Cel mai nou proiect al tău se adresează elevilor de la 6-14 ani și părinților săi. Cum a apărut această idee?
Întotdeauna îmi place să observ, să văd unde este o suferință, o nevoie, iar aceasta este educația altfel, non-formală, cea aproape de sufletul celor mici – prin imagine, cuvinte care să le stârnească interesul, sensibilitatea. Creșterea frumoasă a unui copil are nevoie de metode adaptate la nivelul său de înțelegere, nu să fie îndepărtat și chinuit de concepte care îi sunt insuficient explicate, pe care nu le înțelege. A nu-l observa, a nu-i intui nevoile sunt un soi de nepăsare, o formă gravă de lipsă de iubire și denotă inconștiență pentru viitorul lui.
Care este mesajul principal al spoturilor animate pe care le creezi? Sau cum alegi temele astfel încât să păstrezi publicului interesul viu ?
Temele provin din întrebările pe care și le pun copiii, din atâtea lucruri rămase neexplicate la școală, din goana în care le este îndesată teoria fără să știe la ce folosește ea în viața de zi cu zi. Astfel, elevii se îndepărtează de școală, încep să urască materiile studiate și participă cu greu la activități. Și, sigur, nu uităm să le explicăm prezentul, nu uităm de celebrări extraordinar de importante precum Centenarul Marii Uniri, spre exemplu, sau 100 de ani de la Primul Război Mondial.
Care au fost reacțiile primite până în prezent din partea celor care au vizionat video-urile?
Să știți că ele sunt foarte iubite, se pot vedea mesajele de felicitare pe canalul YouTube Eu si Lumea, ne îndeamnă să postăm mai des…Mă bucură enorm interesul lor, și părinții sunt încântați!
Cât de des vor apărea episoade ale proiectului „Eu și lumea?”
Deocamdată sunt săptămânale, e necesar să le gândim, să le producem, nu se fac peste noapte, sunt costuri de susținut.
Ești un lider al schimbării prin tot ceea ce faci. Cum vezi tu o implicare constantă în societatea actuală a fiecăruia dintre noi?
Cred că trebuie să pornim cu încrederea în noi, zi de zi, fără să cădem în pesimism și în gândire negativă. Apoi să facem bine ceea ce ne pricepem să facem, să dispară „merge și așa’’. Pentru că fiecare dintre noi are un talent, o misiune, să ne-o facem cu respect de sine și pentru ceilalți. Să numim minciuna, să n-o lăsăm să devină regulă, pentru că, știți ceva, este și va fi dureros pentru copiii noștri să trăiască în astfel de lume ipocrită și falsă, fără valori, nepăsătoare, cinică. Noi, ca buni părinți avem datoria să le oferim oxigen, o lume în care să poată trăi normal. Trebuie să ne unim și să ne susținem.