiate sunt doar câteva numere impresionante). Cum ai reușit ca toate acestea să se întâmple pe parcursul unui mandat?
Activitatea mea parlamentară este, într-adevăr una impresionantă. Cred că sunt singura deputată independentă care a reușit să treacă 15 legi prin Parlament. Și am reușit să fac asta prin extrem de multă muncă și determinare. Am spus-o de multe ori – sunt un om la fel ca ceilalți oameni, nu sunt rocket scientist. Mai degrabă aș spune că sunt the girl next door. Dar am știut încă de la început pentru ce mă aflu acolo – să servesc oamenii și am strâns în jurul meu o echipă extraordinară, care m-a susținut să performez la un nivel înalt al potențialului meu.
Când m-am hotărât să candidez mi-am spus că dacă prin activitatea mea reușesc să schimb în bine viața unui singur om, mi-am făcut datoria.
Acesta a fost scopul meu și nu a avut legătură cu luptele politice ori cu alte distrageri care pot apărea și de care nici eu nu am dus lipsă. Dar când știi pentru ce lupți, când mintea și inima ta sunt la locul potrivit, reușești să stai drept indiferent de furtunile din jurul tău.
Cum te-ai simțit în momentul în care legile propuse de tine au fost promulgate si care a fost motivația ta?
Sentimentul pe care îl trăiești atunci când o lege este promulgată se poate compara cu puține lucruri – te simți util și relevant. Simți că munca pe care ai depus-o, discuțiile unu-la-unu cu fiecare coleg din Parlament pentru ca el sau ea să înțeleagă ce și de ce votează au contat și au avut rezultate.
Și apoi sunt mesajele de la oameni. Oamenii simpli joacă un rol crucial în procesul politic pentru că fiecare acțiune are impact direct asupra lor. Când am inițiat legea Registrului Agresorilor Sexuali am primit numeroase mesaje de la părinți care nu știau cum își pot proteja copii de agresorii sexuali din apropiere.
Legile prin care am asigurat respectarea dreptului la educație și sănătate au fost rezultatul unor cazuri în care copii fără cod numeric personal nu au putut fi tratați în spitale pentru că statul nu îi vedea. Sunt lucruri pe care le constatăm cu toții – ne revoltăm, facem declarații publice, dar de multe ori ele nu se concretizează în legislație și realitatea tuturor acestor oameni rămâne, de fapt, aceeași.
Pentru mine, a rămâne în acest status-quo nu a fost niciodată o opțiune. Nu venisem în Parlament că nu aveam altceva mai bun de făcut sau să ocup un scaun confortabil. Munca mea a fost orice, numai confortabilă nu, dar am reușit să mișc cu adevărat compasul pe foarte multe fronturi, să arăt tuturor că #SePoate și în România. Sper ca următorii să îmbunătățească ceea ce eu am făcut și să facă pasul următor.
Una dintre cauzele pentru care tu lupți este egalitatea de șanse, paritatea de gen pe piața muncii. Când crezi că se va întâmpla acest lucru? Cum poate România să ajungă acolo și care ar fi beneficiile unui astfel de rezultat?
Dacă ar fi să ne uităm pe datele care vin de la instituțiile internaționale, vom atinge egalitatea de gen în 200 de ani. Doar că situația s-a schimbat radical în ultimul an. Pandemia ne-a împins câțiva pași buni înapoi, mai ales pe piața muncii, iar acum focusul nostru ar trebui să fie pe ceea ce avem de recuperat.
Ultimele luni au însemnat pentru multe femei un efort enorm în încercarea de a echilibra viața profesională cu cea personală și multe dintre ele au fost nevoite să renunțe la prima doar pentru a putea avea grijă de a doua. Asta s-a întâmplat în toate domeniile și este extrem de dur și nedrept.
Am vorbit în mai multe rânduri despre cât de mult pierdem din cauza inegalității de gen și a inegalității de șanse. Sunt în discuție costuri directe și indirecte de ordinul zecilor de milioane de euro.
Bani pe care i-am putea folosi pentru investiții și dezvoltare – de la autostrăzi și spitale până la educație, cercetare, inovare. Toate acestea doar înțelegând că egalitatea de gen nu este despre competiție, ci despre colaborare și cooperare – atât în domeniul public cât și în privat. Iar noi, la fel ca restul lumii, vom atinge egalitatea de gen atunci când vom avea conducători care nu se vor mai teme și care vor pune pe primul loc bunăstarea generală.
Spune-ne trei calități ale unui om politic bun, din perspectiva ta.
Nu cred în oameni politici buni sau răi. Să fii om politic e o alegere, iar din punctul meu de vedere faci această alegere atunci când ai ceva de oferit sau când crezi că poți îmbunătăți ceva în modul cum merg lucrurile. ☺ Un om politic trebuie, înainte de toate, să fie dispus să servească, să fie la dispoziția cetățeanului, să-și abandoneze propriul ego când servește, să asculte și să încerce să găsească soluții pentru problemele reale cu care oamenii se confruntă zi de zi.
Pentru că nu poți și nu e eficient să încerci să construiești doar autostrăzi când sute de bărbați își ucid anual partenerele sau când zeci de mii de copii nu au acces la drepturile care le sunt garantate prin Constituție. E ca atunci când încerci să clădești pe o fundație de nisip. Oricât de mare ar fi construcția, la un moment dat baza va ceda și tot efortul depus va fi în zadar.
Ce urmează acum pentru Oana Bîzgan?
Am renunțat în urmă cu ceva timp să-mi mai fac planuri cu ținte „bătute în cuie”. Nu pentru că nu le-aș fi putut îndeplini, ci pentru că atunci când ești concentrată pe un obiectiv riști să pierzi din vedere alte oportunități. Sunt la vârsta la care am suficientă experiență să știu ce vreau, să merg să obțin ce vreau și fără planuri cu cinci ani în avans.
Voi continua să lupt pentru cauzele în care cred și în care am crezut tot timpul, chiar dacă nu mai ocup o funcție publică.
Există opțiuni pe care le analizez – de curând am fost admisă la Harvard și în paralel lucrez la un start-up care să ofere oamenilor acces la soluții financiare mai bune. Sunt deschisă doar oportunităților care îmi permit să fac exact ce îmi place și care neaparat au un impact pozitiv în viața oamenilor.
Cartea de pe noptieră: Ultima carte de la Amelie Nothomb (scoate una pe an), Women World leaders, Vital Voices, Alchimistul, Charity, o femeie în space force, Feel the fear and do it anyway.
Cu ce fel de oameni te înconjori zi de zi? Cu oameni care mă fac să râd și care mă apreciază.
Persoana de la care ai avut cel mai mult de învățat este: Femeia, in general. Am avut multe femei extraordinare în viața mea și de la fiecare am învățat enorm. Le iubesc pe toate pentru ceea ce sunt pentru ele și ceea ce înseamna pentru mine.
Dacă ai avea puterea să schimbi lumea care ar fi primul lucru pe care l-ai face? Aș proteja copiii și bătrânii.
Ultimul lucru pe care îl faci înainte să adormi este: Îmi pup familia de noapte bună.
—
Editor:
Mara Rusu, originară din Zalău, locuiește în Cluj-Napoca, și este studentă în anul III la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice. Iubește cafeaua și călătoriile, mai ales destinațiile însorite, să se exprime în scris și spune despre ea că este organizată, iubitoare de oameni și de noi provocări.