12 beneficii pe care le aduce joaca în relația părinte – copil

Nu există copil căruia să nu îi placă să se joace. Pentru ei joaca este ceva natural. Cu toate acestea, de multe ori se împotmolesc, nu mai găsesc ce anume să se joace, se plictisesc de jucăriile pe care le au sau își doresc un partener de joacă.

Cu toate că pentru unii părinți este dificil să părăsească lumea adulților și să intre în cea a copiilor, este extrem de important să facă uneori acest lucru, pentru a-i ghida, a-i arăta ce sau cum să se joace, să-i ajute să găsească un joc potrivit vârstei sau pur și simplu să petreacă timp de calitate cu copilul. În ziua de azi părinții sunt foarte ocupați, într-o familie lucrează de obicei ambii părinți și chiar și bunicii până la vârste înaintate. Așadar, le rămâne foarte puțin timp la dispoziție pentru a se juca și de cele mai multe ori sunt obosiți sau nu au dispoziția necesară.

Copiii însă, interpretează refuzul nostru ca un refuz de a intra în lumea lor. Atunci nici ei nu vor să intre în lumea noastră și cooperarea este tot mai dificilă. Astfel este posibil ca în timp să apară o distanțare față de părinte, iar copilul să-și îndrepte atenția spre altceva: televizor, tabletă sau un anturaj nepotrivit. Sfatul celor de la BestKids ar fi să încercăm să le acordăm măcar o jumătate de oră pe zi, în care să lăsăm alte treburi și să le dedicăm toată atenția noastră.

Carpenterâ??s little helper

Joaca împreună aduce multe beneficii, atât pentru copil, cât și pentru părinte.

Prin joacă se întărește legătura părinte-copil. Ce metodă mai bună există de a te apropia de un copil decât prin joacă? Este calea cea mai sigură de a ajunge la sufletul copilului. Dacă este supărat și nu găsești nici o abordare prin care să te conectezi cu el, propune-i să vă jucați un joc care îi place. Cu siguranță, în scurt timp va ieși din starea respectivă, fiind distras, iar în acel moment vă puteți conecta cu copilul.

Joaca deschide calea către o comunicare mai bună între părinte și copil. De multe ori prin joc ei se destăinuie, iar tu, ca părinte, afli lucruri despre copilul tău pe care altfel nu avea cum să le comunice. De exemplu, jucându-ne de-a grădinița, putem afla cum este el tratat de către educatoare, cum se desfășoară o zi  obișnuită la grădiniță, ce a mâncat, ce îi place și ce nu îi place să facă etc. Joaca ne apropie și ne ajută să ne descoperim unul pe altul.

Prin joacă putem petrece timp de calitate cu copilul. O jumătate de oră pe zi este suficientă, dacă timpul petrecut împreună este unul de calitate. Într-un timp foarte scurt, copiii pot învăța foarte multe lucruri, iar mai mult decât atât le răspundem nevoii de conectare cu noi, părinții.

Joaca ne ajută să ne cunoaștem mai bine copilul. Jucându-ne și petrecând timp împreună, ajungem să-l cunoaștem mai bine, să descoperim ce temperament are, care îi sunt nevoile, ce gândește și ce îi place să facă. Este mult mai ușor pentru noi, mai apoi, să-l îndrumăm într-o anumită direcție, cunoscând toate aceste aspecte. Joaca ne ajută de asemenea să descifrăm un comportament neadecvat al copilului. Acesta poate avea anumite frustrări sau nevoi neîmplinite, iar prin joacă ne putem da seama foarte ușor care este cauza care a dus la dezvoltarea acelui comportament nedorit.

Joaca dezvoltă imaginația copiilor. Este important să știm și cât să intervenim în joaca copiilor, să nu uităm să lăsăm loc și imaginației lor să se dezvolte. Ei își pot crea propria lume, reconstituind scene din ceea ce au văzut până în prezent (o zi la grădiniță, la supermarket sau în vacanță) sau să-și creeze o lume imaginară, plină de magie, cu diverse personaje de poveste. Nu trebuie să intervenim întotdeauna în joaca copiilor, ci doar când simțim din partea lor această dorință și să încercăm să îi lăsăm să dețină controlul, alegând jocul sau jucăriile preferate.

Prin joacă copiii învață cel mai ușor. Își însușesc noi aptitudini, pot învăța cuvinte noi sau câștiga experiențe de viață. Prin joacă copiii pot face mai ușor trecerea de la grădiniță la școală, fiind încurajați să găsească, într-un mod plăcut, soluții la diverse probleme. Deși la multe grădinițe și școli se pune mare accent pe acumularea de cunoștințe teoretice și pe temele de acasă, au început și la noi să câștige din ce în ce mai mult teren și alte sisteme de învățare care implică joaca și pun mai mult accent pe partea practică, pe aptitudinile specifice fiecărui copil.

Prin joacă putem pregăti mai ușor copilul pentru experiențele noi de viață. De exemplu, jucându-ne de-a doctorul și pacientul, îi arătăm cum va decurge vizita la medic, ce instrumente folosește și că nu are de ce să fie speriat. Jucându-ne de-a grădinița, îi arătăm cum va decurge o zi cu doamnele educatoare și copiii, care este programul și în ce activități va fi implicat. Astfel reducem anxietatea copilului față de experiențele noi pe care le va trăi.

Jocurile de grup îi învață pe copii ce înseamnă cooperarea, cum să-și controleze emoțiile când pierd sau câștigă un joc, să mențină prieteniile, indiferent de ce se întâmplă în timpul jocului.

Joaca înlătură stresul, atât la copii cât și la părinți. Joaca detensionează, creează momente amuzante, ne face să râdem și să uităm de stresul cotidian.


Parents teaching their son to ride a bike in the park

Joaca ne aduce pe picior de egalitate. În momentul în care ne jucăm, copilul învață să interacționeze, să devină empatic. Va face însă toate aceste lucruri din plăcere, și nu pentru că este obligat de un adult. Nu ne dorim supunere, ci o mai bună relaționare cu copiii noștri. Iar joaca ne aduce pentru un moment pe același nivel cu copilul. La maturitate, copilul va vedea în părinte un prieten, dezvoltând o legătură apropiată.

Prin joacă le putem transmite copiilor diverse valori. Cea mai ușoară cale de a educa un copil este prin joacă. Participând activ în jocul lor, îi putem învăța diferența dintre bine și rău, le putem insufla anumite valori etice și morale, să nu facă discriminări rasiale, religioase, culturale etc. și să nu țină cont de anumite stereotipuri.

Prin joacă putem fixa și limitele dorite. Copilul are nevoie, pe lângă îndrumare, și de anumite limite. Permisivitatea excesivă poate dăuna copilului, de aceea limitele sunt absolut necesare. Acestea se impun cu seriozitate din partea noastră, chiar dacă suntem în timpul jocului. Este necesar să explicăm copilului importanța impunerii acelei limite, că există totuși lucruri pe care nu are voie să le facă, pentru a fi în siguranță.

Ce fel de jocuri să ne jucăm?

Este important să găsim jocuri adecvate vârstei, să fim deschiși, să încercăm să ne cunoaștem cât mai bine copilul și ce anume îl pasionează. Va aprecia cu siguranță aceste momente petrecute împreună, iar noi vom uita de grijile cotidiene și ne vom relaxa, oferindu-i ceea ce el își dorește cel mai mult: afecțiunea și atenția noastră.

Propuneri de jocuri pentru copii și părinți:

Jocuri educative

Jocuri de îndemânare

Jocuri creative

Jocuri de societate

Puzzle

 

Sursa foto: https://bit.ly/2LclLcF, https://bit.ly/2IYjPGJ, https://bit.ly/2wVTnbH