Noua generație de artiști în viziunea Mirelei Bucovicean, jurat Diploma Show 2023

Am stat de vorbă cu Mirela Bucovicean despre Diploma Show 2023. Mirela este membru în Boardul creativ DIPLOMA Show în acest an, fiind unul dintre cei mai longevivi ai festivalului.

Cu o o experiență de peste 30 de ani în 9 industrii diferite și mai mult de 13 job-uri, aceasta a jurizat și în acest an secțiunea de fashion.

Mirela ne-a vorbit despre fenomenul Diploma Show și cum a reușit acesta să rămână atât de relevant și să cunoască expansiunea de la an la an, dar ne-a prezentat cu sinceritate și situația sectoarelor creative de la noi din țară. Deși artiștii devin mai „relevanți, colectabili, vizibili”, efervescența acestora se pierde pe parcurs. Ne-a menționat diferența dintre aparență și esență în domeniul modei, diferența dintre „frumusețe și creativitate” și „competitivitate excesivă, prețuri accesibile și uniformizare”, dar și anumite carențe pe care încă le avem, precum lipsa educației în business sau amprenta negativă pe care pandemia a lăsat-o asupra acestui sector.

Mai multe despre ediția din acest an a Diploma Show și despre viitoarele generații de creativi, cu Mirela Bucovicean în interviul următor.

 

Ești alături de DIPLOMA Show încă de la prima ediție. Cum s-a schimbat festivalul în tot acest timp? Care consideri că au fost aspectele care l-au făcut să rămână relevant și să ajungă la cea de a 10-a ediție?

 

DIPLOMA Show a crescut de la an la an, în mod sănătos, extinzându-și amprenta de la spațiul de expunere, la numărul lucrărilor înscrise și, foarte important aș spune, numărul vizitatorilor. Chiar și numărul juraților a crescut. Acceptarea părerilor diverse, dar constructive, precum și jurații cu background-uri diferite au contribuit ca, printr-o selecție riguroasă, să se ajungă la o selecție reprezentativă a celor care expun. 

Mai cred că a contribuit în mod direct și creșterea notorietății acestei expoziții, ceea ce a stimulat creșterea numărului de aplicanți. Nu în cele din urmă, este un spațiu de artă și design care se îmbină în mod subtil cu lifestyle-ul celor interesați de industriile creative. DIPLOMA Show a devenit un spațiu “must visit” în rândul manifestărilor de acest gen.

 

Ce te motivează să fii alături de festival ediție după ediție?

 

Pentru mine este onorant să fac parte dintr-un exemplu de educație civică, o construcție a unei comunități din ce în ce mai mare și mai relevantă. Iar ca bonus este că, prin rolul meu de jurat în cadrul secțiunii Fashion, am ocazia să fiu la curent cu cele mai recente colecții ale celor care au curajul să facă un pas în față, înscriindu-se pentru selecție.

 

Cum au evoluat, din punctul tău de vedere, domeniile creative în tot acest timp? Dar dacă ne referim la industria modei? 

 

Poate nu atât de repede pe cât ne-am fi dorit, dar arta autohtonă, în toate formele ei, prinde un contur destul de evident și stabil. Artiștii români devin din ce în ce mai relevanți, colectabili, vizibili. 

În ceea ce privește moda, observ o efervescență la început de drum, care pe parcurs scade. Deși moda poate părea un domeniu la îndemână de a activa în el, în care frumosul și creativitatea domină, în realitate este unul hiper competitiv, în care piața „pilot” România este una greu de cucerit, fiind tributară prețurilor accesibile și poate chiar uniformizării, în defavoarea manifestării creative proprii.

 

Unde ai spune că excelează în prezent moda din România? În opoziție, unde mai avem de lucrat? Ce ne lipsește încă?

 

Nu știu dacă mai excelăm în ceva. Eram “lohn-iștii” Europei, dar acum nici aici nu mai suntem competitivi, din cauza costurilor crescute. Creativitate este peste tot, mai ales acolo unde este cultivată să fie liberă

Cred că ne lipsește educația de business. Mulți studenți termină o facultate fără să aibă o strategie pentru viitorul apropiat. Este nevoie de mai mult decât niște idei, este nevoie de o înțelegere complexă a contextului și asta din păcate nu se predă în școli, ci se învață pe cont propriu, de multe ori, cu dezamăgiri.

 

Ne spuneai într-un interviu anterior: „sunt de la începuturi parte din universul DIPLOMA Show, ceea ce mă ajută să privesc în retrospectivă și să realizez ce generații de designeri au venit din urmă, câtă creativitate emană și cât de multe au de zis”. Ce are acum de spus generația tânără de artiști? Cum ai descrie lucrările din acest an a DIPLOMA Show?

 

Ca în fiecare an, unele lucrări au fost foarte bune: creativitate, inovație, extrem de multă muncă la unele dintre ele, care de altfel se și află între cele selectate. 

La polul opus, anul acesta am găsit câteva aplicații extrem de slabe, care ar trebui să fie un semnal de atenționare mai degrabă pentru îndrumătorii studenților. Cred că este nevoie să fim ancorați nu numai în realitate, ci să avem capacitatea predictibilității sezoanelor următoare.

Mirela Bucovicean for Beau Monde by Oltin Dogaru

 

Există un punct comun, un trend sau o direcție spre care se îndreaptă lucrările? Ce este specific celei de a 10-a ediții a DIPLOMA Show?

 

Studenții de la 4 universități de stat, din 4 orașe diferite și-au depus aplicațiile. Am găsit similitudini de execuție, idee în cadrul aceleași universități, probabil fiind rezultatul direct al îndrumătorului comun de lucrare. Dar nu am remarcat și o direcție comună. Există totuși ceva specific acestei ediții: absolvenții de studiu a trei ani, din cauza pandemiei, au fost limitați atât în privința practicii, cât și al studiului. Și aici cred că s-a văzut diferența între absolvenții de facultate și masteranzi. 

 

Cum ai descrie relația dintre boardul creativ și studenții implicați în universul DIPLOMA Show? Cum îi susții tu pe aceștia?

 

Datoria unui jurat este să fie obiectiv, de aceea, din faza de aplicație până la selecția finală, nu interacționăm cu ei decât în cadrul galelor de final de an, în cazul în care suntem prezenți. 

În ceea ce mă privește, în calitate de fondator și reprezentant al Molecule-F, prima platformă de promovare și vânzare online dedicată în mod exclusiv designerilor români, acord în fiecare an o bursă unui absolvent al Universității de Arta și Design București și a Universității de Arta și Design Cluj. Bursele sunt un pachet de start-up, următorul pas după studiul academic.   

Mirela Bucovicean for Beau Monde by Oltin Dogaru

 

Care este una dintre cele mai interesante sau neașteptate evoluții pe care ai observat-o în carierele absolvenților care au trecut prin DIPLOMA Show?

 

Claudiu Burca, absolvent al UNARTE, căruia de altfel i-am și acordat bursa, a schimbat fashionul pe make-up, iar anul acesta a lucrat pentru show-ul Balenciaga. 

Lucian Arsene face o treabă foarte bună fiind designer pentru brandul VPM, deși mi-ar fi plăcut să-l văd văd activ cu propriul său brand, ARSENE.

Lana, care după ce a cunoscut notorietatea în România, s-a mutat din țară și a renunțat la modă.

Alina Morar, cu brandul sau House of Compulsion, care deja vinde pe platforme internaționale.

Andreea Bădală cu Murmur, un designer ce îmbracă și celebritățile internaționale.

 

Ne poți împărtăși lecțiile pe care ți le-a adus acest proiect de-a lungul timpului? Ce ai învățat despre tine ca profesionist și la nivel personal? Dar despre noile generații?

 

Una dintre lecțiile importante este că, pentru cei tineri, poate este mai important să-i susții, să-i încurajezi, decât să-i critici, chiar dacă este o critică obiectivă. La rândul lor, au un drum de parcurs, informații de sedimentat, experiență de adunat. Nu-i poți judeca ca și cum ar fi un top designer recunoscut internațional. 

În ceea ce mă privește, am observat că pot nota diferit dacă fac jurizarea în zile diferite, de aceea, înainte de anunțarea notelor date, reiau toate evaluările, astfel încât să fie corect dozată jurizarea. 

După 30 și ceva de ani de când activez în modă, este un exercițiu de reziliență să te lași surprins plăcut. Și totuși este important să găsești dorința de a descoperi partea bună a lucrurilor.

Cât despre noile generații, o concluzie ar fi că mulți arată potențial la finele studiilor, dar se pierd ușor pe drum. Realitatea este mai anevoioasă decât au anticipat.

 

Ca un gând de final, ne poți sumariza întreaga experiență DIPLOMA Show în câteva cuvinte? Ce are atât de special și diferit această inițiativă?

 

DIPLOMA este singurul eveniment dedicat absolvenților universităților de artă și design din țară. Este practic barometrul vizibil al rezultatelor anilor petrecuți în facultate, al priceperii profesorilor și determinării și talentului studenților.

 

Despre Diploma Show 2023

Diploma Show este festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, prezentat de UniCredit Bank și organizat de The Institute. Anul acesta se află la a X-a ediție și va avea loc la Combinatul Fondului Plastic, între 7 și 15 octombrie. De-a lungul timpului, festivalul a expus peste 1.300 de proiecte și a contribuit la promovarea a peste 1.400 de creatori din noua generație. 

 

Editor:

Un antreprenor este definit de viziune, forță, capacitate de adaptare, nu de o afacere| Mirela Bucovicean

Mirela Bucovicean are imprimat în ADN flerul pentru calitate. Un simț estetic aparte pentru beauty și marketing, a adunat de-a lungul carierei experiență în diverse domenii ca jurnalism, PR, publicitate, vânzări, imobiliare, investiții sau retail. 

A fondat Molecule F în 2010, prima platformă online care promovează designerii români, o capsulă care demonstrează talentul industriei fashion din România.

De 22 de ani lucrează cu pasiune și dedicare. Cu peste 13 industrii în care a activat, Mirela este mentorul și profesorul care are experiența și cunoștințele necesare pentru a inspira tinerii și studenții care vor să învețe și să rezoneze cu ideile și filozofia ei de business.

De la mijlocul lunii martie, Mirela a lansat STAY Alive, un grup de discuții deschis pentru supraviețuirea business-urilor din România.  Astfel că în fiecare zi de la 15 la 16, Mirela și invitații săi deschid un dialog despre cum ne putem reinventa business-urile pe care le conducem. 

_MG_7992

Cum s-au schimbat prioritățile proiectelor în care ești implicată?

 

Prioritățile nu s-au schimbat, doar că ne-am adaptat. În zona de retail fashion, unde suntem cel mai afectați, atât în on line cât și în off line, la Molecule F Concept Store, păstrăm legătură cu clienții mult mai îndeaproape. Acum fiecare client în parte,  din zona de online, este sunat și ținut la curent cu statusul comenzii. Nu sunt mulți, dar cei pe care îi avem îi tratăm cum putem mai bine.

Apoi, am adaptat newsletterele la context. Nu mai prezentăm rochii de seară, că nu ai unde să le porți, ci produse potrivite mai degrabă pentru stat în casă. Încercăm să ne concentrăm pe produsele care se poartă în partea superioară, pentru că acum toți suntem conectați on line și ne vedem în principal de la talie în sus. Știm că este inutil să facem facem push e vânzări acum, așa că ne păstrăm comunitatea informată și pozitivă.

Încet, foarte încet, vânzările online au început să miște. Concept sore-ul este închis, conform reglementărilor în vigoare. Pe lângă retail, mai avem două business-uri: agenția de PR și platforma educațională Business Institute for Creative Industries.

La PR aveam contracte fixe, cu venituri lunare și avea astfel cheltuielile acoperite, până nu le-am mai avut. Chiar și clienții internaționali, pe care ne bazăm, au tăiat din bugete. Refrișam ce avem dintre clienți care au mai lucrat cu noi și știm că această perioadă este foarte potrivită pentru a construi ceea ce își doreau în online. Apoi, pentru platforma educațională unde susțineam cursurile of line, am amânat pe termen nedeterminat organizarea lor și acum pivotăm cu cursurile pentru online, un lucru pe care trebuia să-l facem de mai mult timp.  În plus, față de activitățile de day by day,  facem curat în acte, social media, punem pe picioare și mai puternic toate canalele de promovare și vânzare pe care le vom putea accesa în viitorul apropiat.

Mirela Bucovicean

Ce decizii financiare și manageriale ai luat în această perioadă?

 

Eu am mai trecut printr-o criză majoră economică, cea din 2008. Atunci lucrăm în real estate, cea mai afectată industrie după stock exchange. Așa că am învățat atunci multe lucruri, care  ajută  trec mai ușor peste criză actuală.

Cel mai important a fost să nu devin melancolică cu propriul business. Dacă nu are șanse de revenire, atunci trebuie oprit pe loc și salvat economiile. Nu este cazul nostru, dar este cazul multor altor business-uri. În primul rând, am tăiat cât am putut de mult din cheltuielile fixe. Am renegociat cu toți furnizorii pe care îi avem. 

Mi-am anunțat echipa  nu vom avea diminuări de salarii și  vom rămâne împreună, în aceeași formulă. Cei drept, anticipasem doar 2 luni de criză pe care o pot susține din rezervele firmei. Apoi, vom mai vedea. Voi face tot posibilul  păstrez echipa integrală, pentru  nu pot face business de una singură.

Este posibil  fie nevoie  fac ajustări de salariu la un moment dat, dar nu vreau  trimit pe nimeni acasă. Mi-am plătit taxele la timp,  de fiecare dată, pentru  eu cred în circuitul banilor și dacă instituțiile financiare și cele bancare se blochează, atunci ne vom bloca toți într-o măsură pe care nici măcar n-o putem anticipa acum.  

Ce acțiuni ai lansat alături de echipa ta – ca proiecte derivate din obiectul vostru de activitate?

 

Începând cu 17 martie 2020, chiar în primele zile de declarare a stării de urgență, am inițiat un grup de suport pentru micii antreprenori, freelanceri, angajați și angajatori. În fiecare zi, de la 3 la 4, deși uneori ne lungim până spre 5, ne întâlnim pe zoom și discutăm despre cum să ne reinventăm atât noi înșine, dar mai ales business-urile. Apoi, am regândit prezența noastră în spațiul public. Așa că învățăm Youtube, care nu era deloc de interes pentru noi până acum. Avem de încărcat 902 video-uri care au ca tag numele meu.

Reorganizarea cursurilor de la Business Institute for Creative industries astfel încât  fie funcționale și în online,  zice  este poate o activitate derivată, dar necesară și cerută încă de la început. 

Facem call to action pe canalele noastre de social media și online pentru încurajarea cumpărăturilor de la producătorii și retailerii locali. Este foarte important  ne susținem economia locală. Este singură variantă în care putem  ne relansăm înainte de a fi dus în faliment 70% dintre micile business-uri.  

Ești, fără dar și poate, o voce în comunitatea ta. Cum ai folosit această voce pentru a ajuta oameni, business-uri, inițiative?

 

Grupul Stay Alive este deschis în mod gratuit tuturor care vor  schimbe opinii,  fie informați,  aibă acces la o comunitate puternică, loială, deschisă. Avem invitați experți pe diverse zone de activitate, legal, financiar, construcție de brand personal cu Manuela Ciugudean, business couch  Adrian Stanciu ori antreprenori de calibru cum ar fi Camelia Sucu, dar și invitați din cadrul grupului, având expertiză pe un domeniu anume. 

După fiecare sesiune de Stay Alive, fiecare pleacă cu noi și noi idei, informații și soluții pentru activitatea lui profesională

Ce le-ai transmite femeilor care întâmpină dificultăți să mențină business-ul lor pe linia de plutire? Cum se pot reiventa sau de ce să țină cont?

 

Prima regulă este să nu se panicheze. Să se gândească clar, cu luciditate și pragmatism la realitatea business-urilor lor. Unele vor fi nevoite să închidă. Vreau să le spun că nu este o nenorocire dacă vor închide. Un antreprenor este definit de viziune, forță, capacitate de adaptare, nu de o afacere.

Mai vreau să le spun că dacă au ales drumul asta sunt o forță. Să caute în ele experiza care le definește, și nu activele fizice. Să se reinveteze cu ceva ce nici o criză nu le poate lua: know how-ul. Le indemn să-și evalueze parcursul și să se gândească bine dacă sunt în punctul în care și-au dorit să fie. Este un punct de cotitură în istoria umanității, un moment de refexie asupra a ceea ce vrem să facem și asupra a ceea ce ne definește. Linia de plutire este una fină și  foarte volatilă. Aveți grijă de cash, lăsați sentimentalismul deoparte și salvați numai ce merită salvat.   

IMG_0475

Cine ești când ai timp?

O femeie poate prea sensibilă, un copil mereu curios, o optimistă, o idealistă, înțeleptul satului, un om care vrea să lase ceva în urmă.

_________

#UpliftingInterviews, inspirate de comunitatea #TheWoman: (sf) amplificator de voci și promotor al ideilor care au schimbat lumea prin manifestarea ambițioasă a femeilor lider. 

Semnătură mail-25

Narator curios: Iulia Pascal 

Mirela Bucovicean lanseaza Business Institute for Creative Industries (BICI)

Molecule F lansează Business Institute for Creative Industries (BICI) by Mirela Bucovicean, o platformă de dezvoltare adresată tinerilor antreprenori ai industriilor creative, cu un prim modul intitulat Business of Fashion.

Timp de 5 săptămâni, începând cu 12 martie, în fiecare marți seară la Qreator by IQOS, antreprenori, și nu numai, interesați de industria modei vor putea descoperi pașii către un business sănătos și de succes alături de Mirela Bucovicean și invitații săi.

3 motive pentru care o recomandăm pe Mirela:

1. Cunoaște extrem de bine industria din care face parte, oamenii cheie și este conectată la orice vine nou.

2. A reușit într-un mod unic să îmbine antreprenoriatul cu imaginea personală și să facă profitabil un business dus pe mai multe canale: online, offline, cursuri, evenimente, PR.

3. În 2017 Mirela a susținut un masterclass de o zi pe antreprenoriat la Cluj-Napoca, în cadrul The Woman, și a ținut o sală întreaga captivă datorită conținututlui și a insighturilor date de ea, iar feedbackul primit de noi, a fost unul ca Mirela își merită titulatura de antreprenor cu experiență și a livrat peste așteptări. 

Mirela Bucovicean The Woman cluj

Dacă vă întrebați cu ce vine Business of Fashion nou, ei bine, răspunsul este destul de simplu: Mirela Bucovicean, modul ei unic de a transmite fiecare experiență trăită pe propria piele și propriul buget, de-a lungul timpului.

Și ca să vă deschidem apetitul pentru un business în modă, ca la carte, iată parte dintre subiectele abordate: Moda ca Reper Cultural și Social, Analiza Pieței și a Competitorilor, Producția, Canalele de Distribuție, Modele de Start-Up, Plan de Afaceri, sau Marketing & PR. Pentru a susține un ritm alert și de actualitate al informației prezentate, fiecare sesiune va prezenta un alt guest-speaker, expert în subiectul dezbătut.

Acest prim modul propune șlefuirea ideii antreprenorului, construirea unei baze puternice pentru lansare, asimilarea unui model financiar potrivit dar și construirea unei rețele de suport compusă din persoane cheie pentru lansarea unei afaceri cu un potențial crescut de reușită.

Cu lansarea Business of Fashion, BICI by Mirela Bucovicean pornește un lung șir de oportunități de dezvoltare destinate tinerilor antreprenori ai industriilor creative care doresc să construiască un viitor măreț pentru industria modei.

O inițiativă susținută de Samsung România.

Business Institute for Creative Industries - Business of Fashion

Despre Mirela Bucovicean

 

29 de ani experiență în 9 industrii diferite și mai mult de 13 domenii aprofundate costituie o bază solidă de cunoștințe pentru Mirela Bucovicean, desemnată de 4 ori una dintre cele mai puternice 200 de femei în business de către Business Magazine și câștigătoare a Globului de Cristal Beau Monde pentru Antreprenoriat.

În 2010, Mirela Bucovicean a pus bazele Molecule-F.com, prima platformă de promovare și comercializare a produselor realizate în exclusivitate de designeri români. De la începuturi Molecule F s-a situat ca trendsetter și un concept bine împământenit. În mai puțin de un an de la înființare a devenit o revelație în lumea modei românești și un benchmark al industriei, fiind considerat și astazi un etalon. În modă lucrează din 1990 în calitate de antreprenor, adăugând în paralel experiența în domeniul advertisingului, media, marketing, vânzări, dezvoltare online, comunicare, acest amalgam de cunoștințe făcând din Mirela Bucovicean un mentor pentru noile generații de antreprenori ce își doresc să construiască un viitor profitabil.

Mirela Bucovicean este un om de business, altfel spus, acel om de business care se autodepașeste părăsind în permanență zona de confort dezvoltând idei out of the box în perioade care pentru alții pot fi riscante, urmărind cu atenție nevoile pieței. Cheia succesului ei profesional este ca în fiecare zi are așteptări mai mari de la ea, nu se oprește atunci când intervine succesul de moment, este curioasă, caută soluții și răspunsuri și dă mereu ceva înapoi comunității.

Business of Fashion primul curs din cadrul Business Institute for Creative Industries (BICI) by Mirela Bucovicean este acum available pe Molecule F.

 

 Sursa foto: arhiva personala & The Woman

 

Summer essentials

Sezonul estival se apropie, iar pe măsură ce temperaturile cresc trebuie să îți pregătești garderoba cu piese versatile. Molecule F îți propune câteva ținute pentru o vară caniculară.

1. Work with style

Mixează o pereche de pantaloni din piele cu o cămașă oversize pentru o zi de birou. Fii sigură că nu îți va fi cald, biroul tău răcoros va fi locul perfect să te ascunzi de temperaturile extreme.

Pantaloni de piele Concepto (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall), Cămașă Inga Brăgaru (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall), Brățară Madeleine (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall), Cercei Moogu (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall).

1

2. Travel girl

Sigur te gândești să pleci într-o vacanță scurtă, așa că ia-ți cei mai comozi adidași, adaugă un tricou simplu alb cu un mesaj simpatic și o fustă cu un imprimeu floral. Accesorizează ținuta cu piese de efect. Ești pregătită să te plimbi toată ziua!

Tricou Skin Deep, Fustă Pulse (poți alege cea care îți place), Geantă Colours Of My Life, Brățară Ana Alexe, Inel Madeleine (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall).

2

3. The new classic

Acest sezon clasicul este reinterpretat într-o viziune sport, unde rochiile din materiale prețioase se potrivesc cu adidași, tricouri și accesorii cu personalitate.

Rochie Parlor, Sacou Pulse, Colier Moogu, Cercei Laura8 (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall).

3

4. Night out

Ești pregătită să ieși în oraș și să te distrezi ca și când nimeni nu te privește, dar pregătește-te ca toți din jurul tău să îți admire ținuta. Mixează un costum de baie cu o fustă de piele, nu știi niciodată când petrecerea se mută la piscină.

Fustă Manokhi, Body Ana Alexe, Cercei Moogu, Eșarfă Efemere.

4

By Prioteasa Robert – Editor contribuitor The Woman 

Surse foto: Martinas Sergiu

Designerii români – Atât de apreciați peste hotare!

La ce ne gândim atunci când spunem design românesc? Ce înseamnă pentru noi creațiile cu semnătură autohtonă?

Este un mod de a ne face cunoscuți.

De ce? Pentru că ei sunt un fel de ambasadori neoficiali ai artei românești.

Ce ne spune numele Maria Lucia Hohan?

Designerii români sunt din ce în ce mai apreciați, atât la noi, cât și pe plan internațional. Suntem convinși că nume precum Murmur sau Ioana Ciolacu deja au o rezonanță foarte puternică în mintea oricui.

Designul românesc a luat amploare în ultima perioadă, lucru de care noi, echipa Molecule F, suntem foarte mândri, pentru că suntem foarte încrezători în munca lor.

Kate-Hudson-rochie-Maria-Lucia-Hohan1

Ioana Ciolacu a mărturisit că majoritatea comenzilor sale sunt de peste hotare, iar Murmur și Maria Lucia Hohan sunt două branduri românești care au devenit celebre printre vedetele intarnaționale. Creațiile designerilor români au reușit să cucerească până și vedete consacrate precum Madonna, Jennifer Lopez sau Eva Longoria.

Shooting-ul celebrei Kylie Jenner, realizat de Sasha Samsonova, în care a purtat o piesă semnată Murmur, a făcut ca brandul să devină un subiect foarte dezbătut în presă.

17-beyonce-lemonade-screenshot-2016-billboard-650

Prezența constantă a creațiilor Maria Lucia Hohan la evenimente precum Globurile de Aur, Oscaruri sau Premiile Grammy, au propulsat designerul într-o lume total diferită. Kate Hudson a avut o apariție spectaculoasă la Vanity Fair Oscar Party din 2016, în rochia semnată Maria Lucia Hohan. Un alt exemplu celebru este talentata Beyoncé, care a purtat în videoclipul melodiei Freedom, o rochie semnată de designerul român.

În concluzie, be proud and wear romanian designers, pentru că merită, pentru că sunt talentați și pentru că designul românesc este la fel de important ca orice altă valoare națională!

By Miruna Tarabega – Editor Contribuitor The Woman 

Credit foto: billboard.com, europafm.ro, murmurstore.com

Mirela Bucovicean – Proudly representing Molecule F

Mirela Bucovicean este fondatoarea Molecule F, platforma care promovează tinerii designeri din România. Succesul pe care îl cunoaște acum este rodul anilor de muncă, dedicați unei cariere care a reușit să se detașeze și să fie recunoscută de toată lumea.

De la publicitate, la imobiliare și mai apoi la modă, Mirela a reușit să îmbine cunoștințele acumulate într-un brand puternic, care se dezvoltă și crește în fiecare zi.

Mirela Bucovicean speaker The Woman

Ai muncit în foarte multe domenii destul de diferite. Care a fost cea mai interesantă experiență de până acum?

Fiecare experiență în parte m-a învățat ceva diferit și a avut partea ei interesantă, dar cel mai atașată emoțional sunt de perioada advertising-ului, dacă este să vorbim din prisma statutului de angajat, pe vremea când lucram la Saatchi&Saatchi, la începutul anilor 2000. Aici am învățat cât de important este aportul creativității, cum să construiesc un brand, să-l dezvolt și cu ajutorul clienților agenției, am deprins multe noțiuni de business și marketing.

Dar experiența care m-a format și călit cel mai mult ca antreprenor a fost cea din real-estate. Era pentru prima oară când conduceam singură, fără un asociat, într-o lume dură, considerată a bărbaților. Am pornit de la zero să învăț o industrie dificilă, cu tranzacții de mare amploare și clienți, majoritatea în companii internaționale. A fost un șoc cultural pentru mine și cu atât mai mult o recompensă personală pentru succesul avut. Ca femeie, sa faci brokeraj de terenuri, cea mai dificilă sub divizie a segmentului imobiliar, era la limita între curaj și inconștiență.

Ai studiat economia şi dreptul. Cât de utile ți-au fost aceste cunoștințe când ai lansat Molecule F?

Ambele facultăți mi-au fost extrem de utile în tot ceea ce am făcut, deși n-am profesat o oră specialitățile mele. În schimb, mi-au oferit o bază solidă, cu noțiuni comerciale și legislative și m-au ajutat să-mi formez un mod de gândire structurat, logic, analitic și pregătit să anticipeze câteva mișcări în avans. Punctual, primele contracte făcute pentru Molecule F au fost concepute și redactate de către mine, la fel și sistemul financiar pe care îl adaptăm și îmbunătățim în mod constant. Fără să fi avut aceste noțiuni, cred ca mi-ar fi fost mult mai greu să ajung până aici.

Care au fost lucrurile pe care le-ai învățat din propria experiență, deschizând Molecule F?

Unul foarte important a fost toleranța. Venind dintr-un mediu extrem de competitiv și dur, cu accent pe rigurozitatea legii și a finanțelor, să lucrez cu tineri designeri, persoane creative, boeme aproape în totalitatea lor, a fost un șoc. Nu înțelegeam de ce ei nu înțeleg ceea ce era evident pentru mine. Mi-a luat timp să accept că avem un istoric profesional diferit și să mă adaptez manierei lor de gândire și exprimare.

În alt registru, am învățat să scriu optim pentru online, să știu cum trebuie să arate o poza și cum se comunica în online. Este ușor să te promovezi și să ajungi în vârf, dar e și foarte greu să rămâi acolo, să fii un etalon pe termen lung. Poate mai importat decât orice, am învățat că aproape nimic nu este definitiv.

Foto - Alberto Grosescu - La birou

Care sunt cele mai des întâlnite greșeli care se fac la început de drum în business?

Presupunerea este una din ,,favoritele” mele. Presupunem, în loc sa verificăm. Apoi, lipsa analizei de piața. O alta greșeală frecventă este necunoașterea clientului, cine e, ce stil de viață are, pe ce limbă să-i vorbești. Iar pentru cei care sunt chiar la primul business, este ,,uitarea de sine”. Uităm să ne trecem la cheltuieli fixe propriul salariu în business-ul pe care-l dezvoltam.

Pe ce trebuie să punem accent în promovare atunci când ne deschidem propriul business?

Cred ca e foarte important să înțelegem cu ce este mai bun produsul sau serviciul nostru decât al concurenței. Dacă găsim acest diferențiator, pe el l-aș comunica cel mai puternic.

Care au fost obstacolele care te-au oprit să continui cu dezvoltarea afacerii, dar peste care ai reușit să treci?

Furnizarea produselor la timp, respectarea de către furnizori a procedurilor de lucru, livrarea internațională, costurile de livrare, în online schimbările continue de optimizare și promovare etc, sunt doar câteva dintre problemele apărute pe parcurs. Dar este firesc să existe, iar dacă n-ar fi fost acestea, ar fi fost altele.

descărcare

De când s-a deschis magazinul ai întâlnit mulţi designeri. Ce ai învăţat de la ei şi consideri că trebuie să ştie fiecare femeie de afaceri ?

Îi apreciez foarte mult pe cei cu care lucrez. Piața din Romania este una nedezvoltată pentru moda românească și încă needucată. Le este realmente greu să se descurce fără investiții, iar investițiile se fac în baza unui istoric ori a unui business plan bine pus la punct. Ori nu sunt toți designerii orientați către business. Și cu toate acestea, se zbat, muncesc mult, caută soluții și-și urmează pasiunea chiar și atunci când drumul este anevoios. Cu toții avem de învățat de la ei acestă tenacitate pentru succes.

Care sunt mentorii care te-au inspirat?

Fiecare persoană pe care o întâlnesc sau pe care o urmăresc, chiar și pentru câteva momente, are ceva de oferit, iar eu iau informația cu curiozitatea și aviditatea unui copil.

Cum încerci să avansezi profesional an la an?

Citesc mult, merg la cursuri, îmi place sa predau ce am învățat, mă pun în posturi dincolo de zona mea de confort, forțez în fiecare zi câte un pic. Ard repede etapele profesionale și de aceea simt nevoia să schimb radical o dată la câțiva ani domeniul în care activez. Molecule F, cu aproape 7 ani la activ, este cel mai longeviv proiect al meu și în care cred că voi mai sta vreo 2-3 ani cel mult. Asta și poate pentru că a fost gândit inițial ca o platformă care să se dezvolte pe orizontală. Astfel, dincolo de shop-ul online, avem în offline, din 2015, cel mai mare concept-store din țara, iar de prin 2012 boutiqul de PR unde lucram cu precădere pentru branduri internaționale.

Mirela Bucovicean va fi prezentă la Conferința de Leadership Feminin The Woman, ce va avea loc în data de 14 și 15 martie.

În cadrul Masterclassului susținut de Mirela, Cum să devin antreprenor fără să-mi rup gâtul, va evidenția importanța unui plan de business, a construirii brand-ului și va oferi răspunsuri concrete pe baza unor studii de caz.

Platforma fondată de Mirela Bucovicean poate fi consultată pe www.molecule-f.com, iar agenda conferinței unde va susține Masterclassul pe www.thewoman.ro/agenda .

By Mihai Cistelican

Suse foto: Arhiva personală, fashionandbeauty.ro, proudtoberomanina.ro, ovidiumuresan.com 

Mirela Bucovicean – „Nu mă opresc la apariția unui succes intermediar”

Mirela Bucovicean este cea care a înființat în urmă cu 5 ani Molecule F, platforma care aduce în prim-plan designul românesc.

De curând, a lansat într-un centru comercial din București cel mai mare concept store dedicat în exclusivitate designului românesc.

De la modă la plăcerea de a călători, de la dorința de a da societății ceva înapoi – așa cum definește ea progresul profesional, la axele creative care tind către extreme: “go normcore” sau “Dubai is calling”, The Woman prezintă în exclusivitate interviul cu omul de afaceri Mirela Bucovicean.

 

The Woman: Molecule F – concentrează întreaga modă românescă într-o capsulă, obținând o mică, dar rafinată parte a designului românesc. Cum s-a dezvoltat acest concept în ultimii ani?
Mirela Bucovicean: În 2010 am început cu o selecție foarte concentrată de numai 10 designeri. Astăzi, avem peste 50 de branduri, iar până la finele lunii ianuarie targetăm să avem spre 70. Când am lansat această platformă, am făcut-o mai mult dintr-o apreciere pentru designerii români. Nu gândisem un business plan, aveam doar sentimentul că este un proiect care va reuși.

 

Acum, după 5 ani, shop-ul online este unul gândit și gestionat ca un business sustenabil, funcționând pe o platformă de e-commerce în racord cu cererile internaționale, având o echipă completă: de la project manager specializat în e-commerce până la PR manager. Beneficiind poate și de avantajul primului venit, Molecule F a devenit repede un etalon în industria creativă.

 

Ne straduim în fiecare zi să fim buni, să performăm în mod constant, să aducem mereu ceva nou. Astfel, după 5 ani de online, am decis că Molecule F este un business care a crescut suficient cât să justifice și prezența în offline. La final de octombrie am deschis la Promenada cel mai mare concept store multisenzorial dedicat designului românesc în exclusivitate, asumându-ne din nou calea pionieratului. Vorbind despre dezvoltarea conceptului, de la un mic boutique online, în 5 ani avem un business care acoperă mai multe arii: online, offline, PR și organizare evenimente.
Succesul lui Molecule F a adus dupa sine new business extern, având în portofoliu companii multinaționale, de la IT&C până la FMCG, pentru care lucrăm ca boutique de comunicare specializat pe segmentul upper class și lifestyle.
The Woman: Cum definești progresul profesional, fiind o persoană care se reinventează constant?
M B: Ca să-l parafrazez pe Benjamin Franklin, progresul profesional este rezultatul autoperfecționării, al realizărilor și al succesului. Aș fi putut cita și din Robin Sharma sau Zig Ziglar, dar nu ei sunt pe hârtia de 100$.
Revenind la un registru mai serios, important mi se pare acumularea de cunoștințe și aplicarea lor cu succes.

 

Pentru mine progresul profesional este să cer în fiecare zi mai mult de la mine, să nu mă opresc la apariția unui succes intermediar, să învăț constant, să fiu curioasă, să caut răspunsuri, să pot da societății ceva înapoi.

 

The Woman: De la drept și relaţii economice internaţionale la presă și publicitate: o traiectorie care te-a îndreptat spre crearea Molecule F. Privind în trecut, cât de folositoare ți-au fost aceste experiențe pentru omul care ai devenit astăzi?
M B: Sunt cumulul tuturor experiențelor mele profesionale, dar și a oamenilor cu care am avut șansa să lucrez, profesioniști de la care am învățat enorm. Am început să lucrez la 14 ani și acest fapt mi-a dat ocazia să am câțiva ani de experiență în fața colegilor mei de generație. În plus, am beneficiat de educația mamei mele, care are un spirit antreprenorial foarte dezvoltat. Am schimbat peste 11 industrii diferite și fiecare în parte mi-a lăsat moștenire cunoștințe valoroase. După 25 de ani de experiență profesională, mă regăsesc în postura de lector, fiind fericită că pot împărtăși, la rândul meu, ce am învățat de-a lungul timpului.

 

The Woman: Care sunt criteriile pe care te axezi în alegerea designerilor cu care să închei parteneriate?
M B:  La început a fost designul care atrage, apoi sunt atentă la calitatea materialelor, a finisajului și a croiului, la raportul preț-calitate. Am căutat mereu să văd identitatea designerului în fiecare colecție pe care o realizează. De regulă, preferăm să lucrăm cu designeri care au deja experiența producției și a câtorva sezoane, dar nu este o condiție exclusivă.
Acum, pe lângă toate acestea care au rămas valabile, mă interesează și calitatea umană. Vreau să lucrez cu oameni de bun simț pentru că îmi place ceea ce fac, pentru că o fac din pasiune, având în prim plan creșterea organică a business-ului și nu neapărat volumul profitului în acest moment.

 

The Woman: Există și situații în business în care refuzi parteneriate. Care a fost cea mai mare provocare în a spune ”nu” unui posibil partener?
M B:  Se întâmplă să refuzăm colaborarea temporară cu anumiți designeri pentru că nu se încadrează în criteriile noastre de selecție. Spun temporară, pentru că o parte dintre ei evoluează și atunci reluăm discuțiile. Ne place să facem lucrurile având la bază argumente solide. S-a întâmplat să refuzăm și new business extern. Avem doar câteva motive care ne țin în loc: bugetul, clientul sau brandul nu ne sunt potrivite. Ca excepție, a fost un caz de care mi-a părut foarte rău că nu am putut reprezenta clientul. Ne plăcea să lucrăm cu clientul respectiv, credeam în brand, iar bugetul era corect. Refuzul s-a datorat unui conflict de interese între branduri.

 

The Woman: Molecule F se află atât pe piața online, cât și offline. Există planuri de a crea concept store-ul și în alte orașe din România, din afara Bucureștiului?
Mirela Bucovicean: Da, desigur. Aveam în discutie și în anii trecuți Constanța, pentru că este un oraș în care vindem, unde suntem cunoscuți și care are potențial financiar. Dar pentru o astfel de extindere mi-ar plăcea să avem un partener local, oriunde în țară.

 

The Woman: Ne poți da câteva exemple de orașe din care s-a comandat cel mai frecvent în acest an?

M B:  București, Constanța, Timișoara, Botoșani, Arad, Londra.

 

The Woman: Ce poți să ne spui de tendințele în modă care vor urma?
M B: Despre trendurile de sezon prefer să las stiliștii să vorbească. Despre trendul unei industrii la nivel mondial, am observat o tendință din ce în ce mai mare către versatilitate și comoditate. Era consumatorismului a cam apus, iar acum se fac achiziții mai puține, mai atente, cu accent pe calitate sau preț mic, iar axele creative tind către extreme: “go normcore” sau “Dubai is calling”.

 

The Woman: Cum arată viața ta, dincolo de timpul pe care îl dedici conceptului Molecule-F?
M B:  În opoziție cu viața profesională, care este foarte agitată, cu schimbări de ritm, la limita deadline-ului, cu evenimentele “glamouroase” la care particip, în privat sunt mai degrabă rezervată, domestică, introvertită, calină. Îmi plac serile de remi, cursurile de balet, concertele de muzică clasică de la Ateneul Roman. Îmi place să am grijă de cămin, să gătesc în week-end de plăcere, să mă uit la filme și să mă rog de pisică să toarcă. Ocazional, particip la raliurile de mașini clasice, în calitate de pilot sau copilot.

 

The Woman: Îți place să călătorești? Există o destinație pe care o adori sau care este pe travel-list de mult timp?
M B: Ador să călătoresc. Acum câțiva ani, mi-am propus să călătoresc în fiecare lună într-o altă destinație nouă, în afara țării. A fost un an generos cu mine. Încerc de câțiva ani să ajung în Asia de Sud – Est. Din motive independente de mine, nu-mi reușește. Așa că, pentru 2016 sper la o Bolivia unde mă așteaptă niște prieteni foarte dragi mie.