„Cred că fiecare dintre noi avem multiple fațete, lăsând să se vadă din noi acele idei sau emoții contextuale, care însă nu ne definesc întru totul.” | Maria Robu, Owner Încotro

Maria Robu este antreprenor de 8 ani și owner al agenției de publicitate Încotro, co-organizator al evenimentului caritabil Balul de La Castel. De peste cinci ediții se implică pro-bono în crearea conceptului evenimentului, comunicării și design-ului acestuia, împreună cu colegii din agenția pe care o conduce.

Cu expertiză în construirea de soluții creative, transpuse în campanii integrate de comunicare și promovare, branding și graphic design, agenția de publicitate Încotro îmbracă în mod creativ, an de an, comunicarea evenimentului caritabil Balul de La Castel, organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany.

Anul acesta, la ediția a IX-a, tema este , mărturia rezilienței, a visurilor duse mai departe și a unei misiuni care va continua neîncetat. Inspirată de forța naturii, de începuturile ei perene și neîndoielnice, tema serii de bal din 2022 va pune în lumină verdele, pasărea, frunza, susurul apei, botanica în toată splendoarea sa, umblată la pas și bătută din aripi de toate vietățile care o completează sublim. Totodata, Balul de La Castel este cel mai cunoscut eveniment de filantropie din regiunea Moldovei, eveniment care are loc anual la Iași în beneficiul copiilor vulnerabili.

 

Maria, cum te-ai prezenta în câteva rânduri pentru cititorii The Woman? Care sunt acele cuvinte care te definesc?

 

Mi-ar fi greu să aleg doar câteva cuvinte pentru a mă caracteriza, mai ales în lipsa unui context. Cred că fiecare dintre noi avem multiple fațete, lăsând să se vadă din noi acele idei sau emoții contextuale, care însă nu ne definesc întru totul. Îndeosebi noi, femeile, suntem concepte complexe care nu pot fi înțelese pe deplin, sau cuprinse doar printr-o privire.

Suntem ființe caleidoscop, oferind lumini și umbre, în funcție de context. Uneori mă surprind fiind concomitent: mamă iubitoare până la extrem, profesionistă exigentă sau colegă jucăușă și pusă pe glume, toate în decurs de câteva minute. Dacă ar fi să aleg doar câteva cuvinte ce pot contura fațetele ființei mele, acestea probabil s-ar schimba în funcție de privitor și de „lumină”. Probabil că baza, însă, e aceeași: perfecționistă, exuberantă, îndrăgostită de tot ce înseamnă natură, artă și firesc.

Maria Robu (4)

 

Dar din punct de vedere profesional? Care au fost pașii ce te-au adus în punctul în care ești astăzi?

 

În domeniul creației te simți stăpân doar dacă ești multilateral dezvoltat. Fiecare carte citită, tehnologie deprinsă, melodie ascultată, fiecare film sau apus care m-au impresionat cândva, m-au ajutat să îmi dezvolt latura creativă, să găsesc sensuri și, mai ales, modalități neobișnuite de a exprima obișnuitul.

Visarea cu ochii deschiși, afundarea cu nesaț în cărți, lipsa gadget-urilor și jocul real din copilărie mi-au șlefuit creativitatea, mi-au îndreptat privirea spre fantezie și bizarerii firești, pe care le transpun în munca de zi cu zi. În domeniul profesional în care activez, suma experiențelor care ne definesc își pun amprenta pe produsul final.

Ca oameni de creație, inevitabil, lăsăm o parte din noi în fiecare strategie de promovare, în fiecare vizual sau concept lucrat. E o graniță fină între simțăminte, experiențe personale și parcursul profesional al creativilor.

De pildă, contextul pandemic și avalanșa de emoții trăită atunci a dat naștere conceptului ediției din acest an a Balului de La Castel – . Este un concept inspirat de natură, de începuturile ei perene și neîndoielnice, de forța prin care ea reușește de fiecare dată să renască și să se adapteze noului, indiferent de opriri. Am vrut să realizăm această asociere, amintind că binele nu poate sta în loc indiferent de obstacole, și că evenimentul trebuie să își continue cursul natural, spre binele copiilor vulnerabili din programele Fundației Serviciilor Sociale Bethany.

 

Dacă ar fi să sumarizezi în cateva cuvinte ce ai învățat tu din tot acest parcurs profesional, ce ai spune?

 

Lecțiile pe care le-am învățat de când sunt antreprenor în domeniul industriilor creative sunt probabil lecțiile însușite de cei mai mulți antreprenori care au pornit la drum cu speranța că pot face ceea ce le place, schimbând sisteme lacunare sau abordări fără susbstanță.

Am învățat că imaginația nesfârșită nu e totul, că oamenii de nădejde, pragmatismul, viziunea ancorată în viitor și consecvența îi sunt buni prieteni antreprenorului. Creativitatea de dragul originalității este precum frumusețea tâmpă a tinereții: nu are substanță dacă nu e ancorată în strategie, pentru că orice formă e o risipă fără un fond solid.

Filmare-spot-bal-2018

 

Cum vezi tu industria din care faci parte?

 

Intrigantă, jucăușă, dornică să arate că poate imposibilul, capricioasă, fermecătoare.

Este o industrie provocatoare, care te determină să afli tot, să cunoști tot, să te dezvolți constant, într-un ritm amețitor. E o industrie care îți impune să înveți ce înseamnă oamenii și ce îi fascinează, te obosește și seduce deopotrivă.

 

Povestește-ne despre importanța susținerii ONG-urilor și fundațiilor, din punctul de vedere al unui antreprenor. De ce consideri că susținerea ar trebui să vină din partea câtor mai multe companii?

 

Implicarea în campanii CSR, în cauze sociale apărute în comunitatea în care activăm nu este doar o datorie morală, ci și o strategie de business recomandată. Companiile pot prinde rădăcini puternice și se pot dezvolta sustenabil doar în comunități sănătoase, în care omul este valorificat și ajutat să crească.

Dincolo de umanitatea care ar trebui să ne caracterizeze pe toți într-o societate ideală, companiile trebuie să înțeleagă că atâta vreme cât comunitatea prosperă, au și ele de câștigat.

Este un cerc în care ne aflăm cu toții, pe care nu îl putem trișa sau din care nu ne putem sustrage la nesfârșit. E un circuit al dăruirii care se traduce ulterior în oameni pe care poți conta, în profesioniști care te pot ajuta să progresezi. Faptul că pe măsură ce dăruim, primim înapoi, nu e doar un clișeu monden al „ONG-iștilor” sau o lozincă a publicitarilor.

Sigur că, într-o societate ideală altruismul nu ar trebui să țină cont de această condiționare. Dar, cum nu trăim într-o lume utopică, putem să analizăm și în termeni de Return on Investment o acțiune de binefacere.

Rezultatele sunt vizibile în timp: dacă cei din comunitatea noastră sunt ajutați să trăiască mai bine, dacă oferim șanse reale copiilor de a se dezvolta sănătos, am avea mai mulți profesioniști, mână de lucru mai bine formată, capital mai stabil. Din fericire, companiile din Iași implicate în eveniment știu asta. Poate și din acest motiv Iașul crește așa frumos de la un an la altul: pentru că are umeri puternici pe care se poate baza și inimi mari care bat pentru mai binele comun.

Maria Robu - Încotro

 

Cum arată perioada de dinaintea unui eveniment în cadrul căruia vă implicați? 

 

Agitație, zeci de apeluri, decizii spontane, haos creativ. E un soi de Big Bang din care izvorăsc idei, apar oameni buni de nicăieri, răsar soluții și mijloace de unde nu ne-am aștepta.

Este perioada cea mai stresantă și productivă deopotrivă, în care simțim că timpul se comprimă și că emoțiile se dilată. Sunt zilele în care ne promitem vehement că nu ne mai implicăm niciodată în așa ceva, pentru ca peste câteva minute să spunem cu tărie că o vom face din nou, an de an. Și o facem.

 

Ce înseamnă pentru tine Balul de la Castel? Cum ai defini experiența cuiva care nu a mai participat până acum?

 

Balul de La Castel înseamnă copii cu mai multe șanse, destine schimbate în bine. În final, despre asta este vorba. Dincolo de orice concept, strategie de promovare sau texte scrise frumos, Balul de La Castel e despre umanitate, solidaritate și bucuria de a fi și pentru ceilalți.

Este încununarea eforturilor titanice de a organiza cu resurse minime un eveniment fabulos, este entuziasm în formă pură, provocat de faptul că reușim să aducem speranță acolo unde viața înseamnă, de cele mai multe ori, tristețe și neputință.

Din exterior, Balul de La Castel pare un eveniment monden, dar e departe de a fi doar atât. Dincolo de rochiile prețioase, de costumele impecabile sau de sclipirile evenimentului, la Balul de La Castel ni se demonstrează că nicio haină nu este mai elegantă decât cea a generozității. Iar generozitatea va fi mereu în tendințe.

Maria Robu

O zi la birou descrisă în trei cuvinte: creație, suspans, soluții.

Cartea de pe noptieră: acum e Ileana Vulpescu, pe care o iubesc.

O experiență pe care ai recomanda-o oricui: să facă bine aproapelui, să fie și pentru alții, să se implice în Balul de La Castel sau în alte campanii/cauze sociale.

Cum arată o zi liberă pentru tine: de doi ani, zilele mele libere înseamnă joacă și iubire infinită alături de cel mic și de soț.

Ultimul lucru pe care-l faci seara, înainte de culcare: îmi pup apăsat copilul și inventariez mental programul de a doua zi. Niciodată simultan, căci e posibil să îl trezesc și asta e una dintre cele mai mari temeri nocturne ale unei mame.